luni, 31 octombrie 2011

Postarea "Mami, alăptează-mă!", luna octombrie 2011 - Purtat și alăptat

Și pentru că este luna în care celebrăm purtarea copiilor am ales ca subiectul să fie despre purtare și alăptare.O imagine întotdeauna poate înduioșa!Așa că dacă dispuneți de fotografii cu copii purtați (în brațe sau altfel) și alăptați în același timp, ne-am bucura să le admirăm pe blogul personal.


Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

Sling.ro va premia următoarea postare votată, cu un sling în care îți vei putea purta bebelușul/copilul astfel încât, așa cum scria Diana Mateescu, să fie "aproape de tine, aproape de respirația ta, aproape de inima ta, aproape de sufletul tău." Sling-ul este 100% bumbac și este însoțit de un CD cu instrucțiuni de folosire.

Crisalida
ne oferă fotografii superbe și o poveste emoționantă.

Sakura a avut inspiratie si a scris o poezie dedicata purtarii si alaptarii.

Blog de mami ne ofera fotografii induiosatoare.

marți, 18 octombrie 2011

vineri, 14 octombrie 2011

Postarea "Mami, alăptează-mă", octombrie, 2011 - Purtat și alăptat

Blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare și m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.

Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.

Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările scrise corect gramatical şi care ating subiectul propus lunar.

Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substituenților de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.

Și pentru că este luna în care celebrăm purtarea copiilor am ales ca subiectul să fie despre purtare și alăptare.O imagine întotdeauna poate înduioșa!Așa că dacă dispuneți de fotografii cu copii purtați (în brațe sau altfel) și alăptați în același timp, ne-am bucura să le admirăm pe blogul personal.

Așa că, vă rog, dacă doriți, să-mi trimiteți link-urile către postare pe email laptematern@yahoo.com.

Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

Sling.ro va premia următoarea postare votată, cu un sling în care îți vei putea purta bebelușul/copilul astfel încât, așa cum scria Diana Mateescu, să fie "aproape de tine, aproape de respirația ta, aproape de inima ta, aproape de sufletul tău." Sling-ul este 100% bumbac și este însoțit de un CD cu instrucțiuni de folosire.

duminică, 9 octombrie 2011

Săptămâna internațională a purtării copiilor, 10-16 octombrie 2011 - O serie de posibilități


Ce înseamnă a purta copilul?

Simplu: două brațe și bunăvoință! Și mai simplu: adăugăm o bucată de material/cârpă/pânză și brațele devin libere pentru treburile zilnice!

Purtarea copiilor este naturală și universală. Ajută tatăl să adoarmă un bebe agitat. Permite mamei să-și folosească ambele mâini pentru a face un sandwich. Permite celui ce îngrijește copilul să spele vase, să calce rufe, să adune buruienile din grădină astfel încât copilul să fie în siguranță și mulțumit. Și acestea sunt doar câteva exemple.

Purtarea copiilor este o abilitate ce poate fi învățată. Există pe piață multe dispozitive de purtare a copiilor. Dar, nu este neapărat nevoie de un astfel de dispozitiv din comerț. Mulți oameni utilizează simple piese de pânză pentru a-și purta copiii în siguranță și confort. Multe tehnici de purtare a copiilor pot fi învățate în câteva minute. Altele, cum ar fi transportarea copilului în spate, iau mai mult timp şi necesită mai multa practică, dar efortul suplimentar este recompensat cu eliberarea mâinilor și confort sporit.

Are beneficii purtarea copilului?

Profesioniştii din domeniul medical sunt de acord că bebelușii prosperă prin atingere, purtarea fiind un alt mod de a răspunde acestei necesităţi. Dar beneficiile purtării nu se termină aici... ...oferă multe alte avantaje, dintre care unele includ și:

Copil fericit. E adevărat ... bebeluşii purtați plâng mai puţin! Într-un studiu publicat în revista Pediatrics, cercetătorii au descoperit că purtarea copilului timp de trei ore pe zi a redus plânsul cu 43% pe timpul zilei şi cu 54 % în timpul orelor de seară.

Copil sănătos. Nou-născutii prematuri şi copiii cu nevoi speciale intră adesea în lume cu sistem nervos fragil. Atunci când un copil este plimbat în brațe, ataşat de mama sa, este în ton cu ritmul respiraţiei, cu sunetul inimii şi cu mişcările ei. Această stimulare îl ajută să-și reglementeze propriile lui răspunsuri fizice.

Părinte încrezător. O mare parte a încrederii de a fi părinte este dată de abilitatea de a citi stările copiilor cu succes. Purtarea copiilor permite părintelui să fie în acord cu mişcările, gesturile și expresiile faciale ale copilului. De fiecare dată când un copil este capabil să transmită faptul că îi este foame, este plictisit sau umed fără a fi nevoie să plângă, încrederea părintelui crește și este consolidată. Acest ciclu de interacţiune pozitivă adânceşte ataşamentul reciproc dintre părinte şi copil şi este benefic, în special, pentru mamele care suferă de depresie postpartum.

Alți purtători cu iubire. Purtarea reprezinta un instrument și pentru taţi, bunici, părinţi adoptivi, bone etc. Imaginaţi-vă un bunic care merge la plimbare cu nepotul său într-un dispozitiv de purtare. Vocile, emoţiile, mişcările şi expresiile faciale pot crea un ataşament puternic între cei doi care ajung să se cunoască.

Confort şi comoditate. Cu ajutorul unui dispozitiv de purtare bun, se poate avea grijă și de copiii mai mari sau se pot face face treburi fără întreruperi frecvente date de un copil anxios sau frustrat, aflat în dificultate - astfel, ajută la reducerea rivalității dintre frați. Urcatul scărilor, drumeţiile, mersul în aeroporturi aglomerate se pot face cu uşurinţă atunci când utilizaţi un dispozitiv de purtare bine conceput pentru copil!

Este sigură purtarea copiilor?

Când este făcută în mod corespunzător, transportarea unui copil într-un dispozitiv special conceput corect poate fi mai sigură decât transportarea în braţele proprii. Dispozitivul nu dispune de muschi care obosesc, nu are brațe cu reflexe de echilibru sau prindere când cade. Practicile bune de securitate sunt de o importanţă capitală. Fiecare dispozitiv de purtare e necesar să fie însoțit de o broşură cu multe sfaturi de siguranţă. Dar, sunteţi responsabil pentru siguranţa copilului dumneavoastră, precum şi a dumneavoastră! Indiferent pentru ce dispozitiv de purtare alegeţi, învăţați să-l folosiți în mod corespunzător şi să păstrați mereu siguranţa în gând.

Sursa: babywearinginternational.org

România nu pierde ocazia de a sărbători Săptămâna internațională a bebelușilor purtați, 2011. O serie de evenimente vor avea loc în București, Satu Mare, Brașov, Cluj.

În Satu Mare s-a sărbătorit cu mult drag între 28 și 30 septembrie 2011! Vă invit să vizitați blog-ul Rekăi, cea care pune suflet și energie, de vreo 2 ani încoace, în organizarea evenimentelor despre purtarea copiilor, și să vă bucurați privirea cu o serie de fotografii de la eveniment. Felicitări!

În București, săptămâna începe așa:

Luni, 10 octombrie 2011

16.30 - Loc de întâlnire: în fața magazinului Unirea. Are loc o plimbare cu bebelusii în wrap/sling/mei-tai sau cu ce aveti pe acasă, se împart fluturași pro-purtare, după care se urcă în metrou la stația Piața Unirii și se coboară la stația Universitate. Se urmează traseul Universitate -> Bd. Magheru -> str. C. A. Rosetti -> Gradina Icoanei -> Parcul Ioanid -> str. Arthur Verona. Se poposește la "Terasa Verona" unde se va vorbi despre “Susținerea interioară - a purta cu trup și suflet” cu Emese Hajnalka Magdás.

Încă puteți participa la un concurs pe pagina de facebook a "Săptămânii internaționale a bebelușilor purtați" cu poze primite de la mămici și puteți câștiga 2 premii valoroase de la Manduca și KiddyShop.

Vă așteaptă un alt concurs pe aceeași pagină de facebook cu poze primite de la tătici, având ca premiu un mei-tai confecționat de o mămica din România, deținătoare a MeiTaiBebe.ro.

Și nu uitați să participați și la concursul "Beneficiile purtării bebelușilor" - primiți invitația de a scrie blog sau pe pagina de Facebook, ca și notă. Premiul cel mare reprezintă o protectie 4-sezoane pentru orice tip de sistem de purtare de la HipHip.

Sâmbătă, 15 octombrie 2011

Între orele 16.00 - 19.00 vă așteptăm la Sala de Sport a Școlii nr.30 “Grigorie Ghica Voievod” din Str. Lăptari Tei nr. 23 unde va avea loc o expozitie numită "Aventurile Bebelușilor Purtați" cu poze primite de la părinți din toată țara, un atelier denumit “Beneficiile purtării bebelușilor ” din punctul de vedere al:

* Ramonei Roșu, fiziokinetoterapeut;

* Claudiei Necula, psiholog;

* Roxanei Duduș, consultant în alăptare La Leche League România;

* Monicăi Reu, trainer Comunicare Non-Violentă;

Continuă cu un atelier numit “Ce înseamnă un port-bebe sănătos pentru mamă și copil” cu Cristina Marin, consultantă babywearing, un atelier despre "Cum ne putem juca cu copiii" cu Otilia Mantelers, trainer Playful Parenting.

La sfârșitul întâlnirii se va organiza o tombolă cu premii surpriză.

În timpul atelierelor vor fi puse la dispoziție pentru testat toate tipurile de sisteme de purtare tradiționale și moderne din partea magazinelor HipHip.ro și Sling.ro și veți putea beneficia de consultanță gratuită din partea specialiștilor și mămicilor cu experiență.

Duminică, 16 octombrie 2011

Între orele 10.00 și 13.00 la Pravălia Părinților str. Muzelor nr. 9 se va desfășura atelierul “Cum sa-ți confecționezi un wrap/sling/mei-tai” susținut de către Diana Mateescu.

Șiiiiii........oră secretă, locație secretă...surpriza suprizelor cu dedicație pentru toți părinții care iubesc să-și poarte bebelușii.

Intrarea LIBERĂ la toate evenimentele!

Felicitări mamelor inimoase care organizează evenimentele și care au dat naștere blogului http://bebelusipurtati.blogspot.com/!!!!

În Brașov, Ditta Depner, mămica lui BBmic, organizează o adevărată cruciadă a mămicilor purtătoare "împotriva ignoranței si neștiinței". Vă asteaptă cu mic cu mare pe Blvd. 15 Noiembrie 32, în tur pe str. Republicii, Piața Sfatului, Mureșenilor și Parcul Central, vineri, 14 octombrie 2011, începând cu ora 11. Acestei acțiuni i se alătură și purtătoarele din Cluj.