de dr. Jack Newman
Găsirea unui consultant în alăptare sau a unei persoane care oferă sprijin în alăptare poate părea o sarcină descurajantă, dar merită efortul.
În primul rând, câteva lucruri de ştiut:
La Leche League este un grup internaţional de femei care oferă sprijin de la mamă la mamă. Reprezintă o sursă minunată de informaţii şi sprijin. Organizează o serie de grupuri de sprijin în alăptare în oraşe din întreaga lume. Informaţii puteţi găsi la http://www.lalecheleague.org/
Consultanţii în alăptare certificaţi de către IBCLC - International Board Certified Lactation Consultants sunt înregistraţi, obligaţi să fie la curent cu informaţiile privind alăptarea şi trebuie să se recertifice la fiecare cinci ani. Oferă sprijin şi în clinici medicale şi sunt instruiţi pentru a rezolva problemele legate de alăptare. Pentru a fi certificaţi trebuie să aibă mii de ore de practică şi credite în educaţie pentru alăptare în vederea înscrierii la examenul internaţional.
Pagina de contact a consultanţilor în alăptare este www.ilca.org. Acolo puteţi găsi şi o listă la nivel mondial cu toţi consultanţii.
Romania http://www.iblce-europe.org/Country/totals_1.htm e prezentă în listă cu 2 consultanţi certificaţi în alăptare.
Clinicile de alăptare pot fi găsite în multe spitale din lume. Cele mai multe clinici sunt formate din consilieri în alăptare IBCLC, deşi nu întotdeauna.
Desigur, cu puţine intervenţii în timpul travaliului şi naşterii, mama va fi ajutată să obţină cel mai bun start în alăptare. Moaşa şi/sau doula vor asigura un travaliu cât mai natural posibil.
Moaşa: deşi expertă în sarcină şi travaliu, aceasta este pregătită, de asemenea, pentru a consilia mamele în alăptare.
În Ontario: Asociaţia moaşelor: www.aom.on.ca
În Canada: Asociaţia Canadiana a Moaşelor: www.canadianmidwives.org
(In România, există facultatea de moaşe, o prima generaţie va ieşi cât de curând de pe băncile facultăţii.)
Doula poate fi, de asemenea, instruită pentru a oferi sprijin în alăptare. Doula poate fi un sprijin şi în travaliu. Poate fi găsită prin intermediul DONA la http://www.dona.org sau prin intermediul Cappa la http://www.cappa.net sau în Canada: http://www.cappacanada.ca
(In România, personal, nu cunosc să existe această meserie. Poate, pe viitor.)
Cum alegeţi o persoană bună şi utilă care oferă sprijin în alăptare
1.Atunci când căutaţi ajutor de la un consultant în alăptare, nu trebuie să simţiţi că încearcă să vă închirieze sau să vă vândă nişte produse. Consultantul în alăptare este acolo pentru a vă ajuta în problema dvs. referitoare la alăptare şi, de foarte multe ori, ajutorul nu include produse. Chiar dacă este nevoie să închiriaţi o pompa de muls, de exemplu, nu trebuie să simţiţi consultantul în alăptare că se concentrează asupra vânzării sau închirierii. Desigur, dacă se vând produse pentru alăptare, vânzarea nu ar trebui să fie inclusă în timpul pe care plătiţi taxă.
2.Indiferent care este problema dvs., un consultant în alăptare bun nu ar trebui să vă spună că nu puteţi alăpta. Am auzit că unii consultanţi şi medici spun mamelor că nu pot alăpta. Nu îi credeţi! Dacă aveţi sfârcuri puteţi alăpta. Femeile spun de multe ori că trebuie să oprească sau să întrerupă alăptarea din cauza unei boli sau a unui medicament pe care îl iau sau trebuie să fie supuse unui test - aceasta este doar foarte rar adevărat.
3.Consilierul în alăptare sau persoana care sprijină alăptarea nu ar trebui să aducă vreodată lapte praf cu ea. Consilierului în alăptare nu i se permite distribuirea de mostre de lapte praf sau recomandarea unei anumite firme care produce lapte praf. Intreabă înainte dacă intenţionează să aducă unele mostre de lapte praf. Acest lucru poate fi un indiciu asupra sprijinului ei real în alăptare.
4.Apărătorile pentru sâni şi biberoanele sunt folosite mult prea des pentru a încerca rezolvarea problemelor de alăptare, chiar dacă ele pot să fie utile, dar doar ocazional. Apărătorile pentru sâni nu ar trebui să fie utilizate pentru copilul care refuză să apuce sânul înainte ca laptele matern să vină, cam în ziua a 3 a sau a 4 a (sau, uneori, mai târziu). Odată ce laptele a venit, mulţi copii se vor pricepe să apuce sânul cu uşurinţă, fără apărători pentru sâni. De obicei, există modalităţi mai bune de a oferi completare decât folosirea biberonului. Fiţi sceptică în cazul în care consultantul în alăptare apelează rapid la utilizarea biberonului. Răbdarea, perseverenţa şi tehnica bună sunt aproape întotdeauna suficiente pentru a face copilul să apuce sânul.
5.Amintiţi-vă să obţineţi cel mai bun start: încercaţi să vă asiguraţi că aveţi un travaliu cât mai natural. O moaşă sau o doula pot fi de nepreţuit pentru a atinge acest obiectiv.
Fiţi precaută dacă:
Vi se spune să hrăniţi copilul pentru un x număr de minute pe fiecare parte.
* Bebeluşii se pot hrăni bine la sân pe perioade scurte de timp şi se pot hrăni puţin stând la sân toată ziua.
* Cronometrarea este lipsită de sens şi nu ne spune nimic despre cât mănâncă copilul, dacă este sau nu este de ajuns.
Vi se spune să hrăniţi copilul de x de ori pe zi.
* Un copil care se hrăneşte bine de 6 ori pe zi nu va fi mult mai bine decât un copil care se hrăneşte mai puţin, dar de 12 ori pe zi.
* Nu există studii care să susţină afirmaţia că un copil trebuie să se hrănească de 8-12 ori/24 ore. Nici unul!
Vi se spune să treziţi copilul dupa un x număr de ore pentru a-l hrăni.
* Un copil care se hrăneşte bine se va trezi atunci când consideră; dacă un copil se hrăneşte putin, se va trezi tot singur, nu există nici un motiv sa-l treziţi; ideea este să îmbunătăţiţi hrănirea copilului prin diverse tehnici de alăptare.
Persoana care oferă sprijin cântăreşte copilul înainte şi după fiecare masă.
* Ce ne spune aceasta? Baremele ar putea fi invocate ca fiind întotdeauna exacte – şi ce dacă? Un câştig de 15 grame, de exemplu, poate însemna pentru copil un consum de 15 ml de lapte matern, dar ce fel de lapte de sân? laptele matern de la ora 10? laptele matern de la ora 15? laptele matern de marţi? Laptele matern care vine la început? sau de la sfârşit? Care?
Asiguraţi-vă doar că copilul înghite laptele matern, nu doar molfăie sânul şi atunci veţi ştii că îşi ia suficient.
*Testul cântarului e recunoscut ca având rezultate negative multe, false.
Persoana de sprijin în alăptare vă spune că mameloanele inflamate sunt normale şi trebuie să înduraţi sau că sfârcurile trebuie să se "întăreasca" sau că aveţi pielea foarte sensibilă sau dacă aveţi pielea roşie aveţi şi sfârcurile super sensibile.
* O bună apucare a sânului de către copil previne inflamarea mameloanelor.
* Durerea care este prezentă de mai multe săptămâni poate însemna că ceva nu merge bine - vă rugăm să consultaţi un specialist în alăptare.
* Apărătorile pentru sâni nu constituie, de obicei, un remediu pentru mameloanele inflamate.
* Culoarea pielii este irelevantă.
Cât ar trebui să fie taxa pentru o vizită acasă?
Nu există nici o taxă stabilită pentru consilierii în alăptare IBCLC, iar taxele pentru vizitele la domiciliu au scăzut în mod dramatic. În Toronto, există persoane care oferă sprijin ce fac vizite la domiciliu pentru 35$/oră, iar altele pentru 180 $ /oră. Vă rugăm să nu vă lăsaţi păcălită de preţul cel mai scump, nu înseamnă neapărat că e şi cel mai bun consilier. O taxă medie este, probabil, în jur de 100/150 $ pentru o vizită cu durată în jur de 2 ore. Poate părea mult, dar trebuie avut în vedere faptul că un bun consilier IBCLC vă face să economisiţi bani pe termen lung, prin faptul că vă veţi alăpta copilul, laptele praf fiind costisitor.
Sursa
joi, 29 octombrie 2009
luni, 26 octombrie 2009
Sondaj referitor la vârsta înţărcării copilului
La întrebarea “Când credeţi că ar trebui să aibă loc înţărcarea copilului?” au răspuns 62 de persoane. Rezultatul sondajului era din ce in ce mai interesant cu cât numărul de voturi creştea.
Ponderea cea mai mare - 32%, a fost în favoarea înţărcării atunci când mama şi copilul sunt pregătiţi, urmată de înţărcarea când copilul este pregătit – 24%, iar următorul procent – 14 % aparţine înţărcării după 1 an de zile.
Personal, optez pentru o înţărcare naturală, atunci când copilul se simte pregătit, indiferent de vârsta lui.
Înţărcarea
Înţărcarea este un proces natural şi nu ar trebui să streseze nici mama, nici copilul.
Fiecare familie care a cunoscut alăptarea are nevoi diferite. Multe mame vor continua să alăpteze până când copilul nu va mai arăta nici un interes pentru laptele matern. Altele vor alege să înţarce mai devreme. Este important ca înţărcarea să fie asa cum e mai bine pentru fiecare, cum consideră fiecare. Este o decizie personală. Şi depinde de ambii parteneri, mama şi copilul, când consideră că este timpul pentru înţărcare.
Înţărcarea nu este un lucru negativ şi nu trebuie să ducă cu gândul la o pierdere ci, mai degrabă, la o schimbare de la o relaţie la alta. Înseamnă că una din multele nevoi ale copilului a fost satisfăcută, îndeplinită, iar el este gata pentru tranziţie.
OMS, UNICEF şi AAP recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni şi continuarea alăptării în paralel cu diversificarea cel puţin până la 2 ani sau până când mama şi copilul doresc.
Alăptarea şi înţărcarea nu trebuie să fie considerate norme. Toate beneficiile laptelui matern – nutriţionale, imunologice, afective – continuă atât timp cât copilul primeşte laptele produs de mamă.
Dacă alăptaţi mai mult de un an....... excelent! Nu vă răsfăţaţi copilul şi nu îl faceţi prea dependent de dvs. Mulţi copii au nevoia să sugă mai mult în comparaţie cu alţii. Există copii care îşi satisfac această nevoie înainte de 1 an şi se înţarcă de la sine.
E posibil ca stilul de viaţă, un motiv medical bine intemeiat sau lucruri care au scăpat de sub control să determine înţărcarea.
Înţărcarea naturală se produce atunci când nevoia copilului de a suge se diminuează si dispare treptat. Acest lucru apare, de obicei, cândva între 9 luni şi 3 ani şi jumătate – 4 ani.
De-a lungul istoriei, cultura şi societatea au influenţat procesul natural de înţărcare. Alăptarea este mult mai mult decât o alegere de a oferi lapte, iar înţărcarea înseamnă mult mai mult decât încheierea accesului la laptele matern. Astăzi, înţărcarea precoce şi eşecul alăptarii sunt, în principal, produse de presiunea socială, de lipsa de informaţie şi de suport. Ultimele decenii ale secolului XX sunt considerate ca fiind singura perioadă din istoria umană când un număr mare de copii au fost complet înţărcaţi în primele trei până la şase luni de viaţă. Ideal ar fi ca relaţia creată prin alăptare să se dezvolte de la sine, iar mama să devină sensibilă la indiciile oferite de copilul ei şi să se lase ghidată de către acesta luând în considerare sentimentele şi preferinţele lor înainte de a iniţia înţărcarea.
Uneori, mamele doresc să-şi înţarce copiii înainte ca ei să fie pregătiţi. Temerile vagi şi deviaţiile iraţionale promovează de multe ori înţărcarea timpurie. Nevoile familiei pot intra în conflict cu nevoile copilului. Relaţia intensă produsă prin alăptare poate face pe cineva din familie să se simta ignorat. Societatea occidentală spune că singura cale prin care un copil îşi poate obţine independenţa este de a fi înţărcat şi singura modalitate pentru ca mamele să-şi poată "lua viaţa lor înapoi" este de a-şi înţărca copiii.
Diferiţi cercetători au sugerat că nu există perioade oportune pentru înţărcare. Bebeluşii, uneori, prezintă interes scăzut pentru alăptare, ca rezultat direct sau indirect al dezvoltării, între 4 şi 5 cinci, la 7 luni şi între 9 şi 12 luni. Între 13 şi 18 luni cercetătorii au descoperit că reacţiile emoţionale negative produse de înţărcare sunt mult mai puternice decât în orice alt moment. În aceea perioadă copiii îşi dezvoltă mobilitatea, abilităţile de comunicare şi anxietatea de separare are o dezvoltare intensă. Ataşamentul creat prin alăptare este foarte securizant. Când copilul refuză brusc să mai sugă, mai ales atunci când are sub un an, nu este o indicaţie că este pregătit să se înţarce, ci mai degrabă comunică faptul că ceva este greşit. Multe mame interpretează în mod eronat acest mesaj şi înţarcă complet.
Înţărcarea bruscă poate da copilului sentimentul că mama şi-a retras dragostea ei odată cu sânul. Schimbarea bruscă a hormonilor poate cauza mamei depresie, mai ales dacă mama este ambivalentă în înţărcare sau dacă ea este predispusă la depresie. Mama poate risca să facă mastită sau abces mamar. În cazul în care înţărcarea bruscă este esenţială, din orice motiv, ar trebui luate măsuri pentru a calma angorjarea sânilor şi pentru a evita complicaţiile.
Femeile din societăţile tradiţionale considerau începerea înţărcării atunci când ofereau copiilor cantităţi mici de mâncare rituală sau medicinală.
Antropologii (Margaret Mead, Katherine Detwyller, de exemplu) au descoperit că femeia înţarcă atunci când prevede cultura din care face parte, iar societăţile cooperante, liniştite tind să aibă perioade de alăptare lungi şi metode de înţărcare mult mai blânde. Nu au demonstrat încă o relaţie cauză-efect între modul înţărcării şi personalitatea de mai târziu a copilului.
Câţiva oameni de ştiinţă au studiat efectele înţărcării asupra minţii copilului, imediat şi pe termen lung. Dar, nici un om de ştiinţă nu a luat în considerare cum afectează înţărcarea mintea sau corpul mamei.
Metodele şi vârsta înţărcării variază foarte mult în societăţile tradiţionale.
In unele societăţi, femeile nu iniţiază încheierea alăptarii, îşi lasă copiii să sugă cât doresc şi până când doresc – chiar şi 15 ani (Wickes, 1953). In alte societăţi, alăptarea încetează în al doilea an de viaţă sau chiar mai devreme, iar copiii sunt certaţi, pălmuiţi, tachinaţi sau înspăimântaţi pentru a renunţa la sânul mamei. Aceste două exemple sunt extreme!
În unele societăţi, mamele încep înţărcarea dupa 2–3 ani şi chiar dacă se face brusc nu e însoţită de cruzime. Mediana vârstei înţărcării complete a fost estimată între 3 şi 5 ani.
Astăzi, multe femei înţarcă în primele săptămâni după naştere, de obicei, pentru a se pregăti să se întoarcă la serviciu, altele alăptează 2 ani, 3 ani, 4 ani sau mai mult. Preferinţele în ceea ce priveşte alăptarea şi înţărcarea variază în funcţie de: clasă, regiune, familie, dar nu sunt absolute, sunt doar statistice.
Fiecare femeie decide ce este bine pentru ea şi copilul ei.
Din punctul de vedere al copilului cu cât înţărcarea are loc mai târziu cu atât este şi mai bine. Bebeluşii înţărcaţi în jur de 4 luni sunt mai puţin susceptibili la bolile gastrointestinale provocate de laptele praf contaminat sau de ustensilele de hrană contaminate. Dupa 8 luni, bebeluşul poate face trecerea de la sânul matern la cană evitând astfel pericolul dependenţei de biberon. La sfârşitul primului an, sistemul imunitar al copilului funcţionează la 60% din capacitatea lui de la vârsta adultă, iar faptul că prin înţărcare nu mai primeşte anticorpii materni nu e la fel de periculos cum ar fi dacă înţărcarea s-ar face înainte de 1 an. Dupa 18 luni, copiii trec de partea mai puternică a anxietăţii de separare, iar pierderea sânului matern reprezintă o ameninţare mult mai mică la siguranţa lui. În jur de 3 ani, copilul lasă în urmă manifestările agresive de independenţă şi, de obicei, se înţarcă uşor şi amical. După 4 ani, copilul este mândru de decizia lui de a renunţa la alăptare şi pe viitor poate vorbi cu dragoste şi gratitudine despre anii alăptării.
Din punctul de vedere al mamei, beneficiile înţărcării “târzii” nu sunt absolute. Unele mame iubesc intimitatea şi relaxarea alăptării, altele se plâng că sunt obosite sau se simt ca nişte vaci (pentru aceste femei, faptul că sunt legate fizic de un copil prin alăptare poate duce la accentuarea naturii “greoaie” de a fi părinte, iar societatea noastră le poate face să se izoleze).
Majoritatea mamelor au sentimente ambivalente în privinţa alăptării: uneori în timp ce alăpteaza simt bucurie, linişte, calm, fericire, alteori au un disconfort: sunt deranjate, supărate, întrebându-se dacă biberonul ar uşura situaţia. Chiar dacă mamei îi place să alăpteze, uneori probleme de genul: rănirea mameloanelor, critica familiei, sarcina sau alte probleme o pot ghida către o înţărcare precoce în ciuda voinţei ei. Înţărcarea pare a o ajuta. Dar, majoritatea femeilor care au înţărcat în primele luni după naştere îşi doresc (mai târziu) să fi continuat alăptarea.
Dacă doriţi să înţărcaţi, vă recomand o carte care vă va ajuta să înţelegeţi mai bine procesul înţărcării, prezentat în funcţie de vârsta la care poate avea loc: "The Nursing Mother’s Guide to Weaning", de K.Huggins, L. Ziedrich, Martha Sears.
Unele mame se simt vinovate că doresc să înţarce, iar copilul lor nu este încă pregătit sau că şi-ar fi dorit să nu înţarce şi să aştepte momentul când copilul era pregătit de înţărcare. În cazul în care copilul este foarte ataşat de alăptare şi mama vrea să înţarce dar, se pare că nu există o cale de a rezolva situaţia, doar cu excepţia ca unul din ei să piardă.
Pe mama ar ajuta-o faptul că alăptarea în unele situaţii nu mai este la cerere şi ar putea să stabilească unele limite copilului, dificile pentru ea. Unele mame au găsit utile aceste reguli: alăptează doar acasă, limitează alăptarea: doar la anumite ore din zi şi termină alăptarea după un anumit număr de minute.
Mamele au, de asemenea, nevoi şi consideră că este bine să ajungă la un acord cu copilul. Când ne ascultăm şi respectăm copiii, ei ne dau o mulţime de indicii care arată ceea ce ei au nevoie şi ce restricţii sunt viabile pentru ei.
Ce se întâmplă dacă după ce mama a încercat totul şi încă vrea să înţarce, dar copilul nu doreşte? Echilibrarea nevoilor mamei cu ale copilului este posibilă, dar poate dura ceva timp şi cere creativitate. Norma Jane Bumgarner, în cartea ei “MOTHERING YOUR NURSING TODDLER” sugerează alegerile: mama să fie fericită că înţarcă sau fericită că alăptează.
Mama are sentimente ambivalente, se simte defensivă, neputincioasă sau vinovată că a înţărcat. Odată ce, in inima ei crede că înţărcarea este pozitivă pentru ea şi copilul ei, cel mai probabil va continua fără probleme. Dar cum ajunge mama să simtă că decizia ei e corectă? În timp, după ce mama luptă în interiorul ei, învaţă, caută răspunsuri, încet, încet, lucrurile devin mai clare. Este posibil ca mama să reobserve aspectele frumoase ale alăptării şi să o continue. Sau este posibil să vadă că înţărcarea se produce uşor şi, treptat, că este cel mai bun răspuns pentru ea, copilul ei şi situaţia lor. În ambele cazuri, mama se simte împăcată.
De asemenea, dacă biberonul şi suzeta sunt la îndemână pentru a fi oferite copilului, mamele apelează la ele pentru a înlocui câte o masă de lapte matern. Acest lucru va conduce la o înţărcare timpurie, indiferent dacă se doreşte sau nu.
In cazul în care se doreşte o înţărcare naturală, venită din partea copilului, modul de a o realiza este prin oferirea de hrană şi îngrijire fără alte interferenţe. Biberonul şi suzeta tind să devină substituente ale mamei şi nu reprezintă înlocuitoare satisfăcătoare pentru a se realiza înţărcarea naturală.
Fără a i se distrage atenţia şi fără a i se crea confuzii aduse de suzete, biberoane şi alte produse alimentare introduse mult prea devreme, copilul se poate înţărca atunci când consideră el că este momentul şi dacă i se oferă şansa să-şi satisfacă nevoile complet va renunţa singur la alăptare, în timp, în primul an sau al doilea sau al patrulea sau când vrea.
Nu toţi copiii pot renunţa treptat la alăptare. Unii copii par să ajungă dintr-odată la un grad nou de maturitate şi “să întoarcă brusc spatele” alăptării, comportamentul copilului schimbându-se peste noapte.
Venirea unui frate/sora, mutarea în casă nouă, o jucărie foarte atractivă, o activitate interesantă sau o mulţime de alte cauze, pot fi atât de incitante şi plăcute pentru copil încât interesul pentru alăptare scade. Dacă copilul se înţarcă rapid doar pentru că aceasta este modalitatea lui de a o face atunci mama acceptă decizia lui, chiar dacă nu era pregătită.
Pentru unii copii înţărcarea naturală (sau auto-înţărcarea) poate fi un proces lent, imprevizibil, fără a arată o direcţie anume. Pot fi momente în care copilul suge intens şi frecvent sau momente în care preferă altceva în locul alăptării – joacă, mâncare, giugiuleală, somn - apoi, doreşte să fie iar la sânul mamei, la fel de des ca înainte. Pentru unii copii aceasta alternanţă poate fi regulată şi rapidă. Pentru alţi copii poate fi imprevizibilă, dezordonată şi o face pe mama să creadă că înţărcarea nu va avea loc niciodată fără un îndemn sau ajutor din partea ei. Sau mama se poate trezi trasă de tricou după o lungă perioadă de timp în care copilul nu a supt deloc (3 săptămâni sau o lună sau 1 an). Acesta reprezintă cursul unei înţărcări fără constrângeri.
Fiecare înţărcare spontană este unică, nu există nici o garanţie, doar că se va întâmpla cândva.
Sursa:
http://www.publichealthgreybruce.on.ca/family/Breastfeeding/Weaning.htm#How_to_Wean
http://www.llli.org/llleaderweb/LV/LVDec00Jan01p112.html
http://books.google.ro/books?id=qTPDyN3b1J8C&printsec=frontcover&dq=weaning&lr=#v=onepage&q=&f=false
http://www.llli.org/NB/NBNovDec98p164.html
http://www.naturalchild.org/guest/norma_jane_bumgarner2.html
Fiecare familie care a cunoscut alăptarea are nevoi diferite. Multe mame vor continua să alăpteze până când copilul nu va mai arăta nici un interes pentru laptele matern. Altele vor alege să înţarce mai devreme. Este important ca înţărcarea să fie asa cum e mai bine pentru fiecare, cum consideră fiecare. Este o decizie personală. Şi depinde de ambii parteneri, mama şi copilul, când consideră că este timpul pentru înţărcare.
Înţărcarea nu este un lucru negativ şi nu trebuie să ducă cu gândul la o pierdere ci, mai degrabă, la o schimbare de la o relaţie la alta. Înseamnă că una din multele nevoi ale copilului a fost satisfăcută, îndeplinită, iar el este gata pentru tranziţie.
OMS, UNICEF şi AAP recomandă alăptarea exclusivă până la 6 luni şi continuarea alăptării în paralel cu diversificarea cel puţin până la 2 ani sau până când mama şi copilul doresc.
Alăptarea şi înţărcarea nu trebuie să fie considerate norme. Toate beneficiile laptelui matern – nutriţionale, imunologice, afective – continuă atât timp cât copilul primeşte laptele produs de mamă.
Dacă alăptaţi mai mult de un an....... excelent! Nu vă răsfăţaţi copilul şi nu îl faceţi prea dependent de dvs. Mulţi copii au nevoia să sugă mai mult în comparaţie cu alţii. Există copii care îşi satisfac această nevoie înainte de 1 an şi se înţarcă de la sine.
E posibil ca stilul de viaţă, un motiv medical bine intemeiat sau lucruri care au scăpat de sub control să determine înţărcarea.
Înţărcarea naturală se produce atunci când nevoia copilului de a suge se diminuează si dispare treptat. Acest lucru apare, de obicei, cândva între 9 luni şi 3 ani şi jumătate – 4 ani.
De-a lungul istoriei, cultura şi societatea au influenţat procesul natural de înţărcare. Alăptarea este mult mai mult decât o alegere de a oferi lapte, iar înţărcarea înseamnă mult mai mult decât încheierea accesului la laptele matern. Astăzi, înţărcarea precoce şi eşecul alăptarii sunt, în principal, produse de presiunea socială, de lipsa de informaţie şi de suport. Ultimele decenii ale secolului XX sunt considerate ca fiind singura perioadă din istoria umană când un număr mare de copii au fost complet înţărcaţi în primele trei până la şase luni de viaţă. Ideal ar fi ca relaţia creată prin alăptare să se dezvolte de la sine, iar mama să devină sensibilă la indiciile oferite de copilul ei şi să se lase ghidată de către acesta luând în considerare sentimentele şi preferinţele lor înainte de a iniţia înţărcarea.
Uneori, mamele doresc să-şi înţarce copiii înainte ca ei să fie pregătiţi. Temerile vagi şi deviaţiile iraţionale promovează de multe ori înţărcarea timpurie. Nevoile familiei pot intra în conflict cu nevoile copilului. Relaţia intensă produsă prin alăptare poate face pe cineva din familie să se simta ignorat. Societatea occidentală spune că singura cale prin care un copil îşi poate obţine independenţa este de a fi înţărcat şi singura modalitate pentru ca mamele să-şi poată "lua viaţa lor înapoi" este de a-şi înţărca copiii.
Diferiţi cercetători au sugerat că nu există perioade oportune pentru înţărcare. Bebeluşii, uneori, prezintă interes scăzut pentru alăptare, ca rezultat direct sau indirect al dezvoltării, între 4 şi 5 cinci, la 7 luni şi între 9 şi 12 luni. Între 13 şi 18 luni cercetătorii au descoperit că reacţiile emoţionale negative produse de înţărcare sunt mult mai puternice decât în orice alt moment. În aceea perioadă copiii îşi dezvoltă mobilitatea, abilităţile de comunicare şi anxietatea de separare are o dezvoltare intensă. Ataşamentul creat prin alăptare este foarte securizant. Când copilul refuză brusc să mai sugă, mai ales atunci când are sub un an, nu este o indicaţie că este pregătit să se înţarce, ci mai degrabă comunică faptul că ceva este greşit. Multe mame interpretează în mod eronat acest mesaj şi înţarcă complet.
Înţărcarea bruscă poate da copilului sentimentul că mama şi-a retras dragostea ei odată cu sânul. Schimbarea bruscă a hormonilor poate cauza mamei depresie, mai ales dacă mama este ambivalentă în înţărcare sau dacă ea este predispusă la depresie. Mama poate risca să facă mastită sau abces mamar. În cazul în care înţărcarea bruscă este esenţială, din orice motiv, ar trebui luate măsuri pentru a calma angorjarea sânilor şi pentru a evita complicaţiile.
Femeile din societăţile tradiţionale considerau începerea înţărcării atunci când ofereau copiilor cantităţi mici de mâncare rituală sau medicinală.
Antropologii (Margaret Mead, Katherine Detwyller, de exemplu) au descoperit că femeia înţarcă atunci când prevede cultura din care face parte, iar societăţile cooperante, liniştite tind să aibă perioade de alăptare lungi şi metode de înţărcare mult mai blânde. Nu au demonstrat încă o relaţie cauză-efect între modul înţărcării şi personalitatea de mai târziu a copilului.
Câţiva oameni de ştiinţă au studiat efectele înţărcării asupra minţii copilului, imediat şi pe termen lung. Dar, nici un om de ştiinţă nu a luat în considerare cum afectează înţărcarea mintea sau corpul mamei.
Metodele şi vârsta înţărcării variază foarte mult în societăţile tradiţionale.
In unele societăţi, femeile nu iniţiază încheierea alăptarii, îşi lasă copiii să sugă cât doresc şi până când doresc – chiar şi 15 ani (Wickes, 1953). In alte societăţi, alăptarea încetează în al doilea an de viaţă sau chiar mai devreme, iar copiii sunt certaţi, pălmuiţi, tachinaţi sau înspăimântaţi pentru a renunţa la sânul mamei. Aceste două exemple sunt extreme!
În unele societăţi, mamele încep înţărcarea dupa 2–3 ani şi chiar dacă se face brusc nu e însoţită de cruzime. Mediana vârstei înţărcării complete a fost estimată între 3 şi 5 ani.
Astăzi, multe femei înţarcă în primele săptămâni după naştere, de obicei, pentru a se pregăti să se întoarcă la serviciu, altele alăptează 2 ani, 3 ani, 4 ani sau mai mult. Preferinţele în ceea ce priveşte alăptarea şi înţărcarea variază în funcţie de: clasă, regiune, familie, dar nu sunt absolute, sunt doar statistice.
Fiecare femeie decide ce este bine pentru ea şi copilul ei.
Din punctul de vedere al copilului cu cât înţărcarea are loc mai târziu cu atât este şi mai bine. Bebeluşii înţărcaţi în jur de 4 luni sunt mai puţin susceptibili la bolile gastrointestinale provocate de laptele praf contaminat sau de ustensilele de hrană contaminate. Dupa 8 luni, bebeluşul poate face trecerea de la sânul matern la cană evitând astfel pericolul dependenţei de biberon. La sfârşitul primului an, sistemul imunitar al copilului funcţionează la 60% din capacitatea lui de la vârsta adultă, iar faptul că prin înţărcare nu mai primeşte anticorpii materni nu e la fel de periculos cum ar fi dacă înţărcarea s-ar face înainte de 1 an. Dupa 18 luni, copiii trec de partea mai puternică a anxietăţii de separare, iar pierderea sânului matern reprezintă o ameninţare mult mai mică la siguranţa lui. În jur de 3 ani, copilul lasă în urmă manifestările agresive de independenţă şi, de obicei, se înţarcă uşor şi amical. După 4 ani, copilul este mândru de decizia lui de a renunţa la alăptare şi pe viitor poate vorbi cu dragoste şi gratitudine despre anii alăptării.
Din punctul de vedere al mamei, beneficiile înţărcării “târzii” nu sunt absolute. Unele mame iubesc intimitatea şi relaxarea alăptării, altele se plâng că sunt obosite sau se simt ca nişte vaci (pentru aceste femei, faptul că sunt legate fizic de un copil prin alăptare poate duce la accentuarea naturii “greoaie” de a fi părinte, iar societatea noastră le poate face să se izoleze).
Majoritatea mamelor au sentimente ambivalente în privinţa alăptării: uneori în timp ce alăpteaza simt bucurie, linişte, calm, fericire, alteori au un disconfort: sunt deranjate, supărate, întrebându-se dacă biberonul ar uşura situaţia. Chiar dacă mamei îi place să alăpteze, uneori probleme de genul: rănirea mameloanelor, critica familiei, sarcina sau alte probleme o pot ghida către o înţărcare precoce în ciuda voinţei ei. Înţărcarea pare a o ajuta. Dar, majoritatea femeilor care au înţărcat în primele luni după naştere îşi doresc (mai târziu) să fi continuat alăptarea.
Dacă doriţi să înţărcaţi, vă recomand o carte care vă va ajuta să înţelegeţi mai bine procesul înţărcării, prezentat în funcţie de vârsta la care poate avea loc: "The Nursing Mother’s Guide to Weaning", de K.Huggins, L. Ziedrich, Martha Sears.
Unele mame se simt vinovate că doresc să înţarce, iar copilul lor nu este încă pregătit sau că şi-ar fi dorit să nu înţarce şi să aştepte momentul când copilul era pregătit de înţărcare. În cazul în care copilul este foarte ataşat de alăptare şi mama vrea să înţarce dar, se pare că nu există o cale de a rezolva situaţia, doar cu excepţia ca unul din ei să piardă.
Pe mama ar ajuta-o faptul că alăptarea în unele situaţii nu mai este la cerere şi ar putea să stabilească unele limite copilului, dificile pentru ea. Unele mame au găsit utile aceste reguli: alăptează doar acasă, limitează alăptarea: doar la anumite ore din zi şi termină alăptarea după un anumit număr de minute.
Mamele au, de asemenea, nevoi şi consideră că este bine să ajungă la un acord cu copilul. Când ne ascultăm şi respectăm copiii, ei ne dau o mulţime de indicii care arată ceea ce ei au nevoie şi ce restricţii sunt viabile pentru ei.
Ce se întâmplă dacă după ce mama a încercat totul şi încă vrea să înţarce, dar copilul nu doreşte? Echilibrarea nevoilor mamei cu ale copilului este posibilă, dar poate dura ceva timp şi cere creativitate. Norma Jane Bumgarner, în cartea ei “MOTHERING YOUR NURSING TODDLER” sugerează alegerile: mama să fie fericită că înţarcă sau fericită că alăptează.
Mama are sentimente ambivalente, se simte defensivă, neputincioasă sau vinovată că a înţărcat. Odată ce, in inima ei crede că înţărcarea este pozitivă pentru ea şi copilul ei, cel mai probabil va continua fără probleme. Dar cum ajunge mama să simtă că decizia ei e corectă? În timp, după ce mama luptă în interiorul ei, învaţă, caută răspunsuri, încet, încet, lucrurile devin mai clare. Este posibil ca mama să reobserve aspectele frumoase ale alăptării şi să o continue. Sau este posibil să vadă că înţărcarea se produce uşor şi, treptat, că este cel mai bun răspuns pentru ea, copilul ei şi situaţia lor. În ambele cazuri, mama se simte împăcată.
De asemenea, dacă biberonul şi suzeta sunt la îndemână pentru a fi oferite copilului, mamele apelează la ele pentru a înlocui câte o masă de lapte matern. Acest lucru va conduce la o înţărcare timpurie, indiferent dacă se doreşte sau nu.
In cazul în care se doreşte o înţărcare naturală, venită din partea copilului, modul de a o realiza este prin oferirea de hrană şi îngrijire fără alte interferenţe. Biberonul şi suzeta tind să devină substituente ale mamei şi nu reprezintă înlocuitoare satisfăcătoare pentru a se realiza înţărcarea naturală.
Fără a i se distrage atenţia şi fără a i se crea confuzii aduse de suzete, biberoane şi alte produse alimentare introduse mult prea devreme, copilul se poate înţărca atunci când consideră el că este momentul şi dacă i se oferă şansa să-şi satisfacă nevoile complet va renunţa singur la alăptare, în timp, în primul an sau al doilea sau al patrulea sau când vrea.
Nu toţi copiii pot renunţa treptat la alăptare. Unii copii par să ajungă dintr-odată la un grad nou de maturitate şi “să întoarcă brusc spatele” alăptării, comportamentul copilului schimbându-se peste noapte.
Venirea unui frate/sora, mutarea în casă nouă, o jucărie foarte atractivă, o activitate interesantă sau o mulţime de alte cauze, pot fi atât de incitante şi plăcute pentru copil încât interesul pentru alăptare scade. Dacă copilul se înţarcă rapid doar pentru că aceasta este modalitatea lui de a o face atunci mama acceptă decizia lui, chiar dacă nu era pregătită.
Pentru unii copii înţărcarea naturală (sau auto-înţărcarea) poate fi un proces lent, imprevizibil, fără a arată o direcţie anume. Pot fi momente în care copilul suge intens şi frecvent sau momente în care preferă altceva în locul alăptării – joacă, mâncare, giugiuleală, somn - apoi, doreşte să fie iar la sânul mamei, la fel de des ca înainte. Pentru unii copii aceasta alternanţă poate fi regulată şi rapidă. Pentru alţi copii poate fi imprevizibilă, dezordonată şi o face pe mama să creadă că înţărcarea nu va avea loc niciodată fără un îndemn sau ajutor din partea ei. Sau mama se poate trezi trasă de tricou după o lungă perioadă de timp în care copilul nu a supt deloc (3 săptămâni sau o lună sau 1 an). Acesta reprezintă cursul unei înţărcări fără constrângeri.
Fiecare înţărcare spontană este unică, nu există nici o garanţie, doar că se va întâmpla cândva.
Sursa:
http://www.publichealthgreybruce.on.ca/family/Breastfeeding/Weaning.htm#How_to_Wean
http://www.llli.org/llleaderweb/LV/LVDec00Jan01p112.html
http://books.google.ro/books?id=qTPDyN3b1J8C&printsec=frontcover&dq=weaning&lr=#v=onepage&q=&f=false
http://www.llli.org/NB/NBNovDec98p164.html
http://www.naturalchild.org/guest/norma_jane_bumgarner2.html
miercuri, 21 octombrie 2009
Grup de sprijin pentru alăptare
Irina Popescu lansează:
"A 3-a ediţie a grupului de sprijin dă startul la sănătate!
Pentru colecţia de toamnă-iarnă am ales cele mai tari nuanţe: nutriţie echilibrată, imunitate de nota 10, dezvoltare psiho-afectivă la superlativ!
Îţi doreşti ca în acest sezon să ai un copil ferit de complicaţiile infecţiilor respiratorii?
Ai vrea să-i dai cel mai bun ingredient pentru dezvoltarea neuronală în primul an de viaţă?
Te întrebi cum îi poţi oferi copilului tău o bază afectivă solidă, cum poţi răspunde la nevoile lui esenţiale, acelea de contact cu tine, de căldură şi de siguranţă, de protecţie şi de respect?
Cauţi o soluţie simplă, firească, de a oferi tot ce este mai bun şi mai natural copilului tău?
Ai doi sâni?
Dacă îi foloseşti pentru a-ţi hrăni puiul, atunci ai şanse foarte mari să ai un copil sănătos, plin de vitalitate şi de energie!
În acest sezon se poartă copiii alăptaţi! Ai şi tu unul?
Vino împreună cu el la Grupul de sprijin pentru alăptare, duminică, 1 noiembrie, intre orele 17-19, la sediul Consiliului Tineretului din România, P-ţa Valter Mărăcineanu nr.1-3, intrarea 5, camera 139-141, sector 1, Bucureşti.
Echipa noastră îţi va răspunde la întrebări şi te va ajuta să fii la curent cu noile trenduri în alăptare!"
Va astep cu mult drag!
luni, 19 octombrie 2009
O vârstă a înţărcării naturale
de Katherine Dettwyler, PhD, antropolog, profesor universitar la Universitatea Delaware, în Newark, SUA
"Cercetările mele au avut la bază diferite variabile din cursul vieţii primatelor non – umane (cum ar fi perioada de gestaţie, greutatea la naştere, rata de creştere, vârsta maturităţii sexuale, vârsta erupţiei dentare, durata vieţii etc), după care m-am uitat la modul în care aceste variabile se corelează cu vârsta înţărcării acestor animale. Acestea sunt cele mai apropiate “rude” ale noastre din regnul animal, în special gorilele şi cimpanzeii, mai mult de 98% din genele lor sunt asemănătoare cu ale oamenilor.
Am venit cu o mulţime de previziuni în ceea ce priveşte timpul când oamenii îşi înţarcă “natural” copiii dacă nu ar exista o serie de reguli culturale în ceea ce priveşte înţărcarea. Interesul a derivat dintr-o lectură a literaturii despre culturile lumii, în ceea ce priveşte vârsta înţărcării, din care a rezultat că fiecare cultură în parte are convingeri foarte diferite despre când ar trebui să fie copiii înţărcaţi, de la o vârstă foarte fragedă în SUA până la o vârstă târzie în unele locuri. De multe ori se spune că media de vârstă a înţărcării la nivel mondial este de 4.2 ani, dar această cifră este incorectă şi fără sens. O colecţie de 64 de studii “tradiţionale”, realizată înainte de 1940, arată o durată medie a alăptării de aproximativ 2.8 ani, dar în unele societăţi alăptarea e de scurtă durată, iar în altele de şi mai lungă durată. Din punct de vedere statistic nu are sens să se vorbească despre o medie de vârstă a înţărcării naturale la nivel mondial pentru că mulţi copii nu au fost alăptaţi niciodată sau mamele au renunţat la alăptat din primele zile sau după 6 săptămâni sau când s-au întors la serviciu. Este adevărat că există încă multe societăţi în lume unde copiii sunt alăptaţi până în jurul vârstei de 4 sau 5 ani sau chiar mai mult, chiar şi în SUA. În societăţile în care copiilor li se permite să fie alăptaţi “atat timp cât îşi doresc”, aceştia se vor autoînţărca fără traume emoţionale între 3 şi 4 ani. Acest interes, a derivat de la conştientizarea faptului că unele animale au vârsta de înţărcare “naturală” în jur de 8 săptămâni (pentru câini), 8-12 luni (pentru cai) etc. Probabil, aceste animale nu au convingeri culturale despre înţărcare şi când ar trebui să aibă loc.
Iată câteva dintre rezultate:
1.Într-un grup de 21 de specii de primate non-umane (maimuţe şi familia Hominoidelor) studiat de Holly Smith, s-a constatat că puii au fost înţărcaţi în momentul în care le-a ieşit primul molar permanent. La oameni, acest lucru se întâmplă în jur de 5.5 – 6 ani.
2.Medicii pediatri pretindeau că durata gestaţiei este aproximativ egală cu durata alăptării la multe specii, sugerând o înţărcare la vârsta de 9 luni pentru oameni. Cu toate acestea, relaţia se dovedeşte a fi afectată de mărimea animalelor adulte – cu cât era adultul mai mare cu atât dura alăptarea mai mult comparativ cu gestaţia. Pentru cimpanzei şi gorile, cele două primate foarte apropiate de om ca mărime şi genetică, relaţia este de 6 la 1. Adică, alăptarea dura de 6 ori gestaţia (6.1 pentru cimpanzei şi 6.4 pentru gorile, iar la oameni undeva pe la mijloc, între aceste două valori). La om ar fi 4.5 ani de alăptare, de 6 ori cele 9 luni de sarcină.
3.Pediatrilor le-a fost uşor să pretindă că majoritatea mamiferelor înţarcă atunci când puii şi-au triplat greutatea de la naştere, sugerând vârsta de înţărcare la om ca fiind la 1 an de viaţă. Din nou, acest lucru este influenţat de greutatea corporală, mamiferele alăptând până când puii au greutatea de 4 ori mai mare faţă de greutatea de la naştere. La om, în jurul vârstei de 2.5 şi 3.5 ani, de obicei, greutatea de la naştere este de 4 ori mai mare.
4.Un studiu asupra primatelor a arătat că puii au fost înţărcaţi atunci când au ajuns la aproximativ 1/3 din greutate lor la vârsta adultă. Acest lucru se întâmplă omenilor la aproximativ 5-7 ani de viaţă.
5.O comparaţie între vârsta de înţărcare şi maturitatea sexuală a primatelor non-umane, sugerează o vârstă de înţărcare de 6-7 ani pentru om (aproximativ jumătatea drumului până la maturitatea reproducerii).
6.Studiile au arătat că sistemul imunitar al unui copil nu este complet matur până la aproximativ 6 ani şi este bine stabilit faptul că laptele matern ajută la dezvoltarea sistemului imunitar prin anticorpii materni, atât timp cât laptele matern este produs (de la doi ani în sus nu s-au făcut încă studii privind compoziţia laptelui matern).
Vârsta minima prevăzută pentru înţărcarea naturală la om este de 2.5 ani, iar cea maximă de 7 ani.
În ceea ce priveşte beneficiile alăptării extinse, au existat o serie de studii comparative între copiii alăptaţi şi cei hrăniţi cu alt lapte referitoare la frecvenţa diverselor boli şi a coeficientului de inteligenţă. Aceste studii au împărţit copiii hrăniţi la sân în categorii bazate pe durata alăptării, iar copiii hrăniţi la sân cea mai lungă perioadă s-au descurcat mai bine în ceea ce priveşte gravitatea bolilor.
[...]
Important de observat este faptul că nici unul dintre aceste studii nu ia în considerare copii alăptaţi mai mult de 2 ani. Probabil, beneficiile continuă să se acumuleze pentru că organismul dvs. nu are de unde să ştie ziua de naştere a copilului şi brusc nu începe să producă lapte fără valoare nutriţională şi imunologică.
Cu toate acestea, nimeni nu a dovedit, încă, faptul că beneficiile alăptării continuă sau se opresc la vârsta de doi ani, pentru că nu au fost făcute studii corespunzătoare. Primele şase luni de alăptare sunt în mod clar importante în ceea ce priveşte alimentaţia bebeluşului, iar pentru dezvoltarea imunologică sunt necesare mai mult de şase luni şi până la 3.5-4.0 ani.
[...]
În mod evident, copiii născuţi în SUA nu trebuie să se lupte cu toate bolile, paraziţii şi apa contaminată cum fac bebeluşii din ţările lumii a treia. Avem mai multe produse alimentare suplimentare în care putem avea încredere, în general, pentru a fi în siguranţă. Exista varianta vaccinării copiilor şi a antibioticelor pentru infecţii atunci când este necesară. Faptul că "avem" nu înseamnă că alăptarea nu mai are importanţă.
Copiii hrăniţi la sân au "o treaptă" peste copiii hrăniţi cu alt lapte, chiar şi într-un mediu curat cu grijă medicală minunată.
Un alt aspect important pentru copilul alăptat peste 2 ani este că acesta are capacitatea să menţină ataşamentul lui emoţional către o persoană, mai degrabă, decât să fie nevoit să treacă la un obiect neînsufleţit, cum ar fi un ursuleţ de pluş sau pătură. Cred că aceasta stabileşte o viaţă orientată către oameni decât către materialism şi cred că este un lucru bun. Eu, de asemenea, nu-mi pot imagina trecerea prin anii aceştia de copil fără această legătură strânsă, iubitoare cu un copil care trece prin schimbări enorme, dintre care unele foarte frustrante pentru el."
Sursa: http://www.kathydettwyler.org/detwean.html
August 3, 1995
joi, 15 octombrie 2009
Ascultarea copiilor alăptaţi
de Patty Wipfler
Atunci când un copil este primul născut avem încântătoarea, delicata sarcină de a începe să-l cunoaştem. Învăţăm cum doarme, cum mănâncă şi vedem cum ne priveşte în ochi cu încredere şi interes. El are nevoie de hrană, de apropiere, de familiaritate şi de căldură, afecţiune, iar uneori are nevoie de un răgaz în calea experienţelor noi aduse de fiecare moment. Alăptarea este unul din refugiile copilului în condiţii de siguranţă şi mamele care alăptează se simt norocoase pentru că pot oferi atât de mult, atât de uşor.
Alăptarea este importantă şi pentru mame. Acest act le dă un sentiment de deplină permisiune în a-şi exprima dragostea faţă de copii. Ele creează, într-un mod foarte personal, adâncimi ale dragostei şi ataşamentului neştiute că ar fi posibile. Atunci când merge bine alăptarea contribuie la sentimentul mamei de a avea putere şi la importanţa ei, contrabalansează mesajele venite de la cultura noastră care banalizează munca ei.
Există, totuşi, o serie de confuzii pe care unele mame care alăptează le vor experimenta, mai devreme sau mai târziu. Prima confuzie este atunci când copilul robust, sănătos se trezeşte de şapte ori pe noapte să fie alăptat, iar mama se întreabă cum să-i satisfacă nevoia.
Cum ar trebui să răspundeţi când fetiţa de doar 1 an se cuibăreşte la sânul dvs. când îi e frică de oameni noi? Dar fetiţei de 2 ani care nu poate adormi fără alăptare? Un copil are nevoie de confort, de hrană şi uneori întâmpinăm dificultăţi, uşor de înţeles, şi nu ştim cum să-l ajutăm.
Confuzia a doua este mai subtilă, dar destul de importantă. Este ipoteza multor taţi că ei nu vor fi la fel de importanţi pentru copilul lor cum este mama, alăptarea fiind o relaţie atât de apropiată. Intimitatea oferită de alăptare pare exclusivă. Taţii, de multe ori, simt că din cauza alăptării joacă un rol secundar în timpul primelor luni şi primilor ani de viaţă ai copilului.
Ambele confuzii apar pentru că o bucată vitală de informaţie lipseşte. Am început să descoperim importanţa ascultării sentimentelor exprimate de sugari. Am descoperit că relaţia de comunicare mai strânsă şi mai clară între copii şi părinţi este posibilă atunci când părinţii ascultă sentimentele copiilor lor.
Ascultarea este un mod foarte direct de a transmite dragostea dvs. către copil. Dorinţa tatălui de a asculta poate crea o legătură la fel de puternică ca cea creată prin alăptare şi poate satisface nevoi importante ale copilului pe care alăptarea nu le poate cuprinde.
Pe măsură ce experimentaţi aceste noi informaţii, veţi afla cum să rezolvaţi confuzia cu privire la când să alăptaţi şi când copilul are nevoie de dvs. pentru a auzi ce simte. Prin ascultare atentă, taţii pot atinge un nivel profund de încredere şi apropiere cu copiii lor care este la fel de important ca alăptarea.
Bebeluşii şi copii mici trăiesc momentul. Când sunt trişti, sunt trişti până la sfârşit. Când sunt frustraţi, ei simt ca şi cum nu mai pot trăi mai mult de o secundă în propria piele. Când sunt fericiţi, dragostea lor este la fel de largă şi bogată ca lumina soarelui. Copiii răspund imediat la condiţii nefavorabile cu ţipete viguroase sau cu accese de furie.
Noi, cu bunăvoinţă şi grijă, să presupunem că putem anula orice condiţie nefavorabilă într-o perioadă scurtă de timp. Suntem de părere că este responsabilitatea noastră ca părinţi pentru a afla ce s-a întâmplat şi să remediem repede pentru a reveni la o stare de bine copilul nostru preţios.
Plânsul poate însemna că ceva trebuie remediat
Sunt multe lucruri din cauza cărora bebeluşii şi copii mici plâng. Scutecul este prea strâns, jucăria ciupeşte degetul copilului, copilul simte foamea, copilul experimentează frica când în jur sunt câini mari. Acestea sunt tipuri pe care le putem remedia, ca răspuns la plânsul copilului. Răspunsul nostru rapid este modul în care copilul ştie că este important în vieţile noastre. Noi trebuie să răspundem cu grijă şi încredere, dacă vrem să crească cu un puternic simţ al încrederii în el.
Întotdeauna are sens răspunsul dvs. la plânsul copilului. Şi întotdeauna are sens să se consulte medicul dacă copilul dvs. nu arată semne înfloritoare sau dacă observaţi stări neobişnuite, chiar dacă plânge sau nu plânge.
Uneori nu e nimic de remediat
Dar sunt cazuri când copiii plâng cu privire la faptul că nu putem rezolva situaţia imediat. Sunt lucruri pe care le striga şi despre care nu avem nici un motiv imediat vizibil. Aici este locul unde se instalează confuzia.
Bebeluşii plâng datorită durerilor provocate de gazele din stomac sau că nu au scutecul schimbat sau atunci când am mers fără ei pentru a răspunde la uşă. Copiii mici plâng atunci când atenţia unui străin prietenos e asupra lor, atunci când vor să meargă sau când i-am pus în scaunul de maşină. De multe ori copiii plâng şi când nu există nimic dăunător sau ameninţător. Şi de multe ori, neliniştea pe care o simte un copil se datorează faptului că părintele nu are nici o putere imediată pentru a remedia. De exemplu, un copil va plânge din cauza indigestiei, a unei boli, a apariţiei dentiţiei sau din cauza unei spaime bruşte şi nu există nici o soluţie pentru a îmbunătăţi situaţia. Acestea sunt timpuri cand sufletele părinţilor sunt încercate.
De exemplu, copilul dvs. tocmai a fost hrănit şi se odihneşte în braţele dvs.. Aveţi privirea către el şi îi spuneţi cât de frumos este. Se uită în ochii dvs. pentru o clipă, apoi închide ochii, întoarce capul, strânge pumnii puţin şi începe să plângă. Ce s-a întâmplat? Are nevoie să râgâie? E ud? Îi e frig? Are colici?
Aţi verificat fiecare din aceste posibilităţi, nici un motiv de plâns nu este evident şi totuşi continuă, cu o mare senzaţie de abandon.
Sau poate fiul dvs. de optsprezece luni accidentat la genunchi aleargă către dvs.. Puteţi vorbi cu el uşor şi îl puteţi întreba dacă vrea să fie alăptat. El indică faptul că da, dar atunci când îi oferiţi sânul se înfurie, împingându-vă. Deci, îl lăsaţi jos şi el devine şi mai furios, plânge şi se aruncă pe podea. Îl luaţi din nou, vă simţiţi rău pentru că se pare că el a vrut să fie alăptat, dar şi-a pierdut reperele. Tot ceea ce faceţi pare să intensifice nefericirea lui.
Acestea sunt momentele în care nu vă puteţi relaxa în condiţii de siguranţă şi asculta. Acestea sunt momente în care copilul are nevoie de dvs. să-i fiţi aproape, relaxată şi neîngrijorată. Acestea sunt momentele în care este important să auziţi totul despre dezavantajele vieţii de copil foarte mic.
La fel ca dvs. copilul are sentimente
Trebuie să realizăm faptul că copiii noştri nu îşi trăiesc viaţa cu uşurinţă şi confort. Putem fi părinţi blânzi, iubitori, înţelegători, iar ei pot fi sănătoşi, înfloritori, străluciţi. Cu toate acestea, fiecare copil a avut câteva experienţe care au fost dureroase, confuze, înspăimântătoare şi triste.
Naşterea în sine nu este aşa de uşoară pentru cei mai mulţi copii. Ei au trăit nouă luni de zile un proces de dezvoltare complex, s-au născut într-o lume complet nouă pentru ei şi au avut sentimente şi percepţii tot timpul.
Copiii au avut sentimente bune şi percepţii exacte: "Simt căldura şi siguranţă lângă mami." "E vocea blândă a tatălui meu! " Şi, uneori, au avut sentimente negative sau percepţii inexacte:" Sunt singur în patul meu. Nu pot suporta. "" Tata a părăsit camera - sunt abandonat! ".
Atunci când bebeluşii şi copii mici nu se simt bine, încep să plângă. Noi, părinţii, trebuie să decidem dacă există vreun disconfort şi să-l remediem.
De obicei jucăm bine acest rol. Mergem la copilul nostru şi îl hrănim, îl schimbam de scutec, îl ţinem în braţe, îi schimbăm poziţia, păstram câinele mare departe de el sau vorbim cu el despre străin. Noi rezolvăm disconfortul cum putem.
În cazul în care nu există nici un disconfort real sau în cazul în care disconfortul nu poate fi remediat (durere dată de gaze, întinsul copilului pentru o schimbare de scutec sau copilul aşezat pe scaunul de maşină) atunci, de cele mai multe ori, noi presupunem că ar trebui să se oprească din plâns doar pentru că îi spunem că nu are sens să plângă. Noi încercăm să-l calmăm prin legănare, plimbare, oferire de suzetă, de jucării speciale, şi, uneori, la sân. Ne îngrijorăm dacă copilul plânge, nu îi face bine şi nu simte dragostea noastră şi credem că va fi bine de îndată ce este capabil să-şi exprime supărarea.
În braţele dvs. plânsul vindecă rănile
Dupa mulţi ani de muncă cu părinţi, bebeluşi şi copii mici, am devenit tot mai încrezătoare că plânsul atunci când nu există nici un disconfort sau atunci când o situaţie nu poate fi imediat remediată, poate fi un scop progresiv în viaţa unui copil. Şi eu sunt la fel de sigură că a învăţa cum să "fiţi acolo" pentru copilul dvs. atunci când plânge este o bună lecţie pentru părinte.
Este o lecţie care însoţeşte copilul când se confruntă cu dificultăţi. Ţineţi-l aproape de dvs. şi satisfaceţi nevoia copilului de a accepta în timp că se luptă cu părţile grele, temporare, ale vieţii. Căpătarea încrederii în sine depinde de faptul că dvs. nu îi distrageţi atenţia de la provocările cu care copilul se confruntă.
Putem presupune că fiecare copil este născut cu capacitatea de a iubi, de a primi dragoste şi de a învăţa cu o rată mare. De asemenea, copiii sunt cooperanţi, afectuoşi şi mulţumiţi de ei înşişi şi de alţii, fără instrucţiuni primite de la părinţi. Ei se nasc cu o natură iubitoare şi generoasă. Ultima ipoteză este că atunci când un copil nu este calm şi cooperant, disconfortul fizic sau sentimentele negative funcţionează ca un ghimpe asupra copilului.
Dacă v-aţi asigurat că este hrănit, este curat şi este în compania dvs., atunci va plânge sau se va înfuria ca să disloce acele sentimente spinoase. După ce a terminat cu lacrimile sau cu istericalele, tremurăturile şi temerile, copilul va reveni la a fi relaxat, iubitor şi afectuos. Se va simţi mulţumit de sine alături de dvs.. Copiii foarte mici de multe ori plâng mult şi puternic, iar apoi cad într-un somn profund relaxat. Se vor trezi luminoşi şi însoriţi, dornici pentru restul zilei.
Acest proces este un proces de auto – corecţie pe care copiii îl utilizează pentru a se recupera dupa “vremurile grele” avute.
Când părăsiţi camera, copilul dvs. poate trăi cu speranţa că îl veţi ridica tandru. Veţi pleca fără să ştiţi că v-ar fi vrut în acel moment şi se va simţi respins, ca şi cum dvs. aţi fi ştiut că vă vrea. Începe să plângă, ca să vă cheme înapoi, dar şi pentru că plecarea dvs. îi răneşte sentimentele. Când vă întoarceţi şi îl ridicaţi în braţe, în cazul în care continuă să plângă, îi va lua ceva timp pentru a scăpa de nesiguranţa experimentată. Îşi va recupera încrederea în sine şi în dvs. Nu îi puteţi cere să se simtă mai bine, să ştie că este iubit. Puteţi asculta sentimentele negative şi încerca să îl ajutaţi să-şi recupereze încrederea în sine şi să-şi “deschidă ferestrele” pentru dragostea dvs..
Plânsul ajută copilul să se conecteze din nou
Ştiţi că, atunci când aţi ajuns pentru a ajuta copilul care plânge, aveţi posibilitatea să îl legănaţi de multe ori sau să restabiliţi calmul copilului în tăcere. Cu toate acestea, el poate fi distant şi uluit, în imposibilitatea de a lua contact vizual cu dvs. şi incapabil să se joace sau să se distreze. De fapt, dacă îi prindeţi ochii şi îi spuneţi lucruri liniştitoare, poate începe să plângă din nou. Acesta este un semn că răul nu a fost încă vindecat. Copilul încă nu se poate bucura de viaţă pentru că sentimentele negative sunt încă în mintea lui. Are nevoie să vă spună mai multe despre cât de supărat se simte înainte de a vă privi.
Pe măsură ce vă ascultă copilul se simte sprijinit de dvs.
Noi părinţii vrem să facem mai bine totul, repede, pentru copiii noştri. Dar temerile, tristeţea şi frustrările lor iau ceva timp pentru a se vindeca. Dacă îi vom asculta în acest moment, ei ne vor arăta sentimentele blocate în interior. Dacă vom sta lângă ei, susţinându-i şi spunându-le că ne pasă, ei vor simţi că noi suntem înţelegători şi vrem să-i ajutăm. Ei nu se vor opri din plâns până când sentimentele nu vor reveni la normal, dar în tot acest timp, ei rămân acut conştienţi de prezenţa noastră şi de eforturile noastre de a asculta.
Mintea copilului "se curăţă"
Veţi vedea că la sfârşitul plânsului, copilul dvs. decide brusc că totul este bine în lume din nou şi că sunteţi cea mai bună persoană din ea. Copilul va râde şi va străluci într-un mod relaxat şi intim cu dvs., prietenul drag lui.
Am cunoscut copii care trăgeau un plâns bun şi apoi, în următoarele câteva zile, veneau cu un număr mare de cuvinte noi sau cu încercări de a merge de-a buşilea sau cu prietenie faţă de străini. Acestea sunt tipuri de îmbunătăţiri semnificative în încrederea copilului dvs. şi în capacitatea dvs. de a stimula prin ascultare.
În timp ce plânge, copilul dvs. trebuie să ştie că îl acceptaţi chiar şi atunci când se simte groaznic. Îşi va reveni mai repede, dacă nu arătaţi foarte îngrijorată. Oferiţi doar iubire şi liniştire în timp ce plânge.
Susţinerea însoţită de căldură intensifică sentimentele copilului
Veţi fi surprinsă la început să descoperiţi că atunci când sunteţi iubitoare şi liniştitoare, copilul poate îşi va intensifica de multe ori plânsul. Este un pic cam cum e plânsul la nunţi: cu cât e mai fericit evenimentul, cu atât plângem mai mult. Pentru un copil, cu cât simte mai multă iubire în acest moment poate plânge şi mai mult. A spune lucruri de genul: "Tu eşti copilul meu preţios." "Îmi pare rău că îţi e greu." "Burta te doare acum, dar va fi bine curând." "Voi rămâne cu tine." "Se vede ca eşti atât de supărat." vă pot ajuta, copilul ştiind că sunteţi de partea lui, că îl ascultaţi.
Alăptarea poate deveni un mecanism de confort
Uneori, prin alăptare veţi descoperi că copilul dvs. se va linişti şi se va opri din plâns; şi, uneori, va cere să fie liniştit în acest fel. Trebuie să descoperiţi dacă copilul dvs. vrea să fie hrănit sau vă cere pentru a scăpa de tristeţe. Este o idee bună, când te gândeşti că supărarea umbreşte privirea copilului dvs., alăptarea oferă căldură, contact vizual şi e un mod deschis de a oferi afecţiune. Apoi, copilul va ştii că sunteţi gata să-l ascultaţi, va termina alăptarea şi va găsi o cale de a începe un plâns bun.
Alteori, copilului îi este într-adevăr foame şi, în acelaşi timp, e supărat din punct de vedere emoţional sau are dureri date de apariţia dentiţiei sau alte probleme specifice lor. În aceste momente, copilul are nevoie atât de hrană cât şi de eliberare emoţională. O mamă poate oscila între a oferi sânul şi a-şi asculta copilul care are un disconfort ce nu permite să aibă loc alăptarea, până când copilul este capabil să se relaxeze şi să faciliteze hrănirea. Plânsul însoţit de atenţia dvs. completă permite în cele din urmă unui copil să se relaxeze pe deplin, în condiţii de siguranţă, în braţele dvs. şi să-l asigure că aţi rămas cu el în timp ce lucrurile au fost dure.
Copiii, de multe ori, au nevoie de un ascultător în înţărcare
În timp un copil va merge, va creşte şi va folosi alăptarea ocazional drept confort şi ca o evadare din vremurile grele. Această utilizare a alăptării ca reconfortant este la îndemâna părinţilor. Viaţa nu este la fel de furtunoasă atunci când există un "reparator" rapid al tristeţii copilului sau al frustrărilor cauzate de oboseală.
Atunci când observaţi că copilul dvs. nu cere să fie alăptat atunci când e rănit sau nu poate face faţă situaţiei, puteţi să-i oferiţi condiţii de siguranţă şi să-l ascultaţi.
Veţi dori să-i oferiţi mai multă apropiere, mai multă intimitate, pace şi sensibilitate la fel de multă ca şi în timpul alăptării. Aţi putea să-i oferiţi o ceaşcă de lapte sau de suc, în caz de sete reală. Liniştiţi-l spunându-i că vă pasă.
Copilul dvs. va continua să aibă un plâns bun şi va face un pas spre încrederea în sine dacă are şansa de a-şi şterge sentimentele carora înainte nu îndrăznise să le facă faţă. Un copil poate alege să se dezveţe de sân, dar numai atunci când se simte încrezător în el şi în dragostea dvs. Ascultaţi supărările lui, îl vor ajuta să ia decizii mai independente cu privire la cine este şi ce vrea să facă.
Ascultarea oferă taţilor ocazia să joace un rol vital
Taţii pot juca un rol important prin ascultarea disconfortului copilului lor. Ascultarea oferă o mare oportunitate de a construi acea iubire şi îngrijire activă între tată şi copil. Veţi vedea, la sfârşitul unui plâns bun cum v-aţi mutat în inima copilului dvs. pur şi simplu prin a fi deschis către susţinere şi iubire.
Ascultarea de multe ori nu este uşoara pentru taţi. Sunt băieţii şi bărbaţii societăţii noastre, care sunt împiedicaţi să ceară ajutor atunci când sunt răniţi. Ani lungi de ignorare a necazurilor şi de "mă descurc singur" pot îngreuna ascultarea unui copil când e supărat în mod deschis. Dar, odată ce taţii văd căldura, afecţiunea şi cum se simte copilul după un plâns bun, atunci pot fi în măsură să-şi facă mai puţine griji şi să asculte mai mult.
Părinţii, de asemenea, au nevoie de un ascultător
Acest tip de ascultare este de la început extrem de dificil pentru un părinte. Şi aşa ne simtim neliniştiti, trişti şi frustraţi de incapacitatea noastră de a ridica greutăţile din viaţa copiilor noştri preţioşi.
Căutaţi un alt părinte, soţul/soţia sau un prieten, astfel încât să obţineţi ascultare şi pentru dvs. Va trebui să vorbiţi despre cât de greu este pentru dvs., despre sentimentele care apar, precum şi despre ceea ce învâţaţi despre copil şi despre capacitatea dvs. de a asculta.
Deci, cereţi ajutor şi experimentaţi ascultarea.
Sursa
Articol tradus cu permisiunea autorului.
de Patty Wipfler
Atunci când un copil este primul născut avem încântătoarea, delicata sarcină de a începe să-l cunoaştem. Învăţăm cum doarme, cum mănâncă şi vedem cum ne priveşte în ochi cu încredere şi interes. El are nevoie de hrană, de apropiere, de familiaritate şi de căldură, afecţiune, iar uneori are nevoie de un răgaz în calea experienţelor noi aduse de fiecare moment. Alăptarea este unul din refugiile copilului în condiţii de siguranţă şi mamele care alăptează se simt norocoase pentru că pot oferi atât de mult, atât de uşor.
Alăptarea este importantă şi pentru mame. Acest act le dă un sentiment de deplină permisiune în a-şi exprima dragostea faţă de copii. Ele creează, într-un mod foarte personal, adâncimi ale dragostei şi ataşamentului neştiute că ar fi posibile. Atunci când merge bine alăptarea contribuie la sentimentul mamei de a avea putere şi la importanţa ei, contrabalansează mesajele venite de la cultura noastră care banalizează munca ei.
Există, totuşi, o serie de confuzii pe care unele mame care alăptează le vor experimenta, mai devreme sau mai târziu. Prima confuzie este atunci când copilul robust, sănătos se trezeşte de şapte ori pe noapte să fie alăptat, iar mama se întreabă cum să-i satisfacă nevoia.
Cum ar trebui să răspundeţi când fetiţa de doar 1 an se cuibăreşte la sânul dvs. când îi e frică de oameni noi? Dar fetiţei de 2 ani care nu poate adormi fără alăptare? Un copil are nevoie de confort, de hrană şi uneori întâmpinăm dificultăţi, uşor de înţeles, şi nu ştim cum să-l ajutăm.
Confuzia a doua este mai subtilă, dar destul de importantă. Este ipoteza multor taţi că ei nu vor fi la fel de importanţi pentru copilul lor cum este mama, alăptarea fiind o relaţie atât de apropiată. Intimitatea oferită de alăptare pare exclusivă. Taţii, de multe ori, simt că din cauza alăptării joacă un rol secundar în timpul primelor luni şi primilor ani de viaţă ai copilului.
Ambele confuzii apar pentru că o bucată vitală de informaţie lipseşte. Am început să descoperim importanţa ascultării sentimentelor exprimate de sugari. Am descoperit că relaţia de comunicare mai strânsă şi mai clară între copii şi părinţi este posibilă atunci când părinţii ascultă sentimentele copiilor lor.
Ascultarea este un mod foarte direct de a transmite dragostea dvs. către copil. Dorinţa tatălui de a asculta poate crea o legătură la fel de puternică ca cea creată prin alăptare şi poate satisface nevoi importante ale copilului pe care alăptarea nu le poate cuprinde.
Pe măsură ce experimentaţi aceste noi informaţii, veţi afla cum să rezolvaţi confuzia cu privire la când să alăptaţi şi când copilul are nevoie de dvs. pentru a auzi ce simte. Prin ascultare atentă, taţii pot atinge un nivel profund de încredere şi apropiere cu copiii lor care este la fel de important ca alăptarea.
Bebeluşii şi copii mici trăiesc momentul. Când sunt trişti, sunt trişti până la sfârşit. Când sunt frustraţi, ei simt ca şi cum nu mai pot trăi mai mult de o secundă în propria piele. Când sunt fericiţi, dragostea lor este la fel de largă şi bogată ca lumina soarelui. Copiii răspund imediat la condiţii nefavorabile cu ţipete viguroase sau cu accese de furie.
Noi, cu bunăvoinţă şi grijă, să presupunem că putem anula orice condiţie nefavorabilă într-o perioadă scurtă de timp. Suntem de părere că este responsabilitatea noastră ca părinţi pentru a afla ce s-a întâmplat şi să remediem repede pentru a reveni la o stare de bine copilul nostru preţios.
Plânsul poate însemna că ceva trebuie remediat
Sunt multe lucruri din cauza cărora bebeluşii şi copii mici plâng. Scutecul este prea strâns, jucăria ciupeşte degetul copilului, copilul simte foamea, copilul experimentează frica când în jur sunt câini mari. Acestea sunt tipuri pe care le putem remedia, ca răspuns la plânsul copilului. Răspunsul nostru rapid este modul în care copilul ştie că este important în vieţile noastre. Noi trebuie să răspundem cu grijă şi încredere, dacă vrem să crească cu un puternic simţ al încrederii în el.
Întotdeauna are sens răspunsul dvs. la plânsul copilului. Şi întotdeauna are sens să se consulte medicul dacă copilul dvs. nu arată semne înfloritoare sau dacă observaţi stări neobişnuite, chiar dacă plânge sau nu plânge.
Uneori nu e nimic de remediat
Dar sunt cazuri când copiii plâng cu privire la faptul că nu putem rezolva situaţia imediat. Sunt lucruri pe care le striga şi despre care nu avem nici un motiv imediat vizibil. Aici este locul unde se instalează confuzia.
Bebeluşii plâng datorită durerilor provocate de gazele din stomac sau că nu au scutecul schimbat sau atunci când am mers fără ei pentru a răspunde la uşă. Copiii mici plâng atunci când atenţia unui străin prietenos e asupra lor, atunci când vor să meargă sau când i-am pus în scaunul de maşină. De multe ori copiii plâng şi când nu există nimic dăunător sau ameninţător. Şi de multe ori, neliniştea pe care o simte un copil se datorează faptului că părintele nu are nici o putere imediată pentru a remedia. De exemplu, un copil va plânge din cauza indigestiei, a unei boli, a apariţiei dentiţiei sau din cauza unei spaime bruşte şi nu există nici o soluţie pentru a îmbunătăţi situaţia. Acestea sunt timpuri cand sufletele părinţilor sunt încercate.
De exemplu, copilul dvs. tocmai a fost hrănit şi se odihneşte în braţele dvs.. Aveţi privirea către el şi îi spuneţi cât de frumos este. Se uită în ochii dvs. pentru o clipă, apoi închide ochii, întoarce capul, strânge pumnii puţin şi începe să plângă. Ce s-a întâmplat? Are nevoie să râgâie? E ud? Îi e frig? Are colici?
Aţi verificat fiecare din aceste posibilităţi, nici un motiv de plâns nu este evident şi totuşi continuă, cu o mare senzaţie de abandon.
Sau poate fiul dvs. de optsprezece luni accidentat la genunchi aleargă către dvs.. Puteţi vorbi cu el uşor şi îl puteţi întreba dacă vrea să fie alăptat. El indică faptul că da, dar atunci când îi oferiţi sânul se înfurie, împingându-vă. Deci, îl lăsaţi jos şi el devine şi mai furios, plânge şi se aruncă pe podea. Îl luaţi din nou, vă simţiţi rău pentru că se pare că el a vrut să fie alăptat, dar şi-a pierdut reperele. Tot ceea ce faceţi pare să intensifice nefericirea lui.
Acestea sunt momentele în care nu vă puteţi relaxa în condiţii de siguranţă şi asculta. Acestea sunt momente în care copilul are nevoie de dvs. să-i fiţi aproape, relaxată şi neîngrijorată. Acestea sunt momentele în care este important să auziţi totul despre dezavantajele vieţii de copil foarte mic.
La fel ca dvs. copilul are sentimente
Trebuie să realizăm faptul că copiii noştri nu îşi trăiesc viaţa cu uşurinţă şi confort. Putem fi părinţi blânzi, iubitori, înţelegători, iar ei pot fi sănătoşi, înfloritori, străluciţi. Cu toate acestea, fiecare copil a avut câteva experienţe care au fost dureroase, confuze, înspăimântătoare şi triste.
Naşterea în sine nu este aşa de uşoară pentru cei mai mulţi copii. Ei au trăit nouă luni de zile un proces de dezvoltare complex, s-au născut într-o lume complet nouă pentru ei şi au avut sentimente şi percepţii tot timpul.
Copiii au avut sentimente bune şi percepţii exacte: "Simt căldura şi siguranţă lângă mami." "E vocea blândă a tatălui meu! " Şi, uneori, au avut sentimente negative sau percepţii inexacte:" Sunt singur în patul meu. Nu pot suporta. "" Tata a părăsit camera - sunt abandonat! ".
Atunci când bebeluşii şi copii mici nu se simt bine, încep să plângă. Noi, părinţii, trebuie să decidem dacă există vreun disconfort şi să-l remediem.
De obicei jucăm bine acest rol. Mergem la copilul nostru şi îl hrănim, îl schimbam de scutec, îl ţinem în braţe, îi schimbăm poziţia, păstram câinele mare departe de el sau vorbim cu el despre străin. Noi rezolvăm disconfortul cum putem.
În cazul în care nu există nici un disconfort real sau în cazul în care disconfortul nu poate fi remediat (durere dată de gaze, întinsul copilului pentru o schimbare de scutec sau copilul aşezat pe scaunul de maşină) atunci, de cele mai multe ori, noi presupunem că ar trebui să se oprească din plâns doar pentru că îi spunem că nu are sens să plângă. Noi încercăm să-l calmăm prin legănare, plimbare, oferire de suzetă, de jucării speciale, şi, uneori, la sân. Ne îngrijorăm dacă copilul plânge, nu îi face bine şi nu simte dragostea noastră şi credem că va fi bine de îndată ce este capabil să-şi exprime supărarea.
În braţele dvs. plânsul vindecă rănile
Dupa mulţi ani de muncă cu părinţi, bebeluşi şi copii mici, am devenit tot mai încrezătoare că plânsul atunci când nu există nici un disconfort sau atunci când o situaţie nu poate fi imediat remediată, poate fi un scop progresiv în viaţa unui copil. Şi eu sunt la fel de sigură că a învăţa cum să "fiţi acolo" pentru copilul dvs. atunci când plânge este o bună lecţie pentru părinte.
Este o lecţie care însoţeşte copilul când se confruntă cu dificultăţi. Ţineţi-l aproape de dvs. şi satisfaceţi nevoia copilului de a accepta în timp că se luptă cu părţile grele, temporare, ale vieţii. Căpătarea încrederii în sine depinde de faptul că dvs. nu îi distrageţi atenţia de la provocările cu care copilul se confruntă.
Putem presupune că fiecare copil este născut cu capacitatea de a iubi, de a primi dragoste şi de a învăţa cu o rată mare. De asemenea, copiii sunt cooperanţi, afectuoşi şi mulţumiţi de ei înşişi şi de alţii, fără instrucţiuni primite de la părinţi. Ei se nasc cu o natură iubitoare şi generoasă. Ultima ipoteză este că atunci când un copil nu este calm şi cooperant, disconfortul fizic sau sentimentele negative funcţionează ca un ghimpe asupra copilului.
Dacă v-aţi asigurat că este hrănit, este curat şi este în compania dvs., atunci va plânge sau se va înfuria ca să disloce acele sentimente spinoase. După ce a terminat cu lacrimile sau cu istericalele, tremurăturile şi temerile, copilul va reveni la a fi relaxat, iubitor şi afectuos. Se va simţi mulţumit de sine alături de dvs.. Copiii foarte mici de multe ori plâng mult şi puternic, iar apoi cad într-un somn profund relaxat. Se vor trezi luminoşi şi însoriţi, dornici pentru restul zilei.
Acest proces este un proces de auto – corecţie pe care copiii îl utilizează pentru a se recupera dupa “vremurile grele” avute.
Când părăsiţi camera, copilul dvs. poate trăi cu speranţa că îl veţi ridica tandru. Veţi pleca fără să ştiţi că v-ar fi vrut în acel moment şi se va simţi respins, ca şi cum dvs. aţi fi ştiut că vă vrea. Începe să plângă, ca să vă cheme înapoi, dar şi pentru că plecarea dvs. îi răneşte sentimentele. Când vă întoarceţi şi îl ridicaţi în braţe, în cazul în care continuă să plângă, îi va lua ceva timp pentru a scăpa de nesiguranţa experimentată. Îşi va recupera încrederea în sine şi în dvs. Nu îi puteţi cere să se simtă mai bine, să ştie că este iubit. Puteţi asculta sentimentele negative şi încerca să îl ajutaţi să-şi recupereze încrederea în sine şi să-şi “deschidă ferestrele” pentru dragostea dvs..
Plânsul ajută copilul să se conecteze din nou
Ştiţi că, atunci când aţi ajuns pentru a ajuta copilul care plânge, aveţi posibilitatea să îl legănaţi de multe ori sau să restabiliţi calmul copilului în tăcere. Cu toate acestea, el poate fi distant şi uluit, în imposibilitatea de a lua contact vizual cu dvs. şi incapabil să se joace sau să se distreze. De fapt, dacă îi prindeţi ochii şi îi spuneţi lucruri liniştitoare, poate începe să plângă din nou. Acesta este un semn că răul nu a fost încă vindecat. Copilul încă nu se poate bucura de viaţă pentru că sentimentele negative sunt încă în mintea lui. Are nevoie să vă spună mai multe despre cât de supărat se simte înainte de a vă privi.
Pe măsură ce vă ascultă copilul se simte sprijinit de dvs.
Noi părinţii vrem să facem mai bine totul, repede, pentru copiii noştri. Dar temerile, tristeţea şi frustrările lor iau ceva timp pentru a se vindeca. Dacă îi vom asculta în acest moment, ei ne vor arăta sentimentele blocate în interior. Dacă vom sta lângă ei, susţinându-i şi spunându-le că ne pasă, ei vor simţi că noi suntem înţelegători şi vrem să-i ajutăm. Ei nu se vor opri din plâns până când sentimentele nu vor reveni la normal, dar în tot acest timp, ei rămân acut conştienţi de prezenţa noastră şi de eforturile noastre de a asculta.
Mintea copilului "se curăţă"
Veţi vedea că la sfârşitul plânsului, copilul dvs. decide brusc că totul este bine în lume din nou şi că sunteţi cea mai bună persoană din ea. Copilul va râde şi va străluci într-un mod relaxat şi intim cu dvs., prietenul drag lui.
Am cunoscut copii care trăgeau un plâns bun şi apoi, în următoarele câteva zile, veneau cu un număr mare de cuvinte noi sau cu încercări de a merge de-a buşilea sau cu prietenie faţă de străini. Acestea sunt tipuri de îmbunătăţiri semnificative în încrederea copilului dvs. şi în capacitatea dvs. de a stimula prin ascultare.
În timp ce plânge, copilul dvs. trebuie să ştie că îl acceptaţi chiar şi atunci când se simte groaznic. Îşi va reveni mai repede, dacă nu arătaţi foarte îngrijorată. Oferiţi doar iubire şi liniştire în timp ce plânge.
Susţinerea însoţită de căldură intensifică sentimentele copilului
Veţi fi surprinsă la început să descoperiţi că atunci când sunteţi iubitoare şi liniştitoare, copilul poate îşi va intensifica de multe ori plânsul. Este un pic cam cum e plânsul la nunţi: cu cât e mai fericit evenimentul, cu atât plângem mai mult. Pentru un copil, cu cât simte mai multă iubire în acest moment poate plânge şi mai mult. A spune lucruri de genul: "Tu eşti copilul meu preţios." "Îmi pare rău că îţi e greu." "Burta te doare acum, dar va fi bine curând." "Voi rămâne cu tine." "Se vede ca eşti atât de supărat." vă pot ajuta, copilul ştiind că sunteţi de partea lui, că îl ascultaţi.
Alăptarea poate deveni un mecanism de confort
Uneori, prin alăptare veţi descoperi că copilul dvs. se va linişti şi se va opri din plâns; şi, uneori, va cere să fie liniştit în acest fel. Trebuie să descoperiţi dacă copilul dvs. vrea să fie hrănit sau vă cere pentru a scăpa de tristeţe. Este o idee bună, când te gândeşti că supărarea umbreşte privirea copilului dvs., alăptarea oferă căldură, contact vizual şi e un mod deschis de a oferi afecţiune. Apoi, copilul va ştii că sunteţi gata să-l ascultaţi, va termina alăptarea şi va găsi o cale de a începe un plâns bun.
Alteori, copilului îi este într-adevăr foame şi, în acelaşi timp, e supărat din punct de vedere emoţional sau are dureri date de apariţia dentiţiei sau alte probleme specifice lor. În aceste momente, copilul are nevoie atât de hrană cât şi de eliberare emoţională. O mamă poate oscila între a oferi sânul şi a-şi asculta copilul care are un disconfort ce nu permite să aibă loc alăptarea, până când copilul este capabil să se relaxeze şi să faciliteze hrănirea. Plânsul însoţit de atenţia dvs. completă permite în cele din urmă unui copil să se relaxeze pe deplin, în condiţii de siguranţă, în braţele dvs. şi să-l asigure că aţi rămas cu el în timp ce lucrurile au fost dure.
Copiii, de multe ori, au nevoie de un ascultător în înţărcare
În timp un copil va merge, va creşte şi va folosi alăptarea ocazional drept confort şi ca o evadare din vremurile grele. Această utilizare a alăptării ca reconfortant este la îndemâna părinţilor. Viaţa nu este la fel de furtunoasă atunci când există un "reparator" rapid al tristeţii copilului sau al frustrărilor cauzate de oboseală.
Atunci când observaţi că copilul dvs. nu cere să fie alăptat atunci când e rănit sau nu poate face faţă situaţiei, puteţi să-i oferiţi condiţii de siguranţă şi să-l ascultaţi.
Veţi dori să-i oferiţi mai multă apropiere, mai multă intimitate, pace şi sensibilitate la fel de multă ca şi în timpul alăptării. Aţi putea să-i oferiţi o ceaşcă de lapte sau de suc, în caz de sete reală. Liniştiţi-l spunându-i că vă pasă.
Copilul dvs. va continua să aibă un plâns bun şi va face un pas spre încrederea în sine dacă are şansa de a-şi şterge sentimentele carora înainte nu îndrăznise să le facă faţă. Un copil poate alege să se dezveţe de sân, dar numai atunci când se simte încrezător în el şi în dragostea dvs. Ascultaţi supărările lui, îl vor ajuta să ia decizii mai independente cu privire la cine este şi ce vrea să facă.
Ascultarea oferă taţilor ocazia să joace un rol vital
Taţii pot juca un rol important prin ascultarea disconfortului copilului lor. Ascultarea oferă o mare oportunitate de a construi acea iubire şi îngrijire activă între tată şi copil. Veţi vedea, la sfârşitul unui plâns bun cum v-aţi mutat în inima copilului dvs. pur şi simplu prin a fi deschis către susţinere şi iubire.
Ascultarea de multe ori nu este uşoara pentru taţi. Sunt băieţii şi bărbaţii societăţii noastre, care sunt împiedicaţi să ceară ajutor atunci când sunt răniţi. Ani lungi de ignorare a necazurilor şi de "mă descurc singur" pot îngreuna ascultarea unui copil când e supărat în mod deschis. Dar, odată ce taţii văd căldura, afecţiunea şi cum se simte copilul după un plâns bun, atunci pot fi în măsură să-şi facă mai puţine griji şi să asculte mai mult.
Părinţii, de asemenea, au nevoie de un ascultător
Acest tip de ascultare este de la început extrem de dificil pentru un părinte. Şi aşa ne simtim neliniştiti, trişti şi frustraţi de incapacitatea noastră de a ridica greutăţile din viaţa copiilor noştri preţioşi.
Căutaţi un alt părinte, soţul/soţia sau un prieten, astfel încât să obţineţi ascultare şi pentru dvs. Va trebui să vorbiţi despre cât de greu este pentru dvs., despre sentimentele care apar, precum şi despre ceea ce învâţaţi despre copil şi despre capacitatea dvs. de a asculta.
Deci, cereţi ajutor şi experimentaţi ascultarea.
Sursa
Articol tradus cu permisiunea autorului.
Premiu venit de departe
Am avut marea surpriză şi onoare de a fi premiată pentru blogul meu de către Hobo mama, adică Lauren Wayne, scriitoare şi mamă a unui copil ataşat, Mikko Lint Picker. Mulţumesc pentru apreciere!
(limba română nu o înţelege, dar susţine alăptarea!)
marți, 13 octombrie 2009
Câştigătoareleeeeeeeee!
Darie le-a ales:
Vă rog frumos să mă contactaţi pe adresa de mail (vezi Contact) pentru a ne inţelege cum ajungeţi în posesia premiului - tampoane pentru sâni.
Mulţumesc pentru participare!
Vă rog frumos să mă contactaţi pe adresa de mail (vezi Contact) pentru a ne inţelege cum ajungeţi în posesia premiului - tampoane pentru sâni.
Mulţumesc pentru participare!
Premiu de la Ştefana
Am primit acest premiu virtual de la o mămică cu doi copii frumoşi, cu nume de alint simpatice. Eu o ştiu de Mamistef. Multumesc!
Acest premiu are şi reguli:
1. afişarea premiului;
2. afişarea linkului celui care a acordat acest premiu;
3. oferirea lui la 10 bloggeri;
4. informarea bloggerilor prin mesaj.
Ta, ta, taaaaaaaaaaaa!
Şi premiul merge mai departe la:
Stangacia
Be prepared for digital world
In bratele mamei
Tara lui habarnam
A la recherche du bonheur
O mamica atasata
Bonzai mititel
Mami de piscotel si mandarinuta
Keramischart
Diana, cu al ei studio creativ
luni, 12 octombrie 2009
"Winnie, melcuşorul cel grăbit"
Autoare: Annette Herzog
Ilustratoare: Evelyn Daviddi
Grupa de vârstă: 3-8 ani
24,5x25,8 cm, carte ilustrată, coperţi cartonate, 28 pagini.
Winnie, melcuşorul, se trezeşte dis-de-dimineaţă şi porneşte grăbit spre mare cu coşul cu merinde în spinare. Visează la un picnic la malul mării însoţit de o bălăceală bună. Broscoiul, ciocănitoarea, cârtiţa şi ieduţul se entuziasmează de idee şi i se alătură rând pe rând. Dar toţi ceilalţi merg mai repede decât Winnie, care rămâne până la urmă singur, necăjit că n-a putut să ţină pasul cu prietenii lui.
O poveste cu tâlc şi ilustraţii pline de prospeţime, din care Winnie învaţă că graba strică treaba. Păstrarea ritmului propriu e uneori mai potrivită şi mai folositoare.
Autoarea de origine germană Annette Herzog a studiat literaturile daneză şi engleză. Locuieşte în Copenhaga şi scrie cărţi pentru copii în limba germană şi daneză. Născută în Capri în 1973, ilustratoarea Evelyn Daviddi a urmat cursurile Institutului de Artă din Milano şi ale Institutului European de Design. Tânăra artistă a colaborat deja cu numeroase edituri din Italia, Germania, Spania, Austria, Statele Unite şi Taiwan, ilustrând cărţi pentru copii.
Cartea o puteti comanda de la Editura Cartea Copiilor.
Ilustratoare: Evelyn Daviddi
Grupa de vârstă: 3-8 ani
24,5x25,8 cm, carte ilustrată, coperţi cartonate, 28 pagini.
Winnie, melcuşorul, se trezeşte dis-de-dimineaţă şi porneşte grăbit spre mare cu coşul cu merinde în spinare. Visează la un picnic la malul mării însoţit de o bălăceală bună. Broscoiul, ciocănitoarea, cârtiţa şi ieduţul se entuziasmează de idee şi i se alătură rând pe rând. Dar toţi ceilalţi merg mai repede decât Winnie, care rămâne până la urmă singur, necăjit că n-a putut să ţină pasul cu prietenii lui.
O poveste cu tâlc şi ilustraţii pline de prospeţime, din care Winnie învaţă că graba strică treaba. Păstrarea ritmului propriu e uneori mai potrivită şi mai folositoare.
Autoarea de origine germană Annette Herzog a studiat literaturile daneză şi engleză. Locuieşte în Copenhaga şi scrie cărţi pentru copii în limba germană şi daneză. Născută în Capri în 1973, ilustratoarea Evelyn Daviddi a urmat cursurile Institutului de Artă din Milano şi ale Institutului European de Design. Tânăra artistă a colaborat deja cu numeroase edituri din Italia, Germania, Spania, Austria, Statele Unite şi Taiwan, ilustrând cărţi pentru copii.
Cartea o puteti comanda de la Editura Cartea Copiilor.
duminică, 11 octombrie 2009
Suzeta
10 motive pentru care să NU oferiţi suzeta bebeluşului
10. Creează dependenţă şi interferează cu dezvoltarea autonomiei.
9. Perturbă încrederea mamei de a furniza hrană şi confort.
8. Bebeluşul poate fi sau poate deveni alergic la latex.
7. Pericol de sufocare.
6. Încurajează peristaltismul limbii, posterior-către-anterior.
5. Limitează contactul piele-pe-piele - blochează integrarea senzorială.
4. Pune buzele într-o formă nefirească, creează dezechilibru muscular.
3. Pune stimularea în partea anterioară a palatului & gurii.
2. Cauzează modificări ale tiparelor undelor cerebrale.
1. Diferenţiază suptul de aportul de hrană; rezultat necunoscut.
0. (BONUS un motiv) şi mai mult, privează bebeluşul de hrană!
Suzeta nu se recomandă pentru sugarii sănătoşi nascuţi la termen până când alăptarea nu este bine stabilită (circa 4 la 6 săptămâni).
Folosirea suzetei (înlocuitor) în perioada de nou-născut poate face alăptarea dificilă şi poate interfera, de asemenea, cu durata mesei.
Biberonul este adesea utilizat pentru a calma un copil agitat sau care plânge.
Se preferă alte metode de liniştire a unui sugar, incluzând alăptarea, contactul piele pe piele, plimbarea/purtarea copilului în poziţie verticală, legănarea, masajul, ascultarea muzicii în surdină sau schimbarea scutecului.
Dacă totusi alegeţi să oferiţi bebeluşului suzeta atunci:
1. Alegeţi o suzetă sigură, cu tetina moale.
2. Alegeţi o suzetă care se poate spăla în maşina de spălat vase.
Asiguraţi-vă că o spălaţi bine înainte de prima utilizare şi, apoi, în mod frecvent. Nu încercaţi "curăţarea" suzetei în gura dvs.; se pot răspândi germeni de la dvs. la copil.
3. Nu se va folosi suzeta pentru a înlocui sau întârzia masa. Oferiţi suzeta numai după sau între alăptări atunci când sunteţi sigură că bebeluşului nu îi este foame.
4. Nu folosiţi suzeta pentru a adormi copilul cu excepţia cazului în care îl supravegheaţi îndeaproape.
5. Niciodată nu agăţaţi suzeta de patul copilului cu un şnur sau în jurul gâtului. Acest lucru este foarte periculos şi ar putea duce la răniri grave sau chiar la deces.
6. Nu utilizaţi tetina biberonului ca suzeta - în cazul în care este supta prea mult
poate ieşi de pe biberon şi poate sufoca copilul.
7. Verificaţi suzeta copilului frecvent pentru a vedea modificările de culoare sau crăpăturile sau ciupiturile din material. Uneori, părintii dau copilului suzeta imediat după ce au dat un medicament (ca de ex., antibiotice sau vitamine); unele dintre aceste medicamente pot dăuna materialului suzetei, rupându-l. Dacă există fisuri sau ciupituri, aruncaţi suzeta imediat. Înlocuiţi suzeta la fiecare două luni, înainte de a se deteriora materialul ei.
8. În cazul în care mameloanele dvs. încep să aibă răni sau copilul nu ia în greutate, întrerupeţi oferirea suzetei şi căutaţi ajutor medical.
9. Nu înmuiaţi biberonul în sirop sau miere. Acestea vor deteriora dinţii copilului. Mierea poate duce la botulismul dacă este oferită în primul an de viaţă al bebeluşului.
NOTĂ: perioadele lungi de utilizare a suzetei pot afecta creşterea copilului,
dezvoltarea cognitivă (1) şi formarea dinţilor (2). Riscul de infecţii, cum ar fi infecţii ale urechii (3) şi diarea (4), este mai mare. Utilizarea suzetei este, de asemenea, puternic asociată cu înţarcarea timpurie (5).
1Gale & Martyn (1996) Breastfeeding, Dummy use and adult intelligence.
Lancet 347: 1072-75 APR.
2 Warren J.J. (2002) Am J. Orthod Dentofacial Orthop APR 12(4) 347-56.
3 Niemela, M (2000) Pacifier Risk: Ototis Media. Pediatrics Sept 106 (3)
483-8
4 North et al (1999) Pacifier use and morbidity in the first 6 months of life
103(3).
5 Howard et al (1999) The effects of early pacifier use on breastfeeding
duration Pediatrics 103(3).
Sursa: http://www.palliserhealth.ca/assets/files/pacifiers.pdf
http://www.compleatmother.com/pacifier.htm
Foto: http://www.babybottle-museum.co.uk/LotImg35552.jpg
marți, 6 octombrie 2009
Concurs
Evenimentul "Mami, alăptează-mă", din data de 3 octombrie 2009, a avut parte şi de o sponsorizare de la Chicco ce a constat în tampoane pentru sâni, dar ploaia măruntă şi rece a fost un motiv întemeiat al participării reduse a cuplurilor mama-copil, şi am hotărat să le ofer în urma unui concurs.
Aşa că....aştept mamele să povestească cum alăptează în public şi cum fac faţă criticii din jur (dacă au avut parte de aşa ceva).
Premiul 1 - 25 buc. tampoane pentru sâni Chicco
Premiul 2 - 20 buc. tampoane pentru sâni Chicco
Premiul 3 - 10 buc. tampoane pentru sâni Chicco
Succes!
Aşa că....aştept mamele să povestească cum alăptează în public şi cum fac faţă criticii din jur (dacă au avut parte de aşa ceva).
Premiul 1 - 25 buc. tampoane pentru sâni Chicco
Premiul 2 - 20 buc. tampoane pentru sâni Chicco
Premiul 3 - 10 buc. tampoane pentru sâni Chicco
Succes!
sâmbătă, 3 octombrie 2009
Rezultate 2009 Breastfeeding Challenge
Participare:
4690 bebeluşi
241 locaţii
20 ţări
locul 1 - Toronto, Canada - 373 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 2 - Victoria, Canada - 146 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 3 - Ottawa, Canada - 125 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 4 - Terrebonne, Canada - 99 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 5 - Calgary, Canada - 180 bebeluşi alăptaţi simultan
................
locul 165 - Bucureşti, România - 7 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 212 - Aurel Vlaicu, Hunedoara - 3 bebeluşi alăptaţi simultan
................
locul 207 - Kenora #2, Ontario, Canada - 1 bebeluş alăptat.
Mai multe amănunte aici: http://www.babyfriendly.ca/challenge/2009/site_order.php
Încurajator!
Ţările cu cei mai mulţi bebeluşi alăptaţi simultan:
locul 1 - Canada 3536
locul 2 - SUA 550
locul 3 - Cipru 152
locul 4 - Olanda 72
locul 5 - Franţa 70
..................
locul 16 - România 10
.................
locul 20 - Ucraina 1
Ţările cu cele mai multe locaţii in care s-a desfăşurat acţiunea:
locul 1 - Canada 170
locul 2 - SUA 38
locul 3 - Cipru 7
locul 4 - Marea Britanie 4
locul 5 - Italia 2
locul 6 - Elveţia 2
locul 7 - Rusia 2
locul 8 Romania - 2
...
locul 19 Ungaria - 1
Poze
4690 bebeluşi
241 locaţii
20 ţări
locul 1 - Toronto, Canada - 373 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 2 - Victoria, Canada - 146 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 3 - Ottawa, Canada - 125 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 4 - Terrebonne, Canada - 99 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 5 - Calgary, Canada - 180 bebeluşi alăptaţi simultan
................
locul 165 - Bucureşti, România - 7 bebeluşi alăptaţi simultan
locul 212 - Aurel Vlaicu, Hunedoara - 3 bebeluşi alăptaţi simultan
................
locul 207 - Kenora #2, Ontario, Canada - 1 bebeluş alăptat.
Mai multe amănunte aici: http://www.babyfriendly.ca/challenge/2009/site_order.php
Încurajator!
Ţările cu cei mai mulţi bebeluşi alăptaţi simultan:
locul 1 - Canada 3536
locul 2 - SUA 550
locul 3 - Cipru 152
locul 4 - Olanda 72
locul 5 - Franţa 70
..................
locul 16 - România 10
.................
locul 20 - Ucraina 1
Ţările cu cele mai multe locaţii in care s-a desfăşurat acţiunea:
locul 1 - Canada 170
locul 2 - SUA 38
locul 3 - Cipru 7
locul 4 - Marea Britanie 4
locul 5 - Italia 2
locul 6 - Elveţia 2
locul 7 - Rusia 2
locul 8 Romania - 2
...
locul 19 Ungaria - 1
Poze
"Mami, alăptează-mă!"
Bucureşti, 3 octombrie 2009, ora 11, 11 grade, ploaie măruntă, rece.
Evenimentul "Dreptul de a alăpta în public", propus de Quintessence Foundation, organizat de "Mami, alăptează-mă!" in parcul Titan.
Mulţumesc din suflet acestor mame deosebite:
Irina Popescu
Raluca Ungureanu
Adriana Sfetcu
Diana Mateescu
Miruna Jovin
Marina Nica
Şi copiilor şi soţilor!
Fără aceste persoane acţiunea nu ar fi avut loc!Toată admiraţia mea!
Cuvintele sunt de prisos, pozele vorbesc de la sine!
Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara, 3 octombrie 2009, ora 11, 3 mame alăptau simultan acasă la Loredana Fagadar:
- Gulea Cristina cu Denisa de 9 luni
- Popa Elena cu Natalia de 1 an şi 3 luni
- Loredana Fagadar cu Lucas de 12 luni.
FELICITĂRI!
Evenimentul "Dreptul de a alăpta în public", propus de Quintessence Foundation, organizat de "Mami, alăptează-mă!" in parcul Titan.
Mulţumesc din suflet acestor mame deosebite:
Irina Popescu
Raluca Ungureanu
Adriana Sfetcu
Diana Mateescu
Miruna Jovin
Marina Nica
Şi copiilor şi soţilor!
Fără aceste persoane acţiunea nu ar fi avut loc!Toată admiraţia mea!
Cuvintele sunt de prisos, pozele vorbesc de la sine!
Aurel Vlaicu, judeţul Hunedoara, 3 octombrie 2009, ora 11, 3 mame alăptau simultan acasă la Loredana Fagadar:
- Gulea Cristina cu Denisa de 9 luni
- Popa Elena cu Natalia de 1 an şi 3 luni
- Loredana Fagadar cu Lucas de 12 luni.
FELICITĂRI!
joi, 1 octombrie 2009
Global Breastfeeding Challenge 2009
Vă invit, sâmbătă, 3 octombrie 2009, în parcul Titan, lângă fântana de 16 m, pe insula pensionarilor, la ora 11 fix să începem să ataşăm copiii la sân pentru a promova alăptarea şi a o susţine alături de alte mii de mame de pe tot globul.
Câteva recomandări:
- încercaţi, dacă puteţi, să veniţi fără cărucior; dacă beneficiaţi de eşarfe pentru purtat copiii: sling, wrap, mei tai samd este de preferat să apelaţi la ele (ajută la o mai rapidă trecere a podului care traversează lacul);
- încercaţi să veniţi în jurul orei 10.30;există şi o parte organizatorică de înscriere a mamelor şi copiilor participanţi care va fi trimisă ulterior Fundaţiei Quintessence şi în urma căreia rezultatul va fi validat;
- locul unde se va desfăşura acţiunea este acoperit de iarbă; dacă aveţi posibilitatea să vă luaţi ceva pe care puteţi sta, ar fi şi mai bine (un scăunel foarte mic, pliabil sau o mică păturică);
Acţiunea va promova, va proteja şi va sprijini alăptarea. Dacă doresc, mamele prezente vor beneficia şi de consiliere gratuită în alăptare.
Poze de la acest eveniment desfaşurat anul trecut, 2008, în alte părţi ale lumii, să aveţi idee cam cum s-ar desfăşura:
Greenfield Park, Quebec, Canada:
Sao Paulo, Brazilia:
.JPG)
Quebec City, Quebec, Canada:
.JPG)
Procida, Italia:
Louisville, Kentucky, SUA:
.jpg)
"Chicco" va fi prezent alături de mame şi copii.
Câteva recomandări:
- încercaţi, dacă puteţi, să veniţi fără cărucior; dacă beneficiaţi de eşarfe pentru purtat copiii: sling, wrap, mei tai samd este de preferat să apelaţi la ele (ajută la o mai rapidă trecere a podului care traversează lacul);
- încercaţi să veniţi în jurul orei 10.30;există şi o parte organizatorică de înscriere a mamelor şi copiilor participanţi care va fi trimisă ulterior Fundaţiei Quintessence şi în urma căreia rezultatul va fi validat;
- locul unde se va desfăşura acţiunea este acoperit de iarbă; dacă aveţi posibilitatea să vă luaţi ceva pe care puteţi sta, ar fi şi mai bine (un scăunel foarte mic, pliabil sau o mică păturică);
Acţiunea va promova, va proteja şi va sprijini alăptarea. Dacă doresc, mamele prezente vor beneficia şi de consiliere gratuită în alăptare.
Poze de la acest eveniment desfaşurat anul trecut, 2008, în alte părţi ale lumii, să aveţi idee cam cum s-ar desfăşura:
Greenfield Park, Quebec, Canada:
Sao Paulo, Brazilia:
.JPG)
Quebec City, Quebec, Canada:
.JPG)
Procida, Italia:
Louisville, Kentucky, SUA:
.jpg)
"Chicco" va fi prezent alături de mame şi copii.
Nada como mama, nada como mamar
Un videoclip recent de promovare a alăptării în Spania:
"* Dacă ţi-as fi spus că o nouă formulă de lapte pentru sugari stimulează sistemul imunitar al bebeluşului tău, i-ai fi dat-o?
* Daca ţi-aş fi spus că îţi poţi hrăni gratuit bebeluşul în primele şase luni, ai fi crezut?
* Dacă ţi-aş fi spus că o companie a patentat ambalaje care ţin alimentele proaspete 24 ore din 24 fără să-şi piardă calităţile nutritive, le-ai fi cumpărat?
Acest lapte există. Acest aliment există. Această companie există.
Laptele matern este cea mai bună hrană pentru copilul tău. Laptele matern se adaptează nevoilor copilului. Şi în plus, este gratuit."
Nimic nu se compară cu mama. Nimic nu se compară cu alăptarea."
"* Dacă ţi-as fi spus că o nouă formulă de lapte pentru sugari stimulează sistemul imunitar al bebeluşului tău, i-ai fi dat-o?
* Daca ţi-aş fi spus că îţi poţi hrăni gratuit bebeluşul în primele şase luni, ai fi crezut?
* Dacă ţi-aş fi spus că o companie a patentat ambalaje care ţin alimentele proaspete 24 ore din 24 fără să-şi piardă calităţile nutritive, le-ai fi cumpărat?
Acest lapte există. Acest aliment există. Această companie există.
Laptele matern este cea mai bună hrană pentru copilul tău. Laptele matern se adaptează nevoilor copilului. Şi în plus, este gratuit."
Nimic nu se compară cu mama. Nimic nu se compară cu alăptarea."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)