Bucuresti, 4 septembrie, 2012: MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România îl aduce
la Bucureşti pe unul dintre cei mai renumiţi doctori obstetricieni din lume.
Doctorul francez Michel Odent, va susţine o conferinţă şi trei zile de
workshop, în perioada 28 septembrie – 1 octombrie 2012. Cel
care a răspândit ideile sale pe toate cele cinci continente, a marcat profund
domeniul naşterii şi a fost cel care a discutat prima oară despre “naşterea în
apă” şi saloane de tip “rooming-in” pentru mamă şi bebeluş, concepte
implementate apoi în unităţile de naştere din întreaga lume.
Doctor în ştiinţe, Michel Odent este autorul
a peste 50 de lucrări ştiinţifice şi a publicat 12 cărţi, traduse în 22 de
limbi. Născut în 1930 în
Franţa, dr. Michel Odent a urmat cursurile Universităţii de Medicină din Paris,
specializându-se în chirurgie. A studiat îndeaproape fenomenul naşterii atât ca
medic, în cadrul SpitaluluiPithiviersdin Franţa (1962-1985), fiind în acelaşi timp fondator şi
coordonator al Primal Health Research, centru de
cercetare privind sănătatea primară, aflat la Londra.
A introdus în unităţile de naşteri atmosfera
de acasă, relaxantă şi cât mai familiară. Totodată a fost cel care a promovat naşterea
cât mai puţin traumatizantă, contactul imediat dintre mamă şi bebeluş şi
iniţierea alăptării în primele ore de viaţă. A răspândit
conceptele sale pe toate cele 5 continente şi a inspirat femei din întreaga
lume în ceea ce priveşte naşterea.
Evenimentul de la
Bucureşti va avea doua componente: semniariile de pregătire doula[1], care vor dura 3
zile şi 1 zi de conferinţă în care dr. Michel Odent se va întâlni cu mamicile
din România şi le va vorbi despre cum se
poate naşte cât mai puţin traumatizant, care sunt consecinţele tipului de
naştere ales pentru mamă şi copil, cum se explică un anumit comportament al
femeii în timpul naşterii, care sunt rezultatele ultimelor cercetări din
domeniul sănătaţii primare şi alte subiecte la fel de captivante.Toate
detaliile despre eveniment se regasesc pe site-ul www.michelodent.ro.
La
seminariile de formare doule susţinute
de dr. Michel Odent şi moașa Liliana Lammers,
viitoarele doule sau cele care deja practică această meserie vor afla informaţii
despre doula şi rolul ei la naştere, psihologia naşterii, beneficiile apei în
travaliu, interacţiunea imediată între mamă şi copil, iniţierea alăptării, etc.
La finalul workshop-urilor
participantele vor primi un certificat de absolvire, recunoscut în toată lumea.
Evenimentul de la
București este organizat alături de Leagănul Vieţii şi Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare, cu sprijinul Chicco și în parteneriat cu Alpha Bank, Apa Nova, Avon Baby,
Dorna, Stem Sure;
fiind recomandat dePRO TV – emisiunea “Ce se întâmplă
doctore?”, revista “Ce se întâmplă doctore?”, și susținut de grupul Mediafax, The
One, Gandul, Depici.ro, Sexgen.ro
***
Conform unui studiu
realizat în 2012 de Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil, 30% dintre naşteri au fost prin operaţie cezariană. Privită în dinamică,
această cifră arată că, în ultimii 10 ani, ponderea naşterilor prin cezariană,
s-a tripla, în România. Această creştere a fost explicată de medici, în
interviurile de grup, prin teama de malpraxis şi frica de durere.
Același studiu arată că doar 27% dintre femei au ştiut că au dreptul să
aibă un însoţitor pe durata travaliului. Peste 50% au declarat că nu era
permisă în sala de travaliu prezenţa unui însoţitor (ales de ele). De asemenea,
doar 54% dintre femeile intervievate au primit informaţii de la profesionişti,
cu privire la evoluţia travaliului, iar proporţia celor care au beneficiat de
tehnici pentru eliminarea durerilor sau al disconfortului nu a depăşit 35%.
[1]Doula este o persoană
specializată care oferă viitoarei mămici sprijin psihologic şi fizic, fără a se
implica în actul medical.
Incepând de azi am aprobare pentru a traduce informaţiile, gândurile, ideile scrise de o mama pe un blog drag mie www.hobomama.com.
Lauren Wayne este scriitoare şi mamă, in Seattle, Washington, SUA. Călătoreşte pe şine alături de soţul ei, Crackerdog Sam, copilul lor, Mikko Lint Picker, şi pisicuţa, d-na Pim. Încearcă în fiecare zi să fie mamă în mod intenţionat şi cu har.
"Am citit nenumărate cărţi şi site-uri pentru a mă pregăti să alăptez. Nu am avut luxul de a vedea mai mult de un cuplu mamă-copil alăptând, aşa că am vizionat clipuri video şi desene creionate cu săgeţi şi însemnări. Am incercat să-mi imaginez cum ar fi şi să vizualizez cum să-mi ţin copilul la piept. Am imitat poziţionarea capului copilului pentru a prinde mamelonul bine şi mi-am înghiontit soţul pentru a-i arăta ce am învăţat. Am învăţat toate etapele împreună cu soţul meu, ca şi când l-aş fi pregătit să alăpteze, dar, în realitate, doar pentru a-mi consolida ceea ce am citit şi în speranţa că el va putea să-mi amintească dacă voi greşi ceva. Moaşa avea o păpuşă maronie în birou pe care o trata cu acelaşi respect pe care l-ar acorda unui bebeluş, înfăşurând-o cu atenţie în păturica ei după ce termina demonstraţia. Mi-a arătat cum se ţine papuşă în poziţia burtică-pe-burtică, nu în poziţia de hrănire cu biberonul(“tummy-to-sky”). Am ţinut corpul mic de plastic pe pieptul meu pentru a vedea dacă am înţeles. M-am simţit aiurea, dar nu atunci cand le-am văzut pe moaşe cu câtă dragoste schimbau păpuşa de scutec. Moaşele cred în importanţa repetiţiei acestui lucru şi eu la fel.
Când aveam 8 ani, mama mea a rămas insarcinată în mod neaşteptat şi, desigur, am fost curioasă să ştiu despre toate lucrurile nerostite şi ascunse. A fost momentul în care părinţii mei au luat cărţi despre “corpul nostru în schimbare” şi despre cum vin copiii. Nu îmi amintesc să fi evitat discuţia cu voce tare despre aceste subiecte sau să fi creat jenă. M-am simţit oarecum indecentă citind aceste cărţi cu fotografii arătând oameni goi, chiar în sufragerie, împreună cu parinţii mei ------dar, hei, ei mi le-au dat! Când fratele meu s-a născut, tatăl meu, roşu la faţa, a simţit nevoia de a explica circumcizia fratelui meu, în timp ce eu ma uitam lung la fratele meu nou-născut, aflat în incubator după operaţia sa ----de parcă l-aş fi întrebat! (Adaug, băiatul meu este intact, fiind o decizie personală!)
Cu toate aceste lucruri noi, învăţate şi explorate, am găsit alăptarea, privind-o pe mama mea, ca fiind fascinantă şi un pic........ei bine, nu mă pot gândi la un cuvânt potrivit. Ruşinos? Deranjant? Am vrut să ma holbez, dar am considerat acest lucru ca fiind privat şi eu chiar nu ar trebui să mă uit. Am început să-mi hrănesc păpuşa proprie, o băgam sub tricou, dar numai în privat pentru a nu părea cuiva că aş fi vulgară.
Cum învăţam să alăptam? Cum sunt educate mamele să o facă? Multe din ele învaţă la cursuri sau din cărţi, ajutate de profesionişti: consultanţi în lactaţie, moaşe sau asistente medicale, iar apoi trecând prin proba de foc în care sunt aruncate: de a-şi hrăni proprii copii. Toate pregătirile sunt terminate şi apare un nou-născut flămând, aşteptând să fie hrănit, iar şi iar -------- noi am invăţat, dar ni se pare totul atât de străin. Prima dată, când am aşteptat să mi se aducă bebeluşul la sân, m-am îngrijorat de faptul că asistentele medicale care planau asupra bebeluşului să nu gândeasca că aş fi fost o perversă.
Alăptarea se învaţă exact ca şi cum înveţi să te speli pe mâini sau să mănânci sau să te îmbraci ----nu există nici o educaţie cu semnificaţie clinică. Evenimentele doar se întâmplă, deseori atât de natural, nimeni nu poate ajuta, doar văzând şi acţionând.
Şi aşa, mi-am găsit locul în educaţia alăptării, cu toate că nu sunt instruită profesional, nici măcar nu încerc sa fac ceva, nu fac altceva decât să-mi hrănesc copilul. Aşa că, de fiecare dată cand îmi desprind sutienul şi îmi pun copilul la sân în restaurant, în casă, în autobuz, în parc, la concert, pe vapor, mă simt ca fiind un educator pentru alăptare! Arăt cum se face!" Scris de Lauren Wayne, publicat pe site-ul www.hobo.mama
Termenul de “breastcrawl” provine din limba engleză, “breast” = sân şi “to crawl”= a se târâ, a se furişa, a merge încet. Bebeluşul odată ieşit la lumina zilei urmează a fi pus pe pieptul mamei sale.Mama stă în poziţia culcat cu sânii dezgoliţi, iar bebeluşul sănătos va veni în contact cu pielea mamei.În primele 30-60 de minute după naştere, bebeluşii au înclinaţia naturală de a se târâ pe pieptul mamei în căutarea sânului, pentru a se hrăni.Cel mai bine va funcţiona la bebeluşii care nu au primit prin sângele mamei analgezice sau anestezie înainte de a se naşte. Contactul dintre mamă şi bebeluş în decursul primei ore după naştere este extrem de necesar (pe lângă multe alte beneficii) pentru iniţierea alăptării, pentru a da un start bun alăptării. Nivelul de oxitocină creşte în acele momente şi va asigura curgerea laptelui. Dr. Christina Smillie descria acest contact ca pe un “dans între mamă şi copil”. Bebeluşul va avea pumnii încleştaţi, în ei regasindu-se lichid amniotic.Este indicat ca mâinile lui să nu fie şterse.Mirosul cunoscut bebeluşului îl va ghida în calea lui către sânii mamei.Aceştia secretă o componentă cu miros similar lichidului amniotic. Uneori, înainte de a nimeri cu gura sânul mamei, bebeluşul atinge sânii cu pumnii lui realizând un uşor masaj ce determină eliberarea hormonului numit oxitocină. După naştere, nou-născutul sănătos prezintă o stare de alertă, menţionată ca fiind o primă fază de reactivitate. Mama interacţionează cu bebeluşul, vizual, olfactiv, tactil.Temperatura plăcută a organismului mamei va regla temperatura nou-născutului. Toate acestea vor da bebeluşului siguranţă, starea lui devine liniştită, calmă şi va determina creierul să elibereze oxitocină inducând relaxarea totală.Bebeluşii separaţi de mama lor la naştere plâng excesiv. Reflexul de a păşi al nou-născutului favorizează împingerea picioarelor în abdomenul mamei pentru a se propulsa către pieptul ei. Presiunea rezultată din împingerea picioruselor va ajuta la expulzarea placentei şi la reducerea hemoragiei uterine. La scurt timp bebeluşul va găsi sursa de hrană cu miros unic, cu temperatură potrivită – sânul mamei lui! Bărbia şi buza lui inferioară vor atinge sânul mamei, gura bebeluşului se va deschide larg şi va continua să caute mamelonul până când acesta va fi prins, iar bebeluşul se va considera ataşat la sân. Primul lapte de care va beneficia nou-născutul este colostrul, bogat în anticorpi care vor influenţa imunitatea de-a lungul vieţii. Instinctele bebeluşului au dat startul procesului de învăţare, iar el ştie acum că se poate hrăni cu succes şi va fi capabil să se ataşeze la sânul mamei pentru următoarea hrănire. Bebeluşul se hrăneşte ori de câte ori doreşte, ori de câte ori simte nevoia, ori de câte ori îi este foame. Nu poţi impune un program de hrănire unui nou-născut! Nu merită! Nevoia de supt a bebeluşului este un bun răspuns biologic.
Pentru multe decenii, atât părinţii cât şi specialiştii au împins nou-născuţii la sânul mamei când au considerat ei. De fapt, la naştere, bebeluşul ştie mai multe decât ei. Important este ca părinţii şi profesioniştii din domeniu să primească informaţia necesară, corectă, să fie dispuşi să o aplice, să permită crearea unui mediu liniştit în care nou-născutului să i se dea voie să-şi manifeste instinctul, să realizeze acest uimitor “breastcrawl” sau ceastă târâre către sânul mamei sau această cale către primul lapte de la sânul mamei sau această ataşare la sânul mamei.
Marile organizaţii mondiale UNICEF, Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi UNICEF, Organizatia Mondială a Sănătăţii şi “World Alliance For Breastfeeding Action” au realizat un scurt film necesar pentru a încuraja mamele din ţările în curs de dezvoltare să alăpteze. Reprezintă ideea de bază a unui program educaţional pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii. În anul 2007, scopul principal al “Săptămânii Mondiale a Alăptării” a fost de a promova acest ideal.
Iniţierea alăptării imediat după naştere are un mare potenţial: 16% din decesele neonatale ar putea fi evitate dacă alăptarea are loc în prima zi după naştere şi 22% dintre ele dacă alăptarea este iniţiată în prima oră de la naştere.
Vă invit să vizionaţi acest uimitor, emoţionant, încurajator, fascinant film. Merită din plin!
de dr. Jack Newman şi Edith Kernerman, IBCLC Există multe motive pentru care un bebeluş poate refuza sânul. De cele mai multe ori există o combinaţie de motive. De exemplu, un bebeluş cu fren lingual foarte strâns poate lua sânul foarte bine dacă nu există şi alţi factori la mijloc; dacă i se introduce biberonul foarte devreme sau mama are sfârcurile şi areolele umflate de lichid de la fluidele pe care le primeşte în timpul travaliului şi naşterii, atunci situaţia se poate schimba de la "destul de buna” la "nu merge deloc”. 1.Unii bebeluşi nu sunt în stare să sugă sau sug puţin, ca urmare a medicamentelor primite de mamă în timpul travaliului. Narcoticele sunt responsabile pentru astfel de situaţii. Meperidine (Demerol) este destul de nociv pentru bebeluş pentru că e reţinut în sânge pentru o perioadă lungă de timp şi afectează modul în care suge bebeluşul pentru mai multe zile. Morfina din anestezia epidurală(Epimorph) poate determina bebeluşul să fie refractar suptului sau prinderii sânului; anestezia epidurala intră în sângele mamei şi, prin urmare, ajunge şi în sângele copilului înainte de naştere. Alte intervenţii în timpul travaliului şi al naşterii (de ex.lichide intravenoase în cantitate mare) pot îngreuna acceptarea sânului de către bebeluş (pentru mai multe amănunte recomandăm cartea “The Latch and other keys to successful breastfeeding”, de Jack Newman & Teresa Pitman, capitolul 4). 2.Anomalii ale gurii bebeluşului " boltă palatină despicată" afectează prinderea sânului şi ataşarea corectă la sân a bebeluşului. Uneori despicătura palatină nu este evidentă afectând doar partea din spate a palatului (moale). 3. Un copil învaţă să sugă la sân doar prin alăptare. Sfârcurile artificiale interferează cu modul în care bebeluşul va lua sânul. Bebeluşii nu sunt proşti. Dacă primesc flux lent de la sân (aşa cum este de aşteptat în primele zile) şi flux puternic de la biberon nu vor face confuzii şi se vor descurca destul de repede preferând fluxul puternic. 4. În cazul în care mama posedă sfârcuri foarte mari sau plate, bebeluşul întâmpină dificultăţi de prindere a sânului, dar, de obicei, nu e imposibil de prins. De obicei, multe femei spun că au sfârcuri plate sau ombilicate. De fapt, sfârcurile plate sunt normale, dar trăim într-o societate în care hrănirea cu biberonul e considerată un lucru normal, iar dacă sfârcurile mamei nu sunt similare unei tetine, atunci i se spune că sfârcurile ei sunt plate. 5. Frenul lingual(aşa zisa aţă a limbii) scurt poate duce la dificultăţi de prindere a sânului de către copil. Aceasta nu este, strict vorbind, considerată o anomalie şi, prin urmare, mulţi experţi consideră că nu poate interfera cu alăptarea; multe studii, în schimb, arată că poate interfera cu alăptarea.
Cu toate acestea, una din cele mai frecvente cauze a faptului că bebeluşii refuză să ia sânul derivă din convingerea că bebeluşii trebuie hrăniţi la sân în primele zile la fiecare 2-3 ore sau la un alt fel de program aberant. Bebeluşii nu sunt meniţi să fie hrăniţi după ceas, mai ales în primele zile. Atunci când există credinţa într-un program şi încercarea de a stabili un orar care poate duce la anxietate, nu ar trebui să surprindă faptul că unii bebeluşi vor dezvolta o aversiune faţă de sân; de ex. când un bebeluş nu e hrănit după 3 ore de la naştere, frecvent e pus forţat la sân, e ţinut cu forţa nefiind pregătit, nefiind interesat de sân, nefiindu-i foame. În cazul în care această abordare proastă duce la panică şi se naşte ideea că "bebeluşul trebuie hrănit” se apelează la alternative de hrănire (dintre care cea mai rea este biberonul!) ducând la agravarea situaţiei şi la un cerc vicios.
Nu există nici o dovadă că un nou-născut sănătos, la termen, trebuie hrănit la fiecare 3 ore (sau 2 ore, în fine!) . Nu există nici o dovadă că bebeluşii vor avea nivel scăzut de zahăr în sânge dacă nu sunt hrăniţi la 3 ore (problema nivelului scăzut de zahăr în sânge a devenit o isterie în masă care, ca toate isteriile, derivă dintr-un sâmbure de adevăr, probabil, dar care cauzează mai multe probleme, incluzând şi probleme ca: mulţi bebeluşi primesc lapte praf când de fapt ei nu au nevoie de el, sunt separaţi de mama lor când de fapt ei nu ar trebui să fie separaţi). Bebeluşii ar trebui să fie împreună cu mama lor, în contact piele pe piele în cea mai mare parte a zilei. Când vor fi pregătiţi ei vor căuta sânul singuri (= breastcrawl). Bebeluşul trebuie să aibă contact cu mama imediat după naştere pentru a permite mamei şi bebeluşului să-şi găsească timp pentru a preveni cele mai multe situaţii în care bebeluşul nu poate apuca sânul. Pielea mamei oferă căldură bebeluşului altfel decât o lampă de încălzire. Mama lângă copil timp de 5 minute nu este o soluţie. Mama şi copilul trebuie să fie împreună până când copilul poate lua sânul în guriţă, fără să fie forţat, fără să aibă o limită de timp("trebuie să cântăresc bebeluşul”, "trebuie să dăm vitamina K bebeluşului” etc sunt proceduri care pot aştepta!). Acest lucru poate dura 1-2 ore sau mai mult.......
Dar totuşi bebeluşul refuză sânul! Cam cât de mult timp putem aştepta? Nu există nici un răspuns evident pentru această întrebare. Desigur, în cazul în care un bebeluş nu arată interes pentru sân timp de 12-24 ore după naştere ar fi util să se facă ceva, mai ales că politica multor spitale spune că mama e externată după 24 până la 48 ore. Ce se poate face? 1. Mama ar trebui să înceapă să se mulgă şi primul lapte, numit colostru, să fie dat bebeluşului, de preferat a nu se folosi biberonul, ci cana specială sau degetul mamei. Dacă colostrul este greu de obţinut (de multe ori, în primele zile, mulsul manual e mult mai bun faţă de mulsul cu o pompă), atunci apa îndulcită ar fi cea mai nimerită pentru primele zile. Cu ajutorul hrănirii cu degetul mulţi bebeluşi vor încerca apoi să apuce sânul şi vor începe să sugă. În momentul în care bebeluşul începe să sugă bine, hrănirea cu ajutorul degetului va fi oprită şi bebeluşul pus la sân de câte ori doreşte. Hrănirea cu ajutorul degetului este o procedură care poate ajuta bebeluşul să ia sânul şi nu o metodă primară de evitare a biberonului, deşi degetul poate fi utilizat pentru evitarea biberonului, dar o cană specială ar fi o opţiune mult mai bună. Prin urmare hrănirea cu ajutorul degetului se face înainte de a încerca punerea la sân a bebeluşului pentru a fi pregătit să ia sânul. 2. Înainte de a naşte mamei trebuie să i se stabilească un ajutor competent şi pentru următoarele 4 sau 5 zile după naştere. Mulţi bebeluşi nu pot prinde sânul în prima zi de viaţă, ci doar după ce cantitatea de lapte creşte substanţial, cam după 3-4 zile de la naştere. Mama trebuie să primească ajutor astfel încât să se evite asociaţiile negative. 3. Apărătorile pentru sân folosite înainte de venirea abundentă a laptelui (posibil în ziua a 4 a sau a 5 a) este o practică dăunătoare. Utilizate aiurea aceste apărători pot daună cantităţii de lapte, iar bebeluşul poate refuza să ia sânul fără acestea. Odată ajunşi acasă bebeluşul tot refuză sânul. Ce să facă mama acum?
Singurul şi cel mai important factor care influenţează bebeluşul să ia sânul este producţia de lapte dată de sânii mamei. Dacă laptele este abundent bebeluşul va lua sânul în 4 până la 8 săptămâni de la naştere în aproape toate cazurile. Personalul specializat în alăptare din spital trebuie să ajute bebeluşul să prindă sânul imediat după naştere, alături de mamă, astfel încât să nu se aştepte atât de mult timp. Deci, importantă este menţinerea producţiei de lapte şi evitarea biberonului. Biberonul interferează şi este mai bine să se folosească alte metode de hrănire (cu o cană specială), dacă se poate, dar dacă mama consideră că nu are de ales atunci să facă aşa cum simte. 1. Mama să înveţe cele mai bune poziţii de alăptare şi de prindere a sânului de către copil de la un consultant în lactaţie. Sânul se comprimă pentru ca bebeluşul să primească un jet mai mare de lapte. Mama să încerce să pună bebeluşul la sânul pe care el îl preferă sau la sânul care produce mai mult lapte sau mama să stea pe partea pe care se simte confortabil dacă ce am enumerat mai devreme nu se aplică. 2. Dacă bebeluşul prinde sânul bine atunci se va auzi cum suge şi cum înghite laptele. 3. Dacă bebeluşul nu ia sânul mama nu trebuie să încerce să-l forţeze să stea la sân; nu va merge. Bebeluşul poate deveni isteric. Bebeluşul dacă nu doreşte sânul se mişcă de lângă sân şi se încearcă punerea lui mai târziu. Este bine ca bebeluşul să fie plimbat, apoi se încearcă iar să fie pus la sân. 4. În cazul în care bebeluşul prinde sânul şi suge o dată sau de două ori apoi lasă sânul nu înseamnă că suge bine; înseamnă că nu poate prinde sânul deloc. 5. Dacă bebeluşul refuză sânul, mama nu trebuie să ţină sânul aproape de el până devine nervos. Mama poate încerca hrănirea cu degetul pentru câteva secunde până la 1-2 minute şi apoi să încerce din nou să-i ofere sânul. Hrănirea cu degetul este folosită în principal pentru a pregăti copilul să apuce sânul. 6. În cazul în care bebeluşul nu ştie să apuce sânul, se continuă hrănirea cu cea mai uşoară metodă pentru mamă. Dar, metoda hrănirii cu cana specială funcţionează mai bine şi este mult mai indicată decât hrănirea cu biberonul. 7. Folosirea unui tub fin special, ataşat sânului poate fi utilă, dar necesită ajutor. Bebeluşul va fi încântat să prindă sânul dacă fluxul este rapid, iar acel tub ajută în alăptare prin creşterea fluxului. 8. La aproximativ două săptămâni de la naştere, o schimbare în ceea ce mama a făcut de multe ori pare a trimite un mesaj bebeluşului că "există mai mult de un singur mod pentru a face acest lucru”. Dacă mama a folosit doar metoda hrănirii cu degetul, schimbarea ei cu o cană specială, uneori, ar fi binevenită. Dacă mama a hrănit doar cu biberonul atunci schimbarea lui cu degetul poate merge (poate doar dacă înainte de a încerca punerea bebeluşului la sân se încearcă modul de hrănire cu degetul şi bebeluşului i se va părea fluxul prea lent atunci se continuă hrănirea cu cana specială sau biberonul). Cum se mentine si se creste productia de lapte matern
1. Mama să mulgă laptele des, de cel puţin 8 ori pe zi, folosind o pompă bună, de preferat dublă, pentru a scoate lapte din ambii sâni în acelaşi timp. Cel mai bine este să se mulgă după ce bebeluşul este hrănit.Unele mame găsesc mulsul manual mai uşor şi la fel de productiv ca pompa de muls. Comprimând sânul în timpul mulgerii creşte eficienţa pompei şi creşte şi producţia de lapte. 2. În cazul în care copilul nu a luat sânul în ziua a 4 a sau a 5 a, mama poate începe să ia tablete naturale din ierburi, de ex. fenicul, anason, pentru a creşte fluxul de lapte. 3. Dacă mama trebuie să folosească apărători pentru sâni(şi nu o sfătuim să o facă!), să nu le folosească până ce nu se stabilizează producţia de lapte (cel puţin 2 săptămâni după naştere).
Mamele nu trebuie să se descurajeze. Important este să ceară şi ajutor specializat, să nu încerce să treacă singură prin aceste momente.
"Ajutați mamele să iniţieze alăptarea după o jumătate de oră de la naştere!” "Mamele care au născut natural într-o maternitate e necesar să confirme că într-o jumătate de oră de la naştere copiii au avut contact cu pielea lor pentru cel puţin 30 de minute şi au primit ajutor de la un membru specializat în iniţierea alăptării. Cel puţin 50% dintre mamele care au născut prin cezariană e necesar să confirme că li s-au adus copiii într-o jumătate de oră de când ele se simt în stare, pentru a lua contact cu pielea lor." (citat din “Criterii globale ale OMS/UNICEF pentru inițiativa “Spitalul prieten al copiilor”, 1992)”
Nou născuţii sunt separaţi la naştere de mamele lor şi nu sunt puşi la sân multe ore după aceea sau, uneori, se aşteaptă zile pentru ca laptele "să vină”. Această practică are un potenţial dăunător pentru alăptare, dar şi pentru relaţia mamă-copil, relaţie adesea numită "bonding”(LE: termenul tradus înseamnă angajament, nepotrivit în contex, aşa că îl voi lăsa în limbă engleză). Contactul timpuriu al mamei cu copilul (“skin-to-skin”), precum şi posibilitatea de a alăpta în prima oră după naştere sunt foarte importante. Contactul piele pe piele şi suptul sunt strâns legate între ele.
Observaţiile lui Widstrom si al.(1987) asupra a 10 nou-născuţi şi ale lui Righard&Alade (1990) asupra a 38 nou-născuţi au arătat că bebeluşii care nu au fost sedaţi urmează un model previzibil de pre-alimentare dacă sunt ţinuţi la pieptul mamei după naştere, doar că timpul variază. Mişcarea a început după 12 până la 44 minute şi a fost urmată de supt spontan cu un bun ataşament după 27 până la 71 minute. Widstrom a observat că mişcările de supt au înregistrat un vârf după 45 de minute, ulterior au absentat de la o jumătate de oră până la 2 ore după naştere.
După cezariană, iniţierea alăptării poate fi întârziată. Condiţia contactului piele pe piele este, uneori, întârziată inevitabil, dar aceasta nu ar trebui să constituie o rutină. După cezariană cu anestezie locală, alăptarea poate fi iniţiată imediat de cele mai multe ori. Cu anestezie generală, alăptarea poate fi iniţiată în decurs de câteva ore, în momentul în care mama se simte conştientă.
Efectul contactului timpuriu piele pe piele mamă-copil asupra alăptării
Mai multe studii cvasi-experimentale au examinat influenţa contactului postnatal timpuriu asupra iniţierii şi continuării alăptării, iar în unele cazuri, aspecte ale interacţiunii mamă-copil.
Righard & Alade (1990) au studiat efectul timpuriu al contactului piele pe piele mamă-copil de la începutul alăptării. Au comparat două grupuri de nou-născuţi (decizia a aparţinut mamelor şi moaşelor): grupul “cu contact după naştere” şi grupul “separat după naştere”. Grupul “cu contact după naştere” (38 nou-născuţi) au avut imediat contact cu mama lor cel puţin o oră, iar 24 dintre nou-născuţi au supt corect după o medie de 49 minute. Grupul “separat după naştere” (34 nou-născuţi) a început contactul imediat după naştere, a fost separat 20 de minute mai târziu. Doar 7 dintre nou-născuţi au supt efectiv, diferenţa fiind semnificativă.
4 studii ale lui Sosa et al, 1976;Chateau & Wiberg, 1977a; Thomson, Hartsock & Larson, 1979; Ali & Lowry, 1981, au arătat faptul că contactul piele pe piele timpuriu duce la o creştere semnificativă a ratei alăptării de la 2 la 3 luni. Un studiu al lui Strachan-Lindenberg, Cabrera & Jimenez, 1990 a arătat un efect doar după o săptămână, iar alte 2 studii: Salariya, Easton&Cater, 1978; Taylor et al, 1985 nu au arătat nici un efect semnificativ.
Sosa et al.(1976) au studiat 40 de femei din Guatemala repartizate aleatoriu într-un grup cu contact timpuriu sau într-un grup de control, cu o vizită acasă. Grupul cu contact timpuriu a iniţiat contactul după ce placenta a fost eliminată, epiziotomia cusută şi a fost de 45 minute. Grupul de control a avut contact postpartum după 24 de ore. După 3 luni, 72 % din nou-născuţii din grupul cu contact timpuriu erau încă alăptaţi comparativ cu doar 42 % din nou-născuţii din grupul de control. Durata medie a alăptării a fost de 196 de zile pentru cei din grupul cu contact timpuriu şi 104 zile pentru cei din grupul de control.
Chateau & Wiberg (1977a) au studiat 40 de primipare din Suedia. Mamele au fost aleator puse într-un grup de control şi într-un grup de intervenţie cu “extra contact” (15-20 minute de supt şi contact piele-pe-piele dupa o oră de la naştere). La 3 luni, 58% din mamele din grupul de intervenţie cu “extra contact” încă alăptau comparativ cu 26% din grupul de control. Mamele din grupul cu “extra contact” au petrecut mai mult timp privind şi pupand copiii, iar copiii au zâmbit mai mult şi au plâns mai puţin. Thomson, Hartsock & Larson (1979) au comparat efectul contactului timpuriu, iniţiat după 15-30 minute postpartum şi continuat 15-20 minute cu un contact de 5 minute după naştere şi reluat după 12-24 ore, la 30 primipare care intenţionau să alăpteze. După 2 luni postpartum, alăptarea fără supliment a fost prezentă mai mult la cele din grupul cu contact timpuriu. Ali & Lowry (1981) au comparat un grup cu contact de rutină (început după aproximativ 9 ore de la naştere) cu un grup cu contact timpuriu mama-copil ( 45 de minute imediat după naştere, reluat după 9 ore), un total de 74 de mame din Jamaica. Rata de alăptare a fost mare, de 6 săptămâni, la grupul cu contact timpuriu (74%) comparativ cu grupul cu contact de rutină (49%) şi de 12 săptămâni (57 % versus 27%). Strachan-Lindenberg, Cabrera & Jimenez (1990) au studiat efectul contactului timpuriu, promovării alăptării şi rooming-in-ului asupra iniţierii şi continuării alăptării pe un număr de primipare din Nicaragua. 33 de mame au fost repartizate aleatoriu, imediat după naştere, la un grup de control (cu separare de 12-24 ore după naştere) şi la un grup cu contact timpuriu, imediat după naştere, pentru 45 de minute, apoi separaţi. După o săptămană alăptarea exclusivă era semnificativă in rândul grupului cu contact timpuriu, fără diferente majore si dupa 4 luni. Varsta mamelor nu a fost controlata, cu toate ca mai mult de jumatate erau adolescente.
Alte rezultate
Contacul mamei cu nou-nascutul imediat dupa nastere joaca un rol important in mentinerea comportamentului maternal la mamifere si exista dovezi ca este important si pentru oameni (Rosenblatt, 1994). Widström et al (1990) au sugerat ca atingerea timpurie a sfarcului si areolei de catre copil (in termen de 30 de minute de la nastere) are influenta pozitiva asupra relatiei mama/copil in primele zile dupa nastere.
Initierea alaptarii devreme poate creste activitatea uterina post-partum si reduce riscul hemoragiei post-partum.Chua et al.(1994) au inregistrat activitatea uterina a 11 femei din Singapore, imediat dupa eliminarea placentei, inainte, in timpul si dupa alaptare sau stimularea manuala a sfarcurilor. Valoarea mediana a stimularii manuale a fost de 66% si a alaptarii de 93%. Christensson et al (1992) au constatat că nou-născuţii care au luat contact cu mamele lor au avut temperatura axilară şi a pielii mai mare, nivelul de glucoză din sânge mai ridicat la 90 de minute şi au plâns mai puţin faţă de copiii care au stat lânga mamă, dar in alt pat.[...]
Concluzii
Contactul mamă-copil imediat după naştere creşte media alăptării. Este dificil de a face recomandări deorece timpul şi durata contactului timpuriu este diferită. 15-20 de minute de contact mamă-copil în prima oră de la naştere poate fi benefic. Suptul spontan poate apărea între 45 de minute şi 2 ore de la naştere, dar contactul mamă-copil ar trebui să înceapă cât mai devreme după naştere. Dacă copilul este în contact strâns cu mama sa şi nu arată semne că ar fi pregătit să sugă, nu există motive de a fi forţat să o facă. Forţând copilul să sugă atunci când el nu este pregătit poate avea un efect advers asupra alăptării (Widstrom&Thingstrom-Paulsson, 1993).
Mama şi copilul nu ar trebui să fie separaţi după naştere, excepţie făcând cazurile când există un motiv medical inevitabil. După naştere este optim pentru copil să fie lăsat continuu cu mama sa şi să i se permită să se ataşeze spontan la sân ori de câte ori el arată semne că are disponibilitatea de a o face. O recomandare practică minimală ar fi ca după naştere contactul mamă-copil să înceapă în termen de o jumătate de oră şi să continue timp de cel puţin 30 minute. Contactul timpuriu mamă-copil include şi atingerea sfârcurilor mamei cu efecte importante asupra comportamentului maternal şi a “bonding - ului”. Contactul piele pe piele mamă-copil (“skin-to-skin”) imediat după naştere este foarte valoros şi trebuie încurajate atât mamele care vor să alăpteze, cât şi cele care nu intenţionează să o facă.
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii – “Evidence for the Ten Steps to Successful Breastfeeding”, 1998.
