"Va scriu pentru a va impartasi si eu experienta mea legata de alaptat. Poate fi publicata daca credeti ca e relevanta sau utila.
Am 2 copii. 2 experiente diferite. Numitorul comun: dorinta unei mame de a-si alapta puiutul.
Pe Filip l-am nascut in Praga. Locuiam acolo de 3 ani si mi se parea normal sa nasc acolo, mai ales ca auzisem despre maternitatile din tara, clasicele povesti "horror"care inevitabil circula prin popor.
Am ales maternitatea respectiva in primul rand pentru ca auzisem ca e "baby-friendly" si, in plus, era cea mai apropiata de casa. O prietena care nascuse deja acolo mi-a spus ca bebelusul e pus la sanul mamei imediat ce se naste, lucru care a facut-o si sa suporte mai usor cele ce urmeaza nasterii (expulzia placentei si coaserea perineului). Ori asta era tot ceea ce imi doream: sa imi tin la piept copilasul! Stiam cat de important este sa iti iei copilul in brate imediat pentru formarea atasamentului mama-copil, secretia laptelui, stiam ca imediat dupa nastere bebelusii sunt vioi si dornici sa suga. Eram incantata de faptul ca in maternitatea K. personalul este pro-alaptare, aveam incredere in medic, deci sanse mari ca totul sa mearga bine. S-a intamplat insa ca travaliul sa se declanseze spre sfarsitul saptamanii 35 astfel ca bebelusul a avut nevoie de ingrijiri speciale si nu l-am putut primi in brate imediat. El a fost dus la sectia de prematuri si intubat. Am mers sa il vad spre seara, dar era hranit cu seringa la ore fixe. A doua zi la pranz cand am mers la el, asistenta care il avea in grija mi-a aratat foarte bland cum sa mulg colostrul ca sa il dam bebelusului si m-a informat ca in momentul de fata el este hranit doar cu lapte matern (de la alte mamici, evident) si doar cu seringa pentru a nu refuza sanul ulterior.
Mi s-a mai spus ca ei nu recomanda laptele formula, dar in cazul in care eu as insista foarte mult, atunci i-ar da asa ceva. Evident ca nu imi doream asta, ci preferam laptele altei mame, bogat in anticorpi. Macar atat, imi ziceam, oricum necajita si cu sentimente de vinovatie ca l-am nascut prea repede, cine a patit-o stie cum e. Din 3 in 3 ore cu laptele "la pachet" si il dadeam asistentei care il hranea. Odata am fost chiar fericita ca am putut sa ma uit la el in timp ce primea pretiosul aliment.
Nascusem duminica dimineata si de abia miercuri la pranz am primit bebelusul la san, cu ajutor din partea asistentei. Mi s-a oferit un scaun comfortabil cu spatar, o perna pentru alaptare si am fost ajutata sa pun copilul corect la san. Ganditi-va ca toate lucrurile astea se intamplau intr-o tara straina a carei limba, spre rusinea mea, o vorbeam cu mare dificultate, de fapt, nu o prea vorbeam.
In ciuda somnolentei provocata de icter, puiutul meu parea flamand si a reusit sa manance la san cateva minute.
De joi am fost transferata si eu la sectia de prematuri intr-unul din saloanele mama si copilul special amenajate. In salon doar eu si bebe. Trebuia ca la fiecare 3 ore sa ii schimb scutecul, sa ii iau temperatura, sa il cantaresc inainte si dupa supt, sa notez toate rezultatele (daca a facut si caca sau nu,temperatura, greutate inainte si dupa, plus ora si minutul cand a papat).Parea un pic greu la inceput si mai ales nenatural. Dar stiam ca un copil nascut mai repede are nevoie de ingrijiri speciale. El oricum parea sa fie de acord cu programul. Pana intr-o zi cand a inceput sa urle ca din gura de sarpe. M-am panicat, nu stiam ce sa fac, ce se intamplase, trecusera doar maxim 1 ora si jumatate de cand mancase. In sinea mea imi spuneam ca daca as fi acasa eu acum l-as lua in brate si l-as pune la san. Dar aici in spital, unde regulile mi se pareau asa de stricte, eram confuza... Asa ca am mers si i-am spus unei asistente ca plange, ca eu l-am luat in brate dar nu s-a linistit si ca as incerca sa-i dau sa manance. Asistenta s-a uitat la ceas si a zis ca e devreme, apoi cu o expresie usor ironica: "Incercati dar nu cred ca o sa manance". Mi-am luat copilul in brate, evident l-am si cantarit, si l-am alaptat. Peste 30 de minute inregistram in caiet rezultatul: 65 de ml de lapte! Curand am inceput sa pompez surplusul de lapte astfel incat el sa poata fi oferit altor bebelusi care aveau atata nevoie de el.
Spre finalul sederii in spital s-a renuntat la proba suptului si la intreaga rutina si am inceput sa alaptez la cerere. Dupa 9 zile plecam acasa cu un bebelus care manca bine si crestea. Acum are 2 ani si 1 luna si a fost alaptat pana la 9 luni.
Pe Simon l-am nascut in orasul natal pentru ca ne-am mutat in tara cand am ramas insarcinata. Maternitatea aleasa tot una cu statut "baby-friendly", deci pro-alaptat. Spre sfarsitul sarcinii, l-am intrebat pe medic daca as putea sa primesc bebelusul in brate imediat dupa nastere, asa cum citisem eu ca e cel mai bine sa se intample. "Sigur, mi-a raspuns. El plange un pic imediat dupa nastere si cand il pui in bratele mamei sa vezi ce fain se linisteste atunci ". Pana la momentul linistirii copilului, nu stiti cat de mult m-am linistit eu auzind aceste vorbe. Ii ziceam sotului cu mare bucurie: uite domnule ce defaimate sunt maternitatile din tara! Mi-a zis ca o sa mi-l puna la piept cand se naste. Minunat!
Simon s-a nascut la termen, noaptea pe la 3 si jumatate. L-am vazut in timp ce era examinat si aspirat de catre medicul neo-natolog. Abia asteptam sa aterizeze unde ii era locul. Intreb de scorul Apgar, ma linistesc cand aud ca totul este in regula. Vine o asistenta, il ia si da sa plece cu el. De pe masa eu strig: domnu' doctor, ati zis ca mi-l dati in brate!. Dumnealui raspunde: "Ah, da. Da-i-l te rog!". Asistenta tine copilul de subtiori si il pune cu funduletul pe burta mea. Il tine acolo maxim 30-40 de secunde apoi pleaca cu el asa cum ii era planul initial. Dezamagire totala: asta se intelege prin a pune copilul la sanul mamei?
Dupa cum mi se spusese, protocolul maternitatii prevedea ca bebelusul sa ii fie adus mamei in primele 2 ore de la nastere. Un alt protocol spunea insa ca bebe ii este dus mamei, doar daca ea este deja instalata in salon. Iar un alt protocol (pe toate le-am aflat) prevedea ca nu se fac transferuri in saloane pentru nasterile care au loc noaptea. Cu alte cuvinte, in cazul meu urma sa merg din sala de nasteri din nou in sala de travaliu pana dimineata cand puteam sa imi iau patul in salon. Protocoale, protocoale, protocoale. Dar eu nu aveam nevoie de protocoale, ci de copilul meu, aveam nevoie sa il tin in brate, sa il mangai si sa il alaptez. Exact de asta avea si el nevoie. Dar nu se putea.
Toata noaptea am stat singura in sala de travaliu cu mintea doar la Simon, asteptand sa pot ajunge la el. Pe la ora 7 a inceput viata si vanzoleala pe holurile maternitatii. I-am spus infirmierei ca vreau sa merg la copil sa-l alaptez. Mi-a spus sa mai astept ca urmeaza vizita. La 8 a venit medicul si, considerand ca uterul este inca prea umflat, a cerut sa mi se aplice gheata cu care sa mai stau o vreme. I-am spus ca eu vreau sa merg la copil. Mi-a zis ca stiu asistentele ce sa-i faca, eu sa ma relaxez ca sa-mi revin. La ora 9 n-am mai spus nimanui nimic si am plecat singura. Am intrebat pe cineva unde sunt nou-nascutii si l-am gasit. Dormea si m-a frapat ca pe hainute avea urme de laptic pe care il vomitase. La Filip nu vazusem astfel de pete cand era asa de mic. O asistenta mi-a spus ca i-au dat ele lapte formula dar ca nu a prea mancat. "That's my boy!" Normal ca nu a vrut laptele ala fad. Dormea asa ca am fost sfatuita sa nu il trezim inca. Lucru logic pana la urma. Urma sa il iau in brate cand vom merge in salon.
Ghinionul facea insa ca in ziua respectiva sa nu fie niciun pat liber asa ca urma sa astept pana la ora 13 cand se va externa cineva. Avantajul maternitatii era ca saloanele erau de tip room-in. Am tinut copilul cu mine mereu, exceptie facand momentele cand era luat la vizita sau la baie. Din pacate erau si mamici care noaptea il trimiteau la asistente pentru a se putea odihni.
Odata instalata in salon baietelul mi-a fost adus si am putut sa il iau in brate in sfarsit si sa il pun la san. Ne-a luat 2 zile sa reusim o pozitionare corecta. De fiecare cand o asistenta intra in salon, prima intrebare era : mai ai copii acasa? Cu alte cuvinte, cu tine mai imi pierd timpul sau nu? Cu inca un copil acasa, si el alaptat, nu reuseam sa imi pun copilul corect la san. Uneori se uita ca nu toti copiii sunt la fel, ca in tumultul de emotii si stari contradictorii de dupa nastere, chiar si o mamica cu experienta poate fi debusolata si uita ce sau mai degraba cum sa faca anumite lucruri. Il vedeam ca ia doar mamelonul in gurita, stiam ca asa nu e bine, si tot scotandu-i-l si incercand din nou de nenumarate ori am reusit sa ma aleg cu niste ragade de toata frumusetea. In plus il vedeam si pe el ca e frustrat, fiindca isi dorea sa manance si nu prea reusea. In prima noapte am cedat si am plecat cu el in brate si am rugat o asistenta sa ma ajute. Intr-o dimineata nu apucasem inca sa ii dau sa manance ca imi era mila sa il trezesc si vine o asistenta si mi-l ia pe sus la vizita. Abia asteptam sa se intoarca pentru ca deja aveam lapte si, ca la inceput, aveam nu gluma. Cand l-a adus in salon mi-a spus: sa nu-i dati inca sa manance ca i-am dat o sticla sa stea cuminte la vizita! No comment decat ca asta era o maternitate unde se incuraja alaptatul. Dar il incuraja doar cu niste texte dense scrise coli A4 si lipite pe usile saloanelor. Nu stiu cate mamici le-au citit. Dar pe peretii de pe hol nu s-au gandit ca ar fi putut pune niste postere/poze cu femei care alapteaza. Ar fi mult mai utile. Totusi un indemn pe o pancarta ramasa din comunism (nu sunt ironica, pur si simplu se vedea ca e veche din vremea respectiva) pe care scria: "Femei, ascultati de cadrele medicale" Grozav!
Revenind la copilas: cand a invatat "tehnica", totul a mers struna. Acum Simon are 3 luni si primeste doar laptele magic de la mami, de fiecare data cand il cere, zi sau noapte.
Asta mi-a fost experienta: cu primul copil l-as fi primit imediat in brate dar a avut probleme de sanatate. Al doilea copil, sanatos tun dar administratia a fost mai presus. Sper ca daca voi mai avea un copil sa pot sa il iau la piept imediat. Pana acum am ramas cu frustrarea pe care ti-o creeaza sistemul din maternitati unde vezi ca altii decid pentru copilul tau ca si cand tu nu ai exista. Cred ca ar trebui sa evoluam spre spitale "mother & baby-friendly".
Multumesc,
Ada"
Se afișează postările cu eticheta donare lapte matern. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta donare lapte matern. Afișați toate postările
miercuri, 4 mai 2011
joi, 13 ianuarie 2011
Didinuska
Vă amintiţi de Didinuska şi Hari? Când le rostesc numele îmi vine în minte un cuvant "greu": relactaţie!
Părea o utopie!Dar s-a concretizat!
Au trecut peste barierele societăţii şi cu o puternică voinţă, cu răbdare, dragoste, determinare şi sprijin au reuşit!
Vă invit să le citiţi povestea emoţionantă, unică, aşa cum a fost scrisă de Didinuska.
"despre incizie şi relactare
mi-am dorit întotdeauna un copil. poate nu cu aceeaşi intensitate tot timpul. dorinţa s-a împlinit. mi-am imaginat că totul va fi roz. cum se întâmplă în filmele siropoase de la tv. nu numai că nu am ştiut să “mă pregătesc” în niciun fel, dar am făcut totul de-a-ndoaselea. şi în prezent suport consecinţele. lanţul greşelilor din timpul sarcinii a cumulat zale şi după naştere. am sărbătorit prima lună a omuleţului pe patul spitalului cu sânul bandajat. incizie. ablactare. braţele s-au legănat singure. durerea fizică şi neputinţa de a-i da cezarului ce-i al cezarului m-au transformat în neom. mi-am înghiţit lacrimile şi mi-am spus că se poate şi cu lapte praf. şi da, se poate, dacă vrei să vezi copilul dospindu-se într-o gogoaşă: care-i înghite trăsăturile fireşti, care-i răpeşte până şi mirosul suav de prunc. împinsă de la spate, am aflat despre relactare. tot citind despre, relactarea a devenit o provocare. ce aş fi avut de pierdut? în cel mai rău caz încă o incizie. ce aş fi avut de câştigat? sănătatea copilului. şi nu, nu există punere în balanţă pentru astfel de situaţii. cu toate astea, ultimul cuvânt a întârziat. frica de un nou eşec îmi paraliza gândurile şi simţurile. temeri fondate la o analiză superficială. simple scuze în fapt. aveam să aflu că cine relactează, nu are absolut nimic de pierdut. are numai de câştigat, indiferent de rezultat.
cum am ajuns la incizie / spune-mi cum te numeşti şi-ţi spun cine eşti
dintr-un început am ales greşit spitalul în care urma să nasc. elias. nou-născuţii nu stau în cameră cu mama. sunt ţinuţi în secţia de neonatologie şi hrăniţi cu biberonul cu lapte praf. nici vorbă, nici urmă de seringă sau de alte instrumente substitut pentru biberon. accesul la propriul copil se face fix din 3 în 3 ore, nici mai devreme, nici mai târziu. cadrele medicale de acolo sunt ca nişte fantome. nu vorbesc, nu zâmbesc, nu te învaţă nimic. îţi trântesc copilul în braţe şi te trimit în camera de alăptat, dacă te ţii pe picioare – o cameră aflată într-un alt sector, unde, de obicei, nu se află niciun îndrumător. de cele mai multe ori eram lăsate singure acolo. câteodată apărea câte o figură neprietenoasă să ne anunţe că s-a terminat tura de alăptare, să ducem copiii să aibă timp să le dea să mănânce cum trebuie, că noi oricum nu avem lapte. în caz că nu te ţii pe picioare, acceptă să rămâi acolo. ceea ce înseamnă că trebuie să te bage în seamă. aşa că îşi iau rolul în serios, vin şi te strâng de 2 ori de sân, după care te anunţă victorioase: tu n-ai lapte, tu n-ai sfârcuri, tu ai sânul prea plin şi n-are cum s-apuce. apoi se îndepărtează sfidător, mândre de ele înseşi că au un ochi atât de bine format şi-ţi pot spune din prima ce problema ai. pentru că, în mod cert, ai o problemă. numai că eşti pe cont propriu. nu aştepta să vină cineva să te ajute. nu acolo.
am ieşit din spital înarmată cu mamelon de silicon. conform sfaturilor primite, nu aveam mamelonul format. l-am folosit de câteva ori, apoi l-am abandonat. am văzut că am lapte, aşa că mă mulgeam zilnic cu o pompă manuală. omuleţul nu a putut să sugă direct de la sân, i-am dat lapte cu biberonul. eram fericită că mănâncă lapte de la mine, restul nu mai conta. din când în când îl mai puneam la sân. toate încercările sfârşeau cu plânsete.
într-o dimineaţă m-am trezit cu dureri puternice şi pete roşii la un sân. furia laptelui. a degenerat într-o mastită plimbăreaţă. de la sânul stâng a trecut la dreptul, s-a remutat la stângul, şi-a amintit de dreptul. după tot acest eeny, meeny, miny, moe s-a cuibărit la stângul şi nu s-a mai lăsat dusă decât printr-o incizie.
ce n-am facut / din ce unghi să te holbezi mai bine la drobul de sare
nu am pus copilul la sân. “cea mai eficientă pompă”. de la pompa manuală aveam mameloane bine formate. pe ultima sută de metri, am insistat cu ataşarea la sân şi omuleţul a reuşit să salveze sânul drept. celălalt era deja în picaj continuu, de consistenţa unei pietre.
cea de-a doua mare greşeală a fost că am crezut orbeşte în pompa manuală. oricât ar fi de performantă, fie că este manuală sau electrică, nu cred că există vreo pompă care să scoată şi “ultima picătură de lapte”, cum face copilul. mâna mai reuşeşte lucrul ăsta. mâna simte, degetele ştiu cum să apese eficient şi unde să insiste. mâna nu agresează şi nu traumatizează. în ciuda febrei, a frisoanelor, a somnolenţei, a săgeţilor de durere care străpungeau fără milă sânii, scoteam cantităţi impresionante de lapte cu ajutorul pompei manuale. tardiv, am încercat fără succes să mă mulg manual. durerile erau atât de puternice încât numărul lacrimilor erau mai multe faţă de picăturile de lapte strânse.
în rest, am urmat conştiincios toate sfaturile şi nici până în ziua de azi nu ştiu dacă am accelerat sau încetinit drumul către abcesul mamar: comprese fierbinţi, comprese reci, comprese cu foi de varză, cu tărâţe, gheaţă, unguent cu propolis, cu gălbenele.
incizia/după faptă şi răsplată
am amânat cât am putut de mult incizia. m-am internat cu febră 39,9, 19.000 de leucocite, nodul cât pruna format în interiorul subraţului, dureri puternice extinse de-a lungul întregii mâini stângi. din sânul stâng, tare ca piatra, ieşeau numai picături de puroi. în ziua următoare, când leucocitele au ajuns la 22.000 m-au chemat să mă examineze (cel puţin aşa ştiam eu) şi m-au incizat. odata cu incizia am primit bonus ablactarea.
ce presupune o incizie/inchiziţia timpurilor moderne
xilina, anestezic local, folosit şi în stomatologie se injectează în sân. se alege locul inciziei, se taie şi se scoate puroiul. prin presarea sânului şi, dacă este nevoie, cu ajutorul unui deget introdus in interior. “gaura” rămasă se umple cu o meşă (o bucată lungă de tifon). până la vindecarea sânului, pansamentul se schimba zilnic, meşa veche fiind înlocuită cu una nouă. pe viu. fără anestezic. noroc că nu e diferenţă mare între a fi folosit anestezicul sau nu. odată ce ai simţit un deget plimbându-se circular în interiorul sânului, schimbarea unui pansament ţi se pare “o copilărie”. sânul este unul dintre cele mai sensibile organe ale trupului. doare, dacă din greşeală te loveşti sau dacă se întâmplă să te muşte copilul în timpul suptului. când ai o gaură în sân, durerile sunt atroce. orice ai face, în orice poziţie ai sta. când mănânci, când vorbeşti, când închizi ochii şi vrei să dormi, când respiri.
din culisele spitalizării/na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o
printre medicamentele luate acolo, în plină ablactare, s-a numărat şi metoclopramidul. recent am aflat că această pastilă produce printre altele şi hiperprolactinemie. am încetat să mă mir de ce a fost nevoie să iau 10 pastile de bromcriptina (doză maxim admisă) şi 4 tablete de dostinex (2 maxim admise) pentru întreruperea lactaţiei. un cocktail exploziv de efecte adverse.
cum să ratezi a doua şansă / crezi că mi-e frica? uite cum fug...
înainte să iau ultima doză de dostinex, am întâlnit un medic (cu multă experienţă în alăptare şi creşterea copiilor) care m-a sfătuit să renunţ la pastilă şi să încep să alăptez din nou. mi-a fost frică, teribil de frică. încâ îmi ieşea tifonul din sân şi durerile persistau aproape la fiecare mişcare. am fost în stare numai să amân înghiţirea dostinexului cu o singură zi. zi în care am fost fericită şi nefericită pentru sânii care se umpleau cu lapte. când m-am dus la pansat, medicii m-au ameninţat că vor redeschide incizia. după numai o zi de consumat multe lichide, sânul avea o consistenţă tare, durea îngrozitor şi când mă mulgeam nu ieşeau decât câteva picături. în schimb, pansamentul din interiorul sânului, mustea de lapte. nu am avut tăria să continuu.
din nou acasă/dupa atâta frig şi ceaţă, iar s-arată soarele
din prima zi în care m-am reîntors acasă am început să caut mămici donatoare de lapte. nu numai că am găsit, dar am descoperit şi mame dispuse să-l alăpteze pe omuleţ. prima dată când s-a întâmplat m-am simţit cea mai neputincioasă mamă din lume, dar exaltam în sinea mea pentru fiecare picătură de lapte suptă lacom de copil. pentru asemenea gesturi de dăruire nu există echivalent. adesea m-am întrebat dacă aş fi capabilă să răspund în acelaşi fel. cu toată sinceritatea şi ruşinea, trebuie să recunosc că nu ştiu ce aş face.
am crezut că mă pot revanşa altfel faţă de copil. m-am înşelat. mă minţeam pe mine, îl minţeam pe el de fiecare dată când recurgeam la suzetă, când foloseam biberonul, chiar şi atunci când mă bucuram că poate sta la sânul altcuiva.
nu ştiam nimic despre relactare. auzisem de cazuri în care femei care adoptaseră copii reuşiseră să aibă lapte, dar mintea refuza să facă orice conexiune. am avut norocul să o cunosc pe Roxana care nu numai că ştia multe despre relactare, dar a fost convinsă de la bun început că o pot face. s-a ţinut de capul meu (şi bine a făcut), mi-a trimis linkuri să citesc, a postat pe blogul ei toate informaţiile necesare. şi uite aşa, împinsă de la spate, am început să citesc şi să caut cât mai multe date despre relactare. tot căutând, am dat peste Sorana, mama care a relactat şi a alăptat copilul până la 2 ani. mi-a povestit experienţa ei şi m-a ajutat pas cu pas să relactez.
cum am relactat/odă sns-ului
fiecare relactare porneşte de la un numitor comun: dorinţa de a alăpta copilul. apoi, de la caz la caz, se ramifică pe mai multe trepte: motivele care au condus la ablactare, perioada în care nu s-a alăptat, vârsta copilului, sprijinul celor din jur şi,esenţial, comunicarea dintre mamă şi copil.
înarmată cu un sns, o pompă manuală, multă răbdare mi-am luat inima în dinţi şi-am purces pe lungul drum al relactării. sns-ul (sistem suplimentar de nutriţie) sau cea de-a treia tâţă, cum l-am denumit, este un dispozitiv deştept gândit, care ajută deopotrivă la hrănirea copilului şi la stimularea sânului. este un sistem care se pune la gât, format dintr-un tub în care se pune laptele şi 2 fire. acestea se ataşează pe sâni astfel încât copilul prinde în acelaşi timp şi sânul şi firul prin care curge laptele. poate să sune puţin sf, însă cât timp sugarul îl acceptă, face minuni. surprinzător sau nu, omuleţul s-a împăcat excelent cu el în ciuda faptului că a fost hrănit cu biberonul şi a plescăit ceva timp la suzeta. din clipa în care am început să-l folosesc, biberonul a fost exclus. în privinţa suzetei nu m-am gândit să iau măsuri la fel de drastice. în mod firesc, pe parcursul relactării, în timpul (re)împrietenirii cu sânul, copilul a renunţat de bună voie şi nesilit de nimeni la suzetă. am spus reîmprietenirea cu sânul, nu cu sânii, pentru că omuleţul a acceptat foarte rar să sugă cu ajutorul sns-ului de la sânul incizat. cu timpul, sns-ul şi pompa electrică au devenit prelungirile mele. pe oriunde m-aş fi dus, sns-ul era la îndemână în caz că ar fi fost nevoie. şi a fost şi nu m-am sfiit de nimeni să-l scot şi să-l pun la gât.
în paralel cu sns-ul, am început stimularea sânului prin muls. în teorie, pentru restabilirea lactaţiei, fiecare sân trebuie stimulat de cel puţin 10 ori pe zi, câte 10-15 minute. temperată de Sorana, am avut între 6 şi 10 stimulări pe zi, punând la socoteală şi mesele cu sns-ul. ceea ce pare a fi o bagatelă (ce poate fi atât de complicat să te mulgi?!), cere de fapt multă voinţă şi răbdare, mai ales “când mulgi în gol” şi vezi că oricât de mult te-ai chinui nu iese nici o picătură de lapte. iar eu m-am numărat printre norocoase: încă din prima zi am avut câte o picătură de colostru la fiecare sân (din capitolul ce minuni poate face corpul uman: când relactezi, sânii secretă din nou colostru). abia dupa trei săptămâni am început să strâng câte 10 ml de lapte pe zi. din acel moment, parcă aş fi trecut peste o barieră deoarece laptele a început să vină din ce în ce mai mult.
cea mai delicată parte din perioada relactării a fost acceptarea sânului incizat. de la bun început am ştiut că pornesc cu o bilă neagră şi nicio bilă albă. oricât de mult am încercat să scap de favoritisme şi tratamente preferenţiale vis a vis de sâni, nu am reuşit. am trecut prin toată gama emoţională pentru acest sân: de la furie şi ură, la prietenie şi înţelegere. m-am purtat cu el de parcă ar fi fost un copil bolnav: în loc să-l scot afară în razele soarelui, l-am ţinut în casă cu ferestrele bine închise, acoperite de storuri. d-abia mă atingeam de el, îl puneam cu grijă la pompa electrică, îl compătimeam în oglindă, îl palpam cu tandreţe şi îngrijorare de teamă să nu descopăr vreun punct tare. la un moment dat s-a întâmplat. ce anume şi când exact nu ştiu. cert este că am început să-l mulg fără milă, fără teamă şi să încep să consider că am doi sâni punct nu doi sâni dintre care unul incizat. şi-am încălecat pe-o şa şi am ajuns să scot lapte şi de la sânu’ nebunu’, cu toate că, în prezent, numai un sfert din sân e “funcţional”.
când relactezi,orice eveniment/lucru, fie bun sau rău, capătă proporţii exagerate. ştii de la bun început că trebuie să ai răbdare, atât cu tine, cât şi cu cel mic. rezultatele nu vor întârzia să apară, cât timp ai un ritm şi eşti conştientă că nu ai cum să sari nici din prima, nici din a doua mai multe trepte deodată. lucrurile se fac încet, pas cu pas, nimic spectaculos nu se întâmplă peste noapte. cu toate astea, apar inevitabil şi momentele în care îţi pierzi răbdarea şi te simţi incapabilă că nu poţi face mai mult, mai bine, mai repede, mai altfel.
în prezent, omuleţul are la discreţie sânul drept şi lapte muls majoritar din sânul stâng de unde nu suge. ştiu că părerile sunt împărţite în privinţa mulsului: unii susţin că în timp conduce la scăderea cantităţii de lapte, alţii consideră că prin golire, sânul e stimulat să producă aceeaşi cantitate de lapte. chiar dacă “oficial” am terminat perioada de relactare, am acelaşi program de muls. o dată pe zi, de obicei noaptea, după ce adoarme omuleţul, îmi fac timp să mă mulg manual. în rest folosesc numai o pompă electrică Medela: de minim 3 ori pe zi şi dacă am timp chiar de 4 – 5 ori. de la 110-130 de ml/zi la sfârşit de octombrie, acum scot cam 200-250 de ml/zi. secretul este că sunt mult mai relaxată. nu mai stau să fac calcule cât lapte adun şi cum să-l împart. atât cât reuşesc să scot e binevenit.
contabiliceşte / 1+1=1
pe 19 iulie mi s-a făcut incizia. la 1 august am terminat medicamentaţia pentru ablactare. de pe 5 august nu am mai avut lapte. pe 8 septembrie, prima zi de relactare au reapărut primele picături de colostru. pe 28 septembrie scoteam câte 10 ml de lapte pe zi. pe 12 noiembrie, dupa 64 de zile de relactare, am alăptat exclusiv. dupa 3 zile în care m-am încăpăţânat să-i dau omuleţului numai lapte de la mine, mi-am dat seama că încă nu am suficient lapte, aşa că în funcţie de zile suplimentez cu o masă sau două de lapte praf. poate că am căzut în păcatul mamei care crede că nu are suficient lapte şi dă completare. poate că într-adevăr, sânul nu poate face mai mult decât face deja. poate că repetiţiile de mai sus sunt obositoare. important este că mă simt în rândul lumii de când mă trezesc noaptea de câte trei sau patru ori să-i dau copilului ţâţă. e copleşitor de minunat.
un infinit de mulţumiri/ce bine că sunteţi
partea cea mai grea fără de care poate că ar fi lipsit cele mai importante fragmente din această înşiruire de evenimente. e dificil să pui un mulţumesc în scris. se adună multe cuvinte sau parcă sunt prea puţine. se îmbârligă între ele şi-şi pierd sensul. din vorbă-n vorbă, dintr-un parc într-altul, de la o întâlnire la alta, am ajuns să cunosc familii minunate şi copii alăptaţi uimitor de frumoşi şi de luminoşi. nu există mulţumiri mai speciale, mai duioase, mai drepte sau strâmbe, mai directe sau subtile. toată lumea m-a ajutat şi m-a încurajat. fiecare m-a sprijinit în felul său unic asfel încât lucrurile s-au înlănţuit, au prins coerenţă şi aderenţă şi m-au adus unde sunt. într-un puzzle e suficient să lipsească un singur cartonaş şi totul se dă peste cap. aşa simt şi eu. o vorbă bună, o încurajare, un zâmbet, o sticluţă cu lapte matern, omuleţul pus la sân sunt echivalentele cartonaşelor pentru puzzle. altfel spus, am avut spatele acoperit. vă mulţumesc!
Adriana a fost una dintre mămicile care l-au alăptat pe omuleţ. mulţumită întâlnirilor din parc cu ea, Tudor, un băieţel minunat şi Răzvan am reuşit să-mi ordonez programul de dupa incizie şi să încep să-l scot zilnic afară.
Alexandra mi-a spus de o alternativă pentru laptele praf: lapte făcut în casă. mi-a trimis multe linkuri unde am găsit diferite ingrediente şi modalităţi de prepare. nu ştiu cum este pentru că nu am încercat. este bine de ştiut că în loc de formula la cutie există formula homemade.
Amalia Supuran, a aflat de la Sorana prin ce trec şi s-a oferit să-mi trimită de la Baia Mare, o cantitate mare de lapte congelat. după căutări amănunţite şi multe mailuri schimbate în privinţa transportului optim, am primit lăpticul.
Aniela l-a alăptat de nenumărate ori pe omuleţ direct la noi acasă, în parc, la întâlnirile grupului de sprijin. când nu avea timp de alăptat, mă trezeam cu ea în faţa uşii cu lăptic proaspăt muls numai bun de mâncat. ea a fost prima mama care l-a pus pe omuleţ la sân. Aniela şi Adriana, mămicile care l-au alăptat, l-au ajutat să nu uite gustul laptelui direct de la “sursă”, confortul şi căldura pe care le putea găsi într-un singur loc. acel loc. minunata ţâţă. astfel, omuleţul a fost cooperant şi răbdător cu o ţâţă goală şi un sns plin de-a lungul relactării.
Cristina, chiar dacă nu se mai mulsese niciodată, a făcut-o pentru omuleţ. a făcut rost de pompă, a citit despre mulsul manual şi m-a sunat să-şi ceară scuze că nu a reuşit să strângă decât 60 de ml de lăptic – o masă consistentă pentru mâncăcios. cum să nu rămâi înmărmurit faţă de atâta bunătate şi daruire?! de altfel, Cristina chiar a fost în pericolul unei mastite hrăpăreţe, care, nepoftită de nimeni, a apărut cu întreaga-i suită: nodul, febră, frisoane, stare generală de rău. tratată cum trebuie de la bun început, mastita a dispărut. mie mi-a stat inima în loc şi am reuşit cu greu să o conving să nu mai continue cu mulsul pentru omuleţ.
în mai puţin de o oră de la postarea anunţului pe blogul Roxanei pentru lapte donat, Ramona a fost prima mamă care m-a sunat şi a spus că mă ajută. de asemenea, ea a fost prima care s-a oferit să-l pună pe omuleţ la sân. fiind întâia dată cand mi se oferea aşa ceva şi ştiind că A. s-ar putea să fie geloasă şi să facă urât, m-am blocat şi am refuzat. n-am uitat însă şi nici nu voi uita. Ramona s-a ascuns de fetiţă să se poată mulge şi practic a relactat la sânul pe care A. îl refuza. în toată perioada post-inciziei şi a relactării, ea a fost în permanenţă alături de mine şi “de fratele de lapte al A.”: mi-a dat în mod constant lăptic (chiar şi după ce a reînceput serviciul); mi-a respectat deciziile silenţioase sau logoreice, chiar daca nu erau cele mai bune; a avut răbdare să asculte aceleaşi lucruri pe care rămăsesem blocată; m-a sprijinit pe finishul relactării când o asaltam cu mailuri lungi şi tensionate. pe lângă toate astea, nu ştiu cum funcţionează legile sorţii, dar de fiecare dată când am fost în impas, am ajuns pe blogul de suflet (cum îmi place să numesc blogul Ramonei) şi, citindu-l, am găsit forţa să merg mai departe.
pe blogul Roxanei, am cerut ajutorul celorlalte mămici pentru prima data. Roxana a postat în repetate rânduri anunţul pentru donarea de lapte matern; a rugat mămicile de la grupul de sprijin să mă ajute; le-a mulţumit “donatoarelor” în numele meu (când eu eram prea prinsă în alte lucruri); mi-a citit şi mi-a răspus mailurilor melodramatice; mi-a arătat în permanenţă alte puncte de vedere; mi-a spus de relactare în cel mai elegant mod cu putinţă; a lăsat alte lucruri deoparte şi a stat să traducă o serie întreagă de articole pe tema relactării; şi-a dat seama când am nevoie de ajutor, înainte să o cer; mi-a răspuns tuturor întrebărilor pe care le aveam; mi-a calmat angoasele în cuvinte puţine, dar concise, ca un oriental.
altfel te apuci de relactare când cunoşti o mamă care a reuşit să facă lucrul ăsta. când te şi ajută, lucrurile sunt făcute pe jumătate. de la Sorana am luat sns-ul şi o pompă electrica M. care m-a ajutat şi mă ajută în continuare enorm (pompa manuală A.a fost bună, dar nu suficient pentru a face faţă furiei laptelui, pompa electrică Primii paşi nu a făcut decât să-mi rănească sânii). Sorana mi-a arătat cum să folosesc sns-ul şi alături de ea, am văzut primele picături de colostru, în prima zi a relactării; a avut răbdare să citească mailurile încifrate în mililitri, sns-uri, mulsuri şi mese; nu s-a dat niciodată exemplu, ci mi-a reamintit în permanenţă că fiecare relactare este unică; a găsit mămici donatoare (Amalia, Florentina, Lolita şi cumnata ei, al cărei nume îmi scapă acum); m-a tras subtil de mâneca atunci când a fost cazul să pun punct relactării.
iniţial, mai multe mămici s-au oferit să mă ajute cu lapte, dar din diferite motive nu am mai reuşit să ne vedem: Corina, mama Mariei; Raluca, mama Nataliei; Maria Mirabela. de obicei listele cu mulţumiri omit inevitabil pe cineva, aşa cum până şi în erate apar greşeli. îmi doresc să nu o fi făcut. dacă s-a întâmplat, rog iertare."
Părea o utopie!Dar s-a concretizat!
Au trecut peste barierele societăţii şi cu o puternică voinţă, cu răbdare, dragoste, determinare şi sprijin au reuşit!
Vă invit să le citiţi povestea emoţionantă, unică, aşa cum a fost scrisă de Didinuska.
"despre incizie şi relactare
mi-am dorit întotdeauna un copil. poate nu cu aceeaşi intensitate tot timpul. dorinţa s-a împlinit. mi-am imaginat că totul va fi roz. cum se întâmplă în filmele siropoase de la tv. nu numai că nu am ştiut să “mă pregătesc” în niciun fel, dar am făcut totul de-a-ndoaselea. şi în prezent suport consecinţele. lanţul greşelilor din timpul sarcinii a cumulat zale şi după naştere. am sărbătorit prima lună a omuleţului pe patul spitalului cu sânul bandajat. incizie. ablactare. braţele s-au legănat singure. durerea fizică şi neputinţa de a-i da cezarului ce-i al cezarului m-au transformat în neom. mi-am înghiţit lacrimile şi mi-am spus că se poate şi cu lapte praf. şi da, se poate, dacă vrei să vezi copilul dospindu-se într-o gogoaşă: care-i înghite trăsăturile fireşti, care-i răpeşte până şi mirosul suav de prunc. împinsă de la spate, am aflat despre relactare. tot citind despre, relactarea a devenit o provocare. ce aş fi avut de pierdut? în cel mai rău caz încă o incizie. ce aş fi avut de câştigat? sănătatea copilului. şi nu, nu există punere în balanţă pentru astfel de situaţii. cu toate astea, ultimul cuvânt a întârziat. frica de un nou eşec îmi paraliza gândurile şi simţurile. temeri fondate la o analiză superficială. simple scuze în fapt. aveam să aflu că cine relactează, nu are absolut nimic de pierdut. are numai de câştigat, indiferent de rezultat.
cum am ajuns la incizie / spune-mi cum te numeşti şi-ţi spun cine eşti
dintr-un început am ales greşit spitalul în care urma să nasc. elias. nou-născuţii nu stau în cameră cu mama. sunt ţinuţi în secţia de neonatologie şi hrăniţi cu biberonul cu lapte praf. nici vorbă, nici urmă de seringă sau de alte instrumente substitut pentru biberon. accesul la propriul copil se face fix din 3 în 3 ore, nici mai devreme, nici mai târziu. cadrele medicale de acolo sunt ca nişte fantome. nu vorbesc, nu zâmbesc, nu te învaţă nimic. îţi trântesc copilul în braţe şi te trimit în camera de alăptat, dacă te ţii pe picioare – o cameră aflată într-un alt sector, unde, de obicei, nu se află niciun îndrumător. de cele mai multe ori eram lăsate singure acolo. câteodată apărea câte o figură neprietenoasă să ne anunţe că s-a terminat tura de alăptare, să ducem copiii să aibă timp să le dea să mănânce cum trebuie, că noi oricum nu avem lapte. în caz că nu te ţii pe picioare, acceptă să rămâi acolo. ceea ce înseamnă că trebuie să te bage în seamă. aşa că îşi iau rolul în serios, vin şi te strâng de 2 ori de sân, după care te anunţă victorioase: tu n-ai lapte, tu n-ai sfârcuri, tu ai sânul prea plin şi n-are cum s-apuce. apoi se îndepărtează sfidător, mândre de ele înseşi că au un ochi atât de bine format şi-ţi pot spune din prima ce problema ai. pentru că, în mod cert, ai o problemă. numai că eşti pe cont propriu. nu aştepta să vină cineva să te ajute. nu acolo.
am ieşit din spital înarmată cu mamelon de silicon. conform sfaturilor primite, nu aveam mamelonul format. l-am folosit de câteva ori, apoi l-am abandonat. am văzut că am lapte, aşa că mă mulgeam zilnic cu o pompă manuală. omuleţul nu a putut să sugă direct de la sân, i-am dat lapte cu biberonul. eram fericită că mănâncă lapte de la mine, restul nu mai conta. din când în când îl mai puneam la sân. toate încercările sfârşeau cu plânsete.
într-o dimineaţă m-am trezit cu dureri puternice şi pete roşii la un sân. furia laptelui. a degenerat într-o mastită plimbăreaţă. de la sânul stâng a trecut la dreptul, s-a remutat la stângul, şi-a amintit de dreptul. după tot acest eeny, meeny, miny, moe s-a cuibărit la stângul şi nu s-a mai lăsat dusă decât printr-o incizie.
ce n-am facut / din ce unghi să te holbezi mai bine la drobul de sare
nu am pus copilul la sân. “cea mai eficientă pompă”. de la pompa manuală aveam mameloane bine formate. pe ultima sută de metri, am insistat cu ataşarea la sân şi omuleţul a reuşit să salveze sânul drept. celălalt era deja în picaj continuu, de consistenţa unei pietre.
cea de-a doua mare greşeală a fost că am crezut orbeşte în pompa manuală. oricât ar fi de performantă, fie că este manuală sau electrică, nu cred că există vreo pompă care să scoată şi “ultima picătură de lapte”, cum face copilul. mâna mai reuşeşte lucrul ăsta. mâna simte, degetele ştiu cum să apese eficient şi unde să insiste. mâna nu agresează şi nu traumatizează. în ciuda febrei, a frisoanelor, a somnolenţei, a săgeţilor de durere care străpungeau fără milă sânii, scoteam cantităţi impresionante de lapte cu ajutorul pompei manuale. tardiv, am încercat fără succes să mă mulg manual. durerile erau atât de puternice încât numărul lacrimilor erau mai multe faţă de picăturile de lapte strânse.
în rest, am urmat conştiincios toate sfaturile şi nici până în ziua de azi nu ştiu dacă am accelerat sau încetinit drumul către abcesul mamar: comprese fierbinţi, comprese reci, comprese cu foi de varză, cu tărâţe, gheaţă, unguent cu propolis, cu gălbenele.
incizia/după faptă şi răsplată
am amânat cât am putut de mult incizia. m-am internat cu febră 39,9, 19.000 de leucocite, nodul cât pruna format în interiorul subraţului, dureri puternice extinse de-a lungul întregii mâini stângi. din sânul stâng, tare ca piatra, ieşeau numai picături de puroi. în ziua următoare, când leucocitele au ajuns la 22.000 m-au chemat să mă examineze (cel puţin aşa ştiam eu) şi m-au incizat. odata cu incizia am primit bonus ablactarea.
ce presupune o incizie/inchiziţia timpurilor moderne
xilina, anestezic local, folosit şi în stomatologie se injectează în sân. se alege locul inciziei, se taie şi se scoate puroiul. prin presarea sânului şi, dacă este nevoie, cu ajutorul unui deget introdus in interior. “gaura” rămasă se umple cu o meşă (o bucată lungă de tifon). până la vindecarea sânului, pansamentul se schimba zilnic, meşa veche fiind înlocuită cu una nouă. pe viu. fără anestezic. noroc că nu e diferenţă mare între a fi folosit anestezicul sau nu. odată ce ai simţit un deget plimbându-se circular în interiorul sânului, schimbarea unui pansament ţi se pare “o copilărie”. sânul este unul dintre cele mai sensibile organe ale trupului. doare, dacă din greşeală te loveşti sau dacă se întâmplă să te muşte copilul în timpul suptului. când ai o gaură în sân, durerile sunt atroce. orice ai face, în orice poziţie ai sta. când mănânci, când vorbeşti, când închizi ochii şi vrei să dormi, când respiri.
din culisele spitalizării/na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o
printre medicamentele luate acolo, în plină ablactare, s-a numărat şi metoclopramidul. recent am aflat că această pastilă produce printre altele şi hiperprolactinemie. am încetat să mă mir de ce a fost nevoie să iau 10 pastile de bromcriptina (doză maxim admisă) şi 4 tablete de dostinex (2 maxim admise) pentru întreruperea lactaţiei. un cocktail exploziv de efecte adverse.
cum să ratezi a doua şansă / crezi că mi-e frica? uite cum fug...
înainte să iau ultima doză de dostinex, am întâlnit un medic (cu multă experienţă în alăptare şi creşterea copiilor) care m-a sfătuit să renunţ la pastilă şi să încep să alăptez din nou. mi-a fost frică, teribil de frică. încâ îmi ieşea tifonul din sân şi durerile persistau aproape la fiecare mişcare. am fost în stare numai să amân înghiţirea dostinexului cu o singură zi. zi în care am fost fericită şi nefericită pentru sânii care se umpleau cu lapte. când m-am dus la pansat, medicii m-au ameninţat că vor redeschide incizia. după numai o zi de consumat multe lichide, sânul avea o consistenţă tare, durea îngrozitor şi când mă mulgeam nu ieşeau decât câteva picături. în schimb, pansamentul din interiorul sânului, mustea de lapte. nu am avut tăria să continuu.
din nou acasă/dupa atâta frig şi ceaţă, iar s-arată soarele
din prima zi în care m-am reîntors acasă am început să caut mămici donatoare de lapte. nu numai că am găsit, dar am descoperit şi mame dispuse să-l alăpteze pe omuleţ. prima dată când s-a întâmplat m-am simţit cea mai neputincioasă mamă din lume, dar exaltam în sinea mea pentru fiecare picătură de lapte suptă lacom de copil. pentru asemenea gesturi de dăruire nu există echivalent. adesea m-am întrebat dacă aş fi capabilă să răspund în acelaşi fel. cu toată sinceritatea şi ruşinea, trebuie să recunosc că nu ştiu ce aş face.
am crezut că mă pot revanşa altfel faţă de copil. m-am înşelat. mă minţeam pe mine, îl minţeam pe el de fiecare dată când recurgeam la suzetă, când foloseam biberonul, chiar şi atunci când mă bucuram că poate sta la sânul altcuiva.
nu ştiam nimic despre relactare. auzisem de cazuri în care femei care adoptaseră copii reuşiseră să aibă lapte, dar mintea refuza să facă orice conexiune. am avut norocul să o cunosc pe Roxana care nu numai că ştia multe despre relactare, dar a fost convinsă de la bun început că o pot face. s-a ţinut de capul meu (şi bine a făcut), mi-a trimis linkuri să citesc, a postat pe blogul ei toate informaţiile necesare. şi uite aşa, împinsă de la spate, am început să citesc şi să caut cât mai multe date despre relactare. tot căutând, am dat peste Sorana, mama care a relactat şi a alăptat copilul până la 2 ani. mi-a povestit experienţa ei şi m-a ajutat pas cu pas să relactez.
cum am relactat/odă sns-ului
fiecare relactare porneşte de la un numitor comun: dorinţa de a alăpta copilul. apoi, de la caz la caz, se ramifică pe mai multe trepte: motivele care au condus la ablactare, perioada în care nu s-a alăptat, vârsta copilului, sprijinul celor din jur şi,esenţial, comunicarea dintre mamă şi copil.
înarmată cu un sns, o pompă manuală, multă răbdare mi-am luat inima în dinţi şi-am purces pe lungul drum al relactării. sns-ul (sistem suplimentar de nutriţie) sau cea de-a treia tâţă, cum l-am denumit, este un dispozitiv deştept gândit, care ajută deopotrivă la hrănirea copilului şi la stimularea sânului. este un sistem care se pune la gât, format dintr-un tub în care se pune laptele şi 2 fire. acestea se ataşează pe sâni astfel încât copilul prinde în acelaşi timp şi sânul şi firul prin care curge laptele. poate să sune puţin sf, însă cât timp sugarul îl acceptă, face minuni. surprinzător sau nu, omuleţul s-a împăcat excelent cu el în ciuda faptului că a fost hrănit cu biberonul şi a plescăit ceva timp la suzeta. din clipa în care am început să-l folosesc, biberonul a fost exclus. în privinţa suzetei nu m-am gândit să iau măsuri la fel de drastice. în mod firesc, pe parcursul relactării, în timpul (re)împrietenirii cu sânul, copilul a renunţat de bună voie şi nesilit de nimeni la suzetă. am spus reîmprietenirea cu sânul, nu cu sânii, pentru că omuleţul a acceptat foarte rar să sugă cu ajutorul sns-ului de la sânul incizat. cu timpul, sns-ul şi pompa electrică au devenit prelungirile mele. pe oriunde m-aş fi dus, sns-ul era la îndemână în caz că ar fi fost nevoie. şi a fost şi nu m-am sfiit de nimeni să-l scot şi să-l pun la gât.
în paralel cu sns-ul, am început stimularea sânului prin muls. în teorie, pentru restabilirea lactaţiei, fiecare sân trebuie stimulat de cel puţin 10 ori pe zi, câte 10-15 minute. temperată de Sorana, am avut între 6 şi 10 stimulări pe zi, punând la socoteală şi mesele cu sns-ul. ceea ce pare a fi o bagatelă (ce poate fi atât de complicat să te mulgi?!), cere de fapt multă voinţă şi răbdare, mai ales “când mulgi în gol” şi vezi că oricât de mult te-ai chinui nu iese nici o picătură de lapte. iar eu m-am numărat printre norocoase: încă din prima zi am avut câte o picătură de colostru la fiecare sân (din capitolul ce minuni poate face corpul uman: când relactezi, sânii secretă din nou colostru). abia dupa trei săptămâni am început să strâng câte 10 ml de lapte pe zi. din acel moment, parcă aş fi trecut peste o barieră deoarece laptele a început să vină din ce în ce mai mult.
cea mai delicată parte din perioada relactării a fost acceptarea sânului incizat. de la bun început am ştiut că pornesc cu o bilă neagră şi nicio bilă albă. oricât de mult am încercat să scap de favoritisme şi tratamente preferenţiale vis a vis de sâni, nu am reuşit. am trecut prin toată gama emoţională pentru acest sân: de la furie şi ură, la prietenie şi înţelegere. m-am purtat cu el de parcă ar fi fost un copil bolnav: în loc să-l scot afară în razele soarelui, l-am ţinut în casă cu ferestrele bine închise, acoperite de storuri. d-abia mă atingeam de el, îl puneam cu grijă la pompa electrică, îl compătimeam în oglindă, îl palpam cu tandreţe şi îngrijorare de teamă să nu descopăr vreun punct tare. la un moment dat s-a întâmplat. ce anume şi când exact nu ştiu. cert este că am început să-l mulg fără milă, fără teamă şi să încep să consider că am doi sâni punct nu doi sâni dintre care unul incizat. şi-am încălecat pe-o şa şi am ajuns să scot lapte şi de la sânu’ nebunu’, cu toate că, în prezent, numai un sfert din sân e “funcţional”.
când relactezi,orice eveniment/lucru, fie bun sau rău, capătă proporţii exagerate. ştii de la bun început că trebuie să ai răbdare, atât cu tine, cât şi cu cel mic. rezultatele nu vor întârzia să apară, cât timp ai un ritm şi eşti conştientă că nu ai cum să sari nici din prima, nici din a doua mai multe trepte deodată. lucrurile se fac încet, pas cu pas, nimic spectaculos nu se întâmplă peste noapte. cu toate astea, apar inevitabil şi momentele în care îţi pierzi răbdarea şi te simţi incapabilă că nu poţi face mai mult, mai bine, mai repede, mai altfel.
în prezent, omuleţul are la discreţie sânul drept şi lapte muls majoritar din sânul stâng de unde nu suge. ştiu că părerile sunt împărţite în privinţa mulsului: unii susţin că în timp conduce la scăderea cantităţii de lapte, alţii consideră că prin golire, sânul e stimulat să producă aceeaşi cantitate de lapte. chiar dacă “oficial” am terminat perioada de relactare, am acelaşi program de muls. o dată pe zi, de obicei noaptea, după ce adoarme omuleţul, îmi fac timp să mă mulg manual. în rest folosesc numai o pompă electrică Medela: de minim 3 ori pe zi şi dacă am timp chiar de 4 – 5 ori. de la 110-130 de ml/zi la sfârşit de octombrie, acum scot cam 200-250 de ml/zi. secretul este că sunt mult mai relaxată. nu mai stau să fac calcule cât lapte adun şi cum să-l împart. atât cât reuşesc să scot e binevenit.
contabiliceşte / 1+1=1
pe 19 iulie mi s-a făcut incizia. la 1 august am terminat medicamentaţia pentru ablactare. de pe 5 august nu am mai avut lapte. pe 8 septembrie, prima zi de relactare au reapărut primele picături de colostru. pe 28 septembrie scoteam câte 10 ml de lapte pe zi. pe 12 noiembrie, dupa 64 de zile de relactare, am alăptat exclusiv. dupa 3 zile în care m-am încăpăţânat să-i dau omuleţului numai lapte de la mine, mi-am dat seama că încă nu am suficient lapte, aşa că în funcţie de zile suplimentez cu o masă sau două de lapte praf. poate că am căzut în păcatul mamei care crede că nu are suficient lapte şi dă completare. poate că într-adevăr, sânul nu poate face mai mult decât face deja. poate că repetiţiile de mai sus sunt obositoare. important este că mă simt în rândul lumii de când mă trezesc noaptea de câte trei sau patru ori să-i dau copilului ţâţă. e copleşitor de minunat.
un infinit de mulţumiri/ce bine că sunteţi
partea cea mai grea fără de care poate că ar fi lipsit cele mai importante fragmente din această înşiruire de evenimente. e dificil să pui un mulţumesc în scris. se adună multe cuvinte sau parcă sunt prea puţine. se îmbârligă între ele şi-şi pierd sensul. din vorbă-n vorbă, dintr-un parc într-altul, de la o întâlnire la alta, am ajuns să cunosc familii minunate şi copii alăptaţi uimitor de frumoşi şi de luminoşi. nu există mulţumiri mai speciale, mai duioase, mai drepte sau strâmbe, mai directe sau subtile. toată lumea m-a ajutat şi m-a încurajat. fiecare m-a sprijinit în felul său unic asfel încât lucrurile s-au înlănţuit, au prins coerenţă şi aderenţă şi m-au adus unde sunt. într-un puzzle e suficient să lipsească un singur cartonaş şi totul se dă peste cap. aşa simt şi eu. o vorbă bună, o încurajare, un zâmbet, o sticluţă cu lapte matern, omuleţul pus la sân sunt echivalentele cartonaşelor pentru puzzle. altfel spus, am avut spatele acoperit. vă mulţumesc!
Adriana a fost una dintre mămicile care l-au alăptat pe omuleţ. mulţumită întâlnirilor din parc cu ea, Tudor, un băieţel minunat şi Răzvan am reuşit să-mi ordonez programul de dupa incizie şi să încep să-l scot zilnic afară.
Alexandra mi-a spus de o alternativă pentru laptele praf: lapte făcut în casă. mi-a trimis multe linkuri unde am găsit diferite ingrediente şi modalităţi de prepare. nu ştiu cum este pentru că nu am încercat. este bine de ştiut că în loc de formula la cutie există formula homemade.
Amalia Supuran, a aflat de la Sorana prin ce trec şi s-a oferit să-mi trimită de la Baia Mare, o cantitate mare de lapte congelat. după căutări amănunţite şi multe mailuri schimbate în privinţa transportului optim, am primit lăpticul.
Aniela l-a alăptat de nenumărate ori pe omuleţ direct la noi acasă, în parc, la întâlnirile grupului de sprijin. când nu avea timp de alăptat, mă trezeam cu ea în faţa uşii cu lăptic proaspăt muls numai bun de mâncat. ea a fost prima mama care l-a pus pe omuleţ la sân. Aniela şi Adriana, mămicile care l-au alăptat, l-au ajutat să nu uite gustul laptelui direct de la “sursă”, confortul şi căldura pe care le putea găsi într-un singur loc. acel loc. minunata ţâţă. astfel, omuleţul a fost cooperant şi răbdător cu o ţâţă goală şi un sns plin de-a lungul relactării.
Cristina, chiar dacă nu se mai mulsese niciodată, a făcut-o pentru omuleţ. a făcut rost de pompă, a citit despre mulsul manual şi m-a sunat să-şi ceară scuze că nu a reuşit să strângă decât 60 de ml de lăptic – o masă consistentă pentru mâncăcios. cum să nu rămâi înmărmurit faţă de atâta bunătate şi daruire?! de altfel, Cristina chiar a fost în pericolul unei mastite hrăpăreţe, care, nepoftită de nimeni, a apărut cu întreaga-i suită: nodul, febră, frisoane, stare generală de rău. tratată cum trebuie de la bun început, mastita a dispărut. mie mi-a stat inima în loc şi am reuşit cu greu să o conving să nu mai continue cu mulsul pentru omuleţ.
în mai puţin de o oră de la postarea anunţului pe blogul Roxanei pentru lapte donat, Ramona a fost prima mamă care m-a sunat şi a spus că mă ajută. de asemenea, ea a fost prima care s-a oferit să-l pună pe omuleţ la sân. fiind întâia dată cand mi se oferea aşa ceva şi ştiind că A. s-ar putea să fie geloasă şi să facă urât, m-am blocat şi am refuzat. n-am uitat însă şi nici nu voi uita. Ramona s-a ascuns de fetiţă să se poată mulge şi practic a relactat la sânul pe care A. îl refuza. în toată perioada post-inciziei şi a relactării, ea a fost în permanenţă alături de mine şi “de fratele de lapte al A.”: mi-a dat în mod constant lăptic (chiar şi după ce a reînceput serviciul); mi-a respectat deciziile silenţioase sau logoreice, chiar daca nu erau cele mai bune; a avut răbdare să asculte aceleaşi lucruri pe care rămăsesem blocată; m-a sprijinit pe finishul relactării când o asaltam cu mailuri lungi şi tensionate. pe lângă toate astea, nu ştiu cum funcţionează legile sorţii, dar de fiecare dată când am fost în impas, am ajuns pe blogul de suflet (cum îmi place să numesc blogul Ramonei) şi, citindu-l, am găsit forţa să merg mai departe.
pe blogul Roxanei, am cerut ajutorul celorlalte mămici pentru prima data. Roxana a postat în repetate rânduri anunţul pentru donarea de lapte matern; a rugat mămicile de la grupul de sprijin să mă ajute; le-a mulţumit “donatoarelor” în numele meu (când eu eram prea prinsă în alte lucruri); mi-a citit şi mi-a răspus mailurilor melodramatice; mi-a arătat în permanenţă alte puncte de vedere; mi-a spus de relactare în cel mai elegant mod cu putinţă; a lăsat alte lucruri deoparte şi a stat să traducă o serie întreagă de articole pe tema relactării; şi-a dat seama când am nevoie de ajutor, înainte să o cer; mi-a răspuns tuturor întrebărilor pe care le aveam; mi-a calmat angoasele în cuvinte puţine, dar concise, ca un oriental.
altfel te apuci de relactare când cunoşti o mamă care a reuşit să facă lucrul ăsta. când te şi ajută, lucrurile sunt făcute pe jumătate. de la Sorana am luat sns-ul şi o pompă electrica M. care m-a ajutat şi mă ajută în continuare enorm (pompa manuală A.a fost bună, dar nu suficient pentru a face faţă furiei laptelui, pompa electrică Primii paşi nu a făcut decât să-mi rănească sânii). Sorana mi-a arătat cum să folosesc sns-ul şi alături de ea, am văzut primele picături de colostru, în prima zi a relactării; a avut răbdare să citească mailurile încifrate în mililitri, sns-uri, mulsuri şi mese; nu s-a dat niciodată exemplu, ci mi-a reamintit în permanenţă că fiecare relactare este unică; a găsit mămici donatoare (Amalia, Florentina, Lolita şi cumnata ei, al cărei nume îmi scapă acum); m-a tras subtil de mâneca atunci când a fost cazul să pun punct relactării.
iniţial, mai multe mămici s-au oferit să mă ajute cu lapte, dar din diferite motive nu am mai reuşit să ne vedem: Corina, mama Mariei; Raluca, mama Nataliei; Maria Mirabela. de obicei listele cu mulţumiri omit inevitabil pe cineva, aşa cum până şi în erate apar greşeli. îmi doresc să nu o fi făcut. dacă s-a întâmplat, rog iertare."
joi, 20 mai 2010
"Donez lapte matern"
Claudia, o mămică binevoitoare, consideră că poate ajuta un bebeluş/copil donându-şi laptele matern muls şi congelat.
Personal, nu ştiu dacă lapte matern se donează în România şi nici condiţiile necesare pe care mama trebuie să le îndeplinească pentru a fi donatoare sau cum se analizează laptele.
Dacă aveţi astfel de informaţii şi o puteţi îndruma pe Claudia să facă un gest deosebit, vă rog să-i scrieţi pe adresa de e-mail: clddumitrescu@hotmail.com.
Claudia, toată admiraţia mea!
Personal, nu ştiu dacă lapte matern se donează în România şi nici condiţiile necesare pe care mama trebuie să le îndeplinească pentru a fi donatoare sau cum se analizează laptele.
Dacă aveţi astfel de informaţii şi o puteţi îndruma pe Claudia să facă un gest deosebit, vă rog să-i scrieţi pe adresa de e-mail: clddumitrescu@hotmail.com.
Claudia, toată admiraţia mea!
luni, 19 aprilie 2010
Alăptarea şi îmbolnăvirile
Scris si revizuit de Jack Newman, MD, FRCPC, 2009
Revizuit de Edith Kernerman, IBCLC, 2009
Tradus de Roxana Duduş
Introducere
De-a lungul anilor, multor femei li s-a spus în mod eronat că trebuie să întrerupă alăptarea. Decizia de a continua alăptarea şi atunci când mama ia un medicament, de exemplu, este mult mai importantă decât dacă copilul nu va primi lapte matern. Renunţarea la alăptare implică riscuri pentru mamă, cât şi pentru copil şi familie, precum şi pentru societate. Şi sunt o multime de riscuri dacă nu se alăptează, astfel încât, în esenţă, problema se reduce la: adăugarea unei cantităţi mici de medicamente în laptele matern face alăptarea mai periculoasă decât formula de lapte praf? Răspunsul este: aproape niciodată. Alăptarea după ce mama a luat un medicament este aproape întotdeauna mai sigură. Cu alte cuvinte, înseamnă că mama trebuie să fie atentă dacă continuă alăptarea, dar să nu o oprească. Aceleaşi argumente trebuie să fie luate în considerare atunci când mama sau copilul sunt bolnavi.
Amintiţi-vă că oprirea alăptării pentru o săptămână sau chiar pentru câteva zile poate duce la înţărcare. Pe de altă parte, ar trebui să fie luat în considerare faptul că unii copii pot refuza acceptarea biberonului, astfel încât sfatul de a opri alăptarea nu este numai greşit, dar de multe ori imposibil. Se obişnuieşte să se sfătuiască mama să mulgă laptele, dar acest lucru nu este întotdeauna uşor în practică, iar rezultatul ar putea fi o angorjare a sânilor.
Mama bolnavă
Foarte puţine boli materne necesită oprirea alăptării. Acest lucru este valabil mai ales pentru infecţiile pe care mama le-ar putea avea, iar infecţiile sunt cel mai comun tip de boală pentru care mamele au fost sfătuite să înceteze alăptarea. Virusurile sunt cauza celor mai multe infecţii, iar aceste infecţii au loc înainte ca mama să aibă idee că este bolnavă. În momentul în care mama are febră (sau nas care curge sau diaree sau tuse sau erupţii cutanate sau vărsături etc), ea a trecut deja infecţia la copil. Cu toate acestea, alăptarea protejează copilul împotriva infecţiilor, iar mama ar trebui să continue alăptarea, în scopul de a proteja copilul. Dacă bebeluşul nu se îmbolnăveşte, ceea ce este posibil, este probabil că el să se simtă mai rău în cazul în care alăptarea se opreşte. Dar de multe ori mamele sunt plăcut surprinse de faptul că bebeluşii nu se îmbolnăvesc. Au fost protejaţi de alăptare, de decizia mamei de a continua. Pentru infecţiile bacteriene (streptoccoc în gât), de asemenea, nu sunt motive de îngrijorare din aceleaşi motive.
Singura excepţie de la cele de mai sus este infecţia cu HIV a mamei. Până când vom avea mai multe informaţii, este în general considerat că mama care este HIV pozitiv nu alăptează, cel puţin în situaţia în care riscurile cu hrănirea artificială sunt considerate acceptabile. Într-adevăr, informaţii recente arată că alăptarea exclusivă protejează copilul de dobândirea HIV, mai bine decât hrănirea cu formule de lapte praf şi că cel mai mare risc este asociat cu alimentarea mixtă (alăptare + lapte praf). Aceste informaţii trebuie să fie confirmate.(nt: între timp au fost confirmate!)
Anticorpii din laptele matern
Unele mame au "boli autoimune", cum ar fi purpura trombocitopenică idiopatică, boli autoimune tiroidiene, anemie hemolitică autoimună şi multe altele. Aceste boli sunt caracterizate de anticorpi produşi de către mamă împotriva ţesuturilor ei. Unele mame cred că: deoarece anticorpii ajung în lapte, mama nu trebuie să alăpteze, pentru că ea îşi va îmbolnăvi copilul. Acesta este un nonsens incredibil. Mama trebuie să alăpteze.
Marea majoritate a anticorpilor din lapte sunt de tip IgA secretori. Bolile autoimune nu sunt cauzate de secretorii IgA. Chiar dacă acestea au fost, copilul nu absoarbe IgA secretor. Nu există nici o problemă. Se continuă alăptarea.
Probleme ale sânilor
-Mastita (infecţia la sân) nu este un motiv pentru a opri alăptarea. De fapt, sânul este probabil să se vindece mai repede în cazul în care mama alăptează din partea afectată.
-Abcesul mamar nu este un motiv pentru a opri alăptarea, nici chiar din partea afectată. Deşi o intervenţie chirurgicală la un sân din care se alăptează este mult mai dificilă, intervenţia şi cursul ei postpartum nu devin neapărat mai uşoare dacă mama opreşte alăptarea, laptele continuă să se formeze timp de săptămâni după oprirea alăptării. Într-adevăr, angorjarea după o intervenţie chirurgicală poate înrăutăţi situaţia. Asiguraţi-vă că chirurgul nu face o incizie ce urmează linia areolei (linia de demarcaţie dintre partea întunecată a sânului şi partea mai deschisă la culoare). O astfel de incizie poate reduce producţia de lapte considerabil.
Aceste abcese mamare nu necesită întotdeauna intervenţie chirurgicală. Aspiraţia repetată cu un ac sau plasarea unui cateter pentru a drena abcesul plus administrarea de antibiotice, adesea, permit evitarea intervenţiei chirurgicale.
Orice intervenţie chirurgicală nu necesită oprirea alăptării.
Este o intervenţie chirurgicală cu adevărat necesară acum, în timp ce se alăptează? Sunteţi sigură că alte abordări de tratament nu ar fi posibile? Ar putea fi suficientă o biopsie?
Dacă aveţi nevoie de operaţie acum, asiguraţi-vă din nou că incizia nu este făcută în jurul areolei. Puteţi continua alăptarea dupa operaţie, imediat, de îndată ce sunteţi trează. Dacă, din anumite motive, opriţi alăptarea pe partea afectată, atunci nu o opriţi din celălalt sân. Unii chirurgi nu ştiu că se poate alăpta şi dintr-un singur sân. Nu aveţi pentru ce să opriţi alăptarea daca aţi avut anestezie generală. Puteţi alăpta imediat ce sunteţi trează.
Mamografiile sunt mai dificile de citit dacă mama alăptează, dar pot fi utile. Încă o dată, cât timp trebuie să aştepte o mamă să nu mai considere că e în perioada de lactaţie? Evaluarea unui nodul care necesită mai mult de examinare fizică poate fi făcută prin alte mijloace în afară de mamografie (de exemplu, ecografie, biopsie etc). Discutaţi opţiunile cu medicul dumneavoastră. Informaţi-l că alăptarea este importantă pentru dvs..
O nouă sarcină
Nu există nici un motiv să nu puteţi continua alăptarea dacă rămâneţi gravidă. Nu există dovezi că alăptarea în timpul sarcinii vă face rău dvs. sau copilului din uter sau celui care se hrăneşte. Dacă doriţi să înţărcaţi atunci faceţi-o încet, treptat, dar pentru că sarcina este asociată cu o producţie de lapte scăzută copilul se poate opri din proprie iniţiativă.
Copilul bolnav
Alăptarea rareori trebuie să fie întreruptă dacă copilul este bolnav. Prin alăptare, mama este în măsură să asigure confortul copilului bolnav şi prin alăptare, copilul este capabil să mângâie mama.
-Diareea şi vărsăturile. Infecţiile intestinale sunt foarte rare la bebelusii alăptaţi exclusiv. (Deşi scaunele moi sunt foarte frecvente şi normale la copiii alăptaţi exclusiv.)
Cel mai bun tratament pentru această afecţiune este de a continua alăptarea. Copilul se va simţi mai bine, mai repede, în timp ce e alăptat. Copilul se va face bine, alăptat fiind, în marea majoritate a situaţiilor şi nu va necesita lichide suplimentare, cum ar fi aşa-numitele soluţii orale de electroliţi, doar cu excepţia cazurilor extraordinare.
-Bolile respiratorii. Există un mit medical cum că laptele matern nu trebuie administrat copiilor cu infecţii respiratorii. Indiferent dacă este sau nu este valabil acest lucru pentru lapte, cu siguranţă nu este adevărat pentru laptele matern.
-Icterul. Bebeluşii alăptaţi exclusiv au icter, în general, chiar şi la vârsta de 3 luni, deşi de obicei, culoarea galbenă a pielii este abia vizibilă. Mai degrabă decât să fie o problemă, acest lucru este normal. (Există cauze de icter care nu sunt normale, dar acestea necesită oprirea alăptării în cazuri foarte rare.)
În cazul în care alăptarea merge bine, icterul nu are nevoie ca mama să oprească alăptarea. În cazul în care alăptarea nu merge bine, stabilirea alăptării va rezolva problema, în timp ce oprirea alăptării chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp o poate anula complet. Oprirea alăptării nu este un răspuns, nu o e soluţie, nu e o idee bună.
Un copil bolnav nu are nevoie de mai puţină alăptare, el are nevoie de ea mult mai mult!
Sursa
Revizuit de Edith Kernerman, IBCLC, 2009
Tradus de Roxana Duduş
Introducere
De-a lungul anilor, multor femei li s-a spus în mod eronat că trebuie să întrerupă alăptarea. Decizia de a continua alăptarea şi atunci când mama ia un medicament, de exemplu, este mult mai importantă decât dacă copilul nu va primi lapte matern. Renunţarea la alăptare implică riscuri pentru mamă, cât şi pentru copil şi familie, precum şi pentru societate. Şi sunt o multime de riscuri dacă nu se alăptează, astfel încât, în esenţă, problema se reduce la: adăugarea unei cantităţi mici de medicamente în laptele matern face alăptarea mai periculoasă decât formula de lapte praf? Răspunsul este: aproape niciodată. Alăptarea după ce mama a luat un medicament este aproape întotdeauna mai sigură. Cu alte cuvinte, înseamnă că mama trebuie să fie atentă dacă continuă alăptarea, dar să nu o oprească. Aceleaşi argumente trebuie să fie luate în considerare atunci când mama sau copilul sunt bolnavi.
Amintiţi-vă că oprirea alăptării pentru o săptămână sau chiar pentru câteva zile poate duce la înţărcare. Pe de altă parte, ar trebui să fie luat în considerare faptul că unii copii pot refuza acceptarea biberonului, astfel încât sfatul de a opri alăptarea nu este numai greşit, dar de multe ori imposibil. Se obişnuieşte să se sfătuiască mama să mulgă laptele, dar acest lucru nu este întotdeauna uşor în practică, iar rezultatul ar putea fi o angorjare a sânilor.
Mama bolnavă
Foarte puţine boli materne necesită oprirea alăptării. Acest lucru este valabil mai ales pentru infecţiile pe care mama le-ar putea avea, iar infecţiile sunt cel mai comun tip de boală pentru care mamele au fost sfătuite să înceteze alăptarea. Virusurile sunt cauza celor mai multe infecţii, iar aceste infecţii au loc înainte ca mama să aibă idee că este bolnavă. În momentul în care mama are febră (sau nas care curge sau diaree sau tuse sau erupţii cutanate sau vărsături etc), ea a trecut deja infecţia la copil. Cu toate acestea, alăptarea protejează copilul împotriva infecţiilor, iar mama ar trebui să continue alăptarea, în scopul de a proteja copilul. Dacă bebeluşul nu se îmbolnăveşte, ceea ce este posibil, este probabil că el să se simtă mai rău în cazul în care alăptarea se opreşte. Dar de multe ori mamele sunt plăcut surprinse de faptul că bebeluşii nu se îmbolnăvesc. Au fost protejaţi de alăptare, de decizia mamei de a continua. Pentru infecţiile bacteriene (streptoccoc în gât), de asemenea, nu sunt motive de îngrijorare din aceleaşi motive.
Singura excepţie de la cele de mai sus este infecţia cu HIV a mamei. Până când vom avea mai multe informaţii, este în general considerat că mama care este HIV pozitiv nu alăptează, cel puţin în situaţia în care riscurile cu hrănirea artificială sunt considerate acceptabile. Într-adevăr, informaţii recente arată că alăptarea exclusivă protejează copilul de dobândirea HIV, mai bine decât hrănirea cu formule de lapte praf şi că cel mai mare risc este asociat cu alimentarea mixtă (alăptare + lapte praf). Aceste informaţii trebuie să fie confirmate.(nt: între timp au fost confirmate!)
Anticorpii din laptele matern
Unele mame au "boli autoimune", cum ar fi purpura trombocitopenică idiopatică, boli autoimune tiroidiene, anemie hemolitică autoimună şi multe altele. Aceste boli sunt caracterizate de anticorpi produşi de către mamă împotriva ţesuturilor ei. Unele mame cred că: deoarece anticorpii ajung în lapte, mama nu trebuie să alăpteze, pentru că ea îşi va îmbolnăvi copilul. Acesta este un nonsens incredibil. Mama trebuie să alăpteze.
Marea majoritate a anticorpilor din lapte sunt de tip IgA secretori. Bolile autoimune nu sunt cauzate de secretorii IgA. Chiar dacă acestea au fost, copilul nu absoarbe IgA secretor. Nu există nici o problemă. Se continuă alăptarea.
Probleme ale sânilor
-Mastita (infecţia la sân) nu este un motiv pentru a opri alăptarea. De fapt, sânul este probabil să se vindece mai repede în cazul în care mama alăptează din partea afectată.
-Abcesul mamar nu este un motiv pentru a opri alăptarea, nici chiar din partea afectată. Deşi o intervenţie chirurgicală la un sân din care se alăptează este mult mai dificilă, intervenţia şi cursul ei postpartum nu devin neapărat mai uşoare dacă mama opreşte alăptarea, laptele continuă să se formeze timp de săptămâni după oprirea alăptării. Într-adevăr, angorjarea după o intervenţie chirurgicală poate înrăutăţi situaţia. Asiguraţi-vă că chirurgul nu face o incizie ce urmează linia areolei (linia de demarcaţie dintre partea întunecată a sânului şi partea mai deschisă la culoare). O astfel de incizie poate reduce producţia de lapte considerabil.
Aceste abcese mamare nu necesită întotdeauna intervenţie chirurgicală. Aspiraţia repetată cu un ac sau plasarea unui cateter pentru a drena abcesul plus administrarea de antibiotice, adesea, permit evitarea intervenţiei chirurgicale.
Orice intervenţie chirurgicală nu necesită oprirea alăptării.
Este o intervenţie chirurgicală cu adevărat necesară acum, în timp ce se alăptează? Sunteţi sigură că alte abordări de tratament nu ar fi posibile? Ar putea fi suficientă o biopsie?
Dacă aveţi nevoie de operaţie acum, asiguraţi-vă din nou că incizia nu este făcută în jurul areolei. Puteţi continua alăptarea dupa operaţie, imediat, de îndată ce sunteţi trează. Dacă, din anumite motive, opriţi alăptarea pe partea afectată, atunci nu o opriţi din celălalt sân. Unii chirurgi nu ştiu că se poate alăpta şi dintr-un singur sân. Nu aveţi pentru ce să opriţi alăptarea daca aţi avut anestezie generală. Puteţi alăpta imediat ce sunteţi trează.
Mamografiile sunt mai dificile de citit dacă mama alăptează, dar pot fi utile. Încă o dată, cât timp trebuie să aştepte o mamă să nu mai considere că e în perioada de lactaţie? Evaluarea unui nodul care necesită mai mult de examinare fizică poate fi făcută prin alte mijloace în afară de mamografie (de exemplu, ecografie, biopsie etc). Discutaţi opţiunile cu medicul dumneavoastră. Informaţi-l că alăptarea este importantă pentru dvs..
O nouă sarcină
Nu există nici un motiv să nu puteţi continua alăptarea dacă rămâneţi gravidă. Nu există dovezi că alăptarea în timpul sarcinii vă face rău dvs. sau copilului din uter sau celui care se hrăneşte. Dacă doriţi să înţărcaţi atunci faceţi-o încet, treptat, dar pentru că sarcina este asociată cu o producţie de lapte scăzută copilul se poate opri din proprie iniţiativă.
Copilul bolnav
Alăptarea rareori trebuie să fie întreruptă dacă copilul este bolnav. Prin alăptare, mama este în măsură să asigure confortul copilului bolnav şi prin alăptare, copilul este capabil să mângâie mama.
-Diareea şi vărsăturile. Infecţiile intestinale sunt foarte rare la bebelusii alăptaţi exclusiv. (Deşi scaunele moi sunt foarte frecvente şi normale la copiii alăptaţi exclusiv.)
Cel mai bun tratament pentru această afecţiune este de a continua alăptarea. Copilul se va simţi mai bine, mai repede, în timp ce e alăptat. Copilul se va face bine, alăptat fiind, în marea majoritate a situaţiilor şi nu va necesita lichide suplimentare, cum ar fi aşa-numitele soluţii orale de electroliţi, doar cu excepţia cazurilor extraordinare.
-Bolile respiratorii. Există un mit medical cum că laptele matern nu trebuie administrat copiilor cu infecţii respiratorii. Indiferent dacă este sau nu este valabil acest lucru pentru lapte, cu siguranţă nu este adevărat pentru laptele matern.
-Icterul. Bebeluşii alăptaţi exclusiv au icter, în general, chiar şi la vârsta de 3 luni, deşi de obicei, culoarea galbenă a pielii este abia vizibilă. Mai degrabă decât să fie o problemă, acest lucru este normal. (Există cauze de icter care nu sunt normale, dar acestea necesită oprirea alăptării în cazuri foarte rare.)
În cazul în care alăptarea merge bine, icterul nu are nevoie ca mama să oprească alăptarea. În cazul în care alăptarea nu merge bine, stabilirea alăptării va rezolva problema, în timp ce oprirea alăptării chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp o poate anula complet. Oprirea alăptării nu este un răspuns, nu o e soluţie, nu e o idee bună.
Un copil bolnav nu are nevoie de mai puţină alăptare, el are nevoie de ea mult mai mult!
Sursa
marți, 15 septembrie 2009
Tratamentul mastitei
Pentru stabilirea tratamentului mastitei este necesar:
1. să se facă anamneza mamei, pentru a afla dacă există cauze evidente pentru aceste dificultăţi sau factori predispozanţi;
2. să se observe mama cum alăptează şi să se evalueze tehnica alăptării, ataşarea la sân a copilului, precum şi modul în care ar putea fi îmbunătăţită.
Canale blocate
Tratamentul necesar este îmbunătăţirea eliminării laptelui pentru a evita orice obstrucţie a fluxului de lapte.
- asiguraţi-vă că sugarul este bine poziţionat şi ataşat la sân. Unii autori recomandă susţinerea sugarului cu bărbia spre partea afectată a sânului, pentru a facilita eliminarea laptelui, în timp ce alţii consideră importantă îmbunătăţirea ataşării la sân.
- evitarea oricărui obstacol care împiedică fluxul laptelui, cum ar fi hainele strâmte.
- încurajarea mamei de a alăpta la fel de des şi atât timp cât copilul este dispus, fără restricţii.
- aplicarea căldurii umede (de exemplu, comprese calde sau un duş cald).
Ocazional, aceste tehnici pot să nu amelioreze simptomele. Acest lucru se datorează existenţei unei pulberi în suspensie care obstrucţionează canalul. Masajul sânului, folosind o mişcare fermă a degetului mare peste sân spre mamelon, poate fi de ajutor. Acest lucru ar trebui să se facă uşor, pentru că atunci când ţesutul mamar este inflamat, masajul poate, uneori, înrăutăţi situaţia.
Dacă există un punct alb vizibil pe mamelonul atunci este nevoie să fie înlăturat, cu un prosop aspru sau cu ajutorul unui ac steril. Din păcate, canalele tind să repete blocarea, dar odată ce o femeie ştie la ce să se aştepte şi cum să trateze singură, ea poate începe un tratament şi, astfel, evită progresia mastitei.
În cazul în care în ciuda tuturor eforturilor de prevenire mastita apare, aceasta trebuie să fie tratată cu promptitudine şi în mod adecvat.
Dacă tratamentul este întârziat sau incomplet recuperarea este mai puţin satisfăcătoare. Există un risc crescut de abces al sânului.
Principiile de bază ale tratamentului mastitei sunt:
- Consiliere;
- Eliminarea efectivă a laptelui din sânul afectat;
- Tratament cu antibiotic;
- Tratament simptomatic;
Consiliere
Mastita este o experienţă dureroasă şi frustrantă şi face multe femei să se simtă foarte rău. În plus faţă de tratamentul eficient şi de control al durerii, o femeie are nevoie de sprijin emoţional. Ea poate fi sfătuită contradictoriu de profesioniştii din domeniul sănătăţii, sfătuită să oprească alăptarea sau nu este deloc sfătuită. Ea poate fi confuză, anxioasă şi nu doreşte să continue alăptarea.
Ea are nevoie de reasigurare cu privire la valoarea alăptării; că este sigur să o continue; că laptele de la sânul afectat nu va afecta copilul; că sânii ei îşi vor recupera atât forma, cât şi funcţia, ulterior. Ea are nevoie de încurajare că merită efortul de a depăşi dificultăţile.
Ea are nevoie de orientare clară cu privire la toate măsurile necesare pentru tratament şi cum să continue să alăpteze sau cum să mulgă laptele de la sânul afectat. Ea va trebui urmărită pentru a i se acorda în continuare sprijin şi orientare până când îşi va reveni complet.
Eliminarea efectivă a laptelui din sânul afectat
Aceasta este partea cea mai esenţială a tratamentului. Antibioticele şi tratamentul simptomatic pot face o femeie să se simtă mai bine, temporar, dar doar dacă eliminarea laptelui este îmbunătăţită, în ciuda administrării antibioticelor starea se poate agrava sau poate recidivă.
- ajutorarea mamei şi copilului să-şi îmbunătăţească ataşarea la sân;
- încurajarea alăptării frecvente, cât de des şi atât timp cât nou-născutul este dispus, fără restricţii.
- dacă este necesar, să se mulgă laptele matern manual sau cu o pompă sau cu metoda sticlei cu apa caldă până când alăptarea poate fi reluată.
Tratament cu antibiotic
Tratamentul cu antibiotic este indicat în cazurile următoare:
- infecţie din cauza coloniilor bacteriene, se prelevează cultură care va indica prezenţa acestora;
- simptomele sunt severe de la început;
- o rană a mamelonului vizibilă;
- simptomele nu s-au îmbunătăţit după 12-24 de ore de la îmbunătăţirea eliminării laptelui matern;
Trebuie să fie utilizat un antibiotic adecvat (vezi tabelul). Pentru a fi eficace împotriva stafiloccocului auriu este necesar β-lactamază rezistentă la antibiotice. Pentru organismele gram negative, Cefalexin sau Amoxicilină pot fi cele mai potrivite. Dacă este posibil, laptele din sânul afectat ar trebui să fie analizat şi determinată sensibilitatea la antibiotice a bacteriilor.
Antibioticul ales trebuie să fie dat o perioadă adecvată de timp. 10-14 zile se recomandă acum de cele mai multe autorităţi. Tratamentul cu antibiotic pe perioadă scurtă este asociat cu o mai mare incidenţă de recidive.
Antibiotic Dozaj
Eritromicina 250-500 mg la 6 ore
Flucloxacilina 250 mg la 6 ore
Dicloxacilina 125-500 mg la 6 ore
Amoxacilina 250-500 mg la 8 ore
Cefalexin 250-500 mg la 6 ore
Penicilina şi ampicilina, deşi adesea folosite în trecut, în prezent, nu sunt considerate, după caz, antibiotice apropiate datorită creşterii rezistenţei demonstrate a stafiloccocului auriu izolat de la femei cu mastită puerperală. Rezistenţa la meticilina şi la gentamicină, de asemenea, a fost raportată începând cu anii 1960. Un număr tot mai mare de oxaciline întâmpină rezistenţă din partea stafiloccocului auriu (ORSA). Cele mai multe tulpini de stafiloccoc auriu rămân sensibile la acidul fucidic,rifampicină şi vancomicină, dar tulpini rezistente la vancomicină sunt în curs de dezvoltare.
Mai multe antibiotice, inclusiv ampicilină, gentamicină, tetracicline şi cloramfenicol, s-au dovedit a avea proprietăţi anti-inflamatorii. Ar putea reduce, prin urmare, simptomele de mastită chiar şi în absenţa unei infecţii active. Un astfel de efect ar putea fi interpretat ca o dovadă de infecţie, precum şi că distrage atenţia de la necesitatea îmbunătăţirii eliminării laptelui.
Tratament simptomatic
Durerea ar trebui să fie tratată cu un analgezic. Ibuprofenul este considerat cel mai eficient şi poate contribui la reducerea inflamaţiei, precum şi a durerii. Paracetomolul este o alternativă adecvată.
Odihna este considerată esenţială şi ar trebui să se facă în pat, dacă este posibil. Odihna în pat alături de nou-născut este o modalitate utilă de a creşte frecvenţa alăptării şi poate îmbunătăţi, prin urmare, eliminarea laptelui.
Alte măsuri recomandate sunt aplicarea de comprese calde pe sân, ameliorează durerea şi ajută la fluxul laptelui, şi asigurarea că mama bea lichide suficiente.
Alte abordări terapeutice
O serie de alte forme de tratament ale mastitei sunt uneori sugerate, dar există puţine
dovezi privind eficacitatea lor.
1. separarea puroiului - aceasta tehnică a fost propusă de către Bertrand şi Rosenblood în 1991, în urma unei practici veterinare. Într-un studiu, la care au participat 475 de femei cu mastită clinică, acest tratament a fost interpretat ca având un rezultat favorabil. Cu toate acestea, studiul a fost necontrolat şi puţine culturi de lapte au fost pozitive pentru puroiul format de bacterii. Procedura este raportată ca fiind foarte dureroasă şi nu există nici un motiv să presupunem că este mai eficientă decât îmbunătăţirea eliminării fiziologice a laptelui.
2. frunzele de varză - utilizarea frunzelor de varză refrigerate sau la temperatura camerei este uneori recomandată pentru ameliorarea simptomelor de angorjare. S-au dovedit a fi la fel de eficace ca şi compresele reci, în ameliorarea durerii, dar nu există nici o dovadă că acestea scurtează durata condiţiei.
3. măsurile dietetice - evitarea băuturilor, cum ar fi cafeaua, care conţin metilxantină şi reducerea aportului de grăsimi sunt considerate utile de către unii autori, dar dovezile sunt, în principal, anecdotice.
4. tratament din plante - în medicina tradiţională chineză extractele de plante (Fructus gleditsiae) sunt folosite aparent cu succes.
Abcesul sânului
Tratamentul chirurgical
În cazul în care un abces s-a format, puroiul trebuie să fie eliminat. Acest lucru poate fi realizat prin incizie şi drenaj, de obicei necesită anestezie generală, dar poate fi, de asemenea, făcut prin aspiraţie ghidată de ultrasunete, dacă sunt disponibile. Ultrasunetele sunt un util instrument de diagnostic pentru abcesul mamar. Durerea este mult mai mică şi se poate efectua sub anestezie locala, de multe ori ambulatoriu.
Tratamentul sistemic cu antibiotice adecvate este de obicei necesar. Cu toate acestea, antibioticele singure fără îndepărtarea puroiului este puţin probabil că vor ajuta. Un abces creează un perete, ca o barieră, care protejează bacteriile patogene din apărarea organismului şi face imposibilă atingerea nivelelor eficace de antibiotic în ţesutul infectat.
Sprijinirea alăptării
Indiferent dacă alăptarea continuă sau se opreşte după un episod de mastită sau abces mamar, continuarea ei, însă, depinde de consilierea şi ajutorul pe care o mamă îl primeşte.
Dacă ea este adecvat orientată şi sprijinită emoţional ar trebui să recupereze pe deplin. În cazul în care primeşte orientare şi sprijin incorecte, niciodată nu va putea alăpta din nou.
Medicii şi lucrătorii din domeniul sănătăţii care au grijă de o femeie cu un abces mamar ar trebui să se reasigure de faptul că ea poate continua să alăpteze, că acest lucru nu-i va face rău sugarului şi că ar trebui să fie în măsură să alăpteze şi alţi copii pe care îi va avea. Ar trebui să-i explice modul în care acest lucru poate fi realizat.
Pentru a se asigura în continuare că alăptează satisfăcător, managementul ar trebui să fie după cum urmează:
- copilul ar trebui să fie cu mama atât înainte cât şi după intervenţia chirurgicală.
- copilul poate continua să se hrănească de la sânul afectat.
- după intervenţia chirurgicală, mama este probabil să nu fie în măsură să alăpteze pentru mai mult de 3 de ore, iar atunci copilul trebuie să fie hrănit într-un alt mod.
- ca parte a pregătirii pentru chirurgie, mama poate mulge lapte din sânul afectat şi sugarul poate fi hrănit cu ajutorul unui pahar special sau a unei ceşti în timp ce mama este în curs de tratament.
- de îndată ce şi-a recăpătat cunoştinţa (în cazul în care i s-a administrat un anestezic general) sau imediat după intervenţia chirurgicală (în cazul în care un anestezic local a fost folosit), mama poate alăpta din nou din sânul afectat.
- de îndată ce durerea plăgii permite, ea poate relua alăptarea. Acest lucru este posibil, de obicei, în câteva ore, cu excepţia cazului intervenţiilor chirurgicale apropiate de mamelon. Ar trebui să-i fie administrate analgezice după cum este necesar pentru a ajuta la controlul durerii şi a permite reluarea alăptării mai repede.
- mama are nevoie de ajutor pentru a reuşi să ataşeze copilul la sânul afectat şi poate avea mai multe tentative înainte de a suge copilul bine. Încurajaţi-o să insiste, să pună sugarul la sânul afectat de fiecare dată când ea îl hrăneşte şi ajutaţi-o să asigure o ataşare bună.
- în cazul în care sânul afectat produce încă lapte este important ca sugarul să sugă şi să elimine laptele, pentru a preveni continuarea stazei laptelui şi reapariţia infecţiei.
- dacă copilul nu doreşte să se ataşeze la sânul afectat de la început, poate fi necesar să se mulgă laptele până când începe din nou să sugă.
- în cazul în care producţia de lapte a sânului afectat a scăzut, suptul frecvent este cea mai eficientă cale de a stimula o creştere a producţiei.
- între timp, copilul poate continua să se hrănească de la sânul afectat. De obicei, un copil îşi poate procura lapte destul numai de la un sân, astfel încât el va fi hrănit în mod corespunzător în timp ce producţia de lapte de la sânul afectat va fi recuperată. Cu toate acestea, în cazul în care un abces este extins şi tratamentul întârziat, sânul nu poate reveni la o producţie integrală de lapte.
Sursa
1. să se facă anamneza mamei, pentru a afla dacă există cauze evidente pentru aceste dificultăţi sau factori predispozanţi;
2. să se observe mama cum alăptează şi să se evalueze tehnica alăptării, ataşarea la sân a copilului, precum şi modul în care ar putea fi îmbunătăţită.
Canale blocate
Tratamentul necesar este îmbunătăţirea eliminării laptelui pentru a evita orice obstrucţie a fluxului de lapte.
- asiguraţi-vă că sugarul este bine poziţionat şi ataşat la sân. Unii autori recomandă susţinerea sugarului cu bărbia spre partea afectată a sânului, pentru a facilita eliminarea laptelui, în timp ce alţii consideră importantă îmbunătăţirea ataşării la sân.
- evitarea oricărui obstacol care împiedică fluxul laptelui, cum ar fi hainele strâmte.
- încurajarea mamei de a alăpta la fel de des şi atât timp cât copilul este dispus, fără restricţii.
- aplicarea căldurii umede (de exemplu, comprese calde sau un duş cald).
Ocazional, aceste tehnici pot să nu amelioreze simptomele. Acest lucru se datorează existenţei unei pulberi în suspensie care obstrucţionează canalul. Masajul sânului, folosind o mişcare fermă a degetului mare peste sân spre mamelon, poate fi de ajutor. Acest lucru ar trebui să se facă uşor, pentru că atunci când ţesutul mamar este inflamat, masajul poate, uneori, înrăutăţi situaţia.
Dacă există un punct alb vizibil pe mamelonul atunci este nevoie să fie înlăturat, cu un prosop aspru sau cu ajutorul unui ac steril. Din păcate, canalele tind să repete blocarea, dar odată ce o femeie ştie la ce să se aştepte şi cum să trateze singură, ea poate începe un tratament şi, astfel, evită progresia mastitei.
În cazul în care în ciuda tuturor eforturilor de prevenire mastita apare, aceasta trebuie să fie tratată cu promptitudine şi în mod adecvat.
Dacă tratamentul este întârziat sau incomplet recuperarea este mai puţin satisfăcătoare. Există un risc crescut de abces al sânului.
Principiile de bază ale tratamentului mastitei sunt:
- Consiliere;
- Eliminarea efectivă a laptelui din sânul afectat;
- Tratament cu antibiotic;
- Tratament simptomatic;
Consiliere
Mastita este o experienţă dureroasă şi frustrantă şi face multe femei să se simtă foarte rău. În plus faţă de tratamentul eficient şi de control al durerii, o femeie are nevoie de sprijin emoţional. Ea poate fi sfătuită contradictoriu de profesioniştii din domeniul sănătăţii, sfătuită să oprească alăptarea sau nu este deloc sfătuită. Ea poate fi confuză, anxioasă şi nu doreşte să continue alăptarea.
Ea are nevoie de reasigurare cu privire la valoarea alăptării; că este sigur să o continue; că laptele de la sânul afectat nu va afecta copilul; că sânii ei îşi vor recupera atât forma, cât şi funcţia, ulterior. Ea are nevoie de încurajare că merită efortul de a depăşi dificultăţile.
Ea are nevoie de orientare clară cu privire la toate măsurile necesare pentru tratament şi cum să continue să alăpteze sau cum să mulgă laptele de la sânul afectat. Ea va trebui urmărită pentru a i se acorda în continuare sprijin şi orientare până când îşi va reveni complet.
Eliminarea efectivă a laptelui din sânul afectat
Aceasta este partea cea mai esenţială a tratamentului. Antibioticele şi tratamentul simptomatic pot face o femeie să se simtă mai bine, temporar, dar doar dacă eliminarea laptelui este îmbunătăţită, în ciuda administrării antibioticelor starea se poate agrava sau poate recidivă.
- ajutorarea mamei şi copilului să-şi îmbunătăţească ataşarea la sân;
- încurajarea alăptării frecvente, cât de des şi atât timp cât nou-născutul este dispus, fără restricţii.
- dacă este necesar, să se mulgă laptele matern manual sau cu o pompă sau cu metoda sticlei cu apa caldă până când alăptarea poate fi reluată.
Tratament cu antibiotic
Tratamentul cu antibiotic este indicat în cazurile următoare:
- infecţie din cauza coloniilor bacteriene, se prelevează cultură care va indica prezenţa acestora;
- simptomele sunt severe de la început;
- o rană a mamelonului vizibilă;
- simptomele nu s-au îmbunătăţit după 12-24 de ore de la îmbunătăţirea eliminării laptelui matern;
Trebuie să fie utilizat un antibiotic adecvat (vezi tabelul). Pentru a fi eficace împotriva stafiloccocului auriu este necesar β-lactamază rezistentă la antibiotice. Pentru organismele gram negative, Cefalexin sau Amoxicilină pot fi cele mai potrivite. Dacă este posibil, laptele din sânul afectat ar trebui să fie analizat şi determinată sensibilitatea la antibiotice a bacteriilor.
Antibioticul ales trebuie să fie dat o perioadă adecvată de timp. 10-14 zile se recomandă acum de cele mai multe autorităţi. Tratamentul cu antibiotic pe perioadă scurtă este asociat cu o mai mare incidenţă de recidive.
Antibiotic Dozaj
Eritromicina 250-500 mg la 6 ore
Flucloxacilina 250 mg la 6 ore
Dicloxacilina 125-500 mg la 6 ore
Amoxacilina 250-500 mg la 8 ore
Cefalexin 250-500 mg la 6 ore
Penicilina şi ampicilina, deşi adesea folosite în trecut, în prezent, nu sunt considerate, după caz, antibiotice apropiate datorită creşterii rezistenţei demonstrate a stafiloccocului auriu izolat de la femei cu mastită puerperală. Rezistenţa la meticilina şi la gentamicină, de asemenea, a fost raportată începând cu anii 1960. Un număr tot mai mare de oxaciline întâmpină rezistenţă din partea stafiloccocului auriu (ORSA). Cele mai multe tulpini de stafiloccoc auriu rămân sensibile la acidul fucidic,rifampicină şi vancomicină, dar tulpini rezistente la vancomicină sunt în curs de dezvoltare.
Mai multe antibiotice, inclusiv ampicilină, gentamicină, tetracicline şi cloramfenicol, s-au dovedit a avea proprietăţi anti-inflamatorii. Ar putea reduce, prin urmare, simptomele de mastită chiar şi în absenţa unei infecţii active. Un astfel de efect ar putea fi interpretat ca o dovadă de infecţie, precum şi că distrage atenţia de la necesitatea îmbunătăţirii eliminării laptelui.
Tratament simptomatic
Durerea ar trebui să fie tratată cu un analgezic. Ibuprofenul este considerat cel mai eficient şi poate contribui la reducerea inflamaţiei, precum şi a durerii. Paracetomolul este o alternativă adecvată.
Odihna este considerată esenţială şi ar trebui să se facă în pat, dacă este posibil. Odihna în pat alături de nou-născut este o modalitate utilă de a creşte frecvenţa alăptării şi poate îmbunătăţi, prin urmare, eliminarea laptelui.
Alte măsuri recomandate sunt aplicarea de comprese calde pe sân, ameliorează durerea şi ajută la fluxul laptelui, şi asigurarea că mama bea lichide suficiente.
Alte abordări terapeutice
O serie de alte forme de tratament ale mastitei sunt uneori sugerate, dar există puţine
dovezi privind eficacitatea lor.
1. separarea puroiului - aceasta tehnică a fost propusă de către Bertrand şi Rosenblood în 1991, în urma unei practici veterinare. Într-un studiu, la care au participat 475 de femei cu mastită clinică, acest tratament a fost interpretat ca având un rezultat favorabil. Cu toate acestea, studiul a fost necontrolat şi puţine culturi de lapte au fost pozitive pentru puroiul format de bacterii. Procedura este raportată ca fiind foarte dureroasă şi nu există nici un motiv să presupunem că este mai eficientă decât îmbunătăţirea eliminării fiziologice a laptelui.
2. frunzele de varză - utilizarea frunzelor de varză refrigerate sau la temperatura camerei este uneori recomandată pentru ameliorarea simptomelor de angorjare. S-au dovedit a fi la fel de eficace ca şi compresele reci, în ameliorarea durerii, dar nu există nici o dovadă că acestea scurtează durata condiţiei.
3. măsurile dietetice - evitarea băuturilor, cum ar fi cafeaua, care conţin metilxantină şi reducerea aportului de grăsimi sunt considerate utile de către unii autori, dar dovezile sunt, în principal, anecdotice.
4. tratament din plante - în medicina tradiţională chineză extractele de plante (Fructus gleditsiae) sunt folosite aparent cu succes.
Abcesul sânului
Tratamentul chirurgical
În cazul în care un abces s-a format, puroiul trebuie să fie eliminat. Acest lucru poate fi realizat prin incizie şi drenaj, de obicei necesită anestezie generală, dar poate fi, de asemenea, făcut prin aspiraţie ghidată de ultrasunete, dacă sunt disponibile. Ultrasunetele sunt un util instrument de diagnostic pentru abcesul mamar. Durerea este mult mai mică şi se poate efectua sub anestezie locala, de multe ori ambulatoriu.
Tratamentul sistemic cu antibiotice adecvate este de obicei necesar. Cu toate acestea, antibioticele singure fără îndepărtarea puroiului este puţin probabil că vor ajuta. Un abces creează un perete, ca o barieră, care protejează bacteriile patogene din apărarea organismului şi face imposibilă atingerea nivelelor eficace de antibiotic în ţesutul infectat.
Sprijinirea alăptării
Indiferent dacă alăptarea continuă sau se opreşte după un episod de mastită sau abces mamar, continuarea ei, însă, depinde de consilierea şi ajutorul pe care o mamă îl primeşte.
Dacă ea este adecvat orientată şi sprijinită emoţional ar trebui să recupereze pe deplin. În cazul în care primeşte orientare şi sprijin incorecte, niciodată nu va putea alăpta din nou.
Medicii şi lucrătorii din domeniul sănătăţii care au grijă de o femeie cu un abces mamar ar trebui să se reasigure de faptul că ea poate continua să alăpteze, că acest lucru nu-i va face rău sugarului şi că ar trebui să fie în măsură să alăpteze şi alţi copii pe care îi va avea. Ar trebui să-i explice modul în care acest lucru poate fi realizat.
Pentru a se asigura în continuare că alăptează satisfăcător, managementul ar trebui să fie după cum urmează:
- copilul ar trebui să fie cu mama atât înainte cât şi după intervenţia chirurgicală.
- copilul poate continua să se hrănească de la sânul afectat.
- după intervenţia chirurgicală, mama este probabil să nu fie în măsură să alăpteze pentru mai mult de 3 de ore, iar atunci copilul trebuie să fie hrănit într-un alt mod.
- ca parte a pregătirii pentru chirurgie, mama poate mulge lapte din sânul afectat şi sugarul poate fi hrănit cu ajutorul unui pahar special sau a unei ceşti în timp ce mama este în curs de tratament.
- de îndată ce şi-a recăpătat cunoştinţa (în cazul în care i s-a administrat un anestezic general) sau imediat după intervenţia chirurgicală (în cazul în care un anestezic local a fost folosit), mama poate alăpta din nou din sânul afectat.
- de îndată ce durerea plăgii permite, ea poate relua alăptarea. Acest lucru este posibil, de obicei, în câteva ore, cu excepţia cazului intervenţiilor chirurgicale apropiate de mamelon. Ar trebui să-i fie administrate analgezice după cum este necesar pentru a ajuta la controlul durerii şi a permite reluarea alăptării mai repede.
- mama are nevoie de ajutor pentru a reuşi să ataşeze copilul la sânul afectat şi poate avea mai multe tentative înainte de a suge copilul bine. Încurajaţi-o să insiste, să pună sugarul la sânul afectat de fiecare dată când ea îl hrăneşte şi ajutaţi-o să asigure o ataşare bună.
- în cazul în care sânul afectat produce încă lapte este important ca sugarul să sugă şi să elimine laptele, pentru a preveni continuarea stazei laptelui şi reapariţia infecţiei.
- dacă copilul nu doreşte să se ataşeze la sânul afectat de la început, poate fi necesar să se mulgă laptele până când începe din nou să sugă.
- în cazul în care producţia de lapte a sânului afectat a scăzut, suptul frecvent este cea mai eficientă cale de a stimula o creştere a producţiei.
- între timp, copilul poate continua să se hrănească de la sânul afectat. De obicei, un copil îşi poate procura lapte destul numai de la un sân, astfel încât el va fi hrănit în mod corespunzător în timp ce producţia de lapte de la sânul afectat va fi recuperată. Cu toate acestea, în cazul în care un abces este extins şi tratamentul întârziat, sânul nu poate reveni la o producţie integrală de lapte.
Sursa
sâmbătă, 12 septembrie 2009
Mastita - caracteristici patologice şi clinice
Angorjarea sânilor
Din a 3 a pâna în a 6 a zi după naştere, caz în care în mod normal laptele matern "vine", sânii pot fi foarte plini. Acest lucru este fiziologic, dar cu un supt eficient şi cu îndepărtarea laptelui de către sugar se rezolvă rapid. Cu toate acestea, se poate dezvolta o angorjare a sânilor şi, de obicei, cele două condiţii sunt de multe ori confuze.
In angorjare, sânul este prea plin cu lapte. Drenajele: venos şi limfatic, sunt obstrucţionate, fluxul de lapte este împiedicat, iar presiunea este ridicată în canalele galactofore şi în alveole. Sânii devin umflaţi şi edematoşi.
De obicei ambii sâni sunt afectaţi fiziologic de plenitudine şi angorjare. Cu toate acestea, există diferenţe importante:
- un sân plin se simte fierbinte şi greu. Nu există nici o înroşire sau un edem. Laptele de obicei, curge bine şi, uneori, iese în mod spontan. Este uşor pentru copil să sugă şi să îndepărteze laptele.
- un sân angorjat este mărit, umflat şi dureros. Acesta poate fi strălucitor şi edematos cu zone roşii difuze. Mamelonul poate fi întins şi plat. Laptele de multe ori nu curge cu uşurinţă şi poate fi dificil pentru copil să se ataşeze la piept pentru a fi alăptat până când umflătură este redusă. Femeia, uneori, are febră. Cu toate acestea, febra, de obicei, apare dupa 24 de ore.
Canale galactofore blocate
Localizarea stazei laptelui afectează o parte a sânului, cum ar fi un lob, şi adesea se referă la blocarea canalelor galactofore. Se presupune a fi din cauza unei obstrucţii solide, dar poate pur şi simplu e determinată de îndepărtarea ineficientă a laptelui din acea parte a sânului.
Semnele clinice sunt: un nod dureros într-un sân, adesea cu înroşirea pielii de deasupra. Numai o parte din sân este afectat. Femeia, de obicei, nu are febră şi se simte bine. Unele femei cu canale blocate raportează prezenţa de pulberi în suspensie în laptele matern muls.
În acest caz, poate fi o obstrucţionare reală a canalului galactofor. Simptomele trec rapid în cazul în care se mulge laptele, iar sânul este eliberat. Granulele albe, care pot fi găsite în lapte sunt considerate a fi formate dintr-un amestec de cazeină şi de alte materiale din săruri ce conţin calciu. Materialul este gras, uneori de culoare maro sau verde şi este, de asemenea, extrudat, uneori, din canalele aparent blocate, urmând ameliorarea simptomelor.
Apariţia unei punct alb,la baza mamelonului, de obicei, de aproximativ 1 mm în diametru este asociată cu blocarea canalelor. Punctul alb poate fi extrem de dureros în timpul alăptării. Obstrucţia este repede eliberată atunci când punctul alb este îndepărtat prin utilizarea unui ac steril sau prin frecarea cu un prosop. Punctul alb e din cauza unei dezvoltări excesive a epiteliului (formează o băşică) sau o acumulare de particule sau material gras.
Un galactocel este un chist umplut cu lapte alterat care se dezvoltă dintr-un canal blocat. Se prezintă ca o umflătură rotundă în sâni, la început umplută cu lapte curat, mai târziu cu material mai gros, cremos, când lichidul este absorbit. Când umflătura este comprimată, lichidul lăptos iese prin mamelon. Diagnosticul poate fi făcut prin aspiraţie sau cu ultrasunete. Laptele poate fi aspirat, dar chistul, de obicei, se umple din nou după câteva zile de la aspiraţie şi e necesar să se repete aspiraţia. Un galactocel poate fi îndepărtat chirurgical cu anestezie locală. Alăptarea nu trebuie să fie întreruptă.
Mastită neinfecţioasă
Atunci când laptele nu este îndepărtat din sâni, producţia de lapte încetineşte şi, eventual, încetează. Cu toate acestea, acest proces durează câteva zile şi nu poate fi complet în 2-3 săptămâni. Între timp, laptele acumulat poate provoca un răspuns inflamatoriu.
Citokinele, atât inflamatorii, cât şi anti-inflamatorii se găsesc în mod normal în lapte. Citokinele antiinflamatorii, alaturi de alţi factori, sunt gândite pentru a proteja copilul dar, citokinele inflamatorii, cum ar fi interleukina-8(IL-8), sunt importante pentru protejarea sânului împotriva infecţiilor. Nivelurile crescute de IL-8 se găsesc în sân în timpul mastitei şi sunt un semn că un raspuns inflamatoriu se produce. Ca parte a răspunsului inflamatoriu, căile paracelulare=joncţiuni între celulele secretoare de lapte din alveolele mamare, deschise, permit substanţei din plasmă să treacă în lapte, în special imunoproteinele şi sodiul. În acelaşi timp, creşterea presiunii de lapte în canale şi alveole poate forţa substanţele din lapte să ajunga în ţesutul din jur.
Citokinele din lapte pot induce un răspuns inflamatoriu în ţesutul din jur şi este posibil ca alte componente să inducă o reacţie antigenică.
Inflamaţia este responsabilă pentru semnele şi simptomele de mastită. O parte din sân este dureroasă, roşie, umflată şi grea. De obicei, doar unul din sâni este afectat. Femeia de multe ori are febră şi se simte rău. Cu toate acestea, în două studii, s-a observat că o treime din femeile cu mastită au prezentat numai semne locale.
Deschiderea căilor paracelulare dau naştere la schimbări în compoziţia laptelui.
Nivelurile de sodiu şi cloruri cresc, nivelurile de lactoză şi de potasiu scad. Gustul laptelui se modifică: acesta devine mai sărat şi mai puţin dulce. De obicei, salinitatea este doar temporară, cu durată de o săptamână. Uneori sânul continuă să fie insuficient folosit, staza laptelui şi gustul alterat persistă. Acest lucru a fost descris ca fiind o disfuncţie unilaterală cronică a sânului. Cu toate acestea, condiţia este reversibilă şi după următoarea sarcină, funcţia normală revine, de obicei, sânului afectat.
Factorii imunitari din laptele matern
O serie de factori de protecţie sunt în mod normal prezenţi în lapte, inclusiv IgA, lactoferina, lizozimele, C3 şi leucocitele. De obicei, atenţia acordată lor este datorită importanţei pentru sănătatea copiilor, dar acestea pot ajuta, de asemenea, pentru a proteja sânii împotriva infecţiei cu staficoccocul auriu. S-au dovedit a fi un important mecanism de apărare la nivelul glandei mamare bovine.
C3 şi IgA ajută fagocitoza staficoccocului auriu prin leucocitele din lapte, iar lactoferina creşte adeziunea leucocitelor la ţesutul locului inflamat. Ca parte a răspunsului inflamatoriu, imunoproteinele se suplimentează din ser şi creşte numărul leucocitelor introduse în lapte.
S-a dovedit ca femeile din Gambia care au avut crize repetate de mastită aveau
niveluri scăzute de IgA, C3 şi lactoferină în laptele lor, în comparaţie cu alte mame care alăptau. Acest lucru oferă dovezi suplimentare că aceşti factori constituie un mecanism de apărare şi atunci când nivelurile sunt mici, apărarea eficientă este redusă.
Creşterea valorilor imunoproteinelor apare în timpul involuţiei sânului, când alăptarea este întreruptă şi pot proteja sânul într-un moment când staza laptelui ar putea permite dezvoltarea bacteriilor.
Sub-mastita clinică
Recent, a fost descrisă o afecţiune denumită sub-mastită clinică.
Sub-mastita clinică este diagnosticată prin constatarea unui nivel ridicat al raportului sodiu - potasiu în lapte şi a unei concentraţii crescute a interleukinei-8, (IL-8), atunci când nu există nici o mastită clinică. Creşterea nivelurilor de sodiu şi IL-8 sunt gândite să indice faptul că un răspuns inflamatoriu se produce, în ciuda absenţei semnelor clinice. Sub-mastita clinică e comună în rândul femeilor din Bangladesh, Tanzania, Malawi şi Africa de Sud. Un raport sodiu-potasiu crescut în laptele matern a fost asociat cu creşterea procentului sugarilor care iau puţin în greutate şi atunci când sunt date copiilor suplimente sau atunci când numărul de mese la sân este scăzut, astfel încât producţia de lapte scade sub 400 ml pe zi. Acest lucru sugerează că sub-mastita clinică poate fi asociată cu îndepărtarea inadecvată de lapte şi că ar putea fi destul de comună în aceste situaţii. Morton, în 1994, a constatat că oferind ajutor mamelor de nou-născuţi până la vârsta de o lună, inclusiv ajutându-le cu modul de fixare a copilului la sân, lactaţia a fost îmbunătăţită şi s-a redus nivelul crescut de sodiu din laptele matern.
Sub-mastita clinică este asociată, la femeile cu HIV-pozitiv, cu o creştere a încărcăturii cu HIV în laptele matern şi ar putea fi responsabilă de rata mai mare de transmitere a HIV de la mamă la copil. O rata de 20 de ori mai mare de transmitere a infecţiei de la mamă la făt a fost asociată cu sub-mastita clinică.
Mastita infecţioasă
Mastită infecţioasă apare în cazul în care staza laptelui rămâne nerezolvată, protecţia oferită de factori imunitari din lapte şi răspunsul inflamatoriu fiind depăşite. Laptele uman proaspăt nu este, în mod normal, un mediu bun pentru dezvoltarea bacteriilor şi pentru ca infecţia să se producă trebuie sa fie anumite condiţii care să previna sânul de la distrugerea şi eliminarea bacteriilor.
Direcţia naturală a fluxului de lapte de-a lungul canalelor, atunci când e scos laptele în mod eficient, ar fi de aşteptat să spele şi să scoată orice organism din sân. Îndepărtarea ineficientă de lapte duce la acumularea de lapte şi creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea bacteriilor, iar procesele anti-infecţioase pot fi copleşite.
Este imposibil să se facă distincţia între semnele şi simptomele mastitei infecţioase si a mastitei neinfecţioase. O parte din sân, de obicei, devine roşie, dureroasă, umflată şi tare şi pot fi simptome generale de febră şi stare de rău. Un alt semn poate fi o fisură în mamelon.
Mastita infecţioasă a fost clasificată de către autori diferiţi, în mai multe moduri. În primul rând în funcţie de loc: mastită superficială care apare la derma şi intramamara, mastită situată fie în tesuţul glandular (parenchimă) sau în ţesutul conjunctiv al sânului (interstiţială). În al doilea rând, în funcţie de modelul epidemiologic: epidemice sau sporadice.
Numărul de celule şi de colonii bacteriene sunt utile pentru a face distincţia între mastita infecţioase şi neinfecţioasă. Cultura din laptele matern poate ajuta pentru a determina infectarea organismului, în cazul în care există, şi a sensibilităţii sale la antibiotic.
În cazul în care cultura nu este posibilă ca o rutină, aceasta se poate face selectiv:
- în cazuri severe sau neobişnuite;
- în cazul în care nu există nici un răspuns la antibiotic în termen de două zile;
- dacă există mastite recurente;
Mastita recurentă se poate datora tratamentului întârziat sau inadecvat sau necorectării tehnicii prost aplicată a alăptării. Uneori recurenţa este asociată cu candidoza. Ocazional, există o condiţie de bază a sânului care cauzează un drenaj slab, persistent, într-o parte a sânului, cum ar fi o anomalie ductală, un chist sau tumoră, care ar trebui să fie identificate şi tratate în consecinţă.
Abcesul mamar
Un sân care produce lapte, ca orice alt ţesut infectat, localizeaza infecţia prin formarea unei bariere de ţesut granulat în jurul acesteia. Se formeaza o capsulă de abces, care este umpluta cu puroi.
Există un nodul sever, dureros, umflat, care da roşeaţă, căldură, precum şi un edem la nivelul de deasupra pielii. În cazurile neglijate, nodulul poate fi fluctuant, cu decolorarea pielii şi necrozaă. Febra poate sau nu poate fi prezentă. Pentru a confirma diagnosticul, puroiul se aspiră cu o seringă şi un ac special. Diagnosticul diferenţial de abces mamar include galactocelul, fibroadenomul şi carcinomul.
Sursa
Din a 3 a pâna în a 6 a zi după naştere, caz în care în mod normal laptele matern "vine", sânii pot fi foarte plini. Acest lucru este fiziologic, dar cu un supt eficient şi cu îndepărtarea laptelui de către sugar se rezolvă rapid. Cu toate acestea, se poate dezvolta o angorjare a sânilor şi, de obicei, cele două condiţii sunt de multe ori confuze.
In angorjare, sânul este prea plin cu lapte. Drenajele: venos şi limfatic, sunt obstrucţionate, fluxul de lapte este împiedicat, iar presiunea este ridicată în canalele galactofore şi în alveole. Sânii devin umflaţi şi edematoşi.
De obicei ambii sâni sunt afectaţi fiziologic de plenitudine şi angorjare. Cu toate acestea, există diferenţe importante:
- un sân plin se simte fierbinte şi greu. Nu există nici o înroşire sau un edem. Laptele de obicei, curge bine şi, uneori, iese în mod spontan. Este uşor pentru copil să sugă şi să îndepărteze laptele.
- un sân angorjat este mărit, umflat şi dureros. Acesta poate fi strălucitor şi edematos cu zone roşii difuze. Mamelonul poate fi întins şi plat. Laptele de multe ori nu curge cu uşurinţă şi poate fi dificil pentru copil să se ataşeze la piept pentru a fi alăptat până când umflătură este redusă. Femeia, uneori, are febră. Cu toate acestea, febra, de obicei, apare dupa 24 de ore.
Canale galactofore blocate
Localizarea stazei laptelui afectează o parte a sânului, cum ar fi un lob, şi adesea se referă la blocarea canalelor galactofore. Se presupune a fi din cauza unei obstrucţii solide, dar poate pur şi simplu e determinată de îndepărtarea ineficientă a laptelui din acea parte a sânului.
Semnele clinice sunt: un nod dureros într-un sân, adesea cu înroşirea pielii de deasupra. Numai o parte din sân este afectat. Femeia, de obicei, nu are febră şi se simte bine. Unele femei cu canale blocate raportează prezenţa de pulberi în suspensie în laptele matern muls.
În acest caz, poate fi o obstrucţionare reală a canalului galactofor. Simptomele trec rapid în cazul în care se mulge laptele, iar sânul este eliberat. Granulele albe, care pot fi găsite în lapte sunt considerate a fi formate dintr-un amestec de cazeină şi de alte materiale din săruri ce conţin calciu. Materialul este gras, uneori de culoare maro sau verde şi este, de asemenea, extrudat, uneori, din canalele aparent blocate, urmând ameliorarea simptomelor.
Apariţia unei punct alb,la baza mamelonului, de obicei, de aproximativ 1 mm în diametru este asociată cu blocarea canalelor. Punctul alb poate fi extrem de dureros în timpul alăptării. Obstrucţia este repede eliberată atunci când punctul alb este îndepărtat prin utilizarea unui ac steril sau prin frecarea cu un prosop. Punctul alb e din cauza unei dezvoltări excesive a epiteliului (formează o băşică) sau o acumulare de particule sau material gras.
Un galactocel este un chist umplut cu lapte alterat care se dezvoltă dintr-un canal blocat. Se prezintă ca o umflătură rotundă în sâni, la început umplută cu lapte curat, mai târziu cu material mai gros, cremos, când lichidul este absorbit. Când umflătura este comprimată, lichidul lăptos iese prin mamelon. Diagnosticul poate fi făcut prin aspiraţie sau cu ultrasunete. Laptele poate fi aspirat, dar chistul, de obicei, se umple din nou după câteva zile de la aspiraţie şi e necesar să se repete aspiraţia. Un galactocel poate fi îndepărtat chirurgical cu anestezie locală. Alăptarea nu trebuie să fie întreruptă.
Mastită neinfecţioasă
Atunci când laptele nu este îndepărtat din sâni, producţia de lapte încetineşte şi, eventual, încetează. Cu toate acestea, acest proces durează câteva zile şi nu poate fi complet în 2-3 săptămâni. Între timp, laptele acumulat poate provoca un răspuns inflamatoriu.
Citokinele, atât inflamatorii, cât şi anti-inflamatorii se găsesc în mod normal în lapte. Citokinele antiinflamatorii, alaturi de alţi factori, sunt gândite pentru a proteja copilul dar, citokinele inflamatorii, cum ar fi interleukina-8(IL-8), sunt importante pentru protejarea sânului împotriva infecţiilor. Nivelurile crescute de IL-8 se găsesc în sân în timpul mastitei şi sunt un semn că un raspuns inflamatoriu se produce. Ca parte a răspunsului inflamatoriu, căile paracelulare=joncţiuni între celulele secretoare de lapte din alveolele mamare, deschise, permit substanţei din plasmă să treacă în lapte, în special imunoproteinele şi sodiul. În acelaşi timp, creşterea presiunii de lapte în canale şi alveole poate forţa substanţele din lapte să ajunga în ţesutul din jur.
Citokinele din lapte pot induce un răspuns inflamatoriu în ţesutul din jur şi este posibil ca alte componente să inducă o reacţie antigenică.
Inflamaţia este responsabilă pentru semnele şi simptomele de mastită. O parte din sân este dureroasă, roşie, umflată şi grea. De obicei, doar unul din sâni este afectat. Femeia de multe ori are febră şi se simte rău. Cu toate acestea, în două studii, s-a observat că o treime din femeile cu mastită au prezentat numai semne locale.
Deschiderea căilor paracelulare dau naştere la schimbări în compoziţia laptelui.
Nivelurile de sodiu şi cloruri cresc, nivelurile de lactoză şi de potasiu scad. Gustul laptelui se modifică: acesta devine mai sărat şi mai puţin dulce. De obicei, salinitatea este doar temporară, cu durată de o săptamână. Uneori sânul continuă să fie insuficient folosit, staza laptelui şi gustul alterat persistă. Acest lucru a fost descris ca fiind o disfuncţie unilaterală cronică a sânului. Cu toate acestea, condiţia este reversibilă şi după următoarea sarcină, funcţia normală revine, de obicei, sânului afectat.
Factorii imunitari din laptele matern
O serie de factori de protecţie sunt în mod normal prezenţi în lapte, inclusiv IgA, lactoferina, lizozimele, C3 şi leucocitele. De obicei, atenţia acordată lor este datorită importanţei pentru sănătatea copiilor, dar acestea pot ajuta, de asemenea, pentru a proteja sânii împotriva infecţiei cu staficoccocul auriu. S-au dovedit a fi un important mecanism de apărare la nivelul glandei mamare bovine.
C3 şi IgA ajută fagocitoza staficoccocului auriu prin leucocitele din lapte, iar lactoferina creşte adeziunea leucocitelor la ţesutul locului inflamat. Ca parte a răspunsului inflamatoriu, imunoproteinele se suplimentează din ser şi creşte numărul leucocitelor introduse în lapte.
S-a dovedit ca femeile din Gambia care au avut crize repetate de mastită aveau
niveluri scăzute de IgA, C3 şi lactoferină în laptele lor, în comparaţie cu alte mame care alăptau. Acest lucru oferă dovezi suplimentare că aceşti factori constituie un mecanism de apărare şi atunci când nivelurile sunt mici, apărarea eficientă este redusă.
Creşterea valorilor imunoproteinelor apare în timpul involuţiei sânului, când alăptarea este întreruptă şi pot proteja sânul într-un moment când staza laptelui ar putea permite dezvoltarea bacteriilor.
Sub-mastita clinică
Recent, a fost descrisă o afecţiune denumită sub-mastită clinică.
Sub-mastita clinică este diagnosticată prin constatarea unui nivel ridicat al raportului sodiu - potasiu în lapte şi a unei concentraţii crescute a interleukinei-8, (IL-8), atunci când nu există nici o mastită clinică. Creşterea nivelurilor de sodiu şi IL-8 sunt gândite să indice faptul că un răspuns inflamatoriu se produce, în ciuda absenţei semnelor clinice. Sub-mastita clinică e comună în rândul femeilor din Bangladesh, Tanzania, Malawi şi Africa de Sud. Un raport sodiu-potasiu crescut în laptele matern a fost asociat cu creşterea procentului sugarilor care iau puţin în greutate şi atunci când sunt date copiilor suplimente sau atunci când numărul de mese la sân este scăzut, astfel încât producţia de lapte scade sub 400 ml pe zi. Acest lucru sugerează că sub-mastita clinică poate fi asociată cu îndepărtarea inadecvată de lapte şi că ar putea fi destul de comună în aceste situaţii. Morton, în 1994, a constatat că oferind ajutor mamelor de nou-născuţi până la vârsta de o lună, inclusiv ajutându-le cu modul de fixare a copilului la sân, lactaţia a fost îmbunătăţită şi s-a redus nivelul crescut de sodiu din laptele matern.
Sub-mastita clinică este asociată, la femeile cu HIV-pozitiv, cu o creştere a încărcăturii cu HIV în laptele matern şi ar putea fi responsabilă de rata mai mare de transmitere a HIV de la mamă la copil. O rata de 20 de ori mai mare de transmitere a infecţiei de la mamă la făt a fost asociată cu sub-mastita clinică.
Mastita infecţioasă
Mastită infecţioasă apare în cazul în care staza laptelui rămâne nerezolvată, protecţia oferită de factori imunitari din lapte şi răspunsul inflamatoriu fiind depăşite. Laptele uman proaspăt nu este, în mod normal, un mediu bun pentru dezvoltarea bacteriilor şi pentru ca infecţia să se producă trebuie sa fie anumite condiţii care să previna sânul de la distrugerea şi eliminarea bacteriilor.
Direcţia naturală a fluxului de lapte de-a lungul canalelor, atunci când e scos laptele în mod eficient, ar fi de aşteptat să spele şi să scoată orice organism din sân. Îndepărtarea ineficientă de lapte duce la acumularea de lapte şi creează condiţii favorabile pentru dezvoltarea bacteriilor, iar procesele anti-infecţioase pot fi copleşite.
Este imposibil să se facă distincţia între semnele şi simptomele mastitei infecţioase si a mastitei neinfecţioase. O parte din sân, de obicei, devine roşie, dureroasă, umflată şi tare şi pot fi simptome generale de febră şi stare de rău. Un alt semn poate fi o fisură în mamelon.
Mastita infecţioasă a fost clasificată de către autori diferiţi, în mai multe moduri. În primul rând în funcţie de loc: mastită superficială care apare la derma şi intramamara, mastită situată fie în tesuţul glandular (parenchimă) sau în ţesutul conjunctiv al sânului (interstiţială). În al doilea rând, în funcţie de modelul epidemiologic: epidemice sau sporadice.
Numărul de celule şi de colonii bacteriene sunt utile pentru a face distincţia între mastita infecţioase şi neinfecţioasă. Cultura din laptele matern poate ajuta pentru a determina infectarea organismului, în cazul în care există, şi a sensibilităţii sale la antibiotic.
În cazul în care cultura nu este posibilă ca o rutină, aceasta se poate face selectiv:
- în cazuri severe sau neobişnuite;
- în cazul în care nu există nici un răspuns la antibiotic în termen de două zile;
- dacă există mastite recurente;
Mastita recurentă se poate datora tratamentului întârziat sau inadecvat sau necorectării tehnicii prost aplicată a alăptării. Uneori recurenţa este asociată cu candidoza. Ocazional, există o condiţie de bază a sânului care cauzează un drenaj slab, persistent, într-o parte a sânului, cum ar fi o anomalie ductală, un chist sau tumoră, care ar trebui să fie identificate şi tratate în consecinţă.
Abcesul mamar
Un sân care produce lapte, ca orice alt ţesut infectat, localizeaza infecţia prin formarea unei bariere de ţesut granulat în jurul acesteia. Se formeaza o capsulă de abces, care este umpluta cu puroi.
Există un nodul sever, dureros, umflat, care da roşeaţă, căldură, precum şi un edem la nivelul de deasupra pielii. În cazurile neglijate, nodulul poate fi fluctuant, cu decolorarea pielii şi necrozaă. Febra poate sau nu poate fi prezentă. Pentru a confirma diagnosticul, puroiul se aspiră cu o seringă şi un ac special. Diagnosticul diferenţial de abces mamar include galactocelul, fibroadenomul şi carcinomul.
Sursa
joi, 21 mai 2009
Branza din lapte matern
Cica ar exista in Franta o mica ferma unde se produce branza din lapte matern donat de catre mame bancilor de lapte. Prezentarea branzei din lapte matern suna cam asa, pe site-ul oficial:
“Aparuta in 1947, branza Cosma reprezenta o bogata traditie a unei ferme stramosesti, uitata pana de curand.
Branza Petit Singly, singura branza facuta din lapte matern, a ramas o specialitate uitata in favoarea branzei obisnuite din lapte de vaca, oaie sau capra.
In Franta, nu exista nici un alt produs de acest fel, dar branza Petit Singly a reusit, in timp, sa aiba un gust rafinat datorita expertei in branza, Patrice Cosma. Culoarea subtila caramelizata si gustul dulce va va tenta.
Acesta este secolul XIX care a descoperit beneficiile si virtutile branzei din lapte de femeie. Aceasta este reteta bunicii inradacinata in traditia satului si pe zi ce trece dovedeste ca are efecte de regenerare asupra organismului.
Produsa in cantitati mici, branza Petit Singly este foarte rara, dar bogata in vitamine: laptele de origine umana are componenti care contin cea mai mare parte din multe elemente nutritive esentiale pentru metabolism.”
Pretul a 500 g de branza Petit Singly este de 15 euro.
Laptele matern este nutritiv superior laptelui de vaca sau praf, asa ca probabil in lumea larga vor exista si doritori dispusi sa bea lapte matern sau sa consume produse realizate din lapte matern.
Dar, laptele matern e bun doar pentru copii, asa cum laptele de vaca e bun doar pentru vitei?
Eu in Franta nu am sa ajung curand, sa ma conving ca aceasta branza exista sau ca prezinta interes sau ca este pur si simplu o gluma.
Si chiar daca ar fi o gluma, oare de ce sa fim asa speriati de laptele matern?
Asa ca am zis sa incerc sa fac o comanda direct de pe http://membres.lycos.fr/petitsingly/commander.htm.
Iar raspunsul a venit imediat:
“Crezi ca daca vei manca branza facuta din lapte matern vei fi bine?
O mica precizare: toate elementele, evenimentele, numele, marcile, etichetele sunt pur fictive.”
Niciodata nu mi-a venit ideea sa ma mulg si sa folosesc laptele meu pentru a face branza. Dar, dupa un search pe Google, am gasit o mama care a incercat acest lucru. Avea in congelator 20 de pungute (a 150 ml fiecare) cu lapte matern de vreo 3 luni si nu mai putea fi donat. Asa ca i-a venit ideea de a face branza din el. 3 litri de lapte matern au fost pusi la fiert. Laptele matern pare a fi mai putin cremos fata de laptele de vaca, mai putin alb si mai apos. Dupa ce a fiert, a adaugat sucul de la o lamaie (una din metodele aplicate pentru a iesi branza din lapte de vaca), a amestecat si a asteptat sa devina branza. Dupa minute bune de asteptare, timp in care laptele nu se branzea, a mai adaugat suc de lamaie (exact cum facea de obicei si laptelui de vaca care nu se prindea). Dar laptele matern tot nu se prindea. Asa ca a adaugat otet, dar fara nici un rezultat. A lasat-o balta si a trecut la Google pentru a afla motivul pentru care laptele matern nu se branzea.
S-a dovedit ca laptele matern nu se prinde, datorita continutului scazut in proteine, iar aceste proteine se digera mult mai repede comparativ cu cele din laptele de vaca. De aceea, laptele de vaca nemodificat nu se recomanda bebelusilor. Si, pe de alta parte, adaugand acid (otet, lamaie) pentru a digera proteinele din laptele matern nu este o solutie.
Morala povestii: nu puteti face branza din lapte matern!Nici macar nu incercati!
marți, 17 martie 2009
Laptele matern se poate dona
Mame din multe ţări ale lumii donează lapte matern muls pentru ajutorarea bebeluşilor prematuri şi bolnavi. În unele oraşe din aceste ţări există centre numite bănci de lapte ("milk bank”). Procesul de donare începe printr-un interviu scurt prin telefon. Mamele donatoare sunt femei care alăptează, au surplus de lapte şi îndeplinesc aceste condiţii:
-starea generală de sănătate să fie bună;
-să fie dispusă să i se recolteze analize de sânge (pe cheltuiala băncii de lapte);
-să nu fi luat regulat medicamente sau suplimente (cu excepţia: progestin - anticoncepţional, insulină, vitamine prenatale sau alte excepţii impuse de fiecare bancă de lapte matern);
Nu pot dona lapte matern mamele care:
-au rezultat pozitiv pentru HIV, HTLV, tuberculoză, hepatită B sau C sau sifilis;
-folosesc droguri;
-fumează;
-au primit un transplant de organe, ţesuturi sau o transfuzie de sânge în ultimele 12 luni;
-beau regulat alcool, mai mult de 40 ml/zi, sau 3 căni de cafea sau alte băuturi care conţin cofeină (cola, Red Bull etc.);
-sunt vegan şi nu şi-au suplimentat dieta cu vitamina B12;
Multe mame preferă ca donarea laptelui matern către aceste bănci să se facă după ce producţia de lapte s-a stabilizat, iar copilul este mulţumit. Alte mame au surplus de lapte încă din primele săptămâni de după naştere şi încep donarea mai devreme. Multe mame îşi donează laptele după o lună de la naşterea copilului şi continuă atât timp cât doresc.
Donatoarele sunt rugate să se mulgă (cu pompa manuală sau electrică) şi să colecteze laptele în recipiente sterile. Cantitatea de lapte matern colectat variază de la mamă la mamă şi de la săptămână la săptămână. Fiecare strop de lapte matern este valoros, iar copiii prematuri şi bolnavi trebuie să beneficieze de fiecare strop! Bebeluşii prematuri mănâncă la început o cantitate minimă de aproximativ 20 ml lapte pe zi.
Băncile de lapte matern au protocoale referitoare la colectarea laptelui care trebuie respectate de către donatoare. Sunt furnizate instrucţiuni pornind de la igiena mâinilor şi până la curăţarea pompelor de muls şi a kit-urilor furnizate pentru colectare. Dacă o donatoare contactează banca înainte de a începe să se mulgă atunci i se vor oferi recipiente sterile în care se va colecta, stoca şi congela laptele matern. În cazul în care donatoarea are deja colectată o cantitate de lapte matern poate fi acceptată în diverse recipiente, exclus recipientele de tipul pungilor de plastic.
Odată colectat, laptele matern este tratat termic pentru distrugerea bacteriilor sau a viruşilor care pot fi prezenţi.Unele componente ale laptelui matern sunt sensibile la căldură şi se distrug prin procesul de încălzire, dar tot rămâne un număr substanţial de componente importante. De exemplu, cele 50 de procente de imunoglobulină A (Ig A), care rămân după ce laptele matern este tratat termic sunt semnificativ mai bune decât absenţa totală (în laptele praf lipseşte cu desăvârşire)! După prelucrare, laptele este stocat şi congelat atât cât este necesar. Transportul laptelui se poate face pe timpul nopţii şi poate fi livrat în termen de 24 de ore de la primirea cererii.
Astfel de bănci de lapte există în Australia, Brazilia, Bulgaria, Cehia, Canada, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, India, Japonia, Norvegia, Suedia, Elveţia, Marea Britanie, SUA.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)