Ascultarea copiilor alăptaţi
de Patty Wipfler

Atunci când un copil este primul născut avem încântătoarea, delicata sarcină de a începe să-l cunoaştem. Învăţăm cum doarme, cum mănâncă şi vedem cum ne priveşte în ochi cu încredere şi interes. El are nevoie de hrană, de apropiere, de familiaritate şi de căldură, afecţiune, iar uneori are nevoie de un răgaz în calea experienţelor noi aduse de fiecare moment. Alăptarea este unul din refugiile copilului în condiţii de siguranţă şi mamele care alăptează se simt norocoase pentru că pot oferi atât de mult, atât de uşor.
Alăptarea este importantă şi pentru mame. Acest act le dă un sentiment de deplină permisiune în a-şi exprima dragostea faţă de copii. Ele creează, într-un mod foarte personal, adâncimi ale dragostei şi ataşamentului neştiute că ar fi posibile. Atunci când merge bine alăptarea contribuie la sentimentul mamei de a avea putere şi la importanţa ei, contrabalansează mesajele venite de la cultura noastră care banalizează munca ei.

Există, totuşi, o serie de confuzii pe care unele mame care alăptează le vor experimenta, mai devreme sau mai târziu. Prima confuzie este atunci când copilul robust, sănătos se trezeşte de şapte ori pe noapte să fie alăptat, iar mama se întreabă cum să-i satisfacă nevoia.
Cum ar trebui să răspundeţi când fetiţa de doar 1 an se cuibăreşte la sânul dvs. când îi e frică de oameni noi? Dar fetiţei de 2 ani care nu poate adormi fără alăptare? Un copil are nevoie de confort, de hrană şi uneori întâmpinăm dificultăţi, uşor de înţeles, şi nu ştim cum să-l ajutăm.

Confuzia a doua este mai subtilă, dar destul de importantă. Este ipoteza multor taţi că ei nu vor fi la fel de importanţi pentru copilul lor cum este mama, alăptarea fiind o relaţie atât de apropiată. Intimitatea oferită de alăptare pare exclusivă. Taţii, de multe ori, simt că din cauza alăptării joacă un rol secundar în timpul primelor luni şi primilor ani de viaţă ai copilului.

Ambele confuzii apar pentru că o bucată vitală de informaţie lipseşte. Am început să descoperim importanţa ascultării sentimentelor exprimate de sugari. Am descoperit că relaţia de comunicare mai strânsă şi mai clară între copii şi părinţi este posibilă atunci când părinţii ascultă sentimentele copiilor lor.

Ascultarea este un mod foarte direct de a transmite dragostea dvs. către copil. Dorinţa tatălui de a asculta poate crea o legătură la fel de puternică ca cea creată prin alăptare şi poate satisface nevoi importante ale copilului pe care alăptarea nu le poate cuprinde.
Pe măsură ce experimentaţi aceste noi informaţii, veţi afla cum să rezolvaţi confuzia cu privire la când să alăptaţi şi când copilul are nevoie de dvs. pentru a auzi ce simte. Prin ascultare atentă, taţii pot atinge un nivel profund de încredere şi apropiere cu copiii lor care este la fel de important ca alăptarea.

Bebeluşii şi copii mici trăiesc momentul. Când sunt trişti, sunt trişti până la sfârşit. Când sunt frustraţi, ei simt ca şi cum nu mai pot trăi mai mult de o secundă în propria piele. Când sunt fericiţi, dragostea lor este la fel de largă şi bogată ca lumina soarelui. Copiii răspund imediat la condiţii nefavorabile cu ţipete viguroase sau cu accese de furie.

Noi, cu bunăvoinţă şi grijă, să presupunem că putem anula orice condiţie nefavorabilă într-o perioadă scurtă de timp. Suntem de părere că este responsabilitatea noastră ca părinţi pentru a afla ce s-a întâmplat şi să remediem repede pentru a reveni la o stare de bine copilul nostru preţios.

Plânsul poate însemna că ceva trebuie remediat

Sunt multe lucruri din cauza cărora bebeluşii şi copii mici plâng. Scutecul este prea strâns, jucăria ciupeşte degetul copilului, copilul simte foamea, copilul experimentează frica când în jur sunt câini mari. Acestea sunt tipuri pe care le putem remedia, ca răspuns la plânsul copilului. Răspunsul nostru rapid este modul în care copilul ştie că este important în vieţile noastre. Noi trebuie să răspundem cu grijă şi încredere, dacă vrem să crească cu un puternic simţ al încrederii în el.

Întotdeauna are sens răspunsul dvs. la plânsul copilului. Şi întotdeauna are sens să se consulte medicul dacă copilul dvs. nu arată semne înfloritoare sau dacă observaţi stări neobişnuite, chiar dacă plânge sau nu plânge.

Uneori nu e nimic de remediat

Dar sunt cazuri când copiii plâng cu privire la faptul că nu putem rezolva situaţia imediat. Sunt lucruri pe care le striga şi despre care nu avem nici un motiv imediat vizibil. Aici este locul unde se instalează confuzia.

Bebeluşii plâng datorită durerilor provocate de gazele din stomac sau că nu au scutecul schimbat sau atunci când am mers fără ei pentru a răspunde la uşă. Copiii mici plâng atunci când atenţia unui străin prietenos e asupra lor, atunci când vor să meargă sau când i-am pus în scaunul de maşină. De multe ori copiii plâng şi când nu există nimic dăunător sau ameninţător. Şi de multe ori, neliniştea pe care o simte un copil se datorează faptului că părintele nu are nici o putere imediată pentru a remedia. De exemplu, un copil va plânge din cauza indigestiei, a unei boli, a apariţiei dentiţiei sau din cauza unei spaime bruşte şi nu există nici o soluţie pentru a îmbunătăţi situaţia. Acestea sunt timpuri cand sufletele părinţilor sunt încercate.

De exemplu, copilul dvs. tocmai a fost hrănit şi se odihneşte în braţele dvs.. Aveţi privirea către el şi îi spuneţi cât de frumos este. Se uită în ochii dvs. pentru o clipă, apoi închide ochii, întoarce capul, strânge pumnii puţin şi începe să plângă. Ce s-a întâmplat? Are nevoie să râgâie? E ud? Îi e frig? Are colici?

Aţi verificat fiecare din aceste posibilităţi, nici un motiv de plâns nu este evident şi totuşi continuă, cu o mare senzaţie de abandon.
Sau poate fiul dvs. de optsprezece luni accidentat la genunchi aleargă către dvs.. Puteţi vorbi cu el uşor şi îl puteţi întreba dacă vrea să fie alăptat. El indică faptul că da, dar atunci când îi oferiţi sânul se înfurie, împingându-vă. Deci, îl lăsaţi jos şi el devine şi mai furios, plânge şi se aruncă pe podea. Îl luaţi din nou, vă simţiţi rău pentru că se pare că el a vrut să fie alăptat, dar şi-a pierdut reperele. Tot ceea ce faceţi pare să intensifice nefericirea lui.
Acestea sunt momentele în care nu vă puteţi relaxa în condiţii de siguranţă şi asculta. Acestea sunt momente în care copilul are nevoie de dvs. să-i fiţi aproape, relaxată şi neîngrijorată. Acestea sunt momentele în care este important să auziţi totul despre dezavantajele vieţii de copil foarte mic.


La fel ca dvs. copilul are sentimente

Trebuie să realizăm faptul că copiii noştri nu îşi trăiesc viaţa cu uşurinţă şi confort. Putem fi părinţi blânzi, iubitori, înţelegători, iar ei pot fi sănătoşi, înfloritori, străluciţi. Cu toate acestea, fiecare copil a avut câteva experienţe care au fost dureroase, confuze, înspăimântătoare şi triste.

Naşterea în sine nu este aşa de uşoară pentru cei mai mulţi copii. Ei au trăit nouă luni de zile un proces de dezvoltare complex, s-au născut într-o lume complet nouă pentru ei şi au avut sentimente şi percepţii tot timpul.
Copiii au avut sentimente bune şi percepţii exacte: "Simt căldura şi siguranţă lângă mami." "E vocea blândă a tatălui meu! " Şi, uneori, au avut sentimente negative sau percepţii inexacte:" Sunt singur în patul meu. Nu pot suporta. "" Tata a părăsit camera - sunt abandonat! ".

Atunci când bebeluşii şi copii mici nu se simt bine, încep să plângă. Noi, părinţii, trebuie să decidem dacă există vreun disconfort şi să-l remediem.

De obicei jucăm bine acest rol. Mergem la copilul nostru şi îl hrănim, îl schimbam de scutec, îl ţinem în braţe, îi schimbăm poziţia, păstram câinele mare departe de el sau vorbim cu el despre străin. Noi rezolvăm disconfortul cum putem.

În cazul în care nu există nici un disconfort real sau în cazul în care disconfortul nu poate fi remediat (durere dată de gaze, întinsul copilului pentru o schimbare de scutec sau copilul aşezat pe scaunul de maşină) atunci, de cele mai multe ori, noi presupunem că ar trebui să se oprească din plâns doar pentru că îi spunem că nu are sens să plângă. Noi încercăm să-l calmăm prin legănare, plimbare, oferire de suzetă, de jucării speciale, şi, uneori, la sân. Ne îngrijorăm dacă copilul plânge, nu îi face bine şi nu simte dragostea noastră şi credem că va fi bine de îndată ce este capabil să-şi exprime supărarea.

În braţele dvs. plânsul vindecă rănile

Dupa mulţi ani de muncă cu părinţi, bebeluşi şi copii mici, am devenit tot mai încrezătoare că plânsul atunci când nu există nici un disconfort sau atunci când o situaţie nu poate fi imediat remediată, poate fi un scop progresiv în viaţa unui copil. Şi eu sunt la fel de sigură că a învăţa cum să "fiţi acolo" pentru copilul dvs. atunci când plânge este o bună lecţie pentru părinte.
Este o lecţie care însoţeşte copilul când se confruntă cu dificultăţi. Ţineţi-l aproape de dvs. şi satisfaceţi nevoia copilului de a accepta în timp că se luptă cu părţile grele, temporare, ale vieţii. Căpătarea încrederii în sine depinde de faptul că dvs. nu îi distrageţi atenţia de la provocările cu care copilul se confruntă.

Putem presupune că fiecare copil este născut cu capacitatea de a iubi, de a primi dragoste şi de a învăţa cu o rată mare. De asemenea, copiii sunt cooperanţi, afectuoşi şi mulţumiţi de ei înşişi şi de alţii, fără instrucţiuni primite de la părinţi. Ei se nasc cu o natură iubitoare şi generoasă. Ultima ipoteză este că atunci când un copil nu este calm şi cooperant, disconfortul fizic sau sentimentele negative funcţionează ca un ghimpe asupra copilului.
Dacă v-aţi asigurat că este hrănit, este curat şi este în compania dvs., atunci va plânge sau se va înfuria ca să disloce acele sentimente spinoase. După ce a terminat cu lacrimile sau cu istericalele, tremurăturile şi temerile, copilul va reveni la a fi relaxat, iubitor şi afectuos. Se va simţi mulţumit de sine alături de dvs.. Copiii foarte mici de multe ori plâng mult şi puternic, iar apoi cad într-un somn profund relaxat. Se vor trezi luminoşi şi însoriţi, dornici pentru restul zilei.
Acest proces este un proces de auto – corecţie pe care copiii îl utilizează pentru a se recupera dupa “vremurile grele” avute.
Când părăsiţi camera, copilul dvs. poate trăi cu speranţa că îl veţi ridica tandru. Veţi pleca fără să ştiţi că v-ar fi vrut în acel moment şi se va simţi respins, ca şi cum dvs. aţi fi ştiut că vă vrea. Începe să plângă, ca să vă cheme înapoi, dar şi pentru că plecarea dvs. îi răneşte sentimentele. Când vă întoarceţi şi îl ridicaţi în braţe, în cazul în care continuă să plângă, îi va lua ceva timp pentru a scăpa de nesiguranţa experimentată. Îşi va recupera încrederea în sine şi în dvs. Nu îi puteţi cere să se simtă mai bine, să ştie că este iubit. Puteţi asculta sentimentele negative şi încerca să îl ajutaţi să-şi recupereze încrederea în sine şi să-şi “deschidă ferestrele” pentru dragostea dvs..

Plânsul ajută copilul să se conecteze din nou

Ştiţi că, atunci când aţi ajuns pentru a ajuta copilul care plânge, aveţi posibilitatea să îl legănaţi de multe ori sau să restabiliţi calmul copilului în tăcere. Cu toate acestea, el poate fi distant şi uluit, în imposibilitatea de a lua contact vizual cu dvs. şi incapabil să se joace sau să se distreze. De fapt, dacă îi prindeţi ochii şi îi spuneţi lucruri liniştitoare, poate începe să plângă din nou. Acesta este un semn că răul nu a fost încă vindecat. Copilul încă nu se poate bucura de viaţă pentru că sentimentele negative sunt încă în mintea lui. Are nevoie să vă spună mai multe despre cât de supărat se simte înainte de a vă privi.

Pe măsură ce vă ascultă copilul se simte sprijinit de dvs.

Noi părinţii vrem să facem mai bine totul, repede, pentru copiii noştri. Dar temerile, tristeţea şi frustrările lor iau ceva timp pentru a se vindeca. Dacă îi vom asculta în acest moment, ei ne vor arăta sentimentele blocate în interior. Dacă vom sta lângă ei, susţinându-i şi spunându-le că ne pasă, ei vor simţi că noi suntem înţelegători şi vrem să-i ajutăm. Ei nu se vor opri din plâns până când sentimentele nu vor reveni la normal, dar în tot acest timp, ei rămân acut conştienţi de prezenţa noastră şi de eforturile noastre de a asculta.

Mintea copilului "se curăţă"

Veţi vedea că la sfârşitul plânsului, copilul dvs. decide brusc că totul este bine în lume din nou şi că sunteţi cea mai bună persoană din ea. Copilul va râde şi va străluci într-un mod relaxat şi intim cu dvs., prietenul drag lui.

Am cunoscut copii care trăgeau un plâns bun şi apoi, în următoarele câteva zile, veneau cu un număr mare de cuvinte noi sau cu încercări de a merge de-a buşilea sau cu prietenie faţă de străini. Acestea sunt tipuri de îmbunătăţiri semnificative în încrederea copilului dvs. şi în capacitatea dvs. de a stimula prin ascultare.

În timp ce plânge, copilul dvs. trebuie să ştie că îl acceptaţi chiar şi atunci când se simte groaznic. Îşi va reveni mai repede, dacă nu arătaţi foarte îngrijorată. Oferiţi doar iubire şi liniştire în timp ce plânge.

Susţinerea însoţită de căldură intensifică sentimentele copilului

Veţi fi surprinsă la început să descoperiţi că atunci când sunteţi iubitoare şi liniştitoare, copilul poate îşi va intensifica de multe ori plânsul. Este un pic cam cum e plânsul la nunţi: cu cât e mai fericit evenimentul, cu atât plângem mai mult. Pentru un copil, cu cât simte mai multă iubire în acest moment poate plânge şi mai mult. A spune lucruri de genul: "Tu eşti copilul meu preţios." "Îmi pare rău că îţi e greu." "Burta te doare acum, dar va fi bine curând." "Voi rămâne cu tine." "Se vede ca eşti atât de supărat." vă pot ajuta, copilul ştiind că sunteţi de partea lui, că îl ascultaţi.

Alăptarea poate deveni un mecanism de confort

Uneori, prin alăptare veţi descoperi că copilul dvs. se va linişti şi se va opri din plâns; şi, uneori, va cere să fie liniştit în acest fel. Trebuie să descoperiţi dacă copilul dvs. vrea să fie hrănit sau vă cere pentru a scăpa de tristeţe. Este o idee bună, când te gândeşti că supărarea umbreşte privirea copilului dvs., alăptarea oferă căldură, contact vizual şi e un mod deschis de a oferi afecţiune. Apoi, copilul va ştii că sunteţi gata să-l ascultaţi, va termina alăptarea şi va găsi o cale de a începe un plâns bun.
Alteori, copilului îi este într-adevăr foame şi, în acelaşi timp, e supărat din punct de vedere emoţional sau are dureri date de apariţia dentiţiei sau alte probleme specifice lor. În aceste momente, copilul are nevoie atât de hrană cât şi de eliberare emoţională. O mamă poate oscila între a oferi sânul şi a-şi asculta copilul care are un disconfort ce nu permite să aibă loc alăptarea, până când copilul este capabil să se relaxeze şi să faciliteze hrănirea. Plânsul însoţit de atenţia dvs. completă permite în cele din urmă unui copil să se relaxeze pe deplin, în condiţii de siguranţă, în braţele dvs. şi să-l asigure că aţi rămas cu el în timp ce lucrurile au fost dure.

Copiii, de multe ori, au nevoie de un ascultător în înţărcare

În timp un copil va merge, va creşte şi va folosi alăptarea ocazional drept confort şi ca o evadare din vremurile grele. Această utilizare a alăptării ca reconfortant este la îndemâna părinţilor. Viaţa nu este la fel de furtunoasă atunci când există un "reparator" rapid al tristeţii copilului sau al frustrărilor cauzate de oboseală.

Atunci când observaţi că copilul dvs. nu cere să fie alăptat atunci când e rănit sau nu poate face faţă situaţiei, puteţi să-i oferiţi condiţii de siguranţă şi să-l ascultaţi.
Veţi dori să-i oferiţi mai multă apropiere, mai multă intimitate, pace şi sensibilitate la fel de multă ca şi în timpul alăptării. Aţi putea să-i oferiţi o ceaşcă de lapte sau de suc, în caz de sete reală. Liniştiţi-l spunându-i că vă pasă.

Copilul dvs. va continua să aibă un plâns bun şi va face un pas spre încrederea în sine dacă are şansa de a-şi şterge sentimentele carora înainte nu îndrăznise să le facă faţă. Un copil poate alege să se dezveţe de sân, dar numai atunci când se simte încrezător în el şi în dragostea dvs. Ascultaţi supărările lui, îl vor ajuta să ia decizii mai independente cu privire la cine este şi ce vrea să facă.

Ascultarea oferă taţilor ocazia să joace un rol vital

Taţii pot juca un rol important prin ascultarea disconfortului copilului lor. Ascultarea oferă o mare oportunitate de a construi acea iubire şi îngrijire activă între tată şi copil. Veţi vedea, la sfârşitul unui plâns bun cum v-aţi mutat în inima copilului dvs. pur şi simplu prin a fi deschis către susţinere şi iubire.

Ascultarea de multe ori nu este uşoara pentru taţi. Sunt băieţii şi bărbaţii societăţii noastre, care sunt împiedicaţi să ceară ajutor atunci când sunt răniţi. Ani lungi de ignorare a necazurilor şi de "mă descurc singur" pot îngreuna ascultarea unui copil când e supărat în mod deschis. Dar, odată ce taţii văd căldura, afecţiunea şi cum se simte copilul după un plâns bun, atunci pot fi în măsură să-şi facă mai puţine griji şi să asculte mai mult.

Părinţii, de asemenea, au nevoie de un ascultător

Acest tip de ascultare este de la început extrem de dificil pentru un părinte. Şi aşa ne simtim neliniştiti, trişti şi frustraţi de incapacitatea noastră de a ridica greutăţile din viaţa copiilor noştri preţioşi.
Căutaţi un alt părinte, soţul/soţia sau un prieten, astfel încât să obţineţi ascultare şi pentru dvs. Va trebui să vorbiţi despre cât de greu este pentru dvs., despre sentimentele care apar, precum şi despre ceea ce învâţaţi despre copil şi despre capacitatea dvs. de a asculta.
Deci, cereţi ajutor şi experimentaţi ascultarea.

Sursa

Articol tradus cu permisiunea autorului.