Și pentru că mâine am plăcerea de a străbate drumurile patriei, am găsit de cuviință să postez azi subiectul lunii.
Vă scriam că una din postări va fi premiată. Nu cu cine știe ce, dar o mică atenție poate bucura pe oricine. Câștigătoarea o veți vota voi, cititorii acestui blog dedicat alăptării, în sondaj de opinie. Așa că aștept postările pentru a fi publicate cu link, după care inițiez sondajul.
Vă mulțumesc!
Simona mi-a trimis pe e-mail experiența ei trăită într-una din maternitățile românești cu rugămintea de a o posta. Succes în continuare, Simona!
"M-a atras tema voastră și m-am hotărât să vă împărtășesc experiența mea.
Sunt mămică de aproape 5 luni.Am născut la maternitatea E., într-o perioadă foarte
agitată pentru spital, cu multe cezariene programate deoarece urmau să închidă
spitalul pentru câteva săptămâni pentru curățenie.
Asadar, secția de neonatologie era aglomerată, cu peste 20 de bebeluși la cele câteva infirmiere. Am născut prin cezariană. Politica spitalului este ca bebelușii să nu stea cu mamele în cameră, așadar programul de alăptare e din 3 în 3 ore. În a 2-a zi după ce am născut, am ratat programul de alăptare de dimineață, căci nu am știut că trebuie să te duci acolo, nu te anunța nimeni. La următoarea oră, am ajuns cu 5 minute mai târziu de ora fixă, și mi-au zis că nu mi-l mai dau, că trebuie să vii la fix.
Întâlnirea a avut loc abia la ora 15, când mi-au adus bebelușul adormit. El facuse un icter prelungit, din cauza incompatibilității de sânge (eu grupa de sange 0.1 și soțul, B.3), astfel că el dormea mai mult. Mă rog, l-am luat în brațe, mi-am scos un sân, iar apoi a venit asistenta și mi-a strâns tare de mamelon și de sân, l-a bagat cu forța în gura bebelușului care avea un somn profund. Nu s-a întâmplat nimic, el dormea în continuare. Iar a venit asistenta și a încercat să-l trezească, l-a luat în brațe și îi făcea un masaj pe spate, cam apăsat după părerea mea. S-a repetat figura cu strâns și chinuit sânul, băgat forțat în gura bebelușului care evident, dormea.
După 15 minute de când am ajuns în cameră(de fapt, holul de alăptare) au venit asistentele să ia bebelușii, căci au zis că nu e cazul să rămân mai mult, o să le dea supliment cu biberonul, lapte praf. În urma acestui tratament, am făcut evident răni mamelonare și usturimile au apărut imediat. Mă gândeam cu groază că nu voi putea să-mi alăptez puiul, că bebelușul nu suge lapte matern și nu o să stimuleze glanda mamară, că mă dor sânii și eu ce o să fac. Auzisem de la o altă mămică, care a născut la același spital, că ea a vorbit cu o asistentă să îi arate cum se face toaleta unui bebelus, căci pe ea nu avea cine să o ajute și nu știa nimic din ceea ce urma să devină o rutină zilnică. Așa că mi-am luat și eu inima în dinți și m-am dus să vorbesc cu o asistentă.
Evident, nu a fost încântată de propunerea mea, aceea de a fi prezentă în momentul unei băițe și toaletări a unui bebeluș. Mi-a zis că băiețelul meu a fost deja spălat, iar eu i-am zis că nu contează, bănuiam că toți copii se spală la fel și că voiam să văd pe oricine urmeaza să fie spălat, tocmai pentru că este primul meu copil și că nu mă ajută nimeni acasă, habar n-am ce ar trebui să fac. S-a lăsat convinsă de spusele mele cu greu, mi-a zis să vin la 11 noaptea, că atunci probabil era mai puțină agitație în secție.
M-am dus în salonul meu și așteptam cu nerăbdare să merg la ora stabilită.
Am ajuns în secție, iar asistentele erau preocupate să mănânce semințe și să citească niște reviste. O asistentă facea ture prin salonul de prematuri. Cea cu care vorbisem eu, s-a ridicat și mi-a zis să merg după ea. Ce credeți că a urmat? A fost o plăcere să o ascult și să o urmăresc pe această asistentă, care a fost foarte calmă și a avut răbdare să-mi povestească și să-mi arate ce și cum trebuie făcut și să-mi răspundă la întrebări. Dacă tot eram acolo, am rugat-o să-mi arate și mie baiețelul. Al meu era la "solar", împreună cu o fetița - și da, stăteau câte 2 într-un incubator din acela cu lumina violet, căci v-am scris că era aglomerație, erau și multi bebeluși cu icter.
A fost prima oară când l-am văzut dezbrăcat în scutec și cu niște ochelari la ochi. Asistenta mi-a zis că dacă tot sunt acolo și se făcuse deja ora mesei, să mi-l dea la sân. Ea a fost cea care m-a ajutat să îl pun corect la sân, fără să-mi traumatizeze sânul și fără să-l chinuie pe bebeluș. (ca dovada că se poate și în alt stil, altul decat cel smuls al asistentelor grăbite și fără răbdare cu proaspetele mămici).
Copilul meu a început să tragă cu forță și am simțit că și are ce să înghită, iar pe mine nici nu mă mai dureau sânii, eram mult prea fericită și mulțumită.Atunci am prins curaj și m-am liniștit, spunându-mi că totul va fi bine.
Și așa a și fost, eu astăzi continui să alăptez și să fiu fericită, atât eu, cât și bebelușul meu. Mi-a recomandat pentru răni să mă ung cu Bepanthen, cu Garmastan sau cu cremă pe baza de vaselina pură.
A doua zi m-am dus să caut asistenta și să-i dau ceva, pentru faptul că s-a comportat frumos și fără să fie impulsionată. În spitalele de stat, obiceiul e că întâi trebuie să dai ceva ca să primești. Trebuie să știți că există și excepții. Și iată, eu sunt un caz fericit - în final!".
Blogul de mami ne descrie un fix: alăptarea!
Ada, cea care a născut de 2 ori în maternitate "prieten al copilului"
De printre nori coboram in realitatea spitalelor.
Acum 1 an, Alex(creste) povestea cum a început alăptarea!
vineri, 29 aprilie 2011
duminică, 10 aprilie 2011
Prevenirea și rezolvarea problemelor în alăptare - întâlnirea lunii aprilie, LLL București
Întâlnirea lunii aprilie 2011 organizată de La Leche League București se va referi, în principal, la tehnicile de bază ale alăptării şi de rezolvare a problemelor apărute.
Puteţi primi sfaturi specifice de la cele mai bune experte în alăptare: mamele care alăptează. Mesajul general este că nu contează ce probleme ar putea apărea, există aproape întotdeauna o soluţie care nu presupune înţărcarea copilul.
Vă așteptăm în sediul Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare, miercuri, 27 aprilie 2011, strada Muzelor, nr. 9 (în zona Piața Unirii, cu intrare din blvd. Națiunilor Unite), începând cu ora 17,00.
Toate mamele care doresc să alăpteze sunt invitate să participe la întâlnirile La Leche League București.
Toate mamele sunt acceptate la întâlnirile LLL cu brațele deschise: mamele de toate rasele și religiile, mamele singure, mamele care lucrează şi mamele a cărei filozofie pe diverse aspecte ale îngrijirii şi educării copilului poate diferi de cea a organizației La Leche League.
Fiecare mama este încurajată să ia din filozofia La Leche League ceea ce pare să-i fie de ajutor pentru ea și familia ei.
Timpul ideal pentru a începe participarea la reuniunile LLL este încă din perioada sarcinii, deoarece informaţiile primite în avans se pot dovedi a fi vitale pentru o mama atunci când se naște copilul.
Înscrieri pe e-mail: laptematern@yahoo.com sau la telefon 0722509939.
Puteţi primi sfaturi specifice de la cele mai bune experte în alăptare: mamele care alăptează. Mesajul general este că nu contează ce probleme ar putea apărea, există aproape întotdeauna o soluţie care nu presupune înţărcarea copilul.
Vă așteptăm în sediul Asociației pentru Naștere Naturală și Alăptare, miercuri, 27 aprilie 2011, strada Muzelor, nr. 9 (în zona Piața Unirii, cu intrare din blvd. Națiunilor Unite), începând cu ora 17,00.
Toate mamele care doresc să alăpteze sunt invitate să participe la întâlnirile La Leche League București.
Toate mamele sunt acceptate la întâlnirile LLL cu brațele deschise: mamele de toate rasele și religiile, mamele singure, mamele care lucrează şi mamele a cărei filozofie pe diverse aspecte ale îngrijirii şi educării copilului poate diferi de cea a organizației La Leche League.
Fiecare mama este încurajată să ia din filozofia La Leche League ceea ce pare să-i fie de ajutor pentru ea și familia ei.
Timpul ideal pentru a începe participarea la reuniunile LLL este încă din perioada sarcinii, deoarece informaţiile primite în avans se pot dovedi a fi vitale pentru o mama atunci când se naște copilul.
Înscrieri pe e-mail: laptematern@yahoo.com sau la telefon 0722509939.
vineri, 8 aprilie 2011
Postarea lunară "Mami, alăptează-mă" - aprilie 2011 - Alăptarea în maternitate
Cum blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare, m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici referitoare la alăptare.
Începând cu luna ianuarie 2011 deschid seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi binevenite postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern
pentru a aprecia cea mai cea postare.
Subiectul lunii aprilie, unul sensibil, de altfel, este alăptarea în maternitate (spital, clinică).
Așa că aștept postările voastre în ziua de 30 aprilie 2011!!!!! (aici, pe blog - cu link sau pe e-mail laptematern@yahoo.com).
De data aceasta avem și un mic premiu. Deci, încă un motiv în plus să postați!
Succes!
Începând cu luna ianuarie 2011 deschid seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi binevenite postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern
pentru a aprecia cea mai cea postare.
Subiectul lunii aprilie, unul sensibil, de altfel, este alăptarea în maternitate (spital, clinică).
Așa că aștept postările voastre în ziua de 30 aprilie 2011!!!!! (aici, pe blog - cu link sau pe e-mail laptematern@yahoo.com).
De data aceasta avem și un mic premiu. Deci, încă un motiv în plus să postați!
Succes!
duminică, 3 aprilie 2011
Rolul alăptării în prevenirea şi tratamentul diareei
Autori: Huffman SL, Combest C., J. Diarrhoeal Dis. Res.1990, Sep.8(3):68-81.
Studiile au demonstrat efectele benefice ale alăptării în prevenirea morbidităţii şi mortalităţii provocate sugarilor de către diaree.
Un studiu de caz efectuat în Brazilia a arătat că: copiii care nu sunt alăptați au un risc de 25 de ori mai mare de a muri din cauza diareei, în comparație cu cei care sunt alăptaţi exclusiv. Un studiu realizat în mahalalele urbane din Lima, Peru a descoperit că sugarii alăptați exclusiv au un risc redus de morbiditate datorată diareei în comparaţie cu cei care primesc numai apă, în plus faţă de laptele matern.
Ambele studii, împreună cu altele din ţările în curs de dezvoltare, au plecat de la necesitatea de a prelungi durata de alăptare exclusivă la 6 luni. O analiză a studiilor din lume arată că până şi femeile subnutrite au suficient lapte matern pentru a asigura creşterea sugarilor până la această vârstă – 6 luni. Adăugarea de suplimente alimentare mult prea devreme la sugari hrăniţi în condiţiile actuale de mediu, în ţările în curs de dezvoltare, conduce la creşterea episoadelor diareice şi, asociat, un aportul alimentar redus. Aceasta con duce la o nutriţie deficitară pentru sugarii afectați.
Alăptarea ajută la menţinerea hidratării în timpul acestor episoade diareice. Studii efectuate în Peru, India, Nigeria au arătat că alăptarea poate fi continuată în timpul diareei deoarece atunci copiii refuză, adesea, alte alimente.
Astfel, alăptarea este importantă pentru furnizarea de calorii şi proteine necesare într-un moment în care se pierde apetitul pentru alte alimente.
Programele de control al bolilor diareice trebuie să modifice furnizarea de servicii pentru a se asigura că mamele care alăptează nu sunt separate de copiii lor în timp ce primesc terapie de rehidratare orală în regim staționar sau ambulator.
Soluţia orală de rehidratare ar fi necesar să fie administrată sugarilor cu o ceaşcă sau linguriţă, mai degrabă, decât cu biberonul, pentru a nu interfera cu alăptarea.
Programele ar trebui să includă, de asemenea, promovarea alăptării, ca parte a activităţii lor: practici care să sprijine în continuare alăptarea imediat după nașterea sugarilor şi ulterior, în timpul petrecut în spital, de exemplu, să fie alăptați imediat după naştere, să practice rooming-in (să stea în aceeași cameră cu mama), să fie alăptați la cerere, nu alimentați cu biberonul.În plus, profesioniştii din domeniul sănătăţii să înţeleagă competenţele necesare pentru gestionarea alăptării, pentru ca mamele să primească consiliere adecvată cu privire la alăptare şi cum să facă față problemele care pot apărea.
Studiile au demonstrat efectele benefice ale alăptării în prevenirea morbidităţii şi mortalităţii provocate sugarilor de către diaree.
Un studiu de caz efectuat în Brazilia a arătat că: copiii care nu sunt alăptați au un risc de 25 de ori mai mare de a muri din cauza diareei, în comparație cu cei care sunt alăptaţi exclusiv. Un studiu realizat în mahalalele urbane din Lima, Peru a descoperit că sugarii alăptați exclusiv au un risc redus de morbiditate datorată diareei în comparaţie cu cei care primesc numai apă, în plus faţă de laptele matern.
Ambele studii, împreună cu altele din ţările în curs de dezvoltare, au plecat de la necesitatea de a prelungi durata de alăptare exclusivă la 6 luni. O analiză a studiilor din lume arată că până şi femeile subnutrite au suficient lapte matern pentru a asigura creşterea sugarilor până la această vârstă – 6 luni. Adăugarea de suplimente alimentare mult prea devreme la sugari hrăniţi în condiţiile actuale de mediu, în ţările în curs de dezvoltare, conduce la creşterea episoadelor diareice şi, asociat, un aportul alimentar redus. Aceasta con duce la o nutriţie deficitară pentru sugarii afectați.
Alăptarea ajută la menţinerea hidratării în timpul acestor episoade diareice. Studii efectuate în Peru, India, Nigeria au arătat că alăptarea poate fi continuată în timpul diareei deoarece atunci copiii refuză, adesea, alte alimente.
Astfel, alăptarea este importantă pentru furnizarea de calorii şi proteine necesare într-un moment în care se pierde apetitul pentru alte alimente.
Programele de control al bolilor diareice trebuie să modifice furnizarea de servicii pentru a se asigura că mamele care alăptează nu sunt separate de copiii lor în timp ce primesc terapie de rehidratare orală în regim staționar sau ambulator.
Soluţia orală de rehidratare ar fi necesar să fie administrată sugarilor cu o ceaşcă sau linguriţă, mai degrabă, decât cu biberonul, pentru a nu interfera cu alăptarea.
Programele ar trebui să includă, de asemenea, promovarea alăptării, ca parte a activităţii lor: practici care să sprijine în continuare alăptarea imediat după nașterea sugarilor şi ulterior, în timpul petrecut în spital, de exemplu, să fie alăptați imediat după naştere, să practice rooming-in (să stea în aceeași cameră cu mama), să fie alăptați la cerere, nu alimentați cu biberonul.În plus, profesioniştii din domeniul sănătăţii să înţeleagă competenţele necesare pentru gestionarea alăptării, pentru ca mamele să primească consiliere adecvată cu privire la alăptare şi cum să facă față problemele care pot apărea.
joi, 31 martie 2011
"Mami, alăptează-mă!" - Alăptarea în familie - străbunica, bunica, mama, fiica
Subiectul postării lunii martie 2011 este "Alăptarea în familie - străbunica, bunica, mama, fiica". Asiguraţi-vă că vizitati si alte bloguri care participă la acestă postare lunară (link-urile de la sfârşitul acestei postări).
Întotdeauna în luna martie o sărbătorim pe mama de Sf. Toader. De data aceasta am avut parte de un moment în care mama a povestit despre nașterea noastra - a mea și a fratelui meu.
Eu m-am născut la Spitalul nr. 9, pe atunci beneficia și de maternitate. Am venit pe lumea aceasta în jurul orei 3.40, noaptea, natural, cu anestezie locală și epiziotomie, după un travaliu destul de lung, în care mama a stat singură deoarece singurele prezente în spital la acea oră erau moașa și femeia de serviciu, iar moașa avea “nevoie de somn”.
M-am născut cu o pată roșie pe o pleoapă. A doua zi, mama a primit un bebeluș înfășat, iar ochii ei căutau pata de pe pleoapă, trăind cu teama că i se va aduce alt bebeluș. Și cum vorba românească “de ce îți este frică, nu scapi”, uneori, este adevărată, iată că se petrecea. Mama ținea în brațe un alt copil! A atenționat asistenta că își dorește propriul bebeluș, dar a fost asigurată că i s-a dat ce a cerut.
Dovada ca nu eram eu a venit imediat, după desfășarea bebelușului și consultarea brățării de la mână - nu corespundea cu a mamei!
Startul în alăptare a fost destul de bun. Îmi plăcea să dorm, multe ore, așa că ai mei părinți nu au avut nopți “albe”. Când aveam 2 luni de viață, mama a trecut printr-un episod de mastită, cu sâni angorjați și febră mare. Ambulanța a venit să îi acorde ajutor, iar când a plecat către spital, mama m-a lăsat acasă. Medicii au venit cu diverse sfaturi: unul a sfătuit-o să se opereze, altul să ia antibiotic. Până la urma a primit tratament cu cloramfenicol, iar după o oră a revenit acasă.
Biberonul mi s-a oferit, dar nu am avut plăcerea, așa că “ceiuțul” l-am băut din linguriță! Am molfăit și suzeta - tetina mare și maro disponibilă la acea vreme.
M-am înțărcat la 1 an și 2 luni pe motiv că preferam mâncarea.
Fratele meu s-a născut natural, la spitalul Giulești, cu ajutorul moașei – bolnavă în acel moment, cu febră ridicată, în jurul orei 19.40, iar a doua zi dimineață a primit minunatul colostru.
Medicul ce o îngrijea pe mama era d-l Bogdan Marinescu.
Fratele meu a fost alăptat la program, din 3 în 3 ore, iar noaptea primea biberonul cu ceai. Înțărcarea a avut loc dupa 1 an și 1 lună.
Am căutat în sertarul cu amintiri al părinților mei o fotografie cu mine sau cu fratele meu la sânul mamei. Nu am găsit!
Dar, am dat peste câteva poze, de dimensiune mică, ce mi-o arată pe mama însărcinată (având acea "aură" vizibilă doar la femeile gravide - de frumusețe, bucurie, împlinire) și pe mine, înfășată, în brațele ei și ale tatei.
Din păcate, pe bunica maternă nu am cunoscut-o, trecând în neființă cu mult înainte de a mă naște, iar cea paternă a avut 5 copii, dar și ea își odihnește sufletul, așa că.....nu dețin amănunte despre "fundația" părinților mei. Iar străbunicile nu le-am cunoscut.
Soacra mea (asistentă medicală la neonatologie) a alăptat singurul copil timp de 1 an și 4 luni, după care a cedat presiunii celor din jur.
Mi-ar fi plăcut să scriu despre un lanț neîntrerupt al familiei în alăptare, despre cum se transmite mai departe, despre cum se susțin femeile din familie. Gândesc că, poate, eu voi fi începutul de lanț neîntrerupt pentru alte generații.
Acum sunt mamă la rândul meu. Îmi alăptez băiatul, nu știu pentru cât timp. Înainte de a-l naște nu aveam nici o imagine mentală despre alăptare. Dar, am știut să-l pun instinctiv la sân, iar el a răspuns tot instinctiv. Iar relația creată prin alăptare este una specială.
Fiica fratelui meu este alăptată!
De la nașterea mea au trecut treizeci și ceva de ani și azi, același scenariu mi se derulează aproape zilnic prin fața ochilor! Îmi doresc ca în generația mea, alăptarea să devină normalitate, iar mamele din familii să beneficieze de sprijinul și ajutorul celor din jur.
Codruța (cumnata mea) a scris povestea destul de tragică a alăptării ei.
Admirăm curcubeul și citim despre firescul în alăptare și naștere când Yona era copil.
Întotdeauna în luna martie o sărbătorim pe mama de Sf. Toader. De data aceasta am avut parte de un moment în care mama a povestit despre nașterea noastra - a mea și a fratelui meu.
Eu m-am născut la Spitalul nr. 9, pe atunci beneficia și de maternitate. Am venit pe lumea aceasta în jurul orei 3.40, noaptea, natural, cu anestezie locală și epiziotomie, după un travaliu destul de lung, în care mama a stat singură deoarece singurele prezente în spital la acea oră erau moașa și femeia de serviciu, iar moașa avea “nevoie de somn”.
M-am născut cu o pată roșie pe o pleoapă. A doua zi, mama a primit un bebeluș înfășat, iar ochii ei căutau pata de pe pleoapă, trăind cu teama că i se va aduce alt bebeluș. Și cum vorba românească “de ce îți este frică, nu scapi”, uneori, este adevărată, iată că se petrecea. Mama ținea în brațe un alt copil! A atenționat asistenta că își dorește propriul bebeluș, dar a fost asigurată că i s-a dat ce a cerut.
Dovada ca nu eram eu a venit imediat, după desfășarea bebelușului și consultarea brățării de la mână - nu corespundea cu a mamei!
Startul în alăptare a fost destul de bun. Îmi plăcea să dorm, multe ore, așa că ai mei părinți nu au avut nopți “albe”. Când aveam 2 luni de viață, mama a trecut printr-un episod de mastită, cu sâni angorjați și febră mare. Ambulanța a venit să îi acorde ajutor, iar când a plecat către spital, mama m-a lăsat acasă. Medicii au venit cu diverse sfaturi: unul a sfătuit-o să se opereze, altul să ia antibiotic. Până la urma a primit tratament cu cloramfenicol, iar după o oră a revenit acasă.
Biberonul mi s-a oferit, dar nu am avut plăcerea, așa că “ceiuțul” l-am băut din linguriță! Am molfăit și suzeta - tetina mare și maro disponibilă la acea vreme.
M-am înțărcat la 1 an și 2 luni pe motiv că preferam mâncarea.
Fratele meu s-a născut natural, la spitalul Giulești, cu ajutorul moașei – bolnavă în acel moment, cu febră ridicată, în jurul orei 19.40, iar a doua zi dimineață a primit minunatul colostru.
Medicul ce o îngrijea pe mama era d-l Bogdan Marinescu.
Fratele meu a fost alăptat la program, din 3 în 3 ore, iar noaptea primea biberonul cu ceai. Înțărcarea a avut loc dupa 1 an și 1 lună.
Am căutat în sertarul cu amintiri al părinților mei o fotografie cu mine sau cu fratele meu la sânul mamei. Nu am găsit!
Dar, am dat peste câteva poze, de dimensiune mică, ce mi-o arată pe mama însărcinată (având acea "aură" vizibilă doar la femeile gravide - de frumusețe, bucurie, împlinire) și pe mine, înfășată, în brațele ei și ale tatei.
Din păcate, pe bunica maternă nu am cunoscut-o, trecând în neființă cu mult înainte de a mă naște, iar cea paternă a avut 5 copii, dar și ea își odihnește sufletul, așa că.....nu dețin amănunte despre "fundația" părinților mei. Iar străbunicile nu le-am cunoscut.
Soacra mea (asistentă medicală la neonatologie) a alăptat singurul copil timp de 1 an și 4 luni, după care a cedat presiunii celor din jur.
Mi-ar fi plăcut să scriu despre un lanț neîntrerupt al familiei în alăptare, despre cum se transmite mai departe, despre cum se susțin femeile din familie. Gândesc că, poate, eu voi fi începutul de lanț neîntrerupt pentru alte generații.
Acum sunt mamă la rândul meu. Îmi alăptez băiatul, nu știu pentru cât timp. Înainte de a-l naște nu aveam nici o imagine mentală despre alăptare. Dar, am știut să-l pun instinctiv la sân, iar el a răspuns tot instinctiv. Iar relația creată prin alăptare este una specială.
Fiica fratelui meu este alăptată!
De la nașterea mea au trecut treizeci și ceva de ani și azi, același scenariu mi se derulează aproape zilnic prin fața ochilor! Îmi doresc ca în generația mea, alăptarea să devină normalitate, iar mamele din familii să beneficieze de sprijinul și ajutorul celor din jur.
Codruța (cumnata mea) a scris povestea destul de tragică a alăptării ei.
Admirăm curcubeul și citim despre firescul în alăptare și naștere când Yona era copil.
vineri, 18 martie 2011
Butonu'
Vinovată pentru noul logo al blogului este Alina Grigore sau CriticoMamica. A rezistat eroic la toate pretențiile mele!!!
Așa că........îi mulțumesc din suflet!
Dacă doriți să afle informații referitoare la alăptare cât mai multe mame, aveți bunăvoința de a prelua butonul "Mami, alăptează-mă!" prin link-ul afișat în partea dreapta a paginii blogului.
Așa că........îi mulțumesc din suflet!
Dacă doriți să afle informații referitoare la alăptare cât mai multe mame, aveți bunăvoința de a prelua butonul "Mami, alăptează-mă!" prin link-ul afișat în partea dreapta a paginii blogului.
duminică, 6 martie 2011
Postarea lunară "Mami, alăptează-mă!" - martie 2011: Alăptarea în familie - străbunica, bunica, mama, fiica
Cum blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare, m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici, referitoare la alăptare.
Începând cu luna ianuarie 2011 deschid seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi binevenite postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern
pentru a aprecia cea mai cea postare.
Și cum în luna martie celebrăm femeia/mama într-o anumită zi, m-am gândit că ar fi frumos să ne amintim despre istoria alăptării în familie, de-a lungul a mai multor generații.
Așa că aștept cu drag postările voastre în ziua de 31 martie 2011!!!!! (aici, pe blog sau pe e-mail laptematern@yahoo.com)
Începând cu luna ianuarie 2011 deschid seria de postări blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi binevenite postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar acei care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern
pentru a aprecia cea mai cea postare.
Și cum în luna martie celebrăm femeia/mama într-o anumită zi, m-am gândit că ar fi frumos să ne amintim despre istoria alăptării în familie, de-a lungul a mai multor generații.
Așa că aștept cu drag postările voastre în ziua de 31 martie 2011!!!!! (aici, pe blog sau pe e-mail laptematern@yahoo.com)
sâmbătă, 5 martie 2011
Arta alăptării
Alăptarea este într-adevăr o formă de artă. Mamele cu experienţă în alăptare ştiu că relația creată înseamnă mult mai mult decât o nutriţie superioară şi beneficii pentru sănătate.
Alăptarea poartă cu ea o serie întreagă de instincte şi logic ar fi să le ascultăm.
A doua întâlnire La Leche League București, dintr-o serie de 4 întâlniri, va avea loc la sediul „Pronatalita”, vineri, 25 martie 2011, între orele 17 și 19.
Posibile subiecte de discuție:
Frumusețea maternității;
Construirea unei legături instinctive cu copilul;
Experiența bucuriei de a alăpta;
Alăptarea în afara casei;
Diversificarea sau autodiversificarea;
........
Aflaţi cum alţii vă pot ajuta pentru a face din alăptare o experienţă pozitivă!
Întâlnirile sunt discuţii de grup, nu prelegeri.
Încurajăm și femeile însărcinate să vină înainte de a se naște copilul pentru a obţine informaţii şi sprijin.
La această întâlnire așteptăm, în special, mămici cu experiență în alăptare de peste 6 luni de zile.
Înscrieri la e-mail laptematern@yahoo.com. Detalii la nr. de telefon 0722509939, Roxana.
La Leche League este o organizaţie internaţională, educaţională, non-sectantă, nediscriminatorie, sprijinită integral prin donații, taxe ale membrilor şi vânzări de materiale informative (cărți, broşuri, ghiduri samd) şi cu o politică foarte strictă de a nu reprezenta mai multe cauze. Organizaţia oferă ajutor în alăptare tuturor mamelor, indiferent de convingerile personale.
luni, 28 februarie 2011
Postarea lunară "Mami, alăptează-mă!"- februarie 2011 - Primul an pe calea lactee - momente de cotitură
În blogosfera mămicească am descoperit postări din care putem lua ce considerăm că ne poate ajuta:
- mamă a 5 copii, Ecaterina ne oferă experiența primului an de alăptare - felicitări!;
- de printre nori aflăm cum se poate trece peste un episod de mastită.
- coborâm pe curcubeul supermamei de supergirl;
- Copii și mame oferă câteva soluții pentru a trece mai ușor peste complicațiile alăptării.
Pentru luna februarie am ales să postez experiența scrisă de Anamaria Toma, o prezență constantă la întâlnirile La Leche League.
Laptele meu, cu dragoste, din dragoste pentru Ilinca
"Sunt Anamaria, mamica de Ilinca-Maria, si scriu despre alaptare ca sa nu uit cat de minunat a fost, scriu pentru mine, pentru toate mamicile si viitoarele mamici, pentru tati si ceilalti membri ai familiei unui nou-nascut, scriu pentru Ilinca, pentru ca nu vreau sa uite cat de fericite eram cand ea sugea la sanul meu, la sanii mei, cand ea era stapana lor. Chiar ii spuneam sotului meu ca abia astept sa mai avem un copil pe care sa-l alaptez. Ilinca a mancat laptic de mama din primele ore ale nasterii ei pana la un an si aproape trei luni. Acum are un an si aproape opt luni si parca ma incearca un sentiment de tristete, nu stiu care dintre noi a fost mai trista cand am luat eu hotararea de a o intarca, pentru ca acum, imi dau seama ca hotararea a fost a mea, in niciun caz a ei. Dar vreau sa o luam pe rand, drumul e lung pana la intarcare.
Inainte sa raman insarcinata stiam ca voi alapta, imi doream enorm sa alaptez si imi doream la fel de mult sa nasc natural. Cu ajutorul lui Dumnezeu am avut parte de amandoua. Exemplele de alaptare nu erau foarte multe in jurul meu, erau doar cateva, o verisoara o alaptase pe fetita ei, pe Roxanica, destul de mult, trecuse de un an. Un alt exemplu bun, il am de la o prietena, Geanina, care a nascut in Franta, l-a alaptat pana la un an pe Dominique din primele minute de la nastere. Mai am o prietena foarte buna la Cluj, Ioana, care nascuse inaintea mea (prin cezariana) si imi spunea ca de multe ori a vrut sa renunte si de cate ori voi vrea sa renunt sa o sun pe ea ca nu-i chiar asa usor cu alaptarea, pana deprinzi tehnica ca apoi vine de la sine, e ceva natural, imi spunea. Ea alapteaza si acum, iar Cristian se apropie de 2 ani. In timpul sarcinii, am participat cu sotul, la cursuri Lamaze, sustinute de Ramona Rosu, educator prenatal Lamaze. Si la aceste cursuri s-a vorbit foarte mult despre alaptare, despre beneficiile ei, atat pentru mama, cat si pentru copil (eu as adauga pentru intreaga familie, voi dezvolta pe parcurs), s-au prezentat chiar tehnici de alaptare, pozitii. Sprijin aveam, sotul stia ca trebuie sa ma sustina, familia la fel, voiam sa alaptez cu orice pret, trebuia sa reusesc pentru Ilinca.
In tot acest timp, am citit despre alaptare, despre laptele matern, ce contine si cat de bine ii face bebelusului, ma prindeau ore tarzii in noapte cautand tehnici de alaptare, tot felul de filmulete pe youtube, pentru ca sunt destule. Nu-mi scapa niciun articol despre alaptat din revistele pe care le citeam in timpul sarcinii, pentru ca voiam sa fiu pregatita. Imi priveam cateodata sanii in timpul sarcinii, le vedeam modificarile, cresterea in volum, pigmentarea areolei, stiam ca si ei se pregatesc sa o primeasca asa cum se cuvine pe Ilinca, adica plini de laptic bun de care sa nu se mai sature. In ultimele luni de sarcina, am invata la cursurile Lamaze cum sa ne pregatim pielea sanilor pentru micii infometati si insetati. Din luna a opta, mi-am uns sanii cu unguent Garmastan (mai sunt si altele, dar eu asta am folosit). Citisem eu pe internet, invatasem la curs si vazusem si filmulete, ca bebelusilor trebuie sa le bagi in gurita cat mai mult din sanul tau, chiar cat mai mult din areola, pentru ca ei sa nu apuce sa iti „rontaie” mamelonul, si cu cat au mai mult in gurita din sanul tau, cu atat stimuleaza mai bine canalele galactofore si curge mai mult laptic.
Si a venit ziua cea mult asteptata, nasterea Ilincai (nasterea o alta poveste cu peripetii frumoase, zic eu acum, dar cu stituatii neplacute, pana la urma o nastere normala, nu naturala, adica am apelat la anestezia epidurala, o sa scriu si despre ea, la un moment dat).
Pe Ili, am nascut-o la maternitatea Filantropia, pe 23 mai 2009, intr-o sambata dimineata la ora 4.10. Era atat de mica (3kg) si lunguta (52 cm). Si avea plamanii puternici, eu in primele zile i-am zis Trompetica. Experienta nasterii si alaptarii la Filantropia a fost una pozitiva (spun asta pentru disponibilitatea personalului de a raspunde la intrebari), chiar daca nu am avut-o langa mine, adica nu am ramas cu un gust amar.
Nu am alaptat-o imediat, am nascut la 4.10 dimineata si la ora 9 am alaptat-o. Din pacate nu stateam cu bebelusii in camera, ii alaptam din trei in trei ore. Dar atunci, mi se parea ok, acum sunt convinsa ca si ea a papat laptic formula, in maternitate.
Nu va pot descrie in cuvinte momentul in care am fost chemate sa alaptam. Emotiille erau mari, nu traisem nimic asemanator pana atunci. Cand am nascut-o , una dintre moase i-a facut cateva poze cu telefonul meu, din initiativa ei. M-am bucurat mult, ca pana am ajuns la ea m-am uitat continuu la acele poze si ma gandeam la marea intalnire. Drumul de la salonul in carea stateam, pana la salonul nou nascutilor mi s-a parut lung, la fiecare pas ma gandeam cum mai arata, daca s-a schimbat de cand am nascut-o, daca tot frumusica e, daca voi sti sa o alaptez. Cand am ajuns in salon toate mamicile cu copiii la san, iar asistentele de serviciu treceau pe la fiecare si le aratau cum sa-si pozitioneze corect bebelusii. Salonul era dotat chiar si cu scaunele speciale, pentru alaptare, lucru foarte util pentru cele care aveam epiziotomie. Eu am ajuns ultima, am respectat ora, la noua fix am fost acolo, nu am stiut ca pot sa ma duc si cu cateva minute mai devreme. Si ilinca ma striga, tipa de foame saraca, toti erau linistiti ca erau la sanul mamelor, numai ilinca ma astepta. Era ca o trompetica!
Am luat-o din patut cu toata dragostea, am pupat-o si am solicitat asteptand rabdatoare, sa-mi arate si mie cineva tehnica corecta. O analizam, ii priveam ochisorii mici, frumosi si gurita, cautatoare de laptic! Am pus-o singura la piept, dar ma cam „rontaia”. Aveam camasa speciala pentru alaptare, iar regula este sa iti speli inainte sinii si pe maini pentru a-l proteja pe bebelus. Cand a supt prima oara Ili am zis ca fericirea e aici, pe pamant. Ma simteam MAMA, o mama care voia sa alapteze. Era ceva foarte ciudat, pe de o parte, fericirea maxima, de a-ti vedea copilul sanatos la sanul tau, sugand cu putere, pe de alta parte, simteam niste intepaturi mici in san si dureri in abdomen pentru ca se contracta uterul in timp ce ea sugea. Sugea cu putere si incerca sa desfunde singurica, canalele galactofore, ca sa vina laptic. Era o scumpa, o luptatoare, nu se lasa, nici ea, nici eu. Mi-a explicat o asistenta sa-i pun caputul pe bratul meu, corpul ei lipit de mine, burtica la burtica, palma sa o pun intre picioarele ei, iar cu mana libera sa-i bag cat mai mult sanul in gura. Ma uitam la ea, o vedeam cum deschide gurita in cautarea sanului si cand deschidea gurita mai mult, atunci si eu ii bagam cat mai mult in gurita. Nu reuseam mereu, daca nu reauseam sa ii bag mai mult in gurita, scoteam sanul afara, bagandu-i in coltul gurii varful degetului mic si incercam sa o fac sa apuce corect.
Atunci cand sugea corect ma bucuram foarte mult pentru ca vedeam cum inghite, dar trebuia sa ma uit atent ca era atat de micuta, se vedea la gatul ei miscarea de inghitire. Nu stiu cat a apucat sa manance ca eu mai mult am exersat alaptarea. Asa a fost prima oara, numai ca, tocmai cand incepuse sa-mi placa si ea deprinsese oarecum tehnica atunci expirase timpul (20 min, uneori mai stateam si peste acest interval), trebuia sa plec si sa ma intorc peste trei ore. Imi parea rau ca trebuie sa plec, dar ma bucuram ca ma pot odihni. O pupam, ii faceam semnul crucii, ma rugam ca Dumnezeu sa aiba grija de ea si sa imi vina lapticul. Acum gandesc ca ma puteam odihni si langa ea, daca ar fi fost langa mine, poate chiar mai bine, se satura si ea sugand, adormea, iar eu adormeam privind-o sau o puneam in patut si ii mai dadeam laptic cand voia ea. Asa probabil s-ar fi desfundat canalele mai repede. Totusi nu intelegeam de ce nu-i cu mine, de ce trebuia sa-mi fie atat de dor de ea, pana venea ora alaptarii. Era copilul meu si il voiam alaturi! Sper sa se schimbe ceva in acest sens, la Filantropia! Asistentele, o data pe zi, ne verificau sanii (pentru a preveni complicatiile gen mastite, ragade), ne intrebau cum stam cu lapticul, ce mancam si ne puneau sa bem multa apa, lichide.
Vedeam in spital cum altor fete le curgea efectiv lapte din sani, isi udau camasile de lapte si la mine iesea laptic numai daca mulgeam putin. Una dintre asistente, la verificarea sanilor mi-a spus sa beau mai multe lichide, sa mananc cum trebuie si sa nu fiu nelinistita, ca lapticul o sa vina. Am continuat sa alaptez, am inceput sa beau si ceai de chimen cu anason, apa multa si am mancat normal, cu unele retineri, fara prajeli, fara ceapa, usturoi sau afumaturi, fructe, nu am consumat bauturi carbogazoase. Cam asta ar fi experienta din spital.
Distractia a fost cand am ajuns acasa! Am inceput sa o alaptez in continuare, dar tot nu vedeam eu lapticul care stiam ca trebuie sa vina! Si eu sunt una dintre mamicile care i-am dat lapte formula (ii dadeam cam 15 ml completarea). Cu aceasta practica am plecat din spital, un minus mare aici maternitatii - mi s-a "recomandat”, pana vine laptele, sa-i dau si completare. Primul sprijin in alaptare l-am avut de la sora mea (medic pediatru sustinator al alaptarii), care nu avea o experienta personala, dar stia beneficiile aduse de alaptare, atat mamei cat si nou-nascutului! Mi-a aratat cum sa pozitionez copillul corect, mi-a aratat cum sa ma mulg atat manual, cat si cu pompa si m-a incurajat ca o sa vina lapticul. Si a avut dreptate..... in a patra zi de la nastere m-am trezit cu sani tari, durerosi, gata sa explodeze, cu un bebelus care nu avea putere sa suga prea mult. Ma cam speriasem, nu voiam sa fac vreo mastita, nu voiam sa ajung la doctor in niciun caz. Bineinteles, primul ajutor mi l-a dat Ilinca, punand-o la san! Mi-am amintit ce am invatat la curs si am citit din ce aveam prin casa. Imi lasase sora mea un curs de puericultura in care descria exact situatia mea. Mi-am pus comprese cu apa calda si am inceput sa ma mulg usor cu mana, sanii se mai inmuiasera, durerea incepea sa treaca, am folosit si pompa la ambii sani si am pus-o pe Ilinca la san cat a vrut ea.
Inca ceva ce-mi amintesc, apropos de suplimentul de lapte formula - dupa ce manca puiul drag la san si ii mai dadeam si surplusul, dadea afara tot! Concluzia - fata se satura cu ce primea si asa nu am mai apelat deloc la acel supliment! Eram la dispozitia ei de cate ori voia! La inceput se invatase cu programul de alaptare din spital, sugea si apoi dormea fix trei ore. Nu pot sa zic ca nu mi s-a parut greu la inceput, dar era si frumos, abia asteptam sa se trezeasca sa ii dau sa suga. Era linistea deplina in ochisorii ei cand sugea. Imi placea apoi sa o privesc cum, dupa ce nu mai sugea continua sa abia gestul acela cu gurita, ca si cum ar suge in continuare! Am citit undeva pe internet intr-un articol, ceva ce mi-a placut foarte mult: o mamica spunea ca lapticul matern este primul vaccin al bebelusului. Ma gandeam cand alaptam la depresia post partum a unora dintre proaspetele mamici si ma intrebam cum poti fi deprimata daca alaptezi.Eram atat de linistita cand alaptam, incat uitam de toate problemele vietii cotidiene.De asta sustin ca, si la noi in tara, mamicile ar trebui sa beneficieze de sprijin atat fizic, cat si psihic in aceasta perioada de acomodare cu copilul, de “deprindere” a alaptarii, cel mai firesc si natural lucru din inceputurile relatiei mama si copil.
Sa va scriu si despre pozitiile de alaptare aplicate de mine (nu stiu daca sunt ca la carte, dar eu m-am simtit foarte bine cu ele)! Acum, va pot spune din proprie experienta ca se poate alapta in orice pozitie confortabila, tie si copilului tau. La inceput, cand bebelusii sunt mici, e important sa le sustinem gatul.
O aduceam pe Ilinca la sanul meu, nu ma aplecam eu catre ea. Imi placea sa o simt piele pe piele. Cand o alaptam in pozitia culcat, foloseam urmatoarele pozitii - ori intinsa pe o parte, cu bratul meu sub capul ei, tin minte ca imi puneam si o perna in spate, sa ma sprijin cumva, sa-mi tin spatele drept, iar picioarele nu le aveam in aceeasi linie cu trunchiul (mi se parea confortabil). Cateodata imi puneam sub bratul pe care statea ea o pernuta pentru a nu obosi. Cand alaptam culcata pe spate ma foloseam de perna pentru alaptare(dar se poate folosi orice perna, zic eu, pe care sa o pozitionezi cum simiti tu). Stateam culcata pe spate, pe Ilinca tot asa o puneam pe un brat de-al meu, iar sub brat imi puneam perna. Trebuie sa iti creezi un confort pentru a alapta, pentru ca nu-i poti spune copilului tau: „hai mama ca am obosit, mananci mai tarziu!”. Cateodata, chiar radea sotul meu si zicea ca nu mai avem loc de atatea perne, iar eu ziceam ca pentru Ilinca am creat Regatul Pernelor. M-am folosit mult de ele, la alaptarea in pat!
Am alaptat si in sezut, fara sustinere a spatelui si a bratelor, pentru mine era mult mai obositor. Am ajuns la concluzia ca, atunci cand copilul este mic chiar ai nevoie de sustinerea bratelor si a spatelui. Am alaptat stand pe un fotoliu cu doua brate - confort maxim, pentru spate si brat, iar pe Ilinca o puteam muta de la un san la altul, fara nicio problema.
Ca si tehnica, cred ca am invatat amandoua. E mai greu la inceput, pana copilul reuseste, ajutat, sa introduca cat mai mult din mamelon. Astfel se evita ranile. Mi s-a intamplat si mie sa ma rontaie si am stat cu laptic pe sani, cu sanii dezgoliti cateva minute. Merge garantat! Dupa ce Ilinca a invata sa suga totul a fost perfect! Sugea la cerere, iar lactatia mea crestea! Dupa ce termina de supt, ma mulgeam si puneam surplusul de lapte la congelator, etichetat cu data de colectare si expirare. M-am muls cam pana pe la 4 luni jumatate cand am crezut ca nu mai am asa mult laptic, pentru ca nu mai extrageam cu pompa atat cat eram obisnuita. M-a linistit medicul care o urmarea pe Ilinca, spunandu-mi ca atat timp cat ea ia in greutate si se dezvolta normal sa nu-mi fac griji, se echilibrase cumva cererea cu oferta de lapte. Dupa ce sugea Iilinca, eu mai scoteam cam 120-150 ml!
Acum am citit (pe blogul “mami alapteaza-ma”) ca as fi putut sa donez acest laptic pruncilor care aveau nevoie de lapte matern! Chiar sunt convinsa ca as fi putut alapta si alt copil, al altei mamici! Nu stiu cati din jurul nostru vad cu ochi buni acet lucru,dar mie mi se pare minunat! Si le felicit pe mamicile care au facut-o! Alaptarea pentru mine inseamna a oferi dragoste, sa alaptezi un pui de om care nu-i al tau si care poate are nevoie mare de lapte matern, ce dovada mai mare de dragoste poate fi!
Alaptand-o pe Ilinca, ca sa zic altfel, avand toate mesele ei la purtator, am plecat cu Ilinca in calatorii prin tara. Prima oara a fost la munte - la o luna si jumatate. La trei luni, am alaptat-o pe sezlong la mare. La trei luni jumate am facut turul tarii! Asa ca am alpatat-o la munte, pe plaja, in drumetii,pe munte, in masina. Imi placea cand eu stateam in pozitie sezut, iar ea sugea din picioare, asta se intampla, cam pe la 9 luni cand a inceput sa mearga singura. Sugea de foame, de sete, de alint, de drag, ea stia motivul.
In public nu am alaptat decat in prezenta personelor de sex feminin sau de fata cu prieteni apropiati. Acum nu cred ca as mai avea vreo retinere fata de nimeni! In parc am alaptat in locuri mai retrase. Pacat ca la noi sunt privite suspicios mamicile care alapteaza, si ele, la fel ca mamicile care dau biberonul cu lapte copilului lor, nu vor decat acelasi lucru, sa-l poata hrani de cate ori ii este foame!
Apoi, cand Ilinca a crescut, isi alegea pozitiile de alaptare - venea la mine in brate si ridica bluza, sugea culcat, in picioare, cum simtea! Ea a fost alimentata exlusiv cu lapte matern, timp de sase luni. Pe cel muls i-l dadeam cu biberonul! Foarte greu a acceptat biberonul, iar suzeta era o jucarie pentru ea!
Am fost o raritate in cercul de prieteni pentru ca am nascut mormal si am alaptat! Am avut doar vreo doua-trei exemple de acest gen, in jurul meu, de mamici care au alaptat.
Pacat ca mamicile fug de alaptare, pacat ca aud spunandu-se „eu nu am alaptat si sunt o fericita”. Pacat ca mamicilor nu li se arata cum se alapteaza si atunci apare teama - nu stiu daca bebelusul mananca destul, nu stiu cum sa-l pozitioneze, nu li se explica beneficiile alaptarii pentru ca, poate, unele dintre ele, nu au acces la surse de informatii in ceea ce priveste alaptarea. Una dintre surorile mele, a nascut acum doi ani si sapte luni, doi baietei. Nu i-a alaptat decat o luna si jumatate. Acum imi pare foarte rau ca nu am stiut cum sa o ajut, nu aveam informatii si nici experienta proprie a alaptarii.
Mamicile au nevoie de sprijin, au nevoie sa vorbeasca despre experienta alaptarii, au nevoie sa li se spuna ca e bine ce fac, nu au nevoie de comentarii de genul: are sase luni, gata, cat ii mai dai sa suga, pana la scoala? (eu am auzit asta) sau nu manca la masa destul (asta dupa ce incepe diversificarea) pentru ca il alaptezi sau – normal ca plange dupa tine cand pleci, v-ati prins, din acelasi motiv, ca alaptezi si multe altele.
Am auzit si ca e dependent de mine ca alaptez, dar mie chiar imi placea ca Ilinca sa-mi arate ca are nevoie de mine, asa cum si eu ii aratam ca am nevoie de toata dragostea ei, nu voiam sa fie independenta de la sase luni. Si acum dupa ce nu am mai alaptat-o, tot dupa mine se tine. Cred ca, acesti copii stau dupa noi pentru ca noi le acordam toata atentia necesara, pentru ca vad ca ne pasa de ei, pentru ca vad ca ne jucam cu ei, ca ii hranim, ca ii schimbam, ca iesim impreuna la plimbari, ca le acordam cat mai mult din timpul nostru, cum sa nu ne iubeasca, cum sa nu fie dupa noi..........! Si sunt convinsa ca si copilasii care nu au fost alaptati stau dupa mamicile lor din acelasi motiv, simt ca li se ofera dragoste si atentie. Nu alaptarea da dependenta de mama, ci relatia de iubire cultivata zilnic de cei doi.
Alaptarea m-a ajutat sa o alin atunci cand a venit momentul primilor dintisori (sapte luni) si oricand a simtit nevoia.
Au existat momente cand si ea ma alina pe mine, ma descarcam de orice traire negativa, alaptand-o. Cand era micuta nu prea accepta sa suga daca simtea vreo neliniste de-a mea, asa ca trebuia sa ma linistesc si apoi sa o alaptez, iar cand a mai crescut m-a acceptat oricare ar fi fost starea mea, pentru ca se invatase cu mine, incepuse sa ma cunoasca, accepta sa o hranesc fara sa-i afisez de fiecare data un zambet larg.
Despre alaptare cred ca as putea sa povestesc zile intregi, dar nu pot spune acelasi lucru despre experienta intarcarii.
Acum, dupa ce am intarcat-o pe Ili, va recomand sa fiti mult mai atente la cerintele copilului, ascultati-l, el stie cel mai bine ce vrea! Eu am crezut ca Ilinca nu mai e asa atasata de san, sugea numai la somnic si dimineata cand se trezea, pe timpul zilei nu mai solicita sanul! Alaptarea a fost cea mai frumoasa perioada de inceput a relatiei noastre de mama si fiica si, acum, realizez ca ne-ar fi placut sa dureze mai mult! Eu imi ziceam ca nu mai vrea san (fals) si "incurajata" de cei din jur ca am dreptate am zis ca vreau sa vad cum se comporta daca nu ii mai dau - si dimineata cand se trezea o imbracam si ieseam afara (in jur de 8 dimineata-era vara), ne zbenguiam amandoua prin parc, isi manca fructele si apoi mergeam acasa. In sufletul meu, inconstient, dar acum vad ce nu voiam sa vad atunci-imi ziceam ca e ok, dar niciodata nu am vazut-o ca pe o victorie, faptul ca nu a cerut sanul. La pranz dupa ce manca, sugea de cateva ori si adormea imediat. Noaptea la fel, dupa masa de seara, sugea si adormea foarte repede; pe timpul noptii sugea cam de doua ori! Nu ma deranja, cum am auzit alte mamici spunand „nu mai support, noaptea vreau sa dorm!”. Dormeam chiar foarte bine; cand voia laptic se ridica din patut si ma chema. O luam in pat, sugea si adormea imediat. Nu stiu cat mai era alimentatie, dar daca asta isi dorea copilul meu ii dadeam. Eu vad alaptarea ca pe daruirea dragostei. O dragoste neconditionata. A fost foarte dur pentru amandoua cand nu i-am mai dat la masa de pranz. Am plans si eu si ea! Nu vreau sa treceti prin asta! Am incercat tot felul de activitati cu ea, ca sa cada "lata" la somnic. Am reusit sa o adorm in brate cantandu-i diferite cantecele si ma puneam apoi langa ea sa ma simta totusi alaturi! Ii spuneam ca mai pastram laptic si pentru un viitor fratior sau o surioara. Chiar nu stiam ce sa-i spun ca sa nu sufere! Si ea se uita in ochii mei si zicea da! Nu stiu ce intelegea ea! In cateva nopti a adormit-o soacra mea! Tot asa.. cu cantecele!
Mamicilor, ma intreb acum, de ce nu am avut rabdarea necesara cu ea? De ce am inceput sa acord un mai mare interes alaptarii, dupa ce nu i-am mai oferit lapte puiului meu! Nu am fost sustinuta in continuarea alaptarii de nimeni, pentru ca nu prea vorbeam de alaptare, dar nici nu am cerut ajutorul, acum vad ca avem cui! Sora mea, pediatrul, imi spuneau sa am rabdare, ca se va intarca singura, dar parca n-am avut urechi, ce as fi vrut, sa-mi repete in fiecare zi? In cercul de prieteni, cu copii mici, unii bebelusi erau nealaptati, altii destul de putin! Acum, dupa aproape cinci luni de cand Ilinca nu a mai supt, consider ca numai copiii nostri ar trebui sa hotarasca cat vor sa suga si noi sa-i tratam cu interes maxim. Sunt convinsa ca exista situatii si le-as pune pe seama societatii in care traim si a dezinteresului fata de mama si copil cand mamicile sunt nevoite (unele) sa renunte la alaptare in favoarea intoarcerii la serviciu.
Am sustinut alaptarea in cercul de prieteni, chiar am aratat mamicilor cu nou-nascuti cum se foloseste o pompa, am aratat prin exemplul propriu pozitii de alaptare comode pentru a nu li se mai parea o corvoada! Am fost la dispozitia lor si la telefon, unele alapteaza si acum, iar altele au renuntat mult prea usor! Nu-i mai ascultati pe cei din jur, informati-va, cereti ajutorul, luati o decizie in deplina cunostinta de cauza si asupra consecintelor emotionale si fizice produse de intarcare! Cu sanii nu am avut nicio problema, nu am luat medicamente de oprire a lactatie, lactatia continuand cam doua luni dupa ce nu am mai alaptat.
Acum suntem bine, toata lumea s-a impacat cu ideea, dar sunt bucuroasa ca Ilinca nu a uitat de unde a papat laptic. Stie de unde, inca mai vine la sanul meu si e foarte bucuroasa cand e la pieptul care i-a dat laptic cu dragoste! Copiii nu uita! Tebuie sa ne ajutam intre noi! Am mai auzit cazuri de intarcare a unor bebelusi pe motiv ca tinerele mamici voiau la munte sau la mare.
Mamicilor, se poate merge si la munte si la mare si unde vreti voi cu copilul atasat la san. Cu Ilinca am plecat din Bucuresti de la o luna jum., iar la trei luni am fost cu ea la mare, am alaptat-o pe sezlong, sub umbreluta, iar la 3 luni jumatate am facut un tur al tarii in trei! Nu aveam nicio frica ca mi se imbolnaveste, atat timp cat o alaptam, si preferam amandoi, sa o stim langa noi!
Va pup si pe voi si pe bebelusii vostri, daca aveti! Si va spun de pe acum ca abia astept sa mai alaptez! Bucurati-va de aceste trairi si voi, si copilasul vostru!
- mamă a 5 copii, Ecaterina ne oferă experiența primului an de alăptare - felicitări!;
- de printre nori aflăm cum se poate trece peste un episod de mastită.
- coborâm pe curcubeul supermamei de supergirl;
- Copii și mame oferă câteva soluții pentru a trece mai ușor peste complicațiile alăptării.
Pentru luna februarie am ales să postez experiența scrisă de Anamaria Toma, o prezență constantă la întâlnirile La Leche League.
Laptele meu, cu dragoste, din dragoste pentru Ilinca
"Sunt Anamaria, mamica de Ilinca-Maria, si scriu despre alaptare ca sa nu uit cat de minunat a fost, scriu pentru mine, pentru toate mamicile si viitoarele mamici, pentru tati si ceilalti membri ai familiei unui nou-nascut, scriu pentru Ilinca, pentru ca nu vreau sa uite cat de fericite eram cand ea sugea la sanul meu, la sanii mei, cand ea era stapana lor. Chiar ii spuneam sotului meu ca abia astept sa mai avem un copil pe care sa-l alaptez. Ilinca a mancat laptic de mama din primele ore ale nasterii ei pana la un an si aproape trei luni. Acum are un an si aproape opt luni si parca ma incearca un sentiment de tristete, nu stiu care dintre noi a fost mai trista cand am luat eu hotararea de a o intarca, pentru ca acum, imi dau seama ca hotararea a fost a mea, in niciun caz a ei. Dar vreau sa o luam pe rand, drumul e lung pana la intarcare.
Inainte sa raman insarcinata stiam ca voi alapta, imi doream enorm sa alaptez si imi doream la fel de mult sa nasc natural. Cu ajutorul lui Dumnezeu am avut parte de amandoua. Exemplele de alaptare nu erau foarte multe in jurul meu, erau doar cateva, o verisoara o alaptase pe fetita ei, pe Roxanica, destul de mult, trecuse de un an. Un alt exemplu bun, il am de la o prietena, Geanina, care a nascut in Franta, l-a alaptat pana la un an pe Dominique din primele minute de la nastere. Mai am o prietena foarte buna la Cluj, Ioana, care nascuse inaintea mea (prin cezariana) si imi spunea ca de multe ori a vrut sa renunte si de cate ori voi vrea sa renunt sa o sun pe ea ca nu-i chiar asa usor cu alaptarea, pana deprinzi tehnica ca apoi vine de la sine, e ceva natural, imi spunea. Ea alapteaza si acum, iar Cristian se apropie de 2 ani. In timpul sarcinii, am participat cu sotul, la cursuri Lamaze, sustinute de Ramona Rosu, educator prenatal Lamaze. Si la aceste cursuri s-a vorbit foarte mult despre alaptare, despre beneficiile ei, atat pentru mama, cat si pentru copil (eu as adauga pentru intreaga familie, voi dezvolta pe parcurs), s-au prezentat chiar tehnici de alaptare, pozitii. Sprijin aveam, sotul stia ca trebuie sa ma sustina, familia la fel, voiam sa alaptez cu orice pret, trebuia sa reusesc pentru Ilinca.
In tot acest timp, am citit despre alaptare, despre laptele matern, ce contine si cat de bine ii face bebelusului, ma prindeau ore tarzii in noapte cautand tehnici de alaptare, tot felul de filmulete pe youtube, pentru ca sunt destule. Nu-mi scapa niciun articol despre alaptat din revistele pe care le citeam in timpul sarcinii, pentru ca voiam sa fiu pregatita. Imi priveam cateodata sanii in timpul sarcinii, le vedeam modificarile, cresterea in volum, pigmentarea areolei, stiam ca si ei se pregatesc sa o primeasca asa cum se cuvine pe Ilinca, adica plini de laptic bun de care sa nu se mai sature. In ultimele luni de sarcina, am invata la cursurile Lamaze cum sa ne pregatim pielea sanilor pentru micii infometati si insetati. Din luna a opta, mi-am uns sanii cu unguent Garmastan (mai sunt si altele, dar eu asta am folosit). Citisem eu pe internet, invatasem la curs si vazusem si filmulete, ca bebelusilor trebuie sa le bagi in gurita cat mai mult din sanul tau, chiar cat mai mult din areola, pentru ca ei sa nu apuce sa iti „rontaie” mamelonul, si cu cat au mai mult in gurita din sanul tau, cu atat stimuleaza mai bine canalele galactofore si curge mai mult laptic.
Si a venit ziua cea mult asteptata, nasterea Ilincai (nasterea o alta poveste cu peripetii frumoase, zic eu acum, dar cu stituatii neplacute, pana la urma o nastere normala, nu naturala, adica am apelat la anestezia epidurala, o sa scriu si despre ea, la un moment dat).
Pe Ili, am nascut-o la maternitatea Filantropia, pe 23 mai 2009, intr-o sambata dimineata la ora 4.10. Era atat de mica (3kg) si lunguta (52 cm). Si avea plamanii puternici, eu in primele zile i-am zis Trompetica. Experienta nasterii si alaptarii la Filantropia a fost una pozitiva (spun asta pentru disponibilitatea personalului de a raspunde la intrebari), chiar daca nu am avut-o langa mine, adica nu am ramas cu un gust amar.
Nu am alaptat-o imediat, am nascut la 4.10 dimineata si la ora 9 am alaptat-o. Din pacate nu stateam cu bebelusii in camera, ii alaptam din trei in trei ore. Dar atunci, mi se parea ok, acum sunt convinsa ca si ea a papat laptic formula, in maternitate.
Nu va pot descrie in cuvinte momentul in care am fost chemate sa alaptam. Emotiille erau mari, nu traisem nimic asemanator pana atunci. Cand am nascut-o , una dintre moase i-a facut cateva poze cu telefonul meu, din initiativa ei. M-am bucurat mult, ca pana am ajuns la ea m-am uitat continuu la acele poze si ma gandeam la marea intalnire. Drumul de la salonul in carea stateam, pana la salonul nou nascutilor mi s-a parut lung, la fiecare pas ma gandeam cum mai arata, daca s-a schimbat de cand am nascut-o, daca tot frumusica e, daca voi sti sa o alaptez. Cand am ajuns in salon toate mamicile cu copiii la san, iar asistentele de serviciu treceau pe la fiecare si le aratau cum sa-si pozitioneze corect bebelusii. Salonul era dotat chiar si cu scaunele speciale, pentru alaptare, lucru foarte util pentru cele care aveam epiziotomie. Eu am ajuns ultima, am respectat ora, la noua fix am fost acolo, nu am stiut ca pot sa ma duc si cu cateva minute mai devreme. Si ilinca ma striga, tipa de foame saraca, toti erau linistiti ca erau la sanul mamelor, numai ilinca ma astepta. Era ca o trompetica!
Am luat-o din patut cu toata dragostea, am pupat-o si am solicitat asteptand rabdatoare, sa-mi arate si mie cineva tehnica corecta. O analizam, ii priveam ochisorii mici, frumosi si gurita, cautatoare de laptic! Am pus-o singura la piept, dar ma cam „rontaia”. Aveam camasa speciala pentru alaptare, iar regula este sa iti speli inainte sinii si pe maini pentru a-l proteja pe bebelus. Cand a supt prima oara Ili am zis ca fericirea e aici, pe pamant. Ma simteam MAMA, o mama care voia sa alapteze. Era ceva foarte ciudat, pe de o parte, fericirea maxima, de a-ti vedea copilul sanatos la sanul tau, sugand cu putere, pe de alta parte, simteam niste intepaturi mici in san si dureri in abdomen pentru ca se contracta uterul in timp ce ea sugea. Sugea cu putere si incerca sa desfunde singurica, canalele galactofore, ca sa vina laptic. Era o scumpa, o luptatoare, nu se lasa, nici ea, nici eu. Mi-a explicat o asistenta sa-i pun caputul pe bratul meu, corpul ei lipit de mine, burtica la burtica, palma sa o pun intre picioarele ei, iar cu mana libera sa-i bag cat mai mult sanul in gura. Ma uitam la ea, o vedeam cum deschide gurita in cautarea sanului si cand deschidea gurita mai mult, atunci si eu ii bagam cat mai mult in gurita. Nu reuseam mereu, daca nu reauseam sa ii bag mai mult in gurita, scoteam sanul afara, bagandu-i in coltul gurii varful degetului mic si incercam sa o fac sa apuce corect.
Atunci cand sugea corect ma bucuram foarte mult pentru ca vedeam cum inghite, dar trebuia sa ma uit atent ca era atat de micuta, se vedea la gatul ei miscarea de inghitire. Nu stiu cat a apucat sa manance ca eu mai mult am exersat alaptarea. Asa a fost prima oara, numai ca, tocmai cand incepuse sa-mi placa si ea deprinsese oarecum tehnica atunci expirase timpul (20 min, uneori mai stateam si peste acest interval), trebuia sa plec si sa ma intorc peste trei ore. Imi parea rau ca trebuie sa plec, dar ma bucuram ca ma pot odihni. O pupam, ii faceam semnul crucii, ma rugam ca Dumnezeu sa aiba grija de ea si sa imi vina lapticul. Acum gandesc ca ma puteam odihni si langa ea, daca ar fi fost langa mine, poate chiar mai bine, se satura si ea sugand, adormea, iar eu adormeam privind-o sau o puneam in patut si ii mai dadeam laptic cand voia ea. Asa probabil s-ar fi desfundat canalele mai repede. Totusi nu intelegeam de ce nu-i cu mine, de ce trebuia sa-mi fie atat de dor de ea, pana venea ora alaptarii. Era copilul meu si il voiam alaturi! Sper sa se schimbe ceva in acest sens, la Filantropia! Asistentele, o data pe zi, ne verificau sanii (pentru a preveni complicatiile gen mastite, ragade), ne intrebau cum stam cu lapticul, ce mancam si ne puneau sa bem multa apa, lichide.
Vedeam in spital cum altor fete le curgea efectiv lapte din sani, isi udau camasile de lapte si la mine iesea laptic numai daca mulgeam putin. Una dintre asistente, la verificarea sanilor mi-a spus sa beau mai multe lichide, sa mananc cum trebuie si sa nu fiu nelinistita, ca lapticul o sa vina. Am continuat sa alaptez, am inceput sa beau si ceai de chimen cu anason, apa multa si am mancat normal, cu unele retineri, fara prajeli, fara ceapa, usturoi sau afumaturi, fructe, nu am consumat bauturi carbogazoase. Cam asta ar fi experienta din spital.
Distractia a fost cand am ajuns acasa! Am inceput sa o alaptez in continuare, dar tot nu vedeam eu lapticul care stiam ca trebuie sa vina! Si eu sunt una dintre mamicile care i-am dat lapte formula (ii dadeam cam 15 ml completarea). Cu aceasta practica am plecat din spital, un minus mare aici maternitatii - mi s-a "recomandat”, pana vine laptele, sa-i dau si completare. Primul sprijin in alaptare l-am avut de la sora mea (medic pediatru sustinator al alaptarii), care nu avea o experienta personala, dar stia beneficiile aduse de alaptare, atat mamei cat si nou-nascutului! Mi-a aratat cum sa pozitionez copillul corect, mi-a aratat cum sa ma mulg atat manual, cat si cu pompa si m-a incurajat ca o sa vina lapticul. Si a avut dreptate..... in a patra zi de la nastere m-am trezit cu sani tari, durerosi, gata sa explodeze, cu un bebelus care nu avea putere sa suga prea mult. Ma cam speriasem, nu voiam sa fac vreo mastita, nu voiam sa ajung la doctor in niciun caz. Bineinteles, primul ajutor mi l-a dat Ilinca, punand-o la san! Mi-am amintit ce am invatat la curs si am citit din ce aveam prin casa. Imi lasase sora mea un curs de puericultura in care descria exact situatia mea. Mi-am pus comprese cu apa calda si am inceput sa ma mulg usor cu mana, sanii se mai inmuiasera, durerea incepea sa treaca, am folosit si pompa la ambii sani si am pus-o pe Ilinca la san cat a vrut ea.
Inca ceva ce-mi amintesc, apropos de suplimentul de lapte formula - dupa ce manca puiul drag la san si ii mai dadeam si surplusul, dadea afara tot! Concluzia - fata se satura cu ce primea si asa nu am mai apelat deloc la acel supliment! Eram la dispozitia ei de cate ori voia! La inceput se invatase cu programul de alaptare din spital, sugea si apoi dormea fix trei ore. Nu pot sa zic ca nu mi s-a parut greu la inceput, dar era si frumos, abia asteptam sa se trezeasca sa ii dau sa suga. Era linistea deplina in ochisorii ei cand sugea. Imi placea apoi sa o privesc cum, dupa ce nu mai sugea continua sa abia gestul acela cu gurita, ca si cum ar suge in continuare! Am citit undeva pe internet intr-un articol, ceva ce mi-a placut foarte mult: o mamica spunea ca lapticul matern este primul vaccin al bebelusului. Ma gandeam cand alaptam la depresia post partum a unora dintre proaspetele mamici si ma intrebam cum poti fi deprimata daca alaptezi.Eram atat de linistita cand alaptam, incat uitam de toate problemele vietii cotidiene.De asta sustin ca, si la noi in tara, mamicile ar trebui sa beneficieze de sprijin atat fizic, cat si psihic in aceasta perioada de acomodare cu copilul, de “deprindere” a alaptarii, cel mai firesc si natural lucru din inceputurile relatiei mama si copil.
Sa va scriu si despre pozitiile de alaptare aplicate de mine (nu stiu daca sunt ca la carte, dar eu m-am simtit foarte bine cu ele)! Acum, va pot spune din proprie experienta ca se poate alapta in orice pozitie confortabila, tie si copilului tau. La inceput, cand bebelusii sunt mici, e important sa le sustinem gatul.
O aduceam pe Ilinca la sanul meu, nu ma aplecam eu catre ea. Imi placea sa o simt piele pe piele. Cand o alaptam in pozitia culcat, foloseam urmatoarele pozitii - ori intinsa pe o parte, cu bratul meu sub capul ei, tin minte ca imi puneam si o perna in spate, sa ma sprijin cumva, sa-mi tin spatele drept, iar picioarele nu le aveam in aceeasi linie cu trunchiul (mi se parea confortabil). Cateodata imi puneam sub bratul pe care statea ea o pernuta pentru a nu obosi. Cand alaptam culcata pe spate ma foloseam de perna pentru alaptare(dar se poate folosi orice perna, zic eu, pe care sa o pozitionezi cum simiti tu). Stateam culcata pe spate, pe Ilinca tot asa o puneam pe un brat de-al meu, iar sub brat imi puneam perna. Trebuie sa iti creezi un confort pentru a alapta, pentru ca nu-i poti spune copilului tau: „hai mama ca am obosit, mananci mai tarziu!”. Cateodata, chiar radea sotul meu si zicea ca nu mai avem loc de atatea perne, iar eu ziceam ca pentru Ilinca am creat Regatul Pernelor. M-am folosit mult de ele, la alaptarea in pat!
Am alaptat si in sezut, fara sustinere a spatelui si a bratelor, pentru mine era mult mai obositor. Am ajuns la concluzia ca, atunci cand copilul este mic chiar ai nevoie de sustinerea bratelor si a spatelui. Am alaptat stand pe un fotoliu cu doua brate - confort maxim, pentru spate si brat, iar pe Ilinca o puteam muta de la un san la altul, fara nicio problema.
Ca si tehnica, cred ca am invatat amandoua. E mai greu la inceput, pana copilul reuseste, ajutat, sa introduca cat mai mult din mamelon. Astfel se evita ranile. Mi s-a intamplat si mie sa ma rontaie si am stat cu laptic pe sani, cu sanii dezgoliti cateva minute. Merge garantat! Dupa ce Ilinca a invata sa suga totul a fost perfect! Sugea la cerere, iar lactatia mea crestea! Dupa ce termina de supt, ma mulgeam si puneam surplusul de lapte la congelator, etichetat cu data de colectare si expirare. M-am muls cam pana pe la 4 luni jumatate cand am crezut ca nu mai am asa mult laptic, pentru ca nu mai extrageam cu pompa atat cat eram obisnuita. M-a linistit medicul care o urmarea pe Ilinca, spunandu-mi ca atat timp cat ea ia in greutate si se dezvolta normal sa nu-mi fac griji, se echilibrase cumva cererea cu oferta de lapte. Dupa ce sugea Iilinca, eu mai scoteam cam 120-150 ml!
Acum am citit (pe blogul “mami alapteaza-ma”) ca as fi putut sa donez acest laptic pruncilor care aveau nevoie de lapte matern! Chiar sunt convinsa ca as fi putut alapta si alt copil, al altei mamici! Nu stiu cati din jurul nostru vad cu ochi buni acet lucru,dar mie mi se pare minunat! Si le felicit pe mamicile care au facut-o! Alaptarea pentru mine inseamna a oferi dragoste, sa alaptezi un pui de om care nu-i al tau si care poate are nevoie mare de lapte matern, ce dovada mai mare de dragoste poate fi!
Alaptand-o pe Ilinca, ca sa zic altfel, avand toate mesele ei la purtator, am plecat cu Ilinca in calatorii prin tara. Prima oara a fost la munte - la o luna si jumatate. La trei luni, am alaptat-o pe sezlong la mare. La trei luni jumate am facut turul tarii! Asa ca am alpatat-o la munte, pe plaja, in drumetii,pe munte, in masina. Imi placea cand eu stateam in pozitie sezut, iar ea sugea din picioare, asta se intampla, cam pe la 9 luni cand a inceput sa mearga singura. Sugea de foame, de sete, de alint, de drag, ea stia motivul.
In public nu am alaptat decat in prezenta personelor de sex feminin sau de fata cu prieteni apropiati. Acum nu cred ca as mai avea vreo retinere fata de nimeni! In parc am alaptat in locuri mai retrase. Pacat ca la noi sunt privite suspicios mamicile care alapteaza, si ele, la fel ca mamicile care dau biberonul cu lapte copilului lor, nu vor decat acelasi lucru, sa-l poata hrani de cate ori ii este foame!
Apoi, cand Ilinca a crescut, isi alegea pozitiile de alaptare - venea la mine in brate si ridica bluza, sugea culcat, in picioare, cum simtea! Ea a fost alimentata exlusiv cu lapte matern, timp de sase luni. Pe cel muls i-l dadeam cu biberonul! Foarte greu a acceptat biberonul, iar suzeta era o jucarie pentru ea!
Am fost o raritate in cercul de prieteni pentru ca am nascut mormal si am alaptat! Am avut doar vreo doua-trei exemple de acest gen, in jurul meu, de mamici care au alaptat.
Pacat ca mamicile fug de alaptare, pacat ca aud spunandu-se „eu nu am alaptat si sunt o fericita”. Pacat ca mamicilor nu li se arata cum se alapteaza si atunci apare teama - nu stiu daca bebelusul mananca destul, nu stiu cum sa-l pozitioneze, nu li se explica beneficiile alaptarii pentru ca, poate, unele dintre ele, nu au acces la surse de informatii in ceea ce priveste alaptarea. Una dintre surorile mele, a nascut acum doi ani si sapte luni, doi baietei. Nu i-a alaptat decat o luna si jumatate. Acum imi pare foarte rau ca nu am stiut cum sa o ajut, nu aveam informatii si nici experienta proprie a alaptarii.
Mamicile au nevoie de sprijin, au nevoie sa vorbeasca despre experienta alaptarii, au nevoie sa li se spuna ca e bine ce fac, nu au nevoie de comentarii de genul: are sase luni, gata, cat ii mai dai sa suga, pana la scoala? (eu am auzit asta) sau nu manca la masa destul (asta dupa ce incepe diversificarea) pentru ca il alaptezi sau – normal ca plange dupa tine cand pleci, v-ati prins, din acelasi motiv, ca alaptezi si multe altele.
Am auzit si ca e dependent de mine ca alaptez, dar mie chiar imi placea ca Ilinca sa-mi arate ca are nevoie de mine, asa cum si eu ii aratam ca am nevoie de toata dragostea ei, nu voiam sa fie independenta de la sase luni. Si acum dupa ce nu am mai alaptat-o, tot dupa mine se tine. Cred ca, acesti copii stau dupa noi pentru ca noi le acordam toata atentia necesara, pentru ca vad ca ne pasa de ei, pentru ca vad ca ne jucam cu ei, ca ii hranim, ca ii schimbam, ca iesim impreuna la plimbari, ca le acordam cat mai mult din timpul nostru, cum sa nu ne iubeasca, cum sa nu fie dupa noi..........! Si sunt convinsa ca si copilasii care nu au fost alaptati stau dupa mamicile lor din acelasi motiv, simt ca li se ofera dragoste si atentie. Nu alaptarea da dependenta de mama, ci relatia de iubire cultivata zilnic de cei doi.
Alaptarea m-a ajutat sa o alin atunci cand a venit momentul primilor dintisori (sapte luni) si oricand a simtit nevoia.
Au existat momente cand si ea ma alina pe mine, ma descarcam de orice traire negativa, alaptand-o. Cand era micuta nu prea accepta sa suga daca simtea vreo neliniste de-a mea, asa ca trebuia sa ma linistesc si apoi sa o alaptez, iar cand a mai crescut m-a acceptat oricare ar fi fost starea mea, pentru ca se invatase cu mine, incepuse sa ma cunoasca, accepta sa o hranesc fara sa-i afisez de fiecare data un zambet larg.
Despre alaptare cred ca as putea sa povestesc zile intregi, dar nu pot spune acelasi lucru despre experienta intarcarii.
Acum, dupa ce am intarcat-o pe Ili, va recomand sa fiti mult mai atente la cerintele copilului, ascultati-l, el stie cel mai bine ce vrea! Eu am crezut ca Ilinca nu mai e asa atasata de san, sugea numai la somnic si dimineata cand se trezea, pe timpul zilei nu mai solicita sanul! Alaptarea a fost cea mai frumoasa perioada de inceput a relatiei noastre de mama si fiica si, acum, realizez ca ne-ar fi placut sa dureze mai mult! Eu imi ziceam ca nu mai vrea san (fals) si "incurajata" de cei din jur ca am dreptate am zis ca vreau sa vad cum se comporta daca nu ii mai dau - si dimineata cand se trezea o imbracam si ieseam afara (in jur de 8 dimineata-era vara), ne zbenguiam amandoua prin parc, isi manca fructele si apoi mergeam acasa. In sufletul meu, inconstient, dar acum vad ce nu voiam sa vad atunci-imi ziceam ca e ok, dar niciodata nu am vazut-o ca pe o victorie, faptul ca nu a cerut sanul. La pranz dupa ce manca, sugea de cateva ori si adormea imediat. Noaptea la fel, dupa masa de seara, sugea si adormea foarte repede; pe timpul noptii sugea cam de doua ori! Nu ma deranja, cum am auzit alte mamici spunand „nu mai support, noaptea vreau sa dorm!”. Dormeam chiar foarte bine; cand voia laptic se ridica din patut si ma chema. O luam in pat, sugea si adormea imediat. Nu stiu cat mai era alimentatie, dar daca asta isi dorea copilul meu ii dadeam. Eu vad alaptarea ca pe daruirea dragostei. O dragoste neconditionata. A fost foarte dur pentru amandoua cand nu i-am mai dat la masa de pranz. Am plans si eu si ea! Nu vreau sa treceti prin asta! Am incercat tot felul de activitati cu ea, ca sa cada "lata" la somnic. Am reusit sa o adorm in brate cantandu-i diferite cantecele si ma puneam apoi langa ea sa ma simta totusi alaturi! Ii spuneam ca mai pastram laptic si pentru un viitor fratior sau o surioara. Chiar nu stiam ce sa-i spun ca sa nu sufere! Si ea se uita in ochii mei si zicea da! Nu stiu ce intelegea ea! In cateva nopti a adormit-o soacra mea! Tot asa.. cu cantecele!
Mamicilor, ma intreb acum, de ce nu am avut rabdarea necesara cu ea? De ce am inceput sa acord un mai mare interes alaptarii, dupa ce nu i-am mai oferit lapte puiului meu! Nu am fost sustinuta in continuarea alaptarii de nimeni, pentru ca nu prea vorbeam de alaptare, dar nici nu am cerut ajutorul, acum vad ca avem cui! Sora mea, pediatrul, imi spuneau sa am rabdare, ca se va intarca singura, dar parca n-am avut urechi, ce as fi vrut, sa-mi repete in fiecare zi? In cercul de prieteni, cu copii mici, unii bebelusi erau nealaptati, altii destul de putin! Acum, dupa aproape cinci luni de cand Ilinca nu a mai supt, consider ca numai copiii nostri ar trebui sa hotarasca cat vor sa suga si noi sa-i tratam cu interes maxim. Sunt convinsa ca exista situatii si le-as pune pe seama societatii in care traim si a dezinteresului fata de mama si copil cand mamicile sunt nevoite (unele) sa renunte la alaptare in favoarea intoarcerii la serviciu.
Am sustinut alaptarea in cercul de prieteni, chiar am aratat mamicilor cu nou-nascuti cum se foloseste o pompa, am aratat prin exemplul propriu pozitii de alaptare comode pentru a nu li se mai parea o corvoada! Am fost la dispozitia lor si la telefon, unele alapteaza si acum, iar altele au renuntat mult prea usor! Nu-i mai ascultati pe cei din jur, informati-va, cereti ajutorul, luati o decizie in deplina cunostinta de cauza si asupra consecintelor emotionale si fizice produse de intarcare! Cu sanii nu am avut nicio problema, nu am luat medicamente de oprire a lactatie, lactatia continuand cam doua luni dupa ce nu am mai alaptat.
Acum suntem bine, toata lumea s-a impacat cu ideea, dar sunt bucuroasa ca Ilinca nu a uitat de unde a papat laptic. Stie de unde, inca mai vine la sanul meu si e foarte bucuroasa cand e la pieptul care i-a dat laptic cu dragoste! Copiii nu uita! Tebuie sa ne ajutam intre noi! Am mai auzit cazuri de intarcare a unor bebelusi pe motiv ca tinerele mamici voiau la munte sau la mare.
Mamicilor, se poate merge si la munte si la mare si unde vreti voi cu copilul atasat la san. Cu Ilinca am plecat din Bucuresti de la o luna jum., iar la trei luni am fost cu ea la mare, am alaptat-o pe sezlong, sub umbreluta, iar la 3 luni jumatate am facut un tur al tarii in trei! Nu aveam nicio frica ca mi se imbolnaveste, atat timp cat o alaptam, si preferam amandoi, sa o stim langa noi!
Va pup si pe voi si pe bebelusii vostri, daca aveti! Si va spun de pe acum ca abia astept sa mai alaptez! Bucurati-va de aceste trairi si voi, si copilasul vostru!
vineri, 18 februarie 2011
Avantajele alăptării pentru mamă, bebeluș și restul lumii
La Leche League București începe o serie de 4 întâlniri (câte una pe lună):
1. Avantajele alăptării pentru mamă, bebeluș și restul lumii
2. Arta alăptării
3. Prevenirea și rezolvarea problemelor în alăptare
4. Înțărcarea și alăptarea extinsă
Subiectul întâlnirii grupului LLL București pentru luna februarie: „Avantajele alăptării pentru mamă, bebeluș și restul lumii”.
Ce implică primirea unui nou-născut pentru familia ta? Primele săptămâni după naștere aduc schimbări şi provocări pentru toată familia. Dacă aşteptaţi un copil, această întâlnire vă va ajuta să vă pregătiţi.
Dacă ești mamă de bebeluș până în 6 luni, vei dori să discuți despre provocările alăptării în curs de desfăşurare şi să ne prezinți soluţiile tale unice.
Discuţiile pot include: pregătirea pentru sosirea bebelușului, de ce laptele matern este important, un start bun în alăptare, nevoile bebelușului în schimbare, „furia laptelui”, puseul de creștere.
Participanţii sunt încurajaţi să aducă orice alte întrebări de interes pentru ei.
Întâlnirea se va desfășura la sediul „Pronatalita” (Blvd.Dacia 103, etaj 1, interfon 03),vineri, 25 februarie 2011, între orele 17 și 19. Pentru participare este necesar să vă înscrieți la e-mail laptematern@yahoo.com. Locuri limitate!!!
Detalii la telefon 0722509939, Roxana Duduș, consultantă LLL.
1. Avantajele alăptării pentru mamă, bebeluș și restul lumii
2. Arta alăptării
3. Prevenirea și rezolvarea problemelor în alăptare
4. Înțărcarea și alăptarea extinsă
Subiectul întâlnirii grupului LLL București pentru luna februarie: „Avantajele alăptării pentru mamă, bebeluș și restul lumii”.
Ce implică primirea unui nou-născut pentru familia ta? Primele săptămâni după naștere aduc schimbări şi provocări pentru toată familia. Dacă aşteptaţi un copil, această întâlnire vă va ajuta să vă pregătiţi.
Dacă ești mamă de bebeluș până în 6 luni, vei dori să discuți despre provocările alăptării în curs de desfăşurare şi să ne prezinți soluţiile tale unice.
Discuţiile pot include: pregătirea pentru sosirea bebelușului, de ce laptele matern este important, un start bun în alăptare, nevoile bebelușului în schimbare, „furia laptelui”, puseul de creștere.
Participanţii sunt încurajaţi să aducă orice alte întrebări de interes pentru ei.
Întâlnirea se va desfășura la sediul „Pronatalita” (Blvd.Dacia 103, etaj 1, interfon 03),vineri, 25 februarie 2011, între orele 17 și 19. Pentru participare este necesar să vă înscrieți la e-mail laptematern@yahoo.com. Locuri limitate!!!
Detalii la telefon 0722509939, Roxana Duduș, consultantă LLL.
vineri, 11 februarie 2011
Postarea lunii februarie "Mami, alăptează-mă!"
Cum blogosfera mămicească a postat multe articole interesante despre alăptare, m-am gândit că ar prinde bine multor mămici să citească lunar experienţele, gândurile, ideile altor mămici, referitoare la alăptare.
Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria postărilor blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi binevenite postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar aceia care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern
pentru a aprecia cea mai cea postare.
Tema lunii februarie 2011 a fost inspirată de un mail al unei mămici cititoare a acestui blog : "Mami, alăptează-mă!: Primul an pe calea lactee - momente de cotitură ". Primiţi invitaţia mea şi fiţi binevenite să scrieţi despre alăptarea în primul an de viață, problemele întâmpinate atunci și cum ați reușit să le depășiți sau despre un moment anume din primul an de alăptare, în data de 28 februarie 2011!
Începând cu luna ianuarie 2011 am deschis seria postărilor blogosferice "Mami, alăptează-mă!" (cine cunoaşte "Carnival of breastfeeding" de pe alte plaiuri blogosferice, ştie cam despre ce este vorba). Fiecare lună a anului va beneficia de o temă/un subiect/o idee/un topic despre alăptare, iar în ultima zi a lunii va fi postată pe blogul personal, apoi va avea legătură cu link, aici, pe primul blog dedicat alăptării din România.
Doresc să afle cât mai multe persoane despre adevăratele provocări ale alăptării, despre experienţele proprii, pentru că uneori ştim teoria, dar nu o putem aplica sau este contrazisă de părerile binevoitoare ale celor din jur.
Vor fi binevenite postările care sunt scrise corect gramatical şi ating subiectul propus lunar.
Sunt bineveniţi şi sponsori, doar aceia care nu încalcă Codul internaţional de marketing al substitutelor de lapte matern
pentru a aprecia cea mai cea postare.
Tema lunii februarie 2011 a fost inspirată de un mail al unei mămici cititoare a acestui blog : "Mami, alăptează-mă!: Primul an pe calea lactee - momente de cotitură ". Primiţi invitaţia mea şi fiţi binevenite să scrieţi despre alăptarea în primul an de viață, problemele întâmpinate atunci și cum ați reușit să le depășiți sau despre un moment anume din primul an de alăptare, în data de 28 februarie 2011!
sâmbătă, 5 februarie 2011
marți, 1 februarie 2011
Postarea lunii ianuarie "Mami, alăptează-mă" - Link - uri utile ce m-au ajutat să alăptez
Accesul la internet ne ajută, uşor şi prietenos, să găsim informaţia dorită.
Şi ca orice alt domeniu, alăptarea este un subiect vast, cu multe conexiuni. Un motor de căutare te ajută să dai peste tot felul de informaţii legate de alăptare, iar un link te poate purta prin alte link-uri uitând de unde ai pornit şi ce doreai să afli.
Uneori nu ai timpul necesar să scormoneşti netul şi ti-ar plăcea să ai un loc anume unde să găseşti site-uri despre alăptare, să te duci direct la ţintă şi să alegi, să reţii ce vi se potriveşte, ţie şi copilului/familiei tale.
Pentru această lună, blogosfera a primit ideea de a compila postări despre un subiect specific legat de alăptare: link-uri utile ce m-au ajutat să alăptez.
Un link către care mă îndrept aproape zilnic este cel al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. La începutul alăptării, am găsit un scurt articol ce m-a lămurit de ce nu e necesar să ofer apă sau ceai unui copil alăptat. Din păcate link-ul nu îl mai găsesc, dar era extrem de interesant şi "de aruncat" în ochii celor care tot insistă cu sfaturi de genul "tre' să-i dai ceai, să-i spele stomacul!". O scurtă descriere a articolului o găsiţi aici.
În momentele în care am răcit, în care mă supăra durerea de măsele, când infecţia urinară mă deranja sau durerea de cap nu îmi trecea, am aflat de la dr.Hale că medicamentaţia în timpul alăptării este permisă, la sfatul unui medic, şi că este necesar să mă tratez astfel încât, pe viitor, alăptarea să se poată desfăşura în condiţii liniştite, fără a (fi) suferi(ndă).
Un site către care mă îndrept oricând am timp şi unde ştiu, cu siguranţă, că voi găsi informaţia necesară este www.kellymom.com, un site recunoscut la nivel internaţional ce oferă informaţii despre alăptare părinţilor şi profesioniştilor din domeniu. Kelly Bonyata este consultantă IBCLC, ajută mamele şi bebeluşii să alăpteze din anul 1997. Ea oferă consultaţii private şi prin telefon, predă cursuri despre alăptare şi conduce grupuri de suport, scrie articole despre alăptare, are mulţi ani de experienţă în consilierea mamelor prin intermediul internetului, prin grupuri de sprijin de la mamă la mamă.
Mare mi-a fost bucuria să descopăr, acum vreo 3 ani, prin intermediul unei mame dragi, că există un site românesc dedicat alăptării ce aparţine consultantei în alăptare IBCLC: Marta Mureşan. Site-ul conţine informaţii utile mamelor pentru a şti cum să gestioneze mai bine alăptarea.
Un alt site necesar a fi vizionat fiind considerat o resursă de nepreţuit aparţine dr.Jack Newman, acest guru al alăptării din Canada: www.nbci.ca.
LactMed este o importantă resursă: o bază de date cu majoritatea medicamentelor. Un simplu search vă duce la medicamentul despre care doriţi să ştiţi dacă este compatibil sau nu cu alăptarea şi despre efectele lui asupra alăptării.
International Breastfeeding Journal reprezintă un jurnal on-line cu acces liber, ce cuprinde toate aspectele legate de alăptare.
Acest jurnal urmăreşte să abordeze toate aspectele alăptării, inclusiv identificarea femeilor cu risc crescut de a nu alăpta; impedimentele alăptării şi efectele lor asupra sănătăţii sugarilor şi mamelor; creşterea duratei alăptării, precum şi gestionarea problemelor în alăptare.
Un site de suflet este cel al organizaţiei La Leche League International al cărei scop general este de a ajuta mamele să înveţe cum să-şi alăpteze bebeluşii, să încurajeze sentimentele materne prin intermediul alăptării, să promoveze o mai bună înţelegere a alăptării şi a celorlalte subiecte legate de aceasta.
Alte link-uri din care fiecare poate alege ce i se potriveşte în alăptare:
http://www.kathydettwyler.org/dettwyler.html
http://drjaygordon.com/category/breastfeeding
http://www.naturalchild.org/articles/breastfeeding.html
http://www.asklenore.info/breastfeeding/abindex.shtml
http://www.normalfed.com/index.html
Şi pentru că uneori citesc site-uri în limba spaniolă, vă recomand:
http://www.vialactea.org/
http://www.crianzanatural.com/art/ixg1.html
http://www.multilacta.org/Portada.htm
Vă aştept cu link-urile!
Succes!
Yona, din o multime de link-uri folositoare a ales câteva despre ce înseamnă alăptarea, cum se face efectiv, beneficii şi multe altele.
Şi ca orice alt domeniu, alăptarea este un subiect vast, cu multe conexiuni. Un motor de căutare te ajută să dai peste tot felul de informaţii legate de alăptare, iar un link te poate purta prin alte link-uri uitând de unde ai pornit şi ce doreai să afli.
Uneori nu ai timpul necesar să scormoneşti netul şi ti-ar plăcea să ai un loc anume unde să găseşti site-uri despre alăptare, să te duci direct la ţintă şi să alegi, să reţii ce vi se potriveşte, ţie şi copilului/familiei tale.
Pentru această lună, blogosfera a primit ideea de a compila postări despre un subiect specific legat de alăptare: link-uri utile ce m-au ajutat să alăptez.
Un link către care mă îndrept aproape zilnic este cel al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. La începutul alăptării, am găsit un scurt articol ce m-a lămurit de ce nu e necesar să ofer apă sau ceai unui copil alăptat. Din păcate link-ul nu îl mai găsesc, dar era extrem de interesant şi "de aruncat" în ochii celor care tot insistă cu sfaturi de genul "tre' să-i dai ceai, să-i spele stomacul!". O scurtă descriere a articolului o găsiţi aici.
În momentele în care am răcit, în care mă supăra durerea de măsele, când infecţia urinară mă deranja sau durerea de cap nu îmi trecea, am aflat de la dr.Hale că medicamentaţia în timpul alăptării este permisă, la sfatul unui medic, şi că este necesar să mă tratez astfel încât, pe viitor, alăptarea să se poată desfăşura în condiţii liniştite, fără a (fi) suferi(ndă).
Un site către care mă îndrept oricând am timp şi unde ştiu, cu siguranţă, că voi găsi informaţia necesară este www.kellymom.com, un site recunoscut la nivel internaţional ce oferă informaţii despre alăptare părinţilor şi profesioniştilor din domeniu. Kelly Bonyata este consultantă IBCLC, ajută mamele şi bebeluşii să alăpteze din anul 1997. Ea oferă consultaţii private şi prin telefon, predă cursuri despre alăptare şi conduce grupuri de suport, scrie articole despre alăptare, are mulţi ani de experienţă în consilierea mamelor prin intermediul internetului, prin grupuri de sprijin de la mamă la mamă.
Mare mi-a fost bucuria să descopăr, acum vreo 3 ani, prin intermediul unei mame dragi, că există un site românesc dedicat alăptării ce aparţine consultantei în alăptare IBCLC: Marta Mureşan. Site-ul conţine informaţii utile mamelor pentru a şti cum să gestioneze mai bine alăptarea.
Un alt site necesar a fi vizionat fiind considerat o resursă de nepreţuit aparţine dr.Jack Newman, acest guru al alăptării din Canada: www.nbci.ca.
LactMed este o importantă resursă: o bază de date cu majoritatea medicamentelor. Un simplu search vă duce la medicamentul despre care doriţi să ştiţi dacă este compatibil sau nu cu alăptarea şi despre efectele lui asupra alăptării.
International Breastfeeding Journal reprezintă un jurnal on-line cu acces liber, ce cuprinde toate aspectele legate de alăptare.
Acest jurnal urmăreşte să abordeze toate aspectele alăptării, inclusiv identificarea femeilor cu risc crescut de a nu alăpta; impedimentele alăptării şi efectele lor asupra sănătăţii sugarilor şi mamelor; creşterea duratei alăptării, precum şi gestionarea problemelor în alăptare.
Un site de suflet este cel al organizaţiei La Leche League International al cărei scop general este de a ajuta mamele să înveţe cum să-şi alăpteze bebeluşii, să încurajeze sentimentele materne prin intermediul alăptării, să promoveze o mai bună înţelegere a alăptării şi a celorlalte subiecte legate de aceasta.
Alte link-uri din care fiecare poate alege ce i se potriveşte în alăptare:
http://www.kathydettwyler.org/dettwyler.html
http://drjaygordon.com/category/breastfeeding
http://www.naturalchild.org/articles/breastfeeding.html
http://www.asklenore.info/breastfeeding/abindex.shtml
http://www.normalfed.com/index.html
Şi pentru că uneori citesc site-uri în limba spaniolă, vă recomand:
http://www.vialactea.org/
http://www.crianzanatural.com/art/ixg1.html
http://www.multilacta.org/Portada.htm
Vă aştept cu link-urile!
Succes!
Yona, din o multime de link-uri folositoare a ales câteva despre ce înseamnă alăptarea, cum se face efectiv, beneficii şi multe altele.
duminică, 30 ianuarie 2011
LLL Bucureşti - Început de drum
Azi, cum am auzit spunându-se, am scris istoria! Prima întâlnire LLL Bucureşti s-a desfăşurat la studio pronatalita.
Momentan stau şi îmi pun ordine în gânduri, caut în memorie greşelile produse de mine pentru ca data viitoare să mă îmbunătăţesc. Şi, da, am avut emoţii, mari, foarte mari!
Am rămas impresionată de numărul de mămici prezente, unele dintre ele venite din Constanţa, Piteşti, Tunari, Tărtăşeşti! A fost extraordinar!!!!
Aşa că trec direct la mulţumiri (fără ele nu se poate), apoi vă las în compania fotografiilor ce "grăiesc" cam cum a fost atmosfera.
Deci........mulţumesc din suflet mămicilor, copilaşilor, tăticilor prezenţi, aproape 70 de persoane. Fără ei această întâlnire nu ar fi existat!
Mulţumesc dragului meu soţ, Şerban şi iubitului meu copil, Darie pentru susţinere şi înţelegere!
Mulţumesc Diana (am revăzut o Diana plină de energie, frumoasă, zâmbăreaţă, cu un tonus de invidiat!!!),Aniela Petreanu (plină de energie, entuziasm, frumoasă şi deschisă), Asociaţiei pentru Naştere Naturală şi Alăptare (Claudia Necula, Irina Popescu), Adriana, Carmen (a preparat un humus foarte bun), Camelia Csiki (ne puteţi urmări la emisiunea "Bebemagia" - vă anunţ când va fi!!)!
Mulţumesc mămicii Antonia (nu a putut fi prezentă deoarece avea loc creştinarea micuţului ei) pentru minunata gustare şi tortul diplomat!
Mulţumesc La Leche League!!!!
Vă aşteptăm la următoarea întâlnire LLL Bucureşti ce va avea loc la sfârşitul lunii februarie 2011!
PS. Nu uitaţi mâine de postarea lunară "Mami, alăptează-mă!".
Momentan stau şi îmi pun ordine în gânduri, caut în memorie greşelile produse de mine pentru ca data viitoare să mă îmbunătăţesc. Şi, da, am avut emoţii, mari, foarte mari!
Am rămas impresionată de numărul de mămici prezente, unele dintre ele venite din Constanţa, Piteşti, Tunari, Tărtăşeşti! A fost extraordinar!!!!
Aşa că trec direct la mulţumiri (fără ele nu se poate), apoi vă las în compania fotografiilor ce "grăiesc" cam cum a fost atmosfera.
Deci........mulţumesc din suflet mămicilor, copilaşilor, tăticilor prezenţi, aproape 70 de persoane. Fără ei această întâlnire nu ar fi existat!
Mulţumesc dragului meu soţ, Şerban şi iubitului meu copil, Darie pentru susţinere şi înţelegere!
Mulţumesc Diana (am revăzut o Diana plină de energie, frumoasă, zâmbăreaţă, cu un tonus de invidiat!!!),Aniela Petreanu (plină de energie, entuziasm, frumoasă şi deschisă), Asociaţiei pentru Naştere Naturală şi Alăptare (Claudia Necula, Irina Popescu), Adriana, Carmen (a preparat un humus foarte bun), Camelia Csiki (ne puteţi urmări la emisiunea "Bebemagia" - vă anunţ când va fi!!)!
Mulţumesc mămicii Antonia (nu a putut fi prezentă deoarece avea loc creştinarea micuţului ei) pentru minunata gustare şi tortul diplomat!
Mulţumesc La Leche League!!!!
Vă aşteptăm la următoarea întâlnire LLL Bucureşti ce va avea loc la sfârşitul lunii februarie 2011!
PS. Nu uitaţi mâine de postarea lunară "Mami, alăptează-mă!".
duminică, 23 ianuarie 2011
Răspunsul La Leche League Marea Britanie la articolul publicat în „British Medical Journal”, în luna ianuarie 2011, ce pune sub semnul întrebării recomandarea de a introduce alimente solide bebeluşilor la 6 luni - 19.01.2011
La Leche League oferă informaţii şi sprijin în alăptare de peste 50 de ani. Organizaţia susţine punctul de vedere al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Departamentul de Sănătate, şi al altor organizaţii eminente: alăptarea exclusivă a bebeluşilor pentru primele şase luni de viaţă pentru o creştere, dezvoltare şi sănătate optime. Ulterior, pentru a îndeplini cerinţele nutriţionale dezvoltării lor, bebeluşii să primească alimente complementare corespunzătoare alături de continuarea alăptării.
Atunci când OMS a recomandat această politică s-a bazat pe o analiză sistematică a 3.000 de studii privind alimentaţia bebeluşilor. Articolul publicat în British Medical Journal în 14 ianuarie 2011, ce sugera că bebeluşii au nevoie de alimente solide mai devreme de vârsta de 6 luni, nu este un studiu nou de cercetare sau o revizuire sistematică a tuturor dovezilor disponibile. Trei din cei patru autori ai acestui studiu au declarat o asociere cu industria producătoare de hrană pentru copii.
Există dovezi ştiinţifice clare că alăptarea protejează sănătatea mamei şi copilului, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Aceasta reduce riscul de infecţii, cum ar fi gastroenterita, infecţii ale urechii, respiratorii, ale tractului urinar şi, în special, cele care necesită spitalizare, chiar şi în ţările dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie. Riscul de diabet zaharat, obezitate la copii şi cancer, la mame, este diminuat şi reduce riscul de depresie post-partum. În ceea ce priveşte riscul actual legat de gripa porcină, alăptarea exclusivă reduce riscul apariţiei infecţiilor secundare, care ar putea fi suficient de grave pentru a necesita internare.
- Articolul din BMJ spune că amânarea introducerii alimentelor solide poate creşte riscul de anemie feriprivă
Laptele matern furnizează toate substanţele nutritive esenţiale de care are nevoie un bebeluş în primele şase luni de viaţă. Nu există o cantitate mare de fier în laptele matern, deoarece nu e necesar să existe. Fierul din laptele matern este complet absorbit de bebeluş în comparaţie cu fierul existent în laptele praf, cerealele pentru copii sau suplimentele de fier. Laptele matern conţine o proteină care se leagă de orice cantitate de fier suplimentar oferită şi pe care copilul nu o utilizează pentru că o cantitate de fier în exces poate hrăni bacteriile rele aflate în intestin ducând la apariţia diareei/constipaţiei sau chiar a unor sângerări microscopice. Copiii hrăniţi cu lapte praf pot avea prea mult fier în intestin ceea ce poate cauza aceste probleme şi astfel se reduce cantitatea de fier existentă.
În cazul în care bebeluşul începe diversificarea înainte de a fi pregătit, cantitatea de fier poate scădea. Unele fructe şi legume pot înlătura fierul înainte ca bebeluşul să aibă şansa să-l folosească. Aceste alimente sunt adesea cu conţinut scăzut de fier şi astfel, pur şi simplu înlocuiesc hrana perfectă pentru copii cu mai puţine substanţe nutritive.
Pentru a asigura unui copil alăptat o bună aprovizionare cu fier, mamele pot avea grijă de dieta lor în timpul sarcinii şi cerem ca cordonul ombilical să nu fie tăiat înainte de a se opri pulsarea, acest lucru furnizând o cantitate de fier considerabilă.
- Articolul publicat în BMJ spune că amânarea introducerii alimentelor solide poate creşte riscul de celiachie
Celiachia este asociată cu introducerea timpurie a glutenului care se găseşte în cereale. În prezent, dovezile disponibile cu privire la momentul introducerii glutenului în dieta bebeluşului sunt insuficiente pentru a susţine orice recomandare, iar un studiu care sugerează ca acest lucru ar trebui să fie făcut la patru luni este considerat de mulţi a fi greşit. Există dovezi care arată că glutenul introdus în alimentaţia bebeluşului mai devreme este asociat cu un risc crescut de a dezvolta ulterior celiachie.
- Articolul publicat în BMJ spune că amânarea introducerii alimentelor solide poate creşte riscul producerii de alergii alimentare
Interiorul unui bebeluş a fost „proiectat” pentru a fi pregătit a se alimenta cu hrană solidă odată ce exteriorul său e dezvoltat suficient pentru ca el să mănânce pe cont propriu. Dacă i se oferă prea curând, automat el va reacţiona pentru a-şi proteja tractul digestiv. La Leche League sugerează mamelor să caute indicii asupra faptului că bebeluşul este pregătit pentru începerea diversificării, cum ar fi posibilitatea să se ridice, să ducă alimentele singur în gură şi să mestece făra a se sufoca, iar aceasta, de multe ori, se întâmplă aproximativ în jurul vârstei de şase luni. Tractul digestiv al copilului trebuie să fie matur pentru a primi alimente solide. Dacă alimentele solide au fost date prea devreme, alergenii pot trece prin peretele intestinal în fluxul sanguin şi copilul produce anticorpi împotriva acestora, care pot duce la alergii, cum ar fi eczemele.
La aproximativ 6 luni un copil începe să produca enzime tipice adultului, de care are nevoie pentru descompunerea hranei, pentru digestie. Dacă el primeşte alimente solide înainte de a le putea digera corect, îi pot provoca probleme stomacale, iar nutrienţii nu vor fi absorbiţi pe deplin.
Au fost întreprinse studii pentru a testa dacă bebeluşii cu istoric familiar de alergie ar putea fi ajutaţi prin introducerea mai devreme a anumitor alimente, dar, de regulă, majoritatea copiilor sunt mai puţin susceptibili de a avea o reacţie alergică la produsele alimentare la aproximativ şase luni.
- Articolul publicat în BMJ sugerează că introducerea unor gusturi noi de la o vârstă mai mică poate creşte acceptarea legumelor cu frunze verzi şi încurajează alimentaţia sănătoasă mai târziu în viaţă
Acest lucru este pur speculativ. Laptele matern pregăteşte un copil pentru produsele alimentare din familie care se schimbă în funcţie de dieta mamei şi expune astfel copilul la gusturi diverse, încă de la naştere. De fapt, cercetarea arată că bebeluşii hrăniţi cu lapte praf, de multe ori nu acceptă gusturi noi în comparaţie cu bebelusii alăptaţi. Ce preferă un copil să mănânce depinde de multe lucruri care se vor schimba când el va creşte. Unele mame au constatat că, dacă un copil a fost încurajat să mănânce un aliment el a avut o aversiune specială provocând o reacţie negativă, probabil aceasta arată că bebeluşii ştiu instinctiv ce să refuze. Dacă li se oferă o gamă de alimente sănătoase, bebeluşii tind să-şi ia ceea ce au nevoie.
- Articolul publicat în BMJ spune că întârzierea introducerii alimentelor solide poate fi legată de obezitatea crescută
Acest lucru este în conflict total cu studiile care arată că introducerea timpurie, în special a produselor zaharoase, este un factor important în apariţia obezităţii şi poate duce la supraalimentarea bebeluşilor. Alăptarea ajută un copil să-şi regleze apetitul, astfel încât atunci când începe să mănânce alimente solide el poate fi capabil să evite supraalimentarea.
La Leche League Marea Britanie cunoaşte deja că femeile primesc sfaturi şi informaţii contradictorii cu privire la multe aspecte legate de îngrijirea copiilor şi că acest articol a provocat îngrijorare şi confuzie în rândul părinţilor întrebându-se ce să facă pentru a fi bine copiilor lor. Dezvoltarea individuală a bebeluşilor variază şi părinţii sunt cei mai capabili să caute semne că bebeluşul lor ar putea fi gata pentru introducerea alimentelor solide, la aproximativ şase luni.
În timp ce noi recunoaştem că este important să se asigure că recomandările se bazează pe cele mai bune dovezi disponibile, şi sunt revizuite periodic, vom continua să credem că laptele matern oferă tot ceea ce un copil are nevoie până la aproximativ 6 luni de viaţă şi introducerea altor alimente, când bebeluşul nu este pregătit, nu este benefică.
La Leche League Marea Britanie oferă informaţii şi sprijin în alăptare. Înfiinţată ca un afiliat al La Leche Ieague International în anii 1980, LLL Marea Britanie are 68 grupuri şi 245 de consultante.
Consultantele LLL sunt mame care au alăptat un copil timp de 12 luni sau mai mult şi au trecut printr-un proces de acreditare. Ele cunosc faptul că alăptarea nu este întotdeauna uşoară şi ce diferenţa este atunci când ai pe cineva care să te ajute.
Consultantele oferă consiliere telefonică, sprijin prin e-mail şi organizează întâlniri locale, precum şi pliante cu o gamă largă de răspunsuri la întrebări legate de alăptare, cu informaţii cu privire la mai multe situaţii neobişnuite, oferă acces la un grup de consilieri profesionali, şi pot împrumuta, adesea, cărţi care acoperă diferite aspecte ale sarcinii şi îngrijirii copilului.
Anna Burbidge, Preşedinte, Consiliul de administraţie, în numele La Leche League Marea Britanie
La Leche League oferă informaţii şi sprijin în alăptare de peste 50 de ani. Organizaţia susţine punctul de vedere al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Departamentul de Sănătate, şi al altor organizaţii eminente: alăptarea exclusivă a bebeluşilor pentru primele şase luni de viaţă pentru o creştere, dezvoltare şi sănătate optime. Ulterior, pentru a îndeplini cerinţele nutriţionale dezvoltării lor, bebeluşii să primească alimente complementare corespunzătoare alături de continuarea alăptării.
Atunci când OMS a recomandat această politică s-a bazat pe o analiză sistematică a 3.000 de studii privind alimentaţia bebeluşilor. Articolul publicat în British Medical Journal în 14 ianuarie 2011, ce sugera că bebeluşii au nevoie de alimente solide mai devreme de vârsta de 6 luni, nu este un studiu nou de cercetare sau o revizuire sistematică a tuturor dovezilor disponibile. Trei din cei patru autori ai acestui studiu au declarat o asociere cu industria producătoare de hrană pentru copii.
Există dovezi ştiinţifice clare că alăptarea protejează sănătatea mamei şi copilului, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung. Aceasta reduce riscul de infecţii, cum ar fi gastroenterita, infecţii ale urechii, respiratorii, ale tractului urinar şi, în special, cele care necesită spitalizare, chiar şi în ţările dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie. Riscul de diabet zaharat, obezitate la copii şi cancer, la mame, este diminuat şi reduce riscul de depresie post-partum. În ceea ce priveşte riscul actual legat de gripa porcină, alăptarea exclusivă reduce riscul apariţiei infecţiilor secundare, care ar putea fi suficient de grave pentru a necesita internare.
- Articolul din BMJ spune că amânarea introducerii alimentelor solide poate creşte riscul de anemie feriprivă
Laptele matern furnizează toate substanţele nutritive esenţiale de care are nevoie un bebeluş în primele şase luni de viaţă. Nu există o cantitate mare de fier în laptele matern, deoarece nu e necesar să existe. Fierul din laptele matern este complet absorbit de bebeluş în comparaţie cu fierul existent în laptele praf, cerealele pentru copii sau suplimentele de fier. Laptele matern conţine o proteină care se leagă de orice cantitate de fier suplimentar oferită şi pe care copilul nu o utilizează pentru că o cantitate de fier în exces poate hrăni bacteriile rele aflate în intestin ducând la apariţia diareei/constipaţiei sau chiar a unor sângerări microscopice. Copiii hrăniţi cu lapte praf pot avea prea mult fier în intestin ceea ce poate cauza aceste probleme şi astfel se reduce cantitatea de fier existentă.
În cazul în care bebeluşul începe diversificarea înainte de a fi pregătit, cantitatea de fier poate scădea. Unele fructe şi legume pot înlătura fierul înainte ca bebeluşul să aibă şansa să-l folosească. Aceste alimente sunt adesea cu conţinut scăzut de fier şi astfel, pur şi simplu înlocuiesc hrana perfectă pentru copii cu mai puţine substanţe nutritive.
Pentru a asigura unui copil alăptat o bună aprovizionare cu fier, mamele pot avea grijă de dieta lor în timpul sarcinii şi cerem ca cordonul ombilical să nu fie tăiat înainte de a se opri pulsarea, acest lucru furnizând o cantitate de fier considerabilă.
- Articolul publicat în BMJ spune că amânarea introducerii alimentelor solide poate creşte riscul de celiachie
Celiachia este asociată cu introducerea timpurie a glutenului care se găseşte în cereale. În prezent, dovezile disponibile cu privire la momentul introducerii glutenului în dieta bebeluşului sunt insuficiente pentru a susţine orice recomandare, iar un studiu care sugerează ca acest lucru ar trebui să fie făcut la patru luni este considerat de mulţi a fi greşit. Există dovezi care arată că glutenul introdus în alimentaţia bebeluşului mai devreme este asociat cu un risc crescut de a dezvolta ulterior celiachie.
- Articolul publicat în BMJ spune că amânarea introducerii alimentelor solide poate creşte riscul producerii de alergii alimentare
Interiorul unui bebeluş a fost „proiectat” pentru a fi pregătit a se alimenta cu hrană solidă odată ce exteriorul său e dezvoltat suficient pentru ca el să mănânce pe cont propriu. Dacă i se oferă prea curând, automat el va reacţiona pentru a-şi proteja tractul digestiv. La Leche League sugerează mamelor să caute indicii asupra faptului că bebeluşul este pregătit pentru începerea diversificării, cum ar fi posibilitatea să se ridice, să ducă alimentele singur în gură şi să mestece făra a se sufoca, iar aceasta, de multe ori, se întâmplă aproximativ în jurul vârstei de şase luni. Tractul digestiv al copilului trebuie să fie matur pentru a primi alimente solide. Dacă alimentele solide au fost date prea devreme, alergenii pot trece prin peretele intestinal în fluxul sanguin şi copilul produce anticorpi împotriva acestora, care pot duce la alergii, cum ar fi eczemele.
La aproximativ 6 luni un copil începe să produca enzime tipice adultului, de care are nevoie pentru descompunerea hranei, pentru digestie. Dacă el primeşte alimente solide înainte de a le putea digera corect, îi pot provoca probleme stomacale, iar nutrienţii nu vor fi absorbiţi pe deplin.
Au fost întreprinse studii pentru a testa dacă bebeluşii cu istoric familiar de alergie ar putea fi ajutaţi prin introducerea mai devreme a anumitor alimente, dar, de regulă, majoritatea copiilor sunt mai puţin susceptibili de a avea o reacţie alergică la produsele alimentare la aproximativ şase luni.
- Articolul publicat în BMJ sugerează că introducerea unor gusturi noi de la o vârstă mai mică poate creşte acceptarea legumelor cu frunze verzi şi încurajează alimentaţia sănătoasă mai târziu în viaţă
Acest lucru este pur speculativ. Laptele matern pregăteşte un copil pentru produsele alimentare din familie care se schimbă în funcţie de dieta mamei şi expune astfel copilul la gusturi diverse, încă de la naştere. De fapt, cercetarea arată că bebeluşii hrăniţi cu lapte praf, de multe ori nu acceptă gusturi noi în comparaţie cu bebelusii alăptaţi. Ce preferă un copil să mănânce depinde de multe lucruri care se vor schimba când el va creşte. Unele mame au constatat că, dacă un copil a fost încurajat să mănânce un aliment el a avut o aversiune specială provocând o reacţie negativă, probabil aceasta arată că bebeluşii ştiu instinctiv ce să refuze. Dacă li se oferă o gamă de alimente sănătoase, bebeluşii tind să-şi ia ceea ce au nevoie.
- Articolul publicat în BMJ spune că întârzierea introducerii alimentelor solide poate fi legată de obezitatea crescută
Acest lucru este în conflict total cu studiile care arată că introducerea timpurie, în special a produselor zaharoase, este un factor important în apariţia obezităţii şi poate duce la supraalimentarea bebeluşilor. Alăptarea ajută un copil să-şi regleze apetitul, astfel încât atunci când începe să mănânce alimente solide el poate fi capabil să evite supraalimentarea.
La Leche League Marea Britanie cunoaşte deja că femeile primesc sfaturi şi informaţii contradictorii cu privire la multe aspecte legate de îngrijirea copiilor şi că acest articol a provocat îngrijorare şi confuzie în rândul părinţilor întrebându-se ce să facă pentru a fi bine copiilor lor. Dezvoltarea individuală a bebeluşilor variază şi părinţii sunt cei mai capabili să caute semne că bebeluşul lor ar putea fi gata pentru introducerea alimentelor solide, la aproximativ şase luni.
În timp ce noi recunoaştem că este important să se asigure că recomandările se bazează pe cele mai bune dovezi disponibile, şi sunt revizuite periodic, vom continua să credem că laptele matern oferă tot ceea ce un copil are nevoie până la aproximativ 6 luni de viaţă şi introducerea altor alimente, când bebeluşul nu este pregătit, nu este benefică.
La Leche League Marea Britanie oferă informaţii şi sprijin în alăptare. Înfiinţată ca un afiliat al La Leche Ieague International în anii 1980, LLL Marea Britanie are 68 grupuri şi 245 de consultante.
Consultantele LLL sunt mame care au alăptat un copil timp de 12 luni sau mai mult şi au trecut printr-un proces de acreditare. Ele cunosc faptul că alăptarea nu este întotdeauna uşoară şi ce diferenţa este atunci când ai pe cineva care să te ajute.
Consultantele oferă consiliere telefonică, sprijin prin e-mail şi organizează întâlniri locale, precum şi pliante cu o gamă largă de răspunsuri la întrebări legate de alăptare, cu informaţii cu privire la mai multe situaţii neobişnuite, oferă acces la un grup de consilieri profesionali, şi pot împrumuta, adesea, cărţi care acoperă diferite aspecte ale sarcinii şi îngrijirii copilului.
Anna Burbidge, Preşedinte, Consiliul de administraţie, în numele La Leche League Marea Britanie
marți, 18 ianuarie 2011
Întâlnirea LLL
"Alăptarea nu este un act natural ce vine de la sine? Străbunica mea nu a mers la nici o întâlnire La Leche League, dar şi-a alăptat toţi copiii."
"De ce femeile care alăptează au nevoie de o organizaţie la nivel mondial pentru sprijin?"
Mulţi dintre cei care nu sunt familiarizaţi cu La Leche League pun aceste întrebări. Mult mai multe mame aleg azi să-şi alăpteze copiii, dar nu pot înţelege cât de mult un grup de sprijin, cum ar fi La Leche League, le poate ajuta să se bucure de experienţa alăptării.
Astăzi, La Leche League organizează lunar întâlniri în toate părţile lumii.
Mamele/viitoarele mame interesate de alăptare sunt invitate să participe la reuniunile La Leche League Bucureşti.
Toate mamele sunt acceptate cu braţele deschise: mame de toate rasele şi religiile, mamele singure, mamele care lucrează şi mamele a căror filozofie pe diverse aspecte ale îngrijirii şi educării copiilor poate diferi de cea a La Leche League.
Fiecare mamă este încurajată să preia din filozofia La Leche League ceea ce pare a-i fi de ajutor. Timpul ideal pentru a începe participarea la întâlnirile La Leche League este din timpul sarcinii, deoarece informaţiile primite în avans se pot dovedi a fi vitale pentru o mamă atunci când copilul se va naşte.
Prima întâlnire La Leche League Bucureşti va avea loc la sediul Pronatalita, prin amabilitatea Ramonei Roşu, duminică 30 ianuarie 2011, între orele 11 şi 13.
Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare va fi alături de noi.
Înscrieri şi amănunte la numărul de telefon 0722509939 sau la adresa de e-mail laptematern@yahoo.com.
Vă aşteptăm cu drag!
"De ce femeile care alăptează au nevoie de o organizaţie la nivel mondial pentru sprijin?"
Mulţi dintre cei care nu sunt familiarizaţi cu La Leche League pun aceste întrebări. Mult mai multe mame aleg azi să-şi alăpteze copiii, dar nu pot înţelege cât de mult un grup de sprijin, cum ar fi La Leche League, le poate ajuta să se bucure de experienţa alăptării.
Astăzi, La Leche League organizează lunar întâlniri în toate părţile lumii.
Mamele/viitoarele mame interesate de alăptare sunt invitate să participe la reuniunile La Leche League Bucureşti.
Toate mamele sunt acceptate cu braţele deschise: mame de toate rasele şi religiile, mamele singure, mamele care lucrează şi mamele a căror filozofie pe diverse aspecte ale îngrijirii şi educării copiilor poate diferi de cea a La Leche League.
Fiecare mamă este încurajată să preia din filozofia La Leche League ceea ce pare a-i fi de ajutor. Timpul ideal pentru a începe participarea la întâlnirile La Leche League este din timpul sarcinii, deoarece informaţiile primite în avans se pot dovedi a fi vitale pentru o mamă atunci când copilul se va naşte.
Prima întâlnire La Leche League Bucureşti va avea loc la sediul Pronatalita, prin amabilitatea Ramonei Roşu, duminică 30 ianuarie 2011, între orele 11 şi 13.
Asociaţia pentru Naştere Naturală şi Alăptare va fi alături de noi.
Înscrieri şi amănunte la numărul de telefon 0722509939 sau la adresa de e-mail laptematern@yahoo.com.
Vă aşteptăm cu drag!
duminică, 16 ianuarie 2011
Îndemnul Adrianei C. născut din propria experienţă
Pe blogul personal cei 3 ciobănei, Adriana C.lansează un îndemn "Alăptaţi, alăptaţi, alăptaţi!" povestind provocările prin care a trecut în 4 luni de alăptare şi cum a reuşit să le facă faţă cu brio, având şi sprijinul, încurajarea celor din jur.
Ţin să vă reamintesc că acesta este un blog dedicat ALĂPTĂRII, un domeniu în care experienţele mamelor sunt unice şi din care fiecare poate reţine ce îi convine şi adapta situaţiei proprii, în care nu există idei universal valabile, în care ce i s-a potrivit unei mame/unui bebeluş nu înseamnă ca i se va potrivi şi alteia/altuia, în care decizia aparţine fiecărei mame considerând că aceasta se potriveşte nevoilor ei, copilului ei şi a familiei........
Pentru a posta poveştile mamelor despre experienţa lor în alăptare am avut acordul acestora şi am respectat condiţiile specificate.
Ţin să vă reamintesc că acesta este un blog dedicat ALĂPTĂRII, un domeniu în care experienţele mamelor sunt unice şi din care fiecare poate reţine ce îi convine şi adapta situaţiei proprii, în care nu există idei universal valabile, în care ce i s-a potrivit unei mame/unui bebeluş nu înseamnă ca i se va potrivi şi alteia/altuia, în care decizia aparţine fiecărei mame considerând că aceasta se potriveşte nevoilor ei, copilului ei şi a familiei........
Pentru a posta poveştile mamelor despre experienţa lor în alăptare am avut acordul acestora şi am respectat condiţiile specificate.
joi, 13 ianuarie 2011
Didinuska
Vă amintiţi de Didinuska şi Hari? Când le rostesc numele îmi vine în minte un cuvant "greu": relactaţie!
Părea o utopie!Dar s-a concretizat!
Au trecut peste barierele societăţii şi cu o puternică voinţă, cu răbdare, dragoste, determinare şi sprijin au reuşit!
Vă invit să le citiţi povestea emoţionantă, unică, aşa cum a fost scrisă de Didinuska.
"despre incizie şi relactare
mi-am dorit întotdeauna un copil. poate nu cu aceeaşi intensitate tot timpul. dorinţa s-a împlinit. mi-am imaginat că totul va fi roz. cum se întâmplă în filmele siropoase de la tv. nu numai că nu am ştiut să “mă pregătesc” în niciun fel, dar am făcut totul de-a-ndoaselea. şi în prezent suport consecinţele. lanţul greşelilor din timpul sarcinii a cumulat zale şi după naştere. am sărbătorit prima lună a omuleţului pe patul spitalului cu sânul bandajat. incizie. ablactare. braţele s-au legănat singure. durerea fizică şi neputinţa de a-i da cezarului ce-i al cezarului m-au transformat în neom. mi-am înghiţit lacrimile şi mi-am spus că se poate şi cu lapte praf. şi da, se poate, dacă vrei să vezi copilul dospindu-se într-o gogoaşă: care-i înghite trăsăturile fireşti, care-i răpeşte până şi mirosul suav de prunc. împinsă de la spate, am aflat despre relactare. tot citind despre, relactarea a devenit o provocare. ce aş fi avut de pierdut? în cel mai rău caz încă o incizie. ce aş fi avut de câştigat? sănătatea copilului. şi nu, nu există punere în balanţă pentru astfel de situaţii. cu toate astea, ultimul cuvânt a întârziat. frica de un nou eşec îmi paraliza gândurile şi simţurile. temeri fondate la o analiză superficială. simple scuze în fapt. aveam să aflu că cine relactează, nu are absolut nimic de pierdut. are numai de câştigat, indiferent de rezultat.
cum am ajuns la incizie / spune-mi cum te numeşti şi-ţi spun cine eşti
dintr-un început am ales greşit spitalul în care urma să nasc. elias. nou-născuţii nu stau în cameră cu mama. sunt ţinuţi în secţia de neonatologie şi hrăniţi cu biberonul cu lapte praf. nici vorbă, nici urmă de seringă sau de alte instrumente substitut pentru biberon. accesul la propriul copil se face fix din 3 în 3 ore, nici mai devreme, nici mai târziu. cadrele medicale de acolo sunt ca nişte fantome. nu vorbesc, nu zâmbesc, nu te învaţă nimic. îţi trântesc copilul în braţe şi te trimit în camera de alăptat, dacă te ţii pe picioare – o cameră aflată într-un alt sector, unde, de obicei, nu se află niciun îndrumător. de cele mai multe ori eram lăsate singure acolo. câteodată apărea câte o figură neprietenoasă să ne anunţe că s-a terminat tura de alăptare, să ducem copiii să aibă timp să le dea să mănânce cum trebuie, că noi oricum nu avem lapte. în caz că nu te ţii pe picioare, acceptă să rămâi acolo. ceea ce înseamnă că trebuie să te bage în seamă. aşa că îşi iau rolul în serios, vin şi te strâng de 2 ori de sân, după care te anunţă victorioase: tu n-ai lapte, tu n-ai sfârcuri, tu ai sânul prea plin şi n-are cum s-apuce. apoi se îndepărtează sfidător, mândre de ele înseşi că au un ochi atât de bine format şi-ţi pot spune din prima ce problema ai. pentru că, în mod cert, ai o problemă. numai că eşti pe cont propriu. nu aştepta să vină cineva să te ajute. nu acolo.
am ieşit din spital înarmată cu mamelon de silicon. conform sfaturilor primite, nu aveam mamelonul format. l-am folosit de câteva ori, apoi l-am abandonat. am văzut că am lapte, aşa că mă mulgeam zilnic cu o pompă manuală. omuleţul nu a putut să sugă direct de la sân, i-am dat lapte cu biberonul. eram fericită că mănâncă lapte de la mine, restul nu mai conta. din când în când îl mai puneam la sân. toate încercările sfârşeau cu plânsete.
într-o dimineaţă m-am trezit cu dureri puternice şi pete roşii la un sân. furia laptelui. a degenerat într-o mastită plimbăreaţă. de la sânul stâng a trecut la dreptul, s-a remutat la stângul, şi-a amintit de dreptul. după tot acest eeny, meeny, miny, moe s-a cuibărit la stângul şi nu s-a mai lăsat dusă decât printr-o incizie.
ce n-am facut / din ce unghi să te holbezi mai bine la drobul de sare
nu am pus copilul la sân. “cea mai eficientă pompă”. de la pompa manuală aveam mameloane bine formate. pe ultima sută de metri, am insistat cu ataşarea la sân şi omuleţul a reuşit să salveze sânul drept. celălalt era deja în picaj continuu, de consistenţa unei pietre.
cea de-a doua mare greşeală a fost că am crezut orbeşte în pompa manuală. oricât ar fi de performantă, fie că este manuală sau electrică, nu cred că există vreo pompă care să scoată şi “ultima picătură de lapte”, cum face copilul. mâna mai reuşeşte lucrul ăsta. mâna simte, degetele ştiu cum să apese eficient şi unde să insiste. mâna nu agresează şi nu traumatizează. în ciuda febrei, a frisoanelor, a somnolenţei, a săgeţilor de durere care străpungeau fără milă sânii, scoteam cantităţi impresionante de lapte cu ajutorul pompei manuale. tardiv, am încercat fără succes să mă mulg manual. durerile erau atât de puternice încât numărul lacrimilor erau mai multe faţă de picăturile de lapte strânse.
în rest, am urmat conştiincios toate sfaturile şi nici până în ziua de azi nu ştiu dacă am accelerat sau încetinit drumul către abcesul mamar: comprese fierbinţi, comprese reci, comprese cu foi de varză, cu tărâţe, gheaţă, unguent cu propolis, cu gălbenele.
incizia/după faptă şi răsplată
am amânat cât am putut de mult incizia. m-am internat cu febră 39,9, 19.000 de leucocite, nodul cât pruna format în interiorul subraţului, dureri puternice extinse de-a lungul întregii mâini stângi. din sânul stâng, tare ca piatra, ieşeau numai picături de puroi. în ziua următoare, când leucocitele au ajuns la 22.000 m-au chemat să mă examineze (cel puţin aşa ştiam eu) şi m-au incizat. odata cu incizia am primit bonus ablactarea.
ce presupune o incizie/inchiziţia timpurilor moderne
xilina, anestezic local, folosit şi în stomatologie se injectează în sân. se alege locul inciziei, se taie şi se scoate puroiul. prin presarea sânului şi, dacă este nevoie, cu ajutorul unui deget introdus in interior. “gaura” rămasă se umple cu o meşă (o bucată lungă de tifon). până la vindecarea sânului, pansamentul se schimba zilnic, meşa veche fiind înlocuită cu una nouă. pe viu. fără anestezic. noroc că nu e diferenţă mare între a fi folosit anestezicul sau nu. odată ce ai simţit un deget plimbându-se circular în interiorul sânului, schimbarea unui pansament ţi se pare “o copilărie”. sânul este unul dintre cele mai sensibile organe ale trupului. doare, dacă din greşeală te loveşti sau dacă se întâmplă să te muşte copilul în timpul suptului. când ai o gaură în sân, durerile sunt atroce. orice ai face, în orice poziţie ai sta. când mănânci, când vorbeşti, când închizi ochii şi vrei să dormi, când respiri.
din culisele spitalizării/na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o
printre medicamentele luate acolo, în plină ablactare, s-a numărat şi metoclopramidul. recent am aflat că această pastilă produce printre altele şi hiperprolactinemie. am încetat să mă mir de ce a fost nevoie să iau 10 pastile de bromcriptina (doză maxim admisă) şi 4 tablete de dostinex (2 maxim admise) pentru întreruperea lactaţiei. un cocktail exploziv de efecte adverse.
cum să ratezi a doua şansă / crezi că mi-e frica? uite cum fug...
înainte să iau ultima doză de dostinex, am întâlnit un medic (cu multă experienţă în alăptare şi creşterea copiilor) care m-a sfătuit să renunţ la pastilă şi să încep să alăptez din nou. mi-a fost frică, teribil de frică. încâ îmi ieşea tifonul din sân şi durerile persistau aproape la fiecare mişcare. am fost în stare numai să amân înghiţirea dostinexului cu o singură zi. zi în care am fost fericită şi nefericită pentru sânii care se umpleau cu lapte. când m-am dus la pansat, medicii m-au ameninţat că vor redeschide incizia. după numai o zi de consumat multe lichide, sânul avea o consistenţă tare, durea îngrozitor şi când mă mulgeam nu ieşeau decât câteva picături. în schimb, pansamentul din interiorul sânului, mustea de lapte. nu am avut tăria să continuu.
din nou acasă/dupa atâta frig şi ceaţă, iar s-arată soarele
din prima zi în care m-am reîntors acasă am început să caut mămici donatoare de lapte. nu numai că am găsit, dar am descoperit şi mame dispuse să-l alăpteze pe omuleţ. prima dată când s-a întâmplat m-am simţit cea mai neputincioasă mamă din lume, dar exaltam în sinea mea pentru fiecare picătură de lapte suptă lacom de copil. pentru asemenea gesturi de dăruire nu există echivalent. adesea m-am întrebat dacă aş fi capabilă să răspund în acelaşi fel. cu toată sinceritatea şi ruşinea, trebuie să recunosc că nu ştiu ce aş face.
am crezut că mă pot revanşa altfel faţă de copil. m-am înşelat. mă minţeam pe mine, îl minţeam pe el de fiecare dată când recurgeam la suzetă, când foloseam biberonul, chiar şi atunci când mă bucuram că poate sta la sânul altcuiva.
nu ştiam nimic despre relactare. auzisem de cazuri în care femei care adoptaseră copii reuşiseră să aibă lapte, dar mintea refuza să facă orice conexiune. am avut norocul să o cunosc pe Roxana care nu numai că ştia multe despre relactare, dar a fost convinsă de la bun început că o pot face. s-a ţinut de capul meu (şi bine a făcut), mi-a trimis linkuri să citesc, a postat pe blogul ei toate informaţiile necesare. şi uite aşa, împinsă de la spate, am început să citesc şi să caut cât mai multe date despre relactare. tot căutând, am dat peste Sorana, mama care a relactat şi a alăptat copilul până la 2 ani. mi-a povestit experienţa ei şi m-a ajutat pas cu pas să relactez.
cum am relactat/odă sns-ului
fiecare relactare porneşte de la un numitor comun: dorinţa de a alăpta copilul. apoi, de la caz la caz, se ramifică pe mai multe trepte: motivele care au condus la ablactare, perioada în care nu s-a alăptat, vârsta copilului, sprijinul celor din jur şi,esenţial, comunicarea dintre mamă şi copil.
înarmată cu un sns, o pompă manuală, multă răbdare mi-am luat inima în dinţi şi-am purces pe lungul drum al relactării. sns-ul (sistem suplimentar de nutriţie) sau cea de-a treia tâţă, cum l-am denumit, este un dispozitiv deştept gândit, care ajută deopotrivă la hrănirea copilului şi la stimularea sânului. este un sistem care se pune la gât, format dintr-un tub în care se pune laptele şi 2 fire. acestea se ataşează pe sâni astfel încât copilul prinde în acelaşi timp şi sânul şi firul prin care curge laptele. poate să sune puţin sf, însă cât timp sugarul îl acceptă, face minuni. surprinzător sau nu, omuleţul s-a împăcat excelent cu el în ciuda faptului că a fost hrănit cu biberonul şi a plescăit ceva timp la suzeta. din clipa în care am început să-l folosesc, biberonul a fost exclus. în privinţa suzetei nu m-am gândit să iau măsuri la fel de drastice. în mod firesc, pe parcursul relactării, în timpul (re)împrietenirii cu sânul, copilul a renunţat de bună voie şi nesilit de nimeni la suzetă. am spus reîmprietenirea cu sânul, nu cu sânii, pentru că omuleţul a acceptat foarte rar să sugă cu ajutorul sns-ului de la sânul incizat. cu timpul, sns-ul şi pompa electrică au devenit prelungirile mele. pe oriunde m-aş fi dus, sns-ul era la îndemână în caz că ar fi fost nevoie. şi a fost şi nu m-am sfiit de nimeni să-l scot şi să-l pun la gât.
în paralel cu sns-ul, am început stimularea sânului prin muls. în teorie, pentru restabilirea lactaţiei, fiecare sân trebuie stimulat de cel puţin 10 ori pe zi, câte 10-15 minute. temperată de Sorana, am avut între 6 şi 10 stimulări pe zi, punând la socoteală şi mesele cu sns-ul. ceea ce pare a fi o bagatelă (ce poate fi atât de complicat să te mulgi?!), cere de fapt multă voinţă şi răbdare, mai ales “când mulgi în gol” şi vezi că oricât de mult te-ai chinui nu iese nici o picătură de lapte. iar eu m-am numărat printre norocoase: încă din prima zi am avut câte o picătură de colostru la fiecare sân (din capitolul ce minuni poate face corpul uman: când relactezi, sânii secretă din nou colostru). abia dupa trei săptămâni am început să strâng câte 10 ml de lapte pe zi. din acel moment, parcă aş fi trecut peste o barieră deoarece laptele a început să vină din ce în ce mai mult.
cea mai delicată parte din perioada relactării a fost acceptarea sânului incizat. de la bun început am ştiut că pornesc cu o bilă neagră şi nicio bilă albă. oricât de mult am încercat să scap de favoritisme şi tratamente preferenţiale vis a vis de sâni, nu am reuşit. am trecut prin toată gama emoţională pentru acest sân: de la furie şi ură, la prietenie şi înţelegere. m-am purtat cu el de parcă ar fi fost un copil bolnav: în loc să-l scot afară în razele soarelui, l-am ţinut în casă cu ferestrele bine închise, acoperite de storuri. d-abia mă atingeam de el, îl puneam cu grijă la pompa electrică, îl compătimeam în oglindă, îl palpam cu tandreţe şi îngrijorare de teamă să nu descopăr vreun punct tare. la un moment dat s-a întâmplat. ce anume şi când exact nu ştiu. cert este că am început să-l mulg fără milă, fără teamă şi să încep să consider că am doi sâni punct nu doi sâni dintre care unul incizat. şi-am încălecat pe-o şa şi am ajuns să scot lapte şi de la sânu’ nebunu’, cu toate că, în prezent, numai un sfert din sân e “funcţional”.
când relactezi,orice eveniment/lucru, fie bun sau rău, capătă proporţii exagerate. ştii de la bun început că trebuie să ai răbdare, atât cu tine, cât şi cu cel mic. rezultatele nu vor întârzia să apară, cât timp ai un ritm şi eşti conştientă că nu ai cum să sari nici din prima, nici din a doua mai multe trepte deodată. lucrurile se fac încet, pas cu pas, nimic spectaculos nu se întâmplă peste noapte. cu toate astea, apar inevitabil şi momentele în care îţi pierzi răbdarea şi te simţi incapabilă că nu poţi face mai mult, mai bine, mai repede, mai altfel.
în prezent, omuleţul are la discreţie sânul drept şi lapte muls majoritar din sânul stâng de unde nu suge. ştiu că părerile sunt împărţite în privinţa mulsului: unii susţin că în timp conduce la scăderea cantităţii de lapte, alţii consideră că prin golire, sânul e stimulat să producă aceeaşi cantitate de lapte. chiar dacă “oficial” am terminat perioada de relactare, am acelaşi program de muls. o dată pe zi, de obicei noaptea, după ce adoarme omuleţul, îmi fac timp să mă mulg manual. în rest folosesc numai o pompă electrică Medela: de minim 3 ori pe zi şi dacă am timp chiar de 4 – 5 ori. de la 110-130 de ml/zi la sfârşit de octombrie, acum scot cam 200-250 de ml/zi. secretul este că sunt mult mai relaxată. nu mai stau să fac calcule cât lapte adun şi cum să-l împart. atât cât reuşesc să scot e binevenit.
contabiliceşte / 1+1=1
pe 19 iulie mi s-a făcut incizia. la 1 august am terminat medicamentaţia pentru ablactare. de pe 5 august nu am mai avut lapte. pe 8 septembrie, prima zi de relactare au reapărut primele picături de colostru. pe 28 septembrie scoteam câte 10 ml de lapte pe zi. pe 12 noiembrie, dupa 64 de zile de relactare, am alăptat exclusiv. dupa 3 zile în care m-am încăpăţânat să-i dau omuleţului numai lapte de la mine, mi-am dat seama că încă nu am suficient lapte, aşa că în funcţie de zile suplimentez cu o masă sau două de lapte praf. poate că am căzut în păcatul mamei care crede că nu are suficient lapte şi dă completare. poate că într-adevăr, sânul nu poate face mai mult decât face deja. poate că repetiţiile de mai sus sunt obositoare. important este că mă simt în rândul lumii de când mă trezesc noaptea de câte trei sau patru ori să-i dau copilului ţâţă. e copleşitor de minunat.
un infinit de mulţumiri/ce bine că sunteţi
partea cea mai grea fără de care poate că ar fi lipsit cele mai importante fragmente din această înşiruire de evenimente. e dificil să pui un mulţumesc în scris. se adună multe cuvinte sau parcă sunt prea puţine. se îmbârligă între ele şi-şi pierd sensul. din vorbă-n vorbă, dintr-un parc într-altul, de la o întâlnire la alta, am ajuns să cunosc familii minunate şi copii alăptaţi uimitor de frumoşi şi de luminoşi. nu există mulţumiri mai speciale, mai duioase, mai drepte sau strâmbe, mai directe sau subtile. toată lumea m-a ajutat şi m-a încurajat. fiecare m-a sprijinit în felul său unic asfel încât lucrurile s-au înlănţuit, au prins coerenţă şi aderenţă şi m-au adus unde sunt. într-un puzzle e suficient să lipsească un singur cartonaş şi totul se dă peste cap. aşa simt şi eu. o vorbă bună, o încurajare, un zâmbet, o sticluţă cu lapte matern, omuleţul pus la sân sunt echivalentele cartonaşelor pentru puzzle. altfel spus, am avut spatele acoperit. vă mulţumesc!
Adriana a fost una dintre mămicile care l-au alăptat pe omuleţ. mulţumită întâlnirilor din parc cu ea, Tudor, un băieţel minunat şi Răzvan am reuşit să-mi ordonez programul de dupa incizie şi să încep să-l scot zilnic afară.
Alexandra mi-a spus de o alternativă pentru laptele praf: lapte făcut în casă. mi-a trimis multe linkuri unde am găsit diferite ingrediente şi modalităţi de prepare. nu ştiu cum este pentru că nu am încercat. este bine de ştiut că în loc de formula la cutie există formula homemade.
Amalia Supuran, a aflat de la Sorana prin ce trec şi s-a oferit să-mi trimită de la Baia Mare, o cantitate mare de lapte congelat. după căutări amănunţite şi multe mailuri schimbate în privinţa transportului optim, am primit lăpticul.
Aniela l-a alăptat de nenumărate ori pe omuleţ direct la noi acasă, în parc, la întâlnirile grupului de sprijin. când nu avea timp de alăptat, mă trezeam cu ea în faţa uşii cu lăptic proaspăt muls numai bun de mâncat. ea a fost prima mama care l-a pus pe omuleţ la sân. Aniela şi Adriana, mămicile care l-au alăptat, l-au ajutat să nu uite gustul laptelui direct de la “sursă”, confortul şi căldura pe care le putea găsi într-un singur loc. acel loc. minunata ţâţă. astfel, omuleţul a fost cooperant şi răbdător cu o ţâţă goală şi un sns plin de-a lungul relactării.
Cristina, chiar dacă nu se mai mulsese niciodată, a făcut-o pentru omuleţ. a făcut rost de pompă, a citit despre mulsul manual şi m-a sunat să-şi ceară scuze că nu a reuşit să strângă decât 60 de ml de lăptic – o masă consistentă pentru mâncăcios. cum să nu rămâi înmărmurit faţă de atâta bunătate şi daruire?! de altfel, Cristina chiar a fost în pericolul unei mastite hrăpăreţe, care, nepoftită de nimeni, a apărut cu întreaga-i suită: nodul, febră, frisoane, stare generală de rău. tratată cum trebuie de la bun început, mastita a dispărut. mie mi-a stat inima în loc şi am reuşit cu greu să o conving să nu mai continue cu mulsul pentru omuleţ.
în mai puţin de o oră de la postarea anunţului pe blogul Roxanei pentru lapte donat, Ramona a fost prima mamă care m-a sunat şi a spus că mă ajută. de asemenea, ea a fost prima care s-a oferit să-l pună pe omuleţ la sân. fiind întâia dată cand mi se oferea aşa ceva şi ştiind că A. s-ar putea să fie geloasă şi să facă urât, m-am blocat şi am refuzat. n-am uitat însă şi nici nu voi uita. Ramona s-a ascuns de fetiţă să se poată mulge şi practic a relactat la sânul pe care A. îl refuza. în toată perioada post-inciziei şi a relactării, ea a fost în permanenţă alături de mine şi “de fratele de lapte al A.”: mi-a dat în mod constant lăptic (chiar şi după ce a reînceput serviciul); mi-a respectat deciziile silenţioase sau logoreice, chiar daca nu erau cele mai bune; a avut răbdare să asculte aceleaşi lucruri pe care rămăsesem blocată; m-a sprijinit pe finishul relactării când o asaltam cu mailuri lungi şi tensionate. pe lângă toate astea, nu ştiu cum funcţionează legile sorţii, dar de fiecare dată când am fost în impas, am ajuns pe blogul de suflet (cum îmi place să numesc blogul Ramonei) şi, citindu-l, am găsit forţa să merg mai departe.
pe blogul Roxanei, am cerut ajutorul celorlalte mămici pentru prima data. Roxana a postat în repetate rânduri anunţul pentru donarea de lapte matern; a rugat mămicile de la grupul de sprijin să mă ajute; le-a mulţumit “donatoarelor” în numele meu (când eu eram prea prinsă în alte lucruri); mi-a citit şi mi-a răspus mailurilor melodramatice; mi-a arătat în permanenţă alte puncte de vedere; mi-a spus de relactare în cel mai elegant mod cu putinţă; a lăsat alte lucruri deoparte şi a stat să traducă o serie întreagă de articole pe tema relactării; şi-a dat seama când am nevoie de ajutor, înainte să o cer; mi-a răspuns tuturor întrebărilor pe care le aveam; mi-a calmat angoasele în cuvinte puţine, dar concise, ca un oriental.
altfel te apuci de relactare când cunoşti o mamă care a reuşit să facă lucrul ăsta. când te şi ajută, lucrurile sunt făcute pe jumătate. de la Sorana am luat sns-ul şi o pompă electrica M. care m-a ajutat şi mă ajută în continuare enorm (pompa manuală A.a fost bună, dar nu suficient pentru a face faţă furiei laptelui, pompa electrică Primii paşi nu a făcut decât să-mi rănească sânii). Sorana mi-a arătat cum să folosesc sns-ul şi alături de ea, am văzut primele picături de colostru, în prima zi a relactării; a avut răbdare să citească mailurile încifrate în mililitri, sns-uri, mulsuri şi mese; nu s-a dat niciodată exemplu, ci mi-a reamintit în permanenţă că fiecare relactare este unică; a găsit mămici donatoare (Amalia, Florentina, Lolita şi cumnata ei, al cărei nume îmi scapă acum); m-a tras subtil de mâneca atunci când a fost cazul să pun punct relactării.
iniţial, mai multe mămici s-au oferit să mă ajute cu lapte, dar din diferite motive nu am mai reuşit să ne vedem: Corina, mama Mariei; Raluca, mama Nataliei; Maria Mirabela. de obicei listele cu mulţumiri omit inevitabil pe cineva, aşa cum până şi în erate apar greşeli. îmi doresc să nu o fi făcut. dacă s-a întâmplat, rog iertare."
Părea o utopie!Dar s-a concretizat!
Au trecut peste barierele societăţii şi cu o puternică voinţă, cu răbdare, dragoste, determinare şi sprijin au reuşit!
Vă invit să le citiţi povestea emoţionantă, unică, aşa cum a fost scrisă de Didinuska.
"despre incizie şi relactare
mi-am dorit întotdeauna un copil. poate nu cu aceeaşi intensitate tot timpul. dorinţa s-a împlinit. mi-am imaginat că totul va fi roz. cum se întâmplă în filmele siropoase de la tv. nu numai că nu am ştiut să “mă pregătesc” în niciun fel, dar am făcut totul de-a-ndoaselea. şi în prezent suport consecinţele. lanţul greşelilor din timpul sarcinii a cumulat zale şi după naştere. am sărbătorit prima lună a omuleţului pe patul spitalului cu sânul bandajat. incizie. ablactare. braţele s-au legănat singure. durerea fizică şi neputinţa de a-i da cezarului ce-i al cezarului m-au transformat în neom. mi-am înghiţit lacrimile şi mi-am spus că se poate şi cu lapte praf. şi da, se poate, dacă vrei să vezi copilul dospindu-se într-o gogoaşă: care-i înghite trăsăturile fireşti, care-i răpeşte până şi mirosul suav de prunc. împinsă de la spate, am aflat despre relactare. tot citind despre, relactarea a devenit o provocare. ce aş fi avut de pierdut? în cel mai rău caz încă o incizie. ce aş fi avut de câştigat? sănătatea copilului. şi nu, nu există punere în balanţă pentru astfel de situaţii. cu toate astea, ultimul cuvânt a întârziat. frica de un nou eşec îmi paraliza gândurile şi simţurile. temeri fondate la o analiză superficială. simple scuze în fapt. aveam să aflu că cine relactează, nu are absolut nimic de pierdut. are numai de câştigat, indiferent de rezultat.
cum am ajuns la incizie / spune-mi cum te numeşti şi-ţi spun cine eşti
dintr-un început am ales greşit spitalul în care urma să nasc. elias. nou-născuţii nu stau în cameră cu mama. sunt ţinuţi în secţia de neonatologie şi hrăniţi cu biberonul cu lapte praf. nici vorbă, nici urmă de seringă sau de alte instrumente substitut pentru biberon. accesul la propriul copil se face fix din 3 în 3 ore, nici mai devreme, nici mai târziu. cadrele medicale de acolo sunt ca nişte fantome. nu vorbesc, nu zâmbesc, nu te învaţă nimic. îţi trântesc copilul în braţe şi te trimit în camera de alăptat, dacă te ţii pe picioare – o cameră aflată într-un alt sector, unde, de obicei, nu se află niciun îndrumător. de cele mai multe ori eram lăsate singure acolo. câteodată apărea câte o figură neprietenoasă să ne anunţe că s-a terminat tura de alăptare, să ducem copiii să aibă timp să le dea să mănânce cum trebuie, că noi oricum nu avem lapte. în caz că nu te ţii pe picioare, acceptă să rămâi acolo. ceea ce înseamnă că trebuie să te bage în seamă. aşa că îşi iau rolul în serios, vin şi te strâng de 2 ori de sân, după care te anunţă victorioase: tu n-ai lapte, tu n-ai sfârcuri, tu ai sânul prea plin şi n-are cum s-apuce. apoi se îndepărtează sfidător, mândre de ele înseşi că au un ochi atât de bine format şi-ţi pot spune din prima ce problema ai. pentru că, în mod cert, ai o problemă. numai că eşti pe cont propriu. nu aştepta să vină cineva să te ajute. nu acolo.
am ieşit din spital înarmată cu mamelon de silicon. conform sfaturilor primite, nu aveam mamelonul format. l-am folosit de câteva ori, apoi l-am abandonat. am văzut că am lapte, aşa că mă mulgeam zilnic cu o pompă manuală. omuleţul nu a putut să sugă direct de la sân, i-am dat lapte cu biberonul. eram fericită că mănâncă lapte de la mine, restul nu mai conta. din când în când îl mai puneam la sân. toate încercările sfârşeau cu plânsete.
într-o dimineaţă m-am trezit cu dureri puternice şi pete roşii la un sân. furia laptelui. a degenerat într-o mastită plimbăreaţă. de la sânul stâng a trecut la dreptul, s-a remutat la stângul, şi-a amintit de dreptul. după tot acest eeny, meeny, miny, moe s-a cuibărit la stângul şi nu s-a mai lăsat dusă decât printr-o incizie.
ce n-am facut / din ce unghi să te holbezi mai bine la drobul de sare
nu am pus copilul la sân. “cea mai eficientă pompă”. de la pompa manuală aveam mameloane bine formate. pe ultima sută de metri, am insistat cu ataşarea la sân şi omuleţul a reuşit să salveze sânul drept. celălalt era deja în picaj continuu, de consistenţa unei pietre.
cea de-a doua mare greşeală a fost că am crezut orbeşte în pompa manuală. oricât ar fi de performantă, fie că este manuală sau electrică, nu cred că există vreo pompă care să scoată şi “ultima picătură de lapte”, cum face copilul. mâna mai reuşeşte lucrul ăsta. mâna simte, degetele ştiu cum să apese eficient şi unde să insiste. mâna nu agresează şi nu traumatizează. în ciuda febrei, a frisoanelor, a somnolenţei, a săgeţilor de durere care străpungeau fără milă sânii, scoteam cantităţi impresionante de lapte cu ajutorul pompei manuale. tardiv, am încercat fără succes să mă mulg manual. durerile erau atât de puternice încât numărul lacrimilor erau mai multe faţă de picăturile de lapte strânse.
în rest, am urmat conştiincios toate sfaturile şi nici până în ziua de azi nu ştiu dacă am accelerat sau încetinit drumul către abcesul mamar: comprese fierbinţi, comprese reci, comprese cu foi de varză, cu tărâţe, gheaţă, unguent cu propolis, cu gălbenele.
incizia/după faptă şi răsplată
am amânat cât am putut de mult incizia. m-am internat cu febră 39,9, 19.000 de leucocite, nodul cât pruna format în interiorul subraţului, dureri puternice extinse de-a lungul întregii mâini stângi. din sânul stâng, tare ca piatra, ieşeau numai picături de puroi. în ziua următoare, când leucocitele au ajuns la 22.000 m-au chemat să mă examineze (cel puţin aşa ştiam eu) şi m-au incizat. odata cu incizia am primit bonus ablactarea.
ce presupune o incizie/inchiziţia timpurilor moderne
xilina, anestezic local, folosit şi în stomatologie se injectează în sân. se alege locul inciziei, se taie şi se scoate puroiul. prin presarea sânului şi, dacă este nevoie, cu ajutorul unui deget introdus in interior. “gaura” rămasă se umple cu o meşă (o bucată lungă de tifon). până la vindecarea sânului, pansamentul se schimba zilnic, meşa veche fiind înlocuită cu una nouă. pe viu. fără anestezic. noroc că nu e diferenţă mare între a fi folosit anestezicul sau nu. odată ce ai simţit un deget plimbându-se circular în interiorul sânului, schimbarea unui pansament ţi se pare “o copilărie”. sânul este unul dintre cele mai sensibile organe ale trupului. doare, dacă din greşeală te loveşti sau dacă se întâmplă să te muşte copilul în timpul suptului. când ai o gaură în sân, durerile sunt atroce. orice ai face, în orice poziţie ai sta. când mănânci, când vorbeşti, când închizi ochii şi vrei să dormi, când respiri.
din culisele spitalizării/na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o
printre medicamentele luate acolo, în plină ablactare, s-a numărat şi metoclopramidul. recent am aflat că această pastilă produce printre altele şi hiperprolactinemie. am încetat să mă mir de ce a fost nevoie să iau 10 pastile de bromcriptina (doză maxim admisă) şi 4 tablete de dostinex (2 maxim admise) pentru întreruperea lactaţiei. un cocktail exploziv de efecte adverse.
cum să ratezi a doua şansă / crezi că mi-e frica? uite cum fug...
înainte să iau ultima doză de dostinex, am întâlnit un medic (cu multă experienţă în alăptare şi creşterea copiilor) care m-a sfătuit să renunţ la pastilă şi să încep să alăptez din nou. mi-a fost frică, teribil de frică. încâ îmi ieşea tifonul din sân şi durerile persistau aproape la fiecare mişcare. am fost în stare numai să amân înghiţirea dostinexului cu o singură zi. zi în care am fost fericită şi nefericită pentru sânii care se umpleau cu lapte. când m-am dus la pansat, medicii m-au ameninţat că vor redeschide incizia. după numai o zi de consumat multe lichide, sânul avea o consistenţă tare, durea îngrozitor şi când mă mulgeam nu ieşeau decât câteva picături. în schimb, pansamentul din interiorul sânului, mustea de lapte. nu am avut tăria să continuu.
din nou acasă/dupa atâta frig şi ceaţă, iar s-arată soarele
din prima zi în care m-am reîntors acasă am început să caut mămici donatoare de lapte. nu numai că am găsit, dar am descoperit şi mame dispuse să-l alăpteze pe omuleţ. prima dată când s-a întâmplat m-am simţit cea mai neputincioasă mamă din lume, dar exaltam în sinea mea pentru fiecare picătură de lapte suptă lacom de copil. pentru asemenea gesturi de dăruire nu există echivalent. adesea m-am întrebat dacă aş fi capabilă să răspund în acelaşi fel. cu toată sinceritatea şi ruşinea, trebuie să recunosc că nu ştiu ce aş face.
am crezut că mă pot revanşa altfel faţă de copil. m-am înşelat. mă minţeam pe mine, îl minţeam pe el de fiecare dată când recurgeam la suzetă, când foloseam biberonul, chiar şi atunci când mă bucuram că poate sta la sânul altcuiva.
nu ştiam nimic despre relactare. auzisem de cazuri în care femei care adoptaseră copii reuşiseră să aibă lapte, dar mintea refuza să facă orice conexiune. am avut norocul să o cunosc pe Roxana care nu numai că ştia multe despre relactare, dar a fost convinsă de la bun început că o pot face. s-a ţinut de capul meu (şi bine a făcut), mi-a trimis linkuri să citesc, a postat pe blogul ei toate informaţiile necesare. şi uite aşa, împinsă de la spate, am început să citesc şi să caut cât mai multe date despre relactare. tot căutând, am dat peste Sorana, mama care a relactat şi a alăptat copilul până la 2 ani. mi-a povestit experienţa ei şi m-a ajutat pas cu pas să relactez.
cum am relactat/odă sns-ului
fiecare relactare porneşte de la un numitor comun: dorinţa de a alăpta copilul. apoi, de la caz la caz, se ramifică pe mai multe trepte: motivele care au condus la ablactare, perioada în care nu s-a alăptat, vârsta copilului, sprijinul celor din jur şi,esenţial, comunicarea dintre mamă şi copil.
înarmată cu un sns, o pompă manuală, multă răbdare mi-am luat inima în dinţi şi-am purces pe lungul drum al relactării. sns-ul (sistem suplimentar de nutriţie) sau cea de-a treia tâţă, cum l-am denumit, este un dispozitiv deştept gândit, care ajută deopotrivă la hrănirea copilului şi la stimularea sânului. este un sistem care se pune la gât, format dintr-un tub în care se pune laptele şi 2 fire. acestea se ataşează pe sâni astfel încât copilul prinde în acelaşi timp şi sânul şi firul prin care curge laptele. poate să sune puţin sf, însă cât timp sugarul îl acceptă, face minuni. surprinzător sau nu, omuleţul s-a împăcat excelent cu el în ciuda faptului că a fost hrănit cu biberonul şi a plescăit ceva timp la suzeta. din clipa în care am început să-l folosesc, biberonul a fost exclus. în privinţa suzetei nu m-am gândit să iau măsuri la fel de drastice. în mod firesc, pe parcursul relactării, în timpul (re)împrietenirii cu sânul, copilul a renunţat de bună voie şi nesilit de nimeni la suzetă. am spus reîmprietenirea cu sânul, nu cu sânii, pentru că omuleţul a acceptat foarte rar să sugă cu ajutorul sns-ului de la sânul incizat. cu timpul, sns-ul şi pompa electrică au devenit prelungirile mele. pe oriunde m-aş fi dus, sns-ul era la îndemână în caz că ar fi fost nevoie. şi a fost şi nu m-am sfiit de nimeni să-l scot şi să-l pun la gât.
în paralel cu sns-ul, am început stimularea sânului prin muls. în teorie, pentru restabilirea lactaţiei, fiecare sân trebuie stimulat de cel puţin 10 ori pe zi, câte 10-15 minute. temperată de Sorana, am avut între 6 şi 10 stimulări pe zi, punând la socoteală şi mesele cu sns-ul. ceea ce pare a fi o bagatelă (ce poate fi atât de complicat să te mulgi?!), cere de fapt multă voinţă şi răbdare, mai ales “când mulgi în gol” şi vezi că oricât de mult te-ai chinui nu iese nici o picătură de lapte. iar eu m-am numărat printre norocoase: încă din prima zi am avut câte o picătură de colostru la fiecare sân (din capitolul ce minuni poate face corpul uman: când relactezi, sânii secretă din nou colostru). abia dupa trei săptămâni am început să strâng câte 10 ml de lapte pe zi. din acel moment, parcă aş fi trecut peste o barieră deoarece laptele a început să vină din ce în ce mai mult.
cea mai delicată parte din perioada relactării a fost acceptarea sânului incizat. de la bun început am ştiut că pornesc cu o bilă neagră şi nicio bilă albă. oricât de mult am încercat să scap de favoritisme şi tratamente preferenţiale vis a vis de sâni, nu am reuşit. am trecut prin toată gama emoţională pentru acest sân: de la furie şi ură, la prietenie şi înţelegere. m-am purtat cu el de parcă ar fi fost un copil bolnav: în loc să-l scot afară în razele soarelui, l-am ţinut în casă cu ferestrele bine închise, acoperite de storuri. d-abia mă atingeam de el, îl puneam cu grijă la pompa electrică, îl compătimeam în oglindă, îl palpam cu tandreţe şi îngrijorare de teamă să nu descopăr vreun punct tare. la un moment dat s-a întâmplat. ce anume şi când exact nu ştiu. cert este că am început să-l mulg fără milă, fără teamă şi să încep să consider că am doi sâni punct nu doi sâni dintre care unul incizat. şi-am încălecat pe-o şa şi am ajuns să scot lapte şi de la sânu’ nebunu’, cu toate că, în prezent, numai un sfert din sân e “funcţional”.
când relactezi,orice eveniment/lucru, fie bun sau rău, capătă proporţii exagerate. ştii de la bun început că trebuie să ai răbdare, atât cu tine, cât şi cu cel mic. rezultatele nu vor întârzia să apară, cât timp ai un ritm şi eşti conştientă că nu ai cum să sari nici din prima, nici din a doua mai multe trepte deodată. lucrurile se fac încet, pas cu pas, nimic spectaculos nu se întâmplă peste noapte. cu toate astea, apar inevitabil şi momentele în care îţi pierzi răbdarea şi te simţi incapabilă că nu poţi face mai mult, mai bine, mai repede, mai altfel.
în prezent, omuleţul are la discreţie sânul drept şi lapte muls majoritar din sânul stâng de unde nu suge. ştiu că părerile sunt împărţite în privinţa mulsului: unii susţin că în timp conduce la scăderea cantităţii de lapte, alţii consideră că prin golire, sânul e stimulat să producă aceeaşi cantitate de lapte. chiar dacă “oficial” am terminat perioada de relactare, am acelaşi program de muls. o dată pe zi, de obicei noaptea, după ce adoarme omuleţul, îmi fac timp să mă mulg manual. în rest folosesc numai o pompă electrică Medela: de minim 3 ori pe zi şi dacă am timp chiar de 4 – 5 ori. de la 110-130 de ml/zi la sfârşit de octombrie, acum scot cam 200-250 de ml/zi. secretul este că sunt mult mai relaxată. nu mai stau să fac calcule cât lapte adun şi cum să-l împart. atât cât reuşesc să scot e binevenit.
contabiliceşte / 1+1=1
pe 19 iulie mi s-a făcut incizia. la 1 august am terminat medicamentaţia pentru ablactare. de pe 5 august nu am mai avut lapte. pe 8 septembrie, prima zi de relactare au reapărut primele picături de colostru. pe 28 septembrie scoteam câte 10 ml de lapte pe zi. pe 12 noiembrie, dupa 64 de zile de relactare, am alăptat exclusiv. dupa 3 zile în care m-am încăpăţânat să-i dau omuleţului numai lapte de la mine, mi-am dat seama că încă nu am suficient lapte, aşa că în funcţie de zile suplimentez cu o masă sau două de lapte praf. poate că am căzut în păcatul mamei care crede că nu are suficient lapte şi dă completare. poate că într-adevăr, sânul nu poate face mai mult decât face deja. poate că repetiţiile de mai sus sunt obositoare. important este că mă simt în rândul lumii de când mă trezesc noaptea de câte trei sau patru ori să-i dau copilului ţâţă. e copleşitor de minunat.
un infinit de mulţumiri/ce bine că sunteţi
partea cea mai grea fără de care poate că ar fi lipsit cele mai importante fragmente din această înşiruire de evenimente. e dificil să pui un mulţumesc în scris. se adună multe cuvinte sau parcă sunt prea puţine. se îmbârligă între ele şi-şi pierd sensul. din vorbă-n vorbă, dintr-un parc într-altul, de la o întâlnire la alta, am ajuns să cunosc familii minunate şi copii alăptaţi uimitor de frumoşi şi de luminoşi. nu există mulţumiri mai speciale, mai duioase, mai drepte sau strâmbe, mai directe sau subtile. toată lumea m-a ajutat şi m-a încurajat. fiecare m-a sprijinit în felul său unic asfel încât lucrurile s-au înlănţuit, au prins coerenţă şi aderenţă şi m-au adus unde sunt. într-un puzzle e suficient să lipsească un singur cartonaş şi totul se dă peste cap. aşa simt şi eu. o vorbă bună, o încurajare, un zâmbet, o sticluţă cu lapte matern, omuleţul pus la sân sunt echivalentele cartonaşelor pentru puzzle. altfel spus, am avut spatele acoperit. vă mulţumesc!
Adriana a fost una dintre mămicile care l-au alăptat pe omuleţ. mulţumită întâlnirilor din parc cu ea, Tudor, un băieţel minunat şi Răzvan am reuşit să-mi ordonez programul de dupa incizie şi să încep să-l scot zilnic afară.
Alexandra mi-a spus de o alternativă pentru laptele praf: lapte făcut în casă. mi-a trimis multe linkuri unde am găsit diferite ingrediente şi modalităţi de prepare. nu ştiu cum este pentru că nu am încercat. este bine de ştiut că în loc de formula la cutie există formula homemade.
Amalia Supuran, a aflat de la Sorana prin ce trec şi s-a oferit să-mi trimită de la Baia Mare, o cantitate mare de lapte congelat. după căutări amănunţite şi multe mailuri schimbate în privinţa transportului optim, am primit lăpticul.
Aniela l-a alăptat de nenumărate ori pe omuleţ direct la noi acasă, în parc, la întâlnirile grupului de sprijin. când nu avea timp de alăptat, mă trezeam cu ea în faţa uşii cu lăptic proaspăt muls numai bun de mâncat. ea a fost prima mama care l-a pus pe omuleţ la sân. Aniela şi Adriana, mămicile care l-au alăptat, l-au ajutat să nu uite gustul laptelui direct de la “sursă”, confortul şi căldura pe care le putea găsi într-un singur loc. acel loc. minunata ţâţă. astfel, omuleţul a fost cooperant şi răbdător cu o ţâţă goală şi un sns plin de-a lungul relactării.
Cristina, chiar dacă nu se mai mulsese niciodată, a făcut-o pentru omuleţ. a făcut rost de pompă, a citit despre mulsul manual şi m-a sunat să-şi ceară scuze că nu a reuşit să strângă decât 60 de ml de lăptic – o masă consistentă pentru mâncăcios. cum să nu rămâi înmărmurit faţă de atâta bunătate şi daruire?! de altfel, Cristina chiar a fost în pericolul unei mastite hrăpăreţe, care, nepoftită de nimeni, a apărut cu întreaga-i suită: nodul, febră, frisoane, stare generală de rău. tratată cum trebuie de la bun început, mastita a dispărut. mie mi-a stat inima în loc şi am reuşit cu greu să o conving să nu mai continue cu mulsul pentru omuleţ.
în mai puţin de o oră de la postarea anunţului pe blogul Roxanei pentru lapte donat, Ramona a fost prima mamă care m-a sunat şi a spus că mă ajută. de asemenea, ea a fost prima care s-a oferit să-l pună pe omuleţ la sân. fiind întâia dată cand mi se oferea aşa ceva şi ştiind că A. s-ar putea să fie geloasă şi să facă urât, m-am blocat şi am refuzat. n-am uitat însă şi nici nu voi uita. Ramona s-a ascuns de fetiţă să se poată mulge şi practic a relactat la sânul pe care A. îl refuza. în toată perioada post-inciziei şi a relactării, ea a fost în permanenţă alături de mine şi “de fratele de lapte al A.”: mi-a dat în mod constant lăptic (chiar şi după ce a reînceput serviciul); mi-a respectat deciziile silenţioase sau logoreice, chiar daca nu erau cele mai bune; a avut răbdare să asculte aceleaşi lucruri pe care rămăsesem blocată; m-a sprijinit pe finishul relactării când o asaltam cu mailuri lungi şi tensionate. pe lângă toate astea, nu ştiu cum funcţionează legile sorţii, dar de fiecare dată când am fost în impas, am ajuns pe blogul de suflet (cum îmi place să numesc blogul Ramonei) şi, citindu-l, am găsit forţa să merg mai departe.
pe blogul Roxanei, am cerut ajutorul celorlalte mămici pentru prima data. Roxana a postat în repetate rânduri anunţul pentru donarea de lapte matern; a rugat mămicile de la grupul de sprijin să mă ajute; le-a mulţumit “donatoarelor” în numele meu (când eu eram prea prinsă în alte lucruri); mi-a citit şi mi-a răspus mailurilor melodramatice; mi-a arătat în permanenţă alte puncte de vedere; mi-a spus de relactare în cel mai elegant mod cu putinţă; a lăsat alte lucruri deoparte şi a stat să traducă o serie întreagă de articole pe tema relactării; şi-a dat seama când am nevoie de ajutor, înainte să o cer; mi-a răspuns tuturor întrebărilor pe care le aveam; mi-a calmat angoasele în cuvinte puţine, dar concise, ca un oriental.
altfel te apuci de relactare când cunoşti o mamă care a reuşit să facă lucrul ăsta. când te şi ajută, lucrurile sunt făcute pe jumătate. de la Sorana am luat sns-ul şi o pompă electrica M. care m-a ajutat şi mă ajută în continuare enorm (pompa manuală A.a fost bună, dar nu suficient pentru a face faţă furiei laptelui, pompa electrică Primii paşi nu a făcut decât să-mi rănească sânii). Sorana mi-a arătat cum să folosesc sns-ul şi alături de ea, am văzut primele picături de colostru, în prima zi a relactării; a avut răbdare să citească mailurile încifrate în mililitri, sns-uri, mulsuri şi mese; nu s-a dat niciodată exemplu, ci mi-a reamintit în permanenţă că fiecare relactare este unică; a găsit mămici donatoare (Amalia, Florentina, Lolita şi cumnata ei, al cărei nume îmi scapă acum); m-a tras subtil de mâneca atunci când a fost cazul să pun punct relactării.
iniţial, mai multe mămici s-au oferit să mă ajute cu lapte, dar din diferite motive nu am mai reuşit să ne vedem: Corina, mama Mariei; Raluca, mama Nataliei; Maria Mirabela. de obicei listele cu mulţumiri omit inevitabil pe cineva, aşa cum până şi în erate apar greşeli. îmi doresc să nu o fi făcut. dacă s-a întâmplat, rog iertare."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)