-În filmul „Laguna albastră” există o scenă în care personajele principale au un bebeluş şi nu ştiu cum să-l hrănească. Bebeluşul le arată cum se alăptează.
-„Zi de instrucţie”, cu Denzel Washington, are o scenă în deschidere, în care unul din personajul principal este cu soţia şi copilul. Mama alăptează copilul când se trezesc.
-În comedia „Me, myself and Irene”, Jim Carrey joacă un om cu două personalităţi. Într-o scenă el iese dintr-un magazin şi vede o femeie alăptând copilul pe o bancă în parc. El îndepărtează copilul de mamă, acesta începe să plângă, apoi personajul apare cu o mustaţă de lapte astfel încât deducem că a fost alăptat.
-În serialul de televiziune „My wife and kids” tatăl poartă un fel de sutien din dantelă albă în care a inserat 2 tetine şi pretinde că îşi alăptează fiica. El se laudă cât de corect prinde sânul fetiţa şi cât este de puternică. La sfârşitul scenei, fiul adolescent îl laudă. El îl invită pe băiat să-i dea o îmbrăţişare, iar când acesta se aproprie foloseşte „sânul” pentru a-l stropi pe băiat cu lapte.
-În filmul „Un socru de coşmar” (”Meet the Flockers”), personajul lui Robert de Niro avea confecţionată o replică a sânilor astfel încât să-şi poată alăpta nepotul şi să experimenteze bonding-ul creat prin alăptare.
-Marlo Thomas în „Jenny”, joacă rolul unei mame singure care se mărită cu un tip pentru afaceri.
-Sherilyn Fenn în „Slave of dreams”, film de televiziune, 1995, joacă soţia lui Potifar.
-Nastassja Kinski în „Tess”, 1980.
-„Like water for chocolate” – un film şi o carte. Un bărbat este forţat de obiceiurile locale să se căsătorească cu o soră mai mare, pe care nu o iubea. În schimb, el o iubeşte pe sora mai mică. El şi soţia lui au o relaţie sexuală care duce la naşterea unui copil. Copilul are colici şi mama nu produce suficient lapte. Într-o scenă, sora mai tânără constată că sânii ei se umplu cu lapte pentru copil. Este evocat bonding –ul arătat prin generozitate, pasiune şi lapte.
-Un film animat japonez, „Tokyo Godfathers”, prezintă o scenă în care o femeie alăptează o fetiţă fără adăpost, alături de copilul ei. Scena este extrem de frumoasă şi prezintă alăptarea a doi copii în acelaşi timp ca fiind normală.
-În seria HBO „Roma”, există o scenă spre sfârşitul unui episod în care o femeie este prezentată alăptând. Scena nu e centrată pe alăptare, dar este minunată, naturală şi reprezintă frumuseţea alăptării şi a legăturii dintre mamă şi copil.
-„Paint your wagon” (SUA, 1970) are o scenă în care Jean Seberg alăptează în Vestul sălbatic.
-Recentul serial australian, „Fetele lui McLeod” (4 fiice adulte ce au grijă de o fermă) există o scenă în care mama se mulge cu o pompă Avent.
-Într-un din spectacolele „China Beach”, personajul cu păr roşcat dă naştere unui bebeluş pe care îl alăptează imediat. Scena este atât de reală şi de minunată! Copilul arată reflexul de supt, mama ataşează copilul la sân (sân real şi mamelon vizibil).
-Un film spaniol excelent jucat, „Juana la loca”, în care regina Ioana de Castilla este arătată cum îşi alăptează copilul.
-Filmul „La teta y la luna” regizat de Bigas Luna prezintă cum un băiat e ataşat de asistentă, iar ea îl stropeşte cu lapte matern pe faţă. Un băiat de 9 ani este gelos pe fratele lui alăptat şi cere lunii un sân şi pentru el.
-Filmul australian „Better than sex” arată o scenă în care o femeie (dezamăgită de viaţa ei) intră într-o cameră în care mai multe femei alăptează.
-În „Crossing Delancey”, Amy Irving are o scenă în care alăptează frumos.
-„The hand that rocks the cradle”, film de la începutul anilor 90: medicul ucide şi este acuzat de molestarea pacienţilor săi. Soţia sa este însărcinată în acel moment şi pierde copilul din cauza stress-ului, aşa că se angajează dădaca la unul dintre pacienţii soţului. Ea întreţine producţia lactată prin muls cu pompa şi hrăneşte copilul familiei pe timpul nopţii pentru a sabota producţia de lapte a mamei lui (copilul era sătul şi nu mai dorea să sugă de la mama lui).
-Un film mai vechi numit „Angie” cu Geena Davis. O tânără femeie care a fost abandonată de mama ei când era bebeluş, încearcă să-şi hrănească bebeluşul, dar el refuză. Femeia vede acest lucru ca pe o respingere şi susţine că până şi copilul ştie că ea nu poate fi o mamă bună. Ea ajunge să fugă, dar la sfârşit se întoarce la bebeluşul ei şi în scena finală el se ataşează la sân. Te face să realizezi că impactul emoţional produs de alăptare poate transformă mama. Când personajul principal dă naştere şi nu poate ataşa bebeluşul la sân, asistenta vine şi i-a bebeluşul. Apoi, ea părăseşte spitalul şi este acasă cu Angie care face un duş, aude bebeluşul plângând şi zice: „îl va alăpta toată noaptea”.
-Un film irlandez, „El snapper”, are o scenă cu alăptare foarte emoţionantă, după o naştere teribilă (epidurală, forceps, mama pe spate).
-„Ultimul împărat”, arată o scenă în care un copil împărat de 2-3 ani este transportat într-o litieră către palat cu cea care îl alăpta. Într-o altă scenă, în timp, copilul este arătat la vârsta de 7 ani şi ceva, alăptat de aceeaşi femeie care va fi alungată de la curte pe motiv că băiatul a......crescut!
-Există o scenă pozitivă despre alăptare în filmul „Ride with the devil”, regizat de Ang Lee (1999).
-Filmul TV „Snowbound: The Jim and Jennifer Stolpa Story”, 1994, este bazat pe o poveste reală, dar unele lucruri s-au schimbat în film faţă de realitate. Un cuplu se pierde într-o furtună timp de 8 zile cu un bebeluş în proces de înţărcare pentru că împlinise 6 luni! În film, mama, cu mândrie menţionează cât de bine a primit bebeluşul biberonul. Ea încearcă să-l alăpteze, dar spune că „nu prea mai am lapte” fără a se strădui, iar apoi, după ce sunt salvaţi din furtună, bebeluşul şi mama sunt arătaţi la spital pentru că bebeluşul era deshidratat, iar tatăl îi promite copilului că îi va oferi „cel mai mare biberon văzut vreodată”. Filmul uită să menţioneze că alăptarea a salvat bebeluşul! Mama nu a înţeles cum se desfăşoară alăptarea. Când a rămas fără lapte praf (mama şi copilul au stat 2-3 zile într-o peşteră în timp ce tatăl a mers 80 mile pentru a găsi ajutoare), ea a presupus că nu prea mai are lapte, dar copilul era sănătos.
Jennifer Stolpa a spus cu empatie la ştiri că ea a crezut că alăptarea i-a salvat bebeluşul. Ea a fost îngrijorată de producţia ei de lapte, deoarece se simţea deshidratată, dar a supt gheaţă, iar copilul a fost singurul fără traume deoarece a fost alăptat.
Când filmul a fost făcut pentru TV, ea a descris pierderea laptelui, iar tatăl promitea un biberon mare – nu a fost în concordanţă cu realitatea situaţiei.
În timpul filmului se observă şi câteva reclame pentru lapte praf!
-Există o scenă frumoasă în filmul „Cold Mountain”, în care Natalie Portman
alăptează un copil pentru a-l calma.
-În „Sweet Alabama”, personajul lui Reese Witherspoon se întâlneşte cu un vechi prieten la barul din oras, prietenul este ofensat că a venit împreună cu copilul ei. Dar, îi explică „este încă alăptat”.
-Sitcom-ul „Friends” are o scenă sensibilă în care Rachelle îşi alăptează copilul, iar tatăl lui o întreabă cum se simte. Ea răspunde „neobişnuit”, el întrebă „bine sau rău?”, iar ea zice „minunat”.
-„The Sweet Hereafter”, un film de Atom Egoyan bazat pe un roman scris de Russell Banks, prezintă un cuplu de co-sleeper-i cu un copil de 3 ani pe care mama îl alăptează. Probabil că Banks şi Egoyan au folosit imaginea ca simbol al inocenţei şi a iubirii perfecte. Filmul este tragic, dar asta nu diminuează frumuseţea triadei co-sleeping şi faptul că alăptarea şi co-sleeping-ul sunt văzute de personaje ca fiind normale.
-În "Don Juan de Marco", cu Johnny Depp, el joacă un om care se crede Don Juan, numai că el trăieşte în New York, în timpurile moderne. Angajat la un spital de psihiatrie pentru tratament, el se descrie ca fiind "cel mai cel amant din lume". Într-o scenă, el spune: "Ai iubit vreodată o femeie atât de mult încât că laptele i s-a scurs când ea a dat naştere dragostei, iar acum, cu cât o hrăneşte cu atât e mai mult?"
-Un film numit „Millions” are o scenă care nu arată, de fapt alăptarea, dar în care se vorbeşte despre ea. Doi fraţi se uită la poze online cu femei în lenjerie. Cel mai mare măreşte una din poze chiar pe mameloanele unui model, iar cel mic îl întreabă ce este. Cel mare îi răspunde că este un mamelon, apoi cel mic îl întreabă la ce foloseşte. Răspunsul a fost că ajută la hrănirea bebeluşilor, că el ştie asta pentru că mama aşa l-a hrănit şi e sigur că i-a plăcut. O scenă drăguţă!
-„Losing Isaiah” (actriţă: Halle Berry).
-În „The constant gardener” (1998), protagonista este o soţie de diplomat britanic, dă naştere unui copil mort şi se arată cum alăptează un copil nou-născut al unei kenyene care a murit la naştere. Nu există nici un comentariu sau explicaţie în film, ci ne dăm seama din poveste că ea e conştientă de necesitatea laptelui uman pentru nou-născuţi şi că este extrem de hotărâtă să promoveze servicii medicale reale pentru populaţia locală. Filmul este bazat pe un roman de John LeCarre despre industria farmaceutică ce foloseşte ţările sărace pentru a testa medicamente. Totul este fabulos – povestea, actorii, muzica, fotografiile – absolut tot!
-În filmul „Precious” - http://www.youtube.com/watch?v=2349xVgzVic - personajul principal îşi alăptează nou-născutul. În altă scenă, îşi alăptează copilul în piscină, de unde deducem că a continuat să alăpteze mai mult timp. La un moment dat, ea menţionează că la aproximativ 9 luni începuse să meargă. Mai târziu (se presupune că cel puţin cu câteva luni mai târziu de 9 luni), Precious spune colegilor că a descoperit că are HIV, iar prietenii o întreabă dacă copilul este bine. Ea a răspuns că este bine, dar că a trebuit să oprească alăptarea.
-În „Titanic”(1997), Jack schiţează o mamă alăptând copilul.
-Filmul indian „Ram teri ganga maily” are o scenă în care se alăptează, protagonista fiind o actriţă indiancă, Mandakini.
-În „The color purple” şi în „Tsotsi”(2005) există scene cu alăptare.
-„Away we go”, în regia lui Sam Mendes, prezintă povestea unui cuplu ce aşteaptă un al treilea în timp ce călătoresc de-a lungul SUA pentru a găsi un loc perfect pentru familie. Prezintă alăptarea în tandem, purtarea copiilor în wrap.
O listă cu filme ce conţin scene referitoare la alăptare găsiţi aici:
http://www.cinemagora.co.uk/tag-11000-breast-feeding.html
Preluat de pe http://www.007b.com/breastfeeding_movies.php
Se afișează postările cu eticheta biberon. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta biberon. Afișați toate postările
sâmbătă, 3 iulie 2010
marți, 9 martie 2010
Tehnici de hrănire cu supliment a unui bebeluş alăptat
"Dacă aştepţi să-ţi alăptezi bebeluşul, dar trebuie să şi suplimentezi, dintr-un motiv anume, cu lapte matern muls sau formulă de lapte praf, să ştii că există câteva moduri pentru a face asta, dar, în acelaşi timp poţi încuraja o viitoare alăptare să aibă succes.
Dacă suplimentezi cu ajutorul biberonului, mai ales nou-născutul, rişti să provoci o preferinţă pentru tetină sau pentru curgerea rapidă a laptelui, punând în pericol posibilitatea de a mai hrăni parţial sau exclusiv la sân.
Când Mikko s-a născut, o asistentă plină de zel i-a oferit biberonul cu lapte praf. Aceasă acţiune a avut o cascadă de consecinţe, Mikko a preferat o curgere rapidă a laptelui şi a refuzat să mai prindă sânul. Am petrecut o săptămână oferindu-i întâi suplimentul de lapte praf şi apoi laptele matern muls. Până la final, după multe frustrări, Miko a trecut la hrană exclusiv primită de la sânul mamei, dar au fost câteva tehnici care m-au ajutat în astfel de situaţie.
Motivele pentru are ai putea suplimenta ar fi:
-bebeluşul s-a născut prematur
-bebeluşul are probleme de prindere a mamelonului (poate datorită unei deformări fizice a gurii sau limbii)
interferenţe cu instinctele bebeluşului (ca în cazul nostru) sau dacă ai adoptat un copil şi vrei să induci lactaţia.
Îţi prezint 4 metode de hrănire suplimentară care nu implică mameloane artificiale, în ordinea lor de la metoda cea mai uşoară la cea mai grea, le voi descrie detaliat mai jos:
-hrănirea cu seringa
-hrănirea cu cana sau linguriţa
-hrănirea cu ajutorul degetului
-hrănirea cu seringă suplimentară ataşată la sân
-hrănirea cu ajutorul unui tub suplimentar ataşat la sân.
Pentru oricare din aceste metode de hrănire poţi suplimenta cu lapte praf, dar este mult mai bine dacă foloseşti lapte matern muls. Mulsul în timp ce ai grijă de un nou-născut este, din păcate, chiar mai obositor decât alăptarea exclusivă a unui nou-născut, dar merită să ţii pasul cu producţia de lapte dacă doreşti să faci tranziţia la alăptarea exclusivă (sau parţială).
Tot ce pot să îţi spun pentru a te încuraja pe acest drum este că mai uşor este să alăptezi, aşa că, dacă o ţii inainte, vei vedea cum nivelul de dificultate scade în mod dramatic odată ce copilul încheie tranziţia către hrănirea exclusivă sau este destul de măricel pentru ca biberonul să nu mai fie un substitut acceptat (de obicei, se întâmplă după aproximativ şase săptămâni, dar să acorzi o atenţie deosebita indiciilor bebeluşului).
Cea mai bună metodă este şi cea mai dificilă, completarea cu laptele matern muls în timp ce copilul este la sân, astfel încât să poată învăţa să sugă şi să facă conexiunea cu mamelonul=căldură, mâncare bună. Dacă această metodă provoacă frustrare prea multă pentru tine sau copil, începi cu una dintre metodele ceva mai uşoară, pentru a calma primele chinuri ale foamei, şi apoi treci la folosirea unui tub ataşat de sân până când nerăbdarea iniţială a trecut.
Hrănirea cu seringa
Umple o seringă mică cu lapte şi apasă uşor ca laptele să curgă în gura bebeluşului pentru a fi înghiţit. Poţi achiziţiona o seringă specială, cu formă curbă. Poţi folosi o sticluţa de genul celor care conţin picături pentru ochi, spălată bine şi sterilizată, dacă este nevoie de o cantitate mai mică de lapte, de ex. pentru colostrul din primele zile. Aceasta este o modalitate relativ uşoară de a obţine calorii pentru bebeluşul tău, dar problema principală ar fi că nu îndeplineşte nevoia de supt a bebeluşului. Ai posibilitatea de a lăsa degetul tău să alunece alături de seringă, la fel ca în imagine.Hrănirea cu cana sau cu linguriţa
Utilizează o cană mică sau o linguriţă încurajând bebeluşul să-şi ia laptele cu limba în ritmul său. Teoretic şi un nou-nşscut poate învăţa să bea dintr-o cană dacă i se oferă posibilitatea. Poţi folosi o cană standard pe care o ai la îndemână sau una specială, flexibilă(similară cu cana din foto dreapta)sau o tetină cu formă de linguriţă. Acest mod de a hrăni este mai difícil decât hrănirea cu seringa pentru că trebuie ca bebeluşul să aibă o poziţie propice, mai ridicat, şi trebuie să convingi bebeluşul să ia laptele; de asemenea, tinde să provoace murdărie, aşa că să ai pregătită o cârpă curată sau bavetă sub bărbia bebeluşului.Eu am încercat metoda la vârsta de câteva luni, dar a fost mai mult pentru coordonare. Este o metodă bună de a obţine o cantitate mai mare de lapte pentru bebeluş faţă de seringa tipică (cu excepţia cazului în care seringa are ataşat un tub introdus într-un biberon) şi este o metodă de a hrăni la cerere deoarece bebeluşul controlează cantitatea de lapte pe care o înghite. Similar cu metoda hrănirii cu seringa, această metodă nu satisface nevoile de supt ale bebeluşului şi nu îl învaţă să se hrănească de la sân.
Hrănirea cu degetul
Această metodă presupune folosirea degetului tău şi a unui tub foarte subţire alături de deget. Tubul este ataşat la o seringă sau la un flacon plin cu lapte matern muls sau lapte praf. În cazul în care bebeluşul poate suge, el va suge singur laptele matern, dar în cazul în care nu este destul de puternic pentru a suge, poţi apăsa seringa. Dr.Jack Newman descrie această tehnică aici. Este o metodă bună în măsura în care permite bebeluşului să sugă şi după cum menţionează dr. Newman, îl antrenează cu o tehnică de care are nevoie şi atunci cănd e la sân. Presupune ceva coordonare, dar şi părintele trebuie să ataşeze tubul bine de deget. Pentru a ispiti bebeluşul , pentru ca presiunea să fie mai mare, părintele tebuie să-i ofere intăi capătul tubului din care a supt puţin şi apoi degetul. Din experienţa noastră, odată ce am observat diferenţa dintre laptele praf şi laptele matern, am decis să folosim în mod exclusiv laptele matern, dacă este posibil!Un avantaj al acestor 3 tipuri de suplimentare cu lapte, după cum poţi observa şi din fotografii, este că mama sau altă persoană poate efectua hrănirea. Cu toate acestea, dacă doreşti să promovezi alăptarea, va trebui să încerci o metodă care presupune şi implicarea sânului, cu cât mai devreme cu atât mai bine.
Hrănirea cu seringa ataşată la sân
Dr. Jack Newman spunea: "copiii învaţă să sugă numai prin alăptare. Mama învaţă să alăpteze doar alăptând. Bebeluşul continuă să îşi ia laptele. Bebeluşul nu va respinge sânul. Se datorează mai mult ałăptării şi nu laptelui matern." Prin urmare, dacă este posibil, foloseşte în suplimentare şi sânul pentru ca bebeluşul să se obişnuiască şi să stimuleze şi secreţia lactată.Ataşează bebeluşul la sân, apoi seringa se introduce în colţul gurii bebeluşului. Se apasă seringa când bebeluşul suge lapte matern. E mai uşor dacă altcineva apasă seringa.
Hrănirea cu un tub ataşat la sân
Dr.Jack Newman descrie o astfel de metodă aici. Bebeluşul se ataşează la sân şi prin colţul gurii lui se introduce un tub ataşat la o seringă sau un flacon plin cu lapte matern muls sau lapte praf. Ar fi necesar să sugi la început din tub pentru a veni laptele cu presiune mai mare, astfel încât să curgă imediat.Acest tip de hrănire este cea mai bună metodă de suplimentare, deoarece încurajează prinderea mamelonului, echivalează suptul cu primirea laptelui, stimulează producţia de lapte în sân şi face mai uşoară trecerea la alăptarea integrală, pentru că, uneori, bebeluşii vor continuă să sugă chiar şi atunci când tubul este gol. Acesta poate fi un act complicat de jonglerie, de aceea unele femei preferă să aibă un partener care să le ajute să ţină tubul şi flaconul.
Există sisteme de suplimentare specializate pentru termen lung si poţi cumpăra unul din ele dacă prevezi completarea pe termen lung (de ex. pentru un prematur sau un bebeluş adoptat). Câteva exemple poţi vedea aici: SNS Gabriela Dora, SNS KarenGromada.com, povestea lui Steph.
O notă privind finanţele – alăptarea este gratuită, dar folosire uneia din aceste metode prezentate implică şi costuri neaşteptate. În cazul în care bebeluşul primeşte îngrijire medicală, vezi cum poate spitalul să îţi pună la dispoziţie metode care să fie mai ieftine şi mai convenabile pentru tine.
Consultă un medic specialist sau un consilier în alăptare pentru sfaturi şi sugestii specifice bebeluşului tău. Scopul articolului meu a fost doar de a oferi idei de metode alternative de suplimentare care nu interferează cu o viitoare alăptare de succes. Astfel, dacă un specialist din domeniul medical sugerează că hrănirea cu biberonul este cea mai bună modalitate sau singura modalitate de a suplimenta hrana unui bebeluş şi îţi doreşti o alăptare viitoare de succes, ai posibilitatea să-i prezinţi şi alte metode de hrănire sau să-ţi găseşti un consultant care să te susţină.Din propria experienţă – vestea bună a fost că am trecut prin toate aceste metode şi am ajuns de partea cealaltă – alăptare exclusivă! Iar relaţia noastră rezultată din alăptare este încă foarte puternică!! Aceasta a fost pusă în valoare de toate inconvenienţele şi durerea încercării acestor metode, dar am ştiut să păstrăm obiectivul nostru viu – acela de a avea o alăptare de succes! Odată terminată tranziţia către alăptare exclusivă, am fost uimiţi să realizăm cât de uşor a fost, de fapt!"
Tradus cu acordul autoarei HOBOMAMA
vineri, 5 martie 2010
SNS - GEMA - Hand made
În luna ianuarie am primit un mail în care o mămică mă întreba dacă cunosc SNS-ul (Supplemental Nursing System), în română se traduce Sistem de Alimentare Suplimentară .
Cunoşteam varianta de la Medela, dar nu am avut niciodata nevoie de suplimentare cu lapte matern, aşa că nu am folosit.
Redau mai jos povestea:
"Fetiţa noastră nu s-a născut cu probleme şi nici nu a fost prematură, dar stătea cu orele la sân. La 10 zile de la naştere (după spusele pediatrului) trebuia să aibă greutatea de la naştere, dar ea nu avea. Pediatrul mi-a recomandat să-i dau lapte praf, pentru că nu creşte fetiţa, nu se satură şi o flămânzesc. Noi, nici in ruptul capului, nu am vrut să-i dăm lapte praf - am auzit şi multe experienţe ale unor prietene care după ce au dat lapte praf bebeluşul a lăsat sânul - şi nu doream să o privăm de dreptul ei, laptele matern.
Înainte să nasc am fost la un curs de alăptare şi printre alte sisteme era şi SNS-ul.
Am încercat să-i dăm lapte cu cana, cu seringa, cu linguriţa (chinuială mare cu toate), dupa ce îi dădeam 60-70 ml dormea fata noastră şi 2 ore fără ţiţi. Auzisem de SNS, dar nu ştiam cum se foloseşte, de unde se poate cumpăra un sistem de genul acela, iar d-na doctor consultant în lactaţie Marta Mureşan nu era disponibilă. Ne-am mai chinuit un pic, iar după o lună am reuşit să ne întalnim cu d-na doctor şi ne-a recomandat să folosim SNS-ul care costa 200 ron (cumpărat de pe internet). Erau, şi sunt, bani mulţi, iar soţul s-a gândit să facem noi un asemenea sistem de alimentare, să fie disponibil pentru toate mămicile doritoare să alăpteze şi care întâmpină dificultăţi, fără să dea o căruţă de bani. Am facut rost de cele necesare şi am început ansamblarea.
I-am dat lapte matern cu SNS-ul timp de o lună, cam de 2 ori pe zi şi neapărat seara (când era prea obosită să mai sugă) şi, apoi, am rărit alimentarea cu SNS-ul doar seara, a urmat o seară da, o seară nu, pănă l-am eliminat de tot. Apoi a ştiut singură să sugă fără ajutor. Acum ne bucurăm că a trecut atât timp şi încă laptele matern din sâni e masa favorită.
Nici un cadou nu e mai preţios ca laptele de mamă."
Geta
Mămica a fost extrem de drăguţă şi s-a gândit şi la alte mame care au dificultăţi în alăptare, doresc să evite utilizarea biberonului, şi mi-a trimis şi descrierea SNS-ului inventat de ea si soţul ei. O găsiţi postată pe forumul laptematern.ro
Mii de mulţumiri! Ingenioasă şi ieftină soluţie!
Cunoşteam varianta de la Medela, dar nu am avut niciodata nevoie de suplimentare cu lapte matern, aşa că nu am folosit.
Redau mai jos povestea:
"Fetiţa noastră nu s-a născut cu probleme şi nici nu a fost prematură, dar stătea cu orele la sân. La 10 zile de la naştere (după spusele pediatrului) trebuia să aibă greutatea de la naştere, dar ea nu avea. Pediatrul mi-a recomandat să-i dau lapte praf, pentru că nu creşte fetiţa, nu se satură şi o flămânzesc. Noi, nici in ruptul capului, nu am vrut să-i dăm lapte praf - am auzit şi multe experienţe ale unor prietene care după ce au dat lapte praf bebeluşul a lăsat sânul - şi nu doream să o privăm de dreptul ei, laptele matern.
Înainte să nasc am fost la un curs de alăptare şi printre alte sisteme era şi SNS-ul.
Am încercat să-i dăm lapte cu cana, cu seringa, cu linguriţa (chinuială mare cu toate), dupa ce îi dădeam 60-70 ml dormea fata noastră şi 2 ore fără ţiţi. Auzisem de SNS, dar nu ştiam cum se foloseşte, de unde se poate cumpăra un sistem de genul acela, iar d-na doctor consultant în lactaţie Marta Mureşan nu era disponibilă. Ne-am mai chinuit un pic, iar după o lună am reuşit să ne întalnim cu d-na doctor şi ne-a recomandat să folosim SNS-ul care costa 200 ron (cumpărat de pe internet). Erau, şi sunt, bani mulţi, iar soţul s-a gândit să facem noi un asemenea sistem de alimentare, să fie disponibil pentru toate mămicile doritoare să alăpteze şi care întâmpină dificultăţi, fără să dea o căruţă de bani. Am facut rost de cele necesare şi am început ansamblarea.
I-am dat lapte matern cu SNS-ul timp de o lună, cam de 2 ori pe zi şi neapărat seara (când era prea obosită să mai sugă) şi, apoi, am rărit alimentarea cu SNS-ul doar seara, a urmat o seară da, o seară nu, pănă l-am eliminat de tot. Apoi a ştiut singură să sugă fără ajutor. Acum ne bucurăm că a trecut atât timp şi încă laptele matern din sâni e masa favorită.
Nici un cadou nu e mai preţios ca laptele de mamă."
Geta
Mămica a fost extrem de drăguţă şi s-a gândit şi la alte mame care au dificultăţi în alăptare, doresc să evite utilizarea biberonului, şi mi-a trimis şi descrierea SNS-ului inventat de ea si soţul ei. O găsiţi postată pe forumul laptematern.ro
Mii de mulţumiri! Ingenioasă şi ieftină soluţie!
marți, 15 decembrie 2009
Alăptarea poate reduce obezitatea infantilă
Potrivit unui studiu condus de un cercetător de la Universitatea din Carolina de Sud hrănirea la sân a copiilor poate reduce riscul de obezitate, chiar dacă mama este obeză, sau de diabet.
“Constatările contrazic un alt studiu de mai mică amploare care a arătat că acei copii care au fost alăptaţi de către mame cu diabet zaharat au toleranţa scăzută la glucoză, un precursor al diabetului zaharat, şi câştigă excesiv în greutate”, a declarat Dr. Elizabeth Mayer-Davis, de la Universitatea din Carolina de Sud, cercetător principal al studiului în care au fost implicaţi şi oameni de ştiinţă de la Universitatea Harvard şi Brigham şi de la Spitalul pentru femei din Boston.
"În contrast cu studiul de mai devreme, noi am fost capabili să includem în studiul nostru mamele care nu au avut diabet zaharat, precum şi pe cele care au avut, iar dimensiunea eşantionului nostru a fost semnificativ mai mare," a spus Mayer-Davis.
"Studiul vine într-un moment în care naţiunea se luptă cu o “epidemie” de copii şi adulţi supraponderali şi obezi", a spus ea. "Obezitatea este unul dintre factorii de risc care duce la diabet de tip 2 şi acest studiu subliniază importanţa alăptării pentru a reduce riscul de obezitate în copilărie."
Studiul a fost realizat la Şcoala de Sănătate Publica Harvard şi a inclus peste 15.000 de băieţi şi fete cu vârsta cuprinsă între 9 şi 14 ani. Cercetătorii au descoperit a fost mai puţin probabil ca cei care au fost alăptaţi în timpul primului an de viaţă să devină obezi la vârste mai mari, indiferent dacă mamele lor au fost supraponderale sau cu diabet.
Cercetătorii sunt de părere că există mai multe motive pentru care ar fi mai puţin probabil ca bebeluşii hrăniţi la sân să devină supraponderali. Femeile care alăptează pot să răspundă mai repede la plânsul natural al copilului pentru foame. Copiii alăptaţi, de asemenea, pot să se oprească din mâncat atunci când sunt sătui, spre deosebire de copiii hrăniţi cu biberonul care primesc o anumită cantitate de formulă de lapte praf şi sunt încurajaţi să termine tot ceea ce este în biberon. Şi compoziţia nutriţională a laptelui matern este diferită de formula de lapte praf: se schimbă în timp ce sugarul este alăptat. Răspunsul biologic al sugarului la laptele matern poate avea mai târziu un impact asupra riscului de a lua în exces în greutate, a spus Mayer-Davis.
"Alăptarea poate duce copiii pe o pistă sănătoasa în viaţă, în special atunci când familia continuă cu o alimentaţie bună şi cu o activitate fizică regulată, ca parte din stilul lor de viata", a spus ea.
Mayer-Davis a spus că studiul punctează importanţa încurajării hrănirii la sân, mai ales în familiile cu istoric de obezitate, diabet zaharat şi a altor factori de sănătate cum ar fi hipertensiunea arterială şi bolile cardiovasculare.
"Prin încurajarea hrănirii la sân ne gândim şi la încurajarea venită de la medici, asistenţi medicali şi alţi furnizori de servicii medicale", a spus ea. "Dar, de asemenea, este extrem de important suportul din partea membrilor familiei, prietenilor şi angajatorilor care pot face locuri special amenajate pentru femeile care au nevoie de timp pentru a utiliza pompele de sân".
Studiul a fost sprijinit cu fonduri de la National Institutes of Health.
Sursa: Universitatea din Carolina de Sud
http://www.naturalnews.com/021117_obesity_childhood_obesity_diabetes. Html
“Constatările contrazic un alt studiu de mai mică amploare care a arătat că acei copii care au fost alăptaţi de către mame cu diabet zaharat au toleranţa scăzută la glucoză, un precursor al diabetului zaharat, şi câştigă excesiv în greutate”, a declarat Dr. Elizabeth Mayer-Davis, de la Universitatea din Carolina de Sud, cercetător principal al studiului în care au fost implicaţi şi oameni de ştiinţă de la Universitatea Harvard şi Brigham şi de la Spitalul pentru femei din Boston.
"În contrast cu studiul de mai devreme, noi am fost capabili să includem în studiul nostru mamele care nu au avut diabet zaharat, precum şi pe cele care au avut, iar dimensiunea eşantionului nostru a fost semnificativ mai mare," a spus Mayer-Davis.
"Studiul vine într-un moment în care naţiunea se luptă cu o “epidemie” de copii şi adulţi supraponderali şi obezi", a spus ea. "Obezitatea este unul dintre factorii de risc care duce la diabet de tip 2 şi acest studiu subliniază importanţa alăptării pentru a reduce riscul de obezitate în copilărie."
Studiul a fost realizat la Şcoala de Sănătate Publica Harvard şi a inclus peste 15.000 de băieţi şi fete cu vârsta cuprinsă între 9 şi 14 ani. Cercetătorii au descoperit a fost mai puţin probabil ca cei care au fost alăptaţi în timpul primului an de viaţă să devină obezi la vârste mai mari, indiferent dacă mamele lor au fost supraponderale sau cu diabet.
Cercetătorii sunt de părere că există mai multe motive pentru care ar fi mai puţin probabil ca bebeluşii hrăniţi la sân să devină supraponderali. Femeile care alăptează pot să răspundă mai repede la plânsul natural al copilului pentru foame. Copiii alăptaţi, de asemenea, pot să se oprească din mâncat atunci când sunt sătui, spre deosebire de copiii hrăniţi cu biberonul care primesc o anumită cantitate de formulă de lapte praf şi sunt încurajaţi să termine tot ceea ce este în biberon. Şi compoziţia nutriţională a laptelui matern este diferită de formula de lapte praf: se schimbă în timp ce sugarul este alăptat. Răspunsul biologic al sugarului la laptele matern poate avea mai târziu un impact asupra riscului de a lua în exces în greutate, a spus Mayer-Davis.
"Alăptarea poate duce copiii pe o pistă sănătoasa în viaţă, în special atunci când familia continuă cu o alimentaţie bună şi cu o activitate fizică regulată, ca parte din stilul lor de viata", a spus ea.
Mayer-Davis a spus că studiul punctează importanţa încurajării hrănirii la sân, mai ales în familiile cu istoric de obezitate, diabet zaharat şi a altor factori de sănătate cum ar fi hipertensiunea arterială şi bolile cardiovasculare.
"Prin încurajarea hrănirii la sân ne gândim şi la încurajarea venită de la medici, asistenţi medicali şi alţi furnizori de servicii medicale", a spus ea. "Dar, de asemenea, este extrem de important suportul din partea membrilor familiei, prietenilor şi angajatorilor care pot face locuri special amenajate pentru femeile care au nevoie de timp pentru a utiliza pompele de sân".
Studiul a fost sprijinit cu fonduri de la National Institutes of Health.
Sursa: Universitatea din Carolina de Sud
http://www.naturalnews.com/021117_obesity_childhood_obesity_diabetes. Html
miercuri, 5 august 2009
Riscurile hrănirii cu lapte praf
Cu toate îmbunătăţirile aduse compoziţiei laptelui de vacă, rezultatele alimentaţiei bebeluşilor şi copiilor cu formule de lapte praf rămân inferioare celor din alimentaţia la sânul mamei.Părinţii trebuie să fie pe deplin informaţi cu privire la riscurile alimentaţie cu lapte praf atunci când nu poate fi asigurată o alimentaţie cu lapte matern. Pentru bebeluşi şi copii:
-creşte riscul de astm;
-creşte riscul de alergii;
-reduce dezvoltarea cognitivă;
-creşte riscul bolilor respiratorii acute;
-creşte riscul de ocluzie intestinală;
-creşte riscul de infecţii datorită contaminării laptelui praf;
-creşte riscul deficitului de nutrienţi;
-creşte riscul apariţiei cancerului în copilărie;
-creşte riscul bolilor cronice;
-creşte riscul de diabet;
-creşte riscul bolilor cardiovasculare;
-creşte riscul obezităţii;
-creşte riscul infecţiilor gastro-intestinale;
-creşte riscul mortalităţii;
-creşte riscul apariţiei otitei medii şi infecţiilor urechilor;
-creşte riscul efectelor secundare datorită contaminanţilor mediului;
Pentru mame:
-creşte riscul de cancer la sân;
-creşte riscul de supraponderabilitate;
-creşte riscul de apariţie a cancerului ovarian şi endometrial;
-creşte riscul de osteoporoză;
-creşte riscul artitrei reumatoide;
-creşte stressul şi anxietatea;
-creşte riscul diabetului maternal;
joi, 2 iulie 2009
De ce unii bebeluşi refuză sânul?
de dr. Jack Newman şi Edith Kernerman, IBCLC
Există multe motive pentru care un bebeluş poate refuza sânul. De cele mai multe ori există o combinaţie de motive. De exemplu, un bebeluş cu fren lingual foarte strâns poate lua sânul foarte bine dacă nu există şi alţi factori la mijloc; dacă i se introduce biberonul foarte devreme sau mama are sfârcurile şi areolele umflate de lichid de la fluidele pe care le primeşte în timpul travaliului şi naşterii, atunci situaţia se poate schimba de la "destul de buna” la "nu merge deloc”.
1.Unii bebeluşi nu sunt în stare să sugă sau sug puţin, ca urmare a medicamentelor primite de mamă în timpul travaliului. Narcoticele sunt responsabile pentru astfel de situaţii. Meperidine (Demerol) este destul de nociv pentru bebeluş pentru că e reţinut în sânge pentru o perioadă lungă de timp şi afectează modul în care suge bebeluşul pentru mai multe zile. Morfina din anestezia epidurală(Epimorph) poate determina bebeluşul să fie refractar suptului sau prinderii sânului; anestezia epidurala intră în sângele mamei şi, prin urmare, ajunge şi în sângele copilului înainte de naştere. Alte intervenţii în timpul travaliului şi al naşterii (de ex.lichide intravenoase în cantitate mare) pot îngreuna acceptarea sânului de către bebeluş (pentru mai multe amănunte recomandăm cartea “The Latch and other keys to successful breastfeeding”, de Jack Newman & Teresa Pitman, capitolul 4).
2.Anomalii ale gurii bebeluşului " boltă palatină despicată" afectează prinderea sânului şi ataşarea corectă la sân a bebeluşului. Uneori despicătura palatină nu este evidentă afectând doar partea din spate a palatului (moale).
3. Un copil învaţă să sugă la sân doar prin alăptare. Sfârcurile artificiale interferează cu modul în care bebeluşul va lua sânul. Bebeluşii nu sunt proşti. Dacă primesc flux lent de la sân (aşa cum este de aşteptat în primele zile) şi flux puternic de la biberon nu vor face confuzii şi se vor descurca destul de repede preferând fluxul puternic.
4. În cazul în care mama posedă sfârcuri foarte mari sau plate, bebeluşul întâmpină dificultăţi de prindere a sânului, dar, de obicei, nu e imposibil de prins. De obicei, multe femei spun că au sfârcuri plate sau ombilicate. De fapt, sfârcurile plate sunt normale, dar trăim într-o societate în care hrănirea cu biberonul e considerată un lucru normal, iar dacă sfârcurile mamei nu sunt similare unei tetine, atunci i se spune că sfârcurile ei sunt plate.
5. Frenul lingual(aşa zisa aţă a limbii) scurt poate duce la dificultăţi de prindere a sânului de către copil. Aceasta nu este, strict vorbind, considerată o anomalie şi, prin urmare, mulţi experţi consideră că nu poate interfera cu alăptarea; multe studii, în schimb, arată că poate interfera cu alăptarea.
Cu toate acestea, una din cele mai frecvente cauze a faptului că bebeluşii refuză să ia sânul derivă din convingerea că bebeluşii trebuie hrăniţi la sân în primele zile la fiecare 2-3 ore sau la un alt fel de program aberant. Bebeluşii nu sunt meniţi să fie hrăniţi după ceas, mai ales în primele zile. Atunci când există credinţa într-un program şi încercarea de a stabili un orar care poate duce la anxietate, nu ar trebui să surprindă faptul că unii bebeluşi vor dezvolta o aversiune faţă de sân; de ex. când un bebeluş nu e hrănit după 3 ore de la naştere, frecvent e pus forţat la sân, e ţinut cu forţa nefiind pregătit, nefiind interesat de sân, nefiindu-i foame. În cazul în care această abordare proastă duce la panică şi se naşte ideea că "bebeluşul trebuie hrănit” se apelează la alternative de hrănire (dintre care cea mai rea este biberonul!) ducând la agravarea situaţiei şi la un cerc vicios.
Nu există nici o dovadă că un nou-născut sănătos, la termen, trebuie hrănit la fiecare 3 ore (sau 2 ore, în fine!) . Nu există nici o dovadă că bebeluşii vor avea nivel scăzut de zahăr în sânge dacă nu sunt hrăniţi la 3 ore (problema nivelului scăzut de zahăr în sânge a devenit o isterie în masă care, ca toate isteriile, derivă dintr-un sâmbure de adevăr, probabil, dar care cauzează mai multe probleme, incluzând şi probleme ca: mulţi bebeluşi primesc lapte praf când de fapt ei nu au nevoie de el, sunt separaţi de mama lor când de fapt ei nu ar trebui să fie separaţi). Bebeluşii ar trebui să fie împreună cu mama lor, în contact piele pe piele în cea mai mare parte a zilei. Când vor fi pregătiţi ei vor căuta sânul singuri (= breastcrawl). Bebeluşul trebuie să aibă contact cu mama imediat după naştere pentru a permite mamei şi bebeluşului să-şi găsească timp pentru a preveni cele mai multe situaţii în care bebeluşul nu poate apuca sânul. Pielea mamei oferă căldură bebeluşului altfel decât o lampă de încălzire. Mama lângă copil timp de 5 minute nu este o soluţie. Mama şi copilul trebuie să fie împreună până când copilul poate lua sânul în guriţă, fără să fie forţat, fără să aibă o limită de timp("trebuie să cântăresc bebeluşul”, "trebuie să dăm vitamina K bebeluşului” etc sunt proceduri care pot aştepta!). Acest lucru poate dura 1-2 ore sau mai mult.......
Dar totuşi bebeluşul refuză sânul!
Cam cât de mult timp putem aştepta? Nu există nici un răspuns evident pentru această întrebare. Desigur, în cazul în care un bebeluş nu arată interes pentru sân timp de 12-24 ore după naştere ar fi util să se facă ceva, mai ales că politica multor spitale spune că mama e externată după 24 până la 48 ore. Ce se poate face?
1. Mama ar trebui să înceapă să se mulgă şi primul lapte, numit colostru, să fie dat bebeluşului, de preferat a nu se folosi biberonul, ci cana specială sau degetul mamei. Dacă colostrul este greu de obţinut (de multe ori, în primele zile, mulsul manual e mult mai bun faţă de mulsul cu o pompă), atunci apa îndulcită ar fi cea mai nimerită pentru primele zile. Cu ajutorul hrănirii cu degetul mulţi bebeluşi vor încerca apoi să apuce sânul şi vor începe să sugă. În momentul în care bebeluşul începe să sugă bine, hrănirea cu ajutorul degetului va fi oprită şi bebeluşul pus la sân de câte ori doreşte. Hrănirea cu ajutorul degetului este o procedură care poate ajuta bebeluşul să ia sânul şi nu o metodă primară de evitare a biberonului, deşi degetul poate fi utilizat pentru evitarea biberonului, dar o cană specială ar fi o opţiune mult mai bună. Prin urmare hrănirea cu ajutorul degetului se face înainte de a încerca punerea la sân a bebeluşului pentru a fi pregătit să ia sânul.
2. Înainte de a naşte mamei trebuie să i se stabilească un ajutor competent şi pentru următoarele 4 sau 5 zile după naştere. Mulţi bebeluşi nu pot prinde sânul în prima zi de viaţă, ci doar după ce cantitatea de lapte creşte substanţial, cam după 3-4 zile de la naştere. Mama trebuie să primească ajutor astfel încât să se evite asociaţiile negative.
3. Apărătorile pentru sân folosite înainte de venirea abundentă a laptelui (posibil în ziua a 4 a sau a 5 a) este o practică dăunătoare. Utilizate aiurea aceste apărători pot daună cantităţii de lapte, iar bebeluşul poate refuza să ia sânul fără acestea.
Odată ajunşi acasă bebeluşul tot refuză sânul. Ce să facă mama acum?
Singurul şi cel mai important factor care influenţează bebeluşul să ia sânul este producţia de lapte dată de sânii mamei. Dacă laptele este abundent bebeluşul va lua sânul în 4 până la 8 săptămâni de la naştere în aproape toate cazurile. Personalul specializat în alăptare din spital trebuie să ajute bebeluşul să prindă sânul imediat după naştere, alături de mamă, astfel încât să nu se aştepte atât de mult timp. Deci, importantă este menţinerea producţiei de lapte şi evitarea biberonului. Biberonul interferează şi este mai bine să se folosească alte metode de hrănire (cu o cană specială), dacă se poate, dar dacă mama consideră că nu are de ales atunci să facă aşa cum simte.
1. Mama să înveţe cele mai bune poziţii de alăptare şi de prindere a sânului de către copil de la un consultant în lactaţie. Sânul se comprimă pentru ca bebeluşul să primească un jet mai mare de lapte. Mama să încerce să pună bebeluşul la sânul pe care el îl preferă sau la sânul care produce mai mult lapte sau mama să stea pe partea pe care se simte confortabil dacă ce am enumerat mai devreme nu se aplică.
2. Dacă bebeluşul prinde sânul bine atunci se va auzi cum suge şi cum înghite laptele.
3. Dacă bebeluşul nu ia sânul mama nu trebuie să încerce să-l forţeze să stea la sân; nu va merge. Bebeluşul poate deveni isteric. Bebeluşul dacă nu doreşte sânul se mişcă de lângă sân şi se încearcă punerea lui mai târziu. Este bine ca bebeluşul să fie plimbat, apoi se încearcă iar să fie pus la sân.
4. În cazul în care bebeluşul prinde sânul şi suge o dată sau de două ori apoi lasă sânul nu înseamnă că suge bine; înseamnă că nu poate prinde sânul deloc.
5. Dacă bebeluşul refuză sânul, mama nu trebuie să ţină sânul aproape de el până devine nervos. Mama poate încerca hrănirea cu degetul pentru câteva secunde până la 1-2 minute şi apoi să încerce din nou să-i ofere sânul. Hrănirea cu degetul este folosită în principal pentru a pregăti copilul să apuce sânul.
6. În cazul în care bebeluşul nu ştie să apuce sânul, se continuă hrănirea cu cea mai uşoară metodă pentru mamă. Dar, metoda hrănirii cu cana specială funcţionează mai bine şi este mult mai indicată decât hrănirea cu biberonul.
7. Folosirea unui tub fin
special, ataşat sânului poate fi utilă, dar necesită ajutor. Bebeluşul va fi încântat să prindă sânul dacă fluxul este rapid, iar acel tub ajută în alăptare prin creşterea fluxului.
8. La aproximativ două săptămâni de la naştere, o schimbare în ceea ce mama a făcut de multe ori pare a trimite un mesaj bebeluşului că "există mai mult de un singur mod pentru a face acest lucru”. Dacă mama a folosit doar metoda hrănirii cu degetul, schimbarea ei cu o cană specială, uneori, ar fi binevenită. Dacă mama a hrănit doar cu biberonul atunci schimbarea lui cu degetul poate merge (poate doar dacă înainte de a încerca punerea bebeluşului la sân se încearcă modul de hrănire cu degetul şi bebeluşului i se va părea fluxul prea lent atunci se continuă hrănirea cu cana specială sau biberonul).
Cum se mentine si se creste productia de lapte matern
1. Mama să mulgă laptele des, de cel puţin 8 ori pe zi, folosind o pompă bună, de preferat dublă, pentru a scoate lapte din ambii sâni în acelaşi timp. Cel mai bine este să se mulgă după ce bebeluşul este hrănit.Unele mame găsesc mulsul manual mai uşor şi la fel de productiv ca pompa de muls. Comprimând sânul în timpul mulgerii creşte eficienţa pompei şi creşte şi producţia de lapte.
2. În cazul în care copilul nu a luat sânul în ziua a 4 a sau a 5 a, mama poate începe să ia tablete naturale din ierburi, de ex. fenicul, anason, pentru a creşte fluxul de lapte.
3. Dacă mama trebuie să folosească apărători pentru sâni(şi nu o sfătuim să o facă!), să nu le folosească până ce nu se stabilizează producţia de lapte (cel puţin 2 săptămâni după naştere).
Mamele nu trebuie să se descurajeze. Important este să ceară şi ajutor specializat, să nu încerce să treacă singură prin aceste momente.
Sursa:
http://www.nbcionline.org/index.php?option=com_content&view=article&id=54:when-baby-does-not-yet-latch&catid=5:information&Itemid=17
Există multe motive pentru care un bebeluş poate refuza sânul. De cele mai multe ori există o combinaţie de motive. De exemplu, un bebeluş cu fren lingual foarte strâns poate lua sânul foarte bine dacă nu există şi alţi factori la mijloc; dacă i se introduce biberonul foarte devreme sau mama are sfârcurile şi areolele umflate de lichid de la fluidele pe care le primeşte în timpul travaliului şi naşterii, atunci situaţia se poate schimba de la "destul de buna” la "nu merge deloc”.
1.Unii bebeluşi nu sunt în stare să sugă sau sug puţin, ca urmare a medicamentelor primite de mamă în timpul travaliului. Narcoticele sunt responsabile pentru astfel de situaţii. Meperidine (Demerol) este destul de nociv pentru bebeluş pentru că e reţinut în sânge pentru o perioadă lungă de timp şi afectează modul în care suge bebeluşul pentru mai multe zile. Morfina din anestezia epidurală(Epimorph) poate determina bebeluşul să fie refractar suptului sau prinderii sânului; anestezia epidurala intră în sângele mamei şi, prin urmare, ajunge şi în sângele copilului înainte de naştere. Alte intervenţii în timpul travaliului şi al naşterii (de ex.lichide intravenoase în cantitate mare) pot îngreuna acceptarea sânului de către bebeluş (pentru mai multe amănunte recomandăm cartea “The Latch and other keys to successful breastfeeding”, de Jack Newman & Teresa Pitman, capitolul 4).
2.Anomalii ale gurii bebeluşului " boltă palatină despicată" afectează prinderea sânului şi ataşarea corectă la sân a bebeluşului. Uneori despicătura palatină nu este evidentă afectând doar partea din spate a palatului (moale).
3. Un copil învaţă să sugă la sân doar prin alăptare. Sfârcurile artificiale interferează cu modul în care bebeluşul va lua sânul. Bebeluşii nu sunt proşti. Dacă primesc flux lent de la sân (aşa cum este de aşteptat în primele zile) şi flux puternic de la biberon nu vor face confuzii şi se vor descurca destul de repede preferând fluxul puternic.
4. În cazul în care mama posedă sfârcuri foarte mari sau plate, bebeluşul întâmpină dificultăţi de prindere a sânului, dar, de obicei, nu e imposibil de prins. De obicei, multe femei spun că au sfârcuri plate sau ombilicate. De fapt, sfârcurile plate sunt normale, dar trăim într-o societate în care hrănirea cu biberonul e considerată un lucru normal, iar dacă sfârcurile mamei nu sunt similare unei tetine, atunci i se spune că sfârcurile ei sunt plate.
5. Frenul lingual(aşa zisa aţă a limbii) scurt poate duce la dificultăţi de prindere a sânului de către copil. Aceasta nu este, strict vorbind, considerată o anomalie şi, prin urmare, mulţi experţi consideră că nu poate interfera cu alăptarea; multe studii, în schimb, arată că poate interfera cu alăptarea.
Cu toate acestea, una din cele mai frecvente cauze a faptului că bebeluşii refuză să ia sânul derivă din convingerea că bebeluşii trebuie hrăniţi la sân în primele zile la fiecare 2-3 ore sau la un alt fel de program aberant. Bebeluşii nu sunt meniţi să fie hrăniţi după ceas, mai ales în primele zile. Atunci când există credinţa într-un program şi încercarea de a stabili un orar care poate duce la anxietate, nu ar trebui să surprindă faptul că unii bebeluşi vor dezvolta o aversiune faţă de sân; de ex. când un bebeluş nu e hrănit după 3 ore de la naştere, frecvent e pus forţat la sân, e ţinut cu forţa nefiind pregătit, nefiind interesat de sân, nefiindu-i foame. În cazul în care această abordare proastă duce la panică şi se naşte ideea că "bebeluşul trebuie hrănit” se apelează la alternative de hrănire (dintre care cea mai rea este biberonul!) ducând la agravarea situaţiei şi la un cerc vicios.
Nu există nici o dovadă că un nou-născut sănătos, la termen, trebuie hrănit la fiecare 3 ore (sau 2 ore, în fine!) . Nu există nici o dovadă că bebeluşii vor avea nivel scăzut de zahăr în sânge dacă nu sunt hrăniţi la 3 ore (problema nivelului scăzut de zahăr în sânge a devenit o isterie în masă care, ca toate isteriile, derivă dintr-un sâmbure de adevăr, probabil, dar care cauzează mai multe probleme, incluzând şi probleme ca: mulţi bebeluşi primesc lapte praf când de fapt ei nu au nevoie de el, sunt separaţi de mama lor când de fapt ei nu ar trebui să fie separaţi). Bebeluşii ar trebui să fie împreună cu mama lor, în contact piele pe piele în cea mai mare parte a zilei. Când vor fi pregătiţi ei vor căuta sânul singuri (= breastcrawl). Bebeluşul trebuie să aibă contact cu mama imediat după naştere pentru a permite mamei şi bebeluşului să-şi găsească timp pentru a preveni cele mai multe situaţii în care bebeluşul nu poate apuca sânul. Pielea mamei oferă căldură bebeluşului altfel decât o lampă de încălzire. Mama lângă copil timp de 5 minute nu este o soluţie. Mama şi copilul trebuie să fie împreună până când copilul poate lua sânul în guriţă, fără să fie forţat, fără să aibă o limită de timp("trebuie să cântăresc bebeluşul”, "trebuie să dăm vitamina K bebeluşului” etc sunt proceduri care pot aştepta!). Acest lucru poate dura 1-2 ore sau mai mult.......
Dar totuşi bebeluşul refuză sânul!
Cam cât de mult timp putem aştepta? Nu există nici un răspuns evident pentru această întrebare. Desigur, în cazul în care un bebeluş nu arată interes pentru sân timp de 12-24 ore după naştere ar fi util să se facă ceva, mai ales că politica multor spitale spune că mama e externată după 24 până la 48 ore. Ce se poate face?
1. Mama ar trebui să înceapă să se mulgă şi primul lapte, numit colostru, să fie dat bebeluşului, de preferat a nu se folosi biberonul, ci cana specială sau degetul mamei. Dacă colostrul este greu de obţinut (de multe ori, în primele zile, mulsul manual e mult mai bun faţă de mulsul cu o pompă), atunci apa îndulcită ar fi cea mai nimerită pentru primele zile. Cu ajutorul hrănirii cu degetul mulţi bebeluşi vor încerca apoi să apuce sânul şi vor începe să sugă. În momentul în care bebeluşul începe să sugă bine, hrănirea cu ajutorul degetului va fi oprită şi bebeluşul pus la sân de câte ori doreşte. Hrănirea cu ajutorul degetului este o procedură care poate ajuta bebeluşul să ia sânul şi nu o metodă primară de evitare a biberonului, deşi degetul poate fi utilizat pentru evitarea biberonului, dar o cană specială ar fi o opţiune mult mai bună. Prin urmare hrănirea cu ajutorul degetului se face înainte de a încerca punerea la sân a bebeluşului pentru a fi pregătit să ia sânul.
2. Înainte de a naşte mamei trebuie să i se stabilească un ajutor competent şi pentru următoarele 4 sau 5 zile după naştere. Mulţi bebeluşi nu pot prinde sânul în prima zi de viaţă, ci doar după ce cantitatea de lapte creşte substanţial, cam după 3-4 zile de la naştere. Mama trebuie să primească ajutor astfel încât să se evite asociaţiile negative.
3. Apărătorile pentru sân folosite înainte de venirea abundentă a laptelui (posibil în ziua a 4 a sau a 5 a) este o practică dăunătoare. Utilizate aiurea aceste apărători pot daună cantităţii de lapte, iar bebeluşul poate refuza să ia sânul fără acestea.
Odată ajunşi acasă bebeluşul tot refuză sânul. Ce să facă mama acum?
Singurul şi cel mai important factor care influenţează bebeluşul să ia sânul este producţia de lapte dată de sânii mamei. Dacă laptele este abundent bebeluşul va lua sânul în 4 până la 8 săptămâni de la naştere în aproape toate cazurile. Personalul specializat în alăptare din spital trebuie să ajute bebeluşul să prindă sânul imediat după naştere, alături de mamă, astfel încât să nu se aştepte atât de mult timp. Deci, importantă este menţinerea producţiei de lapte şi evitarea biberonului. Biberonul interferează şi este mai bine să se folosească alte metode de hrănire (cu o cană specială), dacă se poate, dar dacă mama consideră că nu are de ales atunci să facă aşa cum simte.
1. Mama să înveţe cele mai bune poziţii de alăptare şi de prindere a sânului de către copil de la un consultant în lactaţie. Sânul se comprimă pentru ca bebeluşul să primească un jet mai mare de lapte. Mama să încerce să pună bebeluşul la sânul pe care el îl preferă sau la sânul care produce mai mult lapte sau mama să stea pe partea pe care se simte confortabil dacă ce am enumerat mai devreme nu se aplică.
2. Dacă bebeluşul prinde sânul bine atunci se va auzi cum suge şi cum înghite laptele.
3. Dacă bebeluşul nu ia sânul mama nu trebuie să încerce să-l forţeze să stea la sân; nu va merge. Bebeluşul poate deveni isteric. Bebeluşul dacă nu doreşte sânul se mişcă de lângă sân şi se încearcă punerea lui mai târziu. Este bine ca bebeluşul să fie plimbat, apoi se încearcă iar să fie pus la sân.
4. În cazul în care bebeluşul prinde sânul şi suge o dată sau de două ori apoi lasă sânul nu înseamnă că suge bine; înseamnă că nu poate prinde sânul deloc.
5. Dacă bebeluşul refuză sânul, mama nu trebuie să ţină sânul aproape de el până devine nervos. Mama poate încerca hrănirea cu degetul pentru câteva secunde până la 1-2 minute şi apoi să încerce din nou să-i ofere sânul. Hrănirea cu degetul este folosită în principal pentru a pregăti copilul să apuce sânul.
6. În cazul în care bebeluşul nu ştie să apuce sânul, se continuă hrănirea cu cea mai uşoară metodă pentru mamă. Dar, metoda hrănirii cu cana specială funcţionează mai bine şi este mult mai indicată decât hrănirea cu biberonul.
7. Folosirea unui tub fin
special, ataşat sânului poate fi utilă, dar necesită ajutor. Bebeluşul va fi încântat să prindă sânul dacă fluxul este rapid, iar acel tub ajută în alăptare prin creşterea fluxului.
8. La aproximativ două săptămâni de la naştere, o schimbare în ceea ce mama a făcut de multe ori pare a trimite un mesaj bebeluşului că "există mai mult de un singur mod pentru a face acest lucru”. Dacă mama a folosit doar metoda hrănirii cu degetul, schimbarea ei cu o cană specială, uneori, ar fi binevenită. Dacă mama a hrănit doar cu biberonul atunci schimbarea lui cu degetul poate merge (poate doar dacă înainte de a încerca punerea bebeluşului la sân se încearcă modul de hrănire cu degetul şi bebeluşului i se va părea fluxul prea lent atunci se continuă hrănirea cu cana specială sau biberonul).
Cum se mentine si se creste productia de lapte matern
1. Mama să mulgă laptele des, de cel puţin 8 ori pe zi, folosind o pompă bună, de preferat dublă, pentru a scoate lapte din ambii sâni în acelaşi timp. Cel mai bine este să se mulgă după ce bebeluşul este hrănit.Unele mame găsesc mulsul manual mai uşor şi la fel de productiv ca pompa de muls. Comprimând sânul în timpul mulgerii creşte eficienţa pompei şi creşte şi producţia de lapte.
2. În cazul în care copilul nu a luat sânul în ziua a 4 a sau a 5 a, mama poate începe să ia tablete naturale din ierburi, de ex. fenicul, anason, pentru a creşte fluxul de lapte.
3. Dacă mama trebuie să folosească apărători pentru sâni(şi nu o sfătuim să o facă!), să nu le folosească până ce nu se stabilizează producţia de lapte (cel puţin 2 săptămâni după naştere).
Mamele nu trebuie să se descurajeze. Important este să ceară şi ajutor specializat, să nu încerce să treacă singură prin aceste momente.
Sursa:
http://www.nbcionline.org/index.php?option=com_content&view=article&id=54:when-baby-does-not-yet-latch&catid=5:information&Itemid=17
vineri, 8 mai 2009
Efectele biberonului şi suzetei asupra alăptării
“Nu oferiţi tetine artificiale sau suzetă copiilor alăptaţi.”
"Copiii nu ar trebui hrăniţi folosind biberoane cu tetine artificiale şi nici să nu se permită introducerea suzetei."
(citat din “Criterii globale ale OMS/UNICEF pentru iniţiativă “Spitalul prietenul copiilor”, 1992)
Suzeta este utilizată în lumea întreagă şi este considerată de unii specialişti din domeniul sănătăţii inutilă sau dăunătoare şi fără beneficii pentru dezvoltarea copiilor (Victora et al., 1997).
Biberonul cu tetină artificială poate fi considerat o alternativă atunci când nou-născuţii nu pot fi alimentaţi direct la sân. Cu toate acestea, suzetele şi tetinele artificiale pot fi dăunătoare, purtătoare de infecţii, reduc timpul petrecut la sânul mamei şi interferează cu cererea hranei şi, posibil, modifică dinamica orală. Ele sunt utilizate din diferite motive şi, oarecum, funcţionează în moduri diferite, aşa că se vor consideră separat. Tetinele sunt incluse la substituenţi ale laptelui matern în sfera de aplicare a Codului Internaţional de comercializare a substituenţilor laptelui matern în scopul de a limita promovarea lor către public.
Metoda alternativă de hrănire a sugarului care nu poate fi alăptat este cana.
Aceasta se recomandă în special pentru sugarii care iau sânul mai târziu şi pentru situaţiile în care igiena biberoanelor şi a tetinelor este dificil de realizat.
Tehnica corectă de hrănire cu cana - sugarul să poată controla aportul de lapte, nu să i se toarne laptele – a fost iniţiată în Kenya de Musoke (1990) care a găsit acest mod de a hrăni mai uşor pentru stabilirea alăptării la copiii prematuri.
Efectele tetinelor artificiale asupra alăptării
Există mai multe nemulţumiri din partea mamelor şi a profesioniştilor din domeniul alăptării asupra faptului că acei copii hrăniţi la început cu biberonul au dificultăţi mari de a se ataşa la sân (Musoke, 1990; Mohrbacher & Stock, 1991; Riordan, 1991). S-au descris câteva diferenţe, mecanice şi dinamice, între alăptare şi alimentarea artificială cu tetină (Ardran, 1958a and b; Woolridge, 1986a; Nowak, Smith & Erenberg, 1994). Se sugerează că folosirea tetinei interferează cu învăţarea copilului să sugă. Acest lucru este independent de apetitul copilului. Unii sugari par să dezvolte o preferinţă pentru tetinele artificiale, deşi mecanismul nu a fost pe deplin explicat (Neifert, Lawrence & Seacat, 1996). Cu ajutor calificat, individual, sugarii pot fi ajutaţi să renunţe la preferinţa pentru tetină şi să sugă la sân (Fisher & Inch, 1996), dar astfel de ajutor nu este disponibil, de cele mai multe ori, iar folosirea tetinelor artificiale de rutină poate reduce rata alăptării.
Au fost identificate doar doua studii experimentale şi ambele sunt limitate. Cronenwett et al.(1992) au urmărit 121 de nou-născuţi. Aceştia au fost distribuiţi aleatoriu într-un grup "alaptat” (sugarii au primit 2 biberoane de lapte pe săptămână din săptămâna a doua şi până în săptămâna a şasea, postpartum) şi un grup "cu biberoane planificate” (sugarii au primit un biberon de lapte matern sau de lapte praf pe zi timp de cel puţin 5 zile de-a lungul a 75 de săptămâni).
La 12 săptămâni postpartum, 93% din totalul grupului cu sugari alăptaţi erau încă alăptaţi, comparativ cu 83% din celălalt grup. După 6 luni, procentul era de 69% pentru grupul cu sugari alăptaţi şi 59% din celălalt grup. Tendinţa a demonstrat că dimensiunea eşantionului trebuie să fie mult mai mare. Au fost şi ceva sugestii de genul că alăptarea e plăcută şi cu folosirea câtorva biberoane de lapte.
Cam 76% din copii au primit biberonul în spital, indiferent de grupul de atribuire. Multiple analize de regresie logistică au arătat că 30% din copiii ai căror mame au oferit biberonul în spital au avut dificultăţi severe de alăptare, în comparaţie cu doar 14% ai căror copii nu au primit biberonul.
Schubiger et al (1997), au realizat un studiu în mai multe centre din Elveţia, pe 602 cupluri mamă-copil de-a lungul spitalizării. S-au ales două grupuri: unul destinat a primi suplimente numai cu prescripţie medicală, date cu cana, nu cu tetină artificială şi un grup de control.La 6 luni, nu exista nici o diferenţă numerică între cele două grupuri (57% versus 55%). Mai multe limitări metodologice reduc valabilitatea internă a studiului.
De exemplu, mamele nu au fost în camere diferite, o mare parte din grupul de intervenţie (46%) nu s-a respectat şi doar 8.3 % dintre copii au primit supliment.
Jones (1994), într-un mic studiu făcut în Anglia, a constatat că sugarii prematuri care au fost hrăniţi cu cana atunci când mamele lor nu au fost prezente pentru alăptare au avut mai multe şanse de a continua la sân faţă de cei care au fost hrăniţi cu biberonul.
Lang, Lawrence & Orme (1994) au observat 85 de sugari hrăniţi cu cana în spital. Sugarii ar fi fost hrăniţi cu biberonul din cauza bolii sau a prematuritatii. I-au comparat cu 372 sugari, a 365 de mame, care nu au fost hrăniţi cu cana, dar mamele lor aveau intenţia de a-i alăpta. Ambele grupuri au avut caracteristici demografice, socio-economice şi postnatale similare.După spitalizare, 81% din sugarii hrăniţi cu cana şi 63% din cei hrăniţi fără cană şi alăptaţi erau alăptaţi exclusiv, în timp ce 5% din cei hrăniţi cu cana şi 17% din cei hrăniţi la sân au primit biberon. Autorii au recunoscut că studiul prin natura lui nu a putut dovedi o relaţie între cauză şi efect, dar sugerează că hrănirea cu cana în primele zile poate împiedica utilizarea biberonului şi poate ajuta la stabilirea alăptării.
Efectul suzetei asupra alăptării
Suzetele sunt, în general, utilizate pentru a calma copii, fără a furniza hrană, iar copiii care sunt alăptaţi şi primesc suzetă îşi pot reduce numărul de alăptări pe zi (Victora et al, 1997). Când stimularea sânului şi suptul laptelui sunt reduse, producţia de lapte scade ceea ce poate duce la o înţărcare precoce.
Righard & Alade (1997) au reanalizat rezultatele unui studiu anterior despre tehnica de alăptare şi folosirea suzetei. 82 de copii născuţi la termen, alăptaţi exclusiv, au fost înscrişi în studiu şi urmăriţi prin telefon după 2 săptămâni, 1, 2, 3, 4 luni de la naştere. Cei mai mulţi au început folosirea suzetei (94%) înainte de 2 săptămâni postpartum şi au raportat probleme de alăptare. Aceste probleme au fost frecvente la mamele care ofereau suzeta copilului mai mult de 2 ore pe zi (83%) faţă de mamele care au oferit suzeta ocazional sau deloc (53%). Copiii care nu au primit suzeta deloc au avut mai multe şanse de a fi alăptaţi până la 4 luni faţă de cei care au folosit suzeta (91% versus 41%). Copiii care au folosit suzeta şi care au dezvoltat o tehnică incorectă de supt au şanse mai mici de a fi alăptaţi la 4 luni faţă de cei care au adoptat o tehnică bună de supt (7% comparativ cu 59%). Printre copii care nu au utilizat suzeta şi au avut tehnică bună de supt nu a existat nici o diferenţă semnificativă până la 4 luni faţă de cei cu tehnică incorectă de supt (90% şi respectiv, 82% erau încă alăptaţi). Astfel, se pare că suzeta dă o creştere a problemei cu alăptarea care altfel ar putea fi depăşită.
Alte 3 studii s-au făcut în Brazilia pe copii care au utilizat suzetă (Victora et al, 1993; Barros et al, 1995a; Victora et al, 1997).
Victora et al (1993) a constatat că 249 de copii încă alăptaţi la vârsta de o luna , din care 72% au utilizat suzeta tot timpul, iar 59% doar o parte din timp, au încetat alăptarea la 6 luni, comparativ cu 24% care nu au folosit suzeta deloc.
Barros et al.(1995a) au recrutat 605 copii la naştere, în Brazilia. La vârsta de 1 luna, 23% erau utilizatori frecvenţi ai suzetei (sugeau suzeta pe timpul zilei şi pe timpul nopţii) şi 32 % erau utilizatori de suzetă pentru o scurtă perioadă de timp. La vârstă de 4 luni, 45% din utilizatorii de suzetă pe perioade scurte erau alăptaţi exclusiv faţă de 17% dintre utilizatorii frecvenţi sau parţiali (26%).
Copii care au folosit suzeta au de 4 ori şanse mai mari de a opri alăptarea între 1 şi 6 luni faţă de cei care nu o folosesc.
Într-o combinaţie de studii epidemiologice şi etnografice, Victora et al.(1997) au vizitat 650 mame şi nou-născuţi la scurt timp după naştere, la 1, 3 şi 6 luni. Mai mult de jumătate din mamele care au oferit suzeta copiilor în spital şi de la o lună de zile. 450 de copii alăptaţi până la o lună şi a căror mame nu au raportat probleme de alăptare au fost analizaţi separaţi. Modelul arătat de utilizarea suzetei la 1 lună a fost puternic asociat cu durata alăptării: cei care nu au primit suzeta au avut de 4 ori mai multe şanse de a continua alăptarea până la 6 luni faţă de cei care au primit suzeta. Riscul stopării alăptării între 1 şi 6 luni a fost crescut de introducerea altui tip de lapte sau de folosirea suzetei pe timp îndelungat de la 1 lună. Prin analiză multivariabila, riscul rămâne crescut atunci când se introduce alt tip de lapte sau se foloseşte suzeta mai tot timpul, chiar dacă mamele au fost informate că suzeta afectează alăptarea.
Studiul etnografic a arătat că suzeta este văzută ca pe ceva normal şi de dorit. Mamele care au oferit suzeta exercită un control puternic asupra comportamentului copilului la sân, au aşteptări mari asupra aspectelor obiective de creştere şi dezvoltare şi au avut reacţii anxioase atunci când copilul lor plângea.
Câteva analize au arătat că acele mame păreau mai îngrijorate faţă de mediul lor social şi erau mai sensibile la critica socială, sugerând o lipsă de încredere în sine.
Mamele care se simt încrezătoare în sine atunci când alăptează par să fie mai puţin afectate de folosirea suzetei. Rezultatele sugerează, de asemenea, că folosirea suzetei poate interfera cu alăptarea la sân din punct de vedere fiziologic, dar utilizarea ei poate fi un marker al dorinţei de a stopa alăptarea. Dacă este aşa atunci mamele au nevoie de asistenţă şi consiliere în alăptare pentru a le ajută să continue alăptarea şi atunci campaniile care vizează reducerea folosirii suzetei sunt susceptibile de eşuare.
Alte efecte ale tetinelor artificiale şi ale suzetei
Există mai multe rezultate de termen scurt şi lung asociate cu utilizarea tetinelor şi suzetei asupra copiilor. Tetinele artificiale modifică modelul respiraţiei şi suptului sugarilor dacă primesc lapte praf sau lapte matern muls (Mathew & Bhatia, 1989). Expiraţia este prelungită, frecvenţa respiraţiei şi saturaţia în oxigen se reduc prin folosirea biberonului comparativ cu folosirea sânului.
Meier (1988) a constatat că nou-născuţii prematuri au arătat semne de stress când au fost hrăniţi cu biberonul faţă de când au fost alăptaţi sugerând că practica "de predare” a biberonului copilului înainte de a fi alăptat este inadecvată. S-au raportat şi modificări ale cavităţii bucale. Copiii care au folosit biberonul au avut carii pe dentiţia primară, numite carii de biberon (Milnes, 1996).
Malocluziile dentare sunt comune copiilor hrăniţi cu biberonul, efectul fiind mai mare cu cât este folosit biberonul mai mult.
Labbok & Hendershot(1987) au găsit o retrospectivă a unui studiu făcut de profesionişti experimentaţi pe mai mult de 9000 de subiecţi, cu vârste între 3 şi 17 ani, hrăniţi cu biberonul şi care au avut risc de 1.84 ori mai mare de malocluzie faţă de copiii care au fost alăptaţi.
Cel mai mare studiu comparativ din literatură (Drane, 1996) a găsit o creştere a probabilităţii de malocluzie dată de folosirea tetinelor şi suzetelor. Acest rezultat poate fi explicat şi prin studiul realizat de Inoue, Sakashita & Kamegai (1995) care a demonstrat activitatea muşchiului maseter care la masticaţie, prin electromiografie, a fost semnificativ la copiii hrăniţi cu biberonul de copiii alăptaţi (copii cu vârste 2 - 6 luni).
Ambele studii ale lui Williamson, Dunleavey & Robinson, 1994 si Niemelä, Uhari&Möttönen, 1995 arată o creştere a incidenţei otitei medii acute şi recurente şi a sechelelor date de folosirea biberonului şi suzetei. Timpanogramele anormale ale unor copii de vârstă 7-24 de luni hrăniţi cu biberonul în poziţia culcat pe spate (Tully, Bar-Haim & Bradley, 1995) sugerează o modificare a presiunii dinamice a urechii. Autorii sugerează că efectul se datorează disfuncţiei trompei lui Eustachio şi a refluxului fluidului din urechea medie.
Alte posibile pericole, includ creşterea apariţiei infecţiei orale cu Candida (Manning, Coughlin & Poskitt, 1985; Šio et al, 1987); utilizarea materialelor cu potenţial cancerigen pentru fabricarea tetinelor şi suzetelor (Westin, 1990); sufocarea prin înghiţirea bucăţilor de material din cauciuc separate după o folosire îndelungată.
Concluzii
Există dovezi din ce în ce mai multe că utilizarea tetinelor artificiale şi suzetelor e asociată cu înţărcarea precoce, precum şi cu alte probleme.Utilizarea tetinelor şi suzetelor în maternitate transmite ideea că profesioniştii din domeniul alăptării le consideră sigure, determinând părinţii să le folosească ulterior. Utilizarea acestora trebuie să fie minimalizată şi evitată cu totul, dacă este posibil, pentru a evita şi transmiterea de mesaje conflictuale familiei. Suzeta nu ar trebui să fie prezentă, în orice moment, în maternităţi.
Dificultatea copilului hrănit cu biberonul în primele zile de a se ataşa la sân poate fi depăşită cu ajutor calificat, dar astfel de ajutor nu este disponibil frecvent. Nou-născuţii nu ar trebui să fie expuşi inutil la riscul de a avea nevoie de ajutor. Cana ar trebui utilizată pentru hrănirea sugarilor care vor fi alăptaţi mai târziu sau atunci când sterilizarea este dificilă.
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii – “Evidence for the Ten Steps to Successful Breastfeeding”,1998
"Copiii nu ar trebui hrăniţi folosind biberoane cu tetine artificiale şi nici să nu se permită introducerea suzetei."
(citat din “Criterii globale ale OMS/UNICEF pentru iniţiativă “Spitalul prietenul copiilor”, 1992)
Suzeta este utilizată în lumea întreagă şi este considerată de unii specialişti din domeniul sănătăţii inutilă sau dăunătoare şi fără beneficii pentru dezvoltarea copiilor (Victora et al., 1997).
Biberonul cu tetină artificială poate fi considerat o alternativă atunci când nou-născuţii nu pot fi alimentaţi direct la sân. Cu toate acestea, suzetele şi tetinele artificiale pot fi dăunătoare, purtătoare de infecţii, reduc timpul petrecut la sânul mamei şi interferează cu cererea hranei şi, posibil, modifică dinamica orală. Ele sunt utilizate din diferite motive şi, oarecum, funcţionează în moduri diferite, aşa că se vor consideră separat. Tetinele sunt incluse la substituenţi ale laptelui matern în sfera de aplicare a Codului Internaţional de comercializare a substituenţilor laptelui matern în scopul de a limita promovarea lor către public.
Metoda alternativă de hrănire a sugarului care nu poate fi alăptat este cana.
Aceasta se recomandă în special pentru sugarii care iau sânul mai târziu şi pentru situaţiile în care igiena biberoanelor şi a tetinelor este dificil de realizat.
Tehnica corectă de hrănire cu cana - sugarul să poată controla aportul de lapte, nu să i se toarne laptele – a fost iniţiată în Kenya de Musoke (1990) care a găsit acest mod de a hrăni mai uşor pentru stabilirea alăptării la copiii prematuri.
Efectele tetinelor artificiale asupra alăptării
Există mai multe nemulţumiri din partea mamelor şi a profesioniştilor din domeniul alăptării asupra faptului că acei copii hrăniţi la început cu biberonul au dificultăţi mari de a se ataşa la sân (Musoke, 1990; Mohrbacher & Stock, 1991; Riordan, 1991). S-au descris câteva diferenţe, mecanice şi dinamice, între alăptare şi alimentarea artificială cu tetină (Ardran, 1958a and b; Woolridge, 1986a; Nowak, Smith & Erenberg, 1994). Se sugerează că folosirea tetinei interferează cu învăţarea copilului să sugă. Acest lucru este independent de apetitul copilului. Unii sugari par să dezvolte o preferinţă pentru tetinele artificiale, deşi mecanismul nu a fost pe deplin explicat (Neifert, Lawrence & Seacat, 1996). Cu ajutor calificat, individual, sugarii pot fi ajutaţi să renunţe la preferinţa pentru tetină şi să sugă la sân (Fisher & Inch, 1996), dar astfel de ajutor nu este disponibil, de cele mai multe ori, iar folosirea tetinelor artificiale de rutină poate reduce rata alăptării.
Au fost identificate doar doua studii experimentale şi ambele sunt limitate. Cronenwett et al.(1992) au urmărit 121 de nou-născuţi. Aceştia au fost distribuiţi aleatoriu într-un grup "alaptat” (sugarii au primit 2 biberoane de lapte pe săptămână din săptămâna a doua şi până în săptămâna a şasea, postpartum) şi un grup "cu biberoane planificate” (sugarii au primit un biberon de lapte matern sau de lapte praf pe zi timp de cel puţin 5 zile de-a lungul a 75 de săptămâni).
La 12 săptămâni postpartum, 93% din totalul grupului cu sugari alăptaţi erau încă alăptaţi, comparativ cu 83% din celălalt grup. După 6 luni, procentul era de 69% pentru grupul cu sugari alăptaţi şi 59% din celălalt grup. Tendinţa a demonstrat că dimensiunea eşantionului trebuie să fie mult mai mare. Au fost şi ceva sugestii de genul că alăptarea e plăcută şi cu folosirea câtorva biberoane de lapte.
Cam 76% din copii au primit biberonul în spital, indiferent de grupul de atribuire. Multiple analize de regresie logistică au arătat că 30% din copiii ai căror mame au oferit biberonul în spital au avut dificultăţi severe de alăptare, în comparaţie cu doar 14% ai căror copii nu au primit biberonul.
Schubiger et al (1997), au realizat un studiu în mai multe centre din Elveţia, pe 602 cupluri mamă-copil de-a lungul spitalizării. S-au ales două grupuri: unul destinat a primi suplimente numai cu prescripţie medicală, date cu cana, nu cu tetină artificială şi un grup de control.La 6 luni, nu exista nici o diferenţă numerică între cele două grupuri (57% versus 55%). Mai multe limitări metodologice reduc valabilitatea internă a studiului.
De exemplu, mamele nu au fost în camere diferite, o mare parte din grupul de intervenţie (46%) nu s-a respectat şi doar 8.3 % dintre copii au primit supliment.
Jones (1994), într-un mic studiu făcut în Anglia, a constatat că sugarii prematuri care au fost hrăniţi cu cana atunci când mamele lor nu au fost prezente pentru alăptare au avut mai multe şanse de a continua la sân faţă de cei care au fost hrăniţi cu biberonul.
Lang, Lawrence & Orme (1994) au observat 85 de sugari hrăniţi cu cana în spital. Sugarii ar fi fost hrăniţi cu biberonul din cauza bolii sau a prematuritatii. I-au comparat cu 372 sugari, a 365 de mame, care nu au fost hrăniţi cu cana, dar mamele lor aveau intenţia de a-i alăpta. Ambele grupuri au avut caracteristici demografice, socio-economice şi postnatale similare.După spitalizare, 81% din sugarii hrăniţi cu cana şi 63% din cei hrăniţi fără cană şi alăptaţi erau alăptaţi exclusiv, în timp ce 5% din cei hrăniţi cu cana şi 17% din cei hrăniţi la sân au primit biberon. Autorii au recunoscut că studiul prin natura lui nu a putut dovedi o relaţie între cauză şi efect, dar sugerează că hrănirea cu cana în primele zile poate împiedica utilizarea biberonului şi poate ajuta la stabilirea alăptării.
Efectul suzetei asupra alăptării Suzetele sunt, în general, utilizate pentru a calma copii, fără a furniza hrană, iar copiii care sunt alăptaţi şi primesc suzetă îşi pot reduce numărul de alăptări pe zi (Victora et al, 1997). Când stimularea sânului şi suptul laptelui sunt reduse, producţia de lapte scade ceea ce poate duce la o înţărcare precoce.
Righard & Alade (1997) au reanalizat rezultatele unui studiu anterior despre tehnica de alăptare şi folosirea suzetei. 82 de copii născuţi la termen, alăptaţi exclusiv, au fost înscrişi în studiu şi urmăriţi prin telefon după 2 săptămâni, 1, 2, 3, 4 luni de la naştere. Cei mai mulţi au început folosirea suzetei (94%) înainte de 2 săptămâni postpartum şi au raportat probleme de alăptare. Aceste probleme au fost frecvente la mamele care ofereau suzeta copilului mai mult de 2 ore pe zi (83%) faţă de mamele care au oferit suzeta ocazional sau deloc (53%). Copiii care nu au primit suzeta deloc au avut mai multe şanse de a fi alăptaţi până la 4 luni faţă de cei care au folosit suzeta (91% versus 41%). Copiii care au folosit suzeta şi care au dezvoltat o tehnică incorectă de supt au şanse mai mici de a fi alăptaţi la 4 luni faţă de cei care au adoptat o tehnică bună de supt (7% comparativ cu 59%). Printre copii care nu au utilizat suzeta şi au avut tehnică bună de supt nu a existat nici o diferenţă semnificativă până la 4 luni faţă de cei cu tehnică incorectă de supt (90% şi respectiv, 82% erau încă alăptaţi). Astfel, se pare că suzeta dă o creştere a problemei cu alăptarea care altfel ar putea fi depăşită.
Alte 3 studii s-au făcut în Brazilia pe copii care au utilizat suzetă (Victora et al, 1993; Barros et al, 1995a; Victora et al, 1997).
Victora et al (1993) a constatat că 249 de copii încă alăptaţi la vârsta de o luna , din care 72% au utilizat suzeta tot timpul, iar 59% doar o parte din timp, au încetat alăptarea la 6 luni, comparativ cu 24% care nu au folosit suzeta deloc.
Barros et al.(1995a) au recrutat 605 copii la naştere, în Brazilia. La vârsta de 1 luna, 23% erau utilizatori frecvenţi ai suzetei (sugeau suzeta pe timpul zilei şi pe timpul nopţii) şi 32 % erau utilizatori de suzetă pentru o scurtă perioadă de timp. La vârstă de 4 luni, 45% din utilizatorii de suzetă pe perioade scurte erau alăptaţi exclusiv faţă de 17% dintre utilizatorii frecvenţi sau parţiali (26%).
Copii care au folosit suzeta au de 4 ori şanse mai mari de a opri alăptarea între 1 şi 6 luni faţă de cei care nu o folosesc.
Într-o combinaţie de studii epidemiologice şi etnografice, Victora et al.(1997) au vizitat 650 mame şi nou-născuţi la scurt timp după naştere, la 1, 3 şi 6 luni. Mai mult de jumătate din mamele care au oferit suzeta copiilor în spital şi de la o lună de zile. 450 de copii alăptaţi până la o lună şi a căror mame nu au raportat probleme de alăptare au fost analizaţi separaţi. Modelul arătat de utilizarea suzetei la 1 lună a fost puternic asociat cu durata alăptării: cei care nu au primit suzeta au avut de 4 ori mai multe şanse de a continua alăptarea până la 6 luni faţă de cei care au primit suzeta. Riscul stopării alăptării între 1 şi 6 luni a fost crescut de introducerea altui tip de lapte sau de folosirea suzetei pe timp îndelungat de la 1 lună. Prin analiză multivariabila, riscul rămâne crescut atunci când se introduce alt tip de lapte sau se foloseşte suzeta mai tot timpul, chiar dacă mamele au fost informate că suzeta afectează alăptarea.
Studiul etnografic a arătat că suzeta este văzută ca pe ceva normal şi de dorit. Mamele care au oferit suzeta exercită un control puternic asupra comportamentului copilului la sân, au aşteptări mari asupra aspectelor obiective de creştere şi dezvoltare şi au avut reacţii anxioase atunci când copilul lor plângea.
Câteva analize au arătat că acele mame păreau mai îngrijorate faţă de mediul lor social şi erau mai sensibile la critica socială, sugerând o lipsă de încredere în sine.
Mamele care se simt încrezătoare în sine atunci când alăptează par să fie mai puţin afectate de folosirea suzetei. Rezultatele sugerează, de asemenea, că folosirea suzetei poate interfera cu alăptarea la sân din punct de vedere fiziologic, dar utilizarea ei poate fi un marker al dorinţei de a stopa alăptarea. Dacă este aşa atunci mamele au nevoie de asistenţă şi consiliere în alăptare pentru a le ajută să continue alăptarea şi atunci campaniile care vizează reducerea folosirii suzetei sunt susceptibile de eşuare.
Alte efecte ale tetinelor artificiale şi ale suzetei
Există mai multe rezultate de termen scurt şi lung asociate cu utilizarea tetinelor şi suzetei asupra copiilor. Tetinele artificiale modifică modelul respiraţiei şi suptului sugarilor dacă primesc lapte praf sau lapte matern muls (Mathew & Bhatia, 1989). Expiraţia este prelungită, frecvenţa respiraţiei şi saturaţia în oxigen se reduc prin folosirea biberonului comparativ cu folosirea sânului.
Meier (1988) a constatat că nou-născuţii prematuri au arătat semne de stress când au fost hrăniţi cu biberonul faţă de când au fost alăptaţi sugerând că practica "de predare” a biberonului copilului înainte de a fi alăptat este inadecvată. S-au raportat şi modificări ale cavităţii bucale. Copiii care au folosit biberonul au avut carii pe dentiţia primară, numite carii de biberon (Milnes, 1996).
Malocluziile dentare sunt comune copiilor hrăniţi cu biberonul, efectul fiind mai mare cu cât este folosit biberonul mai mult.
Labbok & Hendershot(1987) au găsit o retrospectivă a unui studiu făcut de profesionişti experimentaţi pe mai mult de 9000 de subiecţi, cu vârste între 3 şi 17 ani, hrăniţi cu biberonul şi care au avut risc de 1.84 ori mai mare de malocluzie faţă de copiii care au fost alăptaţi.
Cel mai mare studiu comparativ din literatură (Drane, 1996) a găsit o creştere a probabilităţii de malocluzie dată de folosirea tetinelor şi suzetelor. Acest rezultat poate fi explicat şi prin studiul realizat de Inoue, Sakashita & Kamegai (1995) care a demonstrat activitatea muşchiului maseter care la masticaţie, prin electromiografie, a fost semnificativ la copiii hrăniţi cu biberonul de copiii alăptaţi (copii cu vârste 2 - 6 luni).
Ambele studii ale lui Williamson, Dunleavey & Robinson, 1994 si Niemelä, Uhari&Möttönen, 1995 arată o creştere a incidenţei otitei medii acute şi recurente şi a sechelelor date de folosirea biberonului şi suzetei. Timpanogramele anormale ale unor copii de vârstă 7-24 de luni hrăniţi cu biberonul în poziţia culcat pe spate (Tully, Bar-Haim & Bradley, 1995) sugerează o modificare a presiunii dinamice a urechii. Autorii sugerează că efectul se datorează disfuncţiei trompei lui Eustachio şi a refluxului fluidului din urechea medie.
Alte posibile pericole, includ creşterea apariţiei infecţiei orale cu Candida (Manning, Coughlin & Poskitt, 1985; Šio et al, 1987); utilizarea materialelor cu potenţial cancerigen pentru fabricarea tetinelor şi suzetelor (Westin, 1990); sufocarea prin înghiţirea bucăţilor de material din cauciuc separate după o folosire îndelungată.
Concluzii
Există dovezi din ce în ce mai multe că utilizarea tetinelor artificiale şi suzetelor e asociată cu înţărcarea precoce, precum şi cu alte probleme.Utilizarea tetinelor şi suzetelor în maternitate transmite ideea că profesioniştii din domeniul alăptării le consideră sigure, determinând părinţii să le folosească ulterior. Utilizarea acestora trebuie să fie minimalizată şi evitată cu totul, dacă este posibil, pentru a evita şi transmiterea de mesaje conflictuale familiei. Suzeta nu ar trebui să fie prezentă, în orice moment, în maternităţi.
Dificultatea copilului hrănit cu biberonul în primele zile de a se ataşa la sân poate fi depăşită cu ajutor calificat, dar astfel de ajutor nu este disponibil frecvent. Nou-născuţii nu ar trebui să fie expuşi inutil la riscul de a avea nevoie de ajutor. Cana ar trebui utilizată pentru hrănirea sugarilor care vor fi alăptaţi mai târziu sau atunci când sterilizarea este dificilă.
Sursa: Organizaţia Mondială a Sănătăţii – “Evidence for the Ten Steps to Successful Breastfeeding”,1998
miercuri, 22 aprilie 2009
Indicatorul
Ieri fiind zi cu vant si nor, am zis hai sa facem o vizita la marele centru de shopping din Militari (Serban are o pasiune pentru un magazin de sport de acolo si cand prinde o zi ca cea de ieri, rar, e drept, ca in rest e la serviciu, ne plimba prin el). Prima oprire a fost la un hipermarket iar pentru ca ma apucasera oares'ce nevoi ma uitam dupa semnul de toaleta.Il zaresc, dar privirea mea e atrasa de semnul de langa el: un biberon cu tetina.Ceva de genul:
Gandul m-a dus ca indeamna mamicile venite in hipermarket cu copii catre un loc mai intim unde isi pot hrani copiii. Dar de ce biberonul e semnul pentru hrana? De ce nu o mama alaptand pruncul? Ceva de genul:
Sau asa, ca sa impace si capra si varza:
Se promoveaza hrana artificiala, biberonul a devenit familiar, usor de folosit, convenabil, acceptat social.
Gandul m-a dus ca indeamna mamicile venite in hipermarket cu copii catre un loc mai intim unde isi pot hrani copiii. Dar de ce biberonul e semnul pentru hrana? De ce nu o mama alaptand pruncul? Ceva de genul:
Sau asa, ca sa impace si capra si varza:
Se promoveaza hrana artificiala, biberonul a devenit familiar, usor de folosit, convenabil, acceptat social.
sâmbătă, 4 aprilie 2009
Caria dentară nu reprezintă un risc al alăptării
Cele mai importante cauze ale cariei de biberon s-au demonstrat a fi: defectele de smalţ, aportul de glucide din alimentaţia copilului, igiena orală a mamei şi a copilului, picurarea laptelui.
Un studiu al lui Kotlow, Brams şi Gardner, din aprilie 1992, prezintă cazul a 9 bebeluşi din care 7 nu au folosit biberonul. Recent s-a demonstrat ca lactoza din laptele matern degradează dinţii atunci când laptele rămâne pe dinţi.
Alăptarea nu este un factor direct al riscului apariţiei cariilor pentru că:
-în cazul celor 7 bebeluşi nu s-au raportat defecţiuni de smalţ, aport de glucide sau prezenţa bacteriilor dăunătoare.
- laptele matern protejează împotriva Streptococcus mutans
-picurarea laptelui nu se produce în alăptare deoarece laptele curge doar dacă copilul suge şi înghite.
-studiile de caz raportează situaţii neobişnuite; raportările sunt din 1977 până în 1983; nu au existat studii epidemiologice la scară largă asupra acestui fenomen; dacă, alăptarea pe termen lung şi pe timpul nopţii ar fi fost risc de apariţie a cariilor dentare studiile epidemiologice ar fi arătat acest lucru.
-Dr. David Johnson, stomatolog pediatric, la Universitatea Western Reserve, specialist în caria de biberon, a declarat în ianuarie 1992:"Există un risc mic, rar şi neobişnuit. Dar nu este îndeajuns pentru o politică de bază: "sa nu mai alăptezi peste 12 luni”. Avantajele alăptării peste 12 luni sunt absolut copleşitoare!”
-decizia Academiei americane de stomatologie pediatrică (de a înţărca după 12 luni) a fost atacată de Ruth Lawrence, MD, în februarie 1993. Dr. Lawrence a trimis documentaţie solidă referitoare la riscurile înţărcării timpurii. Decizia Academiei americane de stomatologie pediatrică intră în conflict cu documentele AAP-ului, DHHS-ului, OMS-ului şi a altor politici din domeniul sănătăţii publice.
Nu există nici o publicaţie sau dovezi valabile care să stabilească faptul că alăptarea pe termen lung reprezintă un factor de risc al apariţiei cariilor dentare. Limitarea duratei de alăptare are consecinţe negative asupra mamei şi a copilului. Cariile de biberon reprezintă o boală a hrănirii artificiale.
În 2004, Jurnalul de Pediatrie (Rio Janeiro, nr. 80 (5 suppl):S199-210) publică un studiu al dr. N.M.Ribeiro, dr. M.A. Ribeiro având ca obiectiv găsirea de dovezi ştiinţifice care să dovedească sau să infirme ipoteza că alăptările nocturne la cerere sunt asociate cu apariţia cariilor la sugari şi copiii preşcolari. S-a constatat că studiile care asociază cariile dentare cu alăptarea, invariabil, asociază şi alţi factori care dezvoltă cariile dentare, lăsând la o parte alăptarea. Mulţi din aceşti factori acţionează ca variabile confuze interferând cu alăptarea, influenţând dezvoltarea cariilor.Pe lângă asta, studii recente demonstrează potenţialul cariogenic a unor tipuri de alimente oferite copiilor şi potenţialul non - cariogenic al laptelui matern.
Concluzia a fost că nu există dovezi ştiinţifice care să dovedească faptul că laptele matern poate duce la apariţia cariei dentare.
Alt studiu, publicat în 2007, a fost elaborat , de către Universitatea Mcgill "Facultatea de medicină, Montreal, Canada, în colaborare cu Centrul de cercetare în medicină "Mama şi copilul", Minsk, Bielorusia şi "Facultatea de ştiinţe dentare", Universitatea din Nisa, Franţa. Pentru a studia efectele alăptării de lungă durată asupra dentiţiei s-au urmărit copii care participau la un proces de promovare a alăptării (PROBIT) în cadrul Iniţiativei "WHO/UNICEF Baby-Friendly Hospital”. S-au stabilit 17.046 perechi mamă-copil, din 31 de maternităţi, spitale şi policlinici din Bielarus, din care 13.889 (81.5%) au fost urmărite 6.5 ani. Pediatrii policlinicilor au scris în rapoarte examinările standard făcute de către stomatologi până la vârsta de 6 ani şi s-au constituit grafice ale evoluţiei copiilor. Intervenţiile experimentale au dus la o creştere a alăptării exclusive la 3 luni (43.3 % faţă de 6.4%) şi cu o prelungire a alăptării de până la 12 luni. Nu s- a observat nici un efect semnificativ al laptelui matern asupra dinţilor. Studiul a a fost unul dintre cele mai mari făcut vreodată în domeniul alăptării şi nu oferă nici o dovadă că alăptarea prelungită ar avea efecte nocive asupra dinţilor.
Surse:http://www.compleatmother.com/bf_carries.htm
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15583771?ordinalpos=1&itool=EntrezSystem2.PEntrez.Pubmed.Pubmed_ResultsPanel.Pubmed_DiscoveryPanel.Pubmed_Discovery_RA&linkpos=5&log$=relatedreviews&logdbfrom=pubmed
http://content.karger.com/produktedb/produkte.asp?typ=fulltext&file=000108596
Un studiu al lui Kotlow, Brams şi Gardner, din aprilie 1992, prezintă cazul a 9 bebeluşi din care 7 nu au folosit biberonul. Recent s-a demonstrat ca lactoza din laptele matern degradează dinţii atunci când laptele rămâne pe dinţi.
Alăptarea nu este un factor direct al riscului apariţiei cariilor pentru că:
-în cazul celor 7 bebeluşi nu s-au raportat defecţiuni de smalţ, aport de glucide sau prezenţa bacteriilor dăunătoare.
- laptele matern protejează împotriva Streptococcus mutans
-picurarea laptelui nu se produce în alăptare deoarece laptele curge doar dacă copilul suge şi înghite.
-studiile de caz raportează situaţii neobişnuite; raportările sunt din 1977 până în 1983; nu au existat studii epidemiologice la scară largă asupra acestui fenomen; dacă, alăptarea pe termen lung şi pe timpul nopţii ar fi fost risc de apariţie a cariilor dentare studiile epidemiologice ar fi arătat acest lucru.
-Dr. David Johnson, stomatolog pediatric, la Universitatea Western Reserve, specialist în caria de biberon, a declarat în ianuarie 1992:"Există un risc mic, rar şi neobişnuit. Dar nu este îndeajuns pentru o politică de bază: "sa nu mai alăptezi peste 12 luni”. Avantajele alăptării peste 12 luni sunt absolut copleşitoare!”
-decizia Academiei americane de stomatologie pediatrică (de a înţărca după 12 luni) a fost atacată de Ruth Lawrence, MD, în februarie 1993. Dr. Lawrence a trimis documentaţie solidă referitoare la riscurile înţărcării timpurii. Decizia Academiei americane de stomatologie pediatrică intră în conflict cu documentele AAP-ului, DHHS-ului, OMS-ului şi a altor politici din domeniul sănătăţii publice.
Nu există nici o publicaţie sau dovezi valabile care să stabilească faptul că alăptarea pe termen lung reprezintă un factor de risc al apariţiei cariilor dentare. Limitarea duratei de alăptare are consecinţe negative asupra mamei şi a copilului. Cariile de biberon reprezintă o boală a hrănirii artificiale.
În 2004, Jurnalul de Pediatrie (Rio Janeiro, nr. 80 (5 suppl):S199-210) publică un studiu al dr. N.M.Ribeiro, dr. M.A. Ribeiro având ca obiectiv găsirea de dovezi ştiinţifice care să dovedească sau să infirme ipoteza că alăptările nocturne la cerere sunt asociate cu apariţia cariilor la sugari şi copiii preşcolari. S-a constatat că studiile care asociază cariile dentare cu alăptarea, invariabil, asociază şi alţi factori care dezvoltă cariile dentare, lăsând la o parte alăptarea. Mulţi din aceşti factori acţionează ca variabile confuze interferând cu alăptarea, influenţând dezvoltarea cariilor.Pe lângă asta, studii recente demonstrează potenţialul cariogenic a unor tipuri de alimente oferite copiilor şi potenţialul non - cariogenic al laptelui matern.
Concluzia a fost că nu există dovezi ştiinţifice care să dovedească faptul că laptele matern poate duce la apariţia cariei dentare.
Alt studiu, publicat în 2007, a fost elaborat , de către Universitatea Mcgill "Facultatea de medicină, Montreal, Canada, în colaborare cu Centrul de cercetare în medicină "Mama şi copilul", Minsk, Bielorusia şi "Facultatea de ştiinţe dentare", Universitatea din Nisa, Franţa. Pentru a studia efectele alăptării de lungă durată asupra dentiţiei s-au urmărit copii care participau la un proces de promovare a alăptării (PROBIT) în cadrul Iniţiativei "WHO/UNICEF Baby-Friendly Hospital”. S-au stabilit 17.046 perechi mamă-copil, din 31 de maternităţi, spitale şi policlinici din Bielarus, din care 13.889 (81.5%) au fost urmărite 6.5 ani. Pediatrii policlinicilor au scris în rapoarte examinările standard făcute de către stomatologi până la vârsta de 6 ani şi s-au constituit grafice ale evoluţiei copiilor. Intervenţiile experimentale au dus la o creştere a alăptării exclusive la 3 luni (43.3 % faţă de 6.4%) şi cu o prelungire a alăptării de până la 12 luni. Nu s- a observat nici un efect semnificativ al laptelui matern asupra dinţilor. Studiul a a fost unul dintre cele mai mari făcut vreodată în domeniul alăptării şi nu oferă nici o dovadă că alăptarea prelungită ar avea efecte nocive asupra dinţilor.
Surse:http://www.compleatmother.com/bf_carries.htm
http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15583771?ordinalpos=1&itool=EntrezSystem2.PEntrez.Pubmed.Pubmed_ResultsPanel.Pubmed_DiscoveryPanel.Pubmed_Discovery_RA&linkpos=5&log$=relatedreviews&logdbfrom=pubmed
http://content.karger.com/produktedb/produkte.asp?typ=fulltext&file=000108596
joi, 26 martie 2009
Promovarea alăptării
Se vorbeşte despre campanii pro alăptare agresive, lansate mai ales de către unele mame de pe forumurile cu specific. Dar dacă mă uit în jurul meu campaniile pro alăptare practic nu există, important e la ce le raportezi, cele de pe forumuri constituie o mică parte.
În week-end am ajuns în parcul (fost) Moghioroş, pentru că Darie adoră să se învârtă în tiribombe (a se citi maşini care se învârt, buburuze în viteză, tren care se învârte în cerc). Iar eu, ca o mamă care pretinde că promovează alăptarea, am tras o privire către majoritatea bebeluşilor din parc. Toţi aveau la gât suzetă de liniştire, unora li se oferea chiar dacă dădeau din cap, semn că nu o doresc, dar să fie acolo. Mulţi bebeluşi erau hrăniţi cu biberonul, după aspect conţinutul mi se părea a fi format din lapte praf.
O mamă îşi ţinea bebeluşul în braţe, bunica îi susţinea biberonul în guriţă, iar bunicul era agăţat de o pătură chinuindu-se să le ferească de văzul lumii. Studiul meu nu e relevant, conştientizez, dar nu am văzut nici o mamă alăptând.
De curând, un post tv cu premii adunate, a aruncat la oră matinală (adică chiar atunci când mamele cu bebeluşi au tv-ul deschis) o ştire în care se prezenta rezultatul unui studiu danez (şi acum îl caut pe internet şi nu dau de el sau poate încă nu e disponibil!): laptele matern este toxic din cauza pesticidelor, metalelor grele, erbicidelor şamd care se dizolvă în grăsimi şi ajung în laptele matern! Mitul că laptele matern după 6 luni nu mai e bun, se înlocuieşte cu laptele matern nu mai prezintă beneficii după 4 luni, chiar dăunează, e toxic! Să înţeleg că până la 4 luni nu e toxic, iar după 4 luni devine brusc toxic. Oare vaca care dă lapte din care se face laptele praf pentru copii nu respiră aer, nu mănâncă iarbă contaminată cu pesticide, nitraţi, metale grele şamd? Înseamnă că şi laptele praf e toxic, dar mai grav, de la început! Sau o fi bine prelucrat şi se pierd şi toxinele din el?
Oricum ştirea mi s-a părut scoasă din context,dar bună pentru soacrele care încă nu şi-au convins norele să renunţe la alăptare!
Dar a ieşit şi ceva bun din minunata ştire: multe mame posesoare de bloguri au început să-şi scrie experienţa în ceea ce priveşte alăptareal!Şi ies la iveală poveşti faine, lecţii de viaţă, de iubire, de dăruire!
Medicul pediatru poate influenţa în mod semnificativ dorinţa mamei de a alăpta, în cazul în care are cunoştinţe suficiente despre avantajele alăptării şi să nu tindă să le transforme în dezavantaje.
Spitalele ar trebui să se concentreze pe ideea de rooming-in (copilul să stea cu mama imediat după naştere şi să fie alăptat la cerere), această noţiune ar trebui, în schimb, bine înţeleasă. Dar cum sistemul românesc de sănătate e un sistem bolnav, asta ar fi considerată una din cele mai neînsemnate priorităţi. O mamă vorbea despre rooming-in în unul din spitalele româneşti: azi s-a născut bebe, mâine mama era tot în pat ca să-şi revină, poimâine dimineaţă bebeluşul a fost adus la sân.
În maternitate nu am văzut nici un afiş care să promoveze alăptarea, în cabinetul medicului de familie la fel. La naştere am primit sacosica cadou cu: pliante în care laptele praf era aşezat la loc de cinste cu specificaţia că laptele matern este cel mai bun, dar scrisă cu litere mici undeva în josul paginii, o suzetă super colorată şi din cel mai bun cauciuc, pliante cu promovarea biberoanelor cu fel de fel de tetine.
Consilierii în alăptare sunt extrem de puţini în România, deocamdată! Ştiu că se fac mari eforturi pentru a se implementa acest concept şi în ţara noastră. Grupurile de sprijin pentru alăptare sunt foarte rare, dar sunt extrem de necesare.
În librăriile bucureştene dacă intri şi vrei să găseşti o carte numai despre alăptare nu vei găsi.
Doamna Ana Culcer, medic pediatru, a lansat în luna octombrie 2008 un cd pentru educarea mamelor, şi a părinţilor, în privinţa creşterii copilului, cu un mare accent pe alăptarea naturală. Fiul ei (alăptat timp de 7 luni, în condiţiile în care doamna Culcer s-a întors la serviciu de la 2 luni) a venit cu ideea de a crea un cd cu sfaturi atunci când doamna doctor a fost diagnosticată cu cancer, pentru a-i distrage atenţia de la boală.
Roxana Iliescu (realizatoarea unei emisiuni difuzată pe canalul tv B1) şi-a alăptat fetiţa, Ana Vanesa, în direct la tv, promovând alăptarea în public considerată o ruşine de marea majoritate a românilor.
D-na dr. Culcer a fost invitată în emisiunea Roxanei Iliescu pentru a discută despre alaptare, pentru a o încuraja şi promova, alături de Irina Deleanu, fostă campioană la gimnastică ritmică.
Asociaţia " Totul pentru tine şi copilul tău" are în derulare Campania pro alăptare "Skin on skin, heart to heart".
Pentru a nu le mai face pe femei să se simtă vinovate că nu alăptează, soluţia nu este să încetăm să mai promovăm alăptarea, ci să oferim ajutor practic, serios şi informat mamei care vrea să alăpteze.
Dacă cunoaşteţi consilieri în alăptare, grupuri de suport pentru alăptare, medici pediatri care susţin alăptarea, dacă aveţi idei de promovare a alăptării şamd vă rog să scrieţi la comentarii. Multe mame îşi doresc o încurajare, o vorba bună, un ajutor benefic în ceea ce priveşte alăptarea şi nu întotdeauna găsesc.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)