sâmbătă, 31 decembrie 2011

Postarea lunii decembrie, 2011 - Alăptarea - ce spun ei


Subiectul lunii decembrie 2011 este "Alăptarea - ce spun ei". Acesta se referă la lucrurile amuzante, ciudate, interesante, aberante, încurajante șamd pe care oamenii (inclusiv copiii noștri) le spun despre alăptare.

Crisalida ne delectează cu o postare amuzantă.

Sakura - primele sfaturi despre alăptare le-am primit de la mama.

Primăvară de poveste ne relatează cât de constructivă este alăptarea.

marți, 27 decembrie 2011

Și Coșul bio ajunge la.......


Toma Octavian Viorel

Felicitări!

Vă rog să transmiteți adresa dvs. la e-mail laptematern@yahoo.com pentru a primi premiul prin poștă.

Oana Catalina și Urse Cristina Elena
vor primi o reducere de 10% pentru prima comandă plasată pe site-ul Cosulbio.

duminică, 25 decembrie 2011

Câștigătoarele lunii noiembrie 2011

În zi de mare sărbătoare, anunțăm câștigătoarele desemnate prin votul cititorilor: Codruța Brustur (o bluză pentru alăptare oferită de "Eu și bebe") și E-Sânziana(un medalion pro-alăptare). Felicitări!

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Postarea "Mami, alăptează-mă!"- luna decembrie, 2011 - "Alăptarea - ce spun ei"


Blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare și m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.

Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.

Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările scrise corect gramatical şi care ating subiectul propus lunar.

Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substituenților de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.

Subiectul lunii decembrie 2011 este "Alăptarea - ce spun ei". Acesta se referă la lucrurile amuzante, ciudate, interesante, aberante, încurajante șamd pe care oamenii (inclusiv copiii noștri) le spun despre alăptare.

Vă rog să transmiteți link-ul către postarea lunii decembrie 2011 pe email laptematern@yahoo.com până la data de 31 decembrie 2011 și să postaţi pe blogul personal în aceeași zi.

Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată cu o surpriză.

marți, 13 decembrie 2011

Concurs


În perioada 14-22 decembrie 2011, Cosul bio organizează un concurs. Premiul oferit este un coș cu produse bio compus din:

Dulceata de lapte Casa de pe Deal

Gel de duș bio Born to Bio

Balsam de buze

Ceai bio relaxant Sonnentor

Condițiile de participare sunt:

- să dați un like pe pagina de Facebook a magazinului cosulbio.ro.

- să scrieți pe blogul personal sau pe pagina personală de facebook despre concurs cu link direct către www.cosulbio.ro și să răspundeți la întrebarea "Ce produs de pe coșulbio.ro ați alege?", argumentați alegerea.

Câștigătorul va fi desemnat cu ajutorul Random, iar premiile vor fi trimise prin poștă.
Succes!

duminică, 11 decembrie 2011

Întâlnirea La Leche League - decembrie 2011, ediție de sărbătoare


Vă așteptăm în sediul Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare, la "Prăvălia părinților", sâmbătă, 17 decembrie 2011, strada Muzelor, nr.9 (în zona Piața Unirii, cu intrare din blvd. Națiunilor Unite), începând cu ora 16,30 pentru a savura un ceai cald, a cânta colinde, a dărui și a primi în timp ce vorbim despre alăptare.
Dacă aveți o rețetă preferată pentru sărbătorile Crăciunului, vă rog să ne-o împărtășiți și dacă o materializați, am fi bucuroși să o gustăm.
Înscrieri pe e-mail: laptematern@yahoo.com sau la telefon 0722509939, Rox.

Și până vă gândiți cum veți ajunge la întâlnirea noastră și ce bunătăți veți aduce, nu uitați că în săptămâna 10-16 decembrie 2011 puteți face un gest deosebit: 2 euro donați prin SMS la 848 pentru Tudor Daniel, alintat Bibi.

Realitatea trăită de acest copil și familia lui o găsiți scrisă aici: Viața cu DBA
Vă mulțumesc!

joi, 1 decembrie 2011

Postarea "Mami, alăptează-mă", luna noiembrie 2011 - Alăptarea - treziri nocturne


Subiectul lunii noiembrie 2011 este "Alăptarea - treziri nocturne". Se întâmplă rar ca bebelușii să fie buni prieteni cu somnul în timpul nopții, permanent. Antrenarea bebelușului pentru a dormi a devenit o industrie masivă, pe baza acestui fapt puțin recunoscut. Există tot felul de motive pentru care un copil (alăptat) s-ar putea trezi. Poate fi din cauza erupției dentare sau pentru că devine mult mai conștient de nevoile de eliminare (urinare etc.) sau poate are vise urâte sau se simte singur şi vă dorește(și) mai aproape.

Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

Vă invit cu drag să deschideți fiecare link în parte pentru că veți găsi experiențe despre nopți nedormite fără păreri de rău.........și merită:

Codruța Brustur - Cum "dormim" noi cu tata in gura

Cei 3 ciobănei - Lipit de sanul mamei, zi si noapte

Primăvară de poveste - Alăptatul - cel nocturn

E-sânziana - Nopți de mamă

Culori pe sticlă - Alăptarea și trezirile nocturne

Crisalida - Alăptarea și trezirile nocturne, de ce ți-e frică, de aia nu scapi...

Ama - Alăptarea noaptea

În final, Mădălina (cea fără blog) mi-a scris un e-mail despre experiența ei:

"Buna,
Nu am scris niciodata pentru postarile astea, dar acum as vrea sa o fac. Nu stiu daca are valoare mai ales ca eu nu am un blog pe care sa scriu...

Voiam sa scriu pe subiectul asta pentru ca observ in jurul meu o adevarata frenezie cu trezitul noaptea al copiilor...sunt asa putine mamici dispuse sa accepte aceste treziri si nu inteleg de nici un fel asta.

Cand am nascut-o pe Madi eram total nepregatita sa cresc un copil. Nu spun ca nu citisem mult, ca nu stiam tot ce trebuie sa fac, doar spun ca efectiv nu eram pregatita psihica pentru ceea ce urma. Avantajul meu a fost ca am avut o foarte foarte mare incredere in puterile mele si ale lui Madi. Dupa primele zile cand toate au mers aiurea (mai ales pentru ca am acceptat ajutoare de la mama si de la soacra, ajutoare pe care acum nu le-as mai accepta caci mai mult m-au incurcat) mi-am dat seama ca trebuie sa abordez situatia total diferit. Mi-am dat seama ca trebuie sa fiu muuuult mai flexibila ca altfel nu o sa reusesc sa fiu echilibrata si disponibila copilului. Si atunci am hotarat sa fac ceea ce imi cere Madi sa fac, chiar daca asta insemna treziri din ora in ora, chiar daca insemna tinut in brate permanent...toate astea le-am facut! Partea cea mai frumoasa era ca nici macar o clipa nu ma simteam napastuita de soarta, nici macar o data nu mi se parea anormal. M-am trezit pana la 2 ani si 7 luni ale lui Madi de cel putin 6 ori pe noapte. Nu stiu daca au existat de 4 ori pe an cand sa dorm cate 5 ore legat. Pentru asta, ca sa rezist mintal, am hotarat sa o iau pe Madi in pat cu noi, sa o pot alapta cand vrea fara sa ma ridic in fund. Am luat fiecare zi asa cum era fara sa ma gandesc cat timp o sa fac asta sau ca nu mai pot.

Totul a fost usor cat am stat 2 ani acasa cu ea. Si Madi nu a fost un copil "cuminte", cum spun unii, se trezea foarte des sa suga, ar fi dormit numai cu sanul in gura. Abia cand m-am intors la serviciu a devenit totul greu...dar greu rau de tot. Ma trezeam la fel de des noaptea iar a doua zi eram extrem de obosita la serviciu, nu mai faceam fata. Abia atunci a inceput sa ma deranjeze si pe mine situatia si am simtit nevoia sa dorm noaptea. Atunci am hotarat sa o invat pe Madi ca noaptea nu se mananca. A fost greu, si nu stiu daca as mai face asa vreodata, dar am facut asta. In patru nopti la rand am refuzat sa-i dau sa suga, ea s-a suparat rau la inceput, plangea, eu o luam in brate si incercam sa o linistesc. Adormea o ora doua iar voia sa suga. A fost groaznic, dar am stat tot timpul cu ea in brate si in timpul zilei i-am dat sa suga cat de des voia si incercam sa discut cu ea ca nu se mai poate sa se trezeasca asa noapte de noapte. In a cincea noapte am fost socata sa descopar ca Madi a dormit toata noaptea neintrerupt. Si de atunci asa doarme. Nu spun ca a fost o metoda buna, dar totusi cred ca Madi era pregatita sa renunte la suptul de noapte de vreme ce dupa doar 4 zile a dormit neintrerupt.

Asta este povestea noastra si voiam sa o stie si altii. Trezitul noaptea al unui bebelus mi se pare un lucru extrem de normal pe care mamicile ar trebui sa-l accepte mai usor, mai ales daca stau acasa cu copilul si nu se duc la serviciu. Aaaa, ce am uitat sa spun este ca la inceput cand nu eram obisnuita cu trezitul noaptea, ca sa nu ma simt singura si demoralizata ca ma trezesc asa des singura, il trezeam si pe sotul meu cu mine. Asa am facut primele 2 luni in fiecare noapte. M-a ajutat si faptul ca el a avut maaare rabdare si a luat-o s el ca atare si nu s-a plans niciodata, desi el mergea la serviciu a doua zi. Dupa doua luni am invatat sa atipesc si eu cand ii dadeam ei sa suga asa ca nu am mai avut nevoie de ajutorul lui.
Asta e tot! Madalina"

duminică, 13 noiembrie 2011

Întâlnirea La Leche League - noiembrie 2011


Vă așteptăm în sediul Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare, la "Prăvălia părinților",sâmbătă, 26 noiembrie 2011, strada Muzelor, nr.9 (în zona Piața Unirii, cu intrare din blvd. Națiunilor Unite), începând cu ora 16,30.


Mamele care doresc să alăpteze sunt invitate să participe la întâlnirile La Leche League București.

Mamele sunt acceptate la întâlnirile La Leche League cu brațele deschise: mamele de toate rasele și religiile, mamele singure, mamele care lucrează şi mamele a cărei filozofie pe diverse aspecte ale îngrijirii şi educării copilului poate diferi de cea a organizației La Leche League.

Fiecare mama este încurajată să ia din filozofia La Leche League ceea ce pare să-i fie de ajutor pentru ea și familia ei.

Timpul ideal pentru a începe participarea la reuniunile LLL este încă din perioada sarcinii, deoarece informaţiile primite în avans se pot dovedi a fi vitale pentru o mama atunci când se naște copilul.


Puteţi primi sfaturi specifice de la cele mai bune experte în alăptare: mamele care alăptează. Mesajul general este că nu contează ce probleme ar putea apărea, există aproape întotdeauna o soluţie.
Înscrieri pe e-mail: laptematern@yahoo.com sau la telefon 0722509939, Rox.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

Postarea "Mami, alăptează-mă" - luna noiembrie, 2011


Blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare și m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.

Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.

Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările scrise corect gramatical şi care ating subiectul propus lunar.

Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substituenților de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.

Subiectul lunii noiembrie 2011 este "Alăptarea - treziri nocturne". Se întâmplă rar ca bebelușii să fie buni prieteni cu somnul în timpul nopții, permanent. Antrenarea bebelușului pentru a dormi a devenit o industrie masivă, pe baza acestui fapt puțin recunoscut. Există tot felul de motive pentru care un copil (alăptat) s-ar putea trezi. Poate fi din cauza erupției dentare sau pentru că devine mult mai conștient de nevoile de eliminare (urinare etc.) sau poate are vise urâte sau se simte singur şi vă dorește(și) mai aproape.

Va rog să transmiteți link-ul către postarea lunii noiembrie 2011 pe email laptematern@yahoo.com pâna în data de 30 noiembrie 2011.

Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

vineri, 11 noiembrie 2011

Câștigătoarele lunii octombrie, 2011


Cititorii au votat, iar postarea cu cele mai multe voturi a fost cea de pe Blog(ul) de mami, 28 de voturi, și va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

Sling.ro va premia postarea următoare - Sakura, ce a acumulat 22 de voturi, cu un sling cu inele conceput de Diana Mateescu.

Felicitări câștigătoarelor!

duminică, 6 noiembrie 2011

Un lucru nedorit devenit util


La una dintre întâlnirile La Leche League 2011, Zoozie mami s-a gândit că ar fi util să ne vorbească despre cupa menstruală. Din start am respins ideea! Mă uitam la cupa de silicon și numai gândul că se introduce într-un loc intim mă oripila. Mi se părea mult prea mare și dură - dacă doare, dacă jenează, cum o introduc samd. Deci, nu, clar nu voi folosi așa ceva – am gândit atunci.

Zilele au trecut, perioada menstruală lunară o treceam cu clasicele tampoane, nu gama aceea care începe cu A..... și se termină cu ....S deoarece în timp am căpătat alergie, cu grija că „dacă pantalonii mulați le scot în evidență”, „las’ că o bluza peste „dos” rezolvă totul”, mici stres-uri inutile care îmi afectau cam 5 zile din lună.

Și cum în viața mea nimic nu este întâmplător, am primit propunerea de a testa o cupă menstruală – IrisCup, din partea Organik.ro. Bineînțeles că mi-am manifestat reticența și primul instinct a fost să refuz. Apoi, am zis ....de ce nu? Așa că m-am trezit privind cupa menstruală IrisCup și gândindu-mă dacă să o folosesc sau nu. Am citit instrucțiunile de folosire care sunt destul de amăunțite și descriu foarte succint pașii. După care am împachetat-o și am zis: clar NU!

Îmi aminteam cum Zoozie povestea că sora ei a utilizat-o și a dansat o seara în club fără grijă.

Cum mă știu stresată de perioada lunară, am hotârât că nu ar fi rău să încerc. Cupa menstruală are formă de pâlnie și este din silicon medical. Înainte de prima folosire este necesară sterilizarea. Așa că am aruncat-o în apa clocotită din vas și am așteptat vreo 5 minute, timp în care mă tot răzgândeam în ceea ce privește utilizarea ei. Și a sosit partea în care să găsesc o poziție comodă mie pentru a introduce cupa. Greu de găsit!

Am umezit-o cu apă, după care, cu instrucțiunile în față, am încercat să presez cupa cu degetele și să o împăturesc în două pe lungime! Ah, primele încercări au eșuat lamentabil – râd numai când îmi amintesc – a cam zburat cupa în jurul meu de câteva ori, adio sterilizare, am repetat procesul. Adică, iar am vrut să renunț pentru că pur și simplu nu concepeam cum va intra cupa pliată pe lungime in locul meu intim.

Mi-am luat poziția comodă, am pliat cupa (fără să am două mâini stângi), m-am relaxat și am introdus-o, cumva, oblic, în vagin. Doar atât? Mult prea ușor! Era peste așteptările mele.

Cupa are o coadă, se poate ajusta pe mărimea dorită, de care am tras puțin pentru a mă convinge că există un vid. Pentru liniștea mea, fiind prima oară când foloseam cupa, am aplicat și un tampon zilnic, ce îmi putea da certitudinea, la final, că am poziționat-o bine.

Am rezistat o noapte întreagă fără grija că se va întâmpla ceva stupid. Dimineață, curiozitatea mă rodea așa că m-am spălat pe mâini, am reluat poziția comodă și am tras de coadă. Auch! Un mic disconfort! Cupa nu era plină nici până la jumătate, o dovadă pentru mine că nu am un ciclu abundent. Pe parcursul perioadei lunare a fost de-ajuns să spăl cupa doar cu apa caldă și săpun natural. Găurile mici din cupă nu s-au acoperit, așa că nu a fost necesar să apelez la desfundarea lor.

Următoarea lună a fost mult mai simplu. Cupa este foarte comodă, nu mă deranjează, nu mai merg la toaletă de sute de ori pentru a verifica ce și cum, pot purta ce pantaloni doresc.

Poate vă întrebați ce m-a convins să folosesc cupa menstruală IRIS și pe viitor. Meseria mea este de geolog, ceea ce presupune și o muncă de teren, adică mult timp petrecut în aer liber, colindat pe văile țării șamd. În luna octombrie perioada lunară m-a surprins în plină activitate de teren. Adică, o toaletă decentă, cum sunt obișnuită să am zilnic, mi-a lipsit. Și, aici, a intervenit cupa menstruală IRIS. A fost o zi în care am folosit-o 12 ore: de la 8 dimineața până la 8 seara. Singurul disconfort a fost o ușoară durere de ovare, un pic deranjantă.

De acum pot dansa în voie la cursurile de vals și merengue, fără să fiu stresată că sunt la menstruație și că voi avea eventuale scurgeri pe lângă.

luni, 31 octombrie 2011

Postarea "Mami, alăptează-mă!", luna octombrie 2011 - Purtat și alăptat

Și pentru că este luna în care celebrăm purtarea copiilor am ales ca subiectul să fie despre purtare și alăptare.O imagine întotdeauna poate înduioșa!Așa că dacă dispuneți de fotografii cu copii purtați (în brațe sau altfel) și alăptați în același timp, ne-am bucura să le admirăm pe blogul personal.


Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

Sling.ro va premia următoarea postare votată, cu un sling în care îți vei putea purta bebelușul/copilul astfel încât, așa cum scria Diana Mateescu, să fie "aproape de tine, aproape de respirația ta, aproape de inima ta, aproape de sufletul tău." Sling-ul este 100% bumbac și este însoțit de un CD cu instrucțiuni de folosire.

Crisalida
ne oferă fotografii superbe și o poveste emoționantă.

Sakura a avut inspiratie si a scris o poezie dedicata purtarii si alaptarii.

Blog de mami ne ofera fotografii induiosatoare.

marți, 18 octombrie 2011

Câștigătoarea lunii septembrie 2011

Pentru că ați votat Sakura de printre nori a câștigat o bluză la alegere de la "Eu și bebe".

vineri, 14 octombrie 2011

Postarea "Mami, alăptează-mă", octombrie, 2011 - Purtat și alăptat

Blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare și m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.

Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.

Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările scrise corect gramatical şi care ating subiectul propus lunar.

Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substituenților de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.

Și pentru că este luna în care celebrăm purtarea copiilor am ales ca subiectul să fie despre purtare și alăptare.O imagine întotdeauna poate înduioșa!Așa că dacă dispuneți de fotografii cu copii purtați (în brațe sau altfel) și alăptați în același timp, ne-am bucura să le admirăm pe blogul personal.

Așa că, vă rog, dacă doriți, să-mi trimiteți link-urile către postare pe email laptematern@yahoo.com.

Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

Sling.ro va premia următoarea postare votată, cu un sling în care îți vei putea purta bebelușul/copilul astfel încât, așa cum scria Diana Mateescu, să fie "aproape de tine, aproape de respirația ta, aproape de inima ta, aproape de sufletul tău." Sling-ul este 100% bumbac și este însoțit de un CD cu instrucțiuni de folosire.

duminică, 9 octombrie 2011

Săptămâna internațională a purtării copiilor, 10-16 octombrie 2011 - O serie de posibilități


Ce înseamnă a purta copilul?

Simplu: două brațe și bunăvoință! Și mai simplu: adăugăm o bucată de material/cârpă/pânză și brațele devin libere pentru treburile zilnice!

Purtarea copiilor este naturală și universală. Ajută tatăl să adoarmă un bebe agitat. Permite mamei să-și folosească ambele mâini pentru a face un sandwich. Permite celui ce îngrijește copilul să spele vase, să calce rufe, să adune buruienile din grădină astfel încât copilul să fie în siguranță și mulțumit. Și acestea sunt doar câteva exemple.

Purtarea copiilor este o abilitate ce poate fi învățată. Există pe piață multe dispozitive de purtare a copiilor. Dar, nu este neapărat nevoie de un astfel de dispozitiv din comerț. Mulți oameni utilizează simple piese de pânză pentru a-și purta copiii în siguranță și confort. Multe tehnici de purtare a copiilor pot fi învățate în câteva minute. Altele, cum ar fi transportarea copilului în spate, iau mai mult timp şi necesită mai multa practică, dar efortul suplimentar este recompensat cu eliberarea mâinilor și confort sporit.

Are beneficii purtarea copilului?

Profesioniştii din domeniul medical sunt de acord că bebelușii prosperă prin atingere, purtarea fiind un alt mod de a răspunde acestei necesităţi. Dar beneficiile purtării nu se termină aici... ...oferă multe alte avantaje, dintre care unele includ și:

Copil fericit. E adevărat ... bebeluşii purtați plâng mai puţin! Într-un studiu publicat în revista Pediatrics, cercetătorii au descoperit că purtarea copilului timp de trei ore pe zi a redus plânsul cu 43% pe timpul zilei şi cu 54 % în timpul orelor de seară.

Copil sănătos. Nou-născutii prematuri şi copiii cu nevoi speciale intră adesea în lume cu sistem nervos fragil. Atunci când un copil este plimbat în brațe, ataşat de mama sa, este în ton cu ritmul respiraţiei, cu sunetul inimii şi cu mişcările ei. Această stimulare îl ajută să-și reglementeze propriile lui răspunsuri fizice.

Părinte încrezător. O mare parte a încrederii de a fi părinte este dată de abilitatea de a citi stările copiilor cu succes. Purtarea copiilor permite părintelui să fie în acord cu mişcările, gesturile și expresiile faciale ale copilului. De fiecare dată când un copil este capabil să transmită faptul că îi este foame, este plictisit sau umed fără a fi nevoie să plângă, încrederea părintelui crește și este consolidată. Acest ciclu de interacţiune pozitivă adânceşte ataşamentul reciproc dintre părinte şi copil şi este benefic, în special, pentru mamele care suferă de depresie postpartum.

Alți purtători cu iubire. Purtarea reprezinta un instrument și pentru taţi, bunici, părinţi adoptivi, bone etc. Imaginaţi-vă un bunic care merge la plimbare cu nepotul său într-un dispozitiv de purtare. Vocile, emoţiile, mişcările şi expresiile faciale pot crea un ataşament puternic între cei doi care ajung să se cunoască.

Confort şi comoditate. Cu ajutorul unui dispozitiv de purtare bun, se poate avea grijă și de copiii mai mari sau se pot face face treburi fără întreruperi frecvente date de un copil anxios sau frustrat, aflat în dificultate - astfel, ajută la reducerea rivalității dintre frați. Urcatul scărilor, drumeţiile, mersul în aeroporturi aglomerate se pot face cu uşurinţă atunci când utilizaţi un dispozitiv de purtare bine conceput pentru copil!

Este sigură purtarea copiilor?

Când este făcută în mod corespunzător, transportarea unui copil într-un dispozitiv special conceput corect poate fi mai sigură decât transportarea în braţele proprii. Dispozitivul nu dispune de muschi care obosesc, nu are brațe cu reflexe de echilibru sau prindere când cade. Practicile bune de securitate sunt de o importanţă capitală. Fiecare dispozitiv de purtare e necesar să fie însoțit de o broşură cu multe sfaturi de siguranţă. Dar, sunteţi responsabil pentru siguranţa copilului dumneavoastră, precum şi a dumneavoastră! Indiferent pentru ce dispozitiv de purtare alegeţi, învăţați să-l folosiți în mod corespunzător şi să păstrați mereu siguranţa în gând.

Sursa: babywearinginternational.org

România nu pierde ocazia de a sărbători Săptămâna internațională a bebelușilor purtați, 2011. O serie de evenimente vor avea loc în București, Satu Mare, Brașov, Cluj.

În Satu Mare s-a sărbătorit cu mult drag între 28 și 30 septembrie 2011! Vă invit să vizitați blog-ul Rekăi, cea care pune suflet și energie, de vreo 2 ani încoace, în organizarea evenimentelor despre purtarea copiilor, și să vă bucurați privirea cu o serie de fotografii de la eveniment. Felicitări!

În București, săptămâna începe așa:

Luni, 10 octombrie 2011

16.30 - Loc de întâlnire: în fața magazinului Unirea. Are loc o plimbare cu bebelusii în wrap/sling/mei-tai sau cu ce aveti pe acasă, se împart fluturași pro-purtare, după care se urcă în metrou la stația Piața Unirii și se coboară la stația Universitate. Se urmează traseul Universitate -> Bd. Magheru -> str. C. A. Rosetti -> Gradina Icoanei -> Parcul Ioanid -> str. Arthur Verona. Se poposește la "Terasa Verona" unde se va vorbi despre “Susținerea interioară - a purta cu trup și suflet” cu Emese Hajnalka Magdás.

Încă puteți participa la un concurs pe pagina de facebook a "Săptămânii internaționale a bebelușilor purtați" cu poze primite de la mămici și puteți câștiga 2 premii valoroase de la Manduca și KiddyShop.

Vă așteaptă un alt concurs pe aceeași pagină de facebook cu poze primite de la tătici, având ca premiu un mei-tai confecționat de o mămica din România, deținătoare a MeiTaiBebe.ro.

Și nu uitați să participați și la concursul "Beneficiile purtării bebelușilor" - primiți invitația de a scrie blog sau pe pagina de Facebook, ca și notă. Premiul cel mare reprezintă o protectie 4-sezoane pentru orice tip de sistem de purtare de la HipHip.

Sâmbătă, 15 octombrie 2011

Între orele 16.00 - 19.00 vă așteptăm la Sala de Sport a Școlii nr.30 “Grigorie Ghica Voievod” din Str. Lăptari Tei nr. 23 unde va avea loc o expozitie numită "Aventurile Bebelușilor Purtați" cu poze primite de la părinți din toată țara, un atelier denumit “Beneficiile purtării bebelușilor ” din punctul de vedere al:

* Ramonei Roșu, fiziokinetoterapeut;

* Claudiei Necula, psiholog;

* Roxanei Duduș, consultant în alăptare La Leche League România;

* Monicăi Reu, trainer Comunicare Non-Violentă;

Continuă cu un atelier numit “Ce înseamnă un port-bebe sănătos pentru mamă și copil” cu Cristina Marin, consultantă babywearing, un atelier despre "Cum ne putem juca cu copiii" cu Otilia Mantelers, trainer Playful Parenting.

La sfârșitul întâlnirii se va organiza o tombolă cu premii surpriză.

În timpul atelierelor vor fi puse la dispoziție pentru testat toate tipurile de sisteme de purtare tradiționale și moderne din partea magazinelor HipHip.ro și Sling.ro și veți putea beneficia de consultanță gratuită din partea specialiștilor și mămicilor cu experiență.

Duminică, 16 octombrie 2011

Între orele 10.00 și 13.00 la Pravălia Părinților str. Muzelor nr. 9 se va desfășura atelierul “Cum sa-ți confecționezi un wrap/sling/mei-tai” susținut de către Diana Mateescu.

Șiiiiii........oră secretă, locație secretă...surpriza suprizelor cu dedicație pentru toți părinții care iubesc să-și poarte bebelușii.

Intrarea LIBERĂ la toate evenimentele!

Felicitări mamelor inimoase care organizează evenimentele și care au dat naștere blogului http://bebelusipurtati.blogspot.com/!!!!

În Brașov, Ditta Depner, mămica lui BBmic, organizează o adevărată cruciadă a mămicilor purtătoare "împotriva ignoranței si neștiinței". Vă asteaptă cu mic cu mare pe Blvd. 15 Noiembrie 32, în tur pe str. Republicii, Piața Sfatului, Mureșenilor și Parcul Central, vineri, 14 octombrie 2011, începând cu ora 11. Acestei acțiuni i se alătură și purtătoarele din Cluj.

vineri, 30 septembrie 2011

Postarea lunii septembrie, 2011 - Ce mi-aș fi dorit să știu despre alăptare


Postarea lunii septembrie 2011 se referă la ce v-ați fi dorit să știți despre alăptare înainte de a o practica și ce recomandări ați oferi unei femei însărcinate referitoare la alăptare.

Avem și premii!!Cititorii vor vota, iar cea mai cea postare va fi premiată de către Iulia.



Iuliadeține Eu și bebe un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

Vă doresc lectură plăcută:

Blog de mami

Sensul iubirii

Mihnea pui mic

Primavara de poveste

Jurnal din burtica

De printre nori

My Eva

marți, 27 septembrie 2011

Eveniment “Mami, alapteaza-ma!”- Marea provocare a alaptarii, Quintessence Breastfeeding Challenge 2011


“Mami, alapteaza-ma!”, Asociatia Mame pentru Mame si La Leche League Bucuresti organizeaza in data de 1 octombrie 2011, incepand cu ora 10.30, evenimentul global “Marea provocare a alaptarii – Quintessence Breastfeeding Challenge”, la Hotel Capital Plaza, sala Ion Mincu.

“Quintessence Breastfeeding Challenge” a inceput in anul 2001, in British Columbia, Canada, unde 856 copii au fost alaptaţi simultan in 26 de locaţii. In 2010, au fost alaptati 4373 de copii in 18 tari, in peste 213 locatii, cu un total de 20.000 de suporteri. Evenimentul global este sponsorizat de catre Fundaţia Quintessence din Canada, organizaţie non-profit care ofera educatie pentru parinti si profesionisti in domeniul alaptarii.

Evenimentul va fi marcat simultan de mame si copii din Canada, SUA, Brazilia, Filipine, Franta, Italia, Elvetia, Suedia, Ucraina, Rusia si din alte tari, pentru a stabili un record privind cei mai multi copii alaptati simultan.

Romania participa la acest eveniment din anul 2009, de atunci numarul locatiilor fiind in crestere. Brasov, Timisoara si Cluj sunt orasele care se alatura anul acesta.

De ce aceasta provocare? Alaptarea are multe beneficii asupra sanatatii mamei si a copilului dovedite stiintific. Alaptarea joaca un rol salvator nu numai in viata de zi cu zi a mamei si copilului, dar si atunci cand neprevazutul apare. In mijlocul unui dezastru natural, in haosul si distrugerile provocate, alaptarea protejeaza cei mai vulnerabili oameni – copiii!

Multe femei nu reusesc sa-si indeplineasca propriile obiective in alaptare si intarca copiii prematur, inainte de recomandarile marilor organizatii de sanatate (Organizatia Mondiala a Sanatatii, UNICEF, Academia Americana de Pediatrie).

Doua dintre cele mai mari obstacole pentru mamele care alapteaza continua sa fie lipsa de sprijin si marginalizarea de catre comunitate. In Romania, aceasta lipsa de sprijin este demonstrata de faptul ca multe mame care alapteaza in afara casei nu beneficiaza de spatii special amenajate.

joi, 15 septembrie 2011

Câștigătoarele postării "Mami, alăptează-mă!", august 2011

Ați votat și au câștigat:

1. E-Sânziana - 40 voturi - va beneficia de o bluză sau maieu la alegere de la Iulia - Eu și bebe

2. Bogdana - 26 voturi - va beneficia de un tricou special conceput pentru săptămâna mondială a alăptării 2011.

3. Bogdana - 22 voturi - deoarece experiența a fost scrisă de un tătic, voi schimba premiul medalion cu premiul un tricou pro-alăptare; Madimih - 22 voturi - va purta un medalion hand made pro-alăptare.

Vă rog să îmi scrieți pe e-mail laptematern@yahoo.com pentru a ne înțelege cum să intrați în posesia premiilor. Mulțumesc!

Felicitări! Vă mai așteptăm și cu alte postări la fel de interesante!

Întâlnirea lunii septembrie 2011, La Leche League București - Adevărat sau fals despre alăptare


Logo-ul aparține organizației La Leche League International și se utilizează doar cu acordul acesteia.
Plănuiți să alăptați? Atunci veți avea nevoie de informațiile și încurajările oferite de către La Leche League București.
Consultantele în alăptare sunt mame cu experiență în alăptare, acreditate de La Leche League International.

Dacă sunteți însărcinată sau deja alăptați, LLL va oferă recomandări și tehnici pentru alăptare împărtășite de către mame care s-au bucurat de succes în alăptare.

Serviciile disponibile includ întâlniri informaționale lunare, cărți despre creșterea copiilor, testare de "purtătoare" (www.sling.ro) și ajutor 24 de ore din 24 prin intermediul telefonului și e-mail-ului. Mamele și copiii lor sunt așteptați la întâlnire.

O nouă întâlnire va avea loc în data de 23 septembrie 2011, vineri, începând cu ora 18.30, în parcul Izvor (pe partea paralelă cu Facultatea de Biologie, lângă locul de joacă, pe iarbă - cu rugămintea de a fi pregătite cu cele necesare pentru a sta pe iarbă).

Pentru mai multe informații despre întâlnire sunați la Rox - 0722509939 sau scrieți pe adresa laptematern@yahoo.com.



Vă mulțumesc!

marți, 13 septembrie 2011

Postarea lunii septembrie 2011 - Ce mi-aș fi dorit să știu despre alăptare

Blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare și m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.

Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.

Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările scrise corect gramatical şi care ating subiectul propus lunar.

Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substituenților de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.

Postarea lunii septembrie se va referi la ce v-ați fi dorit să știți despre alăptare înainte de a o practica și ce recomandări ați oferi unei femei însărcinate referitoare la alăptare.

Așa că, vă rog, dacă doriți, să-mi trimiteți link-urile către postare pe email laptematern@yahoo.com.

Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe, următoarea va fi premiată cu un tricou, iar locul 3 va beneficia de un medalion pro-alăptare.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Marea provocare a alăptării - octombrie, 2011

Image and video hosting by TinyPic

Provocarea globală anuală de a alăpta în public se apropie. În multe locaţii din America de Nord şi din jurul lumii, mame care alăptează se vor reuni în data de 1 octombrie 2011 pentru a-şi alăpta copiii în acelaşi timp, simultan. Astfel se sărbatoreşte, se promovează, se protejează alăptarea şi se sprijină femeile care alăptează. Reprezintă o şansă pentru educaţie şi sprijin reciproc într-un mediu social. Este o modalitate de a demonstra dreptul mamelor de a-şi alăpta copiii oriunde, oricând.

Alăturaţi-vă inițiativei de a celebra alăptarea printr-o competiţie distractivă unde fiecare copil va fi câştigător pentru că este alăptat!

Evenimentul "Quintessence Breastfeeding Challenge" este o provocare distractivă care poate avea loc în orice zonă geografică.
A început în anul 2001 când 851 bebeluşi au fost alăptaţi simultan în 26 de locaţii din Canada.

Anul acesta se aşteaptă o creştere semnificativă a copiilor alăptaţi simultan. Fotografii din diferite părţi ale lumii cu mame şi copii participanţi la alăptarea în public puteţi vedea aici:

http://picasaweb.google.com/babyfriendly05/BreastfeedingChallenge2008?authkey=JU3Zqh_m0pg#

și aici:

http://www.babyfriendly.ca/gallery/


“Mami, alăptează-mă!”, aduce acest eveniment şi în Bucureşti pentru a 3 a oară.

Vă invit, în data de 1 octombrie 2011, să ne întâlnim pentru ca la ora 11 fix să începeți ataşarea copiilor la sân, dacă doresc, pentru a promova alăptarea şi a o susţine alături de alte mii de mame de pe tot globul.


"Marea provocare a alăptării"
, eveniment organizat la nivel mondial, va avea loc în București, începând cu ora 10.30, pentru că este necesară şi o înregistrare a participanţilor. Locația va fi anunțată ulterior, din motive de vreme (dacă se va anunța frumoasă atunci vom stabili Parcul Izvor ca loc de întâlnire, dacă se va anunța ploioasă și friguroasă atunci vom căuta un loc călduros!). Copiii doritori vor fi ataşaţi la sân începând cu ora 11.00.

Dacă doriţi să organizaţi evenimentul şi în alte zone din ţară (acasă, într-un parc, în mall șamd) este necesar să va faceți cont şi să înregistraţi locaţia pe site-ul http://www.babyfriendly.ca/challenge/login.aspx pentru a se aduna numărul de participanţi și locațiile pentru fiecare țară la sfârşitul acţiunii.

Eu voi înregistra Bucureşti cu o singură locaţie.

Vă aşteptăm indiferent dacă alăptaţi sau nu. Avem nevoie şi de .....suporteri!

duminică, 4 septembrie 2011

Despre alăptare la TV în Săptămâna Mondială a Alăptării 2011

Mass media are potențialul și puterea necesară de a fi prieten sau dușman în promovarea alăptării.

Ar putea ajuta prin punerea problemei alăptării pe ordinea de zi a clasei politice și prin încadrarea alăptării la cel mai sănătos și normal mod de a hrăni un bebeluș.

În prezent, din păcate, cel mai adesea, mass media contribuie la percepția alăptării ca fiind dificilă pentru mame și periculoasă pentru copil (mai ales dacă se desfășoară după o anumită vârstă a bebelușului).

În Săptămâna Mondială a Alăptării - 2011 au apărut la TV moașe, consultante și promotoare ale alăptării, fapt neobișnuit și rar, până acum, în presa vizuală a României.

Am încercat să concentrăm mesajele pe barierele alăptării individualizate şi consultanţă. O mare parte din responsabilitatea de a hrăni copilul îi aparține mamei, în timp ce rolul de medic pediatru, asistentă la neonatologie, moașă, consultantă şi alți parteneri a fost diminuat în timp, chiar spre dispariție.

Imaginile vizuale au portretizat practica hrănirii cu biberonul, fiind cele mai comune și mai difuzate.

Mass media ar putea derula o serie de acţiuni ce ar putea îmbunătăţi calitatea informaţiilor cu privire la hrănirea copilului trimise către public.

În ceea ce priveşte normele sociale, mass-media poate juca un rol unic în legitimarea comportamentului și educarea populației asupra a ceea ce este social acceptabil, în crearea unui mediu social pozitiv pentru alăptare.

Mass-media, cu capacitatea ei de a forma percepţii, poate fi deosebit de eficace în combaterea imaginii de "sărăcie" formată despre alăptare. ("alăptezi pentru că nu ai bani să cumperi formula de lapte praf!")

Hrănirea cu biberonul este integrată social, extrem de vizibilă, fără probleme, şi asociată cu familiile "obişnuite".

Beneficiile pentru sănătate ale alăptării şi riscurile hrănirii cu lapte praf sunt absente în rutina mass-mediei.

Alăptarea reprezintă un subiect important și e necesar să fie tratat cu seriozitate pentru a creşte gradul de conştientizare a importanţei acestui act.

Vizionare plăcută!
Aștept impresii, laude și critici!

Roxana Duduș, consultantă La Leche League și Sandra Alexiu, secretar la "Societatea Națională de Medicina Familiei", 2 august 2011, la "Știri", TVR 2.

Irina Popescu, președinta Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare, 3 august 2011, în emisiunea "Poveștiri adevărate", Acasă TV.

Diana Mateescu
(www.sling.ro, IBFAN) și Codruța Brustur (cumnata mea), 5 august 2011, emisiunea "Fabrica", Realitatea TV.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

BreastFeeding Inc.

Cu ceva timp în urmă am început traducerile articolelor dr. Jack Newman - un guru al alăptării în Canada. Articolele sunt extrem de utile și conțin informației actuale despre alăptare. Acestea erau însoțite și de o parte video.
Acum puteți beneficia de filme cu traducere în limba română, vinovată fiind o mămică ce trăiește în Canada și pe care am avut plăcerea de a o cunoaște mai mult virtual. Sper, cât de curând, să apară pe site și traducerile articolelor în limba română preluate de pe acest blog. Deocamdată, mă limitez a gândi și visa mult mai departe!!!E un pas înainte!

Mulțumim!

Puteți viziona filmele referitoare la atașarea corectă la sân a bebelușului, la utilizarea unui SNS, la vasospasm, la hrănirea cu paharul șamd, aici:

http://www.breastfeedinginc.ca/content.php?pagename=videos-romanian

marți, 30 august 2011

Postarea lunii august 2011 - Săptămâna Mondială a Alăptării

S-a scris și s-a discutat mult despre alăptare într-o săptămână unică în care am sărbătorit un act natural și normal.

Blogosfera feminină întotdeauna a avut un rol important în promovarea și susținerea alăptării. Reprezintă o sursă de informație benefică și nu este de ignorat.

Pentru prima oară în mulți ani o mică-mică parte din politicieni (în special, doamne), cu sau fără vreun interes la mijloc, au vorbit despre alăptare în Camera Deputaților.

Se dorește implementarea "Codului de marketing a substituenților de lapte matern" și în România. Nu, nu se va da lapte praf pe rețetă! Ci se va stopa reclama agresivă la laptele formulă, se vor căuta soluții astfel încât acesta să nu mai fie o primă opțiune/recomandare pentru mamele care întâmpină probleme în alăptare, ci se vor căuta variante pentru a ajuta mamele să alăpteze, va interzice personalului medical să promoveze substituenți prin afișe sau mostre gratuite samd
Diana(IBFAN) a explicat pe înțelesul tuturor acest Cod pentru a spulbera eventualele confuzii și nelămuriri.

Consider că este un pas mare în promovarea și protejarea alăptării și merită susținut!

Vă invit cu mare drag să citiți postările referitoare la alăptare și începând cu 1 septembrie 2011 să votați postarea care v-a plăcut cel mai mult. Și pentru că sunt povești ce ating corzi sensibile am să las posibilitatea selectării/votării mai multor postări.

Până atunci, dacă am omis o postare, din greșeală și nu cu intenție, vă rog scrieți-mi la e-mail laptematern@yahoo.com, până la 1 septembrie 2011, pentru a fi inclusă în votare - odată pornit sondajul nu mai poate fi modificat.

Și era să uit...........avem și premii!!!!!
Cea mai votată postare va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe, cu o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe, următoarea va fi premiată cu un tricou special dedicat Săptămânii Mondiale a Alăptării 2011, iar locul 3 va beneficia de un medalion pro-alăptare.


Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

"Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme."

Deci, să purcedem la.......citit și apoi, la votat. Să aveți spor!

Dezordinea cuvintelor

E-Sanziana

De printre nori

Gânduri pentru Ana

Bogdana:
episodul 1
episodul 2
episodul 3
rolul tatălui


Madimih



Onixa


Pitici cu lipici

Cojocarii

Armonii

Matei cel mic

Cei 3 ciobănei

Însemnări de zi cu zi

Alex crește:
de pe Fb adunate
experiența 2
experiența 3

Mult succes!
Și mii de mulțumiri pentru că postați despre alăptare!!!!

sâmbătă, 20 august 2011

Întâlnirea lunii august 2011 - La Leche League București


La Leche League consideră alăptarea ca oferind cel mai bun start posibil pentru bebeluș în viață şi ajută la dezvoltarea și aprofundarea relaţiei dintre o mamă şi copilul ei.

Consultanta LLL a fost acreditată de către La Leche League International şi este calificată să răspundă la întrebările mamei despre pregătirea în alăptare și tehnicile specifice, precum şi să ofere sprijin și informație de bază.

"Dorința noastră este ca fiecare femeie, de oriunde, care vrea să alăpteze, să beneficieze de informaţii şi sprijinul de care are nevoie pentru a face acest lucru. Da, alăptarea este simplă şi firească, un mod minunat pentru a hrăni o viaţă nouă." - citat din cartea de bază a organizației: "Womanly Art of Breastfeeding".

Pentru sprijin, încurajare sau răspunsuri la întrebările dvs. despre alăptare puteți apela oricând la consultanta La Leche League.

Serviciile disponibile includ întâlniri informaționale lunare, cărți despre creșterea copiilor, testare de "purtătoare" (www.sling.ro) și ajutor 24 de ore din 24 prin intermediul telefonului și e-mail-ului. Mamele și copiii lor sunt așteptați la întâlnire.

O nouă întâlnire va avea loc în data de 26 august 2011, vineri, ora 18.30, parcul Izvor (pe partea paralelă cu Facultatea de Biologie, lângă locul de joacă, pe iarbă - cu rugămintea de a fi pregătite cu cele necesare pentru a sta pe iarbă).

Pentru mai multe informații despre întâlnire sunați la Rox - 0722509939 sau scrieți pe adresa laptematern@yahoo.com.

Vă mulțumesc!

luni, 15 august 2011

Marea atașare (2011)

Sau "The big latch on" - parca sună mai bine!

În onoarea Săptămânii Mondiale a Alăptării, pe 6 august 2011, la ora 10.30, în numeroase locuri de-a lungul globului, 4132 de femei au alăptat simultan în 294 de locații.

The Big Latch On este un eveniment rar, ce susține ceva, fără a se opune. Nu este un protest. Este o adunare ce are loc în spații în care sunt binevenite mame ce își alăptează copiii, unde timpul și spațiul este creat pentru a face ceva special, dar obișnuit.

Evenimentul este divers, la fel ca și familiile care i se alătură.

Mamele care participă alăptează discret de la bebeluși la copii, unul sau mai mulți, atât biologici, cât și adoptați.

La eveniment sunt prezenți mame, taţi, bunici, prieteni, bebeluși, copii care vin împreună cu prieteni vechi şi își fac prieteni noi. Se vorbește şi se râde, se pun întrebări şi se oferă sprijin. O comunitate în care se discută despre provocările ce le oferă creșterea unui copil, incluzând și alăptarea, dar nu limitându-se doar la ea.











http://www.biglatchon.org/

luni, 8 august 2011

Postarea lunii august 2011 - "Mami, alăptează-mă!" - Blogosfera mămicească

Cum blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare, m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.

Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.

Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.

Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substituenților de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.

Și pentru că Săptămâna Mondială a Alăptării a trecut și multe s-au scris despre ea, m-am gândit ca ar fi necesar și util ca toate postările din blogosferă referitoare la alăptare din acea săptămână să fie adunate într-un singur loc.
Așa că, vă rog, dacă doriți, să-mi trimiteți link-urile către postare pe email laptematern@yahoo.com.

Cititorii vor vota, iar postarea cu cele mai multe voturi va fi premiată de către Iulia, deținătoarea blogului Eu și bebe, următoarea va fi premiată cu un tricou, iar locul 3 va beneficia de un medalion pro-alăptare.



Iulia precizează că Eu și bebe este un magazin de haine speciale pentru a fi purtate pe timpul sarcinii și atunci când doriți să alăptați discret.

Aceste haine sunt foarte utile deoarece permit mămicilor să alăpteze discret în public. Puteți alăpta copiii în parc, la cumpărături, pe stradă, la restaurant, la nunți, la botezuri, cu sau fără sling/wrap/mei tai/ssc, fără ca cei din jur să-și dea seama ce faceți. Cel mai probabil, vor crede că țineti în brațe un copil care doarme.

Premiul constă într-o bluză sau un maieu pentru alăptare discretă, la alegere, de pe site-ul Eu și bebe.

duminică, 7 august 2011

Hrănește viitorul!

WABA, partener internațional pentru organizarea "Săptămânii mondiale a Alăptării" a colaborat cu talentata Ksatriya și Samwise Music pentru a produce o minunată melodie pentru un flashmob al alăptării.



Versurile:

"Listen up
imma rap about breasts
cuz ev'ry other song
has a line about her chest

and the world's OK with
the sex context
but feed the future and
the world's like

what the heck?
they call it a rack

turn a gift of god
into a sales contest
and treat ev'ry woman
like an item on the shelf

major corporations and
snakeoil quacks
claim to replace
what's nature's best

with powdered potions,
subliminal ads

enough of that
it's time to act
k and waba say
time to take your breast back".

http://worldbreastfeedingweek.org/

sâmbătă, 6 august 2011

Cele mai bune lucruri din viață sunt gratis și chiar sub nasul tău!

Hands Across Romania vă invită duminică, 07.08.2011, începând cu ora 17, în AFI Mall Cotroceni, la etaj, în zona specială pentru copii, la evenimentul "Vorbește-mi despre alăptare!" pentru a sărbători Săptămâna Mondială a Alăptării.


"Un copil alăptat se va dezvolta mai bine psihic şi intelectual, iar coeficientul lui de inteligenţă poate fi mai mare chiar cu 8 puncte. Aceste puncte pot reprezenta diferenţa dintre un intelect normal şi unul deficitar.
Alăptarea foloseşte o medie de 50...0 de calorii pe zi şi ajută mama să piardă kilogramele acumulate pe timpul sarcinii.

Compoziţia laptelui se schimbă în funcţie de durata alăptării la fiecare “masă”.

Adulţii care au fost alăptaţi au tesiunea arterială şi colesterolul la un nivel mai scăzut şi riscuri mai reduse de obezitate şi diabet de tip 2.

Vă așteptăm la o întâlnire între părinţi, bebeluşi şi specialişti în consiliere în alăptare cu tema „Vorbeşte-mi despre alăptare”.

Săptămâna Mondială a Alăptării este săptămâna în care, toţi cei care ştim cât de important este laptele matern pentru copiii noştri, sărbătorim şi încurajăm acest act minunat! Alătură-te nouă, opinia şi experienţa ta este importantă!

duminică, 31 iulie 2011

Postarea lunii iulie 2011 - "Mami, alăptează-mă!" - Medicii și alăptarea

Subiectul lunii iulie 2011 este dedicat medicilor - postați despre cum ați fost ajutată de recomandările primite din partea unui medic sau dacă știți un medic pro-alăptare, cu cunoștințe solide în acest domeniu sau dacă ați fost dezamăgită de sfaturile primite de la medicul pediatru sau cum ați dori să reacționeze medicul pediatru când aude că alăptați șamd.
Postările sunt binevenite deoarece tema principală a "Săptămânii mondiale a alăptării, 2011" este comunicarea, a treia dimensiune, o parte esențială a alăptării. Iar medicii sunt(sau ar fi necesar să fie) principalii care folosesc această dimensiune pentru a ajuta mamele.

Ca de obicei în Jurnalul din burtică găsim extrem de multe lucruri interesante, iar Bogdana e trecută prin experiența alăptării, de vreo 3 ori, așa că merită să o citiți.

Iulia e proaspătă bloggeriță și face lucruri minunate (le vom dezvălui cât de curând!). Bine ai venit, Iulia (și bebe)!

Sabina din Armonii ne împărtășește din normalitatea alăptării.

Mulțumim!

vineri, 29 iulie 2011

Săptămâna Mondială a Alăptării se sărbătoreşte în Bucureşti!

"Pregăteşte-ţi agenda, pentru că între 1 şi 7 august 2011 vor avea loc câteva întâlniri pe care cu siguranţă nu ai vrea să le ratezi!


Pagini întregi de internet sunt mărturia susţinerii tale a cauzei promovării alăptării. Ce moment mai bun pentru o întâlnire în care să dezbatem împreună căile cele mai bune de a duce mai departe această cauză?
Marţi, 2 august, de la ora 17:00, la Arts Concept Cafe, mamele blogger-iţe se întâlnesc!


Şi continuăm cu tăticii:

Joi, 4 august, la Centrul Ceh, începând cu ora 17:00 – 19:00, D-na Dr. Oriana Goleanu va conduce Atelierul „Implicarea tatălui în susţinerea mamei” - un atelier în care se vor dezbate teme importante legate de tranziţia de la viaţa de cuplu la viaţa de părinţi, implicarea tatălui în îngrijirea nou-născutului şi a copilului mic, influenţa relaţiei tatălui cu propriul tată în creşterea copilului şi multe altele. O întâlnire în urma căreia nu numai tatăl, ci întreaga familie va avea de câştigat!



Sâmbătă, 6 august, începând cu ora 17:30 – 19:00, în cadrul Arts Concept Cafe va avea loc întâlnirea cu tema: "Părinţii faţă în faţă cu consultantul de lactație". Mame, taţi şi bebeluşi deopotrivă sunt aşteptaţi pentru a dezbate împreună despre beneficiile alăptării, despre dificultăţile şi împlinirile trăite în perioada alăptării, pentru a-şi oferi sprijin reciproc şi pentru a identifica soluţii şi resurse alături de specialiştii în domeniu care vor dirija discuţia.

Duminică, 7 august, AFI Palace Cotroceni va găzdui începând cu ora 17:30 – 20:00, o nouă întâlnire între părinţi, bebeluşi şi specialişti în consiliere în alăptare cu tema „Vorbeşte-mi despre alăptare”. Te aşteptăm alături de noi pentru a duce mai departe un mesaj pozitiv şi puternic despre alăptare: Fiecare mamă poate!


Săptămâna alăptării este săptămâna în care toţi cei care ştim cât de important este laptele matern pentru copiii noştri sărbătorim şi încurajăm acest act minunat! Alătură-te nouă, opinia şi experienţa ta este importantă!"

Organizatori: Hands Across Romania şi Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare

sâmbătă, 23 iulie 2011

Săptămâna mondială a alăptării - 1-7 august 2011

Vorbește cu mine! Alăptarea - o experienţă 3D


The World Alliance for Breastfeeding Action - WABA are plăcerea să anunţe Săptămâna Mondială a Alăptării. Tema pentru anul 2011 se concentrează pe angajarea şi mobilizarea intergenerațiilor cu sloganul răsunător: "Vorbeşte-mi despre alăptare - o experienţă 3D!". Tema se ocupă cu comunicarea la diferite niveluri şi între sectoare diferite.

De ce 3D?
Când privim către susținerea alăptării avem tendinţa de a o vedea în două-dimensiuni: timp (dinaintea sarcinii și până la înţărcare) şi spațiu(acasă, comunitate, sistem de sănătate, etc). Dar nu are un impact puternic fără o a treia dimensiune - comunicarea!

Comunicarea este o parte esenţială pentru protejarea, promovarea şi sprijinirea alăptării. Trăim într-o lume în care indivizii şi comunităţile globale se pot conecta într-o clipă pe distanţe mici şi mari. Noi linii de comunicare sunt create în fiecare zi, iar noi avem capacitatea de a utiliza aceste canale de informare pentru a ne lărgi orizonturile şi a răspândi informaţii despre alăptare pentru a activa un dialog important.

Această a treia dimensiune include comunicarea și schimbul de cunoștințe și experiențe între generații, sisteme, culturi, permiţând astfel un grad mai mare de sensibilizare.

Săptămâna Mondială a Alăptării
se apropie cu repeziciune! Amintiţi-vă, această sărbătoare este condusă de voi!

În curând, Săptămâna Mondială a Alăptării va fi sărbătorită și în București!Vom reveni cu progamul zilnic și cu acțiunile organizate.


www.worldbreastfeedingweek.org

luni, 18 iulie 2011

Întâlnirea LLL - iulie 2011 - 1


Plănuiți să alăptați? Atunci veți avea nevoie de informațiile și încurajările oferite de către La Leche League București.
Consultantele în alăptare sunt mame cu experiență în alăptare, acreditate de La Leche League International.

Dacă sunteți însărcinată sau deja alăptați, LLL va oferă recomandări și tehnici pentru alăptare împărtășite de către mame care s-au bucurat de succes în alăptare.

Serviciile disponibile includ întâlniri informaționale lunare, cărți despre creșterea copiilor, testare de "purtătoare" (www.sling.ro) și ajutor 24 de ore din 24 prin intermediul telefonului și e-mail-ului. Mamele și copiii lor sunt așteptați la întâlnire.

O nouă serie de întâlniri va începe în data de 29 iulie 2011, ora 18.30, parcul Izvor (pe partea paralelă cu Facultatea de Biologie, lângă locul de joacă, pe iarbă - cu rugămintea de a fi pregătite cu cele necesare pentru a sta pe iarbă).

Cristina Milicescu ne va prezenta cartea "Am un bebe, cum îl cresc?", un ghid practic despre creșterea copiilor.

Pentru mai multe informații despre întâlnire sunați la Rox - 0722509939 sau scrieți pe adresa laptematern@yahoo.com.



Vă mulțumesc!

marți, 12 iulie 2011

Postarea lunii iulie 2011 "Mami, alăptează-mă!" - Medicii și alăptarea


Ați votat, a câștigat: Noi doi și o minune va beneficia de o loțiune de corp solidă de la Lia, delicii pentru piele.

Ralu' un mail la laptematern@yahoo.com pentru a decide cum intri în posesia premiului!
Felicitări!

**********************


Cum blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare, m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.

Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.

Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.

Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.

Subiectul lunii iulie 2011 este dedicat medicilor - postați despre cum ați fost ajutată de recomandările primite din partea unui medic sau dacă știți un medic pro-alăptare, cu cunoștințe solide în acest domeniu sau dacă ați fost dezamăgită de sfaturile primite de la medicul pediatru sau cum ați dori să reacționeze medicul pediatru când aude că alăptați șamd.

Așteptăm postările în ziua de 31 iulie 2011 pe blogul dvs. și link-ul către postare la e-mail laptematern@yahoo.com.

Spor să aveți!

joi, 30 iunie 2011

Postarea lunii iunie 2011 "Mami, alăptează-mă!" - Alăptarea în vacanță

O fotografie dragă, dragă........plaja din Năvodari, alături de prieteni faini:

Tot la Năvodari - fără priviri critice, fără comentarii răutăcioase, fără "binevoitori" în jur:

Pe o plajă pustie din 2 Mai, ador peisajul:


La iarbă verde:


Și vă invit să:
- pătrundeți în țara lui Habarnam unde o minune este alăptată ;
- dați un sens iubirii și în vacanțe;
- citiți cum Alex crește;
- răsfoiți un jurnal din burtică în vacanță;
- mergeți virtual în vacanță alaturi de Ra.
- vizitați prințesa care nu face pârț, pe blogul Danei.
- mergeti alaturi de Onixa daca nu ati dormit o noapte sus pe munte...

Merită!
Spor la citit, apoi la votat.......

Vă mulțumesc!