Și pentru că mâine am plăcerea de a străbate drumurile patriei, am găsit de cuviință să postez azi subiectul lunii.
Vă scriam că una din postări va fi premiată. Nu cu cine știe ce, dar o mică atenție poate bucura pe oricine. Câștigătoarea o veți vota voi, cititorii acestui blog dedicat alăptării, în sondaj de opinie. Așa că aștept postările pentru a fi publicate cu link, după care inițiez sondajul.
Vă mulțumesc!
Simona mi-a trimis pe e-mail experiența ei trăită într-una din maternitățile românești cu rugămintea de a o posta. Succes în continuare, Simona!
"M-a atras tema voastră și m-am hotărât să vă împărtășesc experiența mea.
Sunt mămică de aproape 5 luni.Am născut la maternitatea E., într-o perioadă foarte
agitată pentru spital, cu multe cezariene programate deoarece urmau să închidă
spitalul pentru câteva săptămâni pentru curățenie.
Asadar, secția de neonatologie era aglomerată, cu peste 20 de bebeluși la cele câteva infirmiere. Am născut prin cezariană. Politica spitalului este ca bebelușii să nu stea cu mamele în cameră, așadar programul de alăptare e din 3 în 3 ore. În a 2-a zi după ce am născut, am ratat programul de alăptare de dimineață, căci nu am știut că trebuie să te duci acolo, nu te anunța nimeni. La următoarea oră, am ajuns cu 5 minute mai târziu de ora fixă, și mi-au zis că nu mi-l mai dau, că trebuie să vii la fix.
Întâlnirea a avut loc abia la ora 15, când mi-au adus bebelușul adormit. El facuse un icter prelungit, din cauza incompatibilității de sânge (eu grupa de sange 0.1 și soțul, B.3), astfel că el dormea mai mult. Mă rog, l-am luat în brațe, mi-am scos un sân, iar apoi a venit asistenta și mi-a strâns tare de mamelon și de sân, l-a bagat cu forța în gura bebelușului care avea un somn profund. Nu s-a întâmplat nimic, el dormea în continuare. Iar a venit asistenta și a încercat să-l trezească, l-a luat în brațe și îi făcea un masaj pe spate, cam apăsat după părerea mea. S-a repetat figura cu strâns și chinuit sânul, băgat forțat în gura bebelușului care evident, dormea.
După 15 minute de când am ajuns în cameră(de fapt, holul de alăptare) au venit asistentele să ia bebelușii, căci au zis că nu e cazul să rămân mai mult, o să le dea supliment cu biberonul, lapte praf. În urma acestui tratament, am făcut evident răni mamelonare și usturimile au apărut imediat. Mă gândeam cu groază că nu voi putea să-mi alăptez puiul, că bebelușul nu suge lapte matern și nu o să stimuleze glanda mamară, că mă dor sânii și eu ce o să fac. Auzisem de la o altă mămică, care a născut la același spital, că ea a vorbit cu o asistentă să îi arate cum se face toaleta unui bebelus, căci pe ea nu avea cine să o ajute și nu știa nimic din ceea ce urma să devină o rutină zilnică. Așa că mi-am luat și eu inima în dinți și m-am dus să vorbesc cu o asistentă.
Evident, nu a fost încântată de propunerea mea, aceea de a fi prezentă în momentul unei băițe și toaletări a unui bebeluș. Mi-a zis că băiețelul meu a fost deja spălat, iar eu i-am zis că nu contează, bănuiam că toți copii se spală la fel și că voiam să văd pe oricine urmeaza să fie spălat, tocmai pentru că este primul meu copil și că nu mă ajută nimeni acasă, habar n-am ce ar trebui să fac. S-a lăsat convinsă de spusele mele cu greu, mi-a zis să vin la 11 noaptea, că atunci probabil era mai puțină agitație în secție.
M-am dus în salonul meu și așteptam cu nerăbdare să merg la ora stabilită.
Am ajuns în secție, iar asistentele erau preocupate să mănânce semințe și să citească niște reviste. O asistentă facea ture prin salonul de prematuri. Cea cu care vorbisem eu, s-a ridicat și mi-a zis să merg după ea. Ce credeți că a urmat? A fost o plăcere să o ascult și să o urmăresc pe această asistentă, care a fost foarte calmă și a avut răbdare să-mi povestească și să-mi arate ce și cum trebuie făcut și să-mi răspundă la întrebări. Dacă tot eram acolo, am rugat-o să-mi arate și mie baiețelul. Al meu era la "solar", împreună cu o fetița - și da, stăteau câte 2 într-un incubator din acela cu lumina violet, căci v-am scris că era aglomerație, erau și multi bebeluși cu icter.
A fost prima oară când l-am văzut dezbrăcat în scutec și cu niște ochelari la ochi. Asistenta mi-a zis că dacă tot sunt acolo și se făcuse deja ora mesei, să mi-l dea la sân. Ea a fost cea care m-a ajutat să îl pun corect la sân, fără să-mi traumatizeze sânul și fără să-l chinuie pe bebeluș. (ca dovada că se poate și în alt stil, altul decat cel smuls al asistentelor grăbite și fără răbdare cu proaspetele mămici).
Copilul meu a început să tragă cu forță și am simțit că și are ce să înghită, iar pe mine nici nu mă mai dureau sânii, eram mult prea fericită și mulțumită.Atunci am prins curaj și m-am liniștit, spunându-mi că totul va fi bine.
Și așa a și fost, eu astăzi continui să alăptez și să fiu fericită, atât eu, cât și bebelușul meu. Mi-a recomandat pentru răni să mă ung cu Bepanthen, cu Garmastan sau cu cremă pe baza de vaselina pură.
A doua zi m-am dus să caut asistenta și să-i dau ceva, pentru faptul că s-a comportat frumos și fără să fie impulsionată. În spitalele de stat, obiceiul e că întâi trebuie să dai ceva ca să primești. Trebuie să știți că există și excepții. Și iată, eu sunt un caz fericit - în final!".
Blogul de mami ne descrie un fix: alăptarea!
Ada, cea care a născut de 2 ori în maternitate "prieten al copilului"
De printre nori coboram in realitatea spitalelor.
Acum 1 an, Alex(creste) povestea cum a început alăptarea!
Cam de aceiasi situatie m-am lovit si eu acum 5 luni si ceva zile....doar ca eu am invatat acasa cum sa-l alaptez... SINGURA, pentru ca "laptele praf e mai hranitor",... la spital abea l-am vazut pe acest principiu...Azi papa san fiul meu cu cea mai mare placere...Acasa nu am avut nici un strop de lapte praf si nici nu credeam ce mi s-a spus acolo, asa ca, azi ne bucuram de conecxiunea asta speciala mama-fiu, in cazul meu, si suntem cei mai fericiti ca am hotarat asa.
RăspundețiȘtergere