sâmbătă, 25 septembrie 2010

Marea provocare (mondială) a alăptării

Image and video hosting by TinyPic

De astăzi într-o săptămână (pe 2 octombrie 2010) vă aştept la "Marea provocare a alăptării", eveniment organizat la nivel mondial, în Parcul Izvor, începând cu ora 10.30, pentru că e necesară şi o înregistrare a participanţilor. Copiii doritori vor fi ataşaţi la sân începând cu ora 11.00.

Vremea se anunţă însorită, cu ceva nori pe cer, o temperatură de 21 grade Celsius.

Dacă doriţi să organizaţi evenimentul şi în alte zone din ţară este necesar să aveţi cont şi să înregistraţi locaţia pe site-ul pentru a se aduna numărul de participanţi la sfârşitul acţiunii.

Astăzi, am înregistrat Bucureştiul cu o singură locaţie.

LE: Întâlnirea va avea loc în parcul Izvor, pe partea paralelă cu Facultatea de Biologie, lângă locul de joacă cu nisip, leagăne şi terenul de fotbal/baschet special amenajat (nu pe partea cu acel castel minunat dăruit de primăria sectorului!).
Dacă nu vă descurcaţi sunaţi la Rox 0722 50 99 39.
Vă aşteptăm indiferent dacă alăptaţi sau nu. Avem nevoie şi de ......suporteri!

miercuri, 22 septembrie 2010

Relactaţia (7)

Îngrijire pentru mama sau mama vitregă

Alimentaţia

O nutriţie bună este adesea considerată necesară pentru ca femeia să poată alăpta adecvat. De altfel, studiile nu au demonstrat că mărirea cantităţii de mâncare va afecta cantitatea de lapte, dar se crede că o poate face la femeile malnutrite. O dietă adecvată este recomandată de personalul medical şi de femeile care au relactat sau au indus lactaţia. Poate avea o importanţă particulară pentru mamele adoptive care nu au depozite de grăsime asociate de obicei sarcinii.

Femeile care sunt subnutrite vor primi sprijin nutriţional atât pentru sănătatea lor, cât şi pentru lactaţie. Snacks-urile nutriţionale şi băuturile vor avea beneficii nutriţionale şi psihologice şi vor creşte energia femeii ce o poate ajuta să alăpteze şi să aibă grijă de copilul ei. Este important să nu se creeze ipoteze pentru un tip special de dietă pentru relactaţie. Pentru femeile ce au primit suplimente alimentare se recomandă extra calorii, aprox. 500 kcal pe zi, în timpul lactaţiei.


Lichidele


O creştere a cantităţii de lichide era recomandată pentru a creşte producţia lactată, dar nu există dovezi că băutul în plus de cum dictează setea naturală ar avea vreun efect, să înlocuiască ceea ce secretă în laptele matern. Auerbach şi Avery au raportat că femeile variază în cantitatea de lichid pe care o beau în timp ce alăptează, dar nu au găsit nici o asociaţie între cantitatea de lichid băută şi producţia lactată.

Odihna


Se recomandă deseori pentru a creşte producţia lactată. Sunt puţine dovezi ale efectului specific, deşi prolactina se secretă ca răspuns al suptului în cantitate mai mare pe timpul nopţii. Principalul beneficiu al odihnei este probabil de a face mama capabilă să răspundă copilului şi să alăpteze frecvent. Ar fi de ajutor să se explice familiei şi prietenilor mamei, că are nevoie de încurajare, de ajutor practic şi de eliberarea de la alte îndatoriri astfel încât să-şi poată alăpta copilul cât mai des posibil. Ei trebuie să înţeleagă că mama nu începe să fie leneşă.


Serviciul

Femeile care lucrează riscă să aibă o scădere a producţiei lactate dacă nu pot alăpta atât de des cât e necesar. Uneori copiii lor se îmbolnăvesc ca rezultat al hrănirii artificiale sau vor refuza sânul. Aceste femei pot avea dificultatea particulară de a răspunde copiilor cât este necesar pentru a relacta.

Dacă este posibil, ar fi necesar să aibă concediu medical 1-2 săptămâni pentru a restabili cantitatea de lapte.Dacă nu este posibil, ar putea să încerce intensiv tehnicile descrise, pe timpul week-end-ului şi pe timpul nopţilor săptămânal. Copilul va fi hrănit cu cana când mama nu este acasă şi ea va mulge sânii cât de des posibil pentru a stimula producţia lactată.

Protecţie împotriva violenţei

Femeile expuse riscului de violenţă au nevoie de protecţie astfel încât să poată avea grijă adecvat de copii. În situaţii de urgenţă, dacă femeile sunt încurajate să relacteze pentru binele lor şi a copilului adoptat, este necesar să i se oferi spaţiu special pentru a alăpta alături de alte femei care alăptează pentru a se sprijini şi ajuta reciproc.

Tradus de Roxana Duduş
Sursa: www.who.int

Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale

Qbebe

Image and video hosting by TinyPic

In ochii copilului nu exista 7 minuni ale lumii, exista 7 milioane. In ochii mamei exista o singura minune: copilul ei. Qbebe deschide o lume uriasa de miracole micute si dragalase, un blog scris de mamici pentru mamici, unde fiecare minune descoperita de fiecare copilas este impartasita, fiecare intamplare deosebita devine experienta comuna, fiecare gangurit, fiecare pas, fiecare jucarie, toate la un loc modeleaza cea mai corecta, practica si bogata sursa de informatii pentru mamici.

Qbebe deschide oficial in aceasta saptamana Blogul Mamicilor, locul unde experienta fiecarei mame vine in ajutorul altor mame, pentru ca cel mai bun sfat provine de la cel care a trecut prin aceeasi situatie.

Astfel, dragi mamici, va invitam cu drag sa va delectati cu cele mai noi intamplari si patanii de mamici, sa profitati de experienta lor si sa impartasiti la randul vostru experienta voastra. Orice mama care doreste sa destainuie intamplari, sa comunice sfaturi, sa transmita experienta, este invitata cu mare drag sa ne trimita un email cu gandurile ei la adresa: blogulmamicilor@qbebe.ro.

Va asteptam in comunitatea mamicilor Qbebe!

Gabriela Paladi
Redactor-Sef Qbebe

marți, 21 septembrie 2010

Relactaţia (6)

Măsuri farmaceutice

Dacă metodele descrise pâna acum nu au fost eficiente şi laptele nu a apărut sau dacă copilul nu a luat în greutate, pot fi luate în consideraţie metodele farmaceutice. Medicamentele ce pot duce la secreţie lactată sunt numite lactofore sau galactofore. Termenul lactofor est eutilizat şi pentru produsele naturiste considerate a mări producţia lactată chiar dacă efectul lor a fost sau nu demonstrat. Este important de recunoscut că deşi anumite medicamente pot intensifica efectul stimulării sânilor, ele nu sunt eficiente doar singure. Astfel, dacă sunt utilizate este necesară stimularea totală a sânilor.

Medicamentele ce pot fi utilizate sunt:

-preparatele hormonale pentru a simula sarcina şi a ajuta la inducerea lactaţiei;
acelea care duc la creşterea prolactinei,
-clorpromazina,
-metoclopramidul.

Alte substanţe descrise în alte publicaţii sunt:

-sulpiride, un medicament înrudit cu metoclopramidul, utilizat în unele ţări dar nerecomandat în altele. O cantitate semnificativă se secretă în laptele matern cu posibile efecte adverse asupra copilului.

-hormonul eliberat de tiroida – s-a demonstrat că duce la creşterea prolactinei şi a fost utilizat în unele studii din spitale ca un test pentru răspunsul prolactinei, dar nu este pentru uzul de rutină.

-oxitocina din spray-urile nazale au fost utilizată în trecut pentru a creşte producţia lactată, dar nu se mai utilizează deloc. Într-un singur studiu, după oxitocina dată înainte de mulsul manual a rezultat un volum de 3 până la 5 ori mai mare de lapte muls de către 4 mame de copii prematuri în comparaţie cu 4 utilizatori placebo. Efectul aşteptat al oxitocinei este de a facilitată pornirea laptelui, nu secretarea lui. Este posibil ca mulsul laptelui să fi contribuit direct la creşterea cantităţii cănd ceva lapte era deja secretat, dar ar fi fost puţin probabil să ajute să iniţieze sau să restabilească producţia de lapte.

Preparatele hormonale

Preparatele cu estrogen, progesteron sau contraceptive hormonale, orale sau injectabile, sun tuneori oferite, în majoritate pentru a induce lactaţia unei mame adoptive care nu a fost gravidă niciodată. Aceasta pentru a mima schimbările hormonale din sarcină şi pentru a stimula dezvoltarea sânilor şi creşterea alveolelor secretoare.
Producţia de lapte se aşteptă să înceapă în câteva zile dupa ce hormonii au fost întrerupţi fiind sincronizat când cu sosirea copilului adoptat. Nu au fost identificate studii controlate şi nu este posibil în acest moment să se recomande aceste metode.

Tratamentul hormonal est euneori oferit în combinaţie cu stimularea prolactinei.
Preparatele hormonale sunt date înainte ca suptul să înceapă, urmat de retragerea hormonului şi a stimulării mecanice a sânului imdiat dupa ce copilul a fost adoptat. Clorpromazinul şi metoclopramidul sunt date după ce suptul a început. Într-un singur studiu, lactaţia adecvată a fost obţinută după 5-13 zile la 11 din 12 mame care nu au alăptat înainte. Nu există studii de control raportate.

Clorpromazina


Galactoreea (secreţia spontană a laptelui matern) este un efect advers recunoscut datorită utilizării de doze mari de clorpromazină (1000 mg sau mai mult zilnic) pentru tratamentul pacienţii de la psihiatrie.

Jelliffe a utilizat doze moderate de clorpromazină (50 mg de 3 ori pe zi timp de 7 zile), adiţională suptului, în relactaţie într-o clinică din Uganda.
Brown în anii 1970 a utilizat clorpromazina, adiţională suptului pentru a induce lactaţia femeilor ce hrăneau orfanii din taberele de refugiaţi din India şi Vietnam. El a oferit 25-100 mg de 3 ori pe zi timp de 7-10 zile pentru a ajuta la iniţierea lactaţiei induse pentru femeile car eaveau de hrănit unul sau mai mulţi copii.

În Papua Noua Guinee, clorpromazina a fost utilizată în doze de 25 mg d e4 ori pe zi pentru a ajuta femeile să aibă lactaţie pentru copiii lor adoptaţi sau vitregi. Aceste studii nu au fost controlate şi rezultatele sunt variabiole. În cele mai multe cazuri ceva lapte matern a fost produs în 5-10 zile, iar la mai mult de jumătate din femei s-a stabilit lactaţia deplină.

Metoclopramidul

A fost utilizat pentru a trata greţurile adulţilor şi refluxul gastro-esofagian la copii. S-a arătat că poate creşte secreţia de prolactină şi în 1975 s-a raportat că a crescut secreţia de lapte matern. Cantităţi mici se secretă în laptele matern, dar este sub limita dozei oferite pentru tratamentul copiilor cu reflux gastro-esofagian. Nu s-a observat nici un efect secundar la copiii alăptaţi de mame tratate cu metoclopramid în doză recomandată (10 mg de 3 ori pe zi timp de 7-14 zile) deci se consideră a fi sigur.

3 studii controlate au fost identificate despre utilizarea metoclopramidului pentru creşterea producţiei de lapte matern.

Kauppila şi alţii au studiat 13-110 zile post-partum, 37 de femei cu lapte matern insuficient într-un studiu placebo controlat. Oferind 30-45 mg de metoclopramid pe zi producţia lactată a femeilor a crescut cu 200-300 ml zilnic. O doză mică de 5 mg de 3 ori pe zi nu a avut efect.

Lewis şi alţii în 1980 au tratat 10, din 20 de femei, care au născut prin cezariană, 7 zile şi nu au găsit diferenţe între cele două grupuri. Relactaţia la ambele grupuri a depins mai mult de ajutorul dat şi în managementul alăptării.

Mai recent, în 1991, Ertl şi alţii au comparat 11 femei ce au primit metoclopramid 10 mg de 3 ori pe zi imediat după naştere cu 11 femei ce nu au primit – grupul de control. În ziua a 5 a, producţia de lapte matern a fost semnificativ mai mare la cele tratate în comparaţie cu grupul placebo.

Există alte rapoarte despre creşterea producţiei lactate în urma tratării cu metoclopramid, dar studiile nu au fost controlate şi mamele au primit ajutor în alăptare.

Gupta şi Gupta în 1985 au găsit că 28 din 32 de femei cu lapte matern insuficient au răspuns la tratament în 2-5 zile.

Ehrenkranz şi Ackerman în 1986 au observat o creştere după 7 zile în volumul d elapte muls de 23 de mame de copii prematuri a căror producţiei lactată scăzuse.

Budd şi alţii în 1993 au raportat un caz al unui copil care nu a reuşit să sugă. După urmarea tratamentului cu metoclopramid, prolactina serică a mamei şi producţia de lapte au crescut, iar copilul a încpeut să ia în greutate şi a revenit la alăptarea exclusivă.

Metoclopramidul a fost, de asemenea, utilizat pentru relactaţie şi lactaţia indusă. Dar nu neapărat să asigure succesul.

Banapurmath a oferit către 10 mame adoptive care au mai alăptat, 10 mg de 3 ori pe zi timp de 10-15 zile, dar doar 5 dintre ele au reuşit să producă lapte matern. În alt studiu al aceloraşi autori, 15 mame (13 biologice şi 2 adoptive) au avut succes în alăptare utilizând doar metode psihologice şi făra tratament cu medicamente.

Abejide şi alţii au realizat relactaţia a 6 mame fără să utilizeze medicamentaţie.

Seema şi alţii într-un studiu randomizat au studiat 25 din 50 de mame care au relactat şi au primit 10 mg de 3 ori pe zi timp de 10 zile. Toate cele 50 de mame au primit sprijin, au avut motivaţie şi ajutor calificat pentru a se asigura că suptul este adecvat şi eficient. Toate cele 50 de mame au relactat şi nu au fost diferenţe semnificative între cele două grupuri. Seema şi alţii au concluzionat că avănd ajutor adecvat în alăptare o mamă poate relacta şi fără a fi nevoie de galactofore.

În concluzie, se pare că metoclopramidul şi alte preparate pot ajuta la creşterea producţiei de lapte matern diminuată, dar nu este sigur cât ajută când alăptarea a fost stopată. Dacă există sprijin specializat, preparatele farmaceutice probabil nu sunt necesare pentru relactaţie. Utilizarea lor nu se recomandă ca rutină din aceste motive:

-eficienţa lor nu s-a stabilit suficient prin studii controlate placebo sau comparate cu tehnici psihologice bune.
-pot avea efecte adverse asupra mamei, ca de ex. simptome gastro-intestinale şi neurologice.
-mamele şi profesioniştii din domeniu pot deveni dependenţi de ele şi pot crede că nu se poate relacta fără ele.
-mai puţină atenţie din partea consilierilor în alăptare şi sprijin pentru mame.
-întreruperea preparatelor, dacă mama nu a primit sprijin adecvat, face ca producţia lactată să scadă.

Utilizarea acestor preparate să fie luate în considerare după ce metodele psihologice adecvate au fost încercate cel puţin 2 săptămâni şi relactaţia nu s-a produs. Metoclopramidul 10 mg de 3 ori pe zi pentru o săptămână sau două este o alegere atunci când este indicată medicamentaţia. Trebuie întrerupt dupa maxim 2 săptămâni sau mai devreme dacă producţia lactată a fost stabilită. Continuarea cu un management bun şi cu sprijin în alăptare vor susţine producţia lactată.

Galactogene naturale

O varietate de galactogene, incluzând şi drojdia de bere, ceaiurile, băuturile de cereale călduţe, au fost utilizate pentru relactaţie. Unele sunt albe, preparatele din lapte. Există numeroase anectode despre eficienţa lor, dar câteva au fost evaluate ştiinţific. Dacă o femeie sau familia ei au o puternică credinţă în eficienţa băuturilor tradiţionale, o poate ajuta psihic.

Alcoolul, berea, în special, se recomandă uneori pentru creşterea producţiei lactate. De altfel, un recent studiu controlat a arătat că consumul alcoolului reduce aportul de lapte matern către copil la următoarea hrănire. Berea creşte nivelul de prolactină, dar se pare că alte substanţe conţinute de ea în afara alcoolului ar fi responsabile. Usturoiul, de asemenea, este recomandat uneori. S-a demonstrat că ingestia de capsule cu usturoi de către mamă creşte durata de timp în care copilul a stat la sân în timpul hrănirii, în comparaţie cu placebo. De altfel, dacă mama a consumat repetat usturoi, capsulele cu usturoi nu au făcut nici o diferenţă.

Tradus de Roxana Duduş
Sursa: www.who.int

Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.

Materialul prezentat are în exclusivitate scop informativ şi educativ. Acesta nu pot înlocui consultul direct al unui medic.

duminică, 19 septembrie 2010

Relactaţia (5)

Cum să hrăneşti un copil cu cana

-Ţineţi copilul în poala dvs. stând în poziţie verticală sau semi-verticală.
-Ţineţi o cană mică plină cu lapte aproape de buzele copilului. Cana stă uşor pe buza inferioară şi marginea ei atinge partea exterioară a buzei superioare a copilului.
-Ţineţi cana astfel încât laptele să ajungă la buzele copilului.
-Copilul va deveni atent şi va deschide gura şi ochii.
-Un copil cu greutate mică la naştere va începe să ia lapte în gură cu limba.
-Un copil la termen sau un copil mai mare va suge laptele şi poate vărsa din cană.
-Nu turnaţi laptele în gura copilului! Doar ţineţi cana la buze şi lăsaţi-l pe el să-şi ia laptele.
-Când copilul şi-a luat destul lapte va închide gura şi nu va mai lua lapte. Dacă nu şi-a luat cantitatea dorită, va lua mai mult la următoare hrănire sau va avea nevoie să fie hrănit mai des.
-Măsuraţi cantitatea de lapte băută în 24 de ore – nu doar la fiecare hrănire.


Image and video hosting by TinyPic

Cum să fie ajutată o mamă pentru a putea utiliza un sistem de suplimentare cu lapte

Arătaţi mamei cum să:

- utilizeze un tub nazogastric sau alt tub de plastic şi o cană cu lapte.
- facă o gaură mică pe o parte a tubului, lângă capătul care ajunge în gura copilului (adiţionala găurii tubului). Aceasta ajută la presiunea laptelui.
- prepare o cană cu lapte (matern sau artificial) cu cantitatea necesară pentru nevoia copilului la o masă.
- să pună capătul tubului de-a lungul mamelonului astfel încât copilul să sugă din sân şi din tub în acelaşi timp. Se lipeşte tubul de piept cu o banda adezivă.
- să pună celălalt capăt al tubului în cana cu lapte.
- să facă un nod tubului dacă este larg sau să-l prindă cu o clamă pentru hârtie. Acestea controlează curgerea laptelui prin tub astfel încât copilul nu va termina laptele prea repede.
- să controleze curgerea laptelui astfel încât copilul să sugă în jur de 30 de minute la fiecare masă dacă este posibil. (Ridicând cana laptele va curge mai repede, lăsând-o jos laptele va curge mai lent).
- să lase copilul să sugă cât timp doreşte – nu doar când se foloseşte suplimentarea.
- să spele şi să sterilizeze tubul şi cana după fiecare utilizare.

Image and video hosting by TinyPic



Tehnica „picură şi curge”


Laptele este picurat dintr-un picurător sau dintr-o cană direct pe sân în timp ce copilul suge. Această tehnică poate fi utilizată pentru a atrage un copil ce refuza sânul. Este mai puţin satisfăcătoare când copilul este bine ataşat la sân deoarece laptele nu ajunge în gura copilului aşa uşor. Deoarece această tehnică este uşor de realizat cu 3 mâini este dificil de folosit pentru o mamă ce nu dispune şi de o altă persoană ca ajutor.

Seema şi alţii au descris cum au convins copiii să înceapă să sugă prin utilizarea acestei metode şi apoi au continuat cu ajutorul unui sistem de suplimentare cu lapte.

Image and video hosting by TinyPic


Mulgerea manuală a laptelui

Tehnica este similară dacă o femeie mulge laptele pentru a stimula lactaţia înainte de relactaţie sau pentru a menţine producţia lactată dacă îşi hrăneşte şi copilul.

Nu mulgeţi în locul mamei. Atingeţi-o încet doar pentru a-i arăta ce să facă. Fiţi blând(ă). Învăţaţi-o să:

-se spele pe mâini înainte de muls.
-stea confortabil şi dacă laptele a început să se producă să ţină un recipient curat aproape de sânii ei.
-pună degetul ei arătător şi degetul mare de o parte şi de alta a areolei, la limita cu mamelonul.
-apese acele degete spre interior, uşor, spre peretele toracic.
-comprime şi să elibereze sânul dintre degete.
-continue să apese şi să elibereze în jurul sânului pentru a fi sigură că toate părţile lui sunt stimulate.
-evite rularea sau alunecarea degetelor pe piele şi storcirea mamelonului. Acestea duc la rănirea mamelonului.
-continue să mulgă laptele pentru cel puţin 4 minute şi apoi să mulgă din sânul celălalt.
-repete procedura de câteva ori, continuând pentru cel puţin 20-30 de minute.
-repete de câteva ori pe zi, de cel puţin 8 ori în 24 de ore, chiar dacă are impresia că laptele nu vine pentru câteva zile.

Utilizând această tehnică laptele va veni după o săptămână, dar uneori poate dura şi mai mult.

Image and video hosting by TinyPic

Tradus de Roxana Duduş
Sursa: www.who.int

Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.

miercuri, 15 septembrie 2010

Relactaţia (4)

Recomandări practice pentru relactaţie

Informaţia practică despre cum să relactezi sau să induci lactaţia se bazează pe experienţele mamelor, a consilierilor în lactaţie şi a grupurilor de alăptare, precum şi a experienţelor clinice a profesioniştilor din sănătate înregistrate în studii de cercetare.

Identificarea mamelor şi copiilor care au nevoie de relactaţie


Sistemul de sănătate şi serviciile comunităţii ce oferă îngrijire mamelor şi copiilor trebuie să adopte o rutină în procedurile alăptării. E necesar să cunoască cum să ajute mama cu dificultăţi obişnuite şi unde să îndrepte mamele ce au nevoie de ajutor specializat. Astfel, nevoia de relactaţie va fi redusă, în timp ce mamele rămase să aibă nevoie de relactaţie vor primi ajutor mult mai repede.

Dacă o femeie este bolnavă sau malnutrită sever, tratamentul imediat e necesar să fie aplicat, iar relactaţia să înceapă doar atunci când starea ei se îmbunătăţeşte suficient.
Dacă un copil are greutate mică la naştere sau este prematur, eforturile vor fi pentru a se stabili şi menţine lactaţia începând din prima zi după naştere. Pentru copiii care sunt bolnavi şi nu pot suge, mamele ar trebui să mulgă laptele matern manual pentru a fi capabile să-l ofere cât mai curând posibil, odată ce hrănirea poate fi posibilă. Dacă o mamă începe mulsul laptelui în prima zi şi continuă să o facă frecvent (de cel puţin 8 ori în 24 de ore), va fi mult mai uşor să iniţieze lactaţia şi să ofere o cantitate adecvată de lapte matern pentru necesităţile de creştere ale copilului. De altfel, dacă o mamă, din orice motiv, nu a primit ajutor să iniţieze lactaţia imediat după naştere, ea va avea nevoie de ajutor pentru a relacta.

Recomandări principale

Măsuri esenţiale

Consiliere pentru mamă sau mama vitregă:

-evaluarea problemei;
-oferirea de informaţie pentru mamă şi alţi membrii ai familiei;
-motivarea mamei;
-înlăturarea factorilor care pot reduce suptul sau producţia lactată;
-sprijin oferit continuu;

Stimularea mameloanelor şi a sânilor prin:

-suptul copilului;
-mulgere manuală sau mecanică;
-contact piele-pe-piele;

Provizii temporare de lapte matern, fără a fi oferite cu biberonul

-pentru a oferi hrană;
-pentru a încuraja suptul la sân;

Alte măsuri:

-galactogene, dacă sunt indicate;
-alimentaţie sănătoasă, lichide şi odihnă.


Măsuri esenţiale detaliate

Consiliere pentru mamă sau mama vitregă

Consiliera poate face parte din personalul de sănătate specializat în alăptare sau poate fi o consultantă în alăptare a comunităţii.

Aceasta va petrece timp considerabil cu mama sau mama vitregă. Ea ascultă activ şi înţelege sentimentele mamei. Consiliera nu va fi critică si nu va impune. Ea va întări încrederea mamei că relactaţia e posibilă.

Consiliera va discuta cu femeia, ideal ar fi de mai multe ori, înainte ca relactaţia să înceapă pentru a fi sigură că femeia este motivată adecvat; apoi, va asigura sprijinul regulat în acest proces. Acest proces intensiv de sprijinire, zilnic, poate fi acordat şi de către personalul din sănătate, grupurile de sprijin în alăptare sau de însoţitorii de la naştere. Este esenţial pentru profesioniştii din sănătate să aibă o atitudine pozitivă şi să fie disponibili cu resurse când este necesar.

Înainte de a începe relactaţia

Consiliera în alăptare va vorbi cu mama sau cu mama vitregă şi va identifica motivele pentru care alăptarea a fost întreruptă sau despre de ce vrea să relacteze. Îi va vorbi despre factori care pot reduce producţia lactată (de ex. contraceptivele ce conţin estrogen, diureticele tiazide sau nicotina) sau suptul (de ex. biberonul, suzeta sau perioadele de separare de copil).

Dacă motivul pentru care copilul a întrerupt alăptarea este identificat, atunci este nevoie de management pentru ca relactaţia să fie eficientă. În cazul în care este necesar tratament medical, de ex. pentru palat despicat şi reflux gastro-esofagian, vor fi necesare sfaturi specializate.

Dacă un factor reduce laptele matern sau suptul, se vor face eforturi de a-l reduce (de ex. utilizarea suzetei sau nicotina) sau de a găsi alternative (de ex. o alternativă de contracepţie) sau se găsesc moduri de a reduce perioada de separaţie.

Consiliera în alăptare:
1.Se va asigura că mama sau mama vitregă este informată despre:

- benficiile laptelui matern pentru sănătatea şi nutriţia copilului şi a relaţiei mamă-copil; motivele pentru care mama ia în consideraţie relactaţia.

-cum se desfăşoară relactaţia, cât timp poate dura, răbdarea şi perseverenţa de care are nevoie mama.

-detalii practice despre cum să relacteze.

-ce dificultăţi particulare pot să apară şi ce tratament special ar fi necesar.

-nevoia de a se opri sau de a schimba orice factor care reduce suptul sau producţia lactată.


2.Se va asigura că mama sau mama vitregă este motivată adecvat

Consiliera în alăptare va oferi informaţii relevante, încurajare şi va încerca să întărească încrederea mamei, dar nu va exercita presiune asupra ei pentru a relacta dacă ea nu doreşte. Ar fi de ajutor să-i facă cunoştinţă cu o altă mamă care a relactat şi cu care poate vorbi despre experienţa lor.

3.Se va asigura că femeie are sprijin acasă

Dacă este posibil, consiliera în alăptare va explica importanţa procesului de relactaţie altor membri ai familiei şi o va argumenta. Va discuta despre nevoia femeii de sprijin continuu şi ce ar putea familia să facă pentru ca ea să se poată odihni şi substitui de la alte treburi în timp ce restabileşte producţia lactată.

După ce relactaţia a fost pornită
Consiliera în alăptare va urmări mama sau mama vitregă regulat şi va oferi sprijin şi încurajare continuă. Acestea sunt importante dacă mama va continua alăptarea după primele câteva săptămâni. La început, urmărirea va fi zilnică dacă este posibil.

Stimularea mameloanelor şi a sânilor

Consiliera în alăptare va ajuta mama sau mama vitregă să stimuleze la maxim sânii.
Dacă copilul are interes pentru supt:
Încurajează mama să:

-pună copilul la sân frecvent, de câte ori el sau ea doresc. Aceasta se poate întâmpla la fiecare 1-2 ore dacâ este posibil sau cel puţin de 8-12 ori în 24 de ore.

-doarma cu copilul pe timpul nopţii pentru a-i permite să aibă acces uşor la sâni şi pentru a minimaliza înreruperile de somn ale mamei. Alăptarea pe timpul nopţii creşte producerea prolactinei şi contactul prelungit poate creste interesul copilului pentru supt.

-lase copilul să sugă din ambii sâni şi cât mai mult posibil. Mama poate oferi fiecare sân de mai multe ori dacă copilul binevoieşte să continue să sugă.

-se asigure că copilul este bine ataşat la sân pentru a preveni rănirea mameloanelor şi pentru a scoate eficient laptele produs.

-evite utilizarea suzetei şi a biberonului cu tetină deoarece reduc stimularea. mameloanelor şi fac să scadă interesul copilului pentru suptul sânului.

-încurajeze copilul să sugă din nou prin utilizarea unui supliment de alăptare sau prin metoda “picură şi curge”.

-stimuleze sânii prin muls manual sau mecanic.

-evite folosirea biberonului şi a suzetei, iar dacă este necesar să hrănească cu cana specială.

Suplimentarea alăptării

Sistemele de suplimentare sunt concepute pentru a oferi copilului hrană suplimentară cu curgere lentă în timp ce suge şi stimulează sânul. Sunt utile când sânul nu produce destul lapte. Ajută la păstrarea copilului la sân pentru o perioadă mai lungă de timp şi a suptului.

Un sistem de alimentare suplimentar conţine o pungă, un biberon sau o cană cu lapte conectat(ă) la un tub foarte fin prin care trece laptele şi ataşat la gura copilului, pe lângă mamelonul mamei. Presiunea laptelui trebuie reglată astfel încât sânul să primească destulă stimulare înainte ca foamea şi setea copilului să fie satisfăcute.

Tubul fin de plastic este dificil de curăţat. Este nevoie să fie foarte bine clătit cu apă fierbinte şi săpun imediat după folosire. Aceasta poate fi făcută cu ajutorul unei seringi sau prin suptul tubului ca pe un pai. Apoi se sterilizează şi se clăteşte imediat cu apă curată. Tubul se înlocuieşte o dată la câteva zile.


Contactul piele pe piele

Consiliera în alăptare va explica cât de important este ca mama să-şi ţină copilul aproape de ea, să doarmă cu el, să aibă mult contact piele pe piele, cât mai des posibil.

Contactul piele pe piele a fost raportat ca fiind util de către grupurile de sprijin în alăptare de la mamă la mamă pentru o serie de probleme în alăptare şi poate creşte producţia lactată. Copiii care nu au fost alăptaţi sau care au refuzat des alăptarea încep adesea alăptarea, din nou, spontan, dacă au contact piele pe piele cu mama lor fără a fi îndemnaţi să ia sânul.

Alte forme de contact între mamă şi copil, ca de ex. făcutul băii împreună, plimbarea, legănarea în timp ce se oferă sânul au fost raportate ca fiind eficiente. Unele mame au găsit utilă purtarea copilului într-un sling.

Contactul piele pe piele imediat după naştere ajută nou-născutul să găsească sânul şi să sugă spontan. Aceasta datorită mirosului, important pentru localizarea mamelonului. Atingerea mamelonului poate influenţa comportamentul mamei şi răspunsul neuro-endocrin, precum şi secreţia prolactinei. Când bebeluşii cu greutate scăzută la naştere au contact piele pe piele cu mamele lor, producţia de lapte matern creşte şi ei continuă să fie alăptaţi o perioadă lungă de timp.

Suplimentarea hrănirii copilului

În timp ce producţia de lapte a mamei începe să se stabilizeze este esenţial să se asigure că, copilul primeşte hrană adecvată. Dacă mulsul laptelui există atunci este cea mai bună alternativă. Dacă este necesar un substitut al laptelui matern atunci acesta să fie adecvat nutriţional, de ex., o formulă de lapte praf sau o formulă de lapte preparată acasă din lapte animal proaspăt şi procesat. Să fie preparat igienic, la concentraţia corectă şi dat în cantitate adecvată. Formula comercială trebuie să fie preparată în acord cu instrucţiunile de pe etichetă. Dacă se utilizează lapte de vacă, se adaugă 50 ml apă şi o linguriţă de zahăr (5g) la 100 ml de lapte. Lichidele gen apa, suc, ceai sau cereale diluate nu sunt adecvate.

Dacă un copil nu vrea să sugă dintr-un sân neproductiv, suplimentul poate fi oferit cu un sistem de suplimentare. Dacă un copil vrea să sugă dintr-un sân neproductiv, suplimentul poate fi oferit separat. Hrănirea cu cana se preferă. Este practică pentru bebeluşii cu greutate mică la naştere dar şi penru cei mai grăsuni. Hrănirea cu linguriţa este o alternativă dacă mama o preferă. Hrănirea cu biberonul şi cu ajutorul suzetei vor fi evitate, sânul fiind oferit când bebeluşul dă semne de interes să sugă din orice motiv.

Iniţial cantitatea de supliment dată va fi în acord cu greutatea bebeluşului, normal - 150 ml per kg pe zi, divizat în 8 sau mai multe mese. Pe măsura ce producţia lactată creşte, cantitatea de supliment consumată va fi redusă. Greutatea copilului va fi monitorizată regulat pentru a se asigura că nutriţia şi creşterea sunt adecvate.

Sumarizarea măsurilor esenţiale pentru managementul alăptării pentru relactaţie

Bzat pe experienţa practică a profesioniştilor în domeniu şi a grupurilor de sprijin în alăptare, următorul management este recomandat:

- consilierea mamei: evaluarea situaţiei, informarea, motivarea, sprijinul continuu;

- discuţia cu familia mamei şi cu prietenii pentru a observa cum o ajută;

- ajutor pentru dificultăţile care stau la baza relaţiei mamă-copil (tratarea bolilor, ajutor pentru dificultăţile anatomice);

-ajutorul pentru a opri sau schimba factorii care reduc producţia lactată sau suptul;

-încurajarea contactului apropiat, incluzând contactul piele pe piele între mamă şi copil;

- asigurarea că sânii şi mameloanele sunt stimulate adecvat;

- ajutorul oferit copilului pentru a suge frecvent, zi şi noapte, din ambii sâni;

- pentru copiii care prezintă interes să sugă utilizarea metodei “picură şi curge” şi/sau a unui sistem de suplimentare pentru a-l atrage sau încerca;

- stimularea sânilor prin muls manual sau mecanic până ce copilul poate suge;

- suplimentarea hranei cu ajutorul unei căni speciale, evitarea utilizării biberonului şi a suzetei;

-monitorizarea greutăţii copilului.


Tradus de Roxana Duduş
Sursa: www.who.int

Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.

duminică, 12 septembrie 2010

Relactaţia (3)


Factori legaţi de copil


Bunăvoinţa copilului de a suge

Relactaţia este posibil să aibă succes dacă copilul începe să sugă imediat după ce este pus la sân. Cu copiii binevoitori să sugă prima dată puşi la sân, procesul va fi relativ uşor.

Auerbach şi Avery au raportat că în jur de 39% dintre copiii care au oprit alăptarea devreme, 63 % dintre copiii adoptaţi şi 61% dintre copiii a căror mamă a relactat după spitalizare au supt bine prima oară când au fost puşi la sân. Un copil de vârstă mai mare uneori lua iniţiativa şi continua. În această situaţie relactaţia poate avea loc şi în circumstanţe nefavorabile şi alţi factori, incluzând motivaţia mamei, sunt mai puţin importanţi.

Mulţi copii au nevoie de ajutor pentru a lua sânul. Seema şi alţii au găsit că alăptarea a fost complet discontinuă, 74% dintre bebeluşi refuzând să sugă iniţial mai ales datorită dificultăţii de a se ataşa la sân. Toţi, cu excepţia unuia singur au fost capabili să înceapă şi să continue să sugă, dar s-a cerut ajutor de la personalul specializat din sănătate.

Vârsta copilului

În general, copiii sunt mai binevoitori să ia sânul când sunt mai mici ca vârstă. Copiii mai mărişori tind să aibă mai puţină bunăvoinţă, în special dacă au învăţat să fie hrăniţi cu biberonul.

Auerbach şi Avery au raportat că bebeluşii cu vârsta mai mică de 3 luni sunt mult mai binevoitori în acceptarea sânului decât cei mai mari de 3 luni. Cu copiii adoptaţi, o linie de demarcaţie s-a observat în jurul vârstei de 8 săptămâni. 90% din copiii mai mici de o săptămână, 75% dintre copiii cu vârste cuprinse între 1 săptămână şi 8 săptămâni, dar doar 51% dintre cei cu vârstă mai mare de 8 săptămâni au supt pentru prima dată când au fost puşi la sân. Copiii nu au avut bunăvoinţă să sugă din sânul ce producea puţin lapte, cu excepţia celor de 2-3 săptămâni.

Banapurmath şi alţii au observat că 4 din 5 mame adoptive au relactat cu succes copilul având vârsta mai puţin de 3 săptămâni, în timp ce 4 din 5 mame au fost clasificate ca fără succes deoarece nu au început relactaţia înainte de 3 săptămâni.

Relactaţia este posibilă cu copii măricei, particular dacă copilul doreşte să sugă şi preia iniţiativa. În Peru, mamele au relactat pentru copii ce aveau peste 12 luni. Nici o mamă nu trebuie descurajată de la încercarea de a relacta numai pe baza vârstei copilului ei. Dacă există motive importante pentru relactaţia unui copil mai măricel, dar copilul nu are bunăvoinţă să sugă, pot fi folosite tehnici speciale. Sprijinul unui consilier în alăptare cu experienţă considerabilă în relactaţie este esenţial, nepriceperea şi lipsa experienţei pot crea frustrări şi pot interfera cu relaţia dintre mamă şi copil.

Pauza de supt a copilului

Reprezintă perioada trecută de la ultimul supt al copilului. Rapoartele cazurilor individuale sugerează că în general relactaţia se întâmplă mai repede după o pauză scurtă, dar aceasta depinde în parte şi de vârsta copilului. Copiii care au oprit alăptarea când erau mai mărişori pot avea bunăvoinţa să reia alăptarea după o pauză lungă.


Modul de hrănire a copilului pe timpul pauzei


Copiii hrăniţi cu biberonul pot avea o preferinţă pentru tetinele artificiale. Banapurmath şi alţii şi Seema şi alţii au comentat că este dificil să înveţi un copil să sugă din sân dacă el a fost obişnuit să fie hrănit din biberon, chiar dacă sânul produce lapte. Aceşti autori subliniază că este necesară oprirea hrănirii cu biberonul şi a folosirii suzetei pentru a câştiga bunăvoinţa copilului de a suge. Aceasta este, de altfel, şi din experienţa altor multor experţi în lactaţie. Unele mame care au relactat pentru copii de vârstă 1-6 luni, au raportat că ai lor copii au utilizat biberonul şi păreau că nu ştiau ce să facă cu sânul.

Un studiu recent al lui Lang sugerează că bebeluşii cu greutate mică la naştere hrăniţi cu cana specială în timpul fazei de tranziţie între gavaj şi alăptare au putut suge mai uşor în comparaţie cu cei hrăniţi cu biberonul.

De altfel, chiar copii care au folosit tetine artificiale pot de obicei învăţa să sugă la sân, dacă mamelor le este oferit suficient ajutor calificat. Este mult mai bine a preveni problema prin utilizarea unei căni speciale când este necesar şi de a evita utilizarea tetinelor artificiale.

Motive legate de copil pentru întreruperea alăptării

Uneori motivul pentru alăptarea discontinuă timpurie este legat de copil. Acesta implică o problemă anatomică sau poate fi datorită comportamentului copilului.
Exemple ar fi:
-„aţa” limbii scurtă, palat despicat
-dificultate de ataşare la sân, incluzând utilizarea nepotrivită a limbii
-refuzul sânului
-plâns excesiv (asociat colicilor sau refluxului gastro-esofagian).

Astfel de factori specifici trebuie identificaţi şi e necesar management dacă relactaţia se doreşte a fi eficientă.

Vârsta gestaţională


Câteva studii au examinat efectul vârstei gestaţionale a copilului sau greutatea la începutul relactaţiei sau a lactaţiei induse. Aceşti factori sunt dificil de evaluat, pe de o parte datorită interrelaţiei dintre greutate şi vârstă şi pe de altă parte, datorită factorilor confuzi în managementul greutăţii scăzute la naştere şi a copiilor prematuri. În trecut, îngrijirea lor includea hrănirea cu biberonul şi a unui contact minim cu părintele.
Cu metodele curente de îngrijire ce includ contact mult cu părintele, copiii cu greutate mică la naştere pot fi alăptaţi total sau parţial uneori mai devreme de 32 de săptămâni - vârsta gestaţională – şi cu greutatea mai mică de 1,300 kg.

Consumul de hrană complementară

Hrana complementară (solidă sau semi-solidă) introdusă în jurul primei jumătăţi a primului an poate înlocui laptele matern. În studiu lui Auerbach şi Avery, 46% dintre mame au notat că hrana complementară adăugată nu le-a făcut capabile să reducă sau să elimine suplimentul de lapte praf, în timp ce 50% au continuat să dea aceeaşi cantitate de supliment de lapte praf dar producţia de lapte matern a scăzut. Este de preferat a se evita introducerea de hrană complementară înainte de prima jumatate a primului an – 6 luni.

Factori legaţi de mamă sau de mama vitregă


Motivaţia femeii
O femeie este puţin probabil să relacteze sau să inducă lactaţia dacă nu este bine motivată. Motivele pentru care unele femei sunt determinate să relacteze sunt:

- este benefic pentru sănătatea şi nutriţia copilului
- pentru intensificarea relaţiei mamă – copil.

Uneori mamele sau mamele adoptive sunt auto-motivate. Acesta poate fi cazul într-o comunitate în care este comună inversarea deciziei de a opri alăptarea; în care adopţia neoficială şi alăptarea de către alte rude sunt practici acceptate; şi în ţările industrializate cu mame ce au adoptat copii pentru că nu puteau concepe sau doreau să-şi mărească familia în acest fel.

Adeseori, mama sau mama adoptivă necesită consiliere, informare, încurajare şi sprijin din partea personalului medical înainte de a fi suficient motivată să relacteze. Acestea necesită timp, îndemânare şi răbdare din partea consilierei.

Abejide şi alţii în Nigeria şi Banapurmath şi Seema în India, au identificat sănătatea copilului ca motiv principal pentru mame şi mame adoptive. Copiii erau deja bolnavi când a fost sugerată relactaţia de către personalul medical. În Papua Noua Guinee, mamele adoptive care au cerut prescripţii pentru hrănirea cu biberonul au fost motivate să relacteze când hazardul biberonului le-a fost explicat. În astfel de situaţii, cantitatea de lapte produsă şi extinderea relactaţiei au fost rezultate importante.

În studii din ţările industrializate, relaţia mamă-copil a fost un factor motivant important pentru mamele adoptive şi pentru mamele cu copii prematuri. În astfel de situaţii, experienţa poate avea o mare importanţă în ceea ce priveşte cantitatea de lapte produsă. Relaţia mamă-copil nu a fost foarte des menţionată în rapoartele din ţările dezvoltate, dar aceasta nu înseamnă că este lipsită de importanţă. Posibil, unde există o cultură predominantă a alăptării, o relaţie intimă mamă – copil este acceptată ca fiind naturală şi nu e necesar să fie comentată.

Laptele matern poate fi produs când o femeie nu este specific motivată, dacă copilul ei are o puternică dorinţă de a suge. Bunicile din Africa au produs lapte când au pus copiii la sân pentru a înlocui absenţa mamelor, fără vreo intenţie de a relacta.

Pauza de lactaţie a femeii


Reprezintă timpul trecut de când mama a alăptat ultima oară copilul. Adeseori se admite că cu cât e mai scurt intervalul de când femeia a avut ultima alăptare cu atât mai mult ea va reuşi să relacteze. Rapoartele din ţările industrializate tind să sprijine aceasta, dar câteva ţări dezvoltate indică că relactaţia uneori poate avea loc şi după 15-20 de ani dupa ce femeia şi-a alăptat ultimul copil, inclusiv după menopauză.

Starea sânilor

Uneori forma sau condiţia sânilor mamei contribuie la întreruperea alăptării; de ex., mameloanele pot fi ombilicate sau fisurate sau poate avea o infecţie la sâni sau cicatrici de la operaţii la sân. Aceleaşi stări pot crea dificultăţi copilului de a se ataşa la sân şi de a suge eficient pentru relactaţie. Aceştia sunt factori importanţi pentru 12% dintre mamele din studiul lui Seema şi alţii, dar alţi autori au găsit că având motivaţie, sprijin pentru mamă şi abilităţi pentru poziţionarea la sân a copilului, multe dificultăţi pot fi eventual depăşite.

Abilitatea femeii de a interacţiona cu copilul

Pentru a relacta, o femeie are nevoie să fie capabilă să răspundă şi să alăpteze oricând copilul arată interes şi este dispus. Ea va avea grijă de copil şi va avea frecvent contact piele-pe-piele cu el. Pentru a fi capabilă să răspundă complet ea are nevoie de libertate de la alte îndatoriri pentru câteva săptămâni şi dacă este posibil, timp liber plătit de la serviciu.

Sprijin din partea familiei, comunităţii şi personalului din sănătate

Femeile de obicei au raportat că este esenţial să aibă sprijin emoţional şi că l-au primit adesea din partea familiei, prietenilor şi consilierilor în lactaţie şi cel mai puţin de la medici şi alţi angajaţi din domeniul sănătăţii. În SUA, soţii erau sprijinul principal, mai ales dacă copilul era adoptat şi alte rude şi prieteni erau ostili ideii de lactaţie indusă şi relactaţie.
Medicii nu ofereau sprijin şi erau uneori ostili ideii.

În ţări unde alăptarea este normă, femeile de obicei primeau sprijin de la familie şi prieteni făcând relactaţia mult mai uşoară. Personalul din sănătate, de asemenea, poate oferi sprijin în astfel de situaţii şi poate sugera procedura şi ajutorul cuvenit.

Experienţa precedentă în alăptare

Poate avea doar un efect marginal asupra abilităţii femeii de a relacta. Auerbach şi Avery au descoperit că o femeie care nu a fost niciodată gravidă sau aceea care după o primă sarcină nu a alăptat vor relacta mai puţin în comparaţie cu femeile care au alăptat, dar diferenţa statistic nu a fost semnificativă. Aceeaşi femeie, de asemenea, va produce mai puţin lapte folosind mecanisme de stimulare înainte ca bebeluşul adoptiv să înceapă să sugă. Dacă o mamă adoptivă a mai alăptat atunci copilul adoptat poate începe să sugă în primele 10 zile.

Nemba şi alţii au găsit că 11 din 12 femei care nu au alăptat înainte pot instala lactaţia în 5-13 zile după ce au început protocolul pentru lactaţia indusă. Seema şi alţii au raportat că 46 din 50 de mame au reuşit să relacteze pentru proprii copii, negăsind nici o diferenţă între primipare şi multipare.

Timp pentru producerea laptelui matern

Timpul necesar pentru producerea laptelui matern variază de la câteva zile la câteva săptămâni, dar este dificil de prezis. Unele femei nu au produs destul lapte pentru a stabili sau restabili alăptarea exclusivă, dar altele au reuşit o producţie totală în câteva zile. Unii autori au raportat că relactaţia are loc rapid pentru mamele care au oprit alăptarea recent sau mai alăptau uneori, rar, dar nu e valabil tot timpul. Femeile care nu au alăptat pentru o perioadă lungă de timp uneori au nevoie de 4 până la 6 săptămâni să producă o cantitate suficientă de lapte matern ce poate apărea după câteva zile.

Seema şi alţii au observat că primul lapte a apărut între ziua a 2 a şi ziua a 6 a; relactaţia parţială s-a produs în 4-28 de zile şi relactaţia completă în 7-60 de zile. Abejide şi alţii au studiat 6 cazuri de lactaţie adoptivă şi au găsit că laptele matern apare în ziua 4-7, lactaţia parţială se realizează între 11 şi 18 zile şi alăptarea exclusivă a fost posibilă în 21 – 25 de zile. Mamele trebuie să fie încurajate să aibă răbdare şi să nu aibă aşteptări precise în ceea ce priveşte cantitatea de lapte produsă.

Tradus de Roxana Duduş
Sursa: www.who.int

Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.

joi, 9 septembrie 2010

Relactaţia (2)

Relactaţia şi lactaţia indusă - experienţe

La animale, s-a observat că din stimularea sânilor mulţi ani poate rezulta lactaţia, chiar dacă glanda mamară nu s-a dezvoltat în urma unei sarcini. În 1967, cercetările pe capre au confirmat că “aplicaţia prelungită asupra stimulării laptelui poate induce creşterea mamară şi secreţia laptelui”.
La oameni, principala sursă de informaţie sunt femeile care au relactat sau si-au indus lactaţia pentru copiii lor. Aceste experienţe personale adesea au fost raportate în presă sau în publicaţiile organizaţiilor ce sprijineau alăptarea, ce aveau ca ţintă părinţii.
Recomandările dinainte din literatura medicală sugerau faptul că, în ciuda frecventelor anecdote, relactaţia era un eveniment exotic şi anormal. Un articol clasic din 1956 descria experienţa a 10 bunici din Natal care au relactat pentru nepoţii lor. Un număr individual de experienţe au fost notate de Newton în 1967 şi de Cohen în 1971 şi, de asemenea, revizuite de Marieskind în 1973. Doar relativ recent, profesioniştii din domeniu au devenit conştienţi de importanţa şi utilitatea acestui fenomen şi din nevoia de a învăţa de la mamele ce au avut o astfel de experienţă.

În anii 1970, Jelliffe descria regimul pentru re-stabilirea lactaţiei la mamele din Uganda ce îşi hrăneau copiii cu biberonul. Brown în 1977 şi în 1978 revizuiau experienţe din India şi Vietnam punctând pe valoarea relactaţiei în ţările dezvoltate şi în situaţii de urgenţă, particular pentru copii născuţi cu greutate mică. În 1981, Bose şi al. descriau relactaţia cu success de către mamele cu copii premature şi bolnavi în SUA, şi mai recent Thullen şi Thompson descriau relactaţia ca parte a unui tratament medical oficial. În 1998, Marquis şi al. raportau relactaţia ca o apariţie comună în Peru. S-a observat că mamele au revenit asupra deciziei de a opri alăptarea, de obicei datorită împotrivirii copiilor. Alăptarea a fost reluată după câteva zile şi unele mame au relactat cu succes.

Cel mai mare studiu este constituit dintr-o serie de rapoarte retrospective a lui Auerbach şi Avery şi Auerbach în SUA. Ei au utilizat metoda de rechemare pentru a studia 4 grupuri de mame:

1. 174 de femei care au oprit lactaţia prematur;

2. 117 de femei care au relactat pentru copii cu greutat emică la naştere;

3. 75 de femei care au înterupt alăptarea datorită spitalizării lor sau a copiilor;

4. 240 de femei care au alăptat un copil adoptat: 83 dintre ele nu au fost gravide niciodată; 55 dintre ele au fost gravide, dar niciodată nu au alăptat; 102 dintre ele au alăptat un copil.

De asemenea, există un număr de rapoarte din ţările dezvoltate: Papua Noua Guinee, Nigeria şi India. Seema şi alţii au studiat 50 de mame cu copii spitalizaţi având mai puţin de 4 luni de viaţă, 86% cu încetarea completă a lactaţiei şi 14% fiind încă alăptaţi parţial.


Compoziţia laptelui matern în relactaţie


Nici o diferenţă semnificativă nu a fost identificată între laptele matern produs în timpul relactaţiei sau a lactaţiei induse. Kleinman şi alţii au observat că mamele care nu au fost însărcinate niciodată nu au produs colostru. În primele 5 zile de lactaţie laptele lor a fost similar în proteine, alfa-lactalbumină şi IgA de la laptele de tranziţie la cel matur.


Factori ce afectează succesul relactaţiei


Marieskind a comentat că există două cereri supreme pentru relactaţie: o puternică dorinţă a mamei sau a mamei vitrege de a-şi hrăni copilul şi stimularea mameloanelor. Brown şi Jelliffe au adăugat o a 3 a cerinţă cu importanţă particulară când relactaţia este promovată de sistemul de sănătate: un sistem de sprijin, pentru a construi şi menţine încrederea mamei. De altfel, există mulţi factori adiţionali în legătură cu copilul şi mama ce trebuie recunoscuţi şi înţeleşi.

Factori legaţi de copil

Cea mai importantă cerinţă pentru relactaţie sau lactaţie indusă este că bebelusul/copilul trebuie să sugă. Suptul este afectat de:

- bunăvoinţa copilului de a suge
- vârsta copilului
- lipsa alăptării copilului (timpul de când copilul a oprit alăptarea)
- cum a fost copilul hrănit în timpul întreruperii alăptării
- motivele care au dus la întreruperea alăptării legate de copil;

Factori legaţi de mama sau mama vitregă


Cei mai importanţi sunt:
- motivaţia femeii
- lipsa lactaţiei (timpul de când ea a oprit alăptarea)
- condiţia sânilor ei
- abilitatea ei de a interacţiona cu copilul
- sprijin acordat din partea familiei, comunităţii şi personalului medical.

Alţi factori cu mai puţină semnificaţie:
- experienţa anterioară în alăptare
- starea de sănătate generală şi nutriţia

Fiecare factor va fi detaliat în următoarea secţiune.

Tradus de Roxana Duduş
Sursa: www.who.int

Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.

marți, 7 septembrie 2010

Relactaţia (1)

Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă alăptarea exclusivă în prima jumătate a anului şi continuarea ei în paralel cu alimentaţia solidă timp de 2 ani şi mai mult, cât timp mama şi copilul doresc. Mulţi copii sunt înţărcaţi după primele câteva săptămâni de viaţă sau după câteva luni, fiind astfel expuşi riscului de îmbolnăvire, malnutriţie şi chiar moarte.

Alăptarea poate fi restabilită. O femeie care a oprit alăptarea recent sau în trecut poate declanşa producţia lactată pentru propriul bebeluş sau pentru bebeluşul adoptat, chiar fără să fi fost însărcinată. Această măsură potenţială pentru a salva vieţi se numeşte relactaţie. Multe femei care au relactat au putut produce destul lapte pentru a-şi hrăni bebeluşul exclusiv. O femeie care nu a fost însărcinată poate stabili lactaţia, dar cantitatea de lapte produsă este mai puţin adecvată pentru o alăptare exclusivă. Acest proces se cheamă lactaţie indusă.
În trecut, relactaţia şi lactaţia indusă erau considerate experienţe excepţionale şi nu erau cercetate îndeajuns. Acum există suficiente rapoarte stiinţifice care arată că majoritatea femeilor pot relacta dacă sunt motivate şi deţin informaţie adecvată şi sprijin.

Prevenirea nevoii de a relacta

Când mamele primesc sprijin bun din partea serviciilor de sănătate şi din partea comunităţii pentru a fi capabile să alăpteze din momentul naşterii, relactaţia rar va fi necesară.
Dacă nevoia apare frecvent este indicat ca sprijinul pentru alăptare să fie îmbunătăţit. Prima prioritate este de a se asigura că maternitatea, comunitatea şi serviciile de sănătate oferă mamei ajutorul de care are nevoie pentru a iniţia, stabili şi continua alăptarea.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF promovează practicile de susţinere prin iniţiativa “Spital prieten al copilului”, prin introducerea celor “10 paşi pentru o alăptare de succes” în maternităţi.

Fiecare întâlnire a mamei şi copilului cu un membru al personalului medical măcar în primul an de viaţă, fie pentru imunizare, monitorizarea creşterii, tratarea bolilor sau pentru planificare familială, ar trebui să includă şi o evaluare de bază a alăptării. Dacă alăptarea se desfăşoară bine va fi oferită încurajare pozitivă, dar dacă practica diferă de cea recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, dacă copilul nu creşte sau dacă există o altă dificultate atunci e necesar ajutorul.
Această rutină relativ simplă poate preveni multe alte dificultăţi şi nevoia de proceduri consumatoare de timp, cum ar fi sprijinul intensiv şi necesar pentru restabilirea alăptării.

Indicaţii pentru relactaţie

Vor continua să fie situaţii când îngrijirea de rutină nu e eficace, iar alăptarea este întreruptă sau gestionată greşit; sau când o femeie nu este capabilă să alăpteze copilul deoarece este bolnavă sau nu este disponibilă, iar sănătatea copilului riscă să fie afectată de hrănirea artificială. În astfel de situaţii, relactaţia şi lactaţia indusă sunt opţiuni importante. Personalul medical trebuie să fie familiar şi cu tehnicile de relactaţie.

Nevoia de relactaţie sau lactaţie indusa poate lua naştere dintr-o varietate de circumstanţe:

-pentru managementul cazului când copilul este bolnav – acei copii sub 6 luni cu diaree acută sau persistentă, pentru cei care au oprit alăptarea înainte sau după o boală şi pentru cei care au fost hrăniţi artificial dar nu pot tolera laptele praf.

-pentru copii cu greutate mică la naştere şi care nu au fost capabili să sugă eficient în prima săptămână de viaţă, au necesitat gavaj sau hrănirea cu cana specială.

-pentru copii cu probleme de hrănire, particular al celor sub 6 luni, pentru mamele care au avut dificultăţi în stabilirea alăptării sau a căror producţie lactată a scăzut semnificativ ca rezultat a tehnicii eronate sau a gestionării greşite.

-pentru copii care au fost separaţi de mama lor, de ex. mama a avut nevoie de spitalizare.

-în situaţii de urgenţă, pentru copii neânsoţiţi; acei copii care au fost hrăniţi artificial înainte de urgenţă şi cei pentru care alăptarea a fost întreruptă. Cât mai mulţi copii trebuie să fie capabili să reia sau să continue alăptarea pentru a preveni diareea, infecţia şi malnutriţia. O femeie poate relacta pentru a hrăni unul sau mai mulţi copii neânsoţiţi.

-situaţii individuale, de ex. când mama a ales să-şi hrănească artificial copilul şi se răzgândeşte sau, în cazul unei adopţii, pentru a creşte bonding-ul mama-copil, precum şi oferirea de alte avantaje ale alăptării.

-când o femeie este incapabilă să-şi alăpteze copilul, de ex. deoarece a fost grav bolnavă sau a murit sau pentru că este HIV pozitivă şi în urma consilierii a ales să nu alăpteze. O opţiune în astfel de situaţii este ca cineva din comunitate, de ex. bunica, să relacteze pentru a hrăni copilul.

Baza fiziologică a lactaţiei de care depinde relactaţia

Puţine studii au fost specific efectuate despre fiziologia relactaţiei la oameni. Metodele empirice găsite a fi eficiente sunt în acord cu principiile fiziologice bine stabilite ale lactaţiei.

Producerea suficientă a laptelui matern pentru a hrăni copilul cere:

-creşterea alveolelor secretoare din ţesutul glandular al sânilor
-secreţia laptelui în celulele din alveolele secretoare
-îndepărtatea laptelui de către copil sau prin muls.


Hormonii joaca un rol major în aceste procese.
Hormonul prolactina, produs de glanda pituitară anterioară de la baza creierului, este cel mai important hormon pentru dezvoltarea alveolelor secretoare şi pentru secreţia laptelui în celulele alveolare. Prolactina, de obicei, lucrează împreună cu estrogenul, progesteronul şi alţi hormoni, produşi în placentă sau în ovare. S-a demonstrat că la animale, această prolactină poate stimula creşterea alveolelor secretoare chiar în absenţa celorlalţi hormoni.

Prolactina este produsă ca răspuns la stimularea mameloanelor. Impulsurile senzoriale nervoase din mamelon trec la baza creierului şi fac pituitara anterioară să secrete prolactina. În sânii care nu produc lapte, prolactina stimulează creşterea alveolelor secretoare.

În timp ce alveolele se dezvoltă, prolactina stimulează celulele să producă lapte cu proteine şi lactoză şi să secrete laptele.
Răspunsul prolactinei poate fi indus de diferite tipuri de stimulare a mamelonului. Cel mai satisfăcător este suptul copilului, iar răspunsul este mai puternic în timpul nopţii comparativ cu ziua. Mulsul manual şi mecanic al laptelui este eficient.

Îndepărtarea laptelui secretat ajută la creşterea şi menţinerea producţiei lactate. “Salvarea” laptelui în sâni până când mama şi-i simte sub presiune şi plini, inhibă producţia lactată. Laptele poate fi scos de către copil prin supt sau de catre mamă prin muls manual sau mecanic. Deci, suptul şi mulsul laptelui cresc nivelurile de prolactină şi îndepărtarea laptelui este cheia stimulării producţiei în relactaţie şi lactaţia indusă.

Îndepărtarea laptelui din sâni cere acţiunea altui hormon, oxitocina, produs de partea posterioară a glandei pituitare ca raspuns la supt. Oxitocina provoacă mici celule musculare ce înconjoară alveolele secretoare contractând şi ajutând laptele să iasă. Oxitocina nu ajută când nu este prezent lapte în sâni, dar asigură ieşirea laptelui când este prezent, deci ajută indirect producţia lactată după ce celulele glandulare se dezvoltă. Deoarece producţia de oxitocină poate fi afectată de starea psihologică a mamei, sprijinul şi consolidarea încrederii sunt moduri importante care ajută la procesul de îndepărtare a laptelui.

Cel mai bun mod de a stimula mamelonul şi de a îndepărta laptele din sâni este suptul copilului. Cu cât este mai frecvent şi mai de durată, cu atât se produce mai mult lapte. Pentru a scoate eficient laptele din sâni, copilul trebuie să fie bine ataşat corect la sân. Partea de sân de sub areolă, unde laptele e colectat în sinusuri lactofore, trebuie să fie în gura copilului.(vezi figura)
Image and video hosting by TinyPic
Este important pentru ca personalul din sănătate să fie capabil să evalueze şi să decidă dacă mama are nevoie de ajutor şi dacă este necesar să ajute mama; să se asigure că bebeluşul ei este corect ataşat la sân şi suge eficient. Copiii care nu au supt niciodată din sân sau au supt biberonul sau suzeta au nevoie de ajutor suplimentar pentru a învăţa să ia sânul în gură şi să sugă eficient.

Tradus de Roxana Duduş
www.who.int


Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.

joi, 2 septembrie 2010

“Marea provocare a alăptării”, 2010 - Invitaţie de participare

Alăturaţi-vă pentru a sărbători alăptarea printr-o “competiţie” distractivă unde fiecare copil va “câştiga” deoarece este alăptat!

Unde?


Quintessence Foundation din Canada organizează “Quintessence Breastfeeding Challenge 2010”. Acest eveniment este o provocare mondială pentru fiecare zonă (provincie, stat, teritoriu, judeţ samd) - care are cei mai mulţi copii alăptaţi în acelaşi timp la o oră prestabilită.

În Bucuresti, evenimentul va aduna participanţii în parcul Izvor. Dacă există doritori să organizeze acest eveniment şi în alte zone ale României vă rog să mă contactaţi pe mail – laptematern@yahoo.com - pentru a vedea cum procedăm cu înregistrarea oficială.

Dacă cunoaşteşi un loc acoperit (ca o măsură împotriva intemperiilor vremii) în care să desfăşurăm această acţiune şi care să nu perceapă nici o taxă, vă rog să lăsaţi un comentariu la acest post sau să-mi scrieţi pe e-mail.


Când?

2 octombrie 2010

De ce?

Pentru a sărbători alăptarea şi donarea de lapte matern. Pentru a promova, proteja şi sprijini alăptarea. Este o şansă la educaţie şi sprijin printr-un mod social distractiv.

Locaţia

Orice spital, maternitate, cafenea, mall, casă samd

Număr de persoane

2+

Ora ataşării la sân

11 am, ora locală.


În 2009, Romania a participat la acest eveniment pentru prima oară cu doua locaţii: Bucureşti (locul 156 în competitie cu 7 bebeluşi alăptaţi simultan) şi Aurel Vlaicu (Hunedoara)(locul 196 cu 3 bebeluşi alăptaţi simultan) – ploaia şi frigul au determinat o participare scăzută, dar apreciată. La nivel mondial au participat 4766 de copii, în 246 de zone din 21 de ţări.