Este singura postare primită luna aceasta și este scoasă dintr-un jurnal de poveste ce descrie o lume văzută prin ochii unui tată.
Felicitări!
O poveste primită aseară pe e-mail........merită citită!
"Am tot stat si m-am gandit daca sa scriu despre acest subiect sensibil care putini il inteleg, agreeaza, impartasesc, insa care starneste in mine amintiri emotionante.
Dar pentru ca am un sot care-l iubesc si care mi-a fost alaturi in toate problemele mele pe parcursul cresterii copiiilor nostrii, am ales sa scriu.
Desi am mai nascut un copil in urma cu 10 ani, deci stiam cam ce presupune alaptarea si alte activitati specifice bebelusului (din experienta si nu din teorie) cel de-al 2-lea copil al meu a reusit sa ma faca sa ma simt incepatoare din nou.
Venisem de 5 zile acasa din maternitate, cand, in nerabdarea mea de a veni un cadru medical sa viziteze copilul, asa cum stiam eu ca se face ma apuc si sun la un medic recomandat de alta mamica, care facea vizite/controale/vaccinuri acasa contra cost. Printre intrebarile care mi le-a pus a fost si daca alaptez si daca copilul se satura; regurgiteaza. I-am raspuns afirmativ dupa care m-a intrebat daca il cantaresc regulat. Nu. Nu il cantaream, nici macar n-aveam cantar. Mi-a spus ca pana vine ea, peste doua zile, sa fac rost de cantar si sa cantaresc copilul dupa fiecare masa.
Am facut rost si de cantar, iar de atunci a fost inceputul cosmarului. In cele 2 zile pana la venirea ei il cantaream dupa fiecare masa, notand intr-un caiet. Era streesant si pentru bebe care plangea pana il cantaream, iar dupa ce sugea iar il cantaream sa vedem cat a mancat si de multe ori ii stricam somnul; si pentru noi, deoarece uitam sa il cantarim uneori inainte, alteori dupa.
Aceasta a dus la nervi, nesiguranta, frustrare, oboseala in plus, si probleme la supt. Cand a venit medicul m-a gasit speriata si convinsa ca ceva nu e in regula cu mine. Asta a fost si constatarea lui; ca in neregula era laptele din sanii mei, care nu satura bebele, ii provoca colici si scaune moi. M-a apucat plansul de fata cu ea si ea m-a calmat spunandu-mi ca exista un lapte praf numai bun pentru copilul meu, asa ca sa-i dau sa suga la program de 3 ore si in completare laptele praf. Am crezut-o si m-am lasat pe mana ei, resemnandu-ma, si adaugand alte framantari la cele care le aveam deja.
Nici nu banuiam ce avea sa urmeze.
Deja a a zi ma dureau sanii de la efectul “programului de alaptare”, baietelul meu plangea de mi se rupea inima iar eu ii dadeam ceai, cantaritul devenise un cosmar-mai ales noaptea. Desi mi se spusese ca daca alaptez la program ma voi odihni mai bine noaptea, era invers. Ma simteam incapabila, vinovata si parca totul in jur era impotriva mea.
Sotul meu isi luase concediu o luna ca sa fim amandoi acasa si sa ne adaptam impreuna la noul context. Ca sa nu mai planga bebele in bratele mele simtindu-mi sanii, il plimba el in brate si ii dadea din sticla cu ceai. Noaptea tot el il cantarea si mi-l aducea in pat sa-l alaptez, il legana, canta, plimba, calma.
Dupa cateva zile asa, mi-am dat seama ca incepuse sa-mi scada cantitatea de lapte cu adevarat, si atunci am intrat cu adevarat in panica. Copilul avea colici, si de fiecare data cand il puneam la san izbucnea in plans si se agita, ca incepeam si eu sa plang si ajungeam iar la lapte praf. In scurt timp ajunsesem sa ma urasc. Da. Chiar asa. Ma uram pe mine, imi uram sanii, faptul ca sunt femeie, ma simteam vinovata, incapabila, nefolositoare…
Plangeam aproape tot timpul. In mintea si in sufletul meu era un dezastru. Am inceput sa caut pe internet tot felul de pareri/sfaturi/experiente despre alaptare. In 2008 nu era infiintat blogul lui Rox. Ce gaseam pe site-uri, pe forumuri erau articole despre cat de bine e sa alaptezi si cum asta e cea mai inaltatoare experienta, despre importanta alaptarii ptr mame si copii, si din ce citeam, eram din ce in ce mai frustrata si mai amarata. Parca nu eram buna la nimic; la nimic in ceea ce priveste atributiile mele de mama. Mi se parea ca pe degeaba am sani daca nu iese lapte din ei, si ma simteam o nenorocita. Cred ca eram in depresie si habar n-aveam. Intr-o seara cand ma inchisesem in baie si plangeam, sotul meu a venit si mi-a zis ca asa nu mai rezista; nu mai stia de cine sa-i fie mai mult mila, de cine sa se ingrijoreze mai mult, de mine sau de copil. Asa ca m-a luat si m-a bagat in vana.
A dat drumul la apa calda si printre plansetele, protestele si replicile mele urate m-a dezbracat si m-a tinut sub dus. Stateam ghemuita ca un animalut infrant, descurajat, si obosit. Incet, incet, m-am calmat si am inceput sa ascult ce-mi spunea.
El credea ca n-am pierdut lupta, ci doar m-am lasat doborata la pamant. Ca eu sunt o femeie curajoasa si o mama capabila. Ca trebuie sa-mi schimb sistemul de credinte din capul meu si sa incetez cu plansul ca asa fac rau la toata lumea. Nu mai stiu cat timp am stat asa ghemuita dorindu-mi sa ma ascund undeva. In schimb stiu ca in timp ce el imi tinea dusul pe sani am inceput sa ma masez si sa ma mulg cu mana, incet. Era dureros, dar mai dureros decat asta era in sufletul meu. Incet, incet a inceput sa vina si laptele si incepeam sa simt bucurie. Si uimire. Mi-a adus un castron si chiar ne miram de cat lapte aveam. Atunci a fost un nou inceput. Oricum plangeam, dar plangeam de bucurie. Eram asa de bucuroasa de frumoasa descoperire incat m-am muls mult, fara sa ma gandesc ca se va trezi copilul si va vrea sa suga.
Insa cand s-a trezit copilul priveam deja viata cu alti ochi. Din rusinea pe care o simteam cu catva timp in urma, mai ramasese doar sentimentul ca nu stiu sa ma apreciez destul. Incepusem sa am incredere in mine. In corpul meu.
Insa episoadele de disperare nu s-au terminat. Au urmat altele, aproape de fiecare data cand aveam impresia ca nu se satura copilul. Si de fiecare data sotul meu ma incuraja si ma trimitea la baie sa stau cu sanii sub dusul cald. Alteori venea cu bebele in brate cu mine in baie si imi tinea dusul pe sani ca eu sa ma pot masa. Plangeam si ma rugam la Dumnezeu sa-mi vina laptele. Mult. Bun. Si de fiecare data venea. Iar sotul meu ma felicita de parca eu inventasem cea mai mare inventie. Imi facea tot felul de ceaiuri, compoturi si supe, imi spunea numai povesti frumoase, glume si vesti bune si insista dupa fiecare supt sa stea el cu bebele ca eu sa ma mulg. Despre dusuri, ce sa mai vorbesc…
Am renuntat la programul batut in cuie, la ceai, la cantaritul obsesiv, si la cititul experientelor negative de pe internet. Sotul meu imi facea poze cand alaptam copilul, ma facea sa zambesc si imi spunea ca sunt frumoasa si curajoasa.
Dupa ce a inceput lucrul ma suna de la servici sa ma intrebe daca m-am muls, daca am baut destule lighide si alte intrebari “speciale”. Am dat si cantarul inapoi la persoana care ni-l daduse imprumut, si am dormit toti 3 in pat, nestiind ca asta se cheama cosliping. Ce mai vremuri..
Cand a implinit baietelul nostru un an, am facut un colaj de fotografii cu el de cand s-a nascut si pana atunci. Vazand pozele in care alaptam l-am intrebat cum de a stiut el ca aveam eu lapte atunci cand nici eu nu stiam?
Mi-a raspuns ca nu stia. Habar n-avea cum ar trebui sa fie sau nu insa cand ma vedea asa de amarata si-a pus in gand sa faca ceva sa ma ajute. Ceva radical. Vedea ca o luasem pe o panta in jos in care ceea ce credeam eu ma ducea si mai in jos din disperare in disperare. Asta l-a speriat pentru ca niciodata nu ma vazuse asa si nu stia ce se va face el cu copilul daca eu nu-mi revin. Vazand cum ma chinui a inceput sa caute pe net metode de “venirea laptelui” cum zicea el, si a trecut la actiune. Era hotarat sa treaca peste orice impotrivire, durere sau mila a mea, dandu-si seama ca daca el , care avea capul limpede la vremea aceea, nu lua decizii bune, de la mine in halul in care eram, n-avea la ce sa se astepte.
Si a functionat. M-a ajutat sa-mi revin, atat fizic cat si psihic, si sa recunosc inca o data ca fara el n-as putea sa functionez la capacitatea mea maxima.
Va multumesc voua care cititi si iti multumesc, tie, Roxana, ca mi-ai dat ocazia sa-mi reamintesc momentele acelea emotionante.
S."
marți, 31 mai 2011
miercuri, 18 mai 2011
Înțărcarea și alăptarea extinsă - Întâlnirea LLL, luna mai 2011
Într-o societate în care cele mai multe mame își înțarcă copiii înainte de vârsta de trei luni, gândul că o mamă continuă să-și alăpteze fiul sau fiica la o vârstă mai mare îi înspăimântă pe unii oameni.
În ciuda cercetărilor ample asupra înţărcării înainte de vreme ca un factor de risc pentru boli şi în ciuda recomandărilor organizaţiilor medicale internaţionale de a continua alăptarea pentru cel puţin 2 ani sau peste, foarte puține mame din România continuă să-și alăpteze copiii până la 2 ani și peste.
La Leche League București vă invită, 27.05.2011, începând cu ora 17.30, să discutăm despre înțărcare, în strada Muzelor, nr.9 (în zona Piața Unirii, cu intrare din blvd. Națiunilor Unite), la sediul Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare .
Toate mamele care doresc să alăpteze sunt invitate să participe la întâlnirile La Leche League București.
Toate mamele sunt acceptate la întâlnirile LLL cu brațele deschise: mame de toate rasele și religiile, mame singure, mame care lucrează şi mame a cărei filozofie pe diverse aspecte ale îngrijirii şi educării copilului poate diferi de cea a organizației La Leche League.
Fiecare mamă este încurajată să ia din filozofia La Leche League ceea ce pare să-i fie de ajutor, ei și familiei.
Timpul ideal pentru a începe participarea la reuniunile LLL este încă din perioada sarcinii, deoarece informaţiile primite în avans se pot dovedi a fi vitale pentru o mamă atunci când se naște copilul.
Înscrieri pe e-mail: laptematern@yahoo.com sau la telefon 0722509939.
duminică, 8 mai 2011
Postarea lunară "Mami, alăptează-mă!"- mai 2011 - Rolul tatălui în alăptare
Cum blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare, m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.
Începând cu luna ianuarie 2011 deschid seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.
Subiectul lunii mai m-am gândit să fie dedicat tăticilor (că doar pe 5 mai bărbatul a fost sărbătorit!). Așa că, haideți să postăm despre "Rolul tatălui în alăptare" - cum ați fost (sau nu) ajutate, susținute, încurajate de tatăl copilului pe perioada alăptării.
Aștept postările voastre până în ziua de 31 mai 2011!!!!! (aici, pe blog - cu link sau pe e-mail laptematern@yahoo.com).
Avem premiu și de data aceasta!!
Succes!
Începând cu luna ianuarie 2011 deschid seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi acceptate postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern pentru a aprecia cea mai cea postare.
Subiectul lunii mai m-am gândit să fie dedicat tăticilor (că doar pe 5 mai bărbatul a fost sărbătorit!). Așa că, haideți să postăm despre "Rolul tatălui în alăptare" - cum ați fost (sau nu) ajutate, susținute, încurajate de tatăl copilului pe perioada alăptării.
Aștept postările voastre până în ziua de 31 mai 2011!!!!! (aici, pe blog - cu link sau pe e-mail laptematern@yahoo.com).
Avem premiu și de data aceasta!!
Succes!
sâmbătă, 7 mai 2011
(De) printre nori (pe) tărâmul meu
În urma voturilor cititorilor, postarea blogului De pe nori a câștigat cu un numar de 31 de voturi, dintr-un total de 68. Tricoul cu promovarea alăptării și un medalion cu simbolul internațional al alăptării va ajunge la Sakura, cât de curând!
Felicitări!
Felicitări!
miercuri, 4 mai 2011
Votati, va rog!
Postarea lunii aprilie 2011 va primi un mic premiu. Votati catre cine va merge in partea dreapta a paginii.
Va multumesc!
Va multumesc!
Ada si baby-friendly
"Va scriu pentru a va impartasi si eu experienta mea legata de alaptat. Poate fi publicata daca credeti ca e relevanta sau utila.
Am 2 copii. 2 experiente diferite. Numitorul comun: dorinta unei mame de a-si alapta puiutul.
Pe Filip l-am nascut in Praga. Locuiam acolo de 3 ani si mi se parea normal sa nasc acolo, mai ales ca auzisem despre maternitatile din tara, clasicele povesti "horror"care inevitabil circula prin popor.
Am ales maternitatea respectiva in primul rand pentru ca auzisem ca e "baby-friendly" si, in plus, era cea mai apropiata de casa. O prietena care nascuse deja acolo mi-a spus ca bebelusul e pus la sanul mamei imediat ce se naste, lucru care a facut-o si sa suporte mai usor cele ce urmeaza nasterii (expulzia placentei si coaserea perineului). Ori asta era tot ceea ce imi doream: sa imi tin la piept copilasul! Stiam cat de important este sa iti iei copilul in brate imediat pentru formarea atasamentului mama-copil, secretia laptelui, stiam ca imediat dupa nastere bebelusii sunt vioi si dornici sa suga. Eram incantata de faptul ca in maternitatea K. personalul este pro-alaptare, aveam incredere in medic, deci sanse mari ca totul sa mearga bine. S-a intamplat insa ca travaliul sa se declanseze spre sfarsitul saptamanii 35 astfel ca bebelusul a avut nevoie de ingrijiri speciale si nu l-am putut primi in brate imediat. El a fost dus la sectia de prematuri si intubat. Am mers sa il vad spre seara, dar era hranit cu seringa la ore fixe. A doua zi la pranz cand am mers la el, asistenta care il avea in grija mi-a aratat foarte bland cum sa mulg colostrul ca sa il dam bebelusului si m-a informat ca in momentul de fata el este hranit doar cu lapte matern (de la alte mamici, evident) si doar cu seringa pentru a nu refuza sanul ulterior.
Mi s-a mai spus ca ei nu recomanda laptele formula, dar in cazul in care eu as insista foarte mult, atunci i-ar da asa ceva. Evident ca nu imi doream asta, ci preferam laptele altei mame, bogat in anticorpi. Macar atat, imi ziceam, oricum necajita si cu sentimente de vinovatie ca l-am nascut prea repede, cine a patit-o stie cum e. Din 3 in 3 ore cu laptele "la pachet" si il dadeam asistentei care il hranea. Odata am fost chiar fericita ca am putut sa ma uit la el in timp ce primea pretiosul aliment.
Nascusem duminica dimineata si de abia miercuri la pranz am primit bebelusul la san, cu ajutor din partea asistentei. Mi s-a oferit un scaun comfortabil cu spatar, o perna pentru alaptare si am fost ajutata sa pun copilul corect la san. Ganditi-va ca toate lucrurile astea se intamplau intr-o tara straina a carei limba, spre rusinea mea, o vorbeam cu mare dificultate, de fapt, nu o prea vorbeam.
In ciuda somnolentei provocata de icter, puiutul meu parea flamand si a reusit sa manance la san cateva minute.
De joi am fost transferata si eu la sectia de prematuri intr-unul din saloanele mama si copilul special amenajate. In salon doar eu si bebe. Trebuia ca la fiecare 3 ore sa ii schimb scutecul, sa ii iau temperatura, sa il cantaresc inainte si dupa supt, sa notez toate rezultatele (daca a facut si caca sau nu,temperatura, greutate inainte si dupa, plus ora si minutul cand a papat).Parea un pic greu la inceput si mai ales nenatural. Dar stiam ca un copil nascut mai repede are nevoie de ingrijiri speciale. El oricum parea sa fie de acord cu programul. Pana intr-o zi cand a inceput sa urle ca din gura de sarpe. M-am panicat, nu stiam ce sa fac, ce se intamplase, trecusera doar maxim 1 ora si jumatate de cand mancase. In sinea mea imi spuneam ca daca as fi acasa eu acum l-as lua in brate si l-as pune la san. Dar aici in spital, unde regulile mi se pareau asa de stricte, eram confuza... Asa ca am mers si i-am spus unei asistente ca plange, ca eu l-am luat in brate dar nu s-a linistit si ca as incerca sa-i dau sa manance. Asistenta s-a uitat la ceas si a zis ca e devreme, apoi cu o expresie usor ironica: "Incercati dar nu cred ca o sa manance". Mi-am luat copilul in brate, evident l-am si cantarit, si l-am alaptat. Peste 30 de minute inregistram in caiet rezultatul: 65 de ml de lapte! Curand am inceput sa pompez surplusul de lapte astfel incat el sa poata fi oferit altor bebelusi care aveau atata nevoie de el.
Spre finalul sederii in spital s-a renuntat la proba suptului si la intreaga rutina si am inceput sa alaptez la cerere. Dupa 9 zile plecam acasa cu un bebelus care manca bine si crestea. Acum are 2 ani si 1 luna si a fost alaptat pana la 9 luni.
Pe Simon l-am nascut in orasul natal pentru ca ne-am mutat in tara cand am ramas insarcinata. Maternitatea aleasa tot una cu statut "baby-friendly", deci pro-alaptat. Spre sfarsitul sarcinii, l-am intrebat pe medic daca as putea sa primesc bebelusul in brate imediat dupa nastere, asa cum citisem eu ca e cel mai bine sa se intample. "Sigur, mi-a raspuns. El plange un pic imediat dupa nastere si cand il pui in bratele mamei sa vezi ce fain se linisteste atunci ". Pana la momentul linistirii copilului, nu stiti cat de mult m-am linistit eu auzind aceste vorbe. Ii ziceam sotului cu mare bucurie: uite domnule ce defaimate sunt maternitatile din tara! Mi-a zis ca o sa mi-l puna la piept cand se naste. Minunat!
Simon s-a nascut la termen, noaptea pe la 3 si jumatate. L-am vazut in timp ce era examinat si aspirat de catre medicul neo-natolog. Abia asteptam sa aterizeze unde ii era locul. Intreb de scorul Apgar, ma linistesc cand aud ca totul este in regula. Vine o asistenta, il ia si da sa plece cu el. De pe masa eu strig: domnu' doctor, ati zis ca mi-l dati in brate!. Dumnealui raspunde: "Ah, da. Da-i-l te rog!". Asistenta tine copilul de subtiori si il pune cu funduletul pe burta mea. Il tine acolo maxim 30-40 de secunde apoi pleaca cu el asa cum ii era planul initial. Dezamagire totala: asta se intelege prin a pune copilul la sanul mamei?
Dupa cum mi se spusese, protocolul maternitatii prevedea ca bebelusul sa ii fie adus mamei in primele 2 ore de la nastere. Un alt protocol spunea insa ca bebe ii este dus mamei, doar daca ea este deja instalata in salon. Iar un alt protocol (pe toate le-am aflat) prevedea ca nu se fac transferuri in saloane pentru nasterile care au loc noaptea. Cu alte cuvinte, in cazul meu urma sa merg din sala de nasteri din nou in sala de travaliu pana dimineata cand puteam sa imi iau patul in salon. Protocoale, protocoale, protocoale. Dar eu nu aveam nevoie de protocoale, ci de copilul meu, aveam nevoie sa il tin in brate, sa il mangai si sa il alaptez. Exact de asta avea si el nevoie. Dar nu se putea.
Toata noaptea am stat singura in sala de travaliu cu mintea doar la Simon, asteptand sa pot ajunge la el. Pe la ora 7 a inceput viata si vanzoleala pe holurile maternitatii. I-am spus infirmierei ca vreau sa merg la copil sa-l alaptez. Mi-a spus sa mai astept ca urmeaza vizita. La 8 a venit medicul si, considerand ca uterul este inca prea umflat, a cerut sa mi se aplice gheata cu care sa mai stau o vreme. I-am spus ca eu vreau sa merg la copil. Mi-a zis ca stiu asistentele ce sa-i faca, eu sa ma relaxez ca sa-mi revin. La ora 9 n-am mai spus nimanui nimic si am plecat singura. Am intrebat pe cineva unde sunt nou-nascutii si l-am gasit. Dormea si m-a frapat ca pe hainute avea urme de laptic pe care il vomitase. La Filip nu vazusem astfel de pete cand era asa de mic. O asistenta mi-a spus ca i-au dat ele lapte formula dar ca nu a prea mancat. "That's my boy!" Normal ca nu a vrut laptele ala fad. Dormea asa ca am fost sfatuita sa nu il trezim inca. Lucru logic pana la urma. Urma sa il iau in brate cand vom merge in salon.
Ghinionul facea insa ca in ziua respectiva sa nu fie niciun pat liber asa ca urma sa astept pana la ora 13 cand se va externa cineva. Avantajul maternitatii era ca saloanele erau de tip room-in. Am tinut copilul cu mine mereu, exceptie facand momentele cand era luat la vizita sau la baie. Din pacate erau si mamici care noaptea il trimiteau la asistente pentru a se putea odihni.
Odata instalata in salon baietelul mi-a fost adus si am putut sa il iau in brate in sfarsit si sa il pun la san. Ne-a luat 2 zile sa reusim o pozitionare corecta. De fiecare cand o asistenta intra in salon, prima intrebare era : mai ai copii acasa? Cu alte cuvinte, cu tine mai imi pierd timpul sau nu? Cu inca un copil acasa, si el alaptat, nu reuseam sa imi pun copilul corect la san. Uneori se uita ca nu toti copiii sunt la fel, ca in tumultul de emotii si stari contradictorii de dupa nastere, chiar si o mamica cu experienta poate fi debusolata si uita ce sau mai degraba cum sa faca anumite lucruri. Il vedeam ca ia doar mamelonul in gurita, stiam ca asa nu e bine, si tot scotandu-i-l si incercand din nou de nenumarate ori am reusit sa ma aleg cu niste ragade de toata frumusetea. In plus il vedeam si pe el ca e frustrat, fiindca isi dorea sa manance si nu prea reusea. In prima noapte am cedat si am plecat cu el in brate si am rugat o asistenta sa ma ajute. Intr-o dimineata nu apucasem inca sa ii dau sa manance ca imi era mila sa il trezesc si vine o asistenta si mi-l ia pe sus la vizita. Abia asteptam sa se intoarca pentru ca deja aveam lapte si, ca la inceput, aveam nu gluma. Cand l-a adus in salon mi-a spus: sa nu-i dati inca sa manance ca i-am dat o sticla sa stea cuminte la vizita! No comment decat ca asta era o maternitate unde se incuraja alaptatul. Dar il incuraja doar cu niste texte dense scrise coli A4 si lipite pe usile saloanelor. Nu stiu cate mamici le-au citit. Dar pe peretii de pe hol nu s-au gandit ca ar fi putut pune niste postere/poze cu femei care alapteaza. Ar fi mult mai utile. Totusi un indemn pe o pancarta ramasa din comunism (nu sunt ironica, pur si simplu se vedea ca e veche din vremea respectiva) pe care scria: "Femei, ascultati de cadrele medicale" Grozav!
Revenind la copilas: cand a invatat "tehnica", totul a mers struna. Acum Simon are 3 luni si primeste doar laptele magic de la mami, de fiecare data cand il cere, zi sau noapte.
Asta mi-a fost experienta: cu primul copil l-as fi primit imediat in brate dar a avut probleme de sanatate. Al doilea copil, sanatos tun dar administratia a fost mai presus. Sper ca daca voi mai avea un copil sa pot sa il iau la piept imediat. Pana acum am ramas cu frustrarea pe care ti-o creeaza sistemul din maternitati unde vezi ca altii decid pentru copilul tau ca si cand tu nu ai exista. Cred ca ar trebui sa evoluam spre spitale "mother & baby-friendly".
Multumesc,
Ada"
Am 2 copii. 2 experiente diferite. Numitorul comun: dorinta unei mame de a-si alapta puiutul.
Pe Filip l-am nascut in Praga. Locuiam acolo de 3 ani si mi se parea normal sa nasc acolo, mai ales ca auzisem despre maternitatile din tara, clasicele povesti "horror"care inevitabil circula prin popor.
Am ales maternitatea respectiva in primul rand pentru ca auzisem ca e "baby-friendly" si, in plus, era cea mai apropiata de casa. O prietena care nascuse deja acolo mi-a spus ca bebelusul e pus la sanul mamei imediat ce se naste, lucru care a facut-o si sa suporte mai usor cele ce urmeaza nasterii (expulzia placentei si coaserea perineului). Ori asta era tot ceea ce imi doream: sa imi tin la piept copilasul! Stiam cat de important este sa iti iei copilul in brate imediat pentru formarea atasamentului mama-copil, secretia laptelui, stiam ca imediat dupa nastere bebelusii sunt vioi si dornici sa suga. Eram incantata de faptul ca in maternitatea K. personalul este pro-alaptare, aveam incredere in medic, deci sanse mari ca totul sa mearga bine. S-a intamplat insa ca travaliul sa se declanseze spre sfarsitul saptamanii 35 astfel ca bebelusul a avut nevoie de ingrijiri speciale si nu l-am putut primi in brate imediat. El a fost dus la sectia de prematuri si intubat. Am mers sa il vad spre seara, dar era hranit cu seringa la ore fixe. A doua zi la pranz cand am mers la el, asistenta care il avea in grija mi-a aratat foarte bland cum sa mulg colostrul ca sa il dam bebelusului si m-a informat ca in momentul de fata el este hranit doar cu lapte matern (de la alte mamici, evident) si doar cu seringa pentru a nu refuza sanul ulterior.
Mi s-a mai spus ca ei nu recomanda laptele formula, dar in cazul in care eu as insista foarte mult, atunci i-ar da asa ceva. Evident ca nu imi doream asta, ci preferam laptele altei mame, bogat in anticorpi. Macar atat, imi ziceam, oricum necajita si cu sentimente de vinovatie ca l-am nascut prea repede, cine a patit-o stie cum e. Din 3 in 3 ore cu laptele "la pachet" si il dadeam asistentei care il hranea. Odata am fost chiar fericita ca am putut sa ma uit la el in timp ce primea pretiosul aliment.
Nascusem duminica dimineata si de abia miercuri la pranz am primit bebelusul la san, cu ajutor din partea asistentei. Mi s-a oferit un scaun comfortabil cu spatar, o perna pentru alaptare si am fost ajutata sa pun copilul corect la san. Ganditi-va ca toate lucrurile astea se intamplau intr-o tara straina a carei limba, spre rusinea mea, o vorbeam cu mare dificultate, de fapt, nu o prea vorbeam.
In ciuda somnolentei provocata de icter, puiutul meu parea flamand si a reusit sa manance la san cateva minute.
De joi am fost transferata si eu la sectia de prematuri intr-unul din saloanele mama si copilul special amenajate. In salon doar eu si bebe. Trebuia ca la fiecare 3 ore sa ii schimb scutecul, sa ii iau temperatura, sa il cantaresc inainte si dupa supt, sa notez toate rezultatele (daca a facut si caca sau nu,temperatura, greutate inainte si dupa, plus ora si minutul cand a papat).Parea un pic greu la inceput si mai ales nenatural. Dar stiam ca un copil nascut mai repede are nevoie de ingrijiri speciale. El oricum parea sa fie de acord cu programul. Pana intr-o zi cand a inceput sa urle ca din gura de sarpe. M-am panicat, nu stiam ce sa fac, ce se intamplase, trecusera doar maxim 1 ora si jumatate de cand mancase. In sinea mea imi spuneam ca daca as fi acasa eu acum l-as lua in brate si l-as pune la san. Dar aici in spital, unde regulile mi se pareau asa de stricte, eram confuza... Asa ca am mers si i-am spus unei asistente ca plange, ca eu l-am luat in brate dar nu s-a linistit si ca as incerca sa-i dau sa manance. Asistenta s-a uitat la ceas si a zis ca e devreme, apoi cu o expresie usor ironica: "Incercati dar nu cred ca o sa manance". Mi-am luat copilul in brate, evident l-am si cantarit, si l-am alaptat. Peste 30 de minute inregistram in caiet rezultatul: 65 de ml de lapte! Curand am inceput sa pompez surplusul de lapte astfel incat el sa poata fi oferit altor bebelusi care aveau atata nevoie de el.
Spre finalul sederii in spital s-a renuntat la proba suptului si la intreaga rutina si am inceput sa alaptez la cerere. Dupa 9 zile plecam acasa cu un bebelus care manca bine si crestea. Acum are 2 ani si 1 luna si a fost alaptat pana la 9 luni.
Pe Simon l-am nascut in orasul natal pentru ca ne-am mutat in tara cand am ramas insarcinata. Maternitatea aleasa tot una cu statut "baby-friendly", deci pro-alaptat. Spre sfarsitul sarcinii, l-am intrebat pe medic daca as putea sa primesc bebelusul in brate imediat dupa nastere, asa cum citisem eu ca e cel mai bine sa se intample. "Sigur, mi-a raspuns. El plange un pic imediat dupa nastere si cand il pui in bratele mamei sa vezi ce fain se linisteste atunci ". Pana la momentul linistirii copilului, nu stiti cat de mult m-am linistit eu auzind aceste vorbe. Ii ziceam sotului cu mare bucurie: uite domnule ce defaimate sunt maternitatile din tara! Mi-a zis ca o sa mi-l puna la piept cand se naste. Minunat!
Simon s-a nascut la termen, noaptea pe la 3 si jumatate. L-am vazut in timp ce era examinat si aspirat de catre medicul neo-natolog. Abia asteptam sa aterizeze unde ii era locul. Intreb de scorul Apgar, ma linistesc cand aud ca totul este in regula. Vine o asistenta, il ia si da sa plece cu el. De pe masa eu strig: domnu' doctor, ati zis ca mi-l dati in brate!. Dumnealui raspunde: "Ah, da. Da-i-l te rog!". Asistenta tine copilul de subtiori si il pune cu funduletul pe burta mea. Il tine acolo maxim 30-40 de secunde apoi pleaca cu el asa cum ii era planul initial. Dezamagire totala: asta se intelege prin a pune copilul la sanul mamei?
Dupa cum mi se spusese, protocolul maternitatii prevedea ca bebelusul sa ii fie adus mamei in primele 2 ore de la nastere. Un alt protocol spunea insa ca bebe ii este dus mamei, doar daca ea este deja instalata in salon. Iar un alt protocol (pe toate le-am aflat) prevedea ca nu se fac transferuri in saloane pentru nasterile care au loc noaptea. Cu alte cuvinte, in cazul meu urma sa merg din sala de nasteri din nou in sala de travaliu pana dimineata cand puteam sa imi iau patul in salon. Protocoale, protocoale, protocoale. Dar eu nu aveam nevoie de protocoale, ci de copilul meu, aveam nevoie sa il tin in brate, sa il mangai si sa il alaptez. Exact de asta avea si el nevoie. Dar nu se putea.
Toata noaptea am stat singura in sala de travaliu cu mintea doar la Simon, asteptand sa pot ajunge la el. Pe la ora 7 a inceput viata si vanzoleala pe holurile maternitatii. I-am spus infirmierei ca vreau sa merg la copil sa-l alaptez. Mi-a spus sa mai astept ca urmeaza vizita. La 8 a venit medicul si, considerand ca uterul este inca prea umflat, a cerut sa mi se aplice gheata cu care sa mai stau o vreme. I-am spus ca eu vreau sa merg la copil. Mi-a zis ca stiu asistentele ce sa-i faca, eu sa ma relaxez ca sa-mi revin. La ora 9 n-am mai spus nimanui nimic si am plecat singura. Am intrebat pe cineva unde sunt nou-nascutii si l-am gasit. Dormea si m-a frapat ca pe hainute avea urme de laptic pe care il vomitase. La Filip nu vazusem astfel de pete cand era asa de mic. O asistenta mi-a spus ca i-au dat ele lapte formula dar ca nu a prea mancat. "That's my boy!" Normal ca nu a vrut laptele ala fad. Dormea asa ca am fost sfatuita sa nu il trezim inca. Lucru logic pana la urma. Urma sa il iau in brate cand vom merge in salon.
Ghinionul facea insa ca in ziua respectiva sa nu fie niciun pat liber asa ca urma sa astept pana la ora 13 cand se va externa cineva. Avantajul maternitatii era ca saloanele erau de tip room-in. Am tinut copilul cu mine mereu, exceptie facand momentele cand era luat la vizita sau la baie. Din pacate erau si mamici care noaptea il trimiteau la asistente pentru a se putea odihni.
Odata instalata in salon baietelul mi-a fost adus si am putut sa il iau in brate in sfarsit si sa il pun la san. Ne-a luat 2 zile sa reusim o pozitionare corecta. De fiecare cand o asistenta intra in salon, prima intrebare era : mai ai copii acasa? Cu alte cuvinte, cu tine mai imi pierd timpul sau nu? Cu inca un copil acasa, si el alaptat, nu reuseam sa imi pun copilul corect la san. Uneori se uita ca nu toti copiii sunt la fel, ca in tumultul de emotii si stari contradictorii de dupa nastere, chiar si o mamica cu experienta poate fi debusolata si uita ce sau mai degraba cum sa faca anumite lucruri. Il vedeam ca ia doar mamelonul in gurita, stiam ca asa nu e bine, si tot scotandu-i-l si incercand din nou de nenumarate ori am reusit sa ma aleg cu niste ragade de toata frumusetea. In plus il vedeam si pe el ca e frustrat, fiindca isi dorea sa manance si nu prea reusea. In prima noapte am cedat si am plecat cu el in brate si am rugat o asistenta sa ma ajute. Intr-o dimineata nu apucasem inca sa ii dau sa manance ca imi era mila sa il trezesc si vine o asistenta si mi-l ia pe sus la vizita. Abia asteptam sa se intoarca pentru ca deja aveam lapte si, ca la inceput, aveam nu gluma. Cand l-a adus in salon mi-a spus: sa nu-i dati inca sa manance ca i-am dat o sticla sa stea cuminte la vizita! No comment decat ca asta era o maternitate unde se incuraja alaptatul. Dar il incuraja doar cu niste texte dense scrise coli A4 si lipite pe usile saloanelor. Nu stiu cate mamici le-au citit. Dar pe peretii de pe hol nu s-au gandit ca ar fi putut pune niste postere/poze cu femei care alapteaza. Ar fi mult mai utile. Totusi un indemn pe o pancarta ramasa din comunism (nu sunt ironica, pur si simplu se vedea ca e veche din vremea respectiva) pe care scria: "Femei, ascultati de cadrele medicale" Grozav!
Revenind la copilas: cand a invatat "tehnica", totul a mers struna. Acum Simon are 3 luni si primeste doar laptele magic de la mami, de fiecare data cand il cere, zi sau noapte.
Asta mi-a fost experienta: cu primul copil l-as fi primit imediat in brate dar a avut probleme de sanatate. Al doilea copil, sanatos tun dar administratia a fost mai presus. Sper ca daca voi mai avea un copil sa pot sa il iau la piept imediat. Pana acum am ramas cu frustrarea pe care ti-o creeaza sistemul din maternitati unde vezi ca altii decid pentru copilul tau ca si cand tu nu ai exista. Cred ca ar trebui sa evoluam spre spitale "mother & baby-friendly".
Multumesc,
Ada"
marți, 3 mai 2011
Moasa independenta trebuie sa-si scrie singura istoria in Romania
5 mai – Ziua Internationala a Moasei sarbatorita in Romania
Cu ocazia Zilei Internationale a Moasei sarbatorita anual pe 5 mai, Asociaţia pentru Naştere Naturala şi Alaptare şi compania Houston NPA organizeaza simpozionul national “Moasa independenta – veriga lipsa”.
Evenimentul se va desfasura in Aula Academiei Europene HIV/SIDA şi de Boli Infecţioase din cadrul Institutui Prof. Dr. Matei Balş din Bucuresti, in data de 5 mai, intre orele 10.00 şi 18.00.
Potrivit Ordonantei 144/2008 art 7, moasa urmareste o femeie gravida, asista nasterea si insoteste mama si copilul in perioada post-partum, adica primele 6 saptamani dupa nastere, in situatia in care totul decurge normal, fiziologic, adica in peste 70% cazuri.
Tot moasa este abilitata sa recunoasca si sa trimita catre medic orice patologie care apare in decursul sarcinii, nasterii sau al perioadei post-partum. Ea este specialistul care educa cuplurile in timpul sarcinii in privinta nasterii, alaptarii si ingrijirii copilului (inclusiv sfaturi despre igiena si alimentatie), iar dupa nastere se ocupa de consilierea mamelor in alaptare.
In acest moment, opinia publica din Romania nu intelege ce inseamna o moasa adevarata. Cuvantul "moasa" este asociat fie cu moasa comunala, fara cunostinte in domeniu, fie cu asistenta de obstetrica din maternitati.
“Moasa independenta trebuie sa-si scrie singura istoria in Romania, pentru a nu fi confundata cu ceea ce nu este. Medicul se ocupa de patologie, moasa de fiziologie. Doar ca, in ultimii zeci de ani, medicul a preluat si partea moasei, ocupandu-se el si medicalizand excesiv sarcina si nasterea. Acum este randul moaselor sa-si recastige drepturile, sa atinga un statut profesional de egalitate, de colaborare cu medicii obstetricieni-ginecologi. Mai exact, medicul se ocupa de patologie, de interventie.
Cand nu este necesara nicio interventie, medicul nu are ce sa vindece, ce sa repare, iar aici intervine rolul moasei, care asteapta si nu intervine in normalitatea procesului”, a explicat Irina Popescu, Asociaţia pentru Naştere Naturala şi Alaptare.
Cu ocazia Zilei Internationale a Moasei sarbatorita anual pe 5 mai, Asociaţia pentru Naştere Naturala şi Alaptare şi compania Houston NPA organizeaza simpozionul national “Moasa independenta – veriga lipsa”.
Evenimentul se va desfasura in Aula Academiei Europene HIV/SIDA şi de Boli Infecţioase din cadrul Institutui Prof. Dr. Matei Balş din Bucuresti, in data de 5 mai, intre orele 10.00 şi 18.00.
Potrivit Ordonantei 144/2008 art 7, moasa urmareste o femeie gravida, asista nasterea si insoteste mama si copilul in perioada post-partum, adica primele 6 saptamani dupa nastere, in situatia in care totul decurge normal, fiziologic, adica in peste 70% cazuri.
Tot moasa este abilitata sa recunoasca si sa trimita catre medic orice patologie care apare in decursul sarcinii, nasterii sau al perioadei post-partum. Ea este specialistul care educa cuplurile in timpul sarcinii in privinta nasterii, alaptarii si ingrijirii copilului (inclusiv sfaturi despre igiena si alimentatie), iar dupa nastere se ocupa de consilierea mamelor in alaptare.
In acest moment, opinia publica din Romania nu intelege ce inseamna o moasa adevarata. Cuvantul "moasa" este asociat fie cu moasa comunala, fara cunostinte in domeniu, fie cu asistenta de obstetrica din maternitati.
“Moasa independenta trebuie sa-si scrie singura istoria in Romania, pentru a nu fi confundata cu ceea ce nu este. Medicul se ocupa de patologie, moasa de fiziologie. Doar ca, in ultimii zeci de ani, medicul a preluat si partea moasei, ocupandu-se el si medicalizand excesiv sarcina si nasterea. Acum este randul moaselor sa-si recastige drepturile, sa atinga un statut profesional de egalitate, de colaborare cu medicii obstetricieni-ginecologi. Mai exact, medicul se ocupa de patologie, de interventie.
Cand nu este necesara nicio interventie, medicul nu are ce sa vindece, ce sa repare, iar aici intervine rolul moasei, care asteapta si nu intervine in normalitatea procesului”, a explicat Irina Popescu, Asociaţia pentru Naştere Naturala şi Alaptare.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)