ASOCIAŢIA PENTRU COMUNICARE NONVIOLENTĂ şi AROUND BIRTH,
vă invită la Grupul de Sprijin pentru Alăptare, în premieră naţională. Dacă alăptezi şi ai dificultăţi, te aşteptăm să căutăm soluţii împreună. Dacă ai o experienţă pozitivă în alăptare, vino să împarţi cu noi bucuria ta. Ne dorim să fim alături de tine, să te susţinem, oricare ar fi provocarea ta.
Suntem un grup de specialişti format din moaşe, educatori prenatali şi consilieri pentru alăptare, iar la noi vei putea găsi întotdeauna informaţii actualizate, sprijin competent şi multă înţelegere, empatie.
Grupul are loc sâmbătă, 20 iunie, la ora 17,30, pe strada Urechescu nr. 10.
Contact: popescuirina@gmail.com
http://www.salutbucuresti.ro/planoras/swf_map.htm?-8011&-6526
vineri, 29 mai 2009
joi, 28 mai 2009
De-ale lui Darie
-"Mama, ai tzitzi?
-Am, D.
-Daa?
-Da!
-E buna?
-Este!
-Ale la(p)te?
-Are!
-E bun?
-E foarte bun!
-Bine, vleau!"
-Am, D.
-Daa?
-Da!
-E buna?
-Este!
-Ale la(p)te?
-Are!
-E bun?
-E foarte bun!
-Bine, vleau!"
Hristos s-a inaltat!
Ma gandeam "azi ce zi o fi?"
Odata trezita si pornita, cu sufletul la gura, sa iau blogurile din lista la rand sa le citesc repede, repejor, cat se face cafeaua, pana pleaca Serban la serviciu, cat copilul sta pe parchet absorbit de jucarii, descopar in lista un titlu care ma face sa dau un click pe el si sa vad despre ce e vorba: "Mami, alapteaza-ma!". Prima impresie: mi-a "sarit" sufletu', credeam ca mi-a imprumutat indemnul si ma gandeam numa' la critici (io' aia sperioasa!).
Dar a fost cea mai cea surpriza din ultima vreme! Si asa mi-a bucurat sufletul si mi-a luminat inca putin mintea!
E vorba despre blogul "In familie". Multumesc, Mirela!
Si ca toate sa fie frumoase pana la capat, dupa ce am venit din parc si copilul a adormit, descopar alt blog, citit zilnic, cu o postare al carui titlu suna asa: "Mami, alapteaza-ma!". Deja e prea mult pentru mine! Madimih multumesc!
Si, intre timp mi-am dat seama ca azi e o zi mare: Inaltarea Domnului!!
Si ce legatura are una cu alta? Poate nici una, dar asa imi voi aduce eu aminte ca in ziua asta Sfanta mi-am dat seama ca acest blog poate avea cat de cat o mica influenta si poate ajuta proaspetele mame, si nu numai, sa alapteze mult si bine.
Odata trezita si pornita, cu sufletul la gura, sa iau blogurile din lista la rand sa le citesc repede, repejor, cat se face cafeaua, pana pleaca Serban la serviciu, cat copilul sta pe parchet absorbit de jucarii, descopar in lista un titlu care ma face sa dau un click pe el si sa vad despre ce e vorba: "Mami, alapteaza-ma!". Prima impresie: mi-a "sarit" sufletu', credeam ca mi-a imprumutat indemnul si ma gandeam numa' la critici (io' aia sperioasa!).
Dar a fost cea mai cea surpriza din ultima vreme! Si asa mi-a bucurat sufletul si mi-a luminat inca putin mintea!
E vorba despre blogul "In familie". Multumesc, Mirela!
Si ca toate sa fie frumoase pana la capat, dupa ce am venit din parc si copilul a adormit, descopar alt blog, citit zilnic, cu o postare al carui titlu suna asa: "Mami, alapteaza-ma!". Deja e prea mult pentru mine! Madimih multumesc!
Si, intre timp mi-am dat seama ca azi e o zi mare: Inaltarea Domnului!!
Si ce legatura are una cu alta? Poate nici una, dar asa imi voi aduce eu aminte ca in ziua asta Sfanta mi-am dat seama ca acest blog poate avea cat de cat o mica influenta si poate ajuta proaspetele mame, si nu numai, sa alapteze mult si bine.
duminică, 24 mai 2009
"Vrei lapte? Nu în public!"
"Americanii (şi nu numai!) se concentrează asupra rolului sexual al sânilor şi nu asupra funcţiilor fiziologice, cu consecinţe grave pentru domeniul sănătăţii publice. Disconfortul cu care unele mame alăptează în public scade rata alăptării, afectând negativ, pe termen scurt, dar şi pe termen lung, sănătatea femeilor şi a copiilor. În anii 1960, pe când eram în creştere(n.r. autoarea articolului), cel mai bun prieten al tatei era obstetrician. Era la "moda” hrănirea cu lapte praf, iar prietenul tatălui meu, chiar dacă avea o vastă experienţă în domeniul sănătăţii reproducerii femeilor, nu a avut nici o experienţă referitoare la alăptare. Experienţa sa a continuat să fie atât de neglijabilă încât atunci când fata lui şi-a alăptat, în faţa lui, copilul nou - născut, pe la începutul lui 1980 - fiind primul nepot - i-a urmărit timp de 1 minut după care a spus:”Îţi va distruge sânii, ştii tu!”.
Ceva mai târziu, când prietena mea m-a chemat să-mi spună despre acest comentariu, era încă bulversată. M-a întrebat: ”Pentru ce crede el că sunt sânii?”
Povestea ei arată esenţialul: de ce alăptarea în public este un subiect controversat în cultura americană (şi nu numai!).
Americanii cred că sânii sunt, în primul rând, pentru îmbunătăţirea activităţii sexuale, ceea ce duce la un disconfort atunci când îşi reamintesc faptul că sânii intră în gura bebeluşului.
În timp ce cultura americană defineşte, în primul rând, sporirea sexuală, alte culturi sublinieaza sexualitatea printr-o altă parte a corpului: fese, şolduri, umeri, picioare.
O studentă americană de-a mea, a desfăşurat muncă de teren în Samoa şi mi-a povestit că atunci când i-a spus unei femei din Samoa că bărbaţilor americani le place să sugă sânii femeilor în scopul plăcerii sexuale, femeia din Samoa a rămas uimită. A întrebat-o pe studenta mea, cu interes şi îngrijorare:"Barbatii americani pretind că sunt bebeluşi?”. Acesta este modul în care cei din Samoa definesc strict scopul sânilor femeilor.
În multe ţări, alăptarea în public este o activitate asemănătoare unei conversaţii în public; nimeni nu este îngrijorat când femeile îşi folosesc sânii în public pentru principala lor funcţie biologică: să hrănească copii.
Scopul meu nu este de a susţine că trebuie să gândim ca femeile din Samoa, ci pentru a sublinia faptul că americanii au o obsesie cu sânii şi că nu au în vedere consecinţa: accesul oriunde la laptele matern este vital pentru copii. Suntem afectaţi de cultura noastră punând accent pe latura sexuală a sânilor şi, ca urmare, simţim disconfort atunci când se alăptează în public. În timp ce alţi oameni, din alte culturi, adesea, găsesc acest disconfort ca fiind inexplicabil, motivele care stau la baza acestei controverse sunt evidente pentru americani - chiar şi pentru cei care susţin pe deplin alăptarea în public. Se înţelege că alăptarea în public este echivalentă cu un comportament indecent.
Etichetarea alăptării ca fiind vulgară în public are consecinţe grave; această atitudine scade rata alăptării, afectând sănătatea, atât a femeii cât şi a copilului. Dacă femeile simt disconfort atunci când alăptează în public, alăptarea devine dificilă, poate chiar imposibilă şi fără susţinere. Femeile care au alăptat cu succes, perioade lungi de timp, sunt acelea care ştiu că bebeluşul se poate hrăni oricând, oriunde. Sunt rare situaţiile în care o femeie care alăptează este dispusă să stea numai în casă luni de zile, chiar ani, aşa că multe dintre femei renunţă la alăptare mult prea devreme în favoarea biberonului cu lapte.
Statisticile spun că 70% dintre proaspetele mămici iniţiază alăptarea. Dar, prin iniţiere se înţelege faptul că au alăptat în spital, înainte de a fi externate. Când copiii împlinesc 6 săptămâni, 53% dintre mamele care alăptează au introdus lapte praf, iar la împlinirea a 6 luni, procentul creşte la 90%. Mai puţin de 18% dintre mamele care au iniţiat alăptarea îşi hrănesc copilul cu lapte matern la sfârşitul perioadei minime recomandate de AAP, de 1 an.
Rata alăptării este foarte mare, iniţial, după care scade în timp pentru că, de cele mai multe ori, femeile nu se simt confortabil când alăptează în public, deoarece publicul nu se simte bine văzându-le alăptând. Aceasta este o problemă fundamentală, deoarece laptele matern conţine puţine grăsimi şi deosebit de puţine proteine în comparaţie cu laptele de vacă, digerându-se mai repede. Aceasta înseamnă că bebeluşii se hrănesc constant prin natura lor - motiv pentru care multe femei din multe culturi îşi poartă copilul pe corpul lor pentru un acces mai uşor şi mai des la sursa de hrană.
În SUA, mulţi oameni care sunt împotriva alăptării în public au argumentul: "Care e problema? Hrăneşte-ţi copilul înainte de a ieşi din casă. Nu există motiv să alăptezi în restaurant sau în mall, dacă te planifici cum trebuie.” Insistenţa că bebeluşii ar trebui hrăniţi numai în spatele uşilor închise demonstrează lipsă de informare/înţelegere în ceea ce priveşte compoziţia laptelui matern şi a nevoilor copilului. Bebeluşii trebuie hrăniţi atunci când vor ei şi datorită naturii laptelui uman.
Insist, alăptarea este un lucru bun!Nu este o ofensă!
Uraganul Katrina este un exemplu de nerecunoaştere a consecinţei culturii americane asupra alăptării în public. Am privit cu toţii, cu groază, cum New Orleans - ul se îneca. Pentru câteva zile, ştirile despre uraganul Katrina au fost singurele de la Tv. Şi de câte ori există ştiri noi de asemenea magnitudine există şi alte laturi ale poveştii. De ex., Katrina a expus America diviziunii de clasă şi rasă. S-au auzit poveşti despre ineficienţa agenţiilor guvernamentale, despre animale abandonate şamd. Dar ştiţi ce poveste am căutat şi nu am găsit? Ce s-a întâmplat cu bebeluşii hrăniţi cu lapte praf pe timpul dezastrului atunci când mamele nu pot cumpăra lapte praf şi nu au acces la apa? Deci era o oportunitate de a vedea şi altă latură, mult mai umană.
Un film memorabil este acela în care erau expuse mame care îşi apucau bebeluşii dezbrăcaţi, abia conştienţi, deshidrataţi.
Discutarea atitudinii culturii noastre asupra alăptării în relaţie cu dezastrul Katrina ar fi făcut un mare serviciu public. Gândiţi-vă cât de mult ar fi fost atenuat disconfortul nostru în cazul în care măcar unul dintre reportaje ar fi contrastat, să prezinte confortul şi încrederea alăptării la sân şi neîncrederea în laptele praf.
Închipuiţi-vă imagini cu mame alăptând pentru a-şi salva bebeluşii. Ar fi fost o revelaţie naţională. Se vorbeşte despre importanţa alăptării, dar suntem o cultură hrănită cu lapte praf. Li s-a părut perfect natural reporterilor şi majorităţii audienţei, în timpul dezastrului Katrina, când se prezentau mame isterice şi copii deshidrataţi deoarece nu era lapte praf îndeajuns. Întreaga naţiune a spus "Este o consecinţă a uraganului!”. Nici un reporter nu s-a gândit să întrebe: "De ce aceste femei nu alăptează?”. Nici un reporter nu s-a gândit să întrebe: "Ce obstacole am construit noi ca naţiune pentru a descuraja femeile care alăptează, iar copiii noştri sunt nevoiţi să treacă prin groaza asta care ar fi putut fi evitată?”
Pentru noi, cei care lucrăm în domeniul alăptării, această "problema” a alăptării în public este un amuzament periodic, dar şi o neplăcere frustrantă. Cu toate acestea, am început să o tratăm ca fiind mai mult de atât. Atitudinea negativă a publicului faţă de alăptare este o piatră de temelie a scăderii ratei alăptării şi baza culturii noastre persistente de a hrăni cu lapte praf. În afară de mamele care folosesc foarte repede laptele praf pentru copii deoarece sunt jenate de faptul că copiii lor ar muri de foame, atunci când nu ar exista nici un spaţiu privat pentru alăptare, mai există femei care eşuează în alăptare deoarece nu au posibilitatea de a observa alte femei care alăptează. Alăptarea nu este intuitivă, este un comportament care se învaţă. Cu alte cuvinte: alăptarea în cultura noastră ar trebui să fie considerată o funcţie corporală, biologică, atunci când are legătură cu sănătatea bebeluşului şi a mamei şi ar trebui să fie publică!"
Autor: Jacqueline H. Wolf, Department of Social Medicine, College of Osteopathic Medicine, Ohio University, Athens, Ohio, USA
Sursa: http://www.internationalbreastfeedingjournal.com/content/3/1/11
joi, 21 mai 2009
Branza din lapte matern
Cica ar exista in Franta o mica ferma unde se produce branza din lapte matern donat de catre mame bancilor de lapte. Prezentarea branzei din lapte matern suna cam asa, pe site-ul oficial:
“Aparuta in 1947, branza Cosma reprezenta o bogata traditie a unei ferme stramosesti, uitata pana de curand.
Branza Petit Singly, singura branza facuta din lapte matern, a ramas o specialitate uitata in favoarea branzei obisnuite din lapte de vaca, oaie sau capra.
In Franta, nu exista nici un alt produs de acest fel, dar branza Petit Singly a reusit, in timp, sa aiba un gust rafinat datorita expertei in branza, Patrice Cosma. Culoarea subtila caramelizata si gustul dulce va va tenta.
Acesta este secolul XIX care a descoperit beneficiile si virtutile branzei din lapte de femeie. Aceasta este reteta bunicii inradacinata in traditia satului si pe zi ce trece dovedeste ca are efecte de regenerare asupra organismului.
Produsa in cantitati mici, branza Petit Singly este foarte rara, dar bogata in vitamine: laptele de origine umana are componenti care contin cea mai mare parte din multe elemente nutritive esentiale pentru metabolism.”
Pretul a 500 g de branza Petit Singly este de 15 euro.
Laptele matern este nutritiv superior laptelui de vaca sau praf, asa ca probabil in lumea larga vor exista si doritori dispusi sa bea lapte matern sau sa consume produse realizate din lapte matern.
Dar, laptele matern e bun doar pentru copii, asa cum laptele de vaca e bun doar pentru vitei?
Eu in Franta nu am sa ajung curand, sa ma conving ca aceasta branza exista sau ca prezinta interes sau ca este pur si simplu o gluma.
Si chiar daca ar fi o gluma, oare de ce sa fim asa speriati de laptele matern?
Asa ca am zis sa incerc sa fac o comanda direct de pe http://membres.lycos.fr/petitsingly/commander.htm.
Iar raspunsul a venit imediat:
“Crezi ca daca vei manca branza facuta din lapte matern vei fi bine?
O mica precizare: toate elementele, evenimentele, numele, marcile, etichetele sunt pur fictive.”
Niciodata nu mi-a venit ideea sa ma mulg si sa folosesc laptele meu pentru a face branza. Dar, dupa un search pe Google, am gasit o mama care a incercat acest lucru. Avea in congelator 20 de pungute (a 150 ml fiecare) cu lapte matern de vreo 3 luni si nu mai putea fi donat. Asa ca i-a venit ideea de a face branza din el. 3 litri de lapte matern au fost pusi la fiert. Laptele matern pare a fi mai putin cremos fata de laptele de vaca, mai putin alb si mai apos. Dupa ce a fiert, a adaugat sucul de la o lamaie (una din metodele aplicate pentru a iesi branza din lapte de vaca), a amestecat si a asteptat sa devina branza. Dupa minute bune de asteptare, timp in care laptele nu se branzea, a mai adaugat suc de lamaie (exact cum facea de obicei si laptelui de vaca care nu se prindea). Dar laptele matern tot nu se prindea. Asa ca a adaugat otet, dar fara nici un rezultat. A lasat-o balta si a trecut la Google pentru a afla motivul pentru care laptele matern nu se branzea.
S-a dovedit ca laptele matern nu se prinde, datorita continutului scazut in proteine, iar aceste proteine se digera mult mai repede comparativ cu cele din laptele de vaca. De aceea, laptele de vaca nemodificat nu se recomanda bebelusilor. Si, pe de alta parte, adaugand acid (otet, lamaie) pentru a digera proteinele din laptele matern nu este o solutie.
Morala povestii: nu puteti face branza din lapte matern!Nici macar nu incercati!
marți, 19 mai 2009
Toxinele şi alimentaţia bebeluşilor
Întrebările referitoare la toxinele din laptele matern apar în mass media o dată la câteva luni. Înspăimântă femeile însărcinate astfel încât decizia este de a nu alăpta şi sperie femeile care îşi alăptează pruncii astfel încât hotărăsc să stopeze alăptarea.
Jurnaliştii nu par să ştie cum să se ocupe de această întrebare în sensul bun. E ca şi când cineva ar avea un motiv ulterior(“ copilul meu nu a fost alăptat şi e sănătos!”) şi îşi poartă vina, găsind astfel un mod de a răspunde celor care promovează alăptarea şi justificând astfel “alegerea modului de alimentaţie a bebeluşului. ”
Este neprofesional acest lucru, dar nimic nu îi opreşte. Nu se înţelege faptul că, vorbind despre toxinele din laptele matern şi considerând laptele praf aproape la fel de bun că alternativă, se poartă o luptă împotriva alăptării.
De ce există toate aceste studii cu privire la toxinele din laptele matern? Pentru că există impresia care creează panică în lume, că laptele matern este atât de poluat încât toţi vor să-l studieze. Dar motivul pentru care laptele matern este atât de des studiat este faptul că e uşor accesibil şi se obţine un eşantion foarte uşor. Acesta este motivul real, nu că oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi în special de laptele matern.
Este laptele praf aproape la fel ca laptele matern?
Nu, nici vorbă de aşa ceva. Doar pentru că producătorii de lapte praf adaugă ceva nou la fiecare câţiva ani nu înseamnă că laptele praf “ nou şi îmbunătăţit” este aproape la fel ca laptele matern. În unele cazuri, laptele praf a fost îmbunătăţit, dar să nu uităm că şi înainte de versiunea “nou şi îmbunătăţit” a fost, de asemenea, “aproape ca şi laptele matern”!
Replica “laptele nostru este la fel ca laptele matern”, urmată de “am adăugat acum X în lapte, astfel încât acesta este chiar mai bun ca laptele matern ” e cunoscută încă din secolul al 19 lea.
Adevărul este că:
- adăugând ceva laptelui praf, chiar dacă e în aceeaşi cantitate ca în laptele matern, nu înseamnă că bebeluşul va primi cantitatea necesară sau ar îndeplini nevoile acest "ceva". De exemplu, fierul ne va ajuta să înţelegem asta. Laptele matern conţine suficient fier (cu provizii ale bebeluşului din timpul sarcinii) pentru a menţine cantitatea suficientă de fier necesară bebeluşului pentru cel puţin 6 luni. Pentru că laptele praf să aibă fier suficient pentru bebeluşi ar trebui să conţină cel puţin de 6 ori mai mult fier decât laptele matern, pentru că fierul nu se absoarbe din intestinul bebeluşului alimentat cu lapte praf la fel ca fierul din laptele matern.
- există încă sute de componente ale laptelui matern care încă nu sunt adăugate laptelui praf.
-laptele matern variază în conţinut de dimineaţă până seara, de la o zi la alta, de la începutul unei mese şi până la sfârşitul ei, de la ziua 1 la ziua 4, la ziua 10, la ziua 100, astfel încât nu putem şti cu adevărat ce conţine. Acest lucru înseamnă că nu există nici o cale de a duplica laptele matern, pentru că nu există lapte matern standard. Fiecare femeie produce lapte matern diferit, iar atunci noţiunea de lapte matern standard devine absurdă. Laptele matern este un fluid dinamic, înseamnă viaţă. Laptele praf este o supă chimică.
Deci, ce înseamnă aceasta?
Aceasta înseamnă că noi trebuie să considerăm laptele praf ca fiind un drog (def. conform Wikipedia - drog = (1) în sens larg desemnează orice substanţă(naturală sau artificială) care prin natura sa chimică determină alterarea funcţionării unui organ). Acesta înlocuieşte un lichid normal - laptele matern. Este doar un lichid superficial care înlocuieşte laptele matern.
Se cunosc efectele secundare ale laptelui praf, pe termen scurt, pe termen lung, unele destul de grave şi ireversibile. Laptele praf poate fi ocazional necesar, dar tot drog rămâne.
Un drog este, aşa cum spunea un profesor de farmacologie din şcoala medicală, o otravă sau o toxină cu efecte secundare.
Deci, o mamă care decide să-şi hrănească copilul artificial în loc să alăpteze, nu va evita problema toxinelor care ajung în corpul bebeluşului. De fapt, este uimitor cât de indulgenţi suntem în ziua de azi cu laptele praf. În nici unul din articolele sau programele de televiziune care aduc ştiri despre toxinele din laptele matern sau în orice am citit şi auzit, nu se pomeneşte despre toxinele din laptele praf. Există toxine în laptele praf. De ce tot ce există pe pământ ar fi poluat, chiar şi Polul Nord, dar laptele praf, nu?
Laptele praf e plin de metale grele, inclusiv plumb, de ex., în cantităţi mai mari decât în laptele matern. Şi de ce pesticidele nu ar trebui să fie prezente în laptele praf? Până la urmă, vacile cresc la ţară pe câmpuri pulverizate cu substanţe chimice. Şi soia tot pe acele câmpuri creşte. Interesant, niciodată nu am citit despre asta în ziare.
Dar toxinele sunt bune?
Nu, nu sunt, dar alăptarea ajută la reducerea lor şi diminuează efectul lor.
Iată câteva fapte:
- toxinele duc la creşterea riscului de a dezvolta anumite tipuri de cancer. Adevărat, dar dovezile arată că alăptarea copiilor duce la un risc mai mic de a face unele de cancer decât copii alimentaţi cu lapte praf.
-toxinele pot interfera cu funcţiile neurologice şi cu abilităţile de învăţare. Adevărat, dar dovezile arată că copiii alăptaţi au rezultate mai bune la testele neurologice şi de inteligenţă faţă de copiii alimentaţi cu lapte praf.
-toxinele pot interfera cu imunitatea. Adevărat, dar dovezile arată că nou-născuţii alăptaţi au o imunitate mai bună faţă de cei alimentaţi cu lapte praf şi că această imunitate se desfaşoară mai bine şi mult mai mult dacă copilul este alăptat o perioadă lungă de timp.
Ce trebuie să facem?
Dacă alăptezi copilul atunci faci bine pentru copilul tău, şi pentru lume, şi contează. Alăptarea este un lucru ecologic. Laptele praf poluează mediul înconjurător.
Ar trebui să fim îngrijoraţi de ceea ce facem planetei noastre, iar asta nu presupune încurajarea mamelor de a îşi hrăni copiii cu lapte praf.
Sursa:
Scris şi revizuit de dr.Jack Newman - "Toxins and Infant Feeding"
http://www.nbcionline.org/index.php?option=com_content&view=article&id=51:toxins-and-infant-feeding&catid=5:information&Itemid=17
Jurnaliştii nu par să ştie cum să se ocupe de această întrebare în sensul bun. E ca şi când cineva ar avea un motiv ulterior(“ copilul meu nu a fost alăptat şi e sănătos!”) şi îşi poartă vina, găsind astfel un mod de a răspunde celor care promovează alăptarea şi justificând astfel “alegerea modului de alimentaţie a bebeluşului. ”
Este neprofesional acest lucru, dar nimic nu îi opreşte. Nu se înţelege faptul că, vorbind despre toxinele din laptele matern şi considerând laptele praf aproape la fel de bun că alternativă, se poartă o luptă împotriva alăptării.
De ce există toate aceste studii cu privire la toxinele din laptele matern? Pentru că există impresia care creează panică în lume, că laptele matern este atât de poluat încât toţi vor să-l studieze. Dar motivul pentru care laptele matern este atât de des studiat este faptul că e uşor accesibil şi se obţine un eşantion foarte uşor. Acesta este motivul real, nu că oamenii de ştiinţă sunt îngrijoraţi în special de laptele matern.
Este laptele praf aproape la fel ca laptele matern?
Nu, nici vorbă de aşa ceva. Doar pentru că producătorii de lapte praf adaugă ceva nou la fiecare câţiva ani nu înseamnă că laptele praf “ nou şi îmbunătăţit” este aproape la fel ca laptele matern. În unele cazuri, laptele praf a fost îmbunătăţit, dar să nu uităm că şi înainte de versiunea “nou şi îmbunătăţit” a fost, de asemenea, “aproape ca şi laptele matern”!
Replica “laptele nostru este la fel ca laptele matern”, urmată de “am adăugat acum X în lapte, astfel încât acesta este chiar mai bun ca laptele matern ” e cunoscută încă din secolul al 19 lea.
Adevărul este că:
- adăugând ceva laptelui praf, chiar dacă e în aceeaşi cantitate ca în laptele matern, nu înseamnă că bebeluşul va primi cantitatea necesară sau ar îndeplini nevoile acest "ceva". De exemplu, fierul ne va ajuta să înţelegem asta. Laptele matern conţine suficient fier (cu provizii ale bebeluşului din timpul sarcinii) pentru a menţine cantitatea suficientă de fier necesară bebeluşului pentru cel puţin 6 luni. Pentru că laptele praf să aibă fier suficient pentru bebeluşi ar trebui să conţină cel puţin de 6 ori mai mult fier decât laptele matern, pentru că fierul nu se absoarbe din intestinul bebeluşului alimentat cu lapte praf la fel ca fierul din laptele matern.
- există încă sute de componente ale laptelui matern care încă nu sunt adăugate laptelui praf.
-laptele matern variază în conţinut de dimineaţă până seara, de la o zi la alta, de la începutul unei mese şi până la sfârşitul ei, de la ziua 1 la ziua 4, la ziua 10, la ziua 100, astfel încât nu putem şti cu adevărat ce conţine. Acest lucru înseamnă că nu există nici o cale de a duplica laptele matern, pentru că nu există lapte matern standard. Fiecare femeie produce lapte matern diferit, iar atunci noţiunea de lapte matern standard devine absurdă. Laptele matern este un fluid dinamic, înseamnă viaţă. Laptele praf este o supă chimică.
Deci, ce înseamnă aceasta?
Aceasta înseamnă că noi trebuie să considerăm laptele praf ca fiind un drog (def. conform Wikipedia - drog = (1) în sens larg desemnează orice substanţă(naturală sau artificială) care prin natura sa chimică determină alterarea funcţionării unui organ). Acesta înlocuieşte un lichid normal - laptele matern. Este doar un lichid superficial care înlocuieşte laptele matern.
Se cunosc efectele secundare ale laptelui praf, pe termen scurt, pe termen lung, unele destul de grave şi ireversibile. Laptele praf poate fi ocazional necesar, dar tot drog rămâne.
Un drog este, aşa cum spunea un profesor de farmacologie din şcoala medicală, o otravă sau o toxină cu efecte secundare.
Deci, o mamă care decide să-şi hrănească copilul artificial în loc să alăpteze, nu va evita problema toxinelor care ajung în corpul bebeluşului. De fapt, este uimitor cât de indulgenţi suntem în ziua de azi cu laptele praf. În nici unul din articolele sau programele de televiziune care aduc ştiri despre toxinele din laptele matern sau în orice am citit şi auzit, nu se pomeneşte despre toxinele din laptele praf. Există toxine în laptele praf. De ce tot ce există pe pământ ar fi poluat, chiar şi Polul Nord, dar laptele praf, nu?
Laptele praf e plin de metale grele, inclusiv plumb, de ex., în cantităţi mai mari decât în laptele matern. Şi de ce pesticidele nu ar trebui să fie prezente în laptele praf? Până la urmă, vacile cresc la ţară pe câmpuri pulverizate cu substanţe chimice. Şi soia tot pe acele câmpuri creşte. Interesant, niciodată nu am citit despre asta în ziare.
Dar toxinele sunt bune?
Nu, nu sunt, dar alăptarea ajută la reducerea lor şi diminuează efectul lor.
Iată câteva fapte:
- toxinele duc la creşterea riscului de a dezvolta anumite tipuri de cancer. Adevărat, dar dovezile arată că alăptarea copiilor duce la un risc mai mic de a face unele de cancer decât copii alimentaţi cu lapte praf.
-toxinele pot interfera cu funcţiile neurologice şi cu abilităţile de învăţare. Adevărat, dar dovezile arată că copiii alăptaţi au rezultate mai bune la testele neurologice şi de inteligenţă faţă de copiii alimentaţi cu lapte praf.
-toxinele pot interfera cu imunitatea. Adevărat, dar dovezile arată că nou-născuţii alăptaţi au o imunitate mai bună faţă de cei alimentaţi cu lapte praf şi că această imunitate se desfaşoară mai bine şi mult mai mult dacă copilul este alăptat o perioadă lungă de timp.
Ce trebuie să facem?
Dacă alăptezi copilul atunci faci bine pentru copilul tău, şi pentru lume, şi contează. Alăptarea este un lucru ecologic. Laptele praf poluează mediul înconjurător.
Ar trebui să fim îngrijoraţi de ceea ce facem planetei noastre, iar asta nu presupune încurajarea mamelor de a îşi hrăni copiii cu lapte praf.
Sursa:
Scris şi revizuit de dr.Jack Newman - "Toxins and Infant Feeding"
http://www.nbcionline.org/index.php?option=com_content&view=article&id=51:toxins-and-infant-feeding&catid=5:information&Itemid=17
miercuri, 13 mai 2009
Tratarea infecţiei sânilor cu Candida albicans
Candida albicans este o ciupercă ce poate cauza infecţii ale pielii şi/sau ale membranei mucoase(gura, de exemplu),la copii şi adulţi. La copii mici, această ciupercă duce frecvent la apariţia unor pete albe în gură, a unor erupţii cutanate sau de scutec.
Infecţia cu Candida poate afecta sfârcurile mamei care alăptează în orice moment. Candidei albicans îi plac locurile calde, umede, întunecoase. Ea trăieşte normal pe pielea noastră, iar pielea a 90% dintre bebeluşi este colonizată de această ciupercă în termen de câteva ore de la naştere. Mulţi germeni care trăiesc în noi, în mod normal, pot deveni o problemă în anumite împrejurări. Când mama care alăptează are sfârcurile infectate cu Candida poate simţi dureri severe ale sfârcurilor sau dureri puternice, adânci, în sâni.
Diagnosticul infecţiei sfârcurilor şi/sau canalelor cu Candida albicans
Nu există nici un test bun care să ajute la stabilirea diagnosticului. O cultură pozitivă luată de pe sfârcuri nu poate dovedi că durerea este provocată de Candida. Nici o cultură negativă nu dovedeşte că durerea nu se datorează Candidei.
Prezenţa sau absenţa unei infecţii cu Candida asupra copilului nu este de ajutor. Copilul poate avea pete în gură, iar mama să nu sufere de nici o durere. Mama poate avea simptome clasice pentru infecţia sfârcurilor cu Candida, iar copilul să nu aibă pete în gură sau erupţii cutanate.
Simptome tipice pentru o infecţie cu Candida albicans a sfârcurilor sânilor unei mame care alăptează
Dureri ale sfârcurilor cauzate de infecţia cu Candida albicans
Durerea cauzată de Candida este, în general, diferită de durerea cauzată de o poziţionare la sân a copilului greşită şi/sau de un supt insuficient.
Durerea cauzată de o infecţie cu Candida:
- se simte mai degrabă, de multe ori, ca o arsură, decât ca o înţepătură, ciupitură, asociate altor cauze; senzaţia de arsură se poate datora şi altor cauze, durerea provocată de infecţia cu Candida nu e necesar să se asemene cu senzaţia de arsură.
-de obicei, durerea se simte pe toată durata suptului şi, ocazional, poate continua şi după ce suptul a luat sfârşit. Aceasta vine în contrast cu durerea datorată altor cauze care, de obicei, provoacă durere sânului când bebeluşul nu-l apucă bine şi, treptat, durerea trece când copilul a învăţat să apuce bine sânul.
-se extinde şi la subsoara sau în spate.
-nu modifică aspectul sânilor, deşi uneori pot să apară pete roşii sau areolă să fie netedă şi strălucitoare, iar sfârcul să prezinte crăpături.
- poate fi asociată cu utilizarea recentă a antibioticelor de către copil sau mamă, dar nu e neapărat.
-poate fi severă, poate fi sau nu însoţită de mâncărime;
-poate să apară doar la un sân sau doar la sfârc;
-poate să apară numai în interiorul sânului; această durere se intensifică pe timpul nopţii; sânul e normal; aceasta nu e mastită şi nu se tratează cu antibiotice; antibioticele pot înrăutăţi situaţia;
Diagnosticarea infecţiei cu Candida albicans e dificil de făcut de aceea mamele nu trebuie să se autodiagnosticheze. Durerea provocată de Candida este adesea confundată cu durerea provocată de poziţia aiurea de supt şi/sau cu durerea provocată de procesele vasospastice/fenomenul Raynaud.
Tratarea infecţiei cu Candida albicans
Pentru durerile de sfârc se face tratament local al sfârcurilor cu unguent special constituit din:
- mupirocin 2% unguent (15 grame)
- betametazona 0.1 % unguent (15 grame)
- a acestea se adaugă miconazol pulbere astfel încât concentraţia finală să fie de 2% miconazol. Această combinaţie are un volum total de nu mai mult de 30 grame.
Clotrimazol pulbere (nu la fel de bun ca miconazolul) la o concentraţie de 2% poate sustitui miconazolul pulbere dacă nu este disponibil, dar ambele există pe piaţă. Utilizarea pulberii oferă o bună concentrare a antifungicelor (miconazol sau clotrimazol), precum şi concentraţiile de mupirocin şi betametazonă rămân mari. Uneori, se adaugă ibuprofen pulbere cu o concentraţie finală de 2%.
Unguentul se aplică după fiecare supt (excepţie când mama foloseşte violet de genţiană). Se unge puţin, până când aveţi senzaţia că sfârcul şi areola vor străluci dar nu se mai poate vedea unguentul. Nu se spală şi nu se şterge. Acest unguent se poate folosi şi pentru alte infecţii ale sfarcului, nu doar pentru Candida. Unguentul se utilizează până durerea scade în intensitate şi se va continua folosirea lui, dar cu frecvenţă mai redusă, pentru câteva zile. Dacă după 3-4 zile de utilizare durerea nu a trecut atunci mai faceţi o vizită medicului specialist.
Dacă nu vă este mai bine după tratamentul cu unguent special, adăugaţi:
-violetul de gentiana – se foloseşte de 4-7 ori pe zi; dacă după 4 zile durerea dispare se întrerupe utilizarea lui; dacă nu dispare se continuă tratamentul încă 3 zile. După 7 zile de tratament se întrerupe folosirea violetului de genţiană.
Violetul de genţiană se prezintă ca soluţie de 1% apă. Se dizolvă de obicei în 10% alcool, pentru că nu este solubil în apă. Această cantitate de alcool este neglijabilă, pentru că, copilul va primi doar câteva picături. Unii farmacişti dizolvă violetul de genţiană în glicerină, în loc de alcool. Violetul de genţiană este disponibil în farmacii, fără prescripţie medicală. Buzele copilului vor fi de culoare violet, purpuriu, dar culoarea va dispărea după câteva zile. În jur de 10 ml de violet de genţiană sunt mai mult decât suficienţi pentru un întreg tratament. Majoritatea mamelor preferă să facă tratamentul înainte de culcare astfel încât să-şi lase sânii liberi şi fără grijă că îşi vor păta hainele. Violetul de genţiană pătează, face "mizerie”. Înainte de a folosi violetul de genţiană se recomandă pentru o pătare mai puţină a feţei copilului să se ungă obrajii şi bărbia cu un pic de ulei de măsline. Se foloseşte un băţ pentru curăţarea urechilor care se introduce foarte puţin în violetul de genţiană, apoi se unge sfârcul şi areola cu acest băţ şi se lasă să se usuce câteva secunde după care copilul se ataşează la sân. În acest mod se tratează şi gura copilului şi sânii mamei. Un tampon de bumbac poate ajuta la îndepărtarea excesului de violet de genţiană de pe faţa copilului. Tratamentul se repetă în fiecare zi de cel puţin 3 sau 4 ori pe zi.
Foarte rar, copiii care sunt trataţi cu violet de genţiană pot respinge sânul.Dacă acest lucru se întâmplă se stopează violetul de genţiană, sânii se spăla foarte, foarte bine cu apă caldă şi copilul va reveni la sân.
- extract din seminţe de grapefruit, dar ar trebui utilizat în paralel cu unguentul special. Soluţia se aplică direct pe sfârcuri. Nu este nevoie să se ţină la frigider.
Pentru diluarea extractului din seminţe de grapefruit se amestecă bine 5-10 picături în 30 ml de apă. Se utilizează un tampon de bumbac pentru aplicarea pe sfârcuri şi areole. Se lasă să se usuce câteva secunde, apoi se aplică unguentul special. Dacă se foloseşte în paralel şi violetul de genţiană atunci nu se utilizează extractul. Dacă durerea nu se estompează după 2-3 zile de folosire a extractului atunci se creşte concentraţia - 5 picături la 30 ml de apă şi se continuă cu până la 25 picături la 30 ml apă.
Dacă pielea se usucă, se exfoliază sau apar pete albe, se înlocuieşte unguentul special cu ulei de măsline, de 1-3 ori pe zi, şi se scade concentraţia extractului. Dacă exfolierea se înteţeşte atunci se renunţă la extract.
Dacă durerile se simt în interiorul sânilor (e necesar un tratament sistematic:
- extract din seminţe de grapefruit sub formă de tablete sau capsule, 250 mg, câte 2 comprimate pe zi, oral (luate de către mamă!). Extractul lichid poate fi administrat şi oral, 10 picături dizolvate în apă, de 3 ori pe zi(deşi acest lucru nu e la fel de eficient). Tabletele sau capsulele de extract din seminţe de grapefruit pot fi folosite înainte de a încerca fluconazol, în loc de fluconazol sau în plus, în cazurile rezistente la fluconazol.
Şi/sau
- probiotice: Acidophilus cu bifidus (cu fructo-oligozaharide este şi mai bine!). Mama ar trebui să ia 1-2 capsule (concentraţie de 10 miliarde celule) de 2-3 ori pe zi. Probioticele se iau la cel puţin o oră de când s-au înghiţit tabletele orale de extract din seminţe de grapefruit. Bebeluşul trebuie tratat cu probiotice de 2 ori pe zi pentru aproximativ 7 zile (mama îşi umezeşte degetul curat şi îl rulează prin praful de la o capsulă de probiotice, apoi lasă copilul să sugă degetul chiar înainte de a fi hrănit).
Dacă nu se vede nici o îmbunătăţire atunci se adaugă:
- fluconazol; dacă durerea persistă şi există siguranţa că este prezentă Candida, se adaugă fluconazol 400 mg pentru început, apoi 100 mg de 2 ori pe zi, timp de cel puţin 2 săptămâni, iar după ce mama nu mai simte durere încă o săptămână. Ungerea sfarcului cu unguentul special trebuie continuată, iar tratamentul cu violet de genţiană repetat. Fluconazolul nu trebuie să fie prim medicament în tratament.
Alte medicamente:
Pentru durere în sân, adâncă, se recomandă ibuprofen – 400 mg la fiecare 4 ore (doza zilnică maximă recomandată este de 2400 mg/zi).
Atenţie!
Materialele prezentate au în exclusivitate scop informativ şi educativ. Acestea nu pot înlocui consultul direct al unui medic.
Sursa:
http://www.drjacknewman.com/help/Gentian%20Violet.asp
http://www.drjacknewman.com/help/Candida-Protocol.asp
http://www.drjacknewman.com/help/Fluconozale.asp
Infecţia cu Candida poate afecta sfârcurile mamei care alăptează în orice moment. Candidei albicans îi plac locurile calde, umede, întunecoase. Ea trăieşte normal pe pielea noastră, iar pielea a 90% dintre bebeluşi este colonizată de această ciupercă în termen de câteva ore de la naştere. Mulţi germeni care trăiesc în noi, în mod normal, pot deveni o problemă în anumite împrejurări. Când mama care alăptează are sfârcurile infectate cu Candida poate simţi dureri severe ale sfârcurilor sau dureri puternice, adânci, în sâni.
Diagnosticul infecţiei sfârcurilor şi/sau canalelor cu Candida albicans
Nu există nici un test bun care să ajute la stabilirea diagnosticului. O cultură pozitivă luată de pe sfârcuri nu poate dovedi că durerea este provocată de Candida. Nici o cultură negativă nu dovedeşte că durerea nu se datorează Candidei.
Prezenţa sau absenţa unei infecţii cu Candida asupra copilului nu este de ajutor. Copilul poate avea pete în gură, iar mama să nu sufere de nici o durere. Mama poate avea simptome clasice pentru infecţia sfârcurilor cu Candida, iar copilul să nu aibă pete în gură sau erupţii cutanate.
Simptome tipice pentru o infecţie cu Candida albicans a sfârcurilor sânilor unei mame care alăptează
Dureri ale sfârcurilor cauzate de infecţia cu Candida albicans
Durerea cauzată de Candida este, în general, diferită de durerea cauzată de o poziţionare la sân a copilului greşită şi/sau de un supt insuficient.
Durerea cauzată de o infecţie cu Candida:
- se simte mai degrabă, de multe ori, ca o arsură, decât ca o înţepătură, ciupitură, asociate altor cauze; senzaţia de arsură se poate datora şi altor cauze, durerea provocată de infecţia cu Candida nu e necesar să se asemene cu senzaţia de arsură.
-de obicei, durerea se simte pe toată durata suptului şi, ocazional, poate continua şi după ce suptul a luat sfârşit. Aceasta vine în contrast cu durerea datorată altor cauze care, de obicei, provoacă durere sânului când bebeluşul nu-l apucă bine şi, treptat, durerea trece când copilul a învăţat să apuce bine sânul.
-se extinde şi la subsoara sau în spate.
-nu modifică aspectul sânilor, deşi uneori pot să apară pete roşii sau areolă să fie netedă şi strălucitoare, iar sfârcul să prezinte crăpături.
- poate fi asociată cu utilizarea recentă a antibioticelor de către copil sau mamă, dar nu e neapărat.
-poate fi severă, poate fi sau nu însoţită de mâncărime;
-poate să apară doar la un sân sau doar la sfârc;
-poate să apară numai în interiorul sânului; această durere se intensifică pe timpul nopţii; sânul e normal; aceasta nu e mastită şi nu se tratează cu antibiotice; antibioticele pot înrăutăţi situaţia;
Diagnosticarea infecţiei cu Candida albicans e dificil de făcut de aceea mamele nu trebuie să se autodiagnosticheze. Durerea provocată de Candida este adesea confundată cu durerea provocată de poziţia aiurea de supt şi/sau cu durerea provocată de procesele vasospastice/fenomenul Raynaud.
Tratarea infecţiei cu Candida albicans
Pentru durerile de sfârc se face tratament local al sfârcurilor cu unguent special constituit din:
- mupirocin 2% unguent (15 grame)
- betametazona 0.1 % unguent (15 grame)
- a acestea se adaugă miconazol pulbere astfel încât concentraţia finală să fie de 2% miconazol. Această combinaţie are un volum total de nu mai mult de 30 grame.
Clotrimazol pulbere (nu la fel de bun ca miconazolul) la o concentraţie de 2% poate sustitui miconazolul pulbere dacă nu este disponibil, dar ambele există pe piaţă. Utilizarea pulberii oferă o bună concentrare a antifungicelor (miconazol sau clotrimazol), precum şi concentraţiile de mupirocin şi betametazonă rămân mari. Uneori, se adaugă ibuprofen pulbere cu o concentraţie finală de 2%.
Unguentul se aplică după fiecare supt (excepţie când mama foloseşte violet de genţiană). Se unge puţin, până când aveţi senzaţia că sfârcul şi areola vor străluci dar nu se mai poate vedea unguentul. Nu se spală şi nu se şterge. Acest unguent se poate folosi şi pentru alte infecţii ale sfarcului, nu doar pentru Candida. Unguentul se utilizează până durerea scade în intensitate şi se va continua folosirea lui, dar cu frecvenţă mai redusă, pentru câteva zile. Dacă după 3-4 zile de utilizare durerea nu a trecut atunci mai faceţi o vizită medicului specialist.
Dacă nu vă este mai bine după tratamentul cu unguent special, adăugaţi:
-violetul de gentiana – se foloseşte de 4-7 ori pe zi; dacă după 4 zile durerea dispare se întrerupe utilizarea lui; dacă nu dispare se continuă tratamentul încă 3 zile. După 7 zile de tratament se întrerupe folosirea violetului de genţiană.
Violetul de genţiană se prezintă ca soluţie de 1% apă. Se dizolvă de obicei în 10% alcool, pentru că nu este solubil în apă. Această cantitate de alcool este neglijabilă, pentru că, copilul va primi doar câteva picături. Unii farmacişti dizolvă violetul de genţiană în glicerină, în loc de alcool. Violetul de genţiană este disponibil în farmacii, fără prescripţie medicală. Buzele copilului vor fi de culoare violet, purpuriu, dar culoarea va dispărea după câteva zile. În jur de 10 ml de violet de genţiană sunt mai mult decât suficienţi pentru un întreg tratament. Majoritatea mamelor preferă să facă tratamentul înainte de culcare astfel încât să-şi lase sânii liberi şi fără grijă că îşi vor păta hainele. Violetul de genţiană pătează, face "mizerie”. Înainte de a folosi violetul de genţiană se recomandă pentru o pătare mai puţină a feţei copilului să se ungă obrajii şi bărbia cu un pic de ulei de măsline. Se foloseşte un băţ pentru curăţarea urechilor care se introduce foarte puţin în violetul de genţiană, apoi se unge sfârcul şi areola cu acest băţ şi se lasă să se usuce câteva secunde după care copilul se ataşează la sân. În acest mod se tratează şi gura copilului şi sânii mamei. Un tampon de bumbac poate ajuta la îndepărtarea excesului de violet de genţiană de pe faţa copilului. Tratamentul se repetă în fiecare zi de cel puţin 3 sau 4 ori pe zi.
Foarte rar, copiii care sunt trataţi cu violet de genţiană pot respinge sânul.Dacă acest lucru se întâmplă se stopează violetul de genţiană, sânii se spăla foarte, foarte bine cu apă caldă şi copilul va reveni la sân.
- extract din seminţe de grapefruit, dar ar trebui utilizat în paralel cu unguentul special. Soluţia se aplică direct pe sfârcuri. Nu este nevoie să se ţină la frigider.
Pentru diluarea extractului din seminţe de grapefruit se amestecă bine 5-10 picături în 30 ml de apă. Se utilizează un tampon de bumbac pentru aplicarea pe sfârcuri şi areole. Se lasă să se usuce câteva secunde, apoi se aplică unguentul special. Dacă se foloseşte în paralel şi violetul de genţiană atunci nu se utilizează extractul. Dacă durerea nu se estompează după 2-3 zile de folosire a extractului atunci se creşte concentraţia - 5 picături la 30 ml de apă şi se continuă cu până la 25 picături la 30 ml apă.
Dacă pielea se usucă, se exfoliază sau apar pete albe, se înlocuieşte unguentul special cu ulei de măsline, de 1-3 ori pe zi, şi se scade concentraţia extractului. Dacă exfolierea se înteţeşte atunci se renunţă la extract.
Dacă durerile se simt în interiorul sânilor (e necesar un tratament sistematic:
- extract din seminţe de grapefruit sub formă de tablete sau capsule, 250 mg, câte 2 comprimate pe zi, oral (luate de către mamă!). Extractul lichid poate fi administrat şi oral, 10 picături dizolvate în apă, de 3 ori pe zi(deşi acest lucru nu e la fel de eficient). Tabletele sau capsulele de extract din seminţe de grapefruit pot fi folosite înainte de a încerca fluconazol, în loc de fluconazol sau în plus, în cazurile rezistente la fluconazol.
Şi/sau
- probiotice: Acidophilus cu bifidus (cu fructo-oligozaharide este şi mai bine!). Mama ar trebui să ia 1-2 capsule (concentraţie de 10 miliarde celule) de 2-3 ori pe zi. Probioticele se iau la cel puţin o oră de când s-au înghiţit tabletele orale de extract din seminţe de grapefruit. Bebeluşul trebuie tratat cu probiotice de 2 ori pe zi pentru aproximativ 7 zile (mama îşi umezeşte degetul curat şi îl rulează prin praful de la o capsulă de probiotice, apoi lasă copilul să sugă degetul chiar înainte de a fi hrănit).
Dacă nu se vede nici o îmbunătăţire atunci se adaugă:
- fluconazol; dacă durerea persistă şi există siguranţa că este prezentă Candida, se adaugă fluconazol 400 mg pentru început, apoi 100 mg de 2 ori pe zi, timp de cel puţin 2 săptămâni, iar după ce mama nu mai simte durere încă o săptămână. Ungerea sfarcului cu unguentul special trebuie continuată, iar tratamentul cu violet de genţiană repetat. Fluconazolul nu trebuie să fie prim medicament în tratament.
Alte medicamente:
Pentru durere în sân, adâncă, se recomandă ibuprofen – 400 mg la fiecare 4 ore (doza zilnică maximă recomandată este de 2400 mg/zi).
Atenţie!
Materialele prezentate au în exclusivitate scop informativ şi educativ. Acestea nu pot înlocui consultul direct al unui medic.
Sursa:
http://www.drjacknewman.com/help/Gentian%20Violet.asp
http://www.drjacknewman.com/help/Candida-Protocol.asp
http://www.drjacknewman.com/help/Fluconozale.asp
duminică, 10 mai 2009
Roseola infantum
Totul a inceput cu o inghetata pe care Darie a fost dornic sa o manance dupa ce a vazut ca jumatate din oamenii de pe strada o aveau in mana si o laudau. A doua zi a urmat aparitia tusei si a mucozitatilor.Toata lumea binevoitoare din jur mi-a sarit in cap pe motiv ca de la inghetata i se trageau toate, iar eu eram principala vinovata (ca doar eu o cumparasem). La astfel de raceli de mica amploare se trateaza doar cu lapte matern. Asa ca de unde Darie incepuse sa ceara titi doar dimineata, la somnul de pranz si la somnul de noapte a revenit la un supt de boala (cum ii spun eu!), adica cerea foarte des, iar tehnica de supt aplicata sanilor mei nu mai era chiar o placere. Asa ca limitele mele au fost intinse pana la insuportabilitate, dar, cum simteam ca el suferea, ca era bolnavior, am tras aer in piept si am zis ca trecem cu bine si de acest episod.
Si au venit zile in care temperatura lui Darie oscila intre 37.7-38.4 grade Celsius.Dar nu temperatura ma ingijora, stiu ca se recomanda ca de la 38.6 grade Celsius sa se aplice un antitermic, daca copilul nu se simte bine, ci starea lui de moleseala, apatia, lipsa poftei de mancare, fierbinteala pe care o simteam daca imi tineam obrazul lipit de al lui sau daca mana mea era deasupra lui. Si simteam ca sufera, noaptea in somn gemea si ma cauta, sa ma tina de mana. Iar toata ziua mi-a stat in brate sau la san cu rare momente de joaca. Nici macar slingul nu l-a acceptat, m-a vrut aproape, piele pe piele!
Vizita la medicul pediatru mai rau m-a daramat! Am primit o lista intreaga de medicamente: Erdomed pentru tuse, Nurofen (citind prospectul m-a cam bulversat sa observ ce contine!), Panadol, Novocalmin (eu stiu ca e pe baza de algocalmin si recomandat pentru copii peste 4 ani, Darie avand 2 ani si jumatate!) pentru scaderea febrei alternate din 4 in 4 ore (mi-a oferit o schema), Ophtamesone pentru mucozitati (prospectul mi-a indicat ca are antibiotic!), iar daca febra nu scade dupa 1 zi sa trec pe antibiotic.Am cerut o antibiograma, dar raspunsul a venit prompt ca nu are la ce (rosu in gat nu are, hmmm!).Atunci am cerut o hemoleucograma, sa vedem numarul leucocitelor care sa-mi confirme daca este nevoie de antibiotic. Si i-am sugerat daca nu poate fi vorba de o boala a copilariei, o roseola. Raspunsul sec a fost ca “da, poate fi!”.
A doua zi, hemoleucograma imi confirma ca nu e nevoie de antibiotic.I-au efectuat si un exudat nazal si faringian, dar rezultatul vine de abia luni.
Tratamentul prescris de medic nu l-am urmat, citind prospectele m-am cam infiorat ce pot sa contina si am hotarat, pe propria raspundere, ca nu e cazul sa i le ofer.
Febra i-am scazut-o cu dusuri la aceeasi temperatura cu corpul lui, apoi infasurat in halatul de baie si tinut pe corpul meu, in brate sub pilota. Febra e o forma de lupta a organismului si, atat cat poate, trebuie lasat sa o faca.
Dupa 3 zile de temperatura mai ridicata (38.5-39 grade celsius), joi seara am observat primele bubite rosii pe spatele lui Darie.Mi-au confirmat ca am actionat cu cap si rabdare.
Roseola infantum sau exanthemul viral(cum mi-a spus pediatrul dupa ce l-am anuntat de aparitia bubelor!) sau a sasea boala a copilariei era prezenta in corpul lui Darie.
A doua zi dimineata spatele, pieptul, burta si capul lui Darie erau pline de bubite mici, rosii. Cele de pe frunte, cap, ceafa au disparut in cateva ore.
Azi este a trei azi, iar bubitele sunt in regresie totala, copilul meu cel bun si drag se simte mult mai bine, mananca si altceva in afara de laptele matern si cere afara, la aer, in parc, la prietenii lui.
Prietenii lui, pentru care avem emotii acum, tinand cont ca boala e contagioasa, iar Darie a luat contact cu ei. Sa speram ca totul va fi bine!
vineri, 8 mai 2009
One million campaign
Aproximativ 10 de milioane de copii mor în fiecare an în lume, înainte de a ajunge la a cincea zi de viaţă. Aceasta înseamnă peste 27.000 de copii pe zi sau peste 1100 de copii pe oră. Dintre aceştia, peste o treime - mai mult de 450 - au mai puţin de o lună. Dovezile ştiinţifice arată că alăptarea poate salva mii de copii.
Din păcate, nici măcar jumătate din femeile din lume nu pot alăpta adecvat. 135 milioane de copii se nasc în fiecare an. Doar 64 de milioane de femei pot iniţia alăptarea la timp. Doar 48 de milioane de femei pot alăpta timp de şase luni.
ONE MILLION CAMPAIGN susţine femeile să alăpteze şi vă oferă şansa de a vă face auzită vocea pentru a sprijini femeile să alăpteze. Semnaţi petitia !
ONE MILLION CAMPAIGN este parte integrantă din"Initiativa globală de a alăpta copii pentru supravietuire”(gBICS) în parteneriat cu Norad şi "Propunerea globală pentru o acţiune coordonată de IBFAN&WABA: Protejarea, promovarea şi susţinerea alăptării pentru apărarea drepturilor omului şi egalitatea între sexe” în parteneriat cu Sida. Obiectivul este de a mobiliza opinia publică, prin intermediul a un milion de semnături, pentru a sprijini femeile şi mamele.
Fii o parte din ONE MILLION CAMPAIGN postând poze sau filme care sprijină alăptarea!Poţi deveni parte vitală din Valul schimbării.....
Din păcate, nici măcar jumătate din femeile din lume nu pot alăpta adecvat. 135 milioane de copii se nasc în fiecare an. Doar 64 de milioane de femei pot iniţia alăptarea la timp. Doar 48 de milioane de femei pot alăpta timp de şase luni.
ONE MILLION CAMPAIGN susţine femeile să alăpteze şi vă oferă şansa de a vă face auzită vocea pentru a sprijini femeile să alăpteze. Semnaţi petitia !
ONE MILLION CAMPAIGN este parte integrantă din"Initiativa globală de a alăpta copii pentru supravietuire”(gBICS) în parteneriat cu Norad şi "Propunerea globală pentru o acţiune coordonată de IBFAN&WABA: Protejarea, promovarea şi susţinerea alăptării pentru apărarea drepturilor omului şi egalitatea între sexe” în parteneriat cu Sida. Obiectivul este de a mobiliza opinia publică, prin intermediul a un milion de semnături, pentru a sprijini femeile şi mamele.
Fii o parte din ONE MILLION CAMPAIGN postând poze sau filme care sprijină alăptarea!Poţi deveni parte vitală din Valul schimbării.....
Efectele biberonului şi suzetei asupra alăptării
“Nu oferiţi tetine artificiale sau suzetă copiilor alăptaţi.”
"Copiii nu ar trebui hrăniţi folosind biberoane cu tetine artificiale şi nici să nu se permită introducerea suzetei."
(citat din “Criterii globale ale OMS/UNICEF pentru iniţiativă “Spitalul prietenul copiilor”, 1992)
Suzeta este utilizată în lumea întreagă şi este considerată de unii specialişti din domeniul sănătăţii inutilă sau dăunătoare şi fără beneficii pentru dezvoltarea copiilor (Victora et al., 1997).
Biberonul cu tetină artificială poate fi considerat o alternativă atunci când nou-născuţii nu pot fi alimentaţi direct la sân. Cu toate acestea, suzetele şi tetinele artificiale pot fi dăunătoare, purtătoare de infecţii, reduc timpul petrecut la sânul mamei şi interferează cu cererea hranei şi, posibil, modifică dinamica orală. Ele sunt utilizate din diferite motive şi, oarecum, funcţionează în moduri diferite, aşa că se vor consideră separat. Tetinele sunt incluse la substituenţi ale laptelui matern în sfera de aplicare a Codului Internaţional de comercializare a substituenţilor laptelui matern în scopul de a limita promovarea lor către public.
Metoda alternativă de hrănire a sugarului care nu poate fi alăptat este cana.
Aceasta se recomandă în special pentru sugarii care iau sânul mai târziu şi pentru situaţiile în care igiena biberoanelor şi a tetinelor este dificil de realizat.
Tehnica corectă de hrănire cu cana - sugarul să poată controla aportul de lapte, nu să i se toarne laptele – a fost iniţiată în Kenya de Musoke (1990) care a găsit acest mod de a hrăni mai uşor pentru stabilirea alăptării la copiii prematuri.
Efectele tetinelor artificiale asupra alăptării
Există mai multe nemulţumiri din partea mamelor şi a profesioniştilor din domeniul alăptării asupra faptului că acei copii hrăniţi la început cu biberonul au dificultăţi mari de a se ataşa la sân (Musoke, 1990; Mohrbacher & Stock, 1991; Riordan, 1991). S-au descris câteva diferenţe, mecanice şi dinamice, între alăptare şi alimentarea artificială cu tetină (Ardran, 1958a and b; Woolridge, 1986a; Nowak, Smith & Erenberg, 1994). Se sugerează că folosirea tetinei interferează cu învăţarea copilului să sugă. Acest lucru este independent de apetitul copilului. Unii sugari par să dezvolte o preferinţă pentru tetinele artificiale, deşi mecanismul nu a fost pe deplin explicat (Neifert, Lawrence & Seacat, 1996). Cu ajutor calificat, individual, sugarii pot fi ajutaţi să renunţe la preferinţa pentru tetină şi să sugă la sân (Fisher & Inch, 1996), dar astfel de ajutor nu este disponibil, de cele mai multe ori, iar folosirea tetinelor artificiale de rutină poate reduce rata alăptării.
Au fost identificate doar doua studii experimentale şi ambele sunt limitate. Cronenwett et al.(1992) au urmărit 121 de nou-născuţi. Aceştia au fost distribuiţi aleatoriu într-un grup "alaptat” (sugarii au primit 2 biberoane de lapte pe săptămână din săptămâna a doua şi până în săptămâna a şasea, postpartum) şi un grup "cu biberoane planificate” (sugarii au primit un biberon de lapte matern sau de lapte praf pe zi timp de cel puţin 5 zile de-a lungul a 75 de săptămâni).
La 12 săptămâni postpartum, 93% din totalul grupului cu sugari alăptaţi erau încă alăptaţi, comparativ cu 83% din celălalt grup. După 6 luni, procentul era de 69% pentru grupul cu sugari alăptaţi şi 59% din celălalt grup. Tendinţa a demonstrat că dimensiunea eşantionului trebuie să fie mult mai mare. Au fost şi ceva sugestii de genul că alăptarea e plăcută şi cu folosirea câtorva biberoane de lapte.
Cam 76% din copii au primit biberonul în spital, indiferent de grupul de atribuire. Multiple analize de regresie logistică au arătat că 30% din copiii ai căror mame au oferit biberonul în spital au avut dificultăţi severe de alăptare, în comparaţie cu doar 14% ai căror copii nu au primit biberonul.
Schubiger et al (1997), au realizat un studiu în mai multe centre din Elveţia, pe 602 cupluri mamă-copil de-a lungul spitalizării. S-au ales două grupuri: unul destinat a primi suplimente numai cu prescripţie medicală, date cu cana, nu cu tetină artificială şi un grup de control.La 6 luni, nu exista nici o diferenţă numerică între cele două grupuri (57% versus 55%). Mai multe limitări metodologice reduc valabilitatea internă a studiului.
De exemplu, mamele nu au fost în camere diferite, o mare parte din grupul de intervenţie (46%) nu s-a respectat şi doar 8.3 % dintre copii au primit supliment.
Jones (1994), într-un mic studiu făcut în Anglia, a constatat că sugarii prematuri care au fost hrăniţi cu cana atunci când mamele lor nu au fost prezente pentru alăptare au avut mai multe şanse de a continua la sân faţă de cei care au fost hrăniţi cu biberonul.
Lang, Lawrence & Orme (1994) au observat 85 de sugari hrăniţi cu cana în spital. Sugarii ar fi fost hrăniţi cu biberonul din cauza bolii sau a prematuritatii. I-au comparat cu 372 sugari, a 365 de mame, care nu au fost hrăniţi cu cana, dar mamele lor aveau intenţia de a-i alăpta. Ambele grupuri au avut caracteristici demografice, socio-economice şi postnatale similare.După spitalizare, 81% din sugarii hrăniţi cu cana şi 63% din cei hrăniţi fără cană şi alăptaţi erau alăptaţi exclusiv, în timp ce 5% din cei hrăniţi cu cana şi 17% din cei hrăniţi la sân au primit biberon. Autorii au recunoscut că studiul prin natura lui nu a putut dovedi o relaţie între cauză şi efect, dar sugerează că hrănirea cu cana în primele zile poate împiedica utilizarea biberonului şi poate ajuta la stabilirea alăptării.
Efectul suzetei asupra alăptării
Suzetele sunt, în general, utilizate pentru a calma copii, fără a furniza hrană, iar copiii care sunt alăptaţi şi primesc suzetă îşi pot reduce numărul de alăptări pe zi (Victora et al, 1997). Când stimularea sânului şi suptul laptelui sunt reduse, producţia de lapte scade ceea ce poate duce la o înţărcare precoce.
Righard & Alade (1997) au reanalizat rezultatele unui studiu anterior despre tehnica de alăptare şi folosirea suzetei. 82 de copii născuţi la termen, alăptaţi exclusiv, au fost înscrişi în studiu şi urmăriţi prin telefon după 2 săptămâni, 1, 2, 3, 4 luni de la naştere. Cei mai mulţi au început folosirea suzetei (94%) înainte de 2 săptămâni postpartum şi au raportat probleme de alăptare. Aceste probleme au fost frecvente la mamele care ofereau suzeta copilului mai mult de 2 ore pe zi (83%) faţă de mamele care au oferit suzeta ocazional sau deloc (53%). Copiii care nu au primit suzeta deloc au avut mai multe şanse de a fi alăptaţi până la 4 luni faţă de cei care au folosit suzeta (91% versus 41%). Copiii care au folosit suzeta şi care au dezvoltat o tehnică incorectă de supt au şanse mai mici de a fi alăptaţi la 4 luni faţă de cei care au adoptat o tehnică bună de supt (7% comparativ cu 59%). Printre copii care nu au utilizat suzeta şi au avut tehnică bună de supt nu a existat nici o diferenţă semnificativă până la 4 luni faţă de cei cu tehnică incorectă de supt (90% şi respectiv, 82% erau încă alăptaţi). Astfel, se pare că suzeta dă o creştere a problemei cu alăptarea care altfel ar putea fi depăşită.
Alte 3 studii s-au făcut în Brazilia pe copii care au utilizat suzetă (Victora et al, 1993; Barros et al, 1995a; Victora et al, 1997).
Victora et al (1993) a constatat că 249 de copii încă alăptaţi la vârsta de o luna , din care 72% au utilizat suzeta tot timpul, iar 59% doar o parte din timp, au încetat alăptarea la 6 luni, comparativ cu 24% care nu au folosit suzeta deloc.
Barros et al.(1995a) au recrutat 605 copii la naştere, în Brazilia. La vârsta de 1 luna, 23% erau utilizatori frecvenţi ai suzetei (sugeau suzeta pe timpul zilei şi pe timpul nopţii) şi 32 % erau utilizatori de suzetă pentru o scurtă perioadă de timp. La vârstă de 4 luni, 45% din utilizatorii de suzetă pe perioade scurte erau alăptaţi exclusiv faţă de 17% dintre utilizatorii frecvenţi sau parţiali (26%).
Copii care au folosit suzeta au de 4 ori şanse mai mari de a opri alăptarea între 1 şi 6 luni faţă de cei care nu o folosesc.
Într-o combinaţie de studii epidemiologice şi etnografice, Victora et al.(1997) au vizitat 650 mame şi nou-născuţi la scurt timp după naştere, la 1, 3 şi 6 luni. Mai mult de jumătate din mamele care au oferit suzeta copiilor în spital şi de la o lună de zile. 450 de copii alăptaţi până la o lună şi a căror mame nu au raportat probleme de alăptare au fost analizaţi separaţi. Modelul arătat de utilizarea suzetei la 1 lună a fost puternic asociat cu durata alăptării: cei care nu au primit suzeta au avut de 4 ori mai multe şanse de a continua alăptarea până la 6 luni faţă de cei care au primit suzeta. Riscul stopării alăptării între 1 şi 6 luni a fost crescut de introducerea altui tip de lapte sau de folosirea suzetei pe timp îndelungat de la 1 lună. Prin analiză multivariabila, riscul rămâne crescut atunci când se introduce alt tip de lapte sau se foloseşte suzeta mai tot timpul, chiar dacă mamele au fost informate că suzeta afectează alăptarea.
Studiul etnografic a arătat că suzeta este văzută ca pe ceva normal şi de dorit. Mamele care au oferit suzeta exercită un control puternic asupra comportamentului copilului la sân, au aşteptări mari asupra aspectelor obiective de creştere şi dezvoltare şi au avut reacţii anxioase atunci când copilul lor plângea.
Câteva analize au arătat că acele mame păreau mai îngrijorate faţă de mediul lor social şi erau mai sensibile la critica socială, sugerând o lipsă de încredere în sine.
Mamele care se simt încrezătoare în sine atunci când alăptează par să fie mai puţin afectate de folosirea suzetei. Rezultatele sugerează, de asemenea, că folosirea suzetei poate interfera cu alăptarea la sân din punct de vedere fiziologic, dar utilizarea ei poate fi un marker al dorinţei de a stopa alăptarea. Dacă este aşa atunci mamele au nevoie de asistenţă şi consiliere în alăptare pentru a le ajută să continue alăptarea şi atunci campaniile care vizează reducerea folosirii suzetei sunt susceptibile de eşuare.
Alte efecte ale tetinelor artificiale şi ale suzetei
Există mai multe rezultate de termen scurt şi lung asociate cu utilizarea tetinelor şi suzetei asupra copiilor. Tetinele artificiale modifică modelul respiraţiei şi suptului sugarilor dacă primesc lapte praf sau lapte matern muls (Mathew & Bhatia, 1989). Expiraţia este prelungită, frecvenţa respiraţiei şi saturaţia în oxigen se reduc prin folosirea biberonului comparativ cu folosirea sânului.
Meier (1988) a constatat că nou-născuţii prematuri au arătat semne de stress când au fost hrăniţi cu biberonul faţă de când au fost alăptaţi sugerând că practica "de predare” a biberonului copilului înainte de a fi alăptat este inadecvată. S-au raportat şi modificări ale cavităţii bucale. Copiii care au folosit biberonul au avut carii pe dentiţia primară, numite carii de biberon (Milnes, 1996).
Malocluziile dentare sunt comune copiilor hrăniţi cu biberonul, efectul fiind mai mare cu cât este folosit biberonul mai mult.
Labbok & Hendershot(1987) au găsit o retrospectivă a unui studiu făcut de profesionişti experimentaţi pe mai mult de 9000 de subiecţi, cu vârste între 3 şi 17 ani, hrăniţi cu biberonul şi care au avut risc de 1.84 ori mai mare de malocluzie faţă de copiii care au fost alăptaţi.
Cel mai mare studiu comparativ din literatură (Drane, 1996) a găsit o creştere a probabilităţii de malocluzie dată de folosirea tetinelor şi suzetelor. Acest rezultat poate fi explicat şi prin studiul realizat de Inoue, Sakashita & Kamegai (1995) care a demonstrat activitatea muşchiului maseter care la masticaţie, prin electromiografie, a fost semnificativ la copiii hrăniţi cu biberonul de copiii alăptaţi (copii cu vârste 2 - 6 luni).
Ambele studii ale lui Williamson, Dunleavey & Robinson, 1994 si Niemelä, Uhari&Möttönen, 1995 arată o creştere a incidenţei otitei medii acute şi recurente şi a sechelelor date de folosirea biberonului şi suzetei. Timpanogramele anormale ale unor copii de vârstă 7-24 de luni hrăniţi cu biberonul în poziţia culcat pe spate (Tully, Bar-Haim & Bradley, 1995) sugerează o modificare a presiunii dinamice a urechii. Autorii sugerează că efectul se datorează disfuncţiei trompei lui Eustachio şi a refluxului fluidului din urechea medie.
Alte posibile pericole, includ creşterea apariţiei infecţiei orale cu Candida (Manning, Coughlin & Poskitt, 1985; Šio et al, 1987); utilizarea materialelor cu potenţial cancerigen pentru fabricarea tetinelor şi suzetelor (Westin, 1990); sufocarea prin înghiţirea bucăţilor de material din cauciuc separate după o folosire îndelungată.
Concluzii
Există dovezi din ce în ce mai multe că utilizarea tetinelor artificiale şi suzetelor e asociată cu înţărcarea precoce, precum şi cu alte probleme.Utilizarea tetinelor şi suzetelor în maternitate transmite ideea că profesioniştii din domeniul alăptării le consideră sigure, determinând părinţii să le folosească ulterior. Utilizarea acestora trebuie să fie minimalizată şi evitată cu totul, dacă este posibil, pentru a evita şi transmiterea de mesaje conflictuale familiei. Suzeta nu ar trebui să fie prezentă, în orice moment, în maternităţi.
Dificultatea copilului hrănit cu biberonul în primele zile de a se ataşa la sân poate fi depăşită cu ajutor calificat, dar astfel de ajutor nu este disponibil frecvent. Nou-născuţii nu ar trebui să fie expuşi inutil la riscul de a avea nevoie de ajutor. Cana ar trebui utilizată pentru hrănirea sugarilor care vor fi alăptaţi mai târziu sau atunci când sterilizarea este dificilă.
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii – “Evidence for the Ten Steps to Successful Breastfeeding”,1998
"Copiii nu ar trebui hrăniţi folosind biberoane cu tetine artificiale şi nici să nu se permită introducerea suzetei."
(citat din “Criterii globale ale OMS/UNICEF pentru iniţiativă “Spitalul prietenul copiilor”, 1992)
Suzeta este utilizată în lumea întreagă şi este considerată de unii specialişti din domeniul sănătăţii inutilă sau dăunătoare şi fără beneficii pentru dezvoltarea copiilor (Victora et al., 1997).
Biberonul cu tetină artificială poate fi considerat o alternativă atunci când nou-născuţii nu pot fi alimentaţi direct la sân. Cu toate acestea, suzetele şi tetinele artificiale pot fi dăunătoare, purtătoare de infecţii, reduc timpul petrecut la sânul mamei şi interferează cu cererea hranei şi, posibil, modifică dinamica orală. Ele sunt utilizate din diferite motive şi, oarecum, funcţionează în moduri diferite, aşa că se vor consideră separat. Tetinele sunt incluse la substituenţi ale laptelui matern în sfera de aplicare a Codului Internaţional de comercializare a substituenţilor laptelui matern în scopul de a limita promovarea lor către public.
Metoda alternativă de hrănire a sugarului care nu poate fi alăptat este cana.
Aceasta se recomandă în special pentru sugarii care iau sânul mai târziu şi pentru situaţiile în care igiena biberoanelor şi a tetinelor este dificil de realizat.
Tehnica corectă de hrănire cu cana - sugarul să poată controla aportul de lapte, nu să i se toarne laptele – a fost iniţiată în Kenya de Musoke (1990) care a găsit acest mod de a hrăni mai uşor pentru stabilirea alăptării la copiii prematuri.
Efectele tetinelor artificiale asupra alăptării
Există mai multe nemulţumiri din partea mamelor şi a profesioniştilor din domeniul alăptării asupra faptului că acei copii hrăniţi la început cu biberonul au dificultăţi mari de a se ataşa la sân (Musoke, 1990; Mohrbacher & Stock, 1991; Riordan, 1991). S-au descris câteva diferenţe, mecanice şi dinamice, între alăptare şi alimentarea artificială cu tetină (Ardran, 1958a and b; Woolridge, 1986a; Nowak, Smith & Erenberg, 1994). Se sugerează că folosirea tetinei interferează cu învăţarea copilului să sugă. Acest lucru este independent de apetitul copilului. Unii sugari par să dezvolte o preferinţă pentru tetinele artificiale, deşi mecanismul nu a fost pe deplin explicat (Neifert, Lawrence & Seacat, 1996). Cu ajutor calificat, individual, sugarii pot fi ajutaţi să renunţe la preferinţa pentru tetină şi să sugă la sân (Fisher & Inch, 1996), dar astfel de ajutor nu este disponibil, de cele mai multe ori, iar folosirea tetinelor artificiale de rutină poate reduce rata alăptării.
Au fost identificate doar doua studii experimentale şi ambele sunt limitate. Cronenwett et al.(1992) au urmărit 121 de nou-născuţi. Aceştia au fost distribuiţi aleatoriu într-un grup "alaptat” (sugarii au primit 2 biberoane de lapte pe săptămână din săptămâna a doua şi până în săptămâna a şasea, postpartum) şi un grup "cu biberoane planificate” (sugarii au primit un biberon de lapte matern sau de lapte praf pe zi timp de cel puţin 5 zile de-a lungul a 75 de săptămâni).
La 12 săptămâni postpartum, 93% din totalul grupului cu sugari alăptaţi erau încă alăptaţi, comparativ cu 83% din celălalt grup. După 6 luni, procentul era de 69% pentru grupul cu sugari alăptaţi şi 59% din celălalt grup. Tendinţa a demonstrat că dimensiunea eşantionului trebuie să fie mult mai mare. Au fost şi ceva sugestii de genul că alăptarea e plăcută şi cu folosirea câtorva biberoane de lapte.
Cam 76% din copii au primit biberonul în spital, indiferent de grupul de atribuire. Multiple analize de regresie logistică au arătat că 30% din copiii ai căror mame au oferit biberonul în spital au avut dificultăţi severe de alăptare, în comparaţie cu doar 14% ai căror copii nu au primit biberonul.
Schubiger et al (1997), au realizat un studiu în mai multe centre din Elveţia, pe 602 cupluri mamă-copil de-a lungul spitalizării. S-au ales două grupuri: unul destinat a primi suplimente numai cu prescripţie medicală, date cu cana, nu cu tetină artificială şi un grup de control.La 6 luni, nu exista nici o diferenţă numerică între cele două grupuri (57% versus 55%). Mai multe limitări metodologice reduc valabilitatea internă a studiului.
De exemplu, mamele nu au fost în camere diferite, o mare parte din grupul de intervenţie (46%) nu s-a respectat şi doar 8.3 % dintre copii au primit supliment.
Jones (1994), într-un mic studiu făcut în Anglia, a constatat că sugarii prematuri care au fost hrăniţi cu cana atunci când mamele lor nu au fost prezente pentru alăptare au avut mai multe şanse de a continua la sân faţă de cei care au fost hrăniţi cu biberonul.
Lang, Lawrence & Orme (1994) au observat 85 de sugari hrăniţi cu cana în spital. Sugarii ar fi fost hrăniţi cu biberonul din cauza bolii sau a prematuritatii. I-au comparat cu 372 sugari, a 365 de mame, care nu au fost hrăniţi cu cana, dar mamele lor aveau intenţia de a-i alăpta. Ambele grupuri au avut caracteristici demografice, socio-economice şi postnatale similare.După spitalizare, 81% din sugarii hrăniţi cu cana şi 63% din cei hrăniţi fără cană şi alăptaţi erau alăptaţi exclusiv, în timp ce 5% din cei hrăniţi cu cana şi 17% din cei hrăniţi la sân au primit biberon. Autorii au recunoscut că studiul prin natura lui nu a putut dovedi o relaţie între cauză şi efect, dar sugerează că hrănirea cu cana în primele zile poate împiedica utilizarea biberonului şi poate ajuta la stabilirea alăptării.
Efectul suzetei asupra alăptării Suzetele sunt, în general, utilizate pentru a calma copii, fără a furniza hrană, iar copiii care sunt alăptaţi şi primesc suzetă îşi pot reduce numărul de alăptări pe zi (Victora et al, 1997). Când stimularea sânului şi suptul laptelui sunt reduse, producţia de lapte scade ceea ce poate duce la o înţărcare precoce.
Righard & Alade (1997) au reanalizat rezultatele unui studiu anterior despre tehnica de alăptare şi folosirea suzetei. 82 de copii născuţi la termen, alăptaţi exclusiv, au fost înscrişi în studiu şi urmăriţi prin telefon după 2 săptămâni, 1, 2, 3, 4 luni de la naştere. Cei mai mulţi au început folosirea suzetei (94%) înainte de 2 săptămâni postpartum şi au raportat probleme de alăptare. Aceste probleme au fost frecvente la mamele care ofereau suzeta copilului mai mult de 2 ore pe zi (83%) faţă de mamele care au oferit suzeta ocazional sau deloc (53%). Copiii care nu au primit suzeta deloc au avut mai multe şanse de a fi alăptaţi până la 4 luni faţă de cei care au folosit suzeta (91% versus 41%). Copiii care au folosit suzeta şi care au dezvoltat o tehnică incorectă de supt au şanse mai mici de a fi alăptaţi la 4 luni faţă de cei care au adoptat o tehnică bună de supt (7% comparativ cu 59%). Printre copii care nu au utilizat suzeta şi au avut tehnică bună de supt nu a existat nici o diferenţă semnificativă până la 4 luni faţă de cei cu tehnică incorectă de supt (90% şi respectiv, 82% erau încă alăptaţi). Astfel, se pare că suzeta dă o creştere a problemei cu alăptarea care altfel ar putea fi depăşită.
Alte 3 studii s-au făcut în Brazilia pe copii care au utilizat suzetă (Victora et al, 1993; Barros et al, 1995a; Victora et al, 1997).
Victora et al (1993) a constatat că 249 de copii încă alăptaţi la vârsta de o luna , din care 72% au utilizat suzeta tot timpul, iar 59% doar o parte din timp, au încetat alăptarea la 6 luni, comparativ cu 24% care nu au folosit suzeta deloc.
Barros et al.(1995a) au recrutat 605 copii la naştere, în Brazilia. La vârsta de 1 luna, 23% erau utilizatori frecvenţi ai suzetei (sugeau suzeta pe timpul zilei şi pe timpul nopţii) şi 32 % erau utilizatori de suzetă pentru o scurtă perioadă de timp. La vârstă de 4 luni, 45% din utilizatorii de suzetă pe perioade scurte erau alăptaţi exclusiv faţă de 17% dintre utilizatorii frecvenţi sau parţiali (26%).
Copii care au folosit suzeta au de 4 ori şanse mai mari de a opri alăptarea între 1 şi 6 luni faţă de cei care nu o folosesc.
Într-o combinaţie de studii epidemiologice şi etnografice, Victora et al.(1997) au vizitat 650 mame şi nou-născuţi la scurt timp după naştere, la 1, 3 şi 6 luni. Mai mult de jumătate din mamele care au oferit suzeta copiilor în spital şi de la o lună de zile. 450 de copii alăptaţi până la o lună şi a căror mame nu au raportat probleme de alăptare au fost analizaţi separaţi. Modelul arătat de utilizarea suzetei la 1 lună a fost puternic asociat cu durata alăptării: cei care nu au primit suzeta au avut de 4 ori mai multe şanse de a continua alăptarea până la 6 luni faţă de cei care au primit suzeta. Riscul stopării alăptării între 1 şi 6 luni a fost crescut de introducerea altui tip de lapte sau de folosirea suzetei pe timp îndelungat de la 1 lună. Prin analiză multivariabila, riscul rămâne crescut atunci când se introduce alt tip de lapte sau se foloseşte suzeta mai tot timpul, chiar dacă mamele au fost informate că suzeta afectează alăptarea.
Studiul etnografic a arătat că suzeta este văzută ca pe ceva normal şi de dorit. Mamele care au oferit suzeta exercită un control puternic asupra comportamentului copilului la sân, au aşteptări mari asupra aspectelor obiective de creştere şi dezvoltare şi au avut reacţii anxioase atunci când copilul lor plângea.
Câteva analize au arătat că acele mame păreau mai îngrijorate faţă de mediul lor social şi erau mai sensibile la critica socială, sugerând o lipsă de încredere în sine.
Mamele care se simt încrezătoare în sine atunci când alăptează par să fie mai puţin afectate de folosirea suzetei. Rezultatele sugerează, de asemenea, că folosirea suzetei poate interfera cu alăptarea la sân din punct de vedere fiziologic, dar utilizarea ei poate fi un marker al dorinţei de a stopa alăptarea. Dacă este aşa atunci mamele au nevoie de asistenţă şi consiliere în alăptare pentru a le ajută să continue alăptarea şi atunci campaniile care vizează reducerea folosirii suzetei sunt susceptibile de eşuare.
Alte efecte ale tetinelor artificiale şi ale suzetei
Există mai multe rezultate de termen scurt şi lung asociate cu utilizarea tetinelor şi suzetei asupra copiilor. Tetinele artificiale modifică modelul respiraţiei şi suptului sugarilor dacă primesc lapte praf sau lapte matern muls (Mathew & Bhatia, 1989). Expiraţia este prelungită, frecvenţa respiraţiei şi saturaţia în oxigen se reduc prin folosirea biberonului comparativ cu folosirea sânului.
Meier (1988) a constatat că nou-născuţii prematuri au arătat semne de stress când au fost hrăniţi cu biberonul faţă de când au fost alăptaţi sugerând că practica "de predare” a biberonului copilului înainte de a fi alăptat este inadecvată. S-au raportat şi modificări ale cavităţii bucale. Copiii care au folosit biberonul au avut carii pe dentiţia primară, numite carii de biberon (Milnes, 1996).
Malocluziile dentare sunt comune copiilor hrăniţi cu biberonul, efectul fiind mai mare cu cât este folosit biberonul mai mult.
Labbok & Hendershot(1987) au găsit o retrospectivă a unui studiu făcut de profesionişti experimentaţi pe mai mult de 9000 de subiecţi, cu vârste între 3 şi 17 ani, hrăniţi cu biberonul şi care au avut risc de 1.84 ori mai mare de malocluzie faţă de copiii care au fost alăptaţi.
Cel mai mare studiu comparativ din literatură (Drane, 1996) a găsit o creştere a probabilităţii de malocluzie dată de folosirea tetinelor şi suzetelor. Acest rezultat poate fi explicat şi prin studiul realizat de Inoue, Sakashita & Kamegai (1995) care a demonstrat activitatea muşchiului maseter care la masticaţie, prin electromiografie, a fost semnificativ la copiii hrăniţi cu biberonul de copiii alăptaţi (copii cu vârste 2 - 6 luni).
Ambele studii ale lui Williamson, Dunleavey & Robinson, 1994 si Niemelä, Uhari&Möttönen, 1995 arată o creştere a incidenţei otitei medii acute şi recurente şi a sechelelor date de folosirea biberonului şi suzetei. Timpanogramele anormale ale unor copii de vârstă 7-24 de luni hrăniţi cu biberonul în poziţia culcat pe spate (Tully, Bar-Haim & Bradley, 1995) sugerează o modificare a presiunii dinamice a urechii. Autorii sugerează că efectul se datorează disfuncţiei trompei lui Eustachio şi a refluxului fluidului din urechea medie.
Alte posibile pericole, includ creşterea apariţiei infecţiei orale cu Candida (Manning, Coughlin & Poskitt, 1985; Šio et al, 1987); utilizarea materialelor cu potenţial cancerigen pentru fabricarea tetinelor şi suzetelor (Westin, 1990); sufocarea prin înghiţirea bucăţilor de material din cauciuc separate după o folosire îndelungată.
Concluzii
Există dovezi din ce în ce mai multe că utilizarea tetinelor artificiale şi suzetelor e asociată cu înţărcarea precoce, precum şi cu alte probleme.Utilizarea tetinelor şi suzetelor în maternitate transmite ideea că profesioniştii din domeniul alăptării le consideră sigure, determinând părinţii să le folosească ulterior. Utilizarea acestora trebuie să fie minimalizată şi evitată cu totul, dacă este posibil, pentru a evita şi transmiterea de mesaje conflictuale familiei. Suzeta nu ar trebui să fie prezentă, în orice moment, în maternităţi.
Dificultatea copilului hrănit cu biberonul în primele zile de a se ataşa la sân poate fi depăşită cu ajutor calificat, dar astfel de ajutor nu este disponibil frecvent. Nou-născuţii nu ar trebui să fie expuşi inutil la riscul de a avea nevoie de ajutor. Cana ar trebui utilizată pentru hrănirea sugarilor care vor fi alăptaţi mai târziu sau atunci când sterilizarea este dificilă.
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii – “Evidence for the Ten Steps to Successful Breastfeeding”,1998
luni, 4 mai 2009
Poartă-mă, mami!
Vă mai amintiţi concursul propus de Poarta-ma,mami!?
Diana m-a premiat cu o reducere de 20%.
Am rămas mută de admiraţie când am văzut "marfa". Era ambalată frumos într-un săculeţ de plasă fină, de culoare roz.
Săculeţul era închis de un şireţel alb pe care erau înşirate 3 etichete de prezentare. Ochii mi-au picat pe steluţa mică din colţul uneia dintre etichete şi mi-am adus aminte cum Diana povestea că David o ajută să le creeze.
Mânată de curiozitate deschid săculeţul şi mâna mea atinge materialul plăcut în culori combinate frumos. Slingul este reglabil, cu inele (ring sling) şi are 2 feţe: una maronie şi una dintr-o combinaţie de nuanţe de maroniu cu albastru.
Alături de sling există o broşură cu intructiuni de purtare şi multe sfaturi utile.
Şi pentru că eu am un ring sling de suflet, de care nu mă pot despărţi, chiar dacă Darie nu mai este purtat în el, doar în rare situaţii, acest ring sling a urmat drumul către Simeria şi a ajuns la o proaspătă mămică, Ruxandra şi la minunăţia ei, proaspăt botezată, Ioana Teodora.
Ruxandra face parte dintre mămicile care alăptează. Nu i-a fost uşor la început, dar acum se bucură că Ioana Teodora este alăptată exclusiv. Şi îmi povestea, foarte mândră, că a alăptat-o şi în public, în parc.
Ideea de a purta copilul în sling nu ştiu cât a încântat-o când am asaltat-o cu site-ul Dianei, dar eu am tot insistat să încerce. Şi iat-o purtând-o pe micuţă în ring sling:
Momentan, exersează poziţii de purtat.
Iar eu tare mă bucur să văd o altă mămică care îşi poartă copilul!
Diana, mulţumim din suflet!Felicitări pentru ce faci!
Diana m-a premiat cu o reducere de 20%.
Am rămas mută de admiraţie când am văzut "marfa". Era ambalată frumos într-un săculeţ de plasă fină, de culoare roz.
Săculeţul era închis de un şireţel alb pe care erau înşirate 3 etichete de prezentare. Ochii mi-au picat pe steluţa mică din colţul uneia dintre etichete şi mi-am adus aminte cum Diana povestea că David o ajută să le creeze.
Mânată de curiozitate deschid săculeţul şi mâna mea atinge materialul plăcut în culori combinate frumos. Slingul este reglabil, cu inele (ring sling) şi are 2 feţe: una maronie şi una dintr-o combinaţie de nuanţe de maroniu cu albastru.
Alături de sling există o broşură cu intructiuni de purtare şi multe sfaturi utile.
Şi pentru că eu am un ring sling de suflet, de care nu mă pot despărţi, chiar dacă Darie nu mai este purtat în el, doar în rare situaţii, acest ring sling a urmat drumul către Simeria şi a ajuns la o proaspătă mămică, Ruxandra şi la minunăţia ei, proaspăt botezată, Ioana Teodora.
Ruxandra face parte dintre mămicile care alăptează. Nu i-a fost uşor la început, dar acum se bucură că Ioana Teodora este alăptată exclusiv. Şi îmi povestea, foarte mândră, că a alăptat-o şi în public, în parc.
Ideea de a purta copilul în sling nu ştiu cât a încântat-o când am asaltat-o cu site-ul Dianei, dar eu am tot insistat să încerce. Şi iat-o purtând-o pe micuţă în ring sling:
Momentan, exersează poziţii de purtat.
Iar eu tare mă bucur să văd o altă mămică care îşi poartă copilul!
Diana, mulţumim din suflet!Felicitări pentru ce faci!
sâmbătă, 2 mai 2009
Contactul mamă-copil după naştere este important şi în alăptare
"Ajutați mamele să iniţieze alăptarea după o jumătate de oră de la naştere!”
"Mamele care au născut natural într-o maternitate e necesar să confirme că într-o jumătate de oră de la naştere copiii au avut contact cu pielea lor pentru cel puţin 30 de minute şi au primit ajutor de la un membru specializat în iniţierea alăptării. Cel puţin 50% dintre mamele care au născut prin cezariană e necesar să confirme că li s-au adus copiii într-o jumătate de oră de când ele se simt în stare, pentru a lua contact cu pielea lor."
(citat din “Criterii globale ale OMS/UNICEF pentru inițiativa “Spitalul prieten al copiilor”, 1992)”
Nou născuţii sunt separaţi la naştere de mamele lor şi nu sunt puşi la sân multe ore după aceea sau, uneori, se aşteaptă zile pentru ca laptele "să vină”. Această practică are un potenţial dăunător pentru alăptare, dar şi pentru relaţia mamă-copil, relaţie adesea numită "bonding”(LE: termenul tradus înseamnă angajament, nepotrivit în contex, aşa că îl voi lăsa în limbă engleză).
Contactul timpuriu al mamei cu copilul (“skin-to-skin”), precum şi posibilitatea de a alăpta în prima oră după naştere sunt foarte importante. Contactul piele pe piele şi suptul sunt strâns legate între ele.
Observaţiile lui Widstrom si al.(1987) asupra a 10 nou-născuţi şi ale lui Righard&Alade (1990) asupra a 38 nou-născuţi au arătat că bebeluşii care nu au fost sedaţi urmează un model previzibil de pre-alimentare dacă sunt ţinuţi la pieptul mamei după naştere, doar că timpul variază. Mişcarea a început după 12 până la 44 minute şi a fost urmată de supt spontan cu un bun ataşament după 27 până la 71 minute. Widstrom a observat că mişcările de supt au înregistrat un vârf după 45 de minute, ulterior au absentat de la o jumătate de oră până la 2 ore după naştere.
După cezariană, iniţierea alăptării poate fi întârziată. Condiţia contactului piele pe piele este, uneori, întârziată inevitabil, dar aceasta nu ar trebui să constituie o rutină. După cezariană cu anestezie locală, alăptarea poate fi iniţiată imediat de cele mai multe ori. Cu anestezie generală, alăptarea poate fi iniţiată în decurs de câteva ore, în momentul în care mama se simte conştientă.
Efectul contactului timpuriu piele pe piele mamă-copil asupra alăptării
Mai multe studii cvasi-experimentale au examinat influenţa contactului postnatal timpuriu asupra iniţierii şi continuării alăptării, iar în unele cazuri, aspecte ale interacţiunii mamă-copil.
Righard & Alade (1990) au studiat efectul timpuriu al contactului piele pe piele mamă-copil de la începutul alăptării. Au comparat două grupuri de nou-născuţi (decizia a aparţinut mamelor şi moaşelor): grupul “cu contact după naştere” şi grupul “separat după naştere”. Grupul “cu contact după naştere” (38 nou-născuţi) au avut imediat contact cu mama lor cel puţin o oră, iar 24 dintre nou-născuţi au supt corect după o medie de 49 minute. Grupul “separat după naştere” (34 nou-născuţi) a început contactul imediat după naştere, a fost separat 20 de minute mai târziu. Doar 7 dintre nou-născuţi au supt efectiv, diferenţa fiind semnificativă.
4 studii ale lui Sosa et al, 1976;Chateau & Wiberg, 1977a; Thomson, Hartsock & Larson, 1979; Ali & Lowry, 1981, au arătat faptul că contactul piele pe piele timpuriu duce la o creştere semnificativă a ratei alăptării de la 2 la 3 luni. Un studiu al lui Strachan-Lindenberg, Cabrera & Jimenez, 1990 a arătat un efect doar după o săptămână, iar alte 2 studii: Salariya, Easton&Cater, 1978; Taylor et al, 1985 nu au arătat nici un efect semnificativ.
Sosa et al.(1976) au studiat 40 de femei din Guatemala repartizate aleatoriu într-un grup cu contact timpuriu sau într-un grup de control, cu o vizită acasă. Grupul cu contact timpuriu a iniţiat contactul după ce placenta a fost eliminată, epiziotomia cusută şi a fost de 45 minute. Grupul de control a avut contact postpartum după 24 de ore. După 3 luni, 72 % din nou-născuţii din grupul cu contact timpuriu erau încă alăptaţi comparativ cu doar 42 % din nou-născuţii din grupul de control. Durata medie a alăptării a fost de 196 de zile pentru cei din grupul cu contact timpuriu şi 104 zile pentru cei din grupul de control.
Chateau & Wiberg (1977a) au studiat 40 de primipare din Suedia. Mamele au fost aleator puse într-un grup de control şi într-un grup de intervenţie cu “extra contact” (15-20 minute de supt şi contact piele-pe-piele dupa o oră de la naştere). La 3 luni, 58% din mamele din grupul de intervenţie cu “extra contact” încă alăptau comparativ cu 26% din grupul de control. Mamele din grupul cu “extra contact” au petrecut mai mult timp privind şi pupand copiii, iar copiii au zâmbit mai mult şi au plâns mai puţin.
Thomson, Hartsock & Larson (1979) au comparat efectul contactului timpuriu, iniţiat după 15-30 minute postpartum şi continuat 15-20 minute cu un contact de 5 minute după naştere şi reluat după 12-24 ore, la 30 primipare care intenţionau să alăpteze.
După 2 luni postpartum, alăptarea fără supliment a fost prezentă mai mult la cele din grupul cu contact timpuriu.
Ali & Lowry (1981) au comparat un grup cu contact de rutină (început după aproximativ 9 ore de la naştere) cu un grup cu contact timpuriu mama-copil ( 45 de minute imediat după naştere, reluat după 9 ore), un total de 74 de mame din Jamaica. Rata de alăptare a fost mare, de 6 săptămâni, la grupul cu contact timpuriu (74%) comparativ cu grupul cu contact de rutină (49%) şi de 12 săptămâni (57 % versus 27%).
Strachan-Lindenberg, Cabrera & Jimenez (1990) au studiat efectul contactului timpuriu, promovării alăptării şi rooming-in-ului asupra iniţierii şi continuării alăptării pe un număr de primipare din Nicaragua. 33 de mame au fost repartizate aleatoriu, imediat după naştere, la un grup de control (cu separare de 12-24 ore după naştere) şi la un grup cu contact timpuriu, imediat după naştere, pentru 45 de minute, apoi separaţi. După o săptămană alăptarea exclusivă era semnificativă in rândul grupului cu contact timpuriu, fără diferente majore si dupa 4 luni. Varsta mamelor nu a fost controlata, cu toate ca mai mult de jumatate erau adolescente.
Alte rezultate
Contacul mamei cu nou-nascutul imediat dupa nastere joaca un rol important in mentinerea comportamentului maternal la mamifere si exista dovezi ca este important si pentru oameni (Rosenblatt, 1994).
Widström et al (1990) au sugerat ca atingerea timpurie a sfarcului si areolei de catre copil (in termen de 30 de minute de la nastere) are influenta pozitiva asupra relatiei mama/copil in primele zile dupa nastere.
Initierea alaptarii devreme poate creste activitatea uterina post-partum si reduce riscul hemoragiei post-partum.Chua et al.(1994) au inregistrat activitatea uterina a 11 femei din Singapore, imediat dupa eliminarea placentei, inainte, in timpul si dupa alaptare sau stimularea manuala a sfarcurilor. Valoarea mediana a stimularii manuale a fost de 66% si a alaptarii de 93%.
Christensson et al (1992) au constatat că nou-născuţii care au luat contact cu mamele lor au avut temperatura axilară şi a pielii mai mare, nivelul de glucoză din sânge mai ridicat la 90 de minute şi au plâns mai puţin faţă de copiii care au stat lânga mamă, dar in alt pat.[...]
Concluzii
Contactul mamă-copil imediat după naştere creşte media alăptării. Este dificil de a face recomandări deorece timpul şi durata contactului timpuriu este diferită. 15-20 de minute de contact mamă-copil în prima oră de la naştere poate fi benefic. Suptul spontan poate apărea între 45 de minute şi 2 ore de la naştere, dar contactul mamă-copil ar trebui să înceapă cât mai devreme după naştere.
Dacă copilul este în contact strâns cu mama sa şi nu arată semne că ar fi pregătit să sugă, nu există motive de a fi forţat să o facă. Forţând copilul să sugă atunci când el nu este pregătit poate avea un efect advers asupra alăptării (Widstrom&Thingstrom-Paulsson, 1993).
Mama şi copilul nu ar trebui să fie separaţi după naştere, excepţie făcând cazurile când există un motiv medical inevitabil. După naştere este optim pentru copil să fie lăsat continuu cu mama sa şi să i se permită să se ataşeze spontan la sân ori de câte ori el arată semne că are disponibilitatea de a o face. O recomandare practică minimală ar fi ca după naştere contactul mamă-copil să înceapă în termen de o jumătate de oră şi să continue timp de cel puţin 30 minute.
Contactul timpuriu mamă-copil include şi atingerea sfârcurilor mamei cu efecte importante asupra comportamentului maternal şi a “bonding - ului”.
Contactul piele pe piele mamă-copil (“skin-to-skin”) imediat după naştere este foarte valoros şi trebuie încurajate atât mamele care vor să alăpteze, cât şi cele care nu intenţionează să o facă.
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii – “Evidence for the Ten Steps to Successful Breastfeeding”, 1998.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)