vineri, 27 ianuarie 2012

Alăptarea exclusivă


Pentru a asigura o producţie de lapte şi un flux adecvat timp de 6 luni în alăptarea exclusivă un bebeluș are nevoie de hrană la fel de des şi atât timp cât dorește, atât ziua cât și noaptea. Aceasta se numeşte alăptare la cerere, alăptare fără restricţii sau bebelușul stie când îi e foame.

Bebelușii se hrănesc cu frecvenţe diferite şi își iau cantităti diferite de lapte matern la fiecare masă. Aportul de lapte în 24 de ore variază de la bebeluș la bebeluș, poate fi între 440 - 1220 ml, cu o medie de aproximativ 800 ml pe zi, pe parcursul primelor 6 luni.

Bebelușii hrăniți la cerere, în funcţie de apetitul lor, obţin ceea ce au nevoie pentru o creştere satisfăcătoare. Ei nu golesc sânul matern, ci elimină doar 63-72% din laptele disponibil. Mai mult lapte poate fi scos, dar bebelușul se opreşte din hrănire din cauza saţietăţii, nu pentru că sânul este gol. Cu toate acestea, sânii par să varieze în capacitatea de stocare a laptelui. Mamele cu o capacitate de stocare scăzută ar putea avea nevoie ca bebelușii lor să se alimenteze mai des, pentru a elimina laptele şi pentru a asigura un aport și o producţie adecvată zilnică.

Prin urmare, este important să nu se limiteze durata sau frecvenţa alăptării - cu condiţia ca bebelușul să fie corect ataşat la sân. Rănile mamelonare sunt cauzate de ataşamentul incorect la sân şi nu de suptul prelungit. Mama învaţă să răspundă semnalelor de foame transmise de către bebeluș şi disponibilității de a fi hrănit, cum ar fi agitație, căutare cu gura a sânului sau suptul mâinii, înainte ca bebelușul să înceapă să plângă. Bebelușului i se permite să continue suptul la sân până când lasă spontan mamelonul. După o scurtă pauză îi poate fi oferit celălalt sân, pe care poate îl va dori sau nu.

Dacă un bebeluș stă la sân pentru un timp foarte lung (mai mult de o jumătate de oră pentru fiecare hrană) sau dacă vrea să se hrănească foarte frecvent (mai des decât o dată la o oră, de fiecare dată), atunci ataşamentul la sân trebuie să fie verificat şi îmbunătăţit. Alăptarea prelungită, foarte frecventă poate fi un semn de supt ineficient de lapte matern şi transfer ineficient de lapte către bebeluș. De obicei, ataşamentul incorect poate duce, de asemenea, la rănirea mameloanelor. În cazul în care ataşamentul este îmbunătăţit transferul de lapte devine mai eficient şi hrănirile pot deveni mai scurte sau mai puţin frecvente. În acelaşi timp, riscul de rănire a mameloanelor este redus.

Infant and young child feeding – model chapter for textbooks for medical students and allied health professionals” – Organizația Mondială a Sănătății, 2009.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu