luni, 28 septembrie 2009

firstright.org


"De ce mama când alăptează în public trebuie să se ascundă sub o pătură?
• Este inutil. Alăptarea este naturală, sănătoasă şi pentru părinţi. Nu este nimic de care să vă fie ruşine şi nu trebuie să vă acoperiţi cu o pătură. Singura definiţie a cuvântului "discret" care contează este mama însăşi; mama nu ar trebui să simtă că are nevoie să se ascundă sau să-şi ascundă copilul în timp ce mănâncă alimentul natural perfect pentru el.
• Este imposibil. Mulţi bebelusi (şi adulţii ştiu!)nu tolerează o pătură peste
capetele lor, în timp ce mănâncă. Copilul va trage şi va împinge pătura şi, de fapt, va atrage o mai mare atenţie asupra perechii care alăptează.
• Căldura. Este cald pentru mamă şi copil, chiar şi într-o cameră cu aer condiţionat, când capul copilului este sub o pătură.
• Este periculos. Respiraţia aerului sub o pătură poate fi periculoasă pentru un copil.
Recomandările pentru a reduce riscul sindromul mortii subite includ: aveţi grijă! capul copilului în timpul somnului să nu fie acoperit.

De ce mama nu îşi hrăneşte bebeluşul în public cu biberonul?
Alăptarea este o relaţie complexă, biologică, care poate fi grav perturbată de către
alimentaţia cu biberonul.

De ce mama nu alăptează înainte de a pleca de acasă?
Bebeluşii de multe ori mănâncă după un program neregulat, iar o relaţie de succes în alăptare depinde de faptul că bebeluşul este în măsură să mănânce la cerere.

Dar dreptul altor persoane de a nu vedea pe cineva alăptând în public, în special în timp ce mănâncă?

În cazul în care alăptarea deranjează atunci acea persoană se poate ignora, se poate întoarce cu spatele, poate fi rugată să se mute. O mamă care îşi alăptează copilul nu e responsabilă pentru nivelul de confort al altei persoane. De asemenea, nu este responsabilitatea mamei care alăptează să sprijine şi să perpetueze prejudecăţile altora împotriva unui act natural şi normal.

Ce este aşa mare scofală?
Multe mame se tem să alăpteze în public din cauza lipsei de sprijin din partea societăţii.
Problema este destul de mare pentru a reţine multe mame să alăptează sau le provoacă să înceteze alăptarea înainte de un minim de ani recomandat de către AAP, OMS sau UNICEF.

De ce este alăptarea în public considerată o problemă?
Este discriminare. Scoasă în evidenţă atunci când mama şi copilul alăptat sunt
abordaţi pentru a se acoperi, a se muta sau pentru a li se sugera să fie mai discreti şi pot fi făcuţi să simtă că fac ceva ruşinos sau neadecvat.

Aţi avut vreodată o experienţă neplăcută în urma alăptării în public?

[Simţiţi-vă liberă şi împărtăşiti din experienţa dvs.]
De exemplu: Mulţi oameni pe care i-am întâlnit fie susţin alăptarea, fie sunt indiferenţi. Dar, aproape fiecare mamă ştiută de mine şi care alăptează a fost supusă privirilor dezaprobatoare şi comentariilor aiurea. Dezaprobarea publică subminează încrederea mamei în ea, în capacitatea de a alăpta, capacitate pe care comunitatea medicală o recunoaşte ca fiind cel mai bun mod de a hrăni un copil.

Este adevărat că multe mame alăptează în public?

Da. Oamenii nu-şi dau seama cât de des sunt alăptaţi copiii în public deoarece mamele (şi copiii!) sunt atât de calificate că de multe ori nu atrag spectatori.

*********************

• Mamele care alăptează nu au nimic de ascuns.
• Alăptarea este un act normal, natural, sănătos şi pentru părinţi.
• Alăptarea nu este ruşinoasă şi nu trebuie ca mama să se acopere cu pătura.
• Mamele nu trebuie să simtă nevoia de a se ascunde în timp ce copilul mănâncă cel mai natural aliment.
• Eu nu mănânc sub o pătură şi nu mă aştept ca bebeluşul meu să facă acest lucru.
• Profesioniştii din domeniul medical susţin ca alăptarea este cea mai bună pentru nou-născuţi, dar mamele încă întâmpină rezistenţă culturală semnificativă în ceea ce priveşte alăptarea în public.
• Sânii au fost daţi pentru a alăpta.
• Academia Americana de Pediatrie recomandă alăptarea timp de cel puţin 1 an, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă cel puţin doi ani.
• Trebuie să arătam respect pentru mame şi copii.
• Nu este vorba despre dreptul meu de a alăpta. Este vorba despre dreptul copilului meu de a se hrăni."

Sursa: www.firstright.org

duminică, 27 septembrie 2009

Importanţa etapei În-braţe

Pentru că Săptămana internatională a purtării bebeluşilor este pe terminate, m-am gândit să preiau un articol tare drag mie, de pe un site fenomenal.

Articolul se poate prelua doar cu acord din partea: autoarei, www.attachmentparenting.ro şi traducătoarei.

Importanţa etapei În-braţe
Autoare: Jean Liedloff

"În cei doi ani şi jumătate în care am trăit printre indienii Stone Age din jungla sud-americană (nu continuu, ci în cinci expediţii diferite, cu destul timp intercalat pentru reflecţie), am ajuns să înţeleg că natura noastră umană este cu totul altceva decât am fost crescuţi să credem. Bebeluşii tribului Yequana, în loc să aibă nevoie de pace şi linişte ca să adoarmă, sforăie liniştiţi de câte ori sunt obosiţi, în timp ce bărbaţii, femeile sau copiii care-i poartă dansează, aleargă, merg, strigă sau vâslesc la canoe. Prichindeii se joacă împreună fără să se bată sau să se certe şi-i ascultă pe cei mai mărişori pe loc şi de bunăvoie.

Ideea de a-şi pedepsi copiii se pare că nu le-a venit niciodată oamenilor ăstora, dar nu aveau nici pe departe un comportament permisiv. Nici un copil nu-şi imagina să deranjeze, să întrerupă sau să fie servit de către un adult. Şi către vârsta de patru ani, copiii contribuiau la forţa de muncă mai mult decât consumau din ceea ce produceau alţii.

Bebeluşii din braţe nu plângeau aproape niciodată şi, fascinant, nu dădeau din mâini, nu loveau, nici vorbă să-şi arcuiască spatele sau să-şi flexeze mâinile şi picioarele. Stăteau liniştiţi în legănelele lor sau dormeau pe şoldul cuiva - distrugând mitul potrivit căruia bebeluşii trebuie să se agite ca să “exerseze". De asemenea, nu vomau decât dacă erau foarte bolnavi şi nu sufereau deloc de colici. Când se împiedicau în primele luni de mers de-a buşilea sau în picioare, nu se aşteptau să meargă cineva la ei, ci mergeau singuri la mama lor sau o altă persoană care le purta de grijă, pentru a primi porţia de reasigurare necesară înainte de a-şi continua explorările. Fără supraveghere, până şi cei mai mici prichindei se răneau extrem de rar.

Această "natură umană" este diferită de a noastră? Unele persoane chiar cred că este, dar există, totuşi, o singură specie umană. Ce putem învăţa de la tribul Yequana?

Aşteptările noastre înnăscute

Mai întâi, încercam să înţelegem pe deplin puterea formatoare a fazei “În-braţe”, cum o numesc eu. Începe la naştere şi se termină odată cu debutul târâtului, când bebeluşul poate pleca şi se poate întoarce după dorinţă la genunchiul persoanei care-l îngrijeşte. Constă, pur şi simplu, în faptul că bebeluşul are contact 24 de ore cu un adult sau cu un copil mai mare.

La început, am observat doar că această experienţă În-braţe are un efect impresionant de sănătos asupra bebeluşilor şi că îngrijirea lor nu mai pune "probleme". Corpul lor era moale şi se conforma oricărei poziţii care convenea purtătorului - dintre care unii chiar îşi atârnau bebeluşii pe spate, ţinându-i de încheietura mâinii. Nu vreau să recomand această poziţie, dar faptul că e posibilă arată ce poate însemna confort pentru un bebeluş. La polul opus se află disconfortul disperat al bebeluşilor plasaţi cu grijă în pătuţ sau cărucior, acoperiţi cu grijă şi lăsaţi să înţepenească de dorul unui corp viu, unde le este, prin natura lor, locul de drept - un corp aparţinând cuiva care le "crede" plânsetele şi le alină dorul cu niste braţe primitoare.

De ce incompetenţa societăţii noastre? Din copilărie suntem învăţaţi să nu ne încredem în cunoaşterea instinctivă. Ni se spune că părinţii şi profesorii ştiu mai bine şi când sentimentele noastre nu se circumscriu ideilor lor, trebuie că greşim. Condiţionaţi deja să nu ne încredem în ceea ce simţim şi să ne desconsiderăm explicit sentimentele, suntem uşor de convins să nu credem bebeluşul al cărui plâns spune "Ia-mă în braţe!", "Ar trebui să fiu lipit de corpul tău!", "Nu mă lăsa!". Ne anulăm răspunsul natural şi urmăm modelul prezentat de "experţii" în creşterea copilului. Pierderea încrederii în expertiza noastră înnăscută ne face să bâjbâim de la o carte la alta pe măsură ce fiecare modă trece.

Este importat să înţelegem cine sunt adevăraţii experţi. Al doilea mare expert în îngrijirea copilului se află înlăuntrul nostru, la fel de sigur cum caracterizează fiecare specie supravieţuitoare, specie care, prin definiţie, ştie cum să aibă grijă de puii ei. Cel mai mare expert dintre toţi este, desigur, bebeluşul - programat, în milioane de ani de evoluţie, să semnaleze celor de neamul său, prin sunet şi acţiune, când îngrijirea este incorectă. Evoluţia este procesul rafinat care a cizelat comportamentul nostru înnăscut cu o precizie magnifică. Semnalul bebeluşului, înţelegerea acestui semnal de către ai săi, impulsul de a-l asculta - toate fac parte din caracterul speciei noastre.

Îngâmfatul intelect s-a dovedit sub-calificat să ghicească cerinţele autentice ale puilor de om. Se pune des întrebarea: Trebuie să-l ridic pe bebeluş când plânge? Sau să-l las puţin să plângă mai întâi? Sau să las bebeluşul să plângă până înţelege cine-i şeful, să nu cumva să ajungă un "tiran"?

Nici un bebeluş nu ar fi de acord cu vreuna din aceste situaţii. În unanimitate, ei ne spun în modul cel mai clar că nu ar trebui să fie puşi jos deloc. Cum această opţiune nu a mai fost luată în calcul la scară largă în societatea occidentală contemporană, relaţia dintre părinte şi copil a ajuns rapid una de adversitate. Problema care s-a pus a fost cum să faci copilul să doarmă în pătuţ, nici nu s-a mai luat în calcul dacă acest fapt se opune sau nu plânsetelor copilului. Deşi cartea lui Tine Thevenin, “Patul Familial” şi altele au deschis ceva drumuri înspre obiceiul de a culca copiii împreună cu părinţii, principiul cel mai important nu a fost discutat explicit: să acţionezi împotriva naturii noastre ca specie înseamnă, inevitabil, să pierzi din starea de bine.

Odată ce am înţeles şi acceptat principiul de a respecta aşteptările noastre înnăscute, vom putea descoperi cu precizie care sunt aceste aşteptări - în alte cuvinte, ce ne-a obişnuit evoluţia să experimentăm.

Rolul formator al etapei În-Braţe

Cum am ajuns să consider etapa În-Braţe crucială în dezvoltarea unei persoane? Mai întâi, am văzut oamenii relaxaţi şi fericiţi din pădurea sud-americană cărându-şi încolo şi-ncoace bebeluşii, fără să-i pună jos deloc. Încet-încet am reuşit să văd o legătură între acest fapt simplu şi calitatea vieţii lor. Abia mai apoi am ajuns la anumite concluzii despre felul în care situaţia de a fi în contact constant cu un îngrijitor activ este esenţială pentru dezvoltarea din etapa postnatală iniţială.

Pe de o parte, se pare că persoana care poartă bebeluşul (de obicei mama în primele luni, apoi deseori un copil între 4 şi 12 ani, care-l aduce la mamă pentru hrănire) aşază fundaţia pentru experienţa ulterioară. Bebeluşul ia parte în mod pasiv la alergarea, mersul, râsul, vorbitul, munca sau joaca purtătorului. Activităţile specifice, ritmul, inflexiunile limbajului, diversitatea peisajelor, noaptea şi ziua, variaţiile de temperatură, umiditatea şi uscăciunea, precum şi sunetele vieţii în comunitate formează o bază pentru participarea activă ce va începe la vârsta de şase sau opt luni cu târâtul, mersul de-a buşilea şi mersul în picioare. Un bebeluş care a petrecut acest răstimp întins într-un pătuţ, liniştit, ori uitându-se la acoperişul unui cărucior sau la cer, va fi pierdut cea mai mare parte a acestei experienţe esenţiale.

Datorită nevoii copilului de a participa, mai este important ca îngrijitorii să nu stea pur şi simplu şi să se uite la bebeluş sau să întrebe încontinuu ce vrea bebeluşul, ci să ducă o viaţă activă ei înşişi. Ocazional, nu te poţi abţine să-i dai bebeluşului un şir de pupici; totuşi, un bebeluş care este programat să te urmărească trăindu-ţi viaţa ta ocupată, este confuz şi frustrat când îţi petreci timpul uitându-te la el cum şi-o trăieşte pe-a lui. Un bebeluş preocupat să absoarbă tot ce înseamnă viaţă trăită de tine, este confuzionat total când îi ceri s-o dirijeze el.

A doua funcţie esenţială a etapei În-braţe pare să fi scăpat atenţiei tuturor (inclusiv a mea, până la mijlocul anilor '60). Aceasta este de a oferi bebeluşilor mijlocul de a descărca energia în exces până când sunt capabili să o descarce singuri. În lunile de dinainte de a fi mobili cu propriile puteri, bebeluşii acumulează energie din hrană şi de la soare. Aşadar, un bebeluş are nevoie să fie în contact permanent cu un câmp energetic al unei persoane active, care să descarce excesul nefolosit de către fiecare dintre ei. Aceasta explică de ce bebeluşii Yequana erau atât de relaxaţi - pentru că nu se înţepeneau, nu loveau, nu se arcuiau sau flexau pentru a se elibera de o acumulare inconfortabilă de energie.

Pentru a oferi experienţa optimă În-braţe, trebuie să ne descărcăm energia proprie în mod eficient. Cineva poate să liniştească rapid un bebeluş agitat alergând sau sărind cu copilul, dansând sau făcând orice altceva ce elimină excesul propriu de energie. O mamă sau un tată care trebuie brusc să meargă până afară să ia ceva, nu are nevoie să spună "Ţine copilul. Eu mă duc până jos la magazin." Cel care se duce poate lua cu el copilul, într-o plimbare. Cu cât mai multă acţiune, cu atât mai bine.

Bebeluşii - ca şi adulţii - simt o tensiune când circulaţia energiei prin muşchi este stânjenită. Un bebeluş care fierbe de prea multă energie cere acţiune: să meargă sărind prin cameră sau să fie legănat de mâini sau de picioare. Câmpul energetic al copilului va profita imediat de cel al adultului care tocmai se descarcă. Bebeluşii nu sunt obiecte fragile pe care să le manevrăm cu mănuşi. De fapt, un bebeluş tratat drept fragil în această fază formatoare poate fi convins că, de fapt, este fragil.

Ca părinţi, puteţi să vă însuşiţi uşor măiestria care vine odată cu înţelegerea fluxului de energie. În acest proces veţi descoperi multe feluri în care să vă ajutaţi bebeluşul să-şi păstreze tonusul muscular relaxat al stării de bine ancestrale şi să-i daţi o parte din calmul şi confortul de care are nevoie ca să se simtă acasă în această lume."

Copyright ©1991 by Jean Liedloff, apărut pentru prima oară în revista "Mothering", iarna 1989.
Tradus cu acordul: Liedloff Continuum Network, de catre Claudia Neacsu
Articol preluat de pe
http://attachmentparenting.ro

marți, 22 septembrie 2009

Părinţi purtători şi copii purtaţi

Dupa o întreagă aiureală prin metroul bucureştean, indicatoarele mai rău te încurcă decât să te descurce, iar dacă întrebi pe cineva se scarpină în cap, gândeşte câteva secunde bune şi apoi îţi spune că nu ştie, am ajuns în parcul Kiseleff la întâlnirea de purtătoare şi purtaţi.
Diana, neobosită şi în vervă, ca de obicei, era prinsă în grupul de mame, care a depăşit aşteptările mele şi m-am bucurat enorm, împărţind sfaturi în ale purtării bebeluşilor.
Aparatul meu foto nu era dotat cu acumulatori proaspăt încărcaţi (mi se întâmplă cam la fiecare întâlnire cu mamici - tre' să iau masuri!), aşa că poze nu am reuşit să fac foarte multe, unele chiar au ieşit aiurea.


Să încep..... cu cel mai înflăcărat purtător şi fan Winnie the Pooh:


Diana, în actiune:







Mămici şi bebeluşi, wrap-uri dungate şi colorate:


Pouch-uri şi sling-uri:




Mei-tai:




Încurajator să vezi că şi mamele din Bucureşti încep, uşor-uşor, să-şi poarte bebeluşii în mijloace de purtat comode şi cu beneficii atât pentru bebeluş, cât si pentru părinte!

luni, 21 septembrie 2009

Purtaţi-vă bebeluşii!


Azi începe săptămâna internaţională a purtării bebeluşilor. Sloganul ales anul acesta este unul care îţi merge la suflet: “Close enough to kiss”.
Aşa că, purtaţi-vă bebeluşii în braţe sau ajutaţi de un purtător de genul: sling, pouch, wrap, mei-tai, rebozo, podaegi, amauti.
De ce să vă purtaţi bebeluşii? Pentru că este o etapă normală în viaţă şi este crucială pentru dezvoltarea lor. Cu ajutorul unui mijloc de purtare, bebeluşii sunt purtaţi peste tot şi participă pasiv la toate activităţile purtătorului.
Lipit de pieptul mamei, bebeluşul se simte relaxant, în siguranţă. Mersul mamei, ştiut din perioada în care se cuibărea în burtica ei, îi este familiar, iar legănarea oferită îl linişteşte, îl adoarme şi îi dă încredere. Sunetul inimii, ritmul respiraţiei şi mişcările mamei ajută bebeluşul să-şi regleze propriile răspunsuri fizice.
Bebeluşii purtaţi plâng mai puţin!
Mama învaţă mai uşor să citească nevoile bebeluşului. De fiecare dată când un bebeluş anunţă fără să plângă că îi este foame, că are scutecul ud, că e plictisit samd, încrederea mamei în sine creşte. Această interacţiune pozitivă este benefică pentru mame, mai ales pentru cele care suferă de depresie post-partum.
Purtarea bebeluşului este un mod de a dezvolta un ataşament puternic, sănătos care oferă clipe minunate şi satisfacţii imense.

Diana face o invitatie: dacă aveţi un sling/ pouch/ wrap/ mei tai şi nu vă descurcaţi sau aveţi unul şi vă simţiţi excelent cu el, hai să ne vedem marţi, adică mâine, în Kiseleff, în partea dintre BD 1 Mai şi Kiseleff, în zona acoperită, în jur de 6 după amiaza.

duminică, 20 septembrie 2009

Mastita infecţioasă

Mastita provocată de organisme

Organismele care produc frecvent mastită şi abces mamar sunt Staphylococcus aureus şi Staph. albus. Doar uneori s-a constatat şi prezenţa Escherichiei coli şi Streptococcus-ului, iar acesta din urmă doar în câteva cazuri neonatale. Rar, mastita a fost recunoscută ca fiind o complicaţie cu febră tifoidă, febră şi alte infecţii cu Salmonella.
M. tuberculosis este o altă cauză rară a mastitei. La populaţiile care suferă de tuberculoză endemică, M. tuberculosis poate fi găsit în circa 1% din cazurile de mastită şi în unele cazuri de TBC la copii. Candida şi Cryptococcus provoacă mastita fungică.

Bacteriile sunt adesea găsite asimptomatic în laptele matern,la mamele care trăiesc şi în ţări industrializate, dar şi în curs de dezvoltare. Spectrul de bacterii este, adesea, foarte asemănător cu cel găsit pe pielea umana.
Marshall, de exemplu, a găsit în laptele matern Staph. epidermidis, diphtheroid şi alfa-hemolitic şi non-streptoccoci hemolitici. Studiile bacteriologice, prin urmare, sunt complicate datorită dificultăţii de a evita contaminarea cu bacteriile găsite pe piele. În ciuda tehnicii atente pentru colectare, doar 50% din culturile de lapte pot fi sterile, în timp ce altele arată colonii "normale", cu un număr de la 0 la 2.500 de colonii pe ml. Astfel, prezenţa bacteriilor în lapte nu indică neapărat infecţie, chiar dacă acestea nu sunt contaminanţi de pe piele. O modalitate de a distinge între infecţiile bacteriene şi simpla colonizare a canalelor de lapte este de a căuta bacterii acoperite cu anticorpi specifici. Ca şi în cazul infecţiilor tractului urinar, bacteriile din laptele matern sunt acoperite de imunoglobuline IgA şi IgG, demonstrând că o anumită reacţie imună la infecţie a avut loc. Cu toate acestea, facilităţile pentru o astfel de anchetă nu sunt disponibile în mod curent în multe situaţii.

Colonizarea bacteriană a bebeluşului şi a sânului
Colonizarea bacterienă a bebeluşului şi a sânului este un proces normal care are loc la scurt timp după naştere. Atât canalele galactofore ale mamei, cât şi canalele nazofaringiene ale sugarului sunt colonizate de o varietate de organisme, unele dintre ele posibili patogeni, cum ar fi Staph. aureus. Prezenţa lor nu poate cauza mastită.

Dacă o mamă este în contact cu sugarul ei imediat după naştere, ea va transfera către sugar organismele ei din tractul respirator şi de pe piele. Aceste organisme cresc şi încep să populeze intestinul, pielea şi tractul respirator al sugarului. Odată ce flora de organisme comensale este stabilită, creşterea bacteriilor patogene este inhibată. Acest proces, cunoscut sub numele de interferenţă bacteriană, a fost folosit în mod deliberat în clinici pentru prevenirea şi controlul focarelor de infecţie cu forme mai virulente de Staph. aureus.
Facilitarea alăptării imediat după naştere, contactul piele pe piele a copilului cu mama lui şi rooming-in=copilul să fie în aceeaşi cameră cu mama sunt mijloacele cele mai naturale şi eficiente pentru a preveni răspândirii infecţiei, inclusiv răspândirea organismelor responsabile pentru mastită. A fost recunoscut faptul că, copiii care sunt ţinuţi lângă mamele lor au rate mai mici de infecţii în comparaţie cu cei care sunt despărţiţi după naştere de mama. Colbeck, în 1949, a sugerat faptul că cel mai important factor, unic, în răspândirea infecţiei a fost numărul copiilor de la neonatologie. El chiar a declarat că "în mod ideal, s-ar părea că bebeluşul trebuie să rămână lângă mama.”

Mastită epidemică puerperală


Problemele pot apărea atunci când pentru prima dată bebeluşul şi, apoi mama, este expus la organisme nefamiliare sau virulente. Acest lucru este cel mai probabil să apară în spitale, de la o infecţie sau de la dezvoltarea de tulpini rezistente. O formă de mastită epidemică puerperală a apărut frecvent în secţia de neonatologie a spitalelor din ţările industrializate, între anii 1930 şi 1960. În timpul acestei perioade, naşterile în spital au devenit mai frecvente, alăptarea nu a fost promovată şi era antibioticelor începea. Rolul dominant al infecţiilor stafilococice şi de transmisie de la personalul din neonatologie la mame şi sugari a fost demonstrat în mod repetat.

Mastita epidemică a fost privită ca o boală dobândită în spital, cauzată de tulpini extrem de virulente de Staph. aureus rezistente la penicilină. Ea a devenit mai rară de la apariţia antibioticelor şi prin utilizarea unor bactericide mai puternice de curăţare a spitalelor, dar şi datorită faptului că practicile care favorizează staza laptelui au devenit mai puţine la scară largă, cum ar fi orarele de alimentare restrictive şi întreruperea alimentării la sân atunci cănd e mamelonul rănit şi de când sugarii stau în spital în aceeaşi cameră cu mamele lor.

Căi de pătrundere a infecţiei

Este incert cum pătrunde infecţia în sân. Mai multe căi au fost sugerate: prin intermediul canalelor galactofore către lobi; prin răspândire hematogenă, precum şi printr-o fisură în mamelon către sistemul limfatic periductal. Rănirea mamelonului duce la creşterea frecvenţei mastitei. Într-un studiu prospectiv, studiu clinic randomizat, Livingstone a studiat efectele tratamentului cu antibiotic la femeile cu rană în mamelon din care Staphylococcus aureus a fost prelevat. Ea a constatat că femeile care au fost tratate cu un antibiotic sistemic au fost de 4-5 ori mai puţin probabil să facă mastită în comparaţie cu femeile care au fost tratate cu un preparat topic sau care şi-au îmbunătăţit tehnica alăptării singure. Deci, în plus faţă de posibilitatea că mastita şi rana pot apărea împreună, ambele pot rezulta dintr-o poziţionare greşită a sugarului la sân, există, de asemenea, probabilitatea ca o fisură să poată oferi un punct de intrare al infecţie.

S-a remarcat, de multe ori, o asociere între infecţiile cu Candida ale mamelonului şi mastită, în special mastită recurentă. Mastita datorată Candidei a fost ocazional raportată, în special la femeile cu diabet zaharat, dar este extrem de rară. Este mult mai probabil ca mamelonul fisurat rezultat al candidozei să constituie un punct de intrare pentru infecţiile bacteriene. Este, de asemenea, posibil ca atunci când sfârcurile sunt dureroase şi fisurate ca urmare a infecţiei cu Candida, sânii să nu fie folosiţi eficient, ceea ce va duce la staza laptelui. Cu toate acestea, candidoza, de multe ori, se tratează cu antibiotic şi poate să apară mastita ca o consecinţă indirectă, mai degrabă, decât ca un factor predispozant.

Senzaţiile de arsură din interiorul sânului care apar în timpul alăptării şi după sunt atribuite adesea infecţiilor cu Candida din canalele mamare, dar recent Staph. aureus a fost identificat ca fiind un agent patogen în cazurile de dureri adânci, precum şi a rănii mamelonului. Durerea adâncă ar putea fi din cauza infecţiei din canalele galactofore, dar nu există nici o legătură clară cu mastita.

Multe femei care alăptează au bacterii patogene potenţiale pe pielea lor sau în laptele lor şi nu dezvoltă mastită. Dar, multe femei care fac mastită nu au organisme patogene în laptele lor.

Sursa

vineri, 18 septembrie 2009

Eveniment global – Dreptul de a alăpta în public

Provocarea globală anuală de a alăpta în public se apropie. În multe locaţii din America de Nord şi din jurul lumii, mame care alăptează se vor reuni în data de 3 octombrie 2009 pentru a-şi alăpta copiii în acelaşi timp. Astfel se sărbatoreşte, se promovează, se protejează alăptarea şi se sprijină femeile care alăptează. Reprezintă o şansă pentru educaţie şi sprijin reciproc într-un mediu social. Este o modalitate de a demonstra dreptul mamelor de a-şi alăpta copiii oriunde, oricând.
Alăturaţi-vă initiaţivei de a celebra alăptarea printr-o competiţie fun unde fiecare copil va fi caştigător pentru că este alăptat!
Evenimentul “Quintessence Breastfeeding Challenge” este o provocare distractivă care poate avea loc în orice zonă geografică. A început în anul 2001 când 851 bebeluşi au fost alăptaţi simultan în 26 locaţii din Canada. Anul trecut, numărul celor alăptaţi simultan a crescut la 5383 în 230 de locaţii din Canada, SUA, Brazilia, Filipine, Franţa, Italia, Elveţia, Suedia, Ucraina, Rusia. Anul acesta se aşteaptă o creştere semnificativă a copiilor alăptaţi simultan. Fotografii din diferite părţi ale lumii cu mame şi copii participanţi la alăptarea în public puteţi vedea aici:
http://picasaweb.google.com/babyfriendly05/BreastfeedingChallenge2008?authkey=JU3Zqh_m0pg#


“Mami, alăptează-mă!”, aduce acest eveniment şi în Bucureşti.

Vă invit, în data de 3 octombrie 2009, în parcul Titan, lângă fântana de 16 m, pe insula pensionarilor, la ora 11 fix să începem să ataşam copiii la sân pentru a promova alăptarea şi a o susţine alături de alte mii de mame de pe tot globul.

Sper ca vremea să ţină cu noi şi să nu ne ofere o surpriză, gen ploaie.
Vă aştept cu mult drag!

miercuri, 16 septembrie 2009

Staza laptelui

Staza laptelui (oprirea sau încetinirea circulaţiei laptelui) se produce atunci când laptele nu este eliminat eficient din sâni. Aceasta se poate întâmpla atunci când sânii sunt umflaţi, la scurt timp după naştere atunci când nu se elimină laptele produs într-o parte a sânului sau din tot sânul. Cauzele includ modul de ataşare la sân, alăptarea ineficientă, restricţia frecvenţei sau a duratei alăptării, precum şi blocarea canalelor galactofore. Alte situaţii care predispun la staza laptelui includ o supraabundenţă de lapte sau o alăptare a gemenilor sau a mai multor copii.

Angorjarea sânului
Observaţiile privind legătura dintre angorjarea sânului şi mastită au fost făcute in decursul a mulţi ani, deşi cele două condiţii nu au fost întotdeauna în mod clar distinse.
Din punct de vedere istoric, " febra laptelui " caracterizată prin sâni umflaţi şi febră mare a fost descrisă în secolul al 18-lea. Aceasta are loc cam în a treia zi după naştere, în cazul în care laptele "a venit" şi este posibil să fie rezultatul unei avansări a angorjării. James Nelson, în 1753, a menţionat faptul că această febră nu a avut loc atunci când nou-născuţii au fost puşi la sân imediat după de naştere, iar staza laptelui a fost evitată. Naish, în 1948, a descris importanţa primordială a eliminării imediate a laptelui matern în primele stadii de mastită sau congestie pentru a preveni progresia bolii şi formarea abcesului mamar. Ea a considerat alăptarea bebeluşului ca fiind cel mai eficient mijloc de eliminare a laptelui matern.

Frecvenţa alăptării
În 1952, Illingworth şi Stone au demonstrat, în mod oficial, într-un studiu controlat, că incidenţa angorjării a fost redusă la jumătate în cazul în care copiii au avut acces nelimitat la sân. De-a lungul anilor, s-a observat că, atunci când există program de alăptare, angorjarea este deseori urmată de mastită, iar eşecul alăptării este mai frecvent.
O asociere între frecvenţa restricţionată sau durata alăptării şi mastită, ulterior, a fost descrisă de un număr mare de autori.
Multe femei, în cazul în care renunţă la o masă de lapte matern sau în cazul în care sugarul lor începe brusc să doarmă toată noaptea şi timpul dintre alăptări creşte, pot suferi de mastită.


Ataşarea la sân
Faptul că un copil trebuie să fie bine ataşat la sân pentru eliminarea eficientă a laptelui a fost prima dată recunoscut de către Gunther. Procesul a fost cercetat şi descris ulterior, iar tehnicile clinice sunt acum bine dezvoltate şi descrise de către alţi autori. Slaba ataşare la sân, o cauză a eliminării ineficiente a laptelui, este acum văzută ca un factor important care predispune la mastită.

Mameloanele rănite sau dureroase se asociază deseori cu mastita. Cauza cea mai frecventă a durerilor de mamelon şi a traumei lui este ataşarea incorectă la sân, astfel încât cele două condiţii pot apărea împreună pentru că au aceeaşi origine mecanică. De asemenea, durerile de la nivelul mamelonului pot duce la evitarea alăptării din sânul afectat şi, astfel, predispun la staza laptelui şi angorjare.

Partea preferată şi suptul eficient
O dovadă în plus că o cauză principală a mastitei este staza laptelui de origine mecanică vine de la studiile în care se urmăreşte care sân este afectat cel mai des. S-a observat că multor mame le este mai uşor să ataşeze bebeluşul la un sân faţa de celălalt sân şi s-a sugerat că ataşarea incorectă duce mult mai probabil la staza laptelui şi la mastită la sânul la care alăptarea a fost mai dificilă. S-a presupus că acest lucru ar fi legat de faptul că mama este stângace sau dreptace. Cu toate acestea, au fost efectuate mai multe studii legate de frecvenţa cu care fiecare parte a pieptului este folosită şi nu au fost observate diferenţe consecvente sau semnificative. 37-52% din cazuri implicau sânul drept şi 38-57% sânul stâng, cu mastită bilaterală, în 3-12% cazuri. Constatările de abces mamar sunt similare.
Inch şi Fisher au observat că partea preferată a femeilor pentru punerea la sân a bebeluşului nu a fost neapărat legată de preferinţa pentru o mână a lor. Au înregistrat ambele dominanţe ale mâinii şi preferinţa laterală pentru deţinerea copilului a fiecărei femei care a dezvoltat mastită. Nici o relaţie nu a fost găsită între mâna dominantă şi partea afectată, dar, în 78% din cazuri, mastita a avut loc la sânul opus părţii preferate. Aceasta susţine afirmaţia că principala cauză este probabil mecanică.

Alţi factori de natură mecanică
S-a observat clinic că un frenul scurt al limbii sugarului interferează cu ataşarea la sân şi este o cauză a mamelonului inflamat şi rănit. Acesta poate reduce, de asemenea, eficienţa eliminării laptelui şi predispune la mastită.
Utilizarea unui suzete sau a biberonului într-o maternitate din Italia, s-a dovedit a fi cauza mameloanelor inflamate. Utilizarea suzetei poate fi, de asemenea, asociată cu ataşarea incorectă la sân, angorjarea, precum şi cu reducerea frecvenţei şi duratei alăptării. Suzeta, prin urmare, poate interfera cu eliminarea laptelui şi predispune la staza laptelui.
Îmbrăcămintea strâmtă şi poziţia pe burtă în timpul somnului sunt alţi factori mecanici care au fost observaţi având legătură cu mastita şi au fost sugeraţi ca fiind cauze posibile, deşi dovezile sunt în principal anecdotice.

Sursa

marți, 15 septembrie 2009

Tratamentul mastitei

Pentru stabilirea tratamentului mastitei este necesar:
1. să se facă anamneza mamei, pentru a afla dacă există cauze evidente pentru aceste dificultăţi sau factori predispozanţi;
2. să se observe mama cum alăptează şi să se evalueze tehnica alăptării, ataşarea la sân a copilului, precum şi modul în care ar putea fi îmbunătăţită.

Canale blocate

Tratamentul necesar este îmbunătăţirea eliminării laptelui pentru a evita orice obstrucţie a fluxului de lapte.
- asiguraţi-vă că sugarul este bine poziţionat şi ataşat la sân. Unii autori recomandă susţinerea sugarului cu bărbia spre partea afectată a sânului, pentru a facilita eliminarea laptelui, în timp ce alţii consideră importantă îmbunătăţirea ataşării la sân.
- evitarea oricărui obstacol care împiedică fluxul laptelui, cum ar fi hainele strâmte.
- încurajarea mamei de a alăpta la fel de des şi atât timp cât copilul este dispus, fără restricţii.
- aplicarea căldurii umede (de exemplu, comprese calde sau un duş cald).

Ocazional, aceste tehnici pot să nu amelioreze simptomele. Acest lucru se datorează existenţei unei pulberi în suspensie care obstrucţionează canalul. Masajul sânului, folosind o mişcare fermă a degetului mare peste sân spre mamelon, poate fi de ajutor. Acest lucru ar trebui să se facă uşor, pentru că atunci când ţesutul mamar este inflamat, masajul poate, uneori, înrăutăţi situaţia.

Dacă există un punct alb vizibil pe mamelonul atunci este nevoie să fie înlăturat, cu un prosop aspru sau cu ajutorul unui ac steril. Din păcate, canalele tind să repete blocarea, dar odată ce o femeie ştie la ce să se aştepte şi cum să trateze singură, ea poate începe un tratament şi, astfel, evită progresia mastitei.

În cazul în care în ciuda tuturor eforturilor de prevenire mastita apare, aceasta trebuie să fie tratată cu promptitudine şi în mod adecvat.
Dacă tratamentul este întârziat sau incomplet recuperarea este mai puţin satisfăcătoare. Există un risc crescut de abces al sânului.
Principiile de bază ale tratamentului mastitei sunt:
- Consiliere;
- Eliminarea efectivă a laptelui din sânul afectat;
- Tratament cu antibiotic;
- Tratament simptomatic;

Consiliere

Mastita este o experienţă dureroasă şi frustrantă şi face multe femei să se simtă foarte rău. În plus faţă de tratamentul eficient şi de control al durerii, o femeie are nevoie de sprijin emoţional. Ea poate fi sfătuită contradictoriu de profesioniştii din domeniul sănătăţii, sfătuită să oprească alăptarea sau nu este deloc sfătuită. Ea poate fi confuză, anxioasă şi nu doreşte să continue alăptarea.
Ea are nevoie de reasigurare cu privire la valoarea alăptării; că este sigur să o continue; că laptele de la sânul afectat nu va afecta copilul; că sânii ei îşi vor recupera atât forma, cât şi funcţia, ulterior. Ea are nevoie de încurajare că merită efortul de a depăşi dificultăţile.
Ea are nevoie de orientare clară cu privire la toate măsurile necesare pentru tratament şi cum să continue să alăpteze sau cum să mulgă laptele de la sânul afectat. Ea va trebui urmărită pentru a i se acorda în continuare sprijin şi orientare până când îşi va reveni complet.

Eliminarea efectivă a laptelui din sânul afectat
Aceasta este partea cea mai esenţială a tratamentului. Antibioticele şi tratamentul simptomatic pot face o femeie să se simtă mai bine, temporar, dar doar dacă eliminarea laptelui este îmbunătăţită, în ciuda administrării antibioticelor starea se poate agrava sau poate recidivă.
- ajutorarea mamei şi copilului să-şi îmbunătăţească ataşarea la sân;
- încurajarea alăptării frecvente, cât de des şi atât timp cât nou-născutul este dispus, fără restricţii.
- dacă este necesar, să se mulgă laptele matern manual sau cu o pompă sau cu metoda sticlei cu apa caldă până când alăptarea poate fi reluată.

Tratament cu antibiotic

Tratamentul cu antibiotic este indicat în cazurile următoare:
- infecţie din cauza coloniilor bacteriene, se prelevează cultură care va indica prezenţa acestora;
- simptomele sunt severe de la început;
- o rană a mamelonului vizibilă;
- simptomele nu s-au îmbunătăţit după 12-24 de ore de la îmbunătăţirea eliminării laptelui matern;
Trebuie să fie utilizat un antibiotic adecvat (vezi tabelul). Pentru a fi eficace împotriva stafiloccocului auriu este necesar β-lactamază rezistentă la antibiotice. Pentru organismele gram negative, Cefalexin sau Amoxicilină pot fi cele mai potrivite. Dacă este posibil, laptele din sânul afectat ar trebui să fie analizat şi determinată sensibilitatea la antibiotice a bacteriilor.
Antibioticul ales trebuie să fie dat o perioadă adecvată de timp. 10-14 zile se recomandă acum de cele mai multe autorităţi. Tratamentul cu antibiotic pe perioadă scurtă este asociat cu o mai mare incidenţă de recidive.

Antibiotic Dozaj
Eritromicina 250-500 mg la 6 ore
Flucloxacilina 250 mg la 6 ore
Dicloxacilina 125-500 mg la 6 ore
Amoxacilina 250-500 mg la 8 ore
Cefalexin 250-500 mg la 6 ore

Penicilina şi ampicilina, deşi adesea folosite în trecut, în prezent, nu sunt considerate, după caz, antibiotice apropiate datorită creşterii rezistenţei demonstrate a stafiloccocului auriu izolat de la femei cu mastită puerperală. Rezistenţa la meticilina şi la gentamicină, de asemenea, a fost raportată începând cu anii 1960. Un număr tot mai mare de oxaciline întâmpină rezistenţă din partea stafiloccocului auriu (ORSA). Cele mai multe tulpini de stafiloccoc auriu rămân sensibile la acidul fucidic,rifampicină şi vancomicină, dar tulpini rezistente la vancomicină sunt în curs de dezvoltare.
Mai multe antibiotice, inclusiv ampicilină, gentamicină, tetracicline şi cloramfenicol, s-au dovedit a avea proprietăţi anti-inflamatorii. Ar putea reduce, prin urmare, simptomele de mastită chiar şi în absenţa unei infecţii active. Un astfel de efect ar putea fi interpretat ca o dovadă de infecţie, precum şi că distrage atenţia de la necesitatea îmbunătăţirii eliminării laptelui.


Tratament simptomatic
Durerea ar trebui să fie tratată cu un analgezic. Ibuprofenul este considerat cel mai eficient şi poate contribui la reducerea inflamaţiei, precum şi a durerii. Paracetomolul este o alternativă adecvată.
Odihna este considerată esenţială şi ar trebui să se facă în pat, dacă este posibil. Odihna în pat alături de nou-născut este o modalitate utilă de a creşte frecvenţa alăptării şi poate îmbunătăţi, prin urmare, eliminarea laptelui.
Alte măsuri recomandate sunt aplicarea de comprese calde pe sân, ameliorează durerea şi ajută la fluxul laptelui, şi asigurarea că mama bea lichide suficiente.

Alte abordări terapeutice

O serie de alte forme de tratament ale mastitei sunt uneori sugerate, dar există puţine
dovezi privind eficacitatea lor.
1. separarea puroiului - aceasta tehnică a fost propusă de către Bertrand şi Rosenblood în 1991, în urma unei practici veterinare. Într-un studiu, la care au participat 475 de femei cu mastită clinică, acest tratament a fost interpretat ca având un rezultat favorabil. Cu toate acestea, studiul a fost necontrolat şi puţine culturi de lapte au fost pozitive pentru puroiul format de bacterii. Procedura este raportată ca fiind foarte dureroasă şi nu există nici un motiv să presupunem că este mai eficientă decât îmbunătăţirea eliminării fiziologice a laptelui.
2. frunzele de varză - utilizarea frunzelor de varză refrigerate sau la temperatura camerei este uneori recomandată pentru ameliorarea simptomelor de angorjare. S-au dovedit a fi la fel de eficace ca şi compresele reci, în ameliorarea durerii, dar nu există nici o dovadă că acestea scurtează durata condiţiei.
3. măsurile dietetice - evitarea băuturilor, cum ar fi cafeaua, care conţin metilxantină şi reducerea aportului de grăsimi sunt considerate utile de către unii autori, dar dovezile sunt, în principal, anecdotice.
4. tratament din plante - în medicina tradiţională chineză extractele de plante (Fructus gleditsiae) sunt folosite aparent cu succes.

Abcesul sânului
Tratamentul chirurgical
În cazul în care un abces s-a format, puroiul trebuie să fie eliminat. Acest lucru poate fi realizat prin incizie şi drenaj, de obicei necesită anestezie generală, dar poate fi, de asemenea, făcut prin aspiraţie ghidată de ultrasunete, dacă sunt disponibile. Ultrasunetele sunt un util instrument de diagnostic pentru abcesul mamar. Durerea este mult mai mică şi se poate efectua sub anestezie locala, de multe ori ambulatoriu.
Tratamentul sistemic cu antibiotice adecvate este de obicei necesar. Cu toate acestea, antibioticele singure fără îndepărtarea puroiului este puţin probabil că vor ajuta. Un abces creează un perete, ca o barieră, care protejează bacteriile patogene din apărarea organismului şi face imposibilă atingerea nivelelor eficace de antibiotic în ţesutul infectat.

Sprijinirea alăptării
Indiferent dacă alăptarea continuă sau se opreşte după un episod de mastită sau abces mamar, continuarea ei, însă, depinde de consilierea şi ajutorul pe care o mamă îl primeşte.
Dacă ea este adecvat orientată şi sprijinită emoţional ar trebui să recupereze pe deplin. În cazul în care primeşte orientare şi sprijin incorecte, niciodată nu va putea alăpta din nou.
Medicii şi lucrătorii din domeniul sănătăţii care au grijă de o femeie cu un abces mamar ar trebui să se reasigure de faptul că ea poate continua să alăpteze, că acest lucru nu-i va face rău sugarului şi că ar trebui să fie în măsură să alăpteze şi alţi copii pe care îi va avea. Ar trebui să-i explice modul în care acest lucru poate fi realizat.

Pentru a se asigura în continuare că alăptează satisfăcător, managementul ar trebui să fie după cum urmează:
- copilul ar trebui să fie cu mama atât înainte cât şi după intervenţia chirurgicală.
- copilul poate continua să se hrănească de la sânul afectat.
- după intervenţia chirurgicală, mama este probabil să nu fie în măsură să alăpteze pentru mai mult de 3 de ore, iar atunci copilul trebuie să fie hrănit într-un alt mod.
- ca parte a pregătirii pentru chirurgie, mama poate mulge lapte din sânul afectat şi sugarul poate fi hrănit cu ajutorul unui pahar special sau a unei ceşti în timp ce mama este în curs de tratament.
- de îndată ce şi-a recăpătat cunoştinţa (în cazul în care i s-a administrat un anestezic general) sau imediat după intervenţia chirurgicală (în cazul în care un anestezic local a fost folosit), mama poate alăpta din nou din sânul afectat.
- de îndată ce durerea plăgii permite, ea poate relua alăptarea. Acest lucru este posibil, de obicei, în câteva ore, cu excepţia cazului intervenţiilor chirurgicale apropiate de mamelon. Ar trebui să-i fie administrate analgezice după cum este necesar pentru a ajuta la controlul durerii şi a permite reluarea alăptării mai repede.
- mama are nevoie de ajutor pentru a reuşi să ataşeze copilul la sânul afectat şi poate avea mai multe tentative înainte de a suge copilul bine. Încurajaţi-o să insiste, să pună sugarul la sânul afectat de fiecare dată când ea îl hrăneşte şi ajutaţi-o să asigure o ataşare bună.
- în cazul în care sânul afectat produce încă lapte este important ca sugarul să sugă şi să elimine laptele, pentru a preveni continuarea stazei laptelui şi reapariţia infecţiei.
- dacă copilul nu doreşte să se ataşeze la sânul afectat de la început, poate fi necesar să se mulgă laptele până când începe din nou să sugă.
- în cazul în care producţia de lapte a sânului afectat a scăzut, suptul frecvent este cea mai eficientă cale de a stimula o creştere a producţiei.
- între timp, copilul poate continua să se hrănească de la sânul afectat. De obicei, un copil îşi poate procura lapte destul numai de la un sân, astfel încât el va fi hrănit în mod corespunzător în timp ce producţia de lapte de la sânul afectat va fi recuperată. Cu toate acestea, în cazul în care un abces este extins şi tratamentul întârziat, sânul nu poate reveni la o producţie integrală de lapte.

Sursa

luni, 14 septembrie 2009

Prevenirea mastitei


Mastita şi abcesul mamar pot fi prevenite în cazul în care alăptarea este gestionată în mod corespunzător, încă de la început, pentru a preveni situaţiile care dau naştere la staza laptelui şi dacă semnele precoce, cum ar fi angorjarea, blocarea canalelor şi durerea mamelonului sunt tratate cu promptitudine.
Pentru o mai bună înţelegere a gestionării alăptării, femeile şi cei care au grijă de ele trebuie să ştie despre gestionarea eficientă a alăptarii, atât pentru a hrăni copilul în mod adecvat cat şi să menţină sânii sănătoşi. Punctele importante sunt:
- începerea alăptării în termen de o oră de la naştere;
- asigurarea că bebeluşul este bine ataşat la sân;
- alăptarea fără restricţii, în frecvenţa sau durată, şi lăsarea copilului să termine alimentarea la primul sân oferit prima dată, înainte de a-i oferi celălalt sân;
- alăptare exclusivă pentru 6 luni.

Femeile şi îngrijitorii lor trebuie să înţeleagă că următoarele pot interfera cu alăptarea, pot limita sau pot reduce cantitatea de lapte şi pot creşte riscul de apariţie a stazei laptelui:
- folosirea suzetei;
- oferirea de alimente şi alte băuturi sugarilor, în primele câteva luni, mai ales din biberon;
- luarea forţata de la sân a sugarului înainte ca el să fi fost pregătit să primească şi celălalt sân;
- un volum de muncă greu sau stresant;
- înlocuirea meselor de lapte matern, inclusiv atunci când copilul începe sa doarmă toată noaptea;
- traumatisme la nivelul sânilor, datorate violenţei sau altei cauze.
Acestea ar trebui să fie evitate şi femeile protejate, în măsura în care este posibil, dar atunci când aceste neatenţiii apar, o femeie poate preveni mastita dacă are grijă suplimentară de sânii ei.

Măsuri de rutină în maternitate

Următoarele practici sunt importante pentru a preveni staza laptelui şi mastita. Acestea ar trebui să fie de rutină în orice mediu în care mamele nasc sau sunt îngrijite, înainte şi după naştere: în maternitate, în centre de sănătate sau la domiciliu.
- copiii ar trebui să aibă contact timpuriu cu mamele lor şi să înceapă alăptarea, de îndată ce acestea sunt pregătite, de obicei, în prima oră dupa naştere;
- copiii trebuie să stea în acelaşi pat cu mama lor sau aproape de ea în aceeaşi cameră;
- fiecare mamă ar trebui să primească ajutor calificat şi sprijin în tehnica alăptării, indiferent dacă au alăptat sau nu înainte, pentru a se asigura o ataşare bună, eficientă a sugarului şi eliminarea eficientă a laptelui;
- fiecare mamă ar trebui să fie încurajată să alăpteze "la cerere", ori de câte ori sugarul arată semne că vrea sa fie hrănit, cum ar fi deschiderea gurii şi căutarea sânului;
- femeile ar trebui să primească ajutor calificat pentru a menţine alăptarea în cazul în care copiii sunt prea mici sau nu au putere suficientă să sugă;
- când o mamă este în spital, ea are nevoie de ajutor calificat, la prima alăptare şi la următoarele alăptări, cât e necesar, după caz;
- când o mama este acasă are nevoie de ajutor calificat în prima zi dupa naştere, în primele două săptămâni, şi, ulterior, după cum este necesar, până când ea alăptează în mod eficient şi cu încredere;
- fiecare mamă ar trebui să înţeleagă importanţa alăptării nerestricţionate şi exclusive,
precum şi evitarea utilizării de hrană suplimentară, biberoane şi suzete.

Gestionarea eficientă a angorjării sânilor şi a senzaţiei de plenitudine

În cazul în care sânii unei femei devin foarte plini sau umflaţi în prima săptămână, atunci când laptele "vine”, este esenţial să se asigure că laptele este eliminat .
- mama ar trebui să fie ajutată la îmbunătăţirea ataşării copilului la sân, pentru a îmbunătăţi îndepărtarea laptelui şi pentru a evita deteriorarea sfârcurilor;
- mama ar trebui să fie încurajată să alăpteze des şi atât timp cât bebeluşul este dispus, fără restricţii.
- dacă alăptarea copilului nu rezolvă suficient senzaţia de plin sau angorjarea sânilor sau în cazul în care sfarcul este tras, plat, astfel încât nou-născutul are dificultăţi de prindere a mamelonului, mama are nevoie să mulgă laptele ei. Ea trebuie să mulgă suficient pentru a elibera sânii, pentru a îndepărta disconfortul, pentru a ataşa sugarul şi pentru a alăpta în mod eficient.
- mulgerea laptelui se poate face fie manual, fie cu o pompă. În cazul în care sânii sunt foarte dureroşi, un alt mod de a mulge laptele este utilizarea metodei sticlei calde.
- după o zi sau două, ar trebui să rezolve, iar furnizarea de lapte şi nevoile copilului se vor potrivi reciproc.

Atenţie promptă oricărui semn de stază a laptelui

O femeie are nevoie să ştie cum să aibă grija de sânii ei, precum şi semnele precoce ale stazei laptelui sau mastitei, astfel încât ea să se poate trata acasă şi să caute ajutor rapid în cazul în care situaţia nu se va rezolva. Ea ar trebui să-şi verifice sânii pentru a vedea dacă există noduli, dacă există durere sau dacă are pete roşii şi fierbinţi:
- în cazul în care este afectată de oricare dintre factorii de risc, cum ar fi lipsa laptelui;
- în cazul în care ea are febră sau se simte rău, de exemplu, are o durere de cap.
În cazul în care ea are oricare dintre aceste simptome, ea trebuie să:
- se odihnească, în pat, dacă este posibil;
- alăpteze de foarte multe ori la sânul afectat;
- pună o compresă caldă pe sânul afectat, să-l spele în apă caldă sau să facă un
duş cald;
- maseze uşor orice zonă noduloasa în timp ce nou-născutul este alăptat pentru a ajuta laptele să curgă;
- să ceară ajutor medicului specialist, dacă ea nu este mai bine a doua zi.
Aceste măsuri pot preveni de multe ori staza laptelui sau semnele precoce de mastită să nu progreseze şi să se dezvolte, să nu dea în mastită severă.

Atenţie promptă asupra altor dificultăţi de alăptare
O femeie are nevoie de ajutor calificat în alăptare, în orice moment, dacă ea are o dificultate care poate duce la staza laptelui, cum ar fi:
- dureri sau răni ale mamelonului;
- disconfort la sân după alăptare;
- compresia mamelonului(o linie albă pe vârful mamelonului atunci când bebelusul eliberează sânul);
- copil nemulţumit: hrăniri foarte frecvente, rare sau prelungite;
- pierderea încrederii în furnizarea laptelui, mama crede că are lapte insuficient;
- introducerea timpurie a altor alimente sau
- folosirea suzetei.

Moaşele şi alţi lucrători din domeniul sănătăţii au nevoie de un nivel de cunoştinţe şi competenţe atât cât să poată ajuta mama care alăptează să stabilească alăptarea în perioada postpartum, devreme, să continue alăptarea, ulterior, şi să depăşească dificultăţile devreme, înainte ca acestea să devină mai grave şi să le pună în pericol.

Cunoştinţele şi competenţele cu privire la sprijinul alăptării, în curs de desfăşurare, trebuie, de asemenea, să fie disponibile în comunitate, în domeniul de sănătate, să vină de la consilieri în alăptare, din partea femeilor, în general, astfel încât femeile se pot ajuta reciproc pentru a preveni dificultăţile; şi în cazul în care apar probleme, un tratament adecvat poate fi început mai devreme.

Controlul infecţiei

În timp ce gestionarea corespunzătoare a alăptării este fundamentală pentru prevenirea mastitei, reducerea riscului de infecţie este, de asemenea, important, în special în mediul spitalicesc.
Este necesară o spălare pe mâini riguroasă şi frecventă efectuată de către lucrătorii din domeniul sănătăţii, cât şi de către mame.
Lucrătorii din domeniul sănătăţii ar trebui să se spele pe mâini după fiecare contact cu o mamă sau un copil sau cu orice sursă posibilă de germeni patogeni. Săpunul simplu este suficient pentru a elimina organismele de la suprafaţă, dar pentru lucrătorii din domeniul sănătăţii care vin în contact frecvent cu fluidele corporale, un anti-microbian pentru mâini este mult mai eficient, cu condiţia să fie în contact cu pielea cel puţin 10 secunde pentru fiecare spălare. Peters a arătat că, dezinfecţia suplimentară a mâinilor mamelor care alăptează în spital a redus incidenţa mastitei de la 2,8% la 0.66% .
Contactul piele-pe-piele timpuriu, urmat de rooming-in (copilul alături de mamă) sunt, de asemenea, modalităţi importante de a reduce infecţiile din spital.Alte măsuri şi produse au fost propuse, dar nu există nici o dovadă a eficacităţii lor. Acestea includ masajul sânului cu loţiuni, unguente şi spray-uri, cum ar fi loţiune Boracic, Dettol 2,5%, clorhexidina penicilină unguent (0,2%) şi clorhexidina spray.

Sursa

Sursa foto:deviantART

sâmbătă, 12 septembrie 2009

Mastita - caracteristici patologice şi clinice

Angorjarea sânilor
Din a 3 a pâna în a 6 a zi după naştere, caz în care în mod normal laptele matern "vine", sânii pot fi foarte plini. Acest lucru este fiziologic, dar cu un supt eficient şi cu îndepărtarea laptelui de către sugar se rezolvă rapid. Cu toate acestea, se poate dezvolta o angorjare a sânilor şi, de obicei, cele două condiţii sunt de multe ori confuze.
In angorjare, sânul este prea plin cu lapte. Drenajele: venos şi limfatic, sunt obstrucţionate, fluxul de lapte este împiedicat, iar presiunea este ridicată în canalele galactofore şi în alveole. Sânii devin umflaţi şi edematoşi.

De obicei ambii sâni sunt afectaţi fiziologic de plenitudine şi angorjare. Cu toate acestea, există diferenţe importante:
- un sân plin se simte fierbinte şi greu. Nu există nici o înroşire sau un edem. Laptele de obicei, curge bine şi, uneori, iese în mod spontan. Este uşor pentru copil să sugă şi să îndepărteze laptele.
- un sân angorjat este mărit, umflat şi dureros. Acesta poate fi strălucitor şi edematos cu zone roşii difuze. Mamelonul poate fi întins şi plat. Laptele de multe ori nu curge cu uşurinţă şi poate fi dificil pentru copil să se ataşeze la piept pentru a fi alăptat până când umflătură este redusă. Femeia, uneori, are febră. Cu toate acestea, febra, de obicei, apare dupa 24 de ore.

Canale galactofore blocate
Localizarea stazei laptelui afectează o parte a sânului, cum ar fi un lob, şi adesea se referă la blocarea canalelor galactofore. Se presupune a fi din cauza unei obstrucţii solide, dar poate pur şi simplu e determinată de îndepărtarea ineficientă a laptelui din acea parte a sânului.

Semnele clinice sunt: un nod dureros într-un sân, adesea cu înroşirea pielii de deasupra. Numai o parte din sân este afectat. Femeia, de obicei, nu are febră şi se simte bine. Unele femei cu canale blocate raportează prezenţa de pulberi în suspensie în laptele matern muls.
În acest caz, poate fi o obstrucţionare reală a canalului galactofor. Simptomele trec rapid în cazul în care se mulge laptele, iar sânul este eliberat. Granulele albe, care pot fi găsite în lapte sunt considerate a fi formate dintr-un amestec de cazeină şi de alte materiale din săruri ce conţin calciu. Materialul este gras, uneori de culoare maro sau verde şi este, de asemenea, extrudat, uneori, din canalele aparent blocate, urmând ameliorarea simptomelor.

Apariţia unei punct alb,la baza mamelonului, de obicei, de aproximativ 1 mm în diametru este asociată cu blocarea canalelor. Punctul alb poate fi extrem de dureros în timpul alăptării. Obstrucţia este repede eliberată atunci când punctul alb este îndepărtat prin utilizarea unui ac steril sau prin frecarea cu un prosop. Punctul alb e din cauza unei dezvoltări excesive a epiteliului (formează o băşică) sau o acumulare de particule sau material gras.

Un galactocel este un chist umplut cu lapte alterat care se dezvoltă dintr-un canal blocat. Se prezintă ca o umflătură rotundă în sâni, la început umplută cu lapte curat, mai târziu cu material mai gros, cremos, când lichidul este absorbit. Când umflătura este comprimată, lichidul lăptos iese prin mamelon. Diagnosticul poate fi făcut prin aspiraţie sau cu ultrasunete. Laptele poate fi aspirat, dar chistul, de obicei, se umple din nou după câteva zile de la aspiraţie şi e necesar să se repete aspiraţia. Un galactocel poate fi îndepărtat chirurgical cu anestezie locală. Alăptarea nu trebuie să fie întreruptă.


Mastită neinfecţioasă

Atunci când laptele nu este îndepărtat din sâni, producţia de lapte încetineşte şi, eventual, încetează. Cu toate acestea, acest proces durează câteva zile şi nu poate fi complet în 2-3 săptămâni. Între timp, laptele acumulat poate provoca un răspuns inflamatoriu.
Citokinele, atât inflamatorii, cât şi anti-inflamatorii se găsesc în mod normal în lapte. Citokinele antiinflamatorii, alaturi de alţi factori, sunt gândite pentru a proteja copilul dar, citokinele inflamatorii, cum ar fi interleukina-8(IL-8), sunt importante pentru protejarea sânului împotriva infecţiilor. Nivelurile crescute de IL-8 se găsesc în sân în timpul mastitei şi sunt un semn că un raspuns inflamatoriu se produce. Ca parte a răspunsului inflamatoriu, căile paracelulare=joncţiuni între celulele secretoare de lapte din alveolele mamare, deschise, permit substanţei din plasmă să treacă în lapte, în special imunoproteinele şi sodiul. În acelaşi timp, creşterea presiunii de lapte în canale şi alveole poate forţa substanţele din lapte să ajunga în ţesutul din jur.
Citokinele din lapte pot induce un răspuns inflamatoriu în ţesutul din jur şi este posibil ca alte componente să inducă o reacţie antigenică.

Inflamaţia este responsabilă pentru semnele şi simptomele de mastită. O parte din sân este dureroasă, roşie, umflată şi grea. De obicei, doar unul din sâni este afectat. Femeia de multe ori are febră şi se simte rău. Cu toate acestea, în două studii, s-a observat că o treime din femeile cu mastită au prezentat numai semne locale.

Deschiderea căilor paracelulare dau naştere la schimbări în compoziţia laptelui.
Nivelurile de sodiu şi cloruri cresc, nivelurile de lactoză şi de potasiu scad. Gustul laptelui se modifică: acesta devine mai sărat şi mai puţin dulce. De obicei, salinitatea este doar temporară, cu durată de o săptamână. Uneori sânul continuă să fie insuficient folosit, staza laptelui şi gustul alterat persistă. Acest lucru a fost descris ca fiind o disfuncţie unilaterală cronică a sânului. Cu toate acestea, condiţia este reversibilă şi după următoarea sarcină, funcţia normală revine, de obicei, sânului afectat.

Factorii imunitari din laptele matern
O serie de factori de protecţie sunt în mod normal prezenţi în lapte, inclusiv IgA, lactoferina, lizozimele, C3 şi leucocitele. De obicei, atenţia acordată lor este datorită importanţei pentru sănătatea copiilor, dar acestea pot ajuta, de asemenea, pentru a proteja sânii împotriva infecţiei cu staficoccocul auriu. S-au dovedit a fi un important mecanism de apărare la nivelul glandei mamare bovine.
C3 şi IgA ajută fagocitoza staficoccocului auriu prin leucocitele din lapte, iar lactoferina creşte adeziunea leucocitelor la ţesutul locului inflamat. Ca parte a răspunsului inflamatoriu, imunoproteinele se suplimentează din ser şi creşte numărul leucocitelor introduse în lapte.
S-a dovedit ca femeile din Gambia care au avut crize repetate de mastită aveau
niveluri scăzute de IgA, C3 şi lactoferină în laptele lor, în comparaţie cu alte mame care alăptau. Acest lucru oferă dovezi suplimentare că aceşti factori constituie un mecanism de apărare şi atunci când nivelurile sunt mici, apărarea eficientă este redusă.
Creşterea valorilor imunoproteinelor apare în timpul involuţiei sânului, când alăptarea este întreruptă şi pot proteja sânul într-un moment când staza laptelui ar putea permite dezvoltarea bacteriilor.

Sub-mastita clinică
Recent, a fost descrisă o afecţiune denumită sub-mastită clinică.
Sub-mastita clinică este diagnosticată prin constatarea unui nivel ridicat al raportului sodiu - potasiu în lapte şi a unei concentraţii crescute a interleukinei-8, (IL-8), atunci când nu există nici o mastită clinică. Creşterea nivelurilor de sodiu şi IL-8 sunt gândite să indice faptul că un răspuns inflamatoriu se produce, în ciuda absenţei semnelor clinice. Sub-mastita clinică e comună în rândul femeilor din Bangladesh, Tanzania, Malawi şi Africa de Sud. Un raport sodiu-potasiu crescut în laptele matern a fost asociat cu creşterea procentului sugarilor care iau puţin în greutate şi atunci când sunt date copiilor suplimente sau atunci când numărul de mese la sân este scăzut, astfel încât producţia de lapte scade sub 400 ml pe zi. Acest lucru sugerează că sub-mastita clinică poate fi asociată cu îndepărtarea inadecvată de lapte şi că ar putea fi destul de comună în aceste situaţii. Morton, în 1994, a constatat că oferind ajutor mamelor de nou-născuţi până la vârsta de o lună, inclusiv ajutându-le cu modul de fixare a copilului la sân, lactaţia a fost îmbunătăţită şi s-a redus nivelul crescut de sodiu din laptele matern.

Sub-mastita clinică este asociată, la femeile cu HIV-pozitiv, cu o creştere a încărcăturii cu HIV în laptele matern şi ar putea fi responsabilă de rata mai mare de transmitere a HIV de la mamă la copil. O rata de 20 de ori mai mare de transmitere a infecţiei de la mamă la făt a fost asociată cu sub-mastita clinică.

Mastita infecţioasă

Mastită infecţioasă apare în cazul în care staza laptelui rămâne nerezolvată, protecţia oferită de factori imunitari din lapte şi răspunsul inflamatoriu fiind depăşite. Laptele uman proaspăt nu este, în mod normal, un mediu bun pentru dezvoltarea bacteriilor şi pentru ca infecţia să se producă trebuie sa fie anumite condiţii care să previna sânul de la distrugerea şi eliminarea bacteriilor.
Direcţia naturală a fluxului de lapte de-a lungul canalelor, atunci când e scos laptele în mod eficient, ar fi de aşteptat să spele şi să scoată orice organism din sân. Îndepărtarea ineficientă de lapte duce la acumularea de lapte şi creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea bacteriilor, iar procesele anti-infecţioase pot fi copleşite.

Este imposibil să se facă distincţia între semnele şi simptomele mastitei infecţioase si a mastitei neinfecţioase. O parte din sân, de obicei, devine roşie, dureroasă, umflată şi tare şi pot fi simptome generale de febră şi stare de rău. Un alt semn poate fi o fisură în mamelon.
Mastita infecţioasă a fost clasificată de către autori diferiţi, în mai multe moduri. În primul rând în funcţie de loc: mastită superficială care apare la derma şi intramamara, mastită situată fie în tesuţul glandular (parenchimă) sau în ţesutul conjunctiv al sânului (interstiţială). În al doilea rând, în funcţie de modelul epidemiologic: epidemice sau sporadice.
Numărul de celule şi de colonii bacteriene sunt utile pentru a face distincţia între mastita infecţioase şi neinfecţioasă. Cultura din laptele matern poate ajuta pentru a determina infectarea organismului, în cazul în care există, şi a sensibilităţii sale la antibiotic.
În cazul în care cultura nu este posibilă ca o rutină, aceasta se poate face selectiv:
- în cazuri severe sau neobişnuite;
- în cazul în care nu există nici un răspuns la antibiotic în termen de două zile;
- dacă există mastite recurente;
Mastita recurentă se poate datora tratamentului întârziat sau inadecvat sau necorectării tehnicii prost aplicată a alăptării. Uneori recurenţa este asociată cu candidoza. Ocazional, există o condiţie de bază a sânului care cauzează un drenaj slab, persistent, într-o parte a sânului, cum ar fi o anomalie ductală, un chist sau tumoră, care ar trebui să fie identificate şi tratate în consecinţă.

Abcesul mamar
Un sân care produce lapte, ca orice alt ţesut infectat, localizeaza infecţia prin formarea unei bariere de ţesut granulat în jurul acesteia. Se formeaza o capsulă de abces, care este umpluta cu puroi.
Există un nodul sever, dureros, umflat, care da roşeaţă, căldură, precum şi un edem la nivelul de deasupra pielii. În cazurile neglijate, nodulul poate fi fluctuant, cu decolorarea pielii şi necrozaă. Febra poate sau nu poate fi prezentă. Pentru a confirma diagnosticul, puroiul se aspiră cu o seringă şi un ac special. Diagnosticul diferenţial de abces mamar include galactocelul, fibroadenomul şi carcinomul.



Sursa

joi, 10 septembrie 2009

Tehnici de alăptare pentru prevenirea şi tratarea mastitei

Importanţa unei bune ataşări la sân pentru o alăptare eficientă
O cauză probabilă a mastitei este eşecul de a elimina laptele din sân în mod eficient; prin urmare, este important să se înţeleagă modul prin care un copil scoate laptele.
Pentru a scoate laptele eficient şi eficace, un copil trebuie să fie ataşat corect la sân şi sa i se permită să sugă fără nici o restricţie de timp. Scoaterea laptelui ar trebui să fie reglementată de nevoia copilului de a se hrăni. În cazul în care copilul este incorect ataşat la sân sau în cazul în care timpul său la sân este cu acces restricţionat, el nu va putea elimina laptele din sâni în mod efectiv sau eficient. Producţia de lapte este un proces continuu deci, dacă laptele nu este eliminat pentru a se forma din nou, volumul de lapte din sâni poate depăşi capacitatea alveolelor de a stoca confortabil. Dacă această situaţie nu se rezolvă poate provoca angorjarea sânilor şi mastită, pe termen scurt, şi poate afecta producţia de lapte, pe termen lung.

Producţia de lapte
În timpul sarcinii sânii sunt "pregătiţi"pentru producţia de lapte prin creşterea treptată a nivelului prolactinei serice în fluxul sanguin matern. Acţiunea prolactinei este inhibată de prezenţa unor niveluri ridicate ale hormonilor steroizi placentari, estrogenul şi progesteronul, iar producţia de lapte nu poate începe până când nivelurile acestor hormoni nu au scăzut în mod suficient, după expulzarea placentei.
Sub acţiunea fără inhibiţii a prolactinei, secreţia de lapte începe de la baza celulelor alveolare, unde se formează mici picături care migrează spre membrana celulelor apicale şi sunt extrudate în canalele alveolare pentru a fi stocate.
Iniţial, producţia de lapte este menţinută de nivelul ridicat al prolactinei. Cu toate acestea, nivelurile de prolactină scad treptat şi după câteva săptămâni, eliminarea laptelui devine principiul de conducere: "trage" mai degrabă decât sa “apeşi “. Este o schimbare: de la controlul hormonal al prolactinei în sange, la un control local autocrin. Acestă constă în eliminarea continuă a unei peptide supresoare cunoscută ca inhibitor de feedback al alăptării care permite cantităţii de lapte produsă să fie egală cu cantitatea de lapte scoasă din sân.
Când sinteza de lapte începe, o mamă experimentează modificări cardiovasculare considerabile, inclusiv un flux crescut de sânge în sân, care poate începe să se simta încălzit şi "umplut", chiar dacă volumul de lapte produs nu este încă foarte mare. Intervalul de timp dintre livrarea placentei şi producţia abundentă de lapte variază, dar pare a fi, în medie, de 48-96 de ore sau de 2-4 zile după naştere.

Să învăţăm să alăptăm
Pentru fiecare mamă, cu fiecare copil pe care îl are, alăptarea este o abilitate care se învaţă, numai dacă producţia de lapte este "naturală". Femeile care dau naştere în culturi în care privirea unui copil la sân este un lucru banal, pot fi mai bine dotate din punct de vedere al expertizei disponibile în comunitate şi al aşteptările lor, dar chiar şi pentru ele alăptarea este o abilitate care trebuie să fie achiziţionată prin practică.
În timpul primelor câteva zile până când lapte abundent este produs, sânii sunt moi, şi atât mama cât şi copilul au timp să înceapă să înveţe cum să alăpteze. Atunci când sânii devin mai plini, temporar este mult mai dificil să se ataşeze bebeluşul bine la sân de la început dacă mama nu a practicat deloc alăptarea.


Cum suge un copil
În scopul de a se hrăni bine, un copil are nevoie de a-şi crea o tetină din sân, care constă în aproximativ o treime din mamelon şi două treimi de ţesut mamar. Acest lucru garantează că limba copilului este în imediata apropiere a sinusurilor galactofore, care colectează laptele de la toţi lobii din sân şi converg sub areolă. Sugari pot extrage apoi laptele din sinusurile galactofore folosind o mişcare a limbii ca un val împotriva ţesutului mamar. Acest proces este ajutat de reflexul oxitocinei care stimulează sugarul sa
înceapa să se hrăneasca şi ajută laptele să curgă prin canalele alveolare.

Un copil incorect ataşat la sân cauzează dureri mamei. Durerea în contextul
alăptarii, la fel ca în toate aspectele experienţei umane, fiind o indicaţie că prejudiciul este în curs sau a fost făcut. Răspunsul de supravieţuire este de a evita sau de a remedia cauza. În cazul în care mama se confruntă cu dureri ale mamelonului, cauza frecventa ar fi că sfârcul este în curs de comprimare între limba copilului şi a palatului tare şi că încearcă să elimine laptele din sinusurile galactofore. În cazul în care aceasta va continua, va rezulta o rană în mamelon, care se poate infecta.
În cazul în care ataşarea proastă nu cauzează dureri mamei sau mamelonului, apoi alimentarea sub-optimă continuă până la apariţia simptomelor. Aceste simptome se pot vedea asupra copilului, cum ar fi: nu creşte în greutate, pierde în greutate, se hrăneşte foarte frecvent, hrănirea durează mult timp, are dureri abdominale cu “vânturi”, are scaune explozive, are vărsături dupa alăptare sau asupra mamei, cum ar fi angorjarea sânilor, mastită sau efecte asupra producţiei de lapte.

Răspunsul adecvat este sa i se permite sugarului să ia o "gură plină" din sân, astfel încât mamelonul sa fie luat adânc în gura lui, până la intersecţia palatului tare cu cel moale. Limba sugarului va fi apoi în contact cu areola şi cu ţesutul care stă la baza sânului şi nu numai cu mamelonul. Atunci când acest lucru este realizat, sugarul încetează de a mai provoca dureri mamei lui si este capabil de a scoate eficient mai mult lapte.

Semne ale unei bune ataşări la sân
Un copil care este bine ataşat la sân, se hrăneşte cu o gura largă şi o limbă activă şi acest lucru este evident prin ritmul hrănirii. În primă faza bebeluşii sug de cateva ori rapid, se stimulează reflexul oxitocinei şi se eliberează lapte. Apoi, el modifica suptul, îl încetineşte, suptul e mai lent cand laptele începe să curgă şi, de obicei, sugarul poate fi văzut sau auzit ca înghite. Uneori bebeluşul face pauză de supt, aceste pauze devenind mai frecvente pe parcursul hrănirii, iar debitul laptelui încetineşte. Organismul sugarului este relaxat cand se hrăneste şi nu are dificultăţi de respiraţie. Bebeluşul rămâne ataşat la sân pe durata alăptării, până când el este gata să se opreasca, iar atunci când a golit spontan sânul devine somnoros sau calm. Un copil care lasă sânul cu suferinţă sau nelinişte e posibil să nu fi fost bine ataşat şi are nevoie de ajutor pentru a lua sânul mai mult în gura. Excepţie de la acest lucru este cazul în care copilul are nevoie să se oprească după un minut sau două de hrănire atunci când fluxul de lapte este la apogeu, în scopul de a scoate aerul. Copilul apoi revine la acelaşi sân până când va termina de supt. El indică faptul că a terminat prin eliberarea sânului. Mama poate oferi sânul celalalt, pe care copilul îl va accepta sau nu, în funcţie de pofta de mâncare.


O mamă nu ar trebui să întrerupă alăptarea sau să încerce să grăbească prin agitarea copilul la sân. Ea trebuie să lase copilul să continue până când el este gata să se oprească. Unui copil mic ii poate lua un timp mai îndelungat pentru hrană în primele câteva zile şi poate face pauze frecvente în timpul ei.

Femeile au diferite dimensiuni ale areolei; în cazul în care un copil este bine ataşat se poate ca areola să nu fie vizibilă. În cazul în care areola este suficient de lată pentru a se vedea şi în cazul în care copilul este bine ataşat, atunci o mare parte din areolă va fi mai vizibilă deasupra buzei superioare a bebelusului decât sub buza inferioara. În cazul în care corpul copilului este aproape orizontal, mama şi specialistul în alăptare pot vedea areola deasupra buzei superioare. Dar dacă copilul este în poziţie aproape verticală, este dificil pentru mamă să vadă aceasta. Specialistul în alăptare şi mama pot vedea sau simţi că bărbia sugarului atinge sânul, dar numai specialistul în alăptare poate vedea dacă buza inferioară a copilului este întoarsă şi departe de baza mamelonului. Nu există nici un motiv pentru a încuraja mama să se uite la buza inferioara a sugarului; în cazul în bărbia sugarului este cât mai aproape de cum ar trebui să fie este dificil pentru mamă să vadă buza inferioară şi există mai multe semne de încredere de care ea se poate folosi.
Ambele pot vedea că obrajii copilului sunt rotunjiţi şi nu scobiţi sau supţi şi că ritmul de acţiune al maxilarului se extinde până la urechi.
Hrănirea ar trebui să fie liniştită, cu sugar liniştit. Hrănirile însoţite de zgomot, cu înghiţiri zgomotoase sugerează faptul că sugarul nu este optim ataşat.

Ajutorarea mamei pentru a obţine o ataşare corectă la sân
Mama ar trebui să stea confortabil. În cazul în care ea stă aşezată, spatele ei ar trebui să fie drept şi genunchii uşori ridicaţi. Capul copilului ar trebui să fie pe antebraţul mamei, nu în scobitura cotului, care este prea departe de sân şi de mamelon. Copil trebuie să fie întors spre mama şi totuşi să fie capabil să vină până la sân de jos, astfel încât ochii copilului să ia contact cu mama. O pernă, unele din haine pliate, sau alte mijloace de susţinere a greutăţii copilului, pot fi utile pentru a ajuta la realizarea acestui lucru. Mama să se asigure că braţul copilului nu este între organismul său şi sân. Alternativ, braţul copilului poate fi ascuns în jurul corpului mamei.

În cazul în care sânul este suficient de mare să aibă nevoie de un sprijin, mama poate susţine sânul cu mana ei. Degetul ei mare se odihneste uşor pe partea de sus a sânului.
Ridicarea uşoară a sânului va face ţesutul mamar mai ferm. Dacă un sân este foarte mare, mama işi poate folosi degetele pentru a sprijini partea inferioară a sânului, de asemenea.

Corpul copilului şi umerii ar trebui să fie susţinuti în aşa fel încât capul sa fie liber, să se extindă uşor pentru a fi adus la sân. Bebeluşul ar trebui să fie poziţionat astfel încât gura lui sa atingă mamelonul, cu scopul de a-l stimula pentru a deschide gura larg şi întinde limba. Bebeluşul poate fi pus la sân imediat astfel încât bărbia şi maxilarul inferior să ajungă primele la sân, în timp ce gura lui este încă larg deschisă. Scopul este acela de a obţine ca buza de jos şi maxilarul să fie cât mai departe posibil de baza mamelonului. Acest lucru îi permite să ia din sân cât mai mult posibil şi să se hrănească într-o manieră eficientă pentru eliminarea laptelui şi fără durere pentru mamă. Bebeluşul ar trebui adus la sân - este important să nu se împingă sânul către bebeluş.

Sursa

miercuri, 9 septembrie 2009

Alăptarea în tandem (versiunea scurtă)

de Hilary Flower, MA şi Kelly Bonyata, BS, IBCLC, www.kellymom.com


Îmi va plăcea să alăptez în tandem?
Ca multe altele, atunci când un nou-născut soseşte, alăptarea în tandem
tinde să fie intensă şi imprevizibilă. E ca un dar din cer, în multe feluri: ajută la evitarea angorjării sânilor, ajută la satisfacerea nevoilor copilului mai mare şi a nevoilor bebeluşului în acelaşi timp, ajută sistemul imunitar al copilului mai mare,furnizează nutriţie incomparabilă pentru copilul mai mare, precum şi
o remediere rapidă pentru temperamentul isteric (tantrum). Mamele care pot
alăpta confortabil ambii copii în poziţie culcată pot obţine un pui de somn!

Alăptarea în tandem poate fi, de asemenea, stresantă uneori. Posibil să aveţi nevoie
să alăptati un copil super-obosit pentru a adormi, dar copilul nu vrea să se întindă. Aţi putea descoperi că alăptarea copilului mai mare vă provoacă o stare de agitaţie intensă (poate mai ales atunci când bebeluşul este, de asemenea, alăptat). Unele mame sunt dezamăgite de faptul că relaţia lor cu copilul mai mare se poate
simţi ca fiind negativă pentru o perioadă de timp. Mai presus de toate amintiţi-vă că relaţia dvs. cu copilul mai mare poate supravieţui loviturilor şi a surprizelor oferite prin venirea unui copil nou. Multe mame care alăptează în tandem descoperă că primele săptămâni de după naşterea celui de-al doilea copil sunt cele mai grele şi că se bucură de mult mai mult după ce toată lumea se acomodează.

Cum pot răspunde criticilor?
"Am cercetat această alegere şi am judecat că oferă siguranţă şi avantaje familiei noastre"."Alăptarea mă ajută să îndeplinesc şi nevoile copilului meu mai mare."Şi
replica clasică pentru alăptarea în tandem: "De aceea am doi!"

Voi avea destul lapte pentru doi?

Studiile ştiintifice ne asigură că o mamă care alăptează doi sau mai mulţi copii are capacitatea de a produce cantităţi mari de lapte. Ca în orice relaţie de alăptare, factori ca operaţia de reducere a sânilor sau adopţia pot afecta cantitatea de lapte produsă, dar singura îngrijorare cu privire la producţia de lapte, în general, raportată de către mamele care alăptează în tandem este oferta excedentară, mai degrabă decât producţia scăzută.

Dieta mamei

O mamă suficient de bine hrănită poate continua să satisfacă nevoile proprii şi nevoile copiilor ei. O mamă care alăptează în tandem poate avea nevoie de calorii considerabile, iar numarul exact va varia în funcţie de dieta mamei, a activităţii ei, a greutăţii şi a statutului nutriţional. Pofta de mâncare trebuie lăsata să fie ghid.

Are mereu nevoie nou-născutul să fie alăptat primul?
Este posibil să vi se recomande ca nou-născutul sa fie întotdeauna alăptat primul, dar acest sfat de obicei ţine doar pentru primele câteva zile până când laptele "vine". Deoarece colostrul are oferta limitată după naştere, veţi dori să vă asiguraţi că nou-născutul este primul client.

Durerile de mamelon şi angorjarea sânilor după naştere

In timpul sarcinii, durerea la nivelul mamelonului este, în general, cauzată de
schimbările hormonale. În schimb, dacă observaţi durere în mamelon în
primele zile după ce copilul se naşte, ar trebui să vă asumaţi problema şi să căutaţi o soluţie pentru a o rezolva.
Senzaţia de plenitudine în cazul în care laptele "coboară", vine natural mai devreme pentru dvs. fiind la al doilea copil (sau la mai multi!). Angorjarea este o problemă comună la început pentru mamele care alăptează, indiferent daca în tandem sau nu.
Cel mai important lucru pe care îl puteţi face pentru a reduce angorjarea este de a
a vă asigura că copilul dvs. are posibilitatea de a suge frecvent la piept. Ca o mamă care alăptează în tandem aveţi un as în mânecă: copilul dvs. mai mare! Alăptarea copilul dvs. mai mare vă poate scuti de angorjare, iar un sân mai puţin plin poate fi, de asemenea, mai uşor de prins de către nou-născutul dvs..

Poziţionarea la sân şi alăptarea în tandem

Pentru a găsi cele mai bune pozitii pentru alăptarea celor doi copii va trebui să experimentati şi să încercati o varietate de perne. Încercaţi poziţia leagăn dublă (picioarele nou-născutului pe copilul mai mare), poziţia fotbal dubla (cu nou-născutul sprijinit pe o pernă şi copilul mai mare stând lângă dvs., genunchii la distanţă) sau o combinaţie. Încercaţi poziţia pe lateral cu copilul dvs. mai mare, cocoţat pe o parte a dvs. sau coborât în spatele dvs. sau culcat pe spate, cu fiecare copil sprijinit pe o pernă. În cazul în care este greu să coordonaţi în primele zile, prin încercări, mai târziu - vă va fi mult mai uşor!

Va răspândi germeni alăptarea în tandem?

Nu sunt necesare măsuri speciale în mod normal în ceea ce priveşte igiena
precum şi împărţirea sânilor. Nu există nici un motiv să se spele mameloanele sau
sânii între alăptările copiilor şi, ca întotdeauna în timpul alăptării, utilizarea de săpun pe sfarcuri nu este recomandată, cu excepţia circumstanţelor speciale. În general, chiar dacă un copil se simte rău, nu există nici un motiv să se ia măsuri speciale de precauţie. Spălarea mâinilor este mai importantă pentru a limita răspândirea infecţiei, precum şi proprietăţile antibacteriene ale laptelui matern vor ajuta la prevenirea răspândirii bolii.

Cum afectează alăptarea în tandem rivalitatea dintre fraţi?

Multe dintre mamele care alăptează în tandem spun că "reduce rivalitatea dintre fraţi" fiind unul dintre cele mai mari avantaje ale alăptării în tandem.
Unii copii se ţin de mână în timp ce sunt alăptaţi în tandem şi preferă să fie alăptaţi în acelaşi timp. Dar este important să se aibă în vedere faptul că unele revolte emoţionale sunt naturale în timp ce toată lumea încearcă să se obişnuiască cu un nou copil în casă. Având aşteptări realiste puteţi să luaţi aceste suişuri şi coborâşuri la pas, încet.
_______________________________________________________________________________
Bazat pe informaţiile din cartea “Aventuri în alăptare în tandem”(@2003, LLLI), scrisă de Hilary Flower.
Pentru versiunea întreagă consultaţi site-ul: www.nursingtwo.com/faq/


Sursa

marți, 8 septembrie 2009

luni, 7 septembrie 2009

Alăptarea în timpul sarcinii (versiunea scurtă)

de Hilary Flower, MA şi Kelly Bonyata, BS, IBCLC, www.kellymom.com



Este bine să alăptezi când eşti însărcinată?

Da, în cele mai multe cazuri. În acest moment nu există nici un studiu medical care să demonstreze că alăptarea pe timpul sarcinii este contraindicată, aşa că este imposibil de a face o lista cu contraindicaţii. Dacă aveţi o sarcina complicată: pierdeţi în greutate, există hemoragii, există semne de travaliu prematur, atunci discutaţi cu medicul care vă urmăreşte sarcina, iar în funcţie de situaţia individuală şi de sentimentele dvs. puteţi decide ce e cel mai bine pentru dvs.: să continuaţi alăptarea, să o reduceţi sau să întărcaţi.

Riscurile avortului spontan/travaliului prematur


Acestea sunt cele mai comune îngrijorări, dar nu par să aibă o bază solidă. Revizuirile lui Hilary Flower asupra cercetărilor privind uterul femeii gravide relevă că nu există nici o baza teoretică a faptului că alăptarea poate duce la avort sau la un travaliu prematur în timpul unei sarcini sănătoase. Uterul îşi ia măsuri de protecţie pentru a preveni o reacţie puternică dată de oxitocina produsă prin alăptare. Contracţiile uterului experimentate în alăptare, fac parte şi dintr-o sarcina normală. Contracţii similare pot să apară de multe ori şi în timpul actului sexual, de care multe cupluri au parte şi pe parcursul sarcinii.

Alăptarea va afecta nutriţia viitorului bebeluş sau rezervele mamei?

Această grijă este valabilă şi pentru mamele subnutrite, dar dacă sunteţi suficient de bine hrănită, organismul va continua să satisfacă nevoile dvs. şi a celor doi copii. Mamele care suferă de anemie, care nu consumă lactate zilnic, vegetarienele, cele care consumă suplimente de fier sau au probleme cu luarea în greutate pot necesita o atenţie specială în ceea ce priveşte dieta lor.
Aţi dori să luaţi în greutate pe timpul sarcinii ca şi atunci când nu alăptaţi. Lăsaţi foamea, setea şi starea dvs. să dicteze căt să luaţi.

Sănătatea oferită prin alăptare

Copilul dvs. beneficiază de alăptare în primul an de viaţă şi în al doilea an. Laptele este la fel de sigur pe timpul sarcinii. Dar, sarcina poate duce la o scădere a cantităţii de lapte matern şi poate motiva, atât mama, cât şi copilul, înţărcarea. Astfel, în cazul în care sarcina va provoca o producţie de lapte mai scăzută atunci copilul va primi, proporţional, mai puţine avantaje ale laptelui matern. Într-adevăr, înţărcarea înaintea vârstei de 2 ani creşte riscul îmbolnăvirii copilului, conform Academiei Americane a Medicinei de familie. Dacă copilul dvs. este dependent de laptele dvs. puteţi lua în considerare suplimentarea, în cazul în care producţia dvs. de lapte e în scădere.

Inflamarea mameloanelor şi agitaţia în timpul sarcinii

Multe mame experimentează inflamarea mameloanelor în timpul sarcinii din cauza alăptării. Alte mame raportează sentimente de nelinişte şi iritare în timp ce alăptează. Aceste lucruri depind foarte mult de la mamă la mamă fiind cauzate de schimbările hormonale. Durerea mameloanelor, poate fi agravată de scăderea producţie de lapte, în sarcină şi de poziţia greşită la sân a copilului. Dacă suspectaţi afte consultaţi neapărat un medic specialist; dvs. şi copilul dvs. trebuie să primiţi tratament adecvat.

Laptele matern pe parcursul sarcinii

Majoritatea mamelor care alăptează de-a lungul sarcinii observă o scădere a cantităţii de lapte matern pe la mijlocul perioadei de sarcină, iar unele mame chiar mai devreme de prima lună. Producţia de lapte matern scade chiar dacă alăptarea are loc continuu şi frecvent, cu toate că 30 % dintre mamele însărcinate nu experimentează o scădere a cantităţii de lapte. Oferta poate creşte catre sfarşitul sarcinii, când se produce colostrul.
În timpul sarcinii, laptele hrănitor, matur, trece gradual în colostru, care va fi prezent la naştere. Mama gravidă va continua să producă colostru în ultima parte a sarcinii. Odată cu naşterea bebeluşului, timpul în care se produce colostrul este limitat, laptele matur venind după câteva zile de la naştere.

Cum afectează alăptarea greţurile dimineţilor?

In primul rând trebuie spus că pentru unele mame alăptarea poate declanşa o senzaţie de greaţă în plus faţă de cele care au loc dimineaţa. În special, curgerea laptelui poate aduce o senzaţie de greaţă. Pe de altă parte, multe mame par să nu sufere de greţurile dimineţii atunci când alăptează. Alte mame fac faţă senzaţiilor de greaţă din timpul alăptării, iar altele reduc alăptarea şi în cele din urmă înţarcă.

Ce se întâmplă dacă doriţi să înţărcaţi?

Sarcina are un mod de a face mamele să se gândească la înţărcare, în special dacă alăptarea se transformă în disconfort. Este foarte important să luaţi în consideraţie şi nevoile proprii când luaţi decizii în ceea ce priveşte alăptarea. Multe mame încep prin a reduce durata meselor sau prin a distanţa mesele de lapte.

Se va înţărca copilul?


Un studiu arată că 26% dintre copii s-au înţărcat singuri, alăptati fiind când mama era însărcinată. Unii copii se înţarcă într-un anume timp al sarcinii, alţii se înţarcă la o dată ulterioară, fie spre sfârşitul sarcinii, când vine colostrul, fie după naştere.
___________________________________________________
Bazat pe informaţiile din cartea “Aventuri în alăptare în tandem”(@2003, LLLI), scrisă de Hilary Flower.
Pentru versiunea întreagă consultaţi site-ul: www.nursingtwo.com/faq/


Sursa