Alăptarea bebeluşilor născuţi prematur

Autori: Jack Newman MD, FRCPC, IBCLC and Edith Kernerman, IBCLC, 2009©
Tradus de: Roxana Duduş, LLLRo

Introducere

De prea multe ori mamele au probleme ce pot fi prevenite în alăptare. Rutina din maternităţi face dificilă alăptarea pentru mame şi copii. În cazul în care copilul se naşte prematur, mamele au dificultăţi chiar mai mari în alăptare şi acest lucru este regretabil deoarece copiii născuţi prematur au nevoie de lapte matern chiar mai mult decât copiii sănătoşi născuţi la termen.

Motivul pentru care mamele nu obţin ajutorul de care au nevoie este ca multe dintre "tehnicile" folosite pentru a salva vieţile prematurilor au fost dezvoltate în anii 1960 şi 1970, atunci când laptele matern nu era o prioritate în unităţile de terapie intensivă neonatală (NICU).

Din păcate, în ciuda a ceea ce am învăţat din acel moment cu privire la modul de a ajuta mamele să alăpteze, unităţile de terapie intensivă neonatală par a fi, în general, cu unele excepţii desigur, rezistente la schimbarea modului în care copiii ar trebui să fie hrăniţi. Chiar mai rău, unele tehnici au fost adoptate făcând situaţia şi mai dificilă.


Unele mituri referitoare la prematuri şi alăptare

1. Nou-născuţii prematuri trebuie să fie în incubatoare.

De fapt prematurilor, chiar şi celor foarte mici, de multe ori contactul piele pe piele cu mama (sau tatăl) le este mult mai benefic decât incubatoarele. Există dovezi care arată că bebeluşii prematuri (de altfel şi copiii născuţi la termen) sunt mai stabili metabolic atunci când aceştia sunt în contact cu pielea mamei. Respiraţie lor poate fi mult mai stabilă şi mai uşoară, presiunea sângelui este mai apropiată de normal, păstrează mai bine în sângele lor zaharurile, temperatura corpului este mai stabilă prin metoda „Kangaroo Mother” (contact piele pe piele cu mama în cea mai mare parte a zilei) în comparaţie cu ce fac incubatoarele.

În plus, mamele şi copii care aplică metoda „Kangaroo Mother” probabil vor avea parte de o producere mult mai mare a laptelui, mama va primi copilul la sân mai devreme şi copilul va fi alăptat mult mai bine. Un document de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii discută despre „Kangoroo Mother”, cu multe referinţe (curând va fi tradus şi pe acest blog).

Vă rugăm arătaţi acest document medicului dumneavoastră. Puteţi să-l printaţi gratuit de la această adresă http://www.who.int/reproductive-health/publications/kmc/text.pdf.


2. Nou-născuţii prematuri au nevoie de fortifianţi.

De fapt cei mai mulţi nu au nevoie. În cazul în care mama mulge suficient lapte, copiii care au peste circa 1500 de grame (de obicei, la aproximativ 32 săptămâni de gestaţie copiii cântăresc atât de mult, deşi există şi excepţii), se pot dezvolta foarte bine doar cu lapte matern şi, poate, cu adaos de vitamina D sau fosfor.

Adevărata problemă din spatele acestei "nevoi" de fortifianţi este că aceasta a devenit o evanghelie, sculptată în piatră, pentru politicile unităţilor de terapie intensivă neonatală bebeluşii trebuie să crească în acelaşi ritm ca şi când nu au fost născuţi atât de devreme. Dar nu există nici o dovadă bună pentru aeasta, întrucât există dovezi că bebeluşii care cresc mai repede decât cei născuţi prematur ar avea probleme mai târziu în viaţă cu niveluri mai ridicate de colesterol "rău", cu tensiunea arterială mai mare, rezistenţa la insulină (care poate fi o constatare precoce a diabetului de tip 2) şi cu excesul în greutate. Aceste studii au fost efectuate pe copiii născuţi prematur hrăniţi a) doar cu lapte matern b) laptele matern donat sau c) formulă de lapte pentru prematuri şi lapte matern. Copiii care au primit formulă pentru prematuri au crescut mai repede şi mai mari, dar există un preţ.

Cum poate fi hrănit bebeluşul fără a utiliza fortifianţi? Ei bine, în primul rând, unii bebeluşi vor avea nevoie de fortifianţi: într-adevăr copiii mici şi copiii ale căror mame nu sunt în măsură să mulgă suficient lapte. Cu toate acestea, fortifianţii sunt fabricaţi acum din lapte uman (lapte matern), dar, desigur, ei nu sunt uşor accesibili şi încă sunt foarte scumpi.

Nu există nici un motiv pentru care fortifianţii trebuie să fie făcuţi din lapte de vacă. Cu toate acestea, majoritatea nou-născuţilor prematuri nu au nevoie de fortifianţi, deoarece majoritatea sunt copii născuţi prematur "mari".

Multe unităţi de terapie intensivă neonatală au o regulă: bebeluşii pot primi doar o anumită cantitate de lichid pe zi. Acesta este, de obicei, păstrat la aproximativ 150-180 ml / kg / zi, uneori mai puţin. În cazul în care copilul are, de asemenea, un lichid administrat intravenos, lichidul administrat pe cale orală este micşorat chiar mai mult. Această restricţie de lichid are sens, de exemplu, în cazul în care copilul este pe ventilator pentru a-l ajuta să respire, deoarece o cantitate prea mare poate provoca insuficienţă cardiacă. Deci, restricţia de lichid, plus "copilul trebuie să crească ca şi când el ar fi fost încă în uter" are ca rezultat "nevoia" de fortifiant.

Am învăţat un mod de a evita necesitatea de fortifianţi pentru unii copii născuţi prematur atunci când am lucrat cu copiii născuţi prematur în Africa; acela a fost să le dăm mai mult lapte matern decât era "permis" în unităţile de terapie intensivă neonatală. Adevărat, aceşti copii nu erau ca bebeluşii din unităţile de terapie intensivă neonatală din ţările bogate, ei erau mai mari, nu la fel de bolnavi şi nu era necesar mai mult decât un pic de oxigen pentru a supravieţui.

Dar, ca un credincios la acel moment în "copilul trebuie să crească ca şi când el ar fi fost încă în interiorul mamei", am crescut cantităţile de lapte matern, iar copilul a primit cu mult peste 150-180 ml/kg/zi, uneori până la 300 ml/kg/zi, iar copiii au crescut bine. Astfel, pentru a nu da copilului lapte matern prea mult la un moment dat, laptele a fost picurat în stomacul copilului continuu, câteva picături date treptat.

S-ar putea să fie nevoie de completare de lapte matern, în funcţie de nivelul din sânge. Este posibil să adăugaţi vitamina D, fosfor, calciu, chiar proteine umane (albumină) şi grăsime din lapte uman (de la o bancă de lapte matern) la laptele oferit copilului fără a utiliza fortifianţi.

3. Nou-născuţii prematuri nu pot sta la sân până când nu au 34 de săptămâni de gestaţie.

Acest lucru este pur şi simplu neadevărat. Cei care lucrează în unităţile de terapie intensivă neonatală prietenoase cu alăptarea, în special în Suedia, au demonstrat că bebeluşii pot începe să stea la sân, chiar la 28 de săptămâni de gestaţie şi mulţi sunt capabili să prindă sânul şi să bea lapte matern la 30 de săptămâni de gestaţie. Într-adevăr, unii copii au ajuns să fie alăptaţi la 32 de săptămâni de gestaţie. Alăptare însemnând că nu primesc laptele matern printr-un flacon sau tub în stomac. Cu metoda „Kangaroo Mother” şi cu acces rapid la sân, se poate face.

Desigur, fiecare copil este diferit, iar unii bebeluşi pot avea nevoie de mai mult timp în funcţie de: au fost bolnavi, sunt cu probleme respiratorii sau alte probleme, iar uneori se aşteaptă până când copilul are 34 de săptămâni de gestaţie şi înainte de a încerca copilul la sân se foloseşte biberonul ca model pentru alimentaţia sugarilor.

4. Mamele de prematuri trebuie să utilizeze apărători pentru mamelon pentru a obţine o ataşare corectă la sân şi a obţine laptele bine.

De cele mai multe ori acest lucru nu este adevărat, din experienţa mea în Africa (de fapt, nu am folosit apărători pentru mamelon în Africa) şi din experienţa unităţilor de terapie intensivă neonatală din alte ţări, cum ar fi Suedia.

Al doilea articol scris de Nyqvist arată că a avut copii născuţi la fel de mici, la 26 de săptămâni de gestaţie şi până la 31 de săptămâni de gestaţie, şi doar o mică parte din mame au folosit apărătorile pentru mamelon. Cu toate acestea, spre deosebire de ceea ce se întâmplă, în general, în unităţile de terapie intensivă neonatală din America de Nord, de unde foarte puţini copii părăsesc spitalul alăptaţi fiind (în cel mai bun caz mamele se mulg şi nu pun copilul la sân), aproape toţi copiii care au părăsit spitalul erau alăptaţi.

Cheia constă în faptul că e nevoie de timp pentru a ajuta copilul să fie ataşat corect la sân. Apărătorile pentru mamelon duc la o scădere a ofertei de lapte.
Modalitatea de a ataşa copilul prematur la sân nu este esenţial diferită faţă de copilul care s-a născut la termen.

5. Nou-născuţii prematuri trebuie să înveţe să bea din biberon pentru a învăţa cum să sugă.

Ei bine, nu ştiu ce să spun despre acest lucru. Este doar neadevărat. Nou-născuţii prematuri pot învăţa să sugă, fără a bea din biberon aşa cum se arată, încă o dată, experienţa altor părţi ale lumii. Prea adesea, mamele şi copiii sunt grăbiţi din spital cu "sfaturi" precum copilul va pleca mai devreme în cazul în care acesta începe să bea din biberon. Acesta nu este un mod de a ajuta mama şi copilul. În orice caz, nu e adevărat că copilul are nevoie de un biberon pentru a învăţa să sugă.

Metoda „Kangoroo Mother” şi ataşarea copilul la sân înainte de "magicul" 34 de săptămâni de gestaţie fac mult mai mult pentru evitarea aceastei situaţii. Copilul foloseşte diferiţi muşchi atunci când e hrănit cu biberonul şi alţii când e alăptat; cu biberonul "învaţă" abilităţi slabe de supt şi acestea pot fi uneori extrem de dificil de uitat.

6. Nou-născuţii prematuri ajung să fie obosiţi la sân.

Acest lucru este considerat a fi adevărat, deoarece copiii, nu numai copiii născuţi prematur, au tendinţa de a adormi la sân atunci când fluxul de lapte este lent, în special în primele câteva săptămâni. Copilului îi este dat biberonul şi deoarece fluxul de lapte este rapid, copilul se trezeşte şi suge forţat. Concluzia falsă? Copilul oboseşte la sân deoarece „munceşte” mai greu şi mai uşor la biberon.

Nou-născuţii prematuri de multe ori nu se ataşează corect la sân, în parte pentru că noi îi învăţăm să apuce sânul incorect. Cu o prindere bună a sânului, utilizarea compresiei sânului şi, dacă este necesar, folosind un ajutor pentru a suplimenta la sân, dacă este necesar, copilul va primi laptele cu presiune bună şi nu va adormi la sân. Faceţi ca presiunea laptelui matern să crească şi veţi vedea că alăptarea nu este nici dificilă pentru copil, nici obositoare.

7. Proba suptului (cântărirea copilului înainte şi după o hrănire) este o modalitate bună de a şti cât de mult lapte îşi ia copilul la o hrănire.

Proba suptului presupune că ştim cât trebuie să ia un copil alăptat. Cum putem şti, dacă regula, care spune că un copil cu această greutate şi această vârstă ar trebui să ia x cantitate de lapte, se bazează pe bebeluşii hrăniţi cu biberonul cu formula? Şi cum putem spune cât de mult a luat copilul dacă ar fi fost bine ataşat la sân, mama folosind compresia sânului, în special în cazul în care alăptarea este limitată la un anumit moment sau program, cum ar fi 10 sau 20 de minute (din cauza îngrijorării că copilul va fi obosit)?

Cel mai bun mod de a şti dacă un copil obţine lapte de la sân este să ne uităm la copilul ataşat la sân.

8. Nou-născuţii prematuri au nevoie de a continua să primească fortifianţi şi după ce părăsesc spitalul.

Acesta este un tertip relativ nou în subminarea alăptării copilului prematur. Poate că cineva a prezentat o lucrare la o conferinţă care a arătat că copilul a câştigat în greutate mai bine dacă fortifianţii au continuat să fie oferiţi chiar şi după ieşirea din spital. Dar, din nou, mai mult nu înseamnă neapărat mai bine şi alăptarea este mai importantă decât creşterea în greutate.

Nou-născuţii prematuri şi mamele lor au probleme legate de alăptare mult mai frecvente decât bebeluşii născuţi la termen. Dar acestea pot fi reparate. Apelaţi la mâini bune de ajutor cât mai curând posibil.

Sursa: http://www.nbci.ca/index.php?option=com_content&view=article&id=70:breastfeeding-the-premature-baby&catid=5:information&Itemid=17