duminică, 19 septembrie 2010

Relactaţia (5)

Cum să hrăneşti un copil cu cana

-Ţineţi copilul în poala dvs. stând în poziţie verticală sau semi-verticală.
-Ţineţi o cană mică plină cu lapte aproape de buzele copilului. Cana stă uşor pe buza inferioară şi marginea ei atinge partea exterioară a buzei superioare a copilului.
-Ţineţi cana astfel încât laptele să ajungă la buzele copilului.
-Copilul va deveni atent şi va deschide gura şi ochii.
-Un copil cu greutate mică la naştere va începe să ia lapte în gură cu limba.
-Un copil la termen sau un copil mai mare va suge laptele şi poate vărsa din cană.
-Nu turnaţi laptele în gura copilului! Doar ţineţi cana la buze şi lăsaţi-l pe el să-şi ia laptele.
-Când copilul şi-a luat destul lapte va închide gura şi nu va mai lua lapte. Dacă nu şi-a luat cantitatea dorită, va lua mai mult la următoare hrănire sau va avea nevoie să fie hrănit mai des.
-Măsuraţi cantitatea de lapte băută în 24 de ore – nu doar la fiecare hrănire.


Image and video hosting by TinyPic

Cum să fie ajutată o mamă pentru a putea utiliza un sistem de suplimentare cu lapte

Arătaţi mamei cum să:

- utilizeze un tub nazogastric sau alt tub de plastic şi o cană cu lapte.
- facă o gaură mică pe o parte a tubului, lângă capătul care ajunge în gura copilului (adiţionala găurii tubului). Aceasta ajută la presiunea laptelui.
- prepare o cană cu lapte (matern sau artificial) cu cantitatea necesară pentru nevoia copilului la o masă.
- să pună capătul tubului de-a lungul mamelonului astfel încât copilul să sugă din sân şi din tub în acelaşi timp. Se lipeşte tubul de piept cu o banda adezivă.
- să pună celălalt capăt al tubului în cana cu lapte.
- să facă un nod tubului dacă este larg sau să-l prindă cu o clamă pentru hârtie. Acestea controlează curgerea laptelui prin tub astfel încât copilul nu va termina laptele prea repede.
- să controleze curgerea laptelui astfel încât copilul să sugă în jur de 30 de minute la fiecare masă dacă este posibil. (Ridicând cana laptele va curge mai repede, lăsând-o jos laptele va curge mai lent).
- să lase copilul să sugă cât timp doreşte – nu doar când se foloseşte suplimentarea.
- să spele şi să sterilizeze tubul şi cana după fiecare utilizare.

Image and video hosting by TinyPic



Tehnica „picură şi curge”


Laptele este picurat dintr-un picurător sau dintr-o cană direct pe sân în timp ce copilul suge. Această tehnică poate fi utilizată pentru a atrage un copil ce refuza sânul. Este mai puţin satisfăcătoare când copilul este bine ataşat la sân deoarece laptele nu ajunge în gura copilului aşa uşor. Deoarece această tehnică este uşor de realizat cu 3 mâini este dificil de folosit pentru o mamă ce nu dispune şi de o altă persoană ca ajutor.

Seema şi alţii au descris cum au convins copiii să înceapă să sugă prin utilizarea acestei metode şi apoi au continuat cu ajutorul unui sistem de suplimentare cu lapte.

Image and video hosting by TinyPic


Mulgerea manuală a laptelui

Tehnica este similară dacă o femeie mulge laptele pentru a stimula lactaţia înainte de relactaţie sau pentru a menţine producţia lactată dacă îşi hrăneşte şi copilul.

Nu mulgeţi în locul mamei. Atingeţi-o încet doar pentru a-i arăta ce să facă. Fiţi blând(ă). Învăţaţi-o să:

-se spele pe mâini înainte de muls.
-stea confortabil şi dacă laptele a început să se producă să ţină un recipient curat aproape de sânii ei.
-pună degetul ei arătător şi degetul mare de o parte şi de alta a areolei, la limita cu mamelonul.
-apese acele degete spre interior, uşor, spre peretele toracic.
-comprime şi să elibereze sânul dintre degete.
-continue să apese şi să elibereze în jurul sânului pentru a fi sigură că toate părţile lui sunt stimulate.
-evite rularea sau alunecarea degetelor pe piele şi storcirea mamelonului. Acestea duc la rănirea mamelonului.
-continue să mulgă laptele pentru cel puţin 4 minute şi apoi să mulgă din sânul celălalt.
-repete procedura de câteva ori, continuând pentru cel puţin 20-30 de minute.
-repete de câteva ori pe zi, de cel puţin 8 ori în 24 de ore, chiar dacă are impresia că laptele nu vine pentru câteva zile.

Utilizând această tehnică laptele va veni după o săptămână, dar uneori poate dura şi mai mult.

Image and video hosting by TinyPic

Tradus de Roxana Duduş
Sursa: www.who.int

Toate drepturile pentru acest articol sunt rezervate Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Articolul poate fi reprodus, revizuit, tradus total sau parţial, dar nu poate fi utilizat în scopuri comerciale.

2 comentarii:

  1. Toate aceste metode le-am testat , Roxana, cu exceptia celei cu tubul, cu toate ca mi se pare extrem de comoda.
    Cu canita poate bea chiar si nou nascutul, cu lingurita mananca foarte bine si nu deformeaza pozitia maxilarului, ingreunand astfel pozitionarea ulterioara a bebelusului la sanul mamei.
    Iar alimentatia cu tubul atasat la sanul mamei, imi pare foarte buna, dar nu am avut pana acum ocazia.
    Noi incercam cu micutul atasat la sanul mamei si picurarea laptelui cu seringa pe areola pentru a se scurge in gura.

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere