Tehnici de alăptare pentru prevenirea şi tratarea mastitei

Importanţa unei bune ataşări la sân pentru o alăptare eficientă
O cauză probabilă a mastitei este eşecul de a elimina laptele din sân în mod eficient; prin urmare, este important să se înţeleagă modul prin care un copil scoate laptele.
Pentru a scoate laptele eficient şi eficace, un copil trebuie să fie ataşat corect la sân şi sa i se permită să sugă fără nici o restricţie de timp. Scoaterea laptelui ar trebui să fie reglementată de nevoia copilului de a se hrăni. În cazul în care copilul este incorect ataşat la sân sau în cazul în care timpul său la sân este cu acces restricţionat, el nu va putea elimina laptele din sâni în mod efectiv sau eficient. Producţia de lapte este un proces continuu deci, dacă laptele nu este eliminat pentru a se forma din nou, volumul de lapte din sâni poate depăşi capacitatea alveolelor de a stoca confortabil. Dacă această situaţie nu se rezolvă poate provoca angorjarea sânilor şi mastită, pe termen scurt, şi poate afecta producţia de lapte, pe termen lung.

Producţia de lapte
În timpul sarcinii sânii sunt "pregătiţi"pentru producţia de lapte prin creşterea treptată a nivelului prolactinei serice în fluxul sanguin matern. Acţiunea prolactinei este inhibată de prezenţa unor niveluri ridicate ale hormonilor steroizi placentari, estrogenul şi progesteronul, iar producţia de lapte nu poate începe până când nivelurile acestor hormoni nu au scăzut în mod suficient, după expulzarea placentei.
Sub acţiunea fără inhibiţii a prolactinei, secreţia de lapte începe de la baza celulelor alveolare, unde se formează mici picături care migrează spre membrana celulelor apicale şi sunt extrudate în canalele alveolare pentru a fi stocate.
Iniţial, producţia de lapte este menţinută de nivelul ridicat al prolactinei. Cu toate acestea, nivelurile de prolactină scad treptat şi după câteva săptămâni, eliminarea laptelui devine principiul de conducere: "trage" mai degrabă decât sa “apeşi “. Este o schimbare: de la controlul hormonal al prolactinei în sange, la un control local autocrin. Acestă constă în eliminarea continuă a unei peptide supresoare cunoscută ca inhibitor de feedback al alăptării care permite cantităţii de lapte produsă să fie egală cu cantitatea de lapte scoasă din sân.
Când sinteza de lapte începe, o mamă experimentează modificări cardiovasculare considerabile, inclusiv un flux crescut de sânge în sân, care poate începe să se simta încălzit şi "umplut", chiar dacă volumul de lapte produs nu este încă foarte mare. Intervalul de timp dintre livrarea placentei şi producţia abundentă de lapte variază, dar pare a fi, în medie, de 48-96 de ore sau de 2-4 zile după naştere.

Să învăţăm să alăptăm
Pentru fiecare mamă, cu fiecare copil pe care îl are, alăptarea este o abilitate care se învaţă, numai dacă producţia de lapte este "naturală". Femeile care dau naştere în culturi în care privirea unui copil la sân este un lucru banal, pot fi mai bine dotate din punct de vedere al expertizei disponibile în comunitate şi al aşteptările lor, dar chiar şi pentru ele alăptarea este o abilitate care trebuie să fie achiziţionată prin practică.
În timpul primelor câteva zile până când lapte abundent este produs, sânii sunt moi, şi atât mama cât şi copilul au timp să înceapă să înveţe cum să alăpteze. Atunci când sânii devin mai plini, temporar este mult mai dificil să se ataşeze bebeluşul bine la sân de la început dacă mama nu a practicat deloc alăptarea.


Cum suge un copil
În scopul de a se hrăni bine, un copil are nevoie de a-şi crea o tetină din sân, care constă în aproximativ o treime din mamelon şi două treimi de ţesut mamar. Acest lucru garantează că limba copilului este în imediata apropiere a sinusurilor galactofore, care colectează laptele de la toţi lobii din sân şi converg sub areolă. Sugari pot extrage apoi laptele din sinusurile galactofore folosind o mişcare a limbii ca un val împotriva ţesutului mamar. Acest proces este ajutat de reflexul oxitocinei care stimulează sugarul sa
înceapa să se hrăneasca şi ajută laptele să curgă prin canalele alveolare.

Un copil incorect ataşat la sân cauzează dureri mamei. Durerea în contextul
alăptarii, la fel ca în toate aspectele experienţei umane, fiind o indicaţie că prejudiciul este în curs sau a fost făcut. Răspunsul de supravieţuire este de a evita sau de a remedia cauza. În cazul în care mama se confruntă cu dureri ale mamelonului, cauza frecventa ar fi că sfârcul este în curs de comprimare între limba copilului şi a palatului tare şi că încearcă să elimine laptele din sinusurile galactofore. În cazul în care aceasta va continua, va rezulta o rană în mamelon, care se poate infecta.
În cazul în care ataşarea proastă nu cauzează dureri mamei sau mamelonului, apoi alimentarea sub-optimă continuă până la apariţia simptomelor. Aceste simptome se pot vedea asupra copilului, cum ar fi: nu creşte în greutate, pierde în greutate, se hrăneşte foarte frecvent, hrănirea durează mult timp, are dureri abdominale cu “vânturi”, are scaune explozive, are vărsături dupa alăptare sau asupra mamei, cum ar fi angorjarea sânilor, mastită sau efecte asupra producţiei de lapte.

Răspunsul adecvat este sa i se permite sugarului să ia o "gură plină" din sân, astfel încât mamelonul sa fie luat adânc în gura lui, până la intersecţia palatului tare cu cel moale. Limba sugarului va fi apoi în contact cu areola şi cu ţesutul care stă la baza sânului şi nu numai cu mamelonul. Atunci când acest lucru este realizat, sugarul încetează de a mai provoca dureri mamei lui si este capabil de a scoate eficient mai mult lapte.

Semne ale unei bune ataşări la sân
Un copil care este bine ataşat la sân, se hrăneşte cu o gura largă şi o limbă activă şi acest lucru este evident prin ritmul hrănirii. În primă faza bebeluşii sug de cateva ori rapid, se stimulează reflexul oxitocinei şi se eliberează lapte. Apoi, el modifica suptul, îl încetineşte, suptul e mai lent cand laptele începe să curgă şi, de obicei, sugarul poate fi văzut sau auzit ca înghite. Uneori bebeluşul face pauză de supt, aceste pauze devenind mai frecvente pe parcursul hrănirii, iar debitul laptelui încetineşte. Organismul sugarului este relaxat cand se hrăneste şi nu are dificultăţi de respiraţie. Bebeluşul rămâne ataşat la sân pe durata alăptării, până când el este gata să se opreasca, iar atunci când a golit spontan sânul devine somnoros sau calm. Un copil care lasă sânul cu suferinţă sau nelinişte e posibil să nu fi fost bine ataşat şi are nevoie de ajutor pentru a lua sânul mai mult în gura. Excepţie de la acest lucru este cazul în care copilul are nevoie să se oprească după un minut sau două de hrănire atunci când fluxul de lapte este la apogeu, în scopul de a scoate aerul. Copilul apoi revine la acelaşi sân până când va termina de supt. El indică faptul că a terminat prin eliberarea sânului. Mama poate oferi sânul celalalt, pe care copilul îl va accepta sau nu, în funcţie de pofta de mâncare.


O mamă nu ar trebui să întrerupă alăptarea sau să încerce să grăbească prin agitarea copilul la sân. Ea trebuie să lase copilul să continue până când el este gata să se oprească. Unui copil mic ii poate lua un timp mai îndelungat pentru hrană în primele câteva zile şi poate face pauze frecvente în timpul ei.

Femeile au diferite dimensiuni ale areolei; în cazul în care un copil este bine ataşat se poate ca areola să nu fie vizibilă. În cazul în care areola este suficient de lată pentru a se vedea şi în cazul în care copilul este bine ataşat, atunci o mare parte din areolă va fi mai vizibilă deasupra buzei superioare a bebelusului decât sub buza inferioara. În cazul în care corpul copilului este aproape orizontal, mama şi specialistul în alăptare pot vedea areola deasupra buzei superioare. Dar dacă copilul este în poziţie aproape verticală, este dificil pentru mamă să vadă aceasta. Specialistul în alăptare şi mama pot vedea sau simţi că bărbia sugarului atinge sânul, dar numai specialistul în alăptare poate vedea dacă buza inferioară a copilului este întoarsă şi departe de baza mamelonului. Nu există nici un motiv pentru a încuraja mama să se uite la buza inferioara a sugarului; în cazul în bărbia sugarului este cât mai aproape de cum ar trebui să fie este dificil pentru mamă să vadă buza inferioară şi există mai multe semne de încredere de care ea se poate folosi.
Ambele pot vedea că obrajii copilului sunt rotunjiţi şi nu scobiţi sau supţi şi că ritmul de acţiune al maxilarului se extinde până la urechi.
Hrănirea ar trebui să fie liniştită, cu sugar liniştit. Hrănirile însoţite de zgomot, cu înghiţiri zgomotoase sugerează faptul că sugarul nu este optim ataşat.

Ajutorarea mamei pentru a obţine o ataşare corectă la sân
Mama ar trebui să stea confortabil. În cazul în care ea stă aşezată, spatele ei ar trebui să fie drept şi genunchii uşori ridicaţi. Capul copilului ar trebui să fie pe antebraţul mamei, nu în scobitura cotului, care este prea departe de sân şi de mamelon. Copil trebuie să fie întors spre mama şi totuşi să fie capabil să vină până la sân de jos, astfel încât ochii copilului să ia contact cu mama. O pernă, unele din haine pliate, sau alte mijloace de susţinere a greutăţii copilului, pot fi utile pentru a ajuta la realizarea acestui lucru. Mama să se asigure că braţul copilului nu este între organismul său şi sân. Alternativ, braţul copilului poate fi ascuns în jurul corpului mamei.

În cazul în care sânul este suficient de mare să aibă nevoie de un sprijin, mama poate susţine sânul cu mana ei. Degetul ei mare se odihneste uşor pe partea de sus a sânului.
Ridicarea uşoară a sânului va face ţesutul mamar mai ferm. Dacă un sân este foarte mare, mama işi poate folosi degetele pentru a sprijini partea inferioară a sânului, de asemenea.

Corpul copilului şi umerii ar trebui să fie susţinuti în aşa fel încât capul sa fie liber, să se extindă uşor pentru a fi adus la sân. Bebeluşul ar trebui să fie poziţionat astfel încât gura lui sa atingă mamelonul, cu scopul de a-l stimula pentru a deschide gura larg şi întinde limba. Bebeluşul poate fi pus la sân imediat astfel încât bărbia şi maxilarul inferior să ajungă primele la sân, în timp ce gura lui este încă larg deschisă. Scopul este acela de a obţine ca buza de jos şi maxilarul să fie cât mai departe posibil de baza mamelonului. Acest lucru îi permite să ia din sân cât mai mult posibil şi să se hrănească într-o manieră eficientă pentru eliminarea laptelui şi fără durere pentru mamă. Bebeluşul ar trebui adus la sân - este important să nu se împingă sânul către bebeluş.

Sursa