luni, 17 august 2009

Grupul de sprijin pentru alăptare - 16 august 2009

Săptămâna alăptării în Bucureşti s-a sfârşit!Personal, nu ştiu când a trecut şi mi-aş fi dorit să mai dureze!Dar, pe viitor vom mai organiza astfel de campanii de informare în ale alăptării pentru ca am prins curaj!
Susţinere financiară nu am aavut, dar morala da!Si ne-a ajutat enorm, ne-a impulsionat şi ne-a făcut să nu renunţăm.
Am fost prezente timp de 6 zile, cate 2 ore şi jumătate pe zi, în 6 parcuri importante din capitala. Personal, parcul Titan mi s-a părut cel mai primitor.
Am împărţit peste o mie de pliante şi am stat de vorbă cu zeci de mămici.
După ce am ascultat ce ne-au destăinuit mamele, ne-am dat seama de un lucru: multe dintre ele au înţărcat precoce din mai multe motive. Iar motivele principale au fost lipsa informaţiei şi a ajutorului specializat(din maternitate şi, apoi, la întoarcerea acasă) şi introducerea biberonul. Dacă arunc o privire pe studiul IOMC-ului din 2005 privind “STATUSUL NUTRIŢIONAL AL COPIILOR IN VÂRSTA DE PANA LA 5 ANI”, observ ca primul motiv intră la recomandări pentru viitor, iar cel de-al doilea e o concluzie. Si asta se întâmpla acum 4 ani!!!!!!
O mămica ne-a spus ca tare ar fi vrut sa ne întâlnească şi după ce a născut, la începutul alăptării.
O buna parte dintre mamele care împingeau un cărucior sau ţineau un bebeluş în braţe şi cărora le întindeam un pliant, precizând despre ce este vorba, făceau un semn cu mâna de negare după care adăugau: "Nu mai avem nevoie!Am terminat de mult!". Cel mai mult se repeta acest "am terminat de mult".
Poate unele aveau acel sentiment de vinovăţie sau regretau că nu au putut face mai mult sau au vrut să fie ajutate şi nu au găsit ajutorul necesar sau pur şi simplu nu au vrut să alăpteze mai mult.
Am întâlnit şi mame care încă alăptau, copilul având 1 an jumătate sau 2, şi s-au bucurat când au constatat că si noi avem copii alăptaţi la aşa vârste.
Nu am întâlnit mame care Nu au alăptat!

Mesajul nostru de promovare a alăptării a fost difuzat în fiecare zi la radio Itsy-Bitsy, iar ştirea despre “Săptămâna alăptării in Bucureşti” a apărut pe www.relitatea.net (pentru asta mulţumesc unor prieteni dragi - Gabi şi Viorel) şi a fost preluată de alte zeci de site-uri.
Acţiunea noastră am înscris-o şi la campania pro tv care promovează respectul in România: “Jos, pălăria!”. Mesajele de acolo le-am primit cu mult drag şi le vom urmări în continuare, din păcate nu se înregistrează toate voturile, am observat ca multi din cei care au postat acolo se “plângeau” ca nu pot vota. Dar, sunt convinsă că şi fără acele voturi campania are şi va avea succes.

Ieri seara ne-am adunat într-o locaţie în curs de amenajare (îi mulţumim Ilincai, medic pediatru rezident pentru că ne-a oferit un loc în care să ne întâlnim) pentru “Grupul de sprijin în alăptare”, a cărui temă principală de discuţie a fost “Factorii care influenţează negativ alăptarea.Cum să prevenim şi cum să rezolvam.”
Si hărnicuţe cum suntem, înainte de a începe ne-am făcut un plan de bătaie. Dar ştiţi cum este: socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg!
La întâlnire au fost prezente 8 mămici, unele însoţite de copilaşii lor purtaţi in sling, vreo 4 tătici şi 3 graviduţe.
Cele care au răspuns la întrebările lor au fost: specialiştii - Ilinca (medic pediatru rezident), Irina (viitoare moaşă şi consilier lamaze, o puteţi contacta pe site-ul www.nastecumsimti.org – este un ONG) şi mamele cu experienţă îndelungată în alăptare - Diana – mami de David şi creatoare de sling-uri, www.sling.ro, şi eu, Roxana – mami de Darie, viitor lider în curs de pregătire cu La Leche League.
Subiectele atinse au fost multe şi complexe: soluţii pentru instruirea personalului medical din spitale referitoare la promovarea alăptării, informarea gravidei înainte de naştere, beneficiile alăptării, alăptarea la cerere, puseul de creştere, evitarea introducerii substituenţilor sânului (biberonul, suzeta), alăptarea în public, alăptarea copilului (peste 2 ani), recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi UNICEF, cât ia în greutate un copil alăptat, libertatea de mişcare a mamei, factori ce au dus la o înţărcare precoce, sentimentul de vinovăţie pe care mama care oferă lapte praf nu trebuie să-l aibă, cum alăptam în sling, cum poate ajuta tatăl, înţelegerea diferenţelor reale dintre laptele matern şi laptele praf.
Am auzit poveşti frumoase, spuse din inimă, de multe ori am avut nodul în gat de emoţie şi ochii împăienjeniţi de lacrimi, am văzut mame împăcate cu sine, tătici grijulii şi iubitori, graviduţe receptive, dornice să înveţe din experienţa altora, viitori tătici revoltaţi şi căutând soluţii pentru ca soţia şi bebeluşul să primească ce li se cuvine în spital.

O astfel de campanie era mai mult decât necesară, ne bucurăm că suntem auzite, ne dorim să contribuim la creşterea procentului de copii alăptaţi, vă mulţumim că sunteţi alături de noi!

Si nu pot încheia fără să mulţumesc celor care au fost alături de noi în parcuri şi care ne-au ajutat să împărţim pliate, ne-au susţinut, încurajat, criticat, pupat: Nadia cu Tudor şi Mateea, Miruna cu Alexei şi Dimitri, Mona, Miki cu Mara, Ana cu Ilana Andreea, Anca cu Sabina şi Larisa, Claudia cu Eliza şi Stefan, Ruxi cu Alexandra şi Matei, Veronica cu Teodor, Codruţa, Andra cu Clara şi Victor, Maria cu Teodora şi celor care ne-au trimis mesaje pe unde am apărut în lumea asta virtuală!
Şi ştiu foarte bine că fără ajutor din partea jumătăţii mele dragi, Şerban şi a marii mele iubiri, Darie (care mi-a oferit să trăiesc o experienţă a alăptării şi, având-o, să pot ajuta şi alte mame) nu aş fi reuşit să particip la această campanie! Vă iubesc mult, mult!




Noi, curajoasele!

Viitori părinţi şi Irina

De la stânga la dreapta, Diana, Rox şi Ilinca


Lecţii de purtat bebeluşul în sling oferite de Diana




Irina
, consilier Lamaze





Părinţi,bebeluşi,viitori părinţi


Ilinca, medic rezident pediatru


Fotografiile au fost realizate si postate cu acordul participantilor.Orice reproducere se va face cu acordul lor!

O parte din fotografii sunt primite de la Ana, mami de Ilana-Andreea, căreia îi mulţumesc!

8 comentarii:

  1. Trebuie sa-ti mai spun o data cat de fain si important mi se pare ce faceti. Vorba aluia care-a spus-o, think globally, act locally ;)
    Bravo, fetelor, bravo!

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur foarte mult ca ati reusit ce v-ati propus. Data viitoare poate vor fi mai multe gravidute prezente pe acolo :-) si ma bucur tare mult sa aud ca sunt sanse sa vina La Leche League in Romania. Super tare! Succes in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Ralu', multam fain!
    @Dana, si eu ma bucur tare.Asa speram si noi, sa mai fie o data viitoare cu mai multa lume interesata.E un inceput si ca fiecare inceput e un pic mai greu.
    Usor-usor "patrunde" si LLL la noi in tara.Si asta e de bine!
    Multumim!

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonim19/8/09

    Salut si eu initiativa aceasta laudabila! Nimic nu este mai de pret in hrana nou nascutului (si cat mai mult dupa aceea)ca laptele de mama! Ca un elogiu aduc o poezie pe care am scris-o pentru baietelul David si mami a lui: http://noapteaiguanei.wordpress.com, poezie ce vorbeste printre altele si de miracolul alaptarii la san. David a fost nascut la 22 iulie 2008:
    S-a nascut David
    Zi de vara, ce cald e-afara…
    Ia sa ies de-aici pe seara!
    Este 22 iulie doua mii opt
    Si sunt satul de-atat inot!

    Nu mai pierd timp: zis si facut,
    Hei-rup si gata… m-am nascut!
    N-a fost usor, m-a cam durut
    Si am strigat OAAAA! cat am putut.

    Uf! Tare sunt nestiutor;
    Sa vezi ca nu-mi va fi usor.
    Si nu stiu spune mai nimic.
    Oa, oa, atata stiu sa zic.

    A! Uite gazda la care-am stat!
    Este asa cum am visat.
    E-atata de frumoasa! O iau de MAMA
    Pe ceilalti nici nu ii bag in seama.

    Ah! Ma ia in brate, ce placut,
    Sa tot o iei de la-nceput
    Obrazul meu, i-atinge sanul cald,
    Si simt in fericire cum ma scald.

    Simt un miros placut si ma agit
    Tot caut cu gurita ce-i, si am gasit.
    Mmmm!Ce gustos, ce mai papica!
    Dumnezeire, sfant lapte de mamica.

    Ce fericita pari… la ce gandesti?
    Ma sorbi din ochi cand ma privesti.
    De ce spui David, David,tot mereu?
    A, da, am inteles, este numele meu!

    O mama! Te iubesc asa de mult!
    Sa vezi cat am sa te ascult!

    PS. Sa-mi amintesti dac-o sa uit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim19/8/09

    Felicitari pentru realizarea intregului proiect. Ma bucur ca am reusit sa fim alaturi de voi, chiar daca la spartul targului.
    Daca ajuta, propun pentru viitor o locatie mai in centru, in zona Pta Valter Maracineanu (Cismigiu), poate asa ajunge mai multa lume, macar ca fac inainte o plimbare prin parc.

    RăspundețiȘtergere
  6. @Stropidesuflet, iti multumesc ca mi-ai bagat sub ochi poezia.E tare ....miscatoare!
    O voi posta si pe blog, sa nu ramana doar la comentarii.
    Multumesc!
    @Bianca, multumim.
    E greu sa gasesti o locatie buna si sa fie si gratis.
    Multumim pentru oferta!

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonim20/8/09

    Da Roxana, evident ca este gratis :). Altfel nu faceam propunerea. Doar ca sunt multe scaune si mese, cateva calculatoare, in rest ca dimensiune spatiul este similar.

    RăspundețiȘtergere
  8. @Bianca, voi tine cont de oferta ta.Iti multumesc din suflet!

    RăspundețiȘtergere