Ada si baby-friendly

"Va scriu pentru a va impartasi si eu experienta mea legata de alaptat. Poate fi publicata daca credeti ca e relevanta sau utila.

Am 2 copii. 2 experiente diferite. Numitorul comun: dorinta unei mame de a-si alapta puiutul.

Pe Filip l-am nascut in Praga. Locuiam acolo de 3 ani si mi se parea normal sa nasc acolo, mai ales ca auzisem despre maternitatile din tara, clasicele povesti "horror"care inevitabil circula prin popor.

Am ales maternitatea respectiva in primul rand pentru ca auzisem ca e "baby-friendly" si, in plus, era cea mai apropiata de casa. O prietena care nascuse deja acolo mi-a spus ca bebelusul e pus la sanul mamei imediat ce se naste, lucru care a facut-o si sa suporte mai usor cele ce urmeaza nasterii (expulzia placentei si coaserea perineului). Ori asta era tot ceea ce imi doream: sa imi tin la piept copilasul! Stiam cat de important este sa iti iei copilul in brate imediat pentru formarea atasamentului mama-copil, secretia laptelui, stiam ca imediat dupa nastere bebelusii sunt vioi si dornici sa suga. Eram incantata de faptul ca in maternitatea K. personalul este pro-alaptare, aveam incredere in medic, deci sanse mari ca totul sa mearga bine. S-a intamplat insa ca travaliul sa se declanseze spre sfarsitul saptamanii 35 astfel ca bebelusul a avut nevoie de ingrijiri speciale si nu l-am putut primi in brate imediat. El a fost dus la sectia de prematuri si intubat. Am mers sa il vad spre seara, dar era hranit cu seringa la ore fixe. A doua zi la pranz cand am mers la el, asistenta care il avea in grija mi-a aratat foarte bland cum sa mulg colostrul ca sa il dam bebelusului si m-a informat ca in momentul de fata el este hranit doar cu lapte matern (de la alte mamici, evident) si doar cu seringa pentru a nu refuza sanul ulterior.

Mi s-a mai spus ca ei nu recomanda laptele formula, dar in cazul in care eu as insista foarte mult, atunci i-ar da asa ceva. Evident ca nu imi doream asta, ci preferam laptele altei mame, bogat in anticorpi. Macar atat, imi ziceam, oricum necajita si cu sentimente de vinovatie ca l-am nascut prea repede, cine a patit-o stie cum e. Din 3 in 3 ore cu laptele "la pachet" si il dadeam asistentei care il hranea. Odata am fost chiar fericita ca am putut sa ma uit la el in timp ce primea pretiosul aliment.


Nascusem duminica dimineata si de abia miercuri la pranz am primit bebelusul la san, cu ajutor din partea asistentei. Mi s-a oferit un scaun comfortabil cu spatar, o perna pentru alaptare si am fost ajutata sa pun copilul corect la san. Ganditi-va ca toate lucrurile astea se intamplau intr-o tara straina a carei limba, spre rusinea mea, o vorbeam cu mare dificultate, de fapt, nu o prea vorbeam.

In ciuda somnolentei provocata de icter, puiutul meu parea flamand si a reusit sa manance la san cateva minute.
De joi am fost transferata si eu la sectia de prematuri intr-unul din saloanele mama si copilul special amenajate. In salon doar eu si bebe. Trebuia ca la fiecare 3 ore sa ii schimb scutecul, sa ii iau temperatura, sa il cantaresc inainte si dupa supt, sa notez toate rezultatele (daca a facut si caca sau nu,temperatura, greutate inainte si dupa, plus ora si minutul cand a papat).Parea un pic greu la inceput si mai ales nenatural. Dar stiam ca un copil nascut mai repede are nevoie de ingrijiri speciale. El oricum parea sa fie de acord cu programul. Pana intr-o zi cand a inceput sa urle ca din gura de sarpe. M-am panicat, nu stiam ce sa fac, ce se intamplase, trecusera doar maxim 1 ora si jumatate de cand mancase. In sinea mea imi spuneam ca daca as fi acasa eu acum l-as lua in brate si l-as pune la san. Dar aici in spital, unde regulile mi se pareau asa de stricte, eram confuza... Asa ca am mers si i-am spus unei asistente ca plange, ca eu l-am luat in brate dar nu s-a linistit si ca as incerca sa-i dau sa manance. Asistenta s-a uitat la ceas si a zis ca e devreme, apoi cu o expresie usor ironica: "Incercati dar nu cred ca o sa manance". Mi-am luat copilul in brate, evident l-am si cantarit, si l-am alaptat. Peste 30 de minute inregistram in caiet rezultatul: 65 de ml de lapte! Curand am inceput sa pompez surplusul de lapte astfel incat el sa poata fi oferit altor bebelusi care aveau atata nevoie de el.

Spre finalul sederii in spital s-a renuntat la proba suptului si la intreaga rutina si am inceput sa alaptez la cerere. Dupa 9 zile plecam acasa cu un bebelus care manca bine si crestea. Acum are 2 ani si 1 luna si a fost alaptat pana la 9 luni.




Pe Simon l-am nascut in orasul natal pentru ca ne-am mutat in tara cand am ramas insarcinata. Maternitatea aleasa tot una cu statut "baby-friendly", deci pro-alaptat. Spre sfarsitul sarcinii, l-am intrebat pe medic daca as putea sa primesc bebelusul in brate imediat dupa nastere, asa cum citisem eu ca e cel mai bine sa se intample. "Sigur, mi-a raspuns. El plange un pic imediat dupa nastere si cand il pui in bratele mamei sa vezi ce fain se linisteste atunci ". Pana la momentul linistirii copilului, nu stiti cat de mult m-am linistit eu auzind aceste vorbe. Ii ziceam sotului cu mare bucurie: uite domnule ce defaimate sunt maternitatile din tara! Mi-a zis ca o sa mi-l puna la piept cand se naste. Minunat!


Simon s-a nascut la termen, noaptea pe la 3 si jumatate. L-am vazut in timp ce era examinat si aspirat de catre medicul neo-natolog. Abia asteptam sa aterizeze unde ii era locul. Intreb de scorul Apgar, ma linistesc cand aud ca totul este in regula. Vine o asistenta, il ia si da sa plece cu el. De pe masa eu strig: domnu' doctor, ati zis ca mi-l dati in brate!. Dumnealui raspunde: "Ah, da. Da-i-l te rog!". Asistenta tine copilul de subtiori si il pune cu funduletul pe burta mea. Il tine acolo maxim 30-40 de secunde apoi pleaca cu el asa cum ii era planul initial. Dezamagire totala: asta se intelege prin a pune copilul la sanul mamei?

Dupa cum mi se spusese, protocolul maternitatii prevedea ca bebelusul sa ii fie adus mamei in primele 2 ore de la nastere. Un alt protocol spunea insa ca bebe ii este dus mamei, doar daca ea este deja instalata in salon. Iar un alt protocol (pe toate le-am aflat) prevedea ca nu se fac transferuri in saloane pentru nasterile care au loc noaptea. Cu alte cuvinte, in cazul meu urma sa merg din sala de nasteri din nou in sala de travaliu pana dimineata cand puteam sa imi iau patul in salon. Protocoale, protocoale, protocoale. Dar eu nu aveam nevoie de protocoale, ci de copilul meu, aveam nevoie sa il tin in brate, sa il mangai si sa il alaptez. Exact de asta avea si el nevoie. Dar nu se putea.

Toata noaptea am stat singura in sala de travaliu cu mintea doar la Simon, asteptand sa pot ajunge la el. Pe la ora 7 a inceput viata si vanzoleala pe holurile maternitatii. I-am spus infirmierei ca vreau sa merg la copil sa-l alaptez. Mi-a spus sa mai astept ca urmeaza vizita. La 8 a venit medicul si, considerand ca uterul este inca prea umflat, a cerut sa mi se aplice gheata cu care sa mai stau o vreme. I-am spus ca eu vreau sa merg la copil. Mi-a zis ca stiu asistentele ce sa-i faca, eu sa ma relaxez ca sa-mi revin. La ora 9 n-am mai spus nimanui nimic si am plecat singura. Am intrebat pe cineva unde sunt nou-nascutii si l-am gasit. Dormea si m-a frapat ca pe hainute avea urme de laptic pe care il vomitase. La Filip nu vazusem astfel de pete cand era asa de mic. O asistenta mi-a spus ca i-au dat ele lapte formula dar ca nu a prea mancat. "That's my boy!" Normal ca nu a vrut laptele ala fad. Dormea asa ca am fost sfatuita sa nu il trezim inca. Lucru logic pana la urma. Urma sa il iau in brate cand vom merge in salon.

Ghinionul facea insa ca in ziua respectiva sa nu fie niciun pat liber asa ca urma sa astept pana la ora 13 cand se va externa cineva. Avantajul maternitatii era ca saloanele erau de tip room-in. Am tinut copilul cu mine mereu, exceptie facand momentele cand era luat la vizita sau la baie. Din pacate erau si mamici care noaptea il trimiteau la asistente pentru a se putea odihni.

Odata instalata in salon baietelul mi-a fost adus si am putut sa il iau in brate in sfarsit si sa il pun la san. Ne-a luat 2 zile sa reusim o pozitionare corecta. De fiecare cand o asistenta intra in salon, prima intrebare era : mai ai copii acasa? Cu alte cuvinte, cu tine mai imi pierd timpul sau nu? Cu inca un copil acasa, si el alaptat, nu reuseam sa imi pun copilul corect la san. Uneori se uita ca nu toti copiii sunt la fel, ca in tumultul de emotii si stari contradictorii de dupa nastere, chiar si o mamica cu experienta poate fi debusolata si uita ce sau mai degraba cum sa faca anumite lucruri. Il vedeam ca ia doar mamelonul in gurita, stiam ca asa nu e bine, si tot scotandu-i-l si incercand din nou de nenumarate ori am reusit sa ma aleg cu niste ragade de toata frumusetea. In plus il vedeam si pe el ca e frustrat, fiindca isi dorea sa manance si nu prea reusea. In prima noapte am cedat si am plecat cu el in brate si am rugat o asistenta sa ma ajute. Intr-o dimineata nu apucasem inca sa ii dau sa manance ca imi era mila sa il trezesc si vine o asistenta si mi-l ia pe sus la vizita. Abia asteptam sa se intoarca pentru ca deja aveam lapte si, ca la inceput, aveam nu gluma. Cand l-a adus in salon mi-a spus: sa nu-i dati inca sa manance ca i-am dat o sticla sa stea cuminte la vizita! No comment decat ca asta era o maternitate unde se incuraja alaptatul. Dar il incuraja doar cu niste texte dense scrise coli A4 si lipite pe usile saloanelor. Nu stiu cate mamici le-au citit. Dar pe peretii de pe hol nu s-au gandit ca ar fi putut pune niste postere/poze cu femei care alapteaza. Ar fi mult mai utile. Totusi un indemn pe o pancarta ramasa din comunism (nu sunt ironica, pur si simplu se vedea ca e veche din vremea respectiva) pe care scria: "Femei, ascultati de cadrele medicale" Grozav!
Revenind la copilas: cand a invatat "tehnica", totul a mers struna. Acum Simon are 3 luni si primeste doar laptele magic de la mami, de fiecare data cand il cere, zi sau noapte.


Asta mi-a fost experienta: cu primul copil l-as fi primit imediat in brate dar a avut probleme de sanatate. Al doilea copil, sanatos tun dar administratia a fost mai presus. Sper ca daca voi mai avea un copil sa pot sa il iau la piept imediat. Pana acum am ramas cu frustrarea pe care ti-o creeaza sistemul din maternitati unde vezi ca altii decid pentru copilul tau ca si cand tu nu ai exista. Cred ca ar trebui sa evoluam spre spitale "mother & baby-friendly".


Multumesc,
Ada"