Postarea "Mami, alăptează-mă!", luna mai 2012 - Alăptarea după cezariană

Michel Odent scria într-o carte celebră că "cezariana poate salva viața mamei și a bebelușului." În același timp, el clarifica că cezariana aleasă pentru comoditate are riscuri pentru posibilele ramificații negative în ceea ce privește bonding-ul și alăptarea.

Când mamele, obstetricienii şi moaşele, cântăresc riscurile şi beneficiile asociate cu diferite tipuri de naştere, în scopul de a lua o decizie, ar trebui să fie luată în considerare uşurinţa cu care mama va fi în măsură să alăpteze.

Alăptarea completează ciclul normal, natural al sarcinii, travaliului și naşterii.

Este important ca bebelușul să fie alăptat cât mai curând posibil după naştere. Dacă mama a avut anestezie generală va încerca să alăpteze cât mai curând posibil, când starea generală va fi bună pentru a-și ține bebelușul. Dacă a avut anestezie locală şi a fost conștientă în timpul nașterii, se recomandă să încerce să alăpteze în sala de recuperare sau chiar pe masa de operație, dacă este posibil. Dacă mama poate atașa bebelușul la sân, cât mai curând posibil, aceast fapt îi va spori încrederea în capacitatea ei de a-și hrăni copilul, mai târziu, atunci când se poate simți inconfortabil.

Subiectul lunii mai 2012 pentru postarea "Mami, alăptează-mă!" mi-a fost sugerat acum ceva timp de o mamă pe e-mail. Eu sunt pentru nașterea naturală, vaginală, nemedicalizată, așa cum natura a creat-o. Dar, consider că cezariana poate fi salvatoare, în puține cazuri. Și că se poate avea și astfel un start bun în alăptare cu continuarea ei pentru cât timp mama și copilul doresc.

Cezariana e considerată normalul în societatea actuală, multe mame o aleg, în cunoștință de cauză, de frică, la recomandarea medicului, a prietenei samd De aceea, am considerat că subiectul va fi util, că va scoate la iveală povești frumoase, în care alăptarea a avut un start bun și după cezariană.

Vă invit să citiți postări minunate, scrise din suflet. Apoi, să votați. Cu sufletul!

Am să încep cu postările mamelor care nu dețin un blog și mi-au scris e-mail:

Iulia M.

Cum am reusit sa alaptez exclusiv in maternitate, dupa cezariana

Inainte de nastere am incercat sa citesc cat mai mult despre alaptat pentru a fi pregatita (adevarul e ca mi-a picat o carte a dr. Culcer in mana si citind mi s-a facut "pofta" sa stiu cat mai multe: am fost foarte impresionata de frumusetea si naturaletea alaptatului, si de felul in care acest proces a fost facut de Creator). Un lucru care m-a intristat putin a fost ca am tot citit pe forumuri ca, dupa nasterea prin cezariana, alaptarea e mai grea, laptele vine mai tarziu si sunt sanse mai mici de reusita pentru alaptarea pe termen lung. Pana la urma nu stiu adevarul precis, daca chiar asa e...din fericire experienta mea a fost pozitiva si am reusit sa alaptez exclusiv inca din maternitate! Asta da victorie, dupa mine, avand in vedere ca bebelusii primesc lapte praf si suzeta fara ca mamicile sa fie macar intrebate.

Asadar ce am facut? In primul rand am citit si am fost la cursuri pentru nastere. La curs mi s-a spus ca si daca este o nastere prin cezariana, e mult mai bine sa nu fie programata, ci sa se astepte inceperea travaliului natural, pentru ca hormonii responsabili cu alaptarea (si nu numai) sa fie produsi, asta face ca lucrurile sa fie mai naturale. Doctorita cu care urma sa nasc a acceptat si a confirmat ca asa e mai bine, in general vorbind (totusi: e vorba de prima nastere prin cezariana, cine stie cum va fi la urmatoarele, avand deja uterul taiat?..). Din saptamana 37 am inceput sa astept, am crezut ca vine mai repede bebelusa mea, am asteptat....pana cand am implinit 40 de saptamani, doctorita a zis ca nu mai are rost sa asteptam caci corpul meu e pregatit deja..astfel a doua zi aveam programare la cezariana. In acea noapte la ora 12, chiar in ziua cand s-au implinit 40 de saptamani, a inceput travaliul, si am fost asa de fericita :)))

Dupa nastere, nu am primit bebelusul pe piept, oricum aveam mainile legate la tot felul de aparate, si si mai rau, parca mintea legata. Citisem de nu stiu cate ori ca e asa important contactul imediat dupa nastere, dar nu am cerut asta si nici ca sa il alaptez la san imediat. Nu stiu de ce, nu inteleg nici eu. Din fericire a fost ok totusi, adica nu a avut efecte negative. Totusi regret ca am pierdut acel contact, sa simt ca bebelusul pe care il am in fata e cel care a stat in burta mea (e evident dar pentru mine nu a fost chiar asa usor).

La 4 ore mi-au adus-o sa o vad, am zis asistentei ca vreau sa alaptez. Asistenta a zis ca trebuie sa ma intorc pe o parte ca sa fac asta. Nu puteam.. Iar nu inteleg de ce nu mi-a trecut prin cap sa deschid camasa si sa pun fetita asa pe pieptul meu...poate ne descurcam singure...poate cel putin imi simtea mirosul. Mi-a fost teama ca nu stiu cum sa fac, nemaialaptand niciodata, dar acum imi pare rau, ce daca incercam si nu reuseam?

Asadar la 6 ore am reusit sa alaptez prima oara. A decurs ok, bebelina a stiut cum sa apuce. Aici as vrea sa mentionez ceva. Asistentele, cand aduceau bebelusii la alaptat, ii atasau ele la san, adica tragand de sanul meu si deschizand cam fortat gura lor. Dar bebelusii au instinctul de a deschide gurita daca sfarcul le atinge buzele sau obrajii si facand asta implinim reflexul lor natural. E drept ca-s mici si nu stiu asa bine poate, dar merita incercat! Fara sa se traga de sanii nostri.

Am cerut bebelusa noaptea. In prima noapte nu au adus-o deloc.. A doua zi am intrebat de ce nu au adus-o si am insistat iar sa o aduca, si din a doua noapte au adus-o. Ele spun ca nu aduc copiii ca sa ne odihnim. Cum a fost pentru mine: cand deschideau usa si aduceau fetita (caci nu am avut rooming-in) simteam, abia trezita din somn, o fericire asa de mare, nu stiu sa explic. Chiar daca eram obosita. Si apoi, dupa ce alaptam, adormeam atat de usor si somnul era asa de bun..chiar e adevarat ca alaptatul ne face sa dormim, mi-am zis! Deci nici o grija despre alaptatul noaptea, chiar daca asistentele spun ce spun. Cel mai prost dormeam cand nu o aduceau, de grija ca de ce nu o aduc.

In a treia zi au zis ca e icterica si trebuie pusa la lampa. Am vrut sa-i dea laptele meu muls. Dar nu stiam cum sa ma mulg. De fapt, mereu sarisem peste capitolul ala din carte (nu faceti ca mine). Norocul meu ca venise o consultanta de lactatie in spital si-mi trimisese pe mail o carte, si aveam laptopul la mine. Am deschis laptopul, am notat pe o foaie cum se face, mi-am dus scaunul in baie (sa stau comod:p) si o ora am muls lapte, fara sa simt nicio durere. E mult mai bine asa, mi-am zis, decat in situatia cand asistenta mulge, iar mama plange de durere. Am evitat astfel si febra laptelui, am avut sanii tari, dar nu m-au durut (si pentru motivul asta am insistat sa primesc bebelusul mereu, chiar si noaptea). Apoi le-am convins sa merg acolo la neonatologie sa alaptez direct. Fetita mea icterica, ce tocmai refuzase un biberon, a supt 45 de minute sub ochii asistentelor, atat de frumos a supt..:)

Cam la 48 de ore dupa cezariana am avut lapte, pana atunci avand colostru - eu zic ca nu e asa rau, adica nu am avut nevoie de lapte praf, cum am mai auzit "ca doar trebuie sa manance ceva" - sunt suficiente cateva picaturi de colostru, ca daca nu erau, Dumnezeu facea sa fie altfel. Pentru a intari insistentele verbale de a nu da lapte praf, am scris frumos un biletel pe care l-am atasat pe patutul fetitei: "Sunt un bebe alaptat exclusiv la san, va rog frumos nu-mi dati supliment de lapte praf sau suzeta decat daca va roaga parintii mei". :) Si cand mi-o aduceau la alaptat, imi spuneau: "am facut asa cum scrie pe biletel". :) Surpriza: doctorita neonatolog a zis ca i-a placut foarte mult biletul meu si spunea asistentelor "pentru fetita cu biletelul sa o chemati pe mama sa alapteze" (adica sa nu ii dea biberon). In greutate a luat bine, incepuse deja sa urce cand am plecat din spital, deci nu a fost stres (am auzit ca iau in greutate mai repede cu lapte praf dar nici asta nu stiu daca e adevarat). Poate a fost putin exagerata faza asta cu biletelul, dar mai conteaza? De ce fetita sa primeasca lapte praf si eu sa fac febra laptelui, mai ales in primele zile cand e asa important colostrul?

Cam asta a fost in maternitate... acasa a fost ok apoi, nu am facut rani deloc, chiar daca pentru cateva zile am avut sanii putin mai sensibili. Lucrul ce l-as face altfel ar fi sa fiu mai relaxata, bebelusul intr-adevar isi cauta un ritm al lui si si-l gaseste in cateva saptamani, luni... nu e problema si daca suge mai des sau se trezeste noaptea mai des..e ok..asta va trece.

Sprijinul sotului meu iar a contat foarte mult (cam atat cu sprijinul, restul familiei, desi nu sunt rau intentionati, m-au sfatuit cu laptele praf sau m-au tot intrebat daca mai am lapte :)))) dar le-am raspuns argumentat si cu autoritate si m-au lasat in pace, zicand ca na, sunt totusi 25 de ani de cercetari intre noi si stim noi mai bine). Mai imi zice sotul cateodata cand ceva merge prost, in gluma bineinteles, ca ce, nu mai e laptele meu bun?...:)))

Ana Maria J.

Am nascut si prin cezariana in urma cu 7 luni si normal in urma cu 3 ani si 10 luni. Tehnic laptele a venit la fel, poate a contat succesiunea nasterilor, insa nu cred ca e obligatoriu. Prima fetita nu a vrut sa suga in maternitate, probabil si din cauza ca era hranita de personalul de acolo si din cauza spitalizarii indelungate (cam 10 zile din cauza de rh diferit), ma mulgeam si ii dadeam in biberon, iar in cele din urma am abandonat din cauza unor probleme adiacente epiziotomiei ce au implicat o noua operatie dupa o saptamana si jumatate de la nastere. Am vrut sa ii dau mai departe si m'am muls pana la 3 luni cind am incetat, ea era pe lapte praf si asta a fost. Am muls pana la trei luni de doua ori pe zi si strangeam maxim 40 de ml din ambele mulsuri. Nu stiu daca as fi rezistat psihic la o relactare, atunci nici nu stiam despre asa ceva.

A urmat a doua fetita, cezariana, alaptat la cerere. Lapte praf o singura data acasa, in maternitate de mai multe ori. Cezariana nu a fost o alegere a fost singura optiune de a naste, mai putin in situatia in care s'ar fi declansat nasterea foarte rapid si atunci ar fi fost cu risc.

Repet, tehnic a fost la fel, a venit laptele in a 4-5 zi, ragade la ambele, vindecare spontana in doua zile, sani umflati pietroi la amandoua, muls la inceput, cu reglare de productie destul de deficitara la a doua. La a doua n'am mai baut ceai in disperare insa nu mi s'au umflat sanii mai putin, febra laptelui a fost prezenta. Ba mai mult s'a repetat dupa vreo 3-4 saptamani, probabil se repeta si la prima dar nu am acum de unde sa stiu. Insa din experienta unei mame cu doua fete una hranita cu lapte praf, una alaptata, sfatul meu este sa pornesti la drum ca vrei sa alaptezi. Daca poti, daca 'te tine' de fapt, o sa vezi pe parcurs. Pana la urma nivelul sacrificiului pentru copii este diferit de la persoana la persoana. Insa este mai sanatos sa alaptezi - pentru ambii implicati, este mai usor, este mai la indemana, mai ieftin. Te legi poate mai mult de copilul alaptat, dormi mai putin, faci mai repede carii, esti mai nervoasa, dar in 6 luni te obisnuiesti, in sensul ca isi gaseste corpul un echilibru, nu ca accepti situatia.

Despre sfaturi primite si stiu eu ce alte indicatii de la persoane experimentate in ale alaptatului, la ambele nasteri am tinut sa imi iau pompa pentru muls, sa mulg daca e cazul, nu sa alerg noaptea pe la farmacii dupa pompe, plus ca am avut o fixatie cu pompa noua la fiecare copil, am avut medela, prima mini-electric a doua manuala. In rest, instinctul functioneaza mai bine ca sfaturile.

N'am regretat laptele praf dat primei fetite, imi pare rau, dar stiu ca nu puteam altfel, am regretat insa cezariana programata care mi s'a parut mult mai dureroasa pentru copil. Revin un pic la prima nastere, din cauza problemelor avute nici nu puteam sa tin prima fetita in brate in primele 2-3 luni, drept care pentru ea mama e tatal acum. Nu spun ca am fost mai putin mama ca ii tineam biberonul insa in mod clar creierul vibreaza la suptul copilului la san nu la mana care tine un biberon din care suge copilul. Insa acestea sunt intimitati ale mamei nu ale copilului.

In concluzie, alaptarea dupa cezariana e la fel ca cea dupa o nastere normala, tine de vointa, nu de locul taiat. E doar o parere insa nu se stie poate se mai repeta si la altcineva.

Nina:

Alaptarea dupa cezariana (si alte 3 operatii)

O sarcina mult asteptata si dorita. Nu aveam voie sa imi fac sperante din cauza unui fibrom uterin. Am stat cu "previziunile" de avort spontan si nastere prematura toata sarcina. A fost bine: Iarina a fost puternica, ne-am inteles de minune si "s-a tinut" bine. Am stat ultimele 3 luni mai mult in pat si ... si n-am stiut cum voi naste, stiam doar ca voi alapta. Am refuzat sa ma gandesc intr-o directie oarecare si am preferat sa ma rog doar sa ma / il (pe doctor) ghideze Dumnezeu spre solutia cea mai buna. Fibromul crescuse si el ca Fat Frumos si avea un diametru de ~ 8 cm. Asa ca la 39 de saptamani m-am internat iar apoi a venit verdictul: va fi cezariana: fibromul era anterior iar in ultimele 6 saptamani statuse pe carotida Iarinei.

Trebuie sa spun ca am nascut intr-un spital de stat, aflat in plina renovare, asa ca am preferat ca pur si simplu sa nu ma gandesc la perioada imediata nasterii. Si bine am facut. Am "nascut" repede si usor, asa cum spun mamicile care de buna voie aleg aceasta cale, dar as fi vrut sa o strang in brate si nu am putut. Am auzit-o plangand si am inceput sa vorbesc cu ea sa se linisteasca, dar anestezistul, care nu stia ce mormai, cand a aflat ce "grija" aveam eu mi-a spus sa o las sa planga ca " asa trebe". Am vazut-o cateva secunde, i-am dat un pupic pe frunte si apoi a plecat la neonatologie.

Am stat 48 de ore una fara cealalta, 48 de ore in care nu am vazut-o deloc (ce sa mai zic sa o alaptez), desi aveam "pile" (cunosteam o asistenta de la chirurgie). Sotul a vazut-o de cateva ori, pentru cateva secunde cand mergea sa duca scutece, punea bani dedesupt si se ruga frumos sa o aduca sa o vada. Am incercat sa fiu cuminte, sa fac ce mi se spune ca sa ne vedem cat mai repede. Am plans odata de dorul si mila ei cum sta acum acolo, singura in patut si nu cunoaste pe nimeni. Cand ma gandesc la perioada respectiva, pana si in ziua de azi imi vine sa plang.

Dar a trecut si ne-am intalnit in salon: a venit o asistenta, mi-a dat-o si m-a intrebat daca am lapte. Am dat din umeri. Mi-a spus sa o pun la san. Am asezat-o frumos si mi-am dat seama ca una dintre noi doua stia cum se face treaba asta: a prins sanul frumos si a inceput sa manance cu pofta (eu ma miram ce ca doar nu cursese nici o picatura). Si dupa o masa copioasa a dormit 5 ore. Ziua statea cu mine, iar seara mergea iar la neonatologie. In a doua seara, cand o duceam mi-am dat seama ca nu am spus "Ingerasul" (il spusesem in fiecare seara, inca de cand era in burtica) si am inceput sa il spun; dormea, dar a deschis ochii, s-a uitat la mine si a zambit. M-am simtit ca o tradatoare: ea adormise linistita in bratele mele, la sanul meu si eu o duceam iar sa stea o noapte departe de mine. Dar trebuia sa fiu cuminte (din nou!) ca sa plecam cat mai repede acasa unde puteam sa ne facem in sfarsit de cap.

Alaptatul a mers .. minunat (cu ragade vreo 2 saptamani, dar au trecut si alea). Iarina s-a nascut cu 2,7 kg dar la 6-7 luni, alaptata exclusiv, nu ai fi zis asta.

Cand Iarina avea 3 luni am avut o operatie (colecistectomie). Timp de 24 de ore trebuia sa manance altceva, iar eu sa nu pierd laptele. Am incercat 3 feluri de lapte praf pana am gasit unul pe care sa nu il scuipe. Nu stia sa suga din biberon; cand incercam sa ii dau se juca cu el si incepea sa rada, asta pana se enerva si se apuca sa caute "the real thing". In lipsa mea a papat, iar sotul, care imi spunea cand o vedea la san cum se uita in ochii mei ca la el nu se va uita niciodata asa, a avut parte si el de priviri adanci din partea printesei lui. Eu am plans, am fost operata si la 7-8 ore dupa operatie an inceput sa mulg si sa arunc laptele, ca sa ma pregatesc pentru intalnirea de a doua zi. Am ajuns acasa dupa o zi si jumatate; nu am sa uit niciodata : cand am intrat in casa, ea era in bratele fratelui meu si a inceput sa dea din maini si din picioare agitata, in schimb ochii nu ii dezlipea din zona sanilor. M-am asezat pe pat sprijinita intre perne sa o alaptez. Aproape ca nu putea manca: tragea odata, se oprea, gangurea ceva, mai tragea odata apoi ma certa, radea, se juca ... minunat. Nu am avut voie sa o iau in brate 3 luni dupa asta; am rezistat o luna, timp in care alaptatul m-a ajutat sa ma simt mai aproape de ea decat cei privilegiati, care aveau voie sa o ia in brate.

Cand avea aproape 8 luni am mai avut o operatie, de data asta la o masea. Ei, asta a trecut repede si fara limitari in ale alaptatului, spre fericirea noastra.

La nici doua luni dupa asta a urmat o alta operatie (sinuzita de data asta). Iarina avea aproape 10 luni, intre timp dobandise o intoleranta la alfalactoglobulina si laptele praf a iesit din discutie. Incepusem sa ii dau mancare, dar baza era lapticul meu. Pregatirea pentru operatie presupunea administrarea de mialgin, dupa care, cel putin 48 de ore nu aveam voie sa alaptez (anyway, cand au auzit in spital ca are "aproape 1 an" si inca o alaptez, a urmat binenteles consilierea pentru intarcare). Asa ca am zis pas: fara mialgin. Mi s-a spus ca nu stiu ce vorbesc si aveau dreptate. A urmat cea mai traumatizanta experienta din viata mea, o operatie pe viu, in stare de perfecta luciditate, dar, dupa 6 ore eram acasa si imi alaptam puiul drag.

Restul a fost ca o poveste; o poveste care la 2 ani si 11 luni continua (spre disperarea, dezaprobarea si chiar dezgustul multora dintre rudele, prietenii si cunostintele noastre).Pana cand? "Pana cand o sa fiu mai maricica" raspunde Iarina curiosilor.

Andra T.:

"Alaptarea dupa cezariana... Acest subiect m-a facut sa privesc aproape opt luni in urma si, culmea, m-a facut sa zambesc.

Spun culmea pentru ca imi amintesc cat de greu mi-a fost la inceput. Cred ca povestea mea ar trebui sa inceapa in maternitate. Atunci au inceput sa mi se unfle sanii, la o zi, aproape doua dupa cezariana. Copila statea non-stop cu mine, insa pe toata perioada sederii in maternitate nu a supt nici macar o data. Primul "ajutor" a venit de la asistentele medicale, care m-a indrumat sa imi pun comprese cu apa rece(!!! da...apa rece!!!) pe sani pentru "a atenua durerea si presiunea".

Poate ca acum va intrebati unde, in ce maternitate este posibil sa primesti astfel de indrumari medicale. Ei bine, la Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti.

Fiind primul copil si neavand nici un fel de experienta personala sau macar impartsita de altcineva am facut cum mi s-a spus. Insa laptele nici macar nu imi picura din sani, care din ora in ora se unflau tot mai tare. Si mai grav a fost ca un sfat mai bun nu am primit nici de la neonatologiii de garda care s-au tot perindat prin salon cele 4 zile cat am stat in spital. Ba mai mult una din doctorite s-a uitat la sanii mei, mi-a pus fata la piept, a vazut ca nu am sfarcul format asa ca mi l-a ciupit cat a putut de tare (aceasta fiind probabil solutia ei pentru problema mea). Eram foarte dezamagita si speriata...doctorita respectiva m-a vazut, asa ca mi-a precizat ceea ce exerienta a invatat-o: "cu atitudinea asta nu ai sa alaptezi nici macar o saptamana".

God! Imi venea sa urlu! O zicea de parca eu nu imi doream sa alaptez, de parca eu nu eram consienta de ceea ce bine pentru copilul meu. Dar n-am indraznit sa ii spun nimic. Desi imi venea sa zbier la ea sa ma ajute, sa imi dea o solutie, una buna, nu sa ma traga de sfracuri pana imi dadeau lacrimile.

Va puteti imagina ca nu am scapat nici de febra laptelui, care m-a cuprins intr-o noapte in maternitate, in timp ce asistenta de serviciu dormea prin vreun cabinet. Era un cosmar. Abia asteptam sa plec acasa!

Cand in sfarsit acest lucru s-a intamplat si am ramas singura cu copilul, cu mama si cu sotul mi-am amintit de ce am citit pe forumuri cand ma pregateam de spitalizarea din maternitate. O tipa ridica in sclavi protectoarele de silicon pentru mameloane. Asa ca l-am trimis pe al meu barbat sa imi cumpere si mie asa ceva. Deja aveam sfarcurile crapate si foarte dureroase. Iar laptele nici nu avea de gand sa iasa.Bun... eram eu, copilul si "sfarcurile de silicon" :) Am sterilizat instrumentele, le-am pus pe san si am luat copilul in brate. I-am bagat mamelonul in gura si WOW! Fetita a inceput sa suga!

Dureri tot am avut...parca bebele meu ar fi avut lame in loc de gingii. Eram cat pe ce sa renunt la alaptat din cauza asta; timp de o luna jumate plangeam de durere in timp ce alaptam. Dar mama mea a fost alaturi de mine. Ea nu a avut lapte in sani sa ne hraneasca pe mine si pe sora mea, dar stia foarte bine ca cea mai buna papica pentru cea mica era sanul meu! Asa ca ma incuraja la fiecare trei ore, zicandu-mi ca in curand sfarcurile mi se vor "tabaci", iar alaptatul va deveni o placere.

Nu a trecut mult timp si asa s-a si intamplat. Incet incet durerile s-au atenuat, carpaturile s-au tras pana au disparut. Adoram sa imi tin puiutul la piept si sa o vad cum se lupta pentru ceea ce i se cuvine. In toata aceasta perioada am invatat ca pompa de san face si ea minuni si ca laptele de la sfarsit este cel mai bun pentru bebe. Dupa doua luni am reusit sa scapam de "sfarcurile de silicon", care le recomad cu toata increderea tuturor proaspetelor mamici. Am avut si o perioada cand, din cauza faptului ca bebelusa mea nu papa prea mult, cantitatea de lapte matern a scazut. Am cerut atunci ajutorul mamicilor prahovene, care nu au intarziat sa imi imparatseasca din experienta lor. Pot sa spun ca un mare merit pentru faptul ca si acum, la opt luni de la nasterea micutei mele Natalia, inca alaptez. Mamicilor sau viitoarelor mamici, daca eu am putut, credeti-ma pe cuvand ca si voi puteti!

Am trecut prin clipe de cosmar, alaptatul mi se parea ceva crud pentru mine ca mama, dar cu sustinere si intelegere este posibil sa zambesti cand iti tii puiul la san. Nu cedati la primul impas, oricat de greu vi se va parea! Treptat toate durerile vor disparea, iar in final veti ramane cu amintiri frumoase si cu un puiut sanatos pentru ca a mancat ceea ce este cel mai bun pentru orice bebelus. Nu este satisfactie mai mare ca aceea ca tu, ca mamica, ai dat tot ce e mai bun din tine pentru copilul tau!"

Irina Mitrofan ne face o declarație; "alăptez și îmi place!".

Un pitic atât de mic își amintește de primele zile ale alăptării.

Olandezul zburător îndrăznește să răspundă provocării şi să scrie despre de ce crede el că este mai specială alăptarea după cezariană. Pe M. o cunosc din spațiul virtual de vreo 5 ani. Am avut plăcerea de a o întâlni când am acceptat invitația ei de a participa la un workshop de pictură. Mulțumesc pentru postare!

În jurnal despre iubire aflăm că mai degrabă creierul împiedică alăptarea, nicidecum modul în care ai născut.

Madimih - o mămică atașată a născut prin cezariană și nu a avut nici un obstacol în calea alăptării.

O călătorie în primele zile după nașterea în Cascais.

Povestea laptelui răsare este emoționantă: despre alăptarea gemenilor!

Mami antreprenor trage o concluzie inteligentă: alăptarea nu are legătura cu tipul nașterii.

About Eva ne oferă două povești de dragoste minunate!!!

Finalul postării din Experiențele unei mame este simplu și frumos "Cred ca nici un om, niciodata nu va reusi sa faca ceva mai bun decat a facut El. Si asta include si laptele."

Îngerică consideră că o mamă să poată alăpta are nevoie de foarte multă determinare, voință, perseverență, de mult sprijin din partea apropiaților și, poate, de un gram de noroc.

În primăvară de poveste se alăptează cu succes pentru cât timp va fi nevoie.

De printre nori privește înapoi.

Prințesa urbană ne oferă o veste bună.

Luci scrie despre cele două experiențe ale alăptării dupa cezariană.

Dacă am uitat pe cineva, vă rog, fiți blânzi cu mine, amintiți-mi! De mâine sondajul își va intra în drepturi și veți avea plăcerea de a vota una din postările de mai sus. Premiul încă nu m-am hotărât ce va fi, dar cu siguranța el există!

Vă mulțumesc!!!!!!
LE: ultimele 3 postări din listă nu vor intra la votare, deoarece nu au ajuns în timpul propus.