Colici

autor dr.Jack Newman, MD

Colicile reprezintă unul dintre misterele naturii. Nimeni nu ştie ce înseamnă cu adevărat, dar fiecare are o opinie. În situaţia tipică, copilul începe să plângă, aproximativ două-trei săptămâni după naştere. Plânsul apare, în principal, seara şi în final, se opreşte atunci când copilul are aproximativ trei luni (uneori şi la vârste mai mari). Atunci când bebeluşul plânge el este de multe ori de neconsolat, chiar dacă a fost plimbat, legănat sau scos la plimbare la aer, temporar se poate linişti. Este necesar pentru un copil care are colici să câştige bine în greutate şi să fie sănătos. Cu toate acestea, chiar dacă bebeluşul ia bine în greutate, uneori, plânge pentru că lui îi este încă foame. A se vedea mai jos.

Noţiunea de colici a fost extinsă pentru a include aproape orice stare de nervozitate sau plânset a copilului, iar acest lucru nu este surprinzător, deoarece nu ştim cu adevărat ce sunt colicile. Nu există nici un tratament pentru colici, deşi multe medicamente şi strategii de comportament au fost încercate, fără nici un beneficiu dovedit. Desigur, toată lumea ştie pe cineva al cărui copil a fost "vindecat" de colici de un tratament special. De asemenea, aproape fiecare tratament pare să funcţioneze, cel puţin pentru o perioadă scurtă de timp.

Alăptarea şi colicile

În afară de colici, pe care orice copil le poate avea, există trei situaţii cunoscute care pot conduce bebeluşul alăptat la o stare de nervozitate sau la colici. Încă o dată, se presupune că bebeluşul câştigă în mod adecvat în greutate şi că este sănătos.

Hrăniţi bebeluşul la ambii sâni sau numai la unul dintre sâni la fiecare masă

Laptele matern îşi schimbă compoziţia în timpul unei mese. Unul dintre modurile în care se schimbă este că, în general, creşte cantitatea de grăsime pe măsură ce copilul suge mai mult lapte din sân. În cazul în care mama copilului îl mută automat de la un sân la altul în timpul alăptării înainte ca copilul să fi "terminat", copilul poate primi o cantitate relativ scăzută de grăsime în timpul suptului. Aceasta poate duce la obţinerea de mai puţine calorii şi, astfel, copilul trebuie hrănit mai frecvent. Dacă bebeluşul e hrănit des pentru a-şi lua cantitatea de lapte (pentru a compensa concentraţia redusă de calorii), el poate regurgita. Datorită conţinutului de grăsime relativ scăzut din lapte, goleşte rapid stomacul şi o cantitate mare de zahăr din lapte (lactoza) ajunge deodată în intestin. Enzima care ajută la digestia zahărului (lactaza) nu poate fi în măsură să se ocupe de atât de mult zahăr din lapte la un moment dat, iar copilul va avea simptome de intoleranţă la lactoză: gaze-plânset, scaune explozive, apoase, verzi. Aceasta se poate întâmpla chiar şi în timpul hrănirii. Aceşti copii nu au intoleranţă la lactoză. Ei au probleme cu lactoza din cauza felului mamelor care alăptează de a obţine informaţii. Acesta nu este un motiv pentru a trece la formula fără lactoză.

De asemenea, este foarte important să vă daţi seama că un copil nu bea laptele din sâni doar pentru că face mişcările de supt. El poate molfăi, nu bea laptele din sâni şi, prin urmare, copilul nu primeşte lapte cu grăsime mare doar pentru că el este la piept şi suge.

1. Nu alăptaţi după orar. Mamele din întreaga lume au alăptat cu succes copiii fără a putea să spună ora. Problemele de alăptare sunt mai mari în societăţile în care toată lumea are un ceas şi mai puţine în cazul în care nimeni nu are un ceas.
2. Mama ar trebui să hrănească copilul la un sân, atâta timp cât copilul îşi ia efectiv tot laptele disponibil în sân, până când copilul se retrage singur de la sân sau adoarme. Utilizarea compresiei sânului pentru a ajuta copilul să şi înghită laptele şi nu doar să sugă. Vă rugăm să reţineţi că un copil poate sta la sân timp de două ore, dar consumă lapte doar câteva minute. În acest caz, laptele luat de către copil poate fi relativ scăzut în grăsimi. Acesta este un motiv pentru utilizarea compresiei sânului. Dacă, după terminarea laptelui din sân copilul încă mai vrea să se hrănească, oferiţi-i celălalt sân. Nu împiedicaţi copilul să ia celălalt sân dacă îi este încă foame.
3. Aceasta nu este o sugestie pentru a alimenta dintr-un singur sân la o hrănire. S-ar putea să fiţi în măsură să o faceţi şi e bine, dar nu toate mamele pot gestiona. S-ar putea să fie posibil dimineaţa, când aveţi mai mult lapte (că cele mai multe mame aşa au), dar nu seara, când aveţi mai puţin lapte (aşa cum cele mai multe mame au). Dacă insistaţi să hrăniţi copilul doar la un singur sân la o masă, se poate ca copilul să aibă "colici", seara, când lui îi este, de fapt, foame.
4. La următoarea masă, începeţi cu celălalt sân şi apoi procedaţi în acelaşi mod.
5. Corpul dvs. se va adapta rapid la noua metodă şi nu veţi avea sânii angorjaţi. Dar amintiţi-vă acest lucru: hrănirea dintr-un singur sân la o masă, dacă puteţi să gestionaţi aşa, va reduce producţia de lapte. Prin urmare, nu ţineţi copilul la un sân la o singură masă, ci lăsaţi-l să termine tot laptele disponibil în sân şi în cazul în care copilul vrea mai mult, oferiţi-i şi celălalt sân.
6. Nu este o idee bună să hrăniţi copilul doar la un sân la o singură masă, doar pentru a urma o regulă. Da, asigurându-vă că copilul termină de supt dintr-un sân înainte de a i-l oferi şi pe al doilea, ajută la luarea în greutate mai mult sau la colici, dar regulile şi alăptarea nu merg bine împreună. Dacă bebeluşul nu înghite laptele, de fapt nu obţine laptele, nu păstraţi copilul la sân fără să înghită laptele pe perioade extrem de îndelungate. Trebuie să "termine" dintr-un sân şi în cazul în care copilul vrea mai mult, oferiţi-i celălalt sân.

Cum stiţi că a terminat de supt dintr-un sân? Copilul nu mai înghite laptele, chiar şi cu compresia sânului. Aceasta nu înseamnă că trebuie să luaţi copilul de la piept, cât mai curând, dacă nu înghite laptele pentru un minut sau două (s-ar putea obţine o altă ejecţie a laptelui, deci mai daţi-i un pic de timp), dar dacă este evident că nu mai înghite laptele, luaţi-l de la piept şi dacă vrea mai mult, oferiţi-i celălalt sân.

Dacă bebeluşul dă drumul la sân din proprie iniţiativă, înseamnă că a terminat? Nu neapărat. Bebeluşii de multe ori dau drumul la sân atunci când fluxul de lapte încetineşte sau, uneori, atunci când mama primeşte un reflex de ejecţie al laptelui şi copilul, surprins de fluxul rapid brusc, se smulge de la piept. Încercaţi-l din nou pe această parte, dacă vrea mai mult, dar în cazul în care copilul evident nu bea, chiar şi cu compresia sânului, atunci schimbaţi-l la sânul celălalt.

7. În unele cazuri, pentru a hrăni copilul pot fi utile două sau mai multe alăptări dintr-un sân, înainte de a trece la celălat. Punerea copilului din nou la un sân care a fost "golit", poate provoca copilului agitaţie sau va trage de sân sau va adormi, dar nu va fi sătul.
8. Această problemă se înrăutăţeşte în cazul în care copilul nu este bine ataşat la sân. O bună apucare a sânului este cheia unei alăptări uşoare.

Reflexul de ejecţie hiperactiv

Un bebeluş căruia îi vine prea mult lapte foarte repede, poate deveni foarte agitat şi iritabil la sân şi se consideră că are colici. De obicei, copilul câştigă foarte bine în greutate. În mod normal, copilul începe alăptarea şi după câteva secunde sau minute, începe să se înnece, să se sufoce sau se "lupta" la sân. El se poate desprinde şi, de multe ori, laptele mamei va ţâşni ca dintr-un spray. După aceasta, copilul se întoarce frecvent la sân, dar poate fi agitat şi se repetă acţiunile descrise mai sus. El poate fi nemulţumit de debitul rapid şi nerăbdător atunci când fluxul încetineşte. Acest lucru poate fi un moment de încercare pentru toată lumea. În cazuri rare, un copil poate începe chiar să refuze sânul, după mai multe săptămâni, de obicei în jurul a trei luni de viaţă. Ce puteţi face?

1.Încercati să obţineţi cea mai bună poziţie la sân. Problema se agravează în cazul în care copilul nu este bine ataşat la sân. O prindere bună a sânului de către copil este cheia pentru o alăptare uşoară. Indiferent de ceea ce se spune despre cât de bine arată ataşat la sân, încercaţi să îmbunătăţiţi prinderea sânului. Gândiţi-vă astfel: în cazul în care bărbia este în piept în timp ce încercaţi să beţi ceva, aţi deveni copleşită foarte uşor de curgerea rapidă. Dacă doriţi să beţi repede vă veţi arunca capul pe spate, bărbia în aer şi veţi fi capabilă să faceţi faţă curgerii rapide. Acesta este poziţia capului copilului în timp ce îl alatati: bărbia lui în sânul dvs., cu capul într-o uşoară poziţie pe spate, nasul departe de sân şi bărbia lui departe de pieptul lui. Această poziţie îl va ajuta să facă faţă curgerii mai rapide.Dacă nu aţi făcut deja acest lucru, încercaţi să hrăniţi copilul doar la un sân la fiecare masă. În unele situaţii, chiar şi două sau trei hrăniri la sân înainte de a schimba cu celălalt sân poate fi de ajutor. În cazul în care aveti sânul nefolosit angorjat mulgeţi doar o mică cantitate de lapte din el pentru a vă simţi confortabil. Amintiţi-vă, în cazul în care copilul doreşte sânul al doilea, mama ar trebui să i-l ofere.
2.Hrăniţi copilul înainte de a fi lihnit de foame. Nu amânaţi hrănirea prin oferirea de apă (un copil alăptat nu are nevoie de apă, chiar şi când vremea este foarte caldă) sau a suzetei. Un copil lihnit de foame va "ataca" sânul matern şi poate cauza reflex de ejecţie foarte activ. Hrăniţi copilul cât de repede când el arată semne de foame. Dacă este încă pe jumătate adormit, atunci când îl puneţi la piept, cu atât mai bine.
3.Hrăniţi copilul într-un atmosferă calmă, relaxată, dacă este posibil. Muzica tare, luminile strălucitoare nu sunt favorabile pentru o hrănire bună. Bebeluşii mai mari tind să devină distraşi dacă fluxul încetineşte. Folosiţi compresia sânului, uşor la început şi apoi mai ferm, dacă este necesar pentru a menţine viteza de curgere, iar de multe ori copilul va fi interesat de a sta la piept mai mult timp, pentru că el bea bine laptele matern.
4.Uneori, funcţionează foarte bine dacă alăptaţi în poziţie culcată. Dacă nu ajută, încercaţi poziţia în şezut, un pic pe spate cu copilul situat în partea de sus sau încercaţi să staţi pe un scaun. Gravitatea ajută la scăderea debitului. Amintiţi-vă, copilul poate fi frustrat de curgerea inconsecventă, aşa că poate fi necesar să vă întindeţi, la început, atunci când este rapidă şi să staţi în şezut atunci când curgerea laptelui încetineşte. Bebeluşilor le place poziţia culcat; ei nu au tendinţa de a se agita atunci când curgerea este mai lentă, dar au tendinţa de a dormi.
5.Copilului îi poate displace curgerea rapidă a laptelui, dar, de asemenea, poate deveni agitat atunci când fluxul încetineşte prea mult. Dacă credeţi că este agitat deoarece debitul este prea lent, vă ajută dacă folosiţi compresia sânului pentru a ţine pasul cu debitul.
6.Ocazional, dând lactază comercială copilului (enzima care metabolizează lactoza), 2-4 picături după fiecare hrănire, ameliorează simptomele. Aceasta este disponibilă fără prescripţie medicală, dar este destul de scumpă şi funcţionează doar ocazional. Este greu de înţeles de ce un ar funcţiona, deoarece enzima este defalcată în stomacul copilului, dar uneori pare să nu funcţioneze.
7.O apărătoare de mamelon poate ajuta, dar utilizaţi-o numai dacă nimic altceva nu a ajutat şi numai dacă aţi avut acces la ajutor bun dar fără să se vadă modificări. Apărătoarea este a două ultima instanţă. Vă rugăm să reţineţi că o apărătoare pentru mamelon este foarte rar un răspunsul la o problemă în alăptare şi în cele mai multe situaţii acest lucru face ca situaţia să se înrăutăţească, aşa că mai bine nu.
8.Ca o ultimă soluţie, mai degrabă decât trecerea la formulă, oferiţi copilului lapte matern muls, cu o cănuţă specială. Adăugarea de lactază la laptele matern muls poate ajuta, de asemenea.

Proteine străine în laptele matern

Uneori, proteinele prezente în dieta mamei pot apărea în laptele ei şi afecta copilul. Cea mai frecventă dintre acestea este proteina din lapte de vacă. Alte proteine, de asemenea, s-au dovedit a fi excretate în laptele matern. Faptul că aceste proteine şi alte substanţe apar în laptele mamei, de obicei, nu este un lucru rău. Într-adevăr, acestea ajută la desensibilizarea copilului dvs. la aceste proteine.
Astfel, în tratamentul copilului alăptat cu colici un pas ar fi ca mama să înceteze să mai mănânce produse lactate sau alte produse alimentare, dar numai un singur tip de alimente, pe rând se elimină. Produsele lactate includ lapte, brânză, iaurt, îngheţată şi orice altceva ce ar putea conţine lapte, cum ar fi sosurile pentru salate cu proteine din zer sau cazeină. Verificaţi etichetele de pe produsele alimentare pregătite pentru a vedea dacă acestea includ lapte. În cazul în care proteina din lapte a fost schimbată (denaturată), gătită de exemplu, nu ar trebui să existe nici o problemă.

Dacă eliminarea anumitor produse alimentare din dieta mamei nu funcţionează, mama poate lua enzime pancreatice (Cotazyme, Pancrease 4, de exemplu), începând cu 1 capsulă la fiecare masă, pentru a descompune proteinele în intestinele ei, astfel încât e mai puţin probabil să fie absorbit în corpul ei. Desigur, şansele de a nu fi capabilă să produceţi suficiente enzime proprii din pancreas sunt foarte mici (dacă nu aveţi fibroză chistică, de exemplu), dar a fost demonstrat că proteina întregă se absoarbe în corpul mamei care alăptează şi în laptele ei, adăugarea de enzime poate scădea cantităţile de proteine care intră în întregul corp şi ajunge în lapte.
Vă rugăm să reţineţi: intoleranţa la proteina din lapte nu are nimic de-a face cu intoleranţa la lactoză, sunt chestiuni complet diferite. De asemenea, o mamă care are intoleranţă la lactoză îşi alăptează în continuare copilul.

- Eliminaţi toate produselor lactate în 7-10 zile.
- Dacă nu a existat nici o schimbare în bine la copil, mama poate reintroduce produsele lactate.
- Dacă a existat o schimbare în bine, aveţi posibilitatea să încetaţi să mai mâncaţi lactate, apoi să încercaţi să le reintroduceţi în dietă, dacă acestea sunt în mod normal o parte din dieta dvs. (nu este nevoie să se bea lapte pentru a face lapte, de exemplu, deci, dacă nu beţi lapte în mod normal, nu e necesar să beţi în timp ce alăptaţi). Unii bebeluşi nu vor tolera absolut nici un produs lactat din dieta mamei. Cei mai mulţi vor tolera unele produse. Veţi învăţa ce cantitate de produse lactate puteţi mânca zilnic fără ca bebeluşul să fie afectat şi să reactioneze.
- Dacă sunteţi preocupată de aportul dvs.de calciu, atunci să ştiţi că poate fi obţinut fără a mânca produse lactate. Vorbiţi cu medicul dumneavoastră sau cu un nutriţionist. Dar, 7-10 zile fără produse lactate nu vor cauza probleme nutriţionale. De fapt, dovezile sugerează că alăptarea poate proteja femeia de dezvoltarea osteoporozei, chiar dacă ea nu ia calciu suplimentar. Copilul va primi tot ce are nevoie.
- Aveţi grijă cu privire la eliminarea prea multor alimente din dietă. Dietele noastre sunt prea complexe pentru a fi siguri cu exactitate de ceea ce afectează copilul.


Unor bebeluşi le e foame, chiar dacă au câştigat bine în greutate. Aceasta se poate întâmpla din mai multe motive, unele menţionate mai devreme. Un mod prin care bebeluşului îi este foame, dar a crescut bine în greutate, este limitarea meselor, de exemplu, copilul este hrănit 10 sau 20 de minute la fiecare sân. Dacă aveţi lapte mult, copilul poate creştere în greutate bine şi încă îi mai poate fi foame. Deci, nu se limitează alăptările.

Aveţi răbdare, de obicei, problema are soluţii. Formula de lapte praf nu este răspunsul, dar, din cauza curgerii ei mai regulate, unii copii fac progrese. Dar formula de lapte praf nu este lapte matern şi alăptarea înseamnă mult mai mult decât lapte matern. Chiar dacă nimic nu merge, timpul, de obicei, ajută. Zilele şi nopţile pot părea veşnice, dar săptămâna va zbura!

Importanţa etapei În-braţe

Pentru că Săptămana internatională a purtării bebeluşilor este pe terminate, m-am gândit să preiau un articol tare drag mie, de pe un site fenomenal.

Articolul se poate prelua doar cu acord din partea: autoarei, www.attachmentparenting.ro şi traducătoarei.

Importanţa etapei În-braţe
Autoare: Jean Liedloff

"În cei doi ani şi jumătate în care am trăit printre indienii Stone Age din jungla sud-americană (nu continuu, ci în cinci expediţii diferite, cu destul timp intercalat pentru reflecţie), am ajuns să înţeleg că natura noastră umană este cu totul altceva decât am fost crescuţi să credem. Bebeluşii tribului Yequana, în loc să aibă nevoie de pace şi linişte ca să adoarmă, sforăie liniştiţi de câte ori sunt obosiţi, în timp ce bărbaţii, femeile sau copiii care-i poartă dansează, aleargă, merg, strigă sau vâslesc la canoe. Prichindeii se joacă împreună fără să se bată sau să se certe şi-i ascultă pe cei mai mărişori pe loc şi de bunăvoie.

Ideea de a-şi pedepsi copiii se pare că nu le-a venit niciodată oamenilor ăstora, dar nu aveau nici pe departe un comportament permisiv. Nici un copil nu-şi imagina să deranjeze, să întrerupă sau să fie servit de către un adult. Şi către vârsta de patru ani, copiii contribuiau la forţa de muncă mai mult decât consumau din ceea ce produceau alţii.

Bebeluşii din braţe nu plângeau aproape niciodată şi, fascinant, nu dădeau din mâini, nu loveau, nici vorbă să-şi arcuiască spatele sau să-şi flexeze mâinile şi picioarele. Stăteau liniştiţi în legănelele lor sau dormeau pe şoldul cuiva - distrugând mitul potrivit căruia bebeluşii trebuie să se agite ca să “exerseze". De asemenea, nu vomau decât dacă erau foarte bolnavi şi nu sufereau deloc de colici. Când se împiedicau în primele luni de mers de-a buşilea sau în picioare, nu se aşteptau să meargă cineva la ei, ci mergeau singuri la mama lor sau o altă persoană care le purta de grijă, pentru a primi porţia de reasigurare necesară înainte de a-şi continua explorările. Fără supraveghere, până şi cei mai mici prichindei se răneau extrem de rar.

Această "natură umană" este diferită de a noastră? Unele persoane chiar cred că este, dar există, totuşi, o singură specie umană. Ce putem învăţa de la tribul Yequana?

Aşteptările noastre înnăscute

Mai întâi, încercam să înţelegem pe deplin puterea formatoare a fazei “În-braţe”, cum o numesc eu. Începe la naştere şi se termină odată cu debutul târâtului, când bebeluşul poate pleca şi se poate întoarce după dorinţă la genunchiul persoanei care-l îngrijeşte. Constă, pur şi simplu, în faptul că bebeluşul are contact 24 de ore cu un adult sau cu un copil mai mare.

La început, am observat doar că această experienţă În-braţe are un efect impresionant de sănătos asupra bebeluşilor şi că îngrijirea lor nu mai pune "probleme". Corpul lor era moale şi se conforma oricărei poziţii care convenea purtătorului - dintre care unii chiar îşi atârnau bebeluşii pe spate, ţinându-i de încheietura mâinii. Nu vreau să recomand această poziţie, dar faptul că e posibilă arată ce poate însemna confort pentru un bebeluş. La polul opus se află disconfortul disperat al bebeluşilor plasaţi cu grijă în pătuţ sau cărucior, acoperiţi cu grijă şi lăsaţi să înţepenească de dorul unui corp viu, unde le este, prin natura lor, locul de drept - un corp aparţinând cuiva care le "crede" plânsetele şi le alină dorul cu niste braţe primitoare.

De ce incompetenţa societăţii noastre? Din copilărie suntem învăţaţi să nu ne încredem în cunoaşterea instinctivă. Ni se spune că părinţii şi profesorii ştiu mai bine şi când sentimentele noastre nu se circumscriu ideilor lor, trebuie că greşim. Condiţionaţi deja să nu ne încredem în ceea ce simţim şi să ne desconsiderăm explicit sentimentele, suntem uşor de convins să nu credem bebeluşul al cărui plâns spune "Ia-mă în braţe!", "Ar trebui să fiu lipit de corpul tău!", "Nu mă lăsa!". Ne anulăm răspunsul natural şi urmăm modelul prezentat de "experţii" în creşterea copilului. Pierderea încrederii în expertiza noastră înnăscută ne face să bâjbâim de la o carte la alta pe măsură ce fiecare modă trece.

Este importat să înţelegem cine sunt adevăraţii experţi. Al doilea mare expert în îngrijirea copilului se află înlăuntrul nostru, la fel de sigur cum caracterizează fiecare specie supravieţuitoare, specie care, prin definiţie, ştie cum să aibă grijă de puii ei. Cel mai mare expert dintre toţi este, desigur, bebeluşul - programat, în milioane de ani de evoluţie, să semnaleze celor de neamul său, prin sunet şi acţiune, când îngrijirea este incorectă. Evoluţia este procesul rafinat care a cizelat comportamentul nostru înnăscut cu o precizie magnifică. Semnalul bebeluşului, înţelegerea acestui semnal de către ai săi, impulsul de a-l asculta - toate fac parte din caracterul speciei noastre.

Îngâmfatul intelect s-a dovedit sub-calificat să ghicească cerinţele autentice ale puilor de om. Se pune des întrebarea: Trebuie să-l ridic pe bebeluş când plânge? Sau să-l las puţin să plângă mai întâi? Sau să las bebeluşul să plângă până înţelege cine-i şeful, să nu cumva să ajungă un "tiran"?

Nici un bebeluş nu ar fi de acord cu vreuna din aceste situaţii. În unanimitate, ei ne spun în modul cel mai clar că nu ar trebui să fie puşi jos deloc. Cum această opţiune nu a mai fost luată în calcul la scară largă în societatea occidentală contemporană, relaţia dintre părinte şi copil a ajuns rapid una de adversitate. Problema care s-a pus a fost cum să faci copilul să doarmă în pătuţ, nici nu s-a mai luat în calcul dacă acest fapt se opune sau nu plânsetelor copilului. Deşi cartea lui Tine Thevenin, “Patul Familial” şi altele au deschis ceva drumuri înspre obiceiul de a culca copiii împreună cu părinţii, principiul cel mai important nu a fost discutat explicit: să acţionezi împotriva naturii noastre ca specie înseamnă, inevitabil, să pierzi din starea de bine.

Odată ce am înţeles şi acceptat principiul de a respecta aşteptările noastre înnăscute, vom putea descoperi cu precizie care sunt aceste aşteptări - în alte cuvinte, ce ne-a obişnuit evoluţia să experimentăm.

Rolul formator al etapei În-Braţe

Cum am ajuns să consider etapa În-Braţe crucială în dezvoltarea unei persoane? Mai întâi, am văzut oamenii relaxaţi şi fericiţi din pădurea sud-americană cărându-şi încolo şi-ncoace bebeluşii, fără să-i pună jos deloc. Încet-încet am reuşit să văd o legătură între acest fapt simplu şi calitatea vieţii lor. Abia mai apoi am ajuns la anumite concluzii despre felul în care situaţia de a fi în contact constant cu un îngrijitor activ este esenţială pentru dezvoltarea din etapa postnatală iniţială.

Pe de o parte, se pare că persoana care poartă bebeluşul (de obicei mama în primele luni, apoi deseori un copil între 4 şi 12 ani, care-l aduce la mamă pentru hrănire) aşază fundaţia pentru experienţa ulterioară. Bebeluşul ia parte în mod pasiv la alergarea, mersul, râsul, vorbitul, munca sau joaca purtătorului. Activităţile specifice, ritmul, inflexiunile limbajului, diversitatea peisajelor, noaptea şi ziua, variaţiile de temperatură, umiditatea şi uscăciunea, precum şi sunetele vieţii în comunitate formează o bază pentru participarea activă ce va începe la vârsta de şase sau opt luni cu târâtul, mersul de-a buşilea şi mersul în picioare. Un bebeluş care a petrecut acest răstimp întins într-un pătuţ, liniştit, ori uitându-se la acoperişul unui cărucior sau la cer, va fi pierdut cea mai mare parte a acestei experienţe esenţiale.

Datorită nevoii copilului de a participa, mai este important ca îngrijitorii să nu stea pur şi simplu şi să se uite la bebeluş sau să întrebe încontinuu ce vrea bebeluşul, ci să ducă o viaţă activă ei înşişi. Ocazional, nu te poţi abţine să-i dai bebeluşului un şir de pupici; totuşi, un bebeluş care este programat să te urmărească trăindu-ţi viaţa ta ocupată, este confuz şi frustrat când îţi petreci timpul uitându-te la el cum şi-o trăieşte pe-a lui. Un bebeluş preocupat să absoarbă tot ce înseamnă viaţă trăită de tine, este confuzionat total când îi ceri s-o dirijeze el.

A doua funcţie esenţială a etapei În-braţe pare să fi scăpat atenţiei tuturor (inclusiv a mea, până la mijlocul anilor '60). Aceasta este de a oferi bebeluşilor mijlocul de a descărca energia în exces până când sunt capabili să o descarce singuri. În lunile de dinainte de a fi mobili cu propriile puteri, bebeluşii acumulează energie din hrană şi de la soare. Aşadar, un bebeluş are nevoie să fie în contact permanent cu un câmp energetic al unei persoane active, care să descarce excesul nefolosit de către fiecare dintre ei. Aceasta explică de ce bebeluşii Yequana erau atât de relaxaţi - pentru că nu se înţepeneau, nu loveau, nu se arcuiau sau flexau pentru a se elibera de o acumulare inconfortabilă de energie.

Pentru a oferi experienţa optimă În-braţe, trebuie să ne descărcăm energia proprie în mod eficient. Cineva poate să liniştească rapid un bebeluş agitat alergând sau sărind cu copilul, dansând sau făcând orice altceva ce elimină excesul propriu de energie. O mamă sau un tată care trebuie brusc să meargă până afară să ia ceva, nu are nevoie să spună "Ţine copilul. Eu mă duc până jos la magazin." Cel care se duce poate lua cu el copilul, într-o plimbare. Cu cât mai multă acţiune, cu atât mai bine.

Bebeluşii - ca şi adulţii - simt o tensiune când circulaţia energiei prin muşchi este stânjenită. Un bebeluş care fierbe de prea multă energie cere acţiune: să meargă sărind prin cameră sau să fie legănat de mâini sau de picioare. Câmpul energetic al copilului va profita imediat de cel al adultului care tocmai se descarcă. Bebeluşii nu sunt obiecte fragile pe care să le manevrăm cu mănuşi. De fapt, un bebeluş tratat drept fragil în această fază formatoare poate fi convins că, de fapt, este fragil.

Ca părinţi, puteţi să vă însuşiţi uşor măiestria care vine odată cu înţelegerea fluxului de energie. În acest proces veţi descoperi multe feluri în care să vă ajutaţi bebeluşul să-şi păstreze tonusul muscular relaxat al stării de bine ancestrale şi să-i daţi o parte din calmul şi confortul de care are nevoie ca să se simtă acasă în această lume."

Copyright ©1991 by Jean Liedloff, apărut pentru prima oară în revista "Mothering", iarna 1989.
Tradus cu acordul: Liedloff Continuum Network, de catre Claudia Neacsu
Articol preluat de pe http://attachmentparenting.ro