duminică, 10 mai 2009
Roseola infantum
Totul a inceput cu o inghetata pe care Darie a fost dornic sa o manance dupa ce a vazut ca jumatate din oamenii de pe strada o aveau in mana si o laudau. A doua zi a urmat aparitia tusei si a mucozitatilor.Toata lumea binevoitoare din jur mi-a sarit in cap pe motiv ca de la inghetata i se trageau toate, iar eu eram principala vinovata (ca doar eu o cumparasem). La astfel de raceli de mica amploare se trateaza doar cu lapte matern. Asa ca de unde Darie incepuse sa ceara titi doar dimineata, la somnul de pranz si la somnul de noapte a revenit la un supt de boala (cum ii spun eu!), adica cerea foarte des, iar tehnica de supt aplicata sanilor mei nu mai era chiar o placere. Asa ca limitele mele au fost intinse pana la insuportabilitate, dar, cum simteam ca el suferea, ca era bolnavior, am tras aer in piept si am zis ca trecem cu bine si de acest episod.
Si au venit zile in care temperatura lui Darie oscila intre 37.7-38.4 grade Celsius.Dar nu temperatura ma ingijora, stiu ca se recomanda ca de la 38.6 grade Celsius sa se aplice un antitermic, daca copilul nu se simte bine, ci starea lui de moleseala, apatia, lipsa poftei de mancare, fierbinteala pe care o simteam daca imi tineam obrazul lipit de al lui sau daca mana mea era deasupra lui. Si simteam ca sufera, noaptea in somn gemea si ma cauta, sa ma tina de mana. Iar toata ziua mi-a stat in brate sau la san cu rare momente de joaca. Nici macar slingul nu l-a acceptat, m-a vrut aproape, piele pe piele!
Vizita la medicul pediatru mai rau m-a daramat! Am primit o lista intreaga de medicamente: Erdomed pentru tuse, Nurofen (citind prospectul m-a cam bulversat sa observ ce contine!), Panadol, Novocalmin (eu stiu ca e pe baza de algocalmin si recomandat pentru copii peste 4 ani, Darie avand 2 ani si jumatate!) pentru scaderea febrei alternate din 4 in 4 ore (mi-a oferit o schema), Ophtamesone pentru mucozitati (prospectul mi-a indicat ca are antibiotic!), iar daca febra nu scade dupa 1 zi sa trec pe antibiotic.Am cerut o antibiograma, dar raspunsul a venit prompt ca nu are la ce (rosu in gat nu are, hmmm!).Atunci am cerut o hemoleucograma, sa vedem numarul leucocitelor care sa-mi confirme daca este nevoie de antibiotic. Si i-am sugerat daca nu poate fi vorba de o boala a copilariei, o roseola. Raspunsul sec a fost ca “da, poate fi!”.
A doua zi, hemoleucograma imi confirma ca nu e nevoie de antibiotic.I-au efectuat si un exudat nazal si faringian, dar rezultatul vine de abia luni.
Tratamentul prescris de medic nu l-am urmat, citind prospectele m-am cam infiorat ce pot sa contina si am hotarat, pe propria raspundere, ca nu e cazul sa i le ofer.
Febra i-am scazut-o cu dusuri la aceeasi temperatura cu corpul lui, apoi infasurat in halatul de baie si tinut pe corpul meu, in brate sub pilota. Febra e o forma de lupta a organismului si, atat cat poate, trebuie lasat sa o faca.
Dupa 3 zile de temperatura mai ridicata (38.5-39 grade celsius), joi seara am observat primele bubite rosii pe spatele lui Darie.Mi-au confirmat ca am actionat cu cap si rabdare.
Roseola infantum sau exanthemul viral(cum mi-a spus pediatrul dupa ce l-am anuntat de aparitia bubelor!) sau a sasea boala a copilariei era prezenta in corpul lui Darie.
A doua zi dimineata spatele, pieptul, burta si capul lui Darie erau pline de bubite mici, rosii. Cele de pe frunte, cap, ceafa au disparut in cateva ore.
Azi este a trei azi, iar bubitele sunt in regresie totala, copilul meu cel bun si drag se simte mult mai bine, mananca si altceva in afara de laptele matern si cere afara, la aer, in parc, la prietenii lui.
Prietenii lui, pentru care avem emotii acum, tinand cont ca boala e contagioasa, iar Darie a luat contact cu ei. Sa speram ca totul va fi bine!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Multa sanatate !
RăspundețiȘtergereAm avut si noi :( adica baietii au avut.
Eu le-am dat totusi Nurofen si Panadol alternativ deoarece febra a fost peste 39,3 pana la 39.8 la amandoi, cam 3 zile.
Nu au avut amandoi odata , cand au facut nu au dat si la alti copii.
Insa minunatia poate reveni, nu capata imunitate la ea.
@Lala, unii zic ca minunatia poate reapare, altii zic ca se poate capata imunitate la ea.Oricum, cica, e specifica copiilor pana in 3 ani.
RăspundețiȘtergereEu sper ca la voi nu va mai apare .
RăspundețiȘtergereBogdan mi-a facut de mai multe ori, parca 3 ori , Andrei pana acum o singura data ( sper ca si ultima ca asta e genul mai putin adunator de virusi si minunatii decat a fost frati-su).
E adevarat ca la ultima Bogdan avea parca pana in 3 ani .
Nu mai stiu exact.
@Lala, multumesc!
RăspundețiȘtergereBogdan a facut-o de 3 ori cu aceleasi simptome?Adica febra intai si apoi aparitia de bube?Sau au fost aparitii diferite?
Ca, cica, poate sa fie infectat cu virusul,iar bubele sa apara fara sa fie precedate de febra.
Tare greu mi se pare de depistat.
Bogdan facea febra pana la 5 ani pana la 4o de grade si daca se uita un virus la el :(
RăspundețiȘtergereNu rata ocazia .
Da, de fiecare data a fost intai febra si apoi bube .
Din fericire odata cu mersul la scoala au incetat si episoadele cu raceli, viroze si febra. Poate unde acolo nu au mai stat nas in nas ca la gradinita sau ...le captase cel putin odata si era satul :(
El datorita unei sensibilitati genetice a fost un pic mai bolnavicios in copilaria mica .
Ma bucur ca piciul e bine. Sper sa nu mai apara si altadata, desi nu este o boala grava, febra asta sperie. Pupicei:)
RăspundețiȘtergeresi io ma bucur ca e bine si ca scapati
RăspundețiȘtergeredar poza cu voi doi m-a dat gata si-am plans pt voi ca proasta, pana sa citesc
multa sanatate, ca de celelalte nu ma indoiesc ca-i lipsesc cu o mama ca tine!!!
cel_mai_big_hug :)
@Lala, dar poate asa si sistemul lui imunitar s-a dezvoltat.
RăspundețiȘtergere@Adra, exact, nu e de speriat ca ar fi nush ce boala grava dar starea lui de moleseala, gemetele din somn, fierbinteala pe care o simteam numa' cand tineam mana deasupra lui, m-au cam dat peste cap, el fiind un copil care rar raceste, doar muci sau tuse usoara.
Merci mult!
@Gratiela, iti intorc imbratisarea inzecit!
Eu sunt o plangacioasa din fire si multe poze cu copii (si nu numa')ma emotioneaza pana la lacrimi, asa ca te inteleg foarte bine.Multumesc!
Mami, felicitari pentru prezenta de spirit. pentru 'tupeul' de a cere antibiograma... Si felicitari pentru increderea in instinctul matern. Si sanatate multa!
RăspundețiȘtergere@Germina, multumesc mult!
RăspundețiȘtergereSa stii ca "tupeu"........bine ai zis!Nu se astepta la asa ceva!
La exudat i-a iesit candida (merg maine sa-l repet ca sa fiu sigura de rezultat, la alt laborator!) si daca ii dadeam antibioticul sigur nu ii facea bine, chiar mai rau!
stai ca eu n-am vazut poostarea asta.
RăspundețiȘtergereRosela cu muci n-am mai vazut.
Dar a facut vaccinul ROR? ai pipait ganglionii?
sincer, ma irita nitel cat de la moda e roseola asta, multi copii fac pur si simplu rubeola, se vede dupa ganglionii aia...:)
am uitat sa va urez sanatate, pupam.
RăspundețiȘtergere@Degetica, pediatra i-a palpat ganglionii si erau ok.
RăspundețiȘtergereNu stiu cat de la moda este, dar multi pediatrii nu stiu de ea, iar cand spuneam mamelor din parc ce a avut D. se uitau la mine aiurea.
Soacra mea, asistenta de pediatrie multi ani, iesita la pensie de alti multi ani, habar nu avea de ea.
El e vaccinat ROR.Dar asta nu inseamna ca e ferit 100 %.
Multumesc mult!(imbratisare)
azi noapte s-ar fi incheiat a patra zi in care si fie-mea a faciut temperatura (peste 38, chiar si peste 39). Pentru ca eram la tara can da debutat febra (peste 39, la miezul noptii, noroc ca eram suficient de treaza incat sa imi dau seama ca este febra), i-am administrat imediat un supozitor cu paracetamol. La fel si a doua zi de dimineata, cand tot febra avea. Am sunat la numarul de urgente de la clinica medicala unde suntem arondati, si ni s-a sugerat (pentru ca alte simptome nu avea) sa alternam nurofen si panadol. eu nu am atata "sange" in minte incat sa nu ii dau antitermice, mai ales ca eram unde a-ntarcat dracu' copiii, departe de orice spital civilizat. asa ca , vazand in 24 de ore ca nu se schimba situatia, am plecat spre oras. febra febra, pofta de mancare lipsa, mai putin suptul (noroc ca are mama lapte...). ajungand la medic, am traumatizat copilul la consult + incercare (nereusita) de a recolta sange pentru analize (din ambele vene). si l0am dus acasa, cu antitermice la 4 ore, cu smecta in ceai de menta, cu augmentin daca se mentine febra peste 39. preventiv, petntru ca nu puteam identifica o cauza bacteriana, dar febra ridicata ar fi indicat-o. diareea a continuat un pic, T. a refuzat acasa orice aliment solid (afara catorva lingurite de mar copt cu banana si morcov), a refuzat sa ia antitermicele (pe care ne-am chinuit doi adulti sa le dam, de unde inainte de consult si sange administrarea lor era o placere de ambele parti), sanul a fost de baza. i-am mai dat si picaturi protectis, pe car ema gandesc ca de azi (ziua 5) nu mai are sens sa i le dau - si asa i-am dat doar de 2 ori. Scaunul s-a normalizat, temperatura a scazut, de ieri nu ii mia dau antitermice, iar azi dimineata, dupa o noapte un pic mai agitata, celebra eruptie: pe ceafa, in spatele urechilor, pe gat pana sub linia hainutei, cateva in zona scutecului, pe burtica, maini, spate... pediatra l-a identificat si ne-a linistit: daca au aparut bube, roseola infantum. fie-mea e vesela si se plimba prin casa acum (a propos, T. are un an de zile), asteptam sa treaca bubele, sa iesim si noi in parc :). asa ca ne vedem in cateva zile la aer liber!
RăspundețiȘtergerep.s. am uitat sa spun ca la consult avea un pic de "rosu in gat", nimic la ganglioni, urechi, ochi etc. nimic care sa te conduca la diagnosticul corect.
RăspundețiȘtergereCâte zile se stă in casă la roseola
RăspundețiȘtergere