Relactaţia (1)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă în prima jumătate a anului şi continuarea ei în paralel cu alimentaţia solidă timp de 2 ani şi mai mult, cât timp mama şi copilul doresc. Mulţi copii sunt înţărcaţi după primele câteva săptămâni de viaţă sau după câteva luni, fiind astfel expuşi riscului de îmbolnăvire, malnutriţie şi chiar moarte.

Alăptarea poate fi restabilită. O femeie care a oprit alăptarea recent sau în trecut poate declanşa producţia lactată pentru propriul bebeluş sau pentru bebeluşul adoptat, chiar fără să fi fost însărcinată. Această măsură potenţială pentru a salva vieţi se numeşte relactaţie. Multe femei care au relactat au putut produce destul lapte pentru a-şi hrăni bebeluşul exclusiv. O femeie care nu a fost însărcinată poate stabili lactaţia, dar cantitatea de lapte produsă este mai puţin adecvată pentru o alăptare exclusivă. Acest proces se cheamă lactaţie indusă.
În trecut, relactaţia şi lactaţia indusă erau considerate experienţe excepţionale şi nu erau cercetate îndeajuns. Acum există suficiente rapoarte stiinţifice care arată că majoritatea femeilor pot relacta dacă sunt motivate şi deţin informaţie adecvată şi sprijin.

Prevenirea nevoii de a relacta

Când mamele primesc sprijin bun din partea serviciilor de sănătate şi din partea comunităţii pentru a fi capabile să alăpteze din momentul naşterii, relactaţia rar va fi necesară.
Dacă nevoia apare frecvent este indicat ca sprijinul pentru alăptare să fie îmbunătăţit. Prima prioritate este de a se asigura că maternitatea, comunitatea şi serviciile de sănătate oferă mamei ajutorul de care are nevoie pentru a iniţia, stabili şi continua alăptarea.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF promovează practicile de susţinere prin iniţiativa “Spital prieten al copilului”, prin introducerea celor “10 paşi pentru o alăptare de succes” în maternităţi.

Fiecare întâlnire a mamei şi copilului cu un membru al personalului medical măcar în primul an de viaţă, fie pentru imunizare, monitorizarea creşterii, tratarea bolilor sau pentru planificare familială, ar trebui să includă şi o evaluare de bază a alăptării. Dacă alăptarea se desfăşoară bine va fi oferită încurajare pozitivă, dar dacă practica diferă de cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă copilul nu creşte sau dacă există o altă dificultate atunci e necesar ajutorul.
Această rutină relativ simplă poate preveni multe alte dificultăţi şi nevoia de proceduri consumatoare de timp, cum ar fi sprijinul intensiv şi necesar pentru restabilirea alăptării.

Indicaţii pentru relactaţie

Vor continua să fie situaţii când îngrijirea de rutină nu e eficace, iar alăptarea este întreruptă sau gestionată greşit; sau când o femeie nu este capabilă să alăpteze copilul deoarece este bolnavă sau nu este disponibilă, iar sănătatea copilului riscă să fie afectată de hrănirea artificială. În astfel de situaţii, relactaţia şi lactaţia indusă sunt opţiuni importante. Personalul medical trebuie să fie familiar şi cu tehnicile de relactaţie.

Nevoia de relactaţie sau lactaţie indusa poate lua naştere dintr-o varietate de circumstanţe:

-pentru managementul cazului când copilul este bolnav – acei copii sub 6 luni cu diaree acută sau persistentă, pentru cei care au oprit alăptarea înainte sau după o boală şi pentru cei care au fost hrăniţi artificial dar nu pot tolera laptele praf.

-pentru copii cu greutate mică la naştere şi care nu au fost capabili să sugă eficient în prima săptămână de viaţă, au necesitat gavaj sau hrănirea cu cana specială.

-pentru copii cu probleme de hrănire, particular al celor sub 6 luni, pentru mamele care au avut dificultăţi în stabilirea alăptării sau a căror producţie lactată a scăzut semnificativ ca rezultat a tehnicii eronate sau a gestionării greşite.

-pentru copii care au fost separaţi de mama lor, de ex. mama a avut nevoie de spitalizare.

-în situaţii de urgenţă, pentru copii neânsoţiţi; acei copii care au fost hrăniţi artificial înainte de urgenţă şi cei pentru care alăptarea a fost întreruptă. Cât mai mulţi copii trebuie să fie capabili să reia sau să continue alăptarea pentru a preveni diareea, infecţia şi malnutriţia. O femeie poate relacta pentru a hrăni unul sau mai mulţi copii neânsoţiţi.

-situaţii individuale, de ex. când mama a ales să-şi hrănească artificial copilul şi se răzgândeşte sau, în cazul unei adopţii, pentru a creşte bonding-ul mama-copil, precum şi oferirea de alte avantaje ale alăptării.

-când o femeie este incapabilă să-şi alăpteze copilul, de ex. deoarece a fost grav bolnavă sau a murit sau pentru că este HIV pozitivă şi în urma consilierii a ales să nu alăpteze. O opţiune în astfel de situaţii este ca cineva din comunitate, de ex. bunica, să relacteze pentru a hrăni copilul.

Baza fiziologică a lactaţiei de care depinde relactaţia

Puţine studii au fost specific efectuate despre fiziologia relactaţiei la oameni. Metodele empirice găsite a fi eficiente sunt în acord cu principiile fiziologice bine stabilite ale lactaţiei.

Producerea suficientă a laptelui matern pentru a hrăni copilul cere:

-creşterea alveolelor secretoare din ţesutul glandular al sânilor
-secreţia laptelui în celulele din alveolele secretoare
-îndepărtatea laptelui de către copil sau prin muls.

Hormonii joaca un rol major în aceste procese.
Hormonul prolactina, produs de glanda pituitară anterioară de la baza creierului, este cel mai important hormon pentru dezvoltarea alveolelor secretoare şi pentru secreţia laptelui în celulele alveolare. Prolactina, de obicei, lucrează împreună cu estrogenul, progesteronul şi alţi hormoni, produşi în placentă sau în ovare. S-a demonstrat că la animale, această prolactină poate stimula creşterea alveolelor secretoare chiar în absenţa celorlalţi hormoni.

Prolactina este produsă ca răspuns la stimularea mameloanelor. Impulsurile senzoriale nervoase din mamelon trec la baza creierului şi fac pituitara anterioară să secrete prolactina. În sânii care nu produc lapte, prolactina stimulează creşterea alveolelor secretoare.

În timp ce alveolele se dezvoltă, prolactina stimulează celulele să producă lapte cu proteine şi lactoză şi să secrete laptele.
Răspunsul prolactinei poate fi indus de diferite tipuri de stimulare a mamelonului. Cel mai satisfăcător este suptul copilului, iar răspunsul este mai puternic în timpul nopţii comparativ cu ziua. Mulsul manual şi mecanic al laptelui este eficient.

Îndepărtarea laptelui secretat ajută la creşterea şi menţinerea producţiei lactate. “Salvarea” laptelui în sâni până când mama şi-i simte sub presiune şi plini, inhibă producţia lactată. Laptele poate fi scos de către copil prin supt sau de catre mamă prin muls manual sau mecanic. Deci, suptul şi mulsul laptelui cresc nivelurile de prolactină şi îndepărtarea laptelui este cheia stimulării producţiei în relactaţie şi lactaţia indusă.

Îndepărtarea laptelui din sâni cere acţiunea altui hormon, oxitocina, produs de partea posterioară a glandei pituitare ca raspuns la supt. Oxitocina provoacă mici celule musculare ce înconjoară alveolele secretoare contractând şi ajutând laptele să iasă. Oxitocina nu ajută când nu este prezent lapte în sâni, dar asigură ieşirea laptelui când este prezent, deci ajută indirect producţia lactată după ce celulele glandulare se dezvoltă. Deoarece producţia de oxitocină poate fi afectată de starea psihologică a mamei, sprijinul şi consolidarea încrederii sunt moduri importante care ajută la procesul de îndepărtare a laptelui.

Cel mai bun mod de a stimula mamelonul şi de a îndepărta laptele din sâni este suptul copilului. Cu cât este mai frecvent şi mai de durată, cu atât se produce mai mult lapte. Pentru a scoate eficient laptele din sâni, copilul trebuie să fie bine ataşat corect la sân. Partea de sân de sub areolă, unde laptele e colectat în sinusuri lactofore, trebuie să fie în gura copilului.(vezi figura)

Este important pentru ca personalul din sănătate să fie capabil să evalueze şi să decidă dacă mama are nevoie de ajutor şi dacă este necesar să ajute mama; să se asigure că bebeluşul ei este corect ataşat la sân şi suge eficient. Copiii care nu au supt niciodată din sân sau au supt biberonul sau suzeta au nevoie de ajutor suplimentar pentru a învăţa să ia sânul în gură şi să sugă eficient.

Tradus de Roxana Duduş
www.who.int


Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.