sâmbătă, 25 aprilie 2009
Leapsa
Germina m-a atins (asta am eu in cap cand zic leapsa - imi aduc aminte ca in copilarie jucam leapsa, ne alergam si daca cel care era la rand ma atingea atunci eu trebuia sa o dau mai departe!). Sa scriu despre o carte care mi-a placut!
Germina iti inchipui cat de greu imi este?
De vreo 2 ani incoace m-am afundat in carti despre cum sa cresti, sa educi un copil si in multeee carti cu personajul Winnie, il redescopar cu ajutorul lui Darie.
Dar, printre ele, Serban (dragul meu sot!)mi l-a strecurat pe Zig Ziglar cu a lui carte despre disciplina pozitiva, copilul tratat ca om, nu ca un computer programat de parinti - "Putem creste copii buni intr-o lume negativa".
Si ar mai fi multe alte carti (poate zeci sau peste suta!) pe care le-am citit si mi-au ramas in suflet, dar spatiul nu mi-ar ajunge sa le amintesc!
Si le ating pe Ralu', Hermine, Alexandra.
Hand made
Azi mi-am luat copilul de manuta, ne-am urcat in autobuz, ne-am dat jos in centru si am cautat un loc unde auzisem ca vom vedea ceva special:sub_carturesti!
La intrare ne-a intampinat o domnisoara foarte draguta si calma;l-a invitat pe Darie sa-si aleaga un clestisor cu tot felul de forme lipite.Alegere grea pentru baiatul meu; erau asa multe insirate frumos pe masa, el vroia sa le cuprinda cu ochii pe toate, mana cauta ceva interesant. Si i-a picat pe un leu, dar dupa 2 minute a renuntat la el si a ales un pestisor:
I s-a oferit si o revista Superbebe, dar mi-a pasat-o mie pe motiv ca "e, gh(r)ea!"
Spatiul pe mine m-a impresionat prin continut.Era ceva ce nu mai vazusem de mult si chiar imi doream sa-mi clatesc ochii(macar!).
O cautam cu privirea pe Ana Maria, colega mea de liceu, care imi trimisese o invitatie virtuala, ea fiind prezenta cu produsele create de mainile ei dibace.
Darie deja scanase totul si dadea semne de plecare.Adica nici nu ajunsesem bine si el se saturase.Hmmm! Asa ca m-am gandit sa-l indrum catre ceva.Si ne-am oprit intr-unul dintre workshop-uri unde copii desenau asezati la o masa, iar la sfarsit, desenul lor era interpretat de un psiholog. Am iesit repede si de acolo, Darie nemanifestand nici o atractie!
In drum spre usa, ca dorinta copilului e sfanta, am trecut pe langa un Atelier de fotografie cu un decor minunat, asa ca am profitat(iar sa influentez copilul!) si i-am descris cam ce vedeam. Aparatul foto e una din atractiile lui principale, asa ca, a acceptat sa mai stam.
Ah, iat-oooooooo si pe Ana Maria, ce bucurie ca am vazut-o! Isi aranja marfa dragut colorata pe masuta. Nu o vazusem de mult timp, dar acum o regaseam mai frumoasa si m-am gandit de ce o vad si mai si?Devenise intre timp mama Marei, o fetita roscata de 2 anishori si ceva, pe care o stiu doar din povestiri. Si-am inceput sa depanam din ale gradinitelor bucurestene pentru ca amandoua vrem sa alegem pe placul copiilor si apoi, am trecut la laudat comorile!
Intre timp, Darie al meu din ce in ce mai plictisit.Asa ca ne-am indreptat catre o prajiturica oferita de catre organizatori.
Ochii mei dau peste o mutrisoara de fetita carliontata, asa cunoscuta imi parea dar nu stiam de unde sa o iau.Langa ea am vazut o burtica, iar chipul mamei purtatoare mi-a adus aminte de un jurnal.Am evitat sa le vorbesc din cauza timiditatii mele!Iar acum imi pare rau!
Cand l-am ridicat pe Darie in brate sa ia prajitura de pe farfurie, ii cade sapca din cap, sapca dupa care, in drum spre targul de hand made, am alergat de vreo 3 ori pentru ca vantul puternic i-o tragea de pe cap, chestie distractiva pentru copil.O doamna binevoitoare ma face atenta si mi-o returneaza! Ah, cate emotii mi-a dat sapca aceasta!Mai ales ca e una speciala, cu Winnie si daca se face pierduta nu e a buna!
Ne intoarcem la Ana-Maria, Darie se aseaza pe scaunel muscand din prajiturica tacticos si admirand o casa din colectia Anei. Si iata ca o si primeste de la Ana cea darnica, dar cu conditia sa o picteze acasa cu pensule si acuarela. O casuta mica, din hartie, albastra:
Sa va mai scriu cat de incantat este de ea, cat de mult mi-a vorbit despre ea in autobuz, cat de mult o tine in mana de atunci? Face mult mai mult decat o jucarie cu lumini si muzica!
Ana-Maria e de profesie arhitect si, ca un hobby, s-a apucat de construit jucarii faine din hartie, lana. Pe langa acele casute din hartie am vazut ca impleteste din lana canute, ceainic, farfurioare.
Intre timp Darie isi termina prajitura si imi zice:"Mama,(a)casha!" De data asta sunt salvata de venirea lui Gabi (mami de Alex) si de Liana (mami de Iunia), colege dragi din liceu!Daca vorbeam si nu ne intalneam! Alex pe acelasi principiu cu Darie, ii spunea lui mami: "Unde e usa?"
M-am bucurat ca le-am revazut, as fi vrut mai mult timp cu ele dar vor mai fi ocazii.
La un moment dat, vad o mamica (iar mi s-a parut tare cunoscuta dar nu mi-am dat seama cine este!) cu un pouch a la Diana in care isi purta copilul frumushel. Si i-am vazut insotind-o pe Bogdana. Ceea ce mi-a intarit convingerea ca pouch-ul e facut de mainile Dianei.(Intre timp mi-a amintit Diana de unde stiu mamica cu baietelul in pouch: lucruri marunte)
La plecare, am completat biletul de intrare cu numele si telefonul, iar Darie l-a pus in urna, ca poate, poate castigam un premiu de la tombola (o gentuta, o papusa samd).
Am ramas cu o impresie placuta si cu o stare de bine.Mi-au placut tare niste cercei buburuza, dar doar i-am admirat; mi-au atras atentia rochitele colorate cu modele suchii pentru fetite. Darie a fost atras de o acadea realizata din poliester, pictat si imbracat apoi in celofan colorat, de maaaaaaaare efect! Si de o serie de rame de lemn cu picturi ce reprezentau tot felul de animale.M-am uitat si dupa oglinzile Daianei, dar nu le-am ochit, ca m-as fi admirat intr-una din ele, pe moment!
Mi-a ramas in ganduri atmosfera (comparatia ce mi-a venit in minte a fost: "gen hippy!").
Daca aveti timp, va recomand sa mergeti, sa va clatiti ochii, intrarea este 10 ron si primiti fursecuri, ceai sau cafea, admirati o serie de produse facute cu talent de maini dibace.
Felicitari organizatorilor!

joi, 23 aprilie 2009
Premiu, din nou
Ma simt magulita ca o printesa, din lumea ei fermecata mi-a trimis un premiu. Multumesc!
Si-l ofer mamicii de 2 pitici, pentru aventurile lor si celor 2 cu minunea lor.
miercuri, 22 aprilie 2009
Indicatorul
Ieri fiind zi cu vant si nor, am zis hai sa facem o vizita la marele centru de shopping din Militari (Serban are o pasiune pentru un magazin de sport de acolo si cand prinde o zi ca cea de ieri, rar, e drept, ca in rest e la serviciu, ne plimba prin el). Prima oprire a fost la un hipermarket iar pentru ca ma apucasera oares'ce nevoi ma uitam dupa semnul de toaleta.Il zaresc, dar privirea mea e atrasa de semnul de langa el: un biberon cu tetina.Ceva de genul:
Gandul m-a dus ca indeamna mamicile venite in hipermarket cu copii catre un loc mai intim unde isi pot hrani copiii. Dar de ce biberonul e semnul pentru hrana? De ce nu o mama alaptand pruncul? Ceva de genul:
Sau asa, ca sa impace si capra si varza:
Se promoveaza hrana artificiala, biberonul a devenit familiar, usor de folosit, convenabil, acceptat social.

marți, 21 aprilie 2009
Gorila şi puiul ei
Într-o grădină zoologică din Olanda a venit pe lume o gorilă. Mama gorilă,Tamani, mândră de ce a realizat, a ieşit în faţa lumii să-şi arate puiul abia născut.
Pe mine m-a înduioşat cum îşi cuprinde puiul cu braţele şi îl ţine la piept:
Puii de gorilă sunt în contact permanent cu mama lor în primele 6 luni şi sunt alăptaţi până în jur de 2.5-3 ani.
LE:poze preluate de la Mediafax.

luni, 20 aprilie 2009
Cofeina în sarcină şi alăptare
Principala sursă de cofeină o constituie, în general, cafeaua. Cofeina este produsă natural de o varietate de plante şi se găseşte în multe produse alimentare, în băuturi şi în unele medicamente.
Dar consumată în timpul sarcinii este sigură?
Cei mai mulţi experţi consideră că în cantitate mică, cofeina nu dăunează. În sarcină cantitatea maximă este 300 g de cafea pe zi. O cantitate mai mare de cafea este discutabilă.
Au existat studii care au sugerat că mai mult de 3 ceşti de cafea pe zi băute în sarcină creşte riscul de avort spontan, iar copiii se pot naşte cu greutate scăzută. Până în prezent nu există nici o dovadă solidă că cofeina ar fi cauza acestor probleme. Experţii recomandă reducerea aportului de cofeină pe zi în timpul sarcinii, până la apariţia a noi dovezi certe.
Alimentele şi băuturile ce conţin cofeină sunt:
-cafeaua,
-ceaiul,
-unele băuturi răcoritoare,
-ciocolata,
-produsele cu aromă de cafea (iaurt, îngheţată),
-siropul de ciocolată,
-cacaoa caldă.
Cantitatea de cofeină din fiecare produs variază. Modul în care sunt pregătite cafeaua sau ceaiul şi tipul boabelor de cafea şi al plantelor din care se face ceaiul influenţează conţinutul de cofeină.
Cafeaua conţine cea mai mare cantitate de cofeină. Ciocolata conţine cantităţi mici de cofeină.
Medicamentele care conţin cofeină sunt cele utilizate pentru migrene, răceli şi insomnii.
Unele produse din plante, cum ar fi guarana, conţin cofeină. Catitatea de cofeină variază de la plantă la plantă.
Femeile însărcinate trebuie să evite medicamentele ce conţin cofeină, precum şi produsele pe bază de plante cu conţinut de cofeină.
Cofeina traversează placenta şi ajunge la făt. Unele studii au arătat că cofeină poate afecta ritmul cardiac al fătului, cu toate că schimbările resimţite nu ar fi dăunătoare. De asemenea, gravidele pot fi mai sensibile pentru că necesită mai mult timp pentru a elimina cofeina din organism.
Afecţiunile cofeinei asupra organismului includ:
-o uşoară creştere a tensiunii arteriale şi a ritmului cardiac,
-creşterea producţiei de urină,
-unele persoane pot manifesta indigestii sau probleme cu somnul.
În cea mai mare parte studiile au demonstrat că mici cantităţi de cofeină reduc şansele de a deveni gravidă. Au fost studii care au sugerat că femeile care consumă mai mult de 300 mg pe zi pot avea probleme de concepţie, dar acest lucru nu a fost demonstrat.
Un studiu danez, realizat în 2003, a sugerat că femeile care beau 4 sau mai multe ceşti de cafea pe zi prezintă un risc de a avea un copil prematur, iar cele care au băut 8 ceşti sau mai multe pe zi prezintă un risc de 3 ori mai mare faţă de cele care nu au băut cafea.
Unele studii sugerează că un nivel ridicat de cofeină poate reduce greutatea copilului la naştere.
Potrivit AAP consumul de cofeină în timpul alăptării este sigur. De asemenea, AAP a declarat că o cantitate mică de cofeină ajunge în laptele matern şi poate cauza o iritabilitate a copilului sau insomnii.
Bebeluşii ai căror mame au evitat cafeau pe timpul sarcinii reacţionează la introducerea cofeinei în dieta mamei. Dacă bebeluşul este sensibil la cofeina din dieta mamei se limitează sau se opreşte consumul de cofeină urmând a se reintroduce când bebeluşul mai creşte. Un copil are capacitatea de a metaboliza cofeina în jurul a 3-4 luni de viaţă.
Nehling&Debry, 1994, au arătat că, consumul de cafea ar putea scădea conţinutul de fier din laptele matern.
Consumul de cofeină în timpul sarcinii şi alăptării trebuie făcut cu precauţie şi în cantitate moderată pentru că poate induce copilului o stare de agitaţie şi insomnie.
Surse: March of Dimes Association;
http://www.kellymom.com/health/lifestyle/caffeine.html
duminică, 19 aprilie 2009
La Pasti
La Pasti,
de George Toparceanu
"Astazi in sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necajite si manjite,
Zece oua inrosite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce va este, fratioare,
- Ce va doare?
Nu va ninge, nu va ploua,
Stati gatite-n haina noua,
Parca, Dumnezeu ma ierte,
N-ati fi oua...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Langa pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au inceput cu gura:
- Pan'la urma tot nu scap!
- Ne gateste de parada.
- Ne ciocneste cap in cap
Si ne zvarle coaja-n strada...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam sa fiu omleta!
- Eu, de m-ar fi dat la closca,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi sa tac:
Asa galben sunt, ca-mi vine
Sa-mi inchipui ca pe mine
M-a ouat un cozonac!..."
de George Toparceanu
"Astazi in sufragerie
Dormitau pe-o farfurie,
Necajite si manjite,
Zece oua inrosite.
Un ou alb, abia ouat,
Cu mirare le-a-ntrebat:
- Ce va este, fratioare,
- Ce va doare?
Nu va ninge, nu va ploua,
Stati gatite-n haina noua,
Parca, Dumnezeu ma ierte,
N-ati fi oua...
- Suntem fierte!
Zise-un ou rotund si fraise
Langa pasca cu orez.
Si schimbindu-si brusc alura,
Toate-au inceput cu gura:
- Pan'la urma tot nu scap!
- Ne gateste de parada.
- Ne ciocneste cap in cap
Si ne zvarle coaja-n strada...
- Ce rusine!
- Ce dezastru!
- Preferam sa fiu omleta!
- Eu, de m-ar fi dat la closca,
As fi scos un pui albastru...
- Si eu unul violet...
- Eu, mai bine-ar fi sa tac:
Asa galben sunt, ca-mi vine
Sa-mi inchipui ca pe mine
M-a ouat un cozonac!..."
sâmbătă, 18 aprilie 2009
vineri, 10 aprilie 2009
Dragul de el
Uneori ma fura peisajul de pe blog-uri sau forumuri si uit ca copilul meu cel drag si-a terminat joaca si poate ma vrea.Ii arunc cuvinte de genu': "stai ca vin!", "ia, vezi tu, jucaria x se potriveste" etc Dar un ochi e la el si altul in monitor.
Zilele trecute, citeam cu spor pe forum si conversam si pe mess. Ca trebuie sa fac multe in acelasi timp, altfel nu se poate. Si Darie se juca linistit. Construia turnuri inalte, mari ca el. Si patrunsa de ce faceam, auzeam in fundal "mami, vleau, in pa(r)c". Si raspund "vin, acum, si mergem!", dar degetele de pe tastatura nu se dezlipeau! Si ca sa-mi atraga atentia, ca eu mama cea ocupata cu pc-ul nu reactionam la vorbele lui, incepe un joc :"und(e)i-i, Da(r)ie?". Sa ma determine, sa ridic dosul de pe scaun si sa-l caut. M-am aplecat sa-l vad, i-am zis ca-l vad, sa se ascunda mai bine. Numai ca rabdarea lui se terminase. Asa ca ce mi-au auzit urechile m-a determinat sa ma ridic cu zambetul pe buze, sa-l strang cu putere in brate si sa-l pup pe toate partile: "titi, me(r)gi cu Da(r)ie in pa(r)c?" Gasise inlocuitor!
joi, 9 aprilie 2009
Cartoful - remediu pentru mastite sau canale blocate
Se iau 6-8 bucăţi de cartofi, curăţate şi spălate bine. Se taie în felii subţiri, preferabil pe lungime. Feliile de cartofi se pun într-un castron plin cu apă (la temperatura camerei). După un timp feliile de cartofi se aplică pe sâni, pe zonele afectate. Se ţin în jur de 20 de minute, după care se îndepărtează. Ar trebui să simţiţi o senzaţie de cald şi uşurare.
Feliile de cartof folosite se aruncă, se aplică felii proaspete din castronul cu apă. Procesul se repetă, într-o oră vor fi cam 3 aplicaţii. După care se ia o pauză de 20-30 minute şi se repetă procedura.
Adaptat după Bridget Lynch, Comunitatea moaşelor din Toronto
sâmbătă, 4 aprilie 2009
Caria dentară nu reprezintă un risc al alăptării
Cele mai importante cauze ale cariei de biberon s-au demonstrat a fi: defectele de smalţ, aportul de glucide din alimentaţia copilului, igiena orală a mamei şi a copilului, picurarea laptelui.
Un studiu al lui Kotlow, Brams şi Gardner, din aprilie 1992, prezintă cazul a 9 bebeluşi din care 7 nu au folosit biberonul. Recent s-a demonstrat ca lactoza din laptele matern degradează dinţii atunci când laptele rămâne pe dinţi.
Alăptarea nu este un factor direct al riscului apariţiei cariilor pentru că:
-în cazul celor 7 bebeluşi nu s-au raportat defecţiuni de smalţ, aport de glucide sau prezenţa bacteriilor dăunătoare.
- laptele matern protejează împotriva Streptococcus mutans
-picurarea laptelui nu se produce în alăptare deoarece laptele curge doar dacă copilul suge şi înghite.
-studiile de caz raportează situaţii neobişnuite; raportările sunt din 1977 până în 1983; nu au existat studii epidemiologice la scară largă asupra acestui fenomen; dacă, alăptarea pe termen lung şi pe timpul nopţii ar fi fost risc de apariţie a cariilor dentare studiile epidemiologice ar fi arătat acest lucru.
-Dr. David Johnson, stomatolog pediatric, la Universitatea Western Reserve, specialist în caria de biberon, a declarat în ianuarie 1992:"Există un risc mic, rar şi neobişnuit. Dar nu este îndeajuns pentru o politică de bază: "sa nu mai alăptezi peste 12 luni”. Avantajele alăptării peste 12 luni sunt absolut copleşitoare!”
-decizia Academiei americane de stomatologie pediatrică (de a înţărca după 12 luni) a fost atacată de Ruth Lawrence, MD, în februarie 1993. Dr. Lawrence a trimis documentaţie solidă referitoare la riscurile înţărcării timpurii. Decizia Academiei americane de stomatologie pediatrică intră în conflict cu documentele AAP-ului, DHHS-ului, OMS-ului şi a altor politici din domeniul sănătăţii publice.
Nu există nici o publicaţie sau dovezi valabile care să stabilească faptul că alăptarea pe termen lung reprezintă un factor de risc al apariţiei cariilor dentare. Limitarea duratei de alăptare are consecinţe negative asupra mamei şi a copilului. Cariile de biberon reprezintă o boală a hrănirii artificiale.
În 2004, Jurnalul de Pediatrie (Rio Janeiro, nr. 80 (5 suppl):S199-210) publică un studiu al dr. N.M.Ribeiro, dr. M.A. Ribeiro având ca obiectiv găsirea de dovezi ştiinţifice care să dovedească sau să infirme ipoteza că alăptările nocturne la cerere sunt asociate cu apariţia cariilor la sugari şi copiii preşcolari. S-a constatat că studiile care asociază cariile dentare cu alăptarea, invariabil, asociază şi alţi factori care dezvoltă cariile dentare, lăsând la o parte alăptarea. Mulţi din aceşti factori acţionează ca variabile confuze interferând cu alăptarea, influenţând dezvoltarea cariilor.Pe lângă asta, studii recente demonstrează potenţialul cariogenic a unor tipuri de alimente oferite copiilor şi potenţialul non - cariogenic al laptelui matern.
Concluzia a fost că nu există dovezi ştiinţifice care să dovedească faptul că laptele matern poate duce la apariţia cariei dentare.
Alt studiu, publicat în 2007, a fost elaborat , de către Universitatea Mcgill "Facultatea de medicină, Montreal, Canada, în colaborare cu Centrul de cercetare în medicină "Mama şi copilul", Minsk, Bielorusia şi "Facultatea de ştiinţe dentare", Universitatea din Nisa, Franţa. Pentru a studia efectele alăptării de lungă durată asupra dentiţiei s-au urmărit copii care participau la un proces de promovare a alăptării (PROBIT) în cadrul Iniţiativei "WHO/UNICEF Baby-Friendly Hospital”. S-au stabilit 17.046 perechi mamă-copil, din 31 de maternităţi, spitale şi policlinici din Bielarus, din care 13.889 (81.5%) au fost urmărite 6.5 ani. Pediatrii policlinicilor au scris în rapoarte examinările standard făcute de către stomatologi până la vârsta de 6 ani şi s-au constituit grafice ale evoluţiei copiilor. Intervenţiile experimentale au dus la o creştere a alăptării exclusive la 3 luni (43.3 % faţă de 6.4%) şi cu o prelungire a alăptării de până la 12 luni. Nu s- a observat nici un efect semnificativ al laptelui matern asupra dinţilor. Studiul a a fost unul dintre cele mai mari făcut vreodată în domeniul alăptării şi nu oferă nici o dovadă că alăptarea prelungită ar avea efecte nocive asupra dinţilor.
Surse:http://www.compleatmother.com/bf_carries.htm
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15583771?ordinalpos=1&itool=EntrezSystem2.PEntrez.Pubmed.Pubmed_ResultsPanel.Pubmed_DiscoveryPanel.Pubmed_Discovery_RA&linkpos=5&log$=relatedreviews&logdbfrom=pubmed
http://content.karger.com/produktedb/produkte.asp?typ=fulltext&file=000108596

Etichete:
alaptare,
alaptarea si caria dentara,
biberon,
lapte matern
vineri, 3 aprilie 2009
Alăptaţi!
Alăptezi în parc?
Alăptezi în întuneric?
Alăptezi pe pernă?
Iar sânii îi simţi plutind?
Alăptez în parc,
Alăptez în întuneric.
Alăptez, cu sau fără pernă.
Nimic nu mă va opri!
Poţi alăpta cu centură de siguranţă?
Poţi alăpta din zori până în amurg?
Deşi mă muşca, mă trage,
Voi alăpta copilul până e sătul!
Poţi alăpta şi găti?
Poţi alăpta şi hrăni pe altcineva?
Copilul meu va fi sănătos şi inteligent,
Laptele matern este cel mai bun start!
Alăptezi la meci?
Alăptezi în ploaie?
Alăptezi în faţa celor care
îndrăznesc să te compătimească?
Alăptez la meci.
Alăptez în ploaie.
Pentru cei contra alăptării,
Am o explicaţie perfectă.
Laptele matern este adaptat.
Este alimentul perfect!
Unii te sfidează şi alţii chicotesc,
Ia-ţi ochii de la ei sau ia distanţă.
Celor cruzi şi nepoliticoşi,
Adu-le aminte că: laptele matern e hrana perfectă!
Niciodată nu aş sfida sau chicoti,
Niciodată nu mi-aş roti ochii!
Nu aş fi atât de tâmpită sau atât de crudă,
Ştiu că laptele matern e perfect!
Cantitatea de lapte e pe măsura dorinţei,
Temperatura e perfectă,
Laptele matern este hrana ideală!
sursa:http://www.squidoo.com/gobreastfeeding

accesorii alaptare,
alaptare,
bebelus,
copil,
lapte matern
miercuri, 1 aprilie 2009
Puseul de creştere
În primul an de viaţă bebeluşii vor creşte cu o rată uimitoare. Din momentul în care vin pe lume şi sunt hrăniţi ei cresc. Vor fi perioade când bebeluşul va creşte cu o rată mult mai mare faţă de normal. Aceste perioade sunt cunoscute sub numele de pusee de creştere perfect normale pentru bebeluşii sănătoşi.
În timpul unui puseu de creştere bebeluşul alăptat pare să fie extrem de înfometat şi nesatisfăcut, îi creşte apetitul sau doarme des şi puţin. Dorinţa lui este de a suge mai des, chiar şi după 10 minute de la ultimul supt. Pe perioada puseului de creştere un bebeluş care nu se mai trezea noaptea poate reveni la treziri pentru a se hrăni.
Puseele de creştere intervin în perioade diferite, în funcţie de copil. Primul puseu este posibil să se înregistreze după 7-10 zile de la naştere, următorul la 2-3 săptămâni, 4-6 săptămâni, 3 luni, 4 luni, 6 luni, 9 luni. După primul an de viaţă, ritmul miraculos de creştere va deveni mult mai lent. Durata unui puseu poate fi de la 2 zile până la 7 zile. Din păcate, poate fi extrem de obositor pentru mamă, mai ales dacă există şi alţi copii în familie. Dar lucrurile se vor aşeza de la sine, mama trebuie să realizeze că astfel producţia de lapte va creşte, deci oferta va fi în funcţie de cerere. Este un semn că bebeluşul vrea mai mult lapte.
Din păcate, cunosc foarte multe mame care din lipsa informaţiei, din cauza medicilor pediatrii, din cauza presiunii celor apropiaţi şamd au suplimentat cu lapte praf sau au încep diversificarea (prea timpuriu) pe motiv că laptele nu este suficient, bebeluşul e agitat, "moare" de foame, stă numai la sân, laptele nu mai e consistent.
Unii specialişti consideră că puseul de creştere are două scopuri: suplimentarea caloriilor necesare pentru dezvoltare şi reglarea producţiei de lapte pentru satisfacerea necesităţii creşterii bebeluşului.
Unii bebeluşi pot, pur şi simplu, să simtă o nevoie mai mare de a mânca în unele zile, aşa cum şi noi, adulţii, simţim uneori.
Cu fiecare hrănire la sân prolactina se produce, iar corpul va ştii să producă mai mult lapte. Prolactina are un nivel maxim în primele ore ale dimineţii şi se recomandă alăptarea bebeluşului la cerere, în special pe timpul nopţii pentru a se ajunge la un nivel ridicat al producţiei de lapte.
O regulă pentru a ajuta mama ar fi să nu se mai uite la ceas pentru a nu mai ştii cât a trecut de la ultima alăptare sau cât durează un supt sau de câte ori s-a trezit pe noapte.
Ascultaţi-vă copilul, puneţi-l la sân ori de câte ori cere, satisfaceţi-i nevoia de creştere!
Nu permiteţi ca un puseu de creştere să vă scadă încrederea în dvs. în ceea ce priveşte alăptarea. Permiteţi să vă crească încrederea în capacitatea de a citi nevoile copilului. Încrederea vă va fi recompensată cu o producţie lactată crescută, cu un copil fericit cu nevoi satisfăcute şi cu faptul că mama a fost isteaţă pentru că şi-a ascultat pruncul, el ştiind întotdeauna ce este bun: laptele matern!
Etichete:
alaptare,
bebelus,
lapte matern,
puseu de crestere
Abonați-vă la:
Postări (Atom)