Hrănirea artificială nu are nimic de-a face cu alăptarea

Autoare: Yvette O’Dowd, Consilier în cadrul Australian Breastfeeding Association
Tradus de Anamaria Costache

Alăptarea nu implică o alegere.
Ca şi procesul natural de procreare, ca şi sarcina, naşterea sau alte procese în care este implicat organismul uman, alăptarea este regula atunci când vorbim despre hrănirea oricăror pui de mamifere, inclusiv oameni.

Totuşi, niciunul dintre aceste procese naturale nu prezintă garanţii împotriva unor posibile erori, iar societatea a găsit alternative pentru cazurile când planurile naturii nu merg tocmai bine.
FIV-ul şi restul programelor de fertilizare, mama surogat şi terapia intensivă pentru prematuri, operaţiile de cezariană….şi hrănirea artificială…fiecare dintre acestea devin utile atunci când natura dă greş.

Şi atunci de ce există o atât de pregnantă dezbinare între femeile care alăptează şi cele care fac apel la laptele formulă pentru copii? De ce decizia clară de a alege una dintre variante poate fi considerată o critică la adresa celor care aleg diferit? Un conflict asemănător poate apărea şi între susţinătorii naşterii naturale versus naşterea asistată medical, dar vă puteţi imagina o astfel de dezbatere personală între cei care concep natural şi cei care apelează la FIV? Imaginaţi-vă că mamele la termen în rezervele de lăuzie ar pune sub semnul întrebării acţiunile mamelor cu copii prematuri din secţia de neonatologie-terapie intensivă ! Imaginaţi-vă că femeile cu probleme de fertilitate s-ar plânge de promovarea măsurilor de contracepţie şi planificare familială!

Deci ce anume a dus la această dezbinare?

Răspunsul poate fi găsit dacă ne întoarcem în urmă cu câteva pagini în cărţile noastre de istorie. La origine, hrănirea artificială se dorea a fi doar ultima opţiune pentru copiii care nu aveau acces la laptele uman. Pentru cei abandonaţi la naştere de mamele lor, copii părăsiţi care nu puteau fi încredinţaţi unor doici care să-i poată alăpta, orfani care nu aveau nicio rudă de sex feminin cu lactaţie instalată şi care să-i ia spre creştere. Marketingul insidios promovat de cei care aveau interese de ordin comercial a făcut ca hrănirea artificială să se transforme dintr-o ultima soluţie într-o prima opţiune şi a fost nevoie de o mare parte a secolului trecut pentru a îndrepta răul acestor acţiuni. Însă această „reparaţie” e departe de a fi completă.

Situaţia ar fi destul de rea şi dacă laptele praf pentru copii ar fi fost comercializat doar ca o alternativă la laptele matern, însă prejudiciul a fost cu mult mai mare. Reclama agresivă care se adresează familiilor şi comunităţilor medicale i-a făcut pe mulţi să creadă că formulele de lapte praf sunt superioare laptelui matern. Generaţie după generaţie de mame s-au văzut private de posibilitatea de a alege în vreme ce profesionişti din domeniul medical supuşi „spălării de creier” transmiteau mai departe informaţiile înşelătoare care le fuseseră servite de cei al căror interes real era să facă bani. Mulţi bani.

Poate că cea mai sfâşietoare consecinţă nu este pierderea încrederii în alăptare în interiorul comunităţii, ci mai degrabă eşecul societăţii în a înţelege riscurile hrănirii copiilor într-un alt mod decât cel lăsat de natură. Există efecte reale imediate şi pe termen lung, extrem de dăunătoare pentru sănătate atunci când scoatem laptele matern din dietă şi îl înlocuim cu substituţi artificiali. Tot aşa cum există riscuri implicate în cazul tratamentelor de fertilizare, al naşterii premature sau asistată chirurgical, există riscuri şi atunci când laptele praf artificial înlocuieşte laptele matern, indiferent că acest lucru se întâmplă la naştere sau în orice moment al perioadei în care natura a intenţionat ca oamenii să fie integral sau parţial alăptaţi.

Orice referire la aceste riscuri este redusă la tăcere de multe persoane pe motiv că este injustă faţă de mamele care au făcut apel la hrănirea artificială. Timp de mulţi ani aceste riscuri au fost deghizate într-un limbaj mai blând şi prezentate ca beneficii ale alăptării. E ca şi cum s-ar spune că există avantaje în a respira aer nepoluat de fumul de ţigară! Beneficii în evitarea expunerii la un nivel toxic al radiaţiilor! Sau poate motive pentru care ai putea decide să nu sari în faţa unui vehicul în mişcare! Nu există beneficii asociate alăptării – alăptarea nu reprezintă cea mai bună alegere, este normalitate!

Decizia de a introduce laptele praf artificial – care să înlocuiască integral sau parţial laptele matern în dieta unui copil – ar trebui să fie întotdeauna precedată de o analiză completă a riscurilor. Hrănirea artificială nu este echivalentul alegerii de a alăpta sau nu. Atunci când adăugăm sau înlocuim un proces natural cu altceva, acest lucru trebuie făcut în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la raportul riscuri – beneficii. Ca şi grefele de organe sau dializa renală, hrănirea artificială ar trebui luată în considerare atunci când toate celelalte soluţii dau greş.

Conflictul emoţional

Orice program de informare cu privire la sănătate este gândit cu scopul de a modifica comportamentul oamenilor, de a le schimba obiceiurile şi de a-i încuraja pe aceştia să-şi pună întrebări cu privire la stilul de viaţă. Renunţaţi la fumat! Consumaţi mai multe legume! Faceţi sport! Consumaţi mai puţin alcool! Evitaţi expunerea la soare. Reduceţi consumul de grăsimi. Faceţi un test papanicolau. Consumaţi mai multe fibre. Şi multe, multe altele asemenea! … Luaţi o revistă, uitaţi-vă la TV, mergeţi la doctor sau treceţi pe lângă un afiş stradal. Mesajul e simplu: există moduri în care vă puteţi îmbunătăţi starea de sănătate, cu efecte atât pe termen scurt, cât şi pentru viitor. Ignorându-le vă negaţi propria capacitate de a acţiona.

Şi totuşi…

Afişaţi un poster care promovează alăptarea şi imediat oamenii se vor plânge că scopul este să-i faci pe cei care aleg hrănirea artificială să se simtă vinovaţi! De ce? Cum e posibil ca un simplu mesaj ca multe altele, referitor la sănătate, să pară personalizat şi ameninţător? Răspunsul s-ar putea să vă surprindă –cu siguranţă emoţiile joacă un rol, dar nu e vorba de vinovăţie. Te simţi vinovat atunci când comiţi o faptă greşită; remuşcarea provocată de faptul că te simţi responsabil pentru o greşeală. Este un sentiment care se generează în interiorul nostru şi care poate apărea dacă persoana în cauză recunoaşte că a greşit.
Suntem siguri că această descriere se aplică doar unui număr infim de mame care nu au alăptat?

Ceea ce simt în mod real majoritatea femeilor care înţarcă prematur e un sentiment de regret: tristeţea care apare odată cu pierderea sau absenţa a ceva valoros sau la care ţin. Pe scurt, când aceste femei se confruntă cu promovarea alăptării, acest lucru le reaminteşte de o perioadă când au fost încercate de tristeţe. Asta poate duce la sentimente de furie, ţinând cont de faptul că emoţii nerezolvate ies la suprafaţă. Şi atunci au nevoie de suport şi înţelegere vizavi de durerea lor, de o recunoaştere a regretului lor. În schimb, din nefericire, de obicei primesc reasigurări cu privire la decizia lor de a înţărca şi cu privire la sănătatea şi bunăstarea copilului lor în ciuda faptului că acesta e hrănit artificial. Acest eşec în a recunoaşte adevăratele lor sentimente le prelungeşte perioada de recuperare emoţională. Aduceţi în discuţie problema alăptării într-un grup de femei aflate în orice etapă a vieţii lor - aceste emoţii vor ieşi la iveală la fel de intense într-o comunitate de pensionare sau într-un grup de tinere mame.

Dacă acţiunile care reamintesc valoarea laptelui matern vă supără, atunci direcţionaţi aceste emoţii nu către cei care încearcă să aducă problema în atenţia întregii comunităţi, ci mai degrabă înspre cei care v-au dezamăgit. Mamele nu eşuează în încercarea de a alăpta: mai degrabă, societatea noastră nu reuşeşte să le ajute să alăpteze: adevăraţii vinovaţi sunt:

•Sistemele de sănătate care în mod ipocrit susţin beneficiile alăptării şi totuşi externează mamele din spital înainte ca acestea să fi căpătat informaţiile de bază cu privire la această deprindere care presupune un proces de învăţare;

•Comunităţile care consideră că alăptarea e un act intim care trebuie să se desfăşoare doar în spatele uşilor închise, promovând astfel doar rolul sexual al sânilor şi negând scopul lor practic;
•Societatea care se aşteaptă ca femeile să-şi reia activitatea plătită după un scurt concediu de maternitate fără plată, în vreme ce le neagă acestora accesul la servicii de îngrijire a copilului la locul de muncă şi alte forme de susţinere în vederea îmbinării muncii cu alăptarea;

•Un sistem medical care până anul acesta a pus în grafice creşterea copiilor alăptaţi la sân raportându-se la curbele de creştere nenaturale ale copiilor hrăniţi artificial în generaţiile trecute, ceea ce implica un eşec al mamelor ai căror copii nu atingeau aceste valori;

•Practicile asociate naşterii care nu sunt necesare şi care interferează cu trecerea naturală din pântece la sân şi regimurile stricte pentru copii care neagă accesul acestora la laptele matern, de obicei suficient pentru o nutriţie adecvată;

•societate care distruge imaginea cu privire la propriul nostru corp prin prezentarea formelor femeii pubere ca fiind cele ale unei femei mature şi expunerea celebrităţilor malnutrite ca modele pentru adolescente şi femei la vârsta fertilă.


E timpul să dărâmăm barierele dintre mame şi să dăm mâna. Nu există „noi” şi "ele", mame bune versus mame rele. Fiecare femeie are dreptul de a primi susţinerea şi informaţiile de care are nevoie pentru a naşte şi a-şi alăpta copilul în modul gândit de natură, fără presiunea venită din partea tehnicilor de marketing ale companiilor multinaţionale producătoare de medicamente şi substituţi pentru alăptare care influenţează specialiştii ce ghidează paşii femeilor pe drumul maternităţii.

Articol original: http://www.bellybelly.com.au/articles/baby/artificial-feeding-and-breastfeeding, tradus cu acordul autoarei.
Multumesc, Ana Maria!