Lauren Wayne este scriitoare şi mamă, in Seattle, Washington, SUA. Călătoreşte pe şine alături de soţul ei, Crackerdog Sam, copilul lor, Mikko Lint Picker, şi pisicuţa, d-na Pim. Încearcă în fiecare zi să fie mamă în mod intenţionat şi cu har.
"Am citit nenumărate cărţi şi site-uri pentru a mă pregăti să alăptez. Nu am avut luxul de a vedea mai mult de un cuplu mamă-copil alăptând, aşa că am vizionat clipuri video şi desene creionate cu săgeţi şi însemnări. Am incercat să-mi imaginez cum ar fi şi să vizualizez cum să-mi ţin copilul la piept. Am imitat poziţionarea capului copilului pentru a prinde mamelonul bine şi mi-am înghiontit soţul pentru a-i arăta ce am învăţat. Am învăţat toate etapele împreună cu soţul meu, ca şi când l-aş fi pregătit să alăpteze, dar, în realitate, doar pentru a-mi consolida ceea ce am citit şi în speranţa că el va putea să-mi amintească dacă voi greşi ceva.
Moaşa avea o păpuşă maronie în birou pe care o trata cu acelaşi respect pe care l-ar acorda unui bebeluş, înfăşurând-o cu atenţie în păturica ei după ce termina demonstraţia.
Mi-a arătat cum se ţine papuşă în poziţia burtică-pe-burtică, nu în poziţia de hrănire cu biberonul(“tummy-to-sky”). Am ţinut corpul mic de plastic pe pieptul meu pentru a vedea dacă am înţeles.
M-am simţit aiurea, dar nu atunci cand le-am văzut pe moaşe cu câtă dragoste schimbau păpuşa de scutec. Moaşele cred în importanţa repetiţiei acestui lucru şi eu la fel.
Când aveam 8 ani, mama mea a rămas insarcinată în mod neaşteptat şi, desigur, am fost curioasă să ştiu despre toate lucrurile nerostite şi ascunse. A fost momentul în care părinţii mei au luat cărţi despre “corpul nostru în schimbare” şi despre cum vin copiii. Nu îmi amintesc să fi evitat discuţia cu voce tare despre aceste subiecte sau să fi creat jenă.
M-am simţit oarecum indecentă citind aceste cărţi cu fotografii arătând oameni goi, chiar în sufragerie, împreună cu parinţii mei ------dar, hei, ei mi le-au dat!
Când fratele meu s-a născut, tatăl meu, roşu la faţa, a simţit nevoia de a explica circumcizia fratelui meu, în timp ce eu ma uitam lung la fratele meu nou-născut, aflat în incubator după operaţia sa ----de parcă l-aş fi întrebat!
(Adaug, băiatul meu este intact, fiind o decizie personală!)
Cu toate aceste lucruri noi, învăţate şi explorate, am găsit alăptarea, privind-o pe mama mea, ca fiind fascinantă şi un pic........ei bine, nu mă pot gândi la un cuvânt potrivit. Ruşinos? Deranjant? Am vrut să ma holbez, dar am considerat acest lucru ca fiind privat şi eu chiar nu ar trebui să mă uit. Am început să-mi hrănesc păpuşa proprie, o băgam sub tricou, dar numai în privat pentru a nu părea cuiva că aş fi vulgară.
Cum învăţam să alăptam? Cum sunt educate mamele să o facă? Multe din ele învaţă la cursuri sau din cărţi, ajutate de profesionişti: consultanţi în lactaţie, moaşe sau asistente medicale, iar apoi trecând prin proba de foc în care sunt aruncate: de a-şi hrăni proprii copii. Toate pregătirile sunt terminate şi apare un nou-născut flămând, aşteptând să fie hrănit, iar şi iar -------- noi am invăţat, dar ni se pare totul atât de străin.
Prima dată, când am aşteptat să mi se aducă bebeluşul la sân, m-am îngrijorat de faptul că asistentele medicale care planau asupra bebeluşului să nu gândeasca că aş fi fost o perversă.
Alăptarea se învaţă exact ca şi cum înveţi să te speli pe mâini sau să mănânci sau să te îmbraci ----nu există nici o educaţie cu semnificaţie clinică.
Evenimentele doar se întâmplă, deseori atât de natural, nimeni nu poate ajuta, doar văzând şi acţionând.
Şi aşa, mi-am găsit locul în educaţia alăptării, cu toate că nu sunt instruită profesional, nici măcar nu încerc sa fac ceva, nu fac altceva decât să-mi hrănesc copilul.
Aşa că, de fiecare dată cand îmi desprind sutienul şi îmi pun copilul la sân în restaurant, în casă, în autobuz, în parc, la concert, pe vapor, mă simt ca fiind un educator pentru alăptare! Arăt cum se face!"
Scris de Lauren Wayne, publicat pe site-ul www.hobo.mama
