Întotdeauna în luna martie o sărbătorim pe mama de Sf. Toader. De data aceasta am avut parte de un moment în care mama a povestit despre nașterea noastra - a mea și a fratelui meu.
Eu m-am născut la Spitalul nr. 9, pe atunci beneficia și de maternitate. Am venit pe lumea aceasta în jurul orei 3.40, noaptea, natural, cu anestezie locală și epiziotomie, după un travaliu destul de lung, în care mama a stat singură deoarece singurele prezente în spital la acea oră erau moașa și femeia de serviciu, iar moașa avea “nevoie de somn”.
M-am născut cu o pată roșie pe o pleoapă. A doua zi, mama a primit un bebeluș înfășat, iar ochii ei căutau pata de pe pleoapă, trăind cu teama că i se va aduce alt bebeluș. Și cum vorba românească “de ce îți este frică, nu scapi”, uneori, este adevărată, iată că se petrecea. Mama ținea în brațe un alt copil! A atenționat asistenta că își dorește propriul bebeluș, dar a fost asigurată că i s-a dat ce a cerut.
Dovada ca nu eram eu a venit imediat, după desfășarea bebelușului și consultarea brățării de la mână - nu corespundea cu a mamei!
Startul în alăptare a fost destul de bun. Îmi plăcea să dorm, multe ore, așa că ai mei părinți nu au avut nopți “albe”. Când aveam 2 luni de viață, mama a trecut printr-un episod de mastită, cu sâni angorjați și febră mare. Ambulanța a venit să îi acorde ajutor, iar când a plecat către spital, mama m-a lăsat acasă. Medicii au venit cu diverse sfaturi: unul a sfătuit-o să se opereze, altul să ia antibiotic. Până la urma a primit tratament cu cloramfenicol, iar după o oră a revenit acasă.
Biberonul mi s-a oferit, dar nu am avut plăcerea, așa că “ceiuțul” l-am băut din linguriță! Am molfăit și suzeta - tetina mare și maro disponibilă la acea vreme.
M-am înțărcat la 1 an și 2 luni pe motiv că preferam mâncarea.
Fratele meu s-a născut natural, la spitalul Giulești, cu ajutorul moașei – bolnavă în acel moment, cu febră ridicată, în jurul orei 19.40, iar a doua zi dimineață a primit minunatul colostru.
Medicul ce o îngrijea pe mama era d-l Bogdan Marinescu.
Fratele meu a fost alăptat la program, din 3 în 3 ore, iar noaptea primea biberonul cu ceai. Înțărcarea a avut loc dupa 1 an și 1 lună.
Am căutat în sertarul cu amintiri al părinților mei o fotografie cu mine sau cu fratele meu la sânul mamei. Nu am găsit!
Dar, am dat peste câteva poze, de dimensiune mică, ce mi-o arată pe mama însărcinată (având acea "aură" vizibilă doar la femeile gravide - de frumusețe, bucurie, împlinire) și pe mine, înfășată, în brațele ei și ale tatei.
Din păcate, pe bunica maternă nu am cunoscut-o, trecând în neființă cu mult înainte de a mă naște, iar cea paternă a avut 5 copii, dar și ea își odihnește sufletul, așa că.....nu dețin amănunte despre "fundația" părinților mei. Iar străbunicile nu le-am cunoscut.
Soacra mea (asistentă medicală la neonatologie) a alăptat singurul copil timp de 1 an și 4 luni, după care a cedat presiunii celor din jur.
Mi-ar fi plăcut să scriu despre un lanț neîntrerupt al familiei în alăptare, despre cum se transmite mai departe, despre cum se susțin femeile din familie. Gândesc că, poate, eu voi fi începutul de lanț neîntrerupt pentru alte generații.
Acum sunt mamă la rândul meu. Îmi alăptez băiatul, nu știu pentru cât timp. Înainte de a-l naște nu aveam nici o imagine mentală despre alăptare. Dar, am știut să-l pun instinctiv la sân, iar el a răspuns tot instinctiv. Iar relația creată prin alăptare este una specială.
Fiica fratelui meu este alăptată!
De la nașterea mea au trecut treizeci și ceva de ani și azi, același scenariu mi se derulează aproape zilnic prin fața ochilor! Îmi doresc ca în generația mea, alăptarea să devină normalitate, iar mamele din familii să beneficieze de sprijinul și ajutorul celor din jur.
Codruța (cumnata mea) a scris povestea destul de tragică a alăptării ei.
Admirăm curcubeul și citim despre firescul în alăptare și naștere când Yona era copil.
