miercuri, 4 august 2010

Paşii 5 şi 6 pentru o alăptare de succes

Pasul 5. Să arate mamelor cum să alăpteze şi cum să menţină secreţia lactată chiar atunci când sunt despărţite de copiii lor la naştere.




Personalul medical trebuie să ofere asistenţă imediată în alăptare în primele 6 ore de la naştere, să arate mamelor cum să mulgă laptele matern sau să ofere informaţie despre mulgerea laptelui matern şi/sau informaţie despre unde să găsească ajutor dacă au probleme în alăptare. Mamele şi bebeluşii cu nevoi speciale vor fi ajutaţi să iniţieze şi să menţină lactaţia prin mulgerea laptelui matern frecventă. Personalul medical să înveţe mamele cum să poziţioneze corect la sân bebeluşul şi tehnici de mulgere manuală a laptelui matern.
O situaţie specială este atunci când bebeluşul a fost despărţit de mama lui la naştere din motive medicale. Pasul 5 este despre cum să arătăm mamelor să-şi menţină lactaţia prin mulgerea laptelui matern şi să-şi viziteze bebeluşul aflat la terapie intensivă cât de des posibil.

Ce putem face

General
Ajutarea mamelor să alăpteze corect este un pas vital. Dacă bebeluşii sunt separaţi de mamele lor sau nu sunt capabili să sugă, e nevoie ca mamele să mulgă laptele lor. Personalul medical e necesar să aibă abilităţi pentru a ajuta mamele să facă acest lucru.

Sistemul medical

Cunoaşterea personalului medical din timp, arătarea aprecierii pentru ajutorul oferit şi siguranţa că deţin cele mai noi informaţii despre alăptare.

Încurajarea personalului medical de a arata mamei cum să poziţioneze şi să ataşeze corect bebeluşul la sân pentru a preveni dificultăţile de genul mameloane rănite sau producţie insuficientă de lapte; cum să înveţe toate mamele să mulgă laptele manual, confortabil, să menţina producţia lactată şi sş se asigure cş bebeluşii pot fi hrăniţi cu lapte matern chiar dacă au fost separaţi de mame la naştere. În general, nu este necesară o pompă de muls.

Comunitate
Asigurarea că mamele au învăţat tehnici de alăptare şi mulgerea manuală a laptelui matern şi cum să prevină dificultăţile în alăptare.

Naţional/Global
Consilierii în alăptare calificaţi să fie disponibili pentru toate mamele, ca o parte de rutină a programului de îngrijire a sănătăţii mamei si copilului, iar tot personalul implicat în ingrijirea sănătăţii mamei şi copilului să fie instruiţi să acorde ajutor efectiv.

Puncte cheie:

•"Educaţia prenatală nu ar trebui influenţată de educaţia în grup cu privire la pregătirea formulei de lapte praf."

•"Educaţia prenatală pentru acele mame care doresc informaţii referitoare la pregătirea formulei de lapte praf ar trebui să aibă loc pe o bază individuală."


Ciclul de producere a laptelui matern:

•Scoaterea laptelui din sani stimulează producţia lactata si menţine furnizarea de lapte în funcţie de necesităţi.

•Suptul copilului stimulează producţia de lapte.

•Atât timp cât copilul e alaptat eficient, mama va produce lapte.

•Scoaterea laptelui din sani trebuie să fie continuata în timpul separării bebelusului de mama pentru a menţine lactatia.


Luarea în considerare a problemelor legate de HIV


Pasul 5: Să arate mamelor cum să alăpteze şi cum să menţină secreţia lactată chiar atunci când sunt despărţite de copiii lor la naştere
Probleme ce necesită să fie luate în considerare în implementarea acestui pas, în ceea ce priveşte hrana recomandată copiilor proveniţi din mame cu HIV.


•Membrii personalului să consilieze mame care a ales să alăpteze (indiferent de statutul ei HIV) cu privire la modul de a menţine lactaţia prin muls manual, cum se păstrează laptele matern în condiţii de siguranţă şi cum să hrănească bebeluşii cu pahare speciale.

•Acestia vor trebui, de asemenea, să consilieze mamele HIV pozitive cu privire la opţiunile disponibile la nivel local şi asupra riscurilor şi beneficiilor optiunilor de hrănirii sugarului astfel încât să poată face alegeri informate.

•Membrii personalului trebuie să consilieze mamele HIV pozitive care au ales să alăpteze cu privire la importanţa de a alapta mod exclusiv şi cum sa evite ranirea mamelonului şi mastita.

•Membrii personalului trebuie să ajute mamele HIV pozitive care au ales să alăpteze să planifice şi să pună în aplicare încetarea anticipată a alăptării.

•Membrii personalului trebuie să consilieze mamele HIV pozitive care au ales înlocuirea laptelui matern asupra prepararii si utilizarii inlocuitorilor şi cum să aibă grijă de sanii lor, în timp ce aşteapta ca laptele sa se retraga şi modul de a evita angorjarea.

•Mamele ar trebui să aibă responsabilitatea pentru hrănire în timp ce sunt în spital. Instrucţiunile trebuie să fie administrate în privat.

•Laptele matern este deosebit de valoros pentru copiii bolnavi sau cu greutate mică la naştere.

•Dacă există o bancă de lapte matern, va trebui să fie urmat ghidul OMS despre cum se trateaza termic laptele matern.

•Membrii personalului trebuie să încerce să încurajeze familia şi de sprijinul comunitar pentru mame HIV pozitive, după nastere, dar va trebui să respecte dorinţele mame în ceea ce priveşte divulgarea statutului lor.



Pasul 6. Să nu ofere nou-născuţilor alimente sau lichide, altele decât laptele matern, cu excepţia cazurilor cu indicaţie medicală.




Pentru bebeluşii alăptaţi care primesc altă hrană sau lichide în afară de laptele matern, trebuie să existe un motiv medical bine întemeiat. Niciun material de promovare pentru băuturi sau mâncare pentru bebeluşi nu trebuie afişat sau distribuit mamelor, cadrelor medicale sau în clădire.

Pasul 6 subliniază că un nou-născut nu trebuie să primească altă hrană sau lichide, în afară de laptele matern, cu excepţia cazului când există o recomandare medicală. Atât timp cât gravidele sunt consiliate din timp şi personalul medical este instruit, foarte rar este necesar să li se dea bebeluşilor altceva în afară de colostru - primul lapte.


General

Familiile şi personalul medical ar putea considera că bebeluşii au nevoie de formulă de lapte praf, glucoză sau alte lichide până când "vine" laptele mamei. Acest lucru poate duce la eşecul alăptării. Formulele pentru bebeluşi şi materialele publicitare din maternităţi pot duce în eroare asupra acestui aspect atât de important.

Sistemul de sănătate
Asiguraţi-vă că mamele sunt sprijinite astfel încât să alăpteze eficient şi să nu simtă nevoia de a oferi alte lichide bebeluşilor.

Asiguraţi-vă că personalul medical înţelege că suplimentele sunt necesare rareori, chiar şi în primele zile, atunci când cantitatea de lapte matern este mai mică şi că primul lapte - colostrul - este tot ceea ce bebeluşul are nevoie.

Atrageţi atenţia asupra numărului foarte mic de probleme medicale reale, care ar necesita suplimentarea hranei, precum şi cazurile care nu reprezintă o problemă medicală, astfel încât bebeluşii să nu primească suplimente atunci când nu este cazul.

Comunitate
Lucraţi cu comunitatea din care faceţi parte pentru a atrage atenţia asupra importanţei colostrului şi asupra motivelor pentru care bebeluşul nu are nevoie de nimic altceva în primele câteva zile; subliniaţi importanţa alăptării exclusive în primele şase luni.

Naţional/Global
Militaţi pentru reînnoirea eforturilor guvernamentale de a implementa, monitoriza şi reglementa prevederile Codului Internaţional de Marketing al Substituenţilor de Lapte Matern precum şi rezoluţiile aferente ale Adunării Mondiale a Sănătăţii.

Puncte cheie:

Motive medicale pentru care este acceptată suplimentarea hranei

•Nou-născuţi internaţi la terapie intensivă

•Nou-născuţi cu o greutate foarte mică la naştere <1,500g sau născuţi înainte de 32 de săptămâni vârsta gestatională

•Nou-născuţi mici pentru vârsta gestaţională cu hipoglicemie potenţial severă, care nu îşi îmbunătăţesc starea prin alăptare frecventă sau prin hrănire cu lapte matern.

•Nou-născuţii care sunt într-o stare suficient de bună pentru a sta cu mamele lor dar primesc suplimente, trebuie să fi fost diagnosticaţi ca:

oNou-născuţi ale căror mame au boli severe

oNou-născuţi cu boli înnăscute de metabolism (boli enzimatice)

oNou-născuţi cu deshidratare acută

oNou-născuţi ale căror mame sunt sub tratament cu medicamente contraindicate în timpul alăptării


Luarea în considerare a problemelor legate de HIV


Pasul 6: Să nu ofere nou-născuţilor alimente sau lichide, altele decât laptele matern, cu excepţia cazurilor cu indicaţie medicală.
Probleme ce necesită să fie luate în considerare în implementarea acestui pas, în ceea ce priveşte hrana recomandată copiilor proveniţi din mame cu HIV.


•Membrii echipei vor verifica dacă mamele HIV pozitive au luat o decizie informată când au ales să alăpteze şi se vor asigura că bebeluşii respectivi nu vor primi nicio altă hrană sau alte lichide.

•A fi o mamă HIV pozitivă şi a decide să nu alăptaţi reprezintă o recomandare medicală pentru alimentaţie artificială.

•Membrii echipei vor consilia mamele HIV pozitive care au decis să alăpteze în legatură cu riscurile ce pot apărea dacă nu alăptează exclusiv. Hrănirea mixtă prezintă atât risc de infecţie cu HIV în urma alăptării cât şi de alte infecţii.

•Chiar dacă multe mame aleg hrana artificială, acest lucru nu împiedică un spital să fie desemnat "prieten al copilului", cu condiţia ca acele mame să fie consiliate, să le fie oferită posibilitatea testării pentru a putea face, astfel, o alegere informată.


Sursa: http://www.waba.org.my/
Tradus de Roxana Duduş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu