sâmbătă, 27 februarie 2010

Hormonii implicaţi în naştere

Între 22 şi 24 septembrie 2009, doctorul Michel Odent a susţinut, la Bucureşti, o conferinţă cu tema "Naşterea naturală: un moment de cotitură în istoria omenirii".

"Acţiunile hormonilor naşterii sunt extrem de subtile şi de complexe. Există patru hormoni. Adrenalina, ocitocina, prolactina şi colostrul.

Adrenalina, dacă acţionează la început, are tendinţa de a stopa totul, punând capăt, pentru moment, contracţiilor; în schimb, în a doua parte a travaliului, se pare că aceasta accelerează procesul. Pentru a înţelege această diferenţă, trebuie să ne punem în locul unei femei aflată în natură şi surprinsă de un pericol, un animal sălbatic feroce, un ciclon …! Dacă mai este încă mult până la momentul naşterii, ea trebuie să fugă, iar adrenalina secretată va opri contracţiile. Dacă, din contră, bebeluşul a coborât deja în vagin, ea trebuie să nască cât mai repede, iar adrenalina secretată va duce la creşterea numărului de contracţii.
Cel de-al doilea tip de reacţii ale adrenalinei – asemenea ghiulelei de tun – pare să arate că există un proces global de accelerare a naşterii, pe care doctorul Odent îl numeşte "reflexul de expulzie a fătului" şi care pare să nu figureze în analele de obstetrică.
Femeile care nasc în maşină sau în ambulanţa prinsă într-un ambuteiaj, pe stradă sau în lift, trăiesc probabil acest „reflex de expulzie a fătului”. În cele mai multe cazuri, naşterea este rapidă, fără rupturi vaginale, bebeluşul este puţin traumatizat, placenta se elimină uşor …

Un alt hormon este ocitocina, pe care am vrut să îl numim „hormonul dragostei” sau „al altruismului”! Apare în timpul orgasmului la bărbaţi precum şi la femei, facilitează în mod evident contracţiile precum şi producerea laptelui, mai târziu. De fapt, se pare că aceasta este prezentă în toate momentele vieţii în care poate fi folosit cuvântul dragoste: efuzie, înbrăţişare, mângâiere, supt şi chiar o masă luată împreună!
Dar, acest hormon nu este niciodată atât de prezent precum este în timpul naşterii naturale, mai ales pentru că fătul, care e pe cale să devină bebeluş, secretă şi el ocitocină în ultimele săptămâni de sarcină, şi pentru că, în momentul naşterii, secreţiile lui se adaugă celor ale mamei pentru marea întâlnire de dragoste.

Cel mai uimitor hormon, a cărui secretare este intensificată de naşterea naturală, este prolactina. Lista binefacerilor acesteia este impresionantă. Una dintre funcţiile ei majore este stimularea lactaţiei. Printre altele, ajută la desăvârşirea plămânilor bebeluşului, înainte şi după naştere. Prolactina este, în esenţă, hormonul „instinctului matern”, dacă putem folosi această formulă. În schimb, penuria de prolactină, însoţită de lipsa elanului matern, va favoriza o anumită anxietate şi reflexe mai agresive la copil, conform doctorului Odent.

Ultimul hormon secretat este colostrul. Este vorba despre un lichid semi transparent, care se scurge din sânii mamei imediat după naştere, în orele care precedă producerea laptelui. A fost considerat timp îndelungat un fel de produs de curăţare a canalelor mamare, deci nociv, şi se aştepta urcarea laptelui pentru ca bebeluşul să fie pus la sân!
Această respingere a colostrului era aproape universală!
Ori, pentru doctorul Odent: „Este un veritabil concentrat de anticorpi, aceste substanţe care ne protejează împotriva a tot ce este străin, fie că e vorba de microbi sau de virusuri sau de celule vii care nu ne aparţin. Cei mai numeroşi, numiţi IgA, sunt anticorpi pe care nou-născutul nu poate încă să îi producă şi care nu îi sunt transmişi prin placentă. Sunt zeci de grame pe litru … Colostrul este o adevărată armă capabilă să oprească orice tip de infecţie. … Înainte de naştere, în intestinul fătului nu sunt microbi; la douăzeci şi patru de ore după naştere sunt miliarde de microbi pe gram! Iar microbii nu sunt aceiaşi dacă bebeluşul a fost lăsat nemâncat, dacă i s-a dat apă îndulcită sau un "mic" biberon cu lapte artificial, sau dacă a consumat colostru. Viitorul florei intestinale depinde de natura germenilor care ocupa primii teritoriul …"

Doctorul Odent adaugă două informaţii importante printre alte argumente în favoarea colostrului: faptul că nou-născutul, încă legat de mama lui prin cordonul ombilical, vine imediat să sugă stimulează mamelonul acesteia, accelerând reflexul de eliminare a placentei, care palpită încă în uter. O altă informaţie: bebeluşii hrăniţi din abundenţă cu colostru după venirea pe lume sunt singurii la care nu se înregistrează faimoasa „pierdere fiziologică în greutate” din primele zile.

“Copilul vostru este cel mai frumos mamifer” Michel Odent, Albin Michel, 1990

miercuri, 24 februarie 2010

sâmbătă, 20 februarie 2010

Diacriticele....

...îmi mănâncă din timpul preţios! Mult timp!
Toate articolele de pe blog au fost la început fără diacritice, total greşit, aş zice.
Ralu' mi-a oferit ideea cu Autocorrect, dar erorile sunt destule, normal.
Apoi, Christa mi-a sugerat diacritice.com. Dar, erori destule şi pe acolo, dacă introduci un text mai măricel iese o "varză", de cele mai multe ori ţi se oferă variante la cuvânt din care tre' să staaaaai să o bifezi pe cea corectă.
Mai există tastatură specială.... greu de achiziţionat pentru mine.
Deci, cum pot salva din timpul meu, dar să am şi text cu diacritice?

miercuri, 10 februarie 2010

www.laptematern.ro

Din 5 februarie 2010 am lansat propriul site www.laptematern.ro care transmite acelasi mesaj "Mami, alapteaza-ma!".
Areşi secţiune de Forum, aşa că, vă aştept şi acolo să dezbatem.

Site-ul era în ideile mele de ceva timp, habar nu aveam ce mă aştepta, cunoştintele de programare îmi lipsesc cu desăvârşire şi pe de altă parte le şi înţeleg destul de greu. Aşa că m-am aruncat "cu capul înainte" şi la un moment dat am crezut că nu mai fac faţă.
Numai că cineva mi-a scos-o în cale pe Christa (cine frecventează attachmentparenting.ro şi părinţi.com o ştie cu siguranţă). Asaaaa.......şi "nemţoaică asta"........practic m-a împins de la spate şi a insistat cu grijă să termin mai repede site-ul. Încă nu este în formă finală, are mici scăpări pe care în timp sunt sigură că le vom rezolva.
Aşa că, dragă Christa, mii de plecăciuni şi milioane de mulţumiri că ai făcut posibil "să prindă viaţă" laptematern.ro.

vineri, 5 februarie 2010

Ce caută lumea pe acest blog

Histats îmi oferă situaţia celor care intră zilnic pe acest blog.
Ce subiecte legate de alăptare s-au căutat în ultima lună - ianuarie?
Să aruncăm o privire asupra “keyword”-urilor:
-menstruaţia şi alăptarea (este cel mai frecvent subiect căutat!)
-pusee de creştere (următorul după cel mai frecvent căutat)
-ataşat la sânul mamei
-în prima lună de alăptare căpşune se poate
-bebeluşul refuză sânul
-alăptează-mă mami
-poze cu caria de biberon
-interzice activităţile marketing substituienti de lapte
-ce trebuie să mănance o mamă care alăptează
-ceaiurile şi alăptarea
-the continuum concept, jean liedloff
-galactocel
-candida sân
-baby drink alăptare
-monica columbeanu despre stimularea lactaţiei la b1
-soluţii reparare ragade mamelon
-tandem alăptarea copii
-cafea fără cofeină în timpul alăptării
-dietă în sarcină
-cum ştiu dacă am lapte matern
-irina-alexandra popescu
-sânul mamei
-poziţii alăptare
-lamaze galaţi
-infecţie sfârc
-roseola infantum
-mami, alăptează-mă
-alăptarea la sân până la ce vârstă
-casă „mama copila"
-regim pentru cine alăptează
-alergiile sugarului
-imunizare copil 9 ani
-eseu-roul mamei mele în viaţa mea
-felicitări cu biberoane
-meconius
-bacteriile şi importanţa lor
-fiziologia fierului
-ce trebuie făcut să ai lapte matern
-ceai sau apă pentru bebe?
-yekuana mom
-realaptare
-suzetă la o lună
-greutatea pe care trebuie să o aibă un bebeluş de 6 luni
-prospect la violet de genţiană
-mame alăptând
-îngrijirea sânilor
-somnul bebeluşilor de 4 luni
-potrivit experţilor OMS
-ce este wrapul şi cum arată poze
-cum să fac să am mai mult lapte matern
-www.hobomama.com
-ce facem dacă avem sfârcuri plate sau ombilicate
-procent de copii alăptaţi la sân
-bebeluşul Anielei Pietreanu
-tetină chicco care imită sânul
-pernă alăptare relaxare
-icterul
-unicef hrană pentru toţi
-algocalmin lactancia
-sirop pentru colici la bebeluş

Majoritatea vin cu ajutorul Google, iar dinspre Yahoo şi Ask vizitatorii sunt mult mai puţini.
Până în prezent blogul a avut 48.012 pagini vizualizate şi 28.688 total vizitatori. Mai e un pic şi face anu'!
Aştept propuneri în continuare!

Mulţumesc celor care citesc, comentează şi sunt alături de mine!