joi, 13 ianuarie 2011

Didinuska

Vă amintiţi de Didinuska şi Hari? Când le rostesc numele îmi vine în minte un cuvant "greu": relactaţie!
Părea o utopie!Dar s-a concretizat!
Au trecut peste barierele societăţii şi cu o puternică voinţă, cu răbdare, dragoste, determinare şi sprijin au reuşit!
Vă invit să le citiţi povestea emoţionantă, unică, aşa cum a fost scrisă de Didinuska.


"despre incizie şi relactare

mi-am dorit întotdeauna un copil. poate nu cu aceeaşi intensitate tot timpul. dorinţa s-a împlinit. mi-am imaginat că totul va fi roz. cum se întâmplă în filmele siropoase de la tv. nu numai că nu am ştiut să “mă pregătesc” în niciun fel, dar am făcut totul de-a-ndoaselea. şi în prezent suport consecinţele. lanţul greşelilor din timpul sarcinii a cumulat zale şi după naştere. am sărbătorit prima lună a omuleţului pe patul spitalului cu sânul bandajat. incizie. ablactare. braţele s-au legănat singure. durerea fizică şi neputinţa de a-i da cezarului ce-i al cezarului m-au transformat în neom. mi-am înghiţit lacrimile şi mi-am spus că se poate şi cu lapte praf. şi da, se poate, dacă vrei să vezi copilul dospindu-se într-o gogoaşă: care-i înghite trăsăturile fireşti, care-i răpeşte până şi mirosul suav de prunc. împinsă de la spate, am aflat despre relactare. tot citind despre, relactarea a devenit o provocare. ce aş fi avut de pierdut? în cel mai rău caz încă o incizie. ce aş fi avut de câştigat? sănătatea copilului. şi nu, nu există punere în balanţă pentru astfel de situaţii. cu toate astea, ultimul cuvânt a întârziat. frica de un nou eşec îmi paraliza gândurile şi simţurile. temeri fondate la o analiză superficială. simple scuze în fapt. aveam să aflu că cine relactează, nu are absolut nimic de pierdut. are numai de câştigat, indiferent de rezultat.

cum am ajuns la incizie / spune-mi cum te numeşti şi-ţi spun cine eşti

dintr-un început am ales greşit spitalul în care urma să nasc. elias. nou-născuţii nu stau în cameră cu mama. sunt ţinuţi în secţia de neonatologie şi hrăniţi cu biberonul cu lapte praf. nici vorbă, nici urmă de seringă sau de alte instrumente substitut pentru biberon. accesul la propriul copil se face fix din 3 în 3 ore, nici mai devreme, nici mai târziu. cadrele medicale de acolo sunt ca nişte fantome. nu vorbesc, nu zâmbesc, nu te învaţă nimic. îţi trântesc copilul în braţe şi te trimit în camera de alăptat, dacă te ţii pe picioare – o cameră aflată într-un alt sector, unde, de obicei, nu se află niciun îndrumător. de cele mai multe ori eram lăsate singure acolo. câteodată apărea câte o figură neprietenoasă să ne anunţe că s-a terminat tura de alăptare, să ducem copiii să aibă timp să le dea să mănânce cum trebuie, că noi oricum nu avem lapte. în caz că nu te ţii pe picioare, acceptă să rămâi acolo. ceea ce înseamnă că trebuie să te bage în seamă. aşa că îşi iau rolul în serios, vin şi te strâng de 2 ori de sân, după care te anunţă victorioase: tu n-ai lapte, tu n-ai sfârcuri, tu ai sânul prea plin şi n-are cum s-apuce. apoi se îndepărtează sfidător, mândre de ele înseşi că au un ochi atât de bine format şi-ţi pot spune din prima ce problema ai. pentru că, în mod cert, ai o problemă. numai că eşti pe cont propriu. nu aştepta să vină cineva să te ajute. nu acolo.

am ieşit din spital înarmată cu mamelon de silicon. conform sfaturilor primite, nu aveam mamelonul format. l-am folosit de câteva ori, apoi l-am abandonat. am văzut că am lapte, aşa că mă mulgeam zilnic cu o pompă manuală. omuleţul nu a putut să sugă direct de la sân, i-am dat lapte cu biberonul. eram fericită că mănâncă lapte de la mine, restul nu mai conta. din când în când îl mai puneam la sân. toate încercările sfârşeau cu plânsete.

într-o dimineaţă m-am trezit cu dureri puternice şi pete roşii la un sân. furia laptelui. a degenerat într-o mastită plimbăreaţă. de la sânul stâng a trecut la dreptul, s-a remutat la stângul, şi-a amintit de dreptul. după tot acest eeny, meeny, miny, moe s-a cuibărit la stângul şi nu s-a mai lăsat dusă decât printr-o incizie.


ce n-am facut / din ce unghi să te holbezi mai bine la drobul de sare

nu am pus copilul la sân. “cea mai eficientă pompă”. de la pompa manuală aveam mameloane bine formate. pe ultima sută de metri, am insistat cu ataşarea la sân şi omuleţul a reuşit să salveze sânul drept. celălalt era deja în picaj continuu, de consistenţa unei pietre.

cea de-a doua mare greşeală a fost că am crezut orbeşte în pompa manuală. oricât ar fi de performantă, fie că este manuală sau electrică, nu cred că există vreo pompă care să scoată şi “ultima picătură de lapte”, cum face copilul. mâna mai reuşeşte lucrul ăsta. mâna simte, degetele ştiu cum să apese eficient şi unde să insiste. mâna nu agresează şi nu traumatizează. în ciuda febrei, a frisoanelor, a somnolenţei, a săgeţilor de durere care străpungeau fără milă sânii, scoteam cantităţi impresionante de lapte cu ajutorul pompei manuale. tardiv, am încercat fără succes să mă mulg manual. durerile erau atât de puternice încât numărul lacrimilor erau mai multe faţă de picăturile de lapte strânse.

în rest, am urmat conştiincios toate sfaturile şi nici până în ziua de azi nu ştiu dacă am accelerat sau încetinit drumul către abcesul mamar: comprese fierbinţi, comprese reci, comprese cu foi de varză, cu tărâţe, gheaţă, unguent cu propolis, cu gălbenele.

incizia/după faptă şi răsplată

am amânat cât am putut de mult incizia. m-am internat cu febră 39,9, 19.000 de leucocite, nodul cât pruna format în interiorul subraţului, dureri puternice extinse de-a lungul întregii mâini stângi. din sânul stâng, tare ca piatra, ieşeau numai picături de puroi. în ziua următoare, când leucocitele au ajuns la 22.000 m-au chemat să mă examineze (cel puţin aşa ştiam eu) şi m-au incizat. odata cu incizia am primit bonus ablactarea.

ce presupune o incizie/inchiziţia timpurilor moderne

xilina, anestezic local, folosit şi în stomatologie se injectează în sân. se alege locul inciziei, se taie şi se scoate puroiul. prin presarea sânului şi, dacă este nevoie, cu ajutorul unui deget introdus in interior. “gaura” rămasă se umple cu o meşă (o bucată lungă de tifon). până la vindecarea sânului, pansamentul se schimba zilnic, meşa veche fiind înlocuită cu una nouă. pe viu. fără anestezic. noroc că nu e diferenţă mare între a fi folosit anestezicul sau nu. odată ce ai simţit un deget plimbându-se circular în interiorul sânului, schimbarea unui pansament ţi se pare “o copilărie”. sânul este unul dintre cele mai sensibile organe ale trupului. doare, dacă din greşeală te loveşti sau dacă se întâmplă să te muşte copilul în timpul suptului. când ai o gaură în sân, durerile sunt atroce. orice ai face, în orice poziţie ai sta. când mănânci, când vorbeşti, când închizi ochii şi vrei să dormi, când respiri.

din culisele spitalizării/na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o


printre medicamentele luate acolo, în plină ablactare, s-a numărat şi metoclopramidul. recent am aflat că această pastilă produce printre altele şi hiperprolactinemie. am încetat să mă mir de ce a fost nevoie să iau 10 pastile de bromcriptina (doză maxim admisă) şi 4 tablete de dostinex (2 maxim admise) pentru întreruperea lactaţiei. un cocktail exploziv de efecte adverse.

cum să ratezi a doua şansă / crezi că mi-e frica? uite cum fug...

înainte să iau ultima doză de dostinex, am întâlnit un medic (cu multă experienţă în alăptare şi creşterea copiilor) care m-a sfătuit să renunţ la pastilă şi să încep să alăptez din nou. mi-a fost frică, teribil de frică. încâ îmi ieşea tifonul din sân şi durerile persistau aproape la fiecare mişcare. am fost în stare numai să amân înghiţirea dostinexului cu o singură zi. zi în care am fost fericită şi nefericită pentru sânii care se umpleau cu lapte. când m-am dus la pansat, medicii m-au ameninţat că vor redeschide incizia. după numai o zi de consumat multe lichide, sânul avea o consistenţă tare, durea îngrozitor şi când mă mulgeam nu ieşeau decât câteva picături. în schimb, pansamentul din interiorul sânului, mustea de lapte. nu am avut tăria să continuu.

din nou acasă/dupa atâta frig şi ceaţă, iar s-arată soarele

din prima zi în care m-am reîntors acasă am început să caut mămici donatoare de lapte. nu numai că am găsit, dar am descoperit şi mame dispuse să-l alăpteze pe omuleţ. prima dată când s-a întâmplat m-am simţit cea mai neputincioasă mamă din lume, dar exaltam în sinea mea pentru fiecare picătură de lapte suptă lacom de copil. pentru asemenea gesturi de dăruire nu există echivalent. adesea m-am întrebat dacă aş fi capabilă să răspund în acelaşi fel. cu toată sinceritatea şi ruşinea, trebuie să recunosc că nu ştiu ce aş face.

am crezut că mă pot revanşa altfel faţă de copil. m-am înşelat. mă minţeam pe mine, îl minţeam pe el de fiecare dată când recurgeam la suzetă, când foloseam biberonul, chiar şi atunci când mă bucuram că poate sta la sânul altcuiva.

nu ştiam nimic despre relactare. auzisem de cazuri în care femei care adoptaseră copii reuşiseră să aibă lapte, dar mintea refuza să facă orice conexiune. am avut norocul să o cunosc pe Roxana care nu numai că ştia multe despre relactare, dar a fost convinsă de la bun început că o pot face. s-a ţinut de capul meu (şi bine a făcut), mi-a trimis linkuri să citesc, a postat pe blogul ei toate informaţiile necesare. şi uite aşa, împinsă de la spate, am început să citesc şi să caut cât mai multe date despre relactare. tot căutând, am dat peste Sorana, mama care a relactat şi a alăptat copilul până la 2 ani. mi-a povestit experienţa ei şi m-a ajutat pas cu pas să relactez.

cum am relactat/odă sns-ului

fiecare relactare porneşte de la un numitor comun: dorinţa de a alăpta copilul. apoi, de la caz la caz, se ramifică pe mai multe trepte: motivele care au condus la ablactare, perioada în care nu s-a alăptat, vârsta copilului, sprijinul celor din jur şi,esenţial, comunicarea dintre mamă şi copil.

înarmată cu un sns, o pompă manuală, multă răbdare mi-am luat inima în dinţi şi-am purces pe lungul drum al relactării. sns-ul (sistem suplimentar de nutriţie) sau cea de-a treia tâţă, cum l-am denumit, este un dispozitiv deştept gândit, care ajută deopotrivă la hrănirea copilului şi la stimularea sânului. este un sistem care se pune la gât, format dintr-un tub în care se pune laptele şi 2 fire. acestea se ataşează pe sâni astfel încât copilul prinde în acelaşi timp şi sânul şi firul prin care curge laptele. poate să sune puţin sf, însă cât timp sugarul îl acceptă, face minuni. surprinzător sau nu, omuleţul s-a împăcat excelent cu el în ciuda faptului că a fost hrănit cu biberonul şi a plescăit ceva timp la suzeta. din clipa în care am început să-l folosesc, biberonul a fost exclus. în privinţa suzetei nu m-am gândit să iau măsuri la fel de drastice. în mod firesc, pe parcursul relactării, în timpul (re)împrietenirii cu sânul, copilul a renunţat de bună voie şi nesilit de nimeni la suzetă. am spus reîmprietenirea cu sânul, nu cu sânii, pentru că omuleţul a acceptat foarte rar să sugă cu ajutorul sns-ului de la sânul incizat. cu timpul, sns-ul şi pompa electrică au devenit prelungirile mele. pe oriunde m-aş fi dus, sns-ul era la îndemână în caz că ar fi fost nevoie. şi a fost şi nu m-am sfiit de nimeni să-l scot şi să-l pun la gât.

în paralel cu sns-ul, am început stimularea sânului prin muls. în teorie, pentru restabilirea lactaţiei, fiecare sân trebuie stimulat de cel puţin 10 ori pe zi, câte 10-15 minute. temperată de Sorana, am avut între 6 şi 10 stimulări pe zi, punând la socoteală şi mesele cu sns-ul. ceea ce pare a fi o bagatelă (ce poate fi atât de complicat să te mulgi?!), cere de fapt multă voinţă şi răbdare, mai ales “când mulgi în gol” şi vezi că oricât de mult te-ai chinui nu iese nici o picătură de lapte. iar eu m-am numărat printre norocoase: încă din prima zi am avut câte o picătură de colostru la fiecare sân (din capitolul ce minuni poate face corpul uman: când relactezi, sânii secretă din nou colostru). abia dupa trei săptămâni am început să strâng câte 10 ml de lapte pe zi. din acel moment, parcă aş fi trecut peste o barieră deoarece laptele a început să vină din ce în ce mai mult.

cea mai delicată parte din perioada relactării a fost acceptarea sânului incizat. de la bun început am ştiut că pornesc cu o bilă neagră şi nicio bilă albă. oricât de mult am încercat să scap de favoritisme şi tratamente preferenţiale vis a vis de sâni, nu am reuşit. am trecut prin toată gama emoţională pentru acest sân: de la furie şi ură, la prietenie şi înţelegere. m-am purtat cu el de parcă ar fi fost un copil bolnav: în loc să-l scot afară în razele soarelui, l-am ţinut în casă cu ferestrele bine închise, acoperite de storuri. d-abia mă atingeam de el, îl puneam cu grijă la pompa electrică, îl compătimeam în oglindă, îl palpam cu tandreţe şi îngrijorare de teamă să nu descopăr vreun punct tare. la un moment dat s-a întâmplat. ce anume şi când exact nu ştiu. cert este că am început să-l mulg fără milă, fără teamă şi să încep să consider că am doi sâni punct nu doi sâni dintre care unul incizat. şi-am încălecat pe-o şa şi am ajuns să scot lapte şi de la sânu’ nebunu’, cu toate că, în prezent, numai un sfert din sân e “funcţional”.

când relactezi,orice eveniment/lucru, fie bun sau rău, capătă proporţii exagerate. ştii de la bun început că trebuie să ai răbdare, atât cu tine, cât şi cu cel mic. rezultatele nu vor întârzia să apară, cât timp ai un ritm şi eşti conştientă că nu ai cum să sari nici din prima, nici din a doua mai multe trepte deodată. lucrurile se fac încet, pas cu pas, nimic spectaculos nu se întâmplă peste noapte. cu toate astea, apar inevitabil şi momentele în care îţi pierzi răbdarea şi te simţi incapabilă că nu poţi face mai mult, mai bine, mai repede, mai altfel.

în prezent, omuleţul are la discreţie sânul drept şi lapte muls majoritar din sânul stâng de unde nu suge. ştiu că părerile sunt împărţite în privinţa mulsului: unii susţin că în timp conduce la scăderea cantităţii de lapte, alţii consideră că prin golire, sânul e stimulat să producă aceeaşi cantitate de lapte. chiar dacă “oficial” am terminat perioada de relactare, am acelaşi program de muls. o dată pe zi, de obicei noaptea, după ce adoarme omuleţul, îmi fac timp să mă mulg manual. în rest folosesc numai o pompă electrică Medela: de minim 3 ori pe zi şi dacă am timp chiar de 4 – 5 ori. de la 110-130 de ml/zi la sfârşit de octombrie, acum scot cam 200-250 de ml/zi. secretul este că sunt mult mai relaxată. nu mai stau să fac calcule cât lapte adun şi cum să-l împart. atât cât reuşesc să scot e binevenit.

contabiliceşte / 1+1=1

pe 19 iulie mi s-a făcut incizia. la 1 august am terminat medicamentaţia pentru ablactare. de pe 5 august nu am mai avut lapte. pe 8 septembrie, prima zi de relactare au reapărut primele picături de colostru. pe 28 septembrie scoteam câte 10 ml de lapte pe zi. pe 12 noiembrie, dupa 64 de zile de relactare, am alăptat exclusiv. dupa 3 zile în care m-am încăpăţânat să-i dau omuleţului numai lapte de la mine, mi-am dat seama că încă nu am suficient lapte, aşa că în funcţie de zile suplimentez cu o masă sau două de lapte praf. poate că am căzut în păcatul mamei care crede că nu are suficient lapte şi dă completare. poate că într-adevăr, sânul nu poate face mai mult decât face deja. poate că repetiţiile de mai sus sunt obositoare. important este că mă simt în rândul lumii de când mă trezesc noaptea de câte trei sau patru ori să-i dau copilului ţâţă. e copleşitor de minunat.

un infinit de mulţumiri/ce bine că sunteţi

partea cea mai grea fără de care poate că ar fi lipsit cele mai importante fragmente din această înşiruire de evenimente. e dificil să pui un mulţumesc în scris. se adună multe cuvinte sau parcă sunt prea puţine. se îmbârligă între ele şi-şi pierd sensul. din vorbă-n vorbă, dintr-un parc într-altul, de la o întâlnire la alta, am ajuns să cunosc familii minunate şi copii alăptaţi uimitor de frumoşi şi de luminoşi. nu există mulţumiri mai speciale, mai duioase, mai drepte sau strâmbe, mai directe sau subtile. toată lumea m-a ajutat şi m-a încurajat. fiecare m-a sprijinit în felul său unic asfel încât lucrurile s-au înlănţuit, au prins coerenţă şi aderenţă şi m-au adus unde sunt. într-un puzzle e suficient să lipsească un singur cartonaş şi totul se dă peste cap. aşa simt şi eu. o vorbă bună, o încurajare, un zâmbet, o sticluţă cu lapte matern, omuleţul pus la sân sunt echivalentele cartonaşelor pentru puzzle. altfel spus, am avut spatele acoperit. vă mulţumesc!

Adriana a fost una dintre mămicile care l-au alăptat pe omuleţ. mulţumită întâlnirilor din parc cu ea, Tudor, un băieţel minunat şi Răzvan am reuşit să-mi ordonez programul de dupa incizie şi să încep să-l scot zilnic afară.

Alexandra mi-a spus de o alternativă pentru laptele praf: lapte făcut în casă. mi-a trimis multe linkuri unde am găsit diferite ingrediente şi modalităţi de prepare. nu ştiu cum este pentru că nu am încercat. este bine de ştiut că în loc de formula la cutie există formula homemade.

Amalia Supuran, a aflat de la Sorana prin ce trec şi s-a oferit să-mi trimită de la Baia Mare, o cantitate mare de lapte congelat. după căutări amănunţite şi multe mailuri schimbate în privinţa transportului optim, am primit lăpticul.

Aniela l-a alăptat de nenumărate ori pe omuleţ direct la noi acasă, în parc, la întâlnirile grupului de sprijin. când nu avea timp de alăptat, mă trezeam cu ea în faţa uşii cu lăptic proaspăt muls numai bun de mâncat. ea a fost prima mama care l-a pus pe omuleţ la sân. Aniela şi Adriana, mămicile care l-au alăptat, l-au ajutat să nu uite gustul laptelui direct de la “sursă”, confortul şi căldura pe care le putea găsi într-un singur loc. acel loc. minunata ţâţă. astfel, omuleţul a fost cooperant şi răbdător cu o ţâţă goală şi un sns plin de-a lungul relactării.

Cristina, chiar dacă nu se mai mulsese niciodată, a făcut-o pentru omuleţ. a făcut rost de pompă, a citit despre mulsul manual şi m-a sunat să-şi ceară scuze că nu a reuşit să strângă decât 60 de ml de lăptic – o masă consistentă pentru mâncăcios. cum să nu rămâi înmărmurit faţă de atâta bunătate şi daruire?! de altfel, Cristina chiar a fost în pericolul unei mastite hrăpăreţe, care, nepoftită de nimeni, a apărut cu întreaga-i suită: nodul, febră, frisoane, stare generală de rău. tratată cum trebuie de la bun început, mastita a dispărut. mie mi-a stat inima în loc şi am reuşit cu greu să o conving să nu mai continue cu mulsul pentru omuleţ.

în mai puţin de o oră de la postarea anunţului pe blogul Roxanei pentru lapte donat, Ramona a fost prima mamă care m-a sunat şi a spus că mă ajută. de asemenea, ea a fost prima care s-a oferit să-l pună pe omuleţ la sân. fiind întâia dată cand mi se oferea aşa ceva şi ştiind că A. s-ar putea să fie geloasă şi să facă urât, m-am blocat şi am refuzat. n-am uitat însă şi nici nu voi uita. Ramona s-a ascuns de fetiţă să se poată mulge şi practic a relactat la sânul pe care A. îl refuza. în toată perioada post-inciziei şi a relactării, ea a fost în permanenţă alături de mine şi “de fratele de lapte al A.”: mi-a dat în mod constant lăptic (chiar şi după ce a reînceput serviciul); mi-a respectat deciziile silenţioase sau logoreice, chiar daca nu erau cele mai bune; a avut răbdare să asculte aceleaşi lucruri pe care rămăsesem blocată; m-a sprijinit pe finishul relactării când o asaltam cu mailuri lungi şi tensionate. pe lângă toate astea, nu ştiu cum funcţionează legile sorţii, dar de fiecare dată când am fost în impas, am ajuns pe blogul de suflet (cum îmi place să numesc blogul Ramonei) şi, citindu-l, am găsit forţa să merg mai departe.

pe blogul Roxanei, am cerut ajutorul celorlalte mămici pentru prima data. Roxana a postat în repetate rânduri anunţul pentru donarea de lapte matern; a rugat mămicile de la grupul de sprijin să mă ajute; le-a mulţumit “donatoarelor” în numele meu (când eu eram prea prinsă în alte lucruri); mi-a citit şi mi-a răspus mailurilor melodramatice; mi-a arătat în permanenţă alte puncte de vedere; mi-a spus de relactare în cel mai elegant mod cu putinţă; a lăsat alte lucruri deoparte şi a stat să traducă o serie întreagă de articole pe tema relactării; şi-a dat seama când am nevoie de ajutor, înainte să o cer; mi-a răspuns tuturor întrebărilor pe care le aveam; mi-a calmat angoasele în cuvinte puţine, dar concise, ca un oriental.

altfel te apuci de relactare când cunoşti o mamă care a reuşit să facă lucrul ăsta. când te şi ajută, lucrurile sunt făcute pe jumătate. de la Sorana am luat sns-ul şi o pompă electrica M. care m-a ajutat şi mă ajută în continuare enorm (pompa manuală A.a fost bună, dar nu suficient pentru a face faţă furiei laptelui, pompa electrică Primii paşi nu a făcut decât să-mi rănească sânii). Sorana mi-a arătat cum să folosesc sns-ul şi alături de ea, am văzut primele picături de colostru, în prima zi a relactării; a avut răbdare să citească mailurile încifrate în mililitri, sns-uri, mulsuri şi mese; nu s-a dat niciodată exemplu, ci mi-a reamintit în permanenţă că fiecare relactare este unică; a găsit mămici donatoare (Amalia, Florentina, Lolita şi cumnata ei, al cărei nume îmi scapă acum); m-a tras subtil de mâneca atunci când a fost cazul să pun punct relactării.

iniţial, mai multe mămici s-au oferit să mă ajute cu lapte, dar din diferite motive nu am mai reuşit să ne vedem: Corina, mama Mariei; Raluca, mama Nataliei; Maria Mirabela. de obicei listele cu mulţumiri omit inevitabil pe cineva, aşa cum până şi în erate apar greşeli. îmi doresc să nu o fi făcut. dacă s-a întâmplat, rog iertare."

33 de comentarii:

  1. Plang, plang si plang. De bucurie, de frustrare, de suparare, de tristete, de fericire. Esti minunata!

    RăspundețiȘtergere
  2. Wow!
    Eu am ramas fara cuvinte.
    Aceasta poveste ar trebui scrisa intr-o carte despre alaptare.
    Felicitari mamico!

    RăspundețiȘtergere
  3. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  4. si eu am plans aseara cand am citit... si m-au incercat tot soiul de sentimente.
    dar pana la urma.. e bine :)

    RăspundețiȘtergere
  5. am trimis povestea tuturor, si celor care au intarcat din plictiseala, si celor carora le-a fost sila sa inceapa sa alapteze, tuturor. Exceptional!!! Am pielea gainii de emotie si fericire.

    RăspundețiȘtergere
  6. am vazut ca o postare a fost eliminata ...
    banuiesc ca nu era pe gustul autorului.
    sunt totusi oameni care au si alte pareri.
    asta e ....

    RăspundețiȘtergere
  7. Felicitari, esti minunata. Atata lupta si determinare si iubire pentru puiul tau...n-am cuvinte. Nu cred ca as avea taria de care ai dat tu dovada, felicitari inca o data.

    RăspundețiȘtergere
  8. Bravo,mami,esti cea mai curajoasa!!!! O luptatoare adevarata! N-am cuvinte!!!
    Am fost si eu destul de aproape (si totusi foarte departe in comparatie cu tine)de o assemenea experienta. As vrea sa povestesc asta in speranta ca vor citi si alte mamici si vor fi toate curajoase ca tine!... La 2 saptamini bebelusul meu a contactat o bronsiolita de la spitalul Grigore Alexandrescu (unde mersesem la fototerapie pentru un icter mai sever, si am fost cazati pt tratament in salon cu alti copii bolnavi, pentru ca nu sunt suficiente locuri-am scris aici cate ceva despre experienta traumatizanta http://oanajindiceanu.blogspot.com/2010/12/salonul-nr6.html). Am stat internati 8 zile si la un moment dat, tot asa, sanul meu stang a devenit foarte tare, rosu si dureros. Inceput de mastita mi-au spus, mulge-te. Am incercat 3 pompe manuale, nu am reusit cu nici una sa storc mai mult de cateva picaturi. Atunci l-am pus pe bebe sa suga. Am intuit cumva ca el e cea mai buna pompa. Mi-a trecut in doua zile, dar dupa aceea, mi-au spus ca n-am lapte, au facut proba suptului (o tampenie fara margini)-care a confirmat faptul ca bebe nu se satura, mi-au dat supliment Mi-au dat a iau si metroclopramid, dar n-am luat, pentru ca mi s-a parut dubios (folosesc acelasi medicament pentru a-mi trata dischinezia biliara). A fost chinul de pe lume, bebe nu stia sa manace din biberon, asa ca mai mult de 2 mese nu i-am dat. Apoi am refuzat sa-i mai dau supliment. am stat cu el la san cat a vrut. Bineinteles, mi-au spus ca nu e bine sa fac asta, un mare profesor mi-a spus ca o alaptare nu trebuie sa dureza mai mult de 20 de minute -10 min la un san 10 la celalat (alta mare tampenie-consistenta laptelui matern este diferita:la inceput este mai diluat, ca o apa, pentru a potoli setea copilului,apoi din ce in ce mai concentrat- se pare ca dom' profesor nu stie asta). Am fost incurajata de alte mamici care au alaptat exclusiv si am reusit sa nu cedez tentatiei de a face proba suptului acasa si de a da lapte praf copilului, ca supliment-asa cum m-au sfatuit din spital.In prima luna bebe a luat in greutate 700 de grame, iar acum, la doua luni, a crescut cu 1,5 kg :)
    Cat despre maternitate, am nascut la Filantropia,unde este la fel cum ai povestit tu despre Elias, cu deosebirea ca pe site-ul maternitatii Filantropia scrie ca ei incurajeaza rooming-in-ul si cat de important este acesta pentru mama si fat. la fata locului nu mi l-au dat pe bebe in salon pentru ca era prea frig :O(am nascut pe 2 noiembrie). In plus,nu m-a vazut nici un medic, doctorita cu care nascusem era plecata la un congres si m-au lasat sa plec de acolo cu epiziotomia desfacuta. Inca nu m-am vindecat complet, dar de 1 luna pot sa stau pe fund :)
    Am ajuns la concluzia ca educatia comunista pe care au primit-o cei ce au acum grija de copiii nostri (ma refer in special la personalul medical) a lasat urme adanci, care, iata , nu pot fi sterse.
    Mamicilor, dragelor, fiti curajoase si luptati-va pentru copilul vostru! Mai ales acum ca aveti un asemenea exemplu! Bravo, Didinuska!BARVO, BRAVO BRAVO! toate mamicile ar trebui sa fie la fel de curajoase ca tine!

    RăspundețiȘtergere
  9. Esti minunata! Nu am cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  10. minunat!!! si eu am trimis la cine stiam ca se va bucura alaturi de tine!!
    cel mai mult m-a impresionat fraza: "important este că mă simt în rândul lumii de când mă trezesc noaptea de câte trei sau patru ori să-i dau copilului ţâţă. e copleşitor de minunat."... asta ar tb sa o citeasca si sa o re-re-reciteasca toate mamele care se plang ca puii lor se trezesc noaptea.

    FELICITARI, MAMA!!

    RăspundețiȘtergere
  11. asa de frumos scrii!
    multumesc pentru asemenea mamici care ne dau curaj!

    RăspundețiȘtergere
  12. @Bobby, daca citeai cu atentie si interes, poate observai ca postarea a fost eliminata de catre autorul ei.
    Si ai fi fost surprins de parerea Ralucai Ungureanu, cu siguranta nu era cum ai presupus tu.
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  13. Da....impresionant...te admir pt ce ai facut, pt curajul si daruirea ta...bravo, bravo, bravo.

    RăspundețiȘtergere
  14. Emotionant! mi-au dat lacrimile citind prin ce ai trecut!

    RăspundețiȘtergere
  15. wow, wow, wow .. am lacrimi in ochi .. prin cate ai trecut si in final, ai invins .. ai reusit sa-i oferi puiucului cel mai pretios dar .. BRAVO! felicitari pentru determinarea si ambitia ta, felicitari fetelor care te-au ajutat si sustinut.

    RăspundețiȘtergere
  16. Extraordinar! Cat efort, cata disperare, cata perseverenta si daruire... impresionant! Nu cunosc nici macar un caz similar cu al tau, n-am mai auzit de nicio mamica atat de perseverenta si determinata, doar pentru a-si alapta puiul. De obicei, cand apar probleme legate de lactatie, majoritatea mamelor accepta imediat formulele. Povestea ta este exemplul ca se poate si altfel, ca nimic nu e prea mult sau prea greu, doar pentru a-i fi bine copilului.
    Spre norocul meau si al copilului, eu am putut alapta inca de la inceput si n-am avut probleme cu lactatia, iar bebe a acceptat sanul cu placere. E drept, eu am nascut la Polizu, am avut-o pe micuta mea cu mine in rezerva inca de la inceput si am tinut-o mult la san. Desi nu aveam foarte mult lapte la inceput, cei din Polizu nu i-au suplimentat mesele cu lapte praf decat in cantitati foarte mici, administrate cu seringa. Dupa doua zile de la nastere, fetita mea a supt doar san, pe care l-a adorat!
    Felicitari inca o data si multa sanatate! Cu siguranta, Dumnezeu te va rasplati pentru efortul si daruirea ta, pentru imensa dragoste fata de puiul tau. Iubirea unei mame poate naste miracole!

    RăspundețiȘtergere
  17. Rox, multumesc mult ca ai postat ce am scris. sper sa afle cat mai multe mamici (care poate ca au ablactat din diferite motive) ca se poate relacta.

    e impresionant! va multumesc din inima!

    RăspundețiȘtergere
  18. Felicitari, e impresionant! Si da sperante... Si ne-am recunoscut partial si noi in poveste: nastere la Elias, mai multe episoade de infectie (temperatura, frisoane) in cele 11 luni de alaptare numai ca am scapat de cutit cred datorita omuletului meu care era disperat sa suga.

    RăspundețiȘtergere
  19. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  20. Felicitari pentru reusita si pentru articolul extrem de impresionant (si fermecator scris de altfel)! Esti o femeie si mama foarte puternica, care a facut pentru micutul ei ceea ce eu nu-mi puteam imagina ca e posibil. Mi-a parut tare rau ca ai trecut prin asemenea experienta la elias (asta e unul dintre motivele pentru care am decis eu sa nasc acasa al doilea copil). Felicitari si Roxanei pentru blogul extraordinar de informativ si util tuturor mamicilor care alapteaza sau vor sa alapteze si pentru felul in care a ajutat la indeplinirea acestei minuni a relactarii.

    RăspundețiȘtergere
  21. Emotionant text si comentariile la fel. SI eu am avut probleme din cauza nepriceperii personalului medical romanesc la mai nimic din pacate. Dar am reusit pana la urma, pentru ca nu am avut nicio indoiala ca voi reusi: pompa manuala, electrica apoi inchiriata una profesionista, sns si de fapt bebelusul nu avea nevoie de nici una, trebuia pus doar la san incontinuu. Recomand pe dra ANA CULCER-neonatolog la maternitatea spitalului Municipal. Este cel mai radical dar si priceput medic in ceea ce priveste lactatia. O gasiti ziua pana la 13 hla cabinet in spital (et.5) si seara la cabinetul ei privat. Nr este:0788513154

    RăspundețiȘtergere
  22. Buna! M-a impresionat foarte tare perseverenta ta, eu, recunosc, n-as fi fost niciodata in stare de asa ceva. As avea si eu o intrebare, cum se face laptele homemade de care ai mentionat?

    RăspundețiȘtergere
  23. Cu plecaciuci si admiratie, iti trimit pupaturi!
    Felicitari tie, suportul de la mamici, care s-au oferit sa fie mame donatoare.
    Imi aduc aminte, ca in primele 2 luni aveam extra lapte, si ca am pompat sa relaxez sanul sa nu mai ajung la mastina... acum, privind la rece, solutia -alaptat alt copil era cea perfecta.

    Dupa un alaptat pana la 8 luni juma, pot sa zic ca alaptatul e o lupta. Conteaza moralul cu care pornesti acest razbel. Tu ai avut de la inceput acea atitudine de invingator - si ai reusit!

    RăspundețiȘtergere
  24. E a doua oara cand citesc povestea (prima data la zoozie) . E aproape incredibil si ma trec fiorii si spaimele cand ma gandesc ca puteam sa patesc la fel. Am avut noroc poate si de mine, si de medici, si de bebe. Dar povesti ca acestea trebuie sa le stie orice viitoare mamica.
    Povestea mea am scris-o aici : http://copiisimame.blogspot.com/2010/12/complicatii-in-alaptare.html
    Daca consideri ca poate fi de folos altor mamici, o poti publica aici la tine , fiind un loc specializat in povesti si sfaturi despre alaptare.
    Felicitari Didinuska pentru perseverenta si reusita.
    vavaly

    RăspundețiȘtergere
  25. Felicitari mamica curajoasa, tie si celor care te-au ajutat! Multumim pentru impartasirea experientei voastre cu noi< si, inca ce experienta!Anamaria

    RăspundețiȘtergere
  26. E extraordinar si emotionant pana la lacrimi! Nu-mi vine sa cred, mi s-a facut pielea ca de gaina! Bravo! Felicitari pentru vointa de fier si pentru perseverenta! Teodora

    RăspundețiȘtergere
  27. Emotionant, Bravo felicitari sunt cuvinte mult prea mici pt a cuprinde toata admiratia mea pt aceasta mama. Eu din pacate nu am avut curajul ei....asa sunt eu mai fricoasa. De ce zic asta?
    Deoarece eu am ales sa intarc bebelul la 3 saptamani tocmai pt a nu ajunge in situatia acestei mame. Adica sa nu ajung sa fac mastita.
    Si nu se datoreaza locului in care am nascut- de altfel un loc extraordinar, o echipa super....nu....stiam de furia laptelui de la mama care mi-a fost alaturi si am trecut peste cu bine....problemele au inceput dupa 2 saptamani cand au inceput sa mi se infunde canalele , rand pe rand la ambii sani, ma trezeam ca nu mai curge nimic dupa 3 ore , am sanul rosu, dureros si tare....si asta in conditiile in care dupa ce sugea bebe ma si mulgeam. Efectiv nu am inteles nici pana acum de ce se intampla asa....am dat vina pe bebe, care este foarte lenes...cu toate ca il tineam o ora sau mai mult la sani, el nu se satura nicioadata, si in plus am muls sa vad cat lapte aveam, in jur de 60-70ml....Astfel ca am luat decizia sa intarc, si de 2 saptamani l-am trecut pe lapte praf. Regret si probabil am sa regret toata viata, in fiecare zi , mai mult sau mai putin aceasta decizie, insa sincer mi-a fost frica sa nu ajung la abces mamar, sau cine stie ce alte complicatii.....in plus cedam psihic atunci cand vedeam ca iar am canalele infundate...Postat aici, acest mesaj poate parea ca o lamentare ...asta pe langa acesta super femeie , care a trecut prin toate, pt a-si alapta pruncul.Va rog nu judecati.....ci eventual fiti mai perseverente mai tari ca mine.....Multumesc ca m-ati lasat sa-mi spun ofuuul, dar si admiratia pt aceasta MAMA

    RăspundețiȘtergere
  28. Bravo si de la mine :)
    Pe mine fiica-mea ma tot "intoarce" cu laptele si incerc sa spun mamicilor cu bebei mici povestea mea pentru a le convinge ca laptele nu dispare din senin.
    La cel mare m-au lamurit ajutoarele specializate ca sanii mei nu fac lapte - asa mici si pricajiti - si ca moare copilu de foame. Plus reinternare cu febra si a doua tura e injectii (5 aile) cu ceva mirific pt uter care are ca efect "benefic" reducerea semnificativa a laptelui.
    La ce amica m-am incapatanat si sa nasc natural (dupa cezariana la matusalemica varsta de 38 de ani, nu chiar 2 ani intre nasteri, 8 zile mai putin) si sa o si alaptez - asa ca am stat cu ea agatata de tzatza 5 luni. Suge si acum, la 30 de luni, cu aceeasi feiricre chiar daca a uitat cu zilele - seara tzitzi e iubirea ei.
    M-a ajutat cand a fost operata, m-a ajutat cand a avut agina herpetica si nici apa nu putea sa bea, m-a ajutat cand a facut varicela - doar lumea din jurul meu ma considera "iesita din comun".

    Sa revin la scop: de reo 4-5 ori de un an incoace am crezut ca se intarca, mi-a scazut laptele ca nu-l mai simteam in san deloc, dar e suficient un weekend in care se cuibareste de 4-5 ori pe zi la san si-l readuce inapoi. Ma gandesc ca o sa fie bine la liceu ca n-o sa umble brambura noapte, o sa vina la tzitzi :D:D:D

    RăspundețiȘtergere
  29. FELICITARI!!! mi-au dat lacrimile, si recunosc ca mi-a trimis cineva link-ul, si meriti toate aplauzele, impreuna cu fetele care te-au ajutat!!! Cu toata stima, ma inclin!

    RăspundețiȘtergere
  30. Multumesc. Mulumesc. Multumesc. Si felicitari pt. perseverenta. Cred ca secretul este increderea in sine. M-am intors la lucru la 2 luni de la nastere si 3 luni mai tarziu nu mai aveam... nimic. Acum am reinceput. Am invatat ca nu trebuie sa-i ascult pe cei "experimentati"...

    RăspundețiȘtergere
  31. Buna, sunt Laura si in cateva saptamani 3-4-5 voi fi mama unui bebe. De fapt ne va fi dat in plasament de urgenta, dupa care, cu ajutorul lui Dumnezeu, il vom adopta.
    Am citit despre relactare si, desi, nu am avut copii nascuti niciodata cred ca se poate, Didinuska fiind o dovada in acest sens. Copilul nostru este nascut pe 12 ianuarie 2013.
    Didinuska, te rog, poti lua legatura cu mine si sa ma ajuti cu cateva sfaturi, inclusiv cu detalii de hrana alternativa laptelui praf. Oricum, iti multumesc pentru ca nu ma gandisem la mamici care ar putea dona din laptele lor, ma voi concentra si in aceasta directie. O sa fac orice, doar sa nu-i dau lapte praf. Si asa acum ii dau lapte praf in spital, micutul de el :)
    Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  32. Ce poveste emotionanta!!!! Nu as fi crezut ca dupa 3 ani jumate de alaptare continua ma mai pot emotiona asa tare povestile legate de dificultati (si depasirea lor) in alaptare! Cat forta!!! :)

    Moniq...nu te judec defel, cred ca nici eu nu as fi fost in stare de ce a facut mamica asta minunata. Imi pare rau ca nu ai avut pe cineva de incredere langa tine si cu cunostinte reale in alaptare care sa-ti spuna ca NU e ok sa te mulgi dupa ce suge bebe, laptele se regla in timp de la supt, pe cand mulgandu-l ti-a sporit laptele de unde si problemele :( Imi pare rau de neputinta voastra si te admir, sincer, ca nu ai cazut in cealalta extrema, cum se intampla, din pacate, cu mamicile care nu alapteaza si apoi vin si le desfiinteaza pe cele care fac eforturi mari ca sa alapteze... Ca fac asta pt ...admiratie, ca se vor mame eroine, ca sunt asa si pe dincolo...Deci fie si numai pentru acest motiv ai toata intelegerea mea! :)

    RăspundețiȘtergere
  33. la cit timp dupa administrarea dostinex se poate reîncepe alaptarea?am luat un dostinex in urma cu 24 ore,dar bebe plinge îngrozitor.pot alapta?

    RăspundețiȘtergere