Relactaţia (3)

Factori legaţi de copil

Bunăvoinţa copilului de a suge

Relactaţia este posibil să aibă succes dacă copilul începe să sugă imediat după ce este pus la sân. Cu copiii binevoitori să sugă prima dată puşi la sân, procesul va fi relativ uşor.

Auerbach şi Avery au raportat că în jur de 39% dintre copiii care au oprit alăptarea devreme, 63 % dintre copiii adoptaţi şi 61% dintre copiii a căror mamă a relactat după spitalizare au supt bine prima oară când au fost puşi la sân. Un copil de vârstă mai mare uneori lua iniţiativa şi continua. În această situaţie relactaţia poate avea loc şi în circumstanţe nefavorabile şi alţi factori, incluzând motivaţia mamei, sunt mai puţin importanţi.

Mulţi copii au nevoie de ajutor pentru a lua sânul. Seema şi alţii au găsit că alăptarea a fost complet discontinuă, 74% dintre bebeluşi refuzând să sugă iniţial mai ales datorită dificultăţii de a se ataşa la sân. Toţi, cu excepţia unuia singur au fost capabili să înceapă şi să continue să sugă, dar s-a cerut ajutor de la personalul specializat din sănătate.

Vârsta copilului

În general, copiii sunt mai binevoitori să ia sânul când sunt mai mici ca vârstă. Copiii mai mărişori tind să aibă mai puţină bunăvoinţă, în special dacă au învăţat să fie hrăniţi cu biberonul.

Auerbach şi Avery au raportat că bebeluşii cu vârsta mai mică de 3 luni sunt mult mai binevoitori în acceptarea sânului decât cei mai mari de 3 luni. Cu copiii adoptaţi, o linie de demarcaţie s-a observat în jurul vârstei de 8 săptămâni. 90% din copiii mai mici de o săptămână, 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 1 săptămână şi 8 săptămâni, dar doar 51% dintre cei cu vârstă mai mare de 8 săptămâni au supt pentru prima dată când au fost puşi la sân. Copiii nu au avut bunăvoinţă să sugă din sânul ce producea puţin lapte, cu excepţia celor de 2-3 săptămâni.

Banapurmath şi alţii au observat că 4 din 5 mame adoptive au relactat cu succes copilul având vârsta mai puţin de 3 săptămâni, în timp ce 4 din 5 mame au fost clasificate ca fără succes deoarece nu au început relactaţia înainte de 3 săptămâni.

Relactaţia este posibilă cu copii măricei, particular dacă copilul doreşte să sugă şi preia iniţiativa. În Peru, mamele au relactat pentru copii ce aveau peste 12 luni. Nici o mamă nu trebuie descurajată de la încercarea de a relacta numai pe baza vârstei copilului ei. Dacă există motive importante pentru relactaţia unui copil mai măricel, dar copilul nu are bunăvoinţă să sugă, pot fi folosite tehnici speciale. Sprijinul unui consilier în alăptare cu experienţă considerabilă în relactaţie este esenţial, nepriceperea şi lipsa experienţei pot crea frustrări şi pot interfera cu relaţia dintre mamă şi copil.

Pauza de supt a copilului

Reprezintă perioada trecută de la ultimul supt al copilului. Rapoartele cazurilor individuale sugerează că în general relactaţia se întâmplă mai repede după o pauză scurtă, dar aceasta depinde în parte şi de vârsta copilului. Copiii care au oprit alăptarea când erau mai mărişori pot avea bunăvoinţa să reia alăptarea după o pauză lungă.


Modul de hrănire a copilului pe timpul pauzei

Copiii hrăniţi cu biberonul pot avea o preferinţă pentru tetinele artificiale. Banapurmath şi alţii şi Seema şi alţii au comentat că este dificil să înveţi un copil să sugă din sân dacă el a fost obişnuit să fie hrănit din biberon, chiar dacă sânul produce lapte. Aceşti autori subliniază că este necesară oprirea hrănirii cu biberonul şi a folosirii suzetei pentru a câştiga bunăvoinţa copilului de a suge. Aceasta este, de altfel, şi din experienţa altor multor experţi în lactaţie. Unele mame care au relactat pentru copii de vârstă 1-6 luni, au raportat că ai lor copii au utilizat biberonul şi păreau că nu ştiau ce să facă cu sânul.

Un studiu recent al lui Lang sugerează că bebeluşii cu greutate mică la naştere hrăniţi cu cana specială în timpul fazei de tranziţie între gavaj şi alăptare au putut suge mai uşor în comparaţie cu cei hrăniţi cu biberonul.

De altfel, chiar copii care au folosit tetine artificiale pot de obicei învăţa să sugă la sân, dacă mamelor le este oferit suficient ajutor calificat. Este mult mai bine a preveni problema prin utilizarea unei căni speciale când este necesar şi de a evita utilizarea tetinelor artificiale.

Motive legate de copil pentru întreruperea alăptării

Uneori motivul pentru alăptarea discontinuă timpurie este legat de copil. Acesta implică o problemă anatomică sau poate fi datorită comportamentului copilului.
Exemple ar fi:
-„aţa” limbii scurtă, palat despicat
-dificultate de ataşare la sân, incluzând utilizarea nepotrivită a limbii
-refuzul sânului
-plâns excesiv (asociat colicilor sau refluxului gastro-esofagian).

Astfel de factori specifici trebuie identificaţi şi e necesar management dacă relactaţia se doreşte a fi eficientă.

Vârsta gestaţională

Câteva studii au examinat efectul vârstei gestaţionale a copilului sau greutatea la începutul relactaţiei sau a lactaţiei induse. Aceşti factori sunt dificil de evaluat, pe de o parte datorită interrelaţiei dintre greutate şi vârstă şi pe de altă parte, datorită factorilor confuzi în managementul greutăţii scăzute la naştere şi a copiilor prematuri. În trecut, îngrijirea lor includea hrănirea cu biberonul şi a unui contact minim cu părintele.
Cu metodele curente de îngrijire ce includ contact mult cu părintele, copiii cu greutate mică la naştere pot fi alăptaţi total sau parţial uneori mai devreme de 32 de săptămâni - vârsta gestaţională – şi cu greutatea mai mică de 1,300 kg.

Consumul de hrană complementară

Hrana complementară (solidă sau semi-solidă) introdusă în jurul primei jumătăţi a primului an poate înlocui laptele matern. În studiu lui Auerbach şi Avery, 46% dintre mame au notat că hrana complementară adăugată nu le-a făcut capabile să reducă sau să elimine suplimentul de lapte praf, în timp ce 50% au continuat să dea aceeaşi cantitate de supliment de lapte praf dar producţia de lapte matern a scăzut. Este de preferat a se evita introducerea de hrană complementară înainte de prima jumatate a primului an – 6 luni.

Factori legaţi de mamă sau de mama vitregă

Motivaţia femeii
O femeie este puţin probabil să relacteze sau să inducă lactaţia dacă nu este bine motivată. Motivele pentru care unele femei sunt determinate să relacteze sunt:

- este benefic pentru sănătatea şi nutriţia copilului
- pentru intensificarea relaţiei mamă – copil.

Uneori mamele sau mamele adoptive sunt auto-motivate. Acesta poate fi cazul într-o comunitate în care este comună inversarea deciziei de a opri alăptarea; în care adopţia neoficială şi alăptarea de către alte rude sunt practici acceptate; şi în ţările industrializate cu mame ce au adoptat copii pentru că nu puteau concepe sau doreau să-şi mărească familia în acest fel.

Adeseori, mama sau mama adoptivă necesită consiliere, informare, încurajare şi sprijin din partea personalului medical înainte de a fi suficient motivată să relacteze. Acestea necesită timp, îndemânare şi răbdare din partea consilierei.

Abejide şi alţii în Nigeria şi Banapurmath şi Seema în India, au identificat sănătatea copilului ca motiv principal pentru mame şi mame adoptive. Copiii erau deja bolnavi când a fost sugerată relactaţia de către personalul medical. În Papua Noua Guinee, mamele adoptive care au cerut prescripţii pentru hrănirea cu biberonul au fost motivate să relacteze când hazardul biberonului le-a fost explicat. În astfel de situaţii, cantitatea de lapte produsă şi extinderea relactaţiei au fost rezultate importante.

În studii din ţările industrializate, relaţia mamă-copil a fost un factor motivant important pentru mamele adoptive şi pentru mamele cu copii prematuri. În astfel de situaţii, experienţa poate avea o mare importanţă în ceea ce priveşte cantitatea de lapte produsă. Relaţia mamă-copil nu a fost foarte des menţionată în rapoartele din ţările dezvoltate, dar aceasta nu înseamnă că este lipsită de importanţă. Posibil, unde există o cultură predominantă a alăptării, o relaţie intimă mamă – copil este acceptată ca fiind naturală şi nu e necesar să fie comentată.

Laptele matern poate fi produs când o femeie nu este specific motivată, dacă copilul ei are o puternică dorinţă de a suge. Bunicile din Africa au produs lapte când au pus copiii la sân pentru a înlocui absenţa mamelor, fără vreo intenţie de a relacta.

Pauza de lactaţie a femeii

Reprezintă timpul trecut de când mama a alăptat ultima oară copilul. Adeseori se admite că cu cât e mai scurt intervalul de când femeia a avut ultima alăptare cu atât mai mult ea va reuşi să relacteze. Rapoartele din ţările industrializate tind să sprijine aceasta, dar câteva ţări dezvoltate indică că relactaţia uneori poate avea loc şi după 15-20 de ani dupa ce femeia şi-a alăptat ultimul copil, inclusiv după menopauză.

Starea sânilor

Uneori forma sau condiţia sânilor mamei contribuie la întreruperea alăptării; de ex., mameloanele pot fi ombilicate sau fisurate sau poate avea o infecţie la sâni sau cicatrici de la operaţii la sân. Aceleaşi stări pot crea dificultăţi copilului de a se ataşa la sân şi de a suge eficient pentru relactaţie. Aceştia sunt factori importanţi pentru 12% dintre mamele din studiul lui Seema şi alţii, dar alţi autori au găsit că având motivaţie, sprijin pentru mamă şi abilităţi pentru poziţionarea la sân a copilului, multe dificultăţi pot fi eventual depăşite.

Abilitatea femeii de a interacţiona cu copilul

Pentru a relacta, o femeie are nevoie să fie capabilă să răspundă şi să alăpteze oricând copilul arată interes şi este dispus. Ea va avea grijă de copil şi va avea frecvent contact piele-pe-piele cu el. Pentru a fi capabilă să răspundă complet ea are nevoie de libertate de la alte îndatoriri pentru câteva săptămâni şi dacă este posibil, timp liber plătit de la serviciu.

Sprijin din partea familiei, comunităţii şi personalului din sănătate

Femeile de obicei au raportat că este esenţial să aibă sprijin emoţional şi că l-au primit adesea din partea familiei, prietenilor şi consilierilor în lactaţie şi cel mai puţin de la medici şi alţi angajaţi din domeniul sănătăţii. În SUA, soţii erau sprijinul principal, mai ales dacă copilul era adoptat şi alte rude şi prieteni erau ostili ideii de lactaţie indusă şi relactaţie.
Medicii nu ofereau sprijin şi erau uneori ostili ideii.

În ţări unde alăptarea este normă, femeile de obicei primeau sprijin de la familie şi prieteni făcând relactaţia mult mai uşoară. Personalul din sănătate, de asemenea, poate oferi sprijin în astfel de situaţii şi poate sugera procedura şi ajutorul cuvenit.

Experienţa precedentă în alăptare

Poate avea doar un efect marginal asupra abilităţii femeii de a relacta. Auerbach şi Avery au descoperit că o femeie care nu a fost niciodată gravidă sau aceea care după o primă sarcină nu a alăptat vor relacta mai puţin în comparaţie cu femeile care au alăptat, dar diferenţa statistic nu a fost semnificativă. Aceeaşi femeie, de asemenea, va produce mai puţin lapte folosind mecanisme de stimulare înainte ca bebeluşul adoptiv să înceapă să sugă. Dacă o mamă adoptivă a mai alăptat atunci copilul adoptat poate începe să sugă în primele 10 zile.

Nemba şi alţii au găsit că 11 din 12 femei care nu au alăptat înainte pot instala lactaţia în 5-13 zile după ce au început protocolul pentru lactaţia indusă. Seema şi alţii au raportat că 46 din 50 de mame au reuşit să relacteze pentru proprii copii, negăsind nici o diferenţă între primipare şi multipare.

Timp pentru producerea laptelui matern

Timpul necesar pentru producerea laptelui matern variază de la câteva zile la câteva săptămâni, dar este dificil de prezis. Unele femei nu au produs destul lapte pentru a stabili sau restabili alăptarea exclusivă, dar altele au reuşit o producţie totală în câteva zile. Unii autori au raportat că relactaţia are loc rapid pentru mamele care au oprit alăptarea recent sau mai alăptau uneori, rar, dar nu e valabil tot timpul. Femeile care nu au alăptat pentru o perioadă lungă de timp uneori au nevoie de 4 până la 6 săptămâni să producă o cantitate suficientă de lapte matern ce poate apărea după câteva zile.

Seema şi alţii au observat că primul lapte a apărut între ziua a 2 a şi ziua a 6 a; relactaţia parţială s-a produs în 4-28 de zile şi relactaţia completă în 7-60 de zile. Abejide şi alţii au studiat 6 cazuri de lactaţie adoptivă şi au găsit că laptele matern apare în ziua 4-7, lactaţia parţială se realizează între 11 şi 18 zile şi alăptarea exclusivă a fost posibilă în 21 – 25 de zile. Mamele trebuie să fie încurajate să aibă răbdare şi să nu aibă aşteptări precise în ceea ce priveşte cantitatea de lapte produsă.

Tradus de Roxana Duduş
Sursa: www.who.int

Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.