Cum blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare, m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.
Începând cu luna ianuarie 2011 deschid seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.
Subiectul lunii mai m-am gândit să fie dedicat tăticilor (că doar pe 5 mai bărbatul a fost sărbătorit!). Așa că, haideți să postăm despre "Rolul tatălui în alăptare" - cum ați fost (sau nu) ajutate, susținute, încurajate de tatăl copilului pe perioada alăptării.
Aștept postările voastre până în ziua de 31 mai 2011!!!!! (aici, pe blog - cu link sau pe e-mail laptematern@yahoo.com).
Avem premiu și de data aceasta!!
Succes!
Foarte fain subiectul! E si datorita lor, daca alaptarea are succes sau nu.
RăspundețiȘtergereBuna! de mult voiam sa particip la "Mami, alapteaza-ma", e o initiativa admirabila si foarte utila.
RăspundețiȘtergereLuna asta, mi-am luat inima in dinti si am scris un cearceaf de postare, in care cred ca am inglobat mai multe "teme". Iata-l:
http://jurnaldepovesti.blogspot.com/2011/05/taticalaptaresprijin.html