de Dr. Jack Newman, MD, FRCPC, 1995-2005
Icterul se datorează unei acumulări de bilirubina în sânge, un pigment galben, care provine din distrugerea celulelor roşii îmbătrânite. Este normal ca celulele roşii îmbătrânite să se distrugă, dar bilirubina care se formează nu produce în mod normal icter deoarece ficatul o metabolizează şi o elimină în intestine, apoi prin scaun.
Nou-născutul are icter de multe ori în primele zile de la naştere din cauza faptului că enzima ficatului responsabilă de metabolizarea bilirubinei este relativ imatură. Nou-născuţii au mai multe celule roşii decât adulţii, aşa că numărul celulelor care se distrug la un moment dat este mai mare; de asemenea, multe din aceste celule sunt diferite de celulele roşii ale adulţilor şi nu trăiesc la nesfârşit. Asta înseamnă că organismul unui nou-născut va produce mai multă bilirubină. Dacă bebeluşul este prematur sau a suferit la naştere sau a fost născut de o mama diabetică sau dacă se distruge un număr mai mare decât normal de celule roşii (aşa cum se întâmpla în cazul incompatibilităţii de Rh), nivelul de bilirubină din sânge poate creşte peste nivelul normal.
Doua tipuri de icter
Ficatul procesează bilirubina astfel încât aceasta să poată fi eliminată din organism (bilirubina procesată se numeşte conjugată, direct reactivă sau solubilă în apă - toţi aceşti termeni arată, practic, acelaşi lucru). Dacă însa ficatul nu funcţionează bine, aşa cum se întâmplă în anumite infecţii, sau dacă sunt blocate tuburile care transportă bilirubina către intestine, atunci bilirubina procesată se poate acumula în sânge şi poate provoca icter. Când se petrece acest lucru, bilirubina procesată apare în urină care capătă o culoare maronie. Urina maronie este un indiciu important al faptului că icterul nu este unul “obişnuit”. Icterul cauzat de bilirubina conjugată este întotdeauna anormal, frecvent grav şi trebuie investigat imediat. În afară de cazurile excepţionale a câtorva boli metabolice extrem de rare, alăptarea poate şi trebuie să continue.
Acumularea de bilirubina înainte ca aceasta să fi fost procesată de enzima ficatului poate să fie normală -“icter fiziologic” (bilirubina aceasta este întotdeauna neconjugată, indirectă sau insolubilă în apă). Icterul fiziologic începe aproximativ în a doua zi de viaţă a sugarului, atinge un punct maxim în a treia sau a patra zi şi apoi începe să dispară. Cu toate acestea, pot exista şi alte condiţii medicale care necesită tratament şi care pot provoca o exagerare a acestui tip de icter. Deoarece aceste condiţii medicale nu au nici o legătura cu alăptarea, mama trebuie să continue să alăpteze. Dacă, de exemplu, bebeluşul are icter sever datorat distrugerii rapide de celule roşii, acesta nu este un motiv pentru a nu-i oferi copilului sânul. Alăptarea trebuie să continue în astfel de cazuri.
Există o condiţie medicală numită icter de alăptare. Nimeni nu ştie care este cauza acestui tip de icter. Pentru a putea primi un astfel de diagnostic, bebeluşul tebuie să aibă cel puţin o săptămână - deşi, în mod curios, mulţi dintre bebeluşii care au icter de alăptare au şi un icter fiziologic exagerat. Copilul trebuie să ia bine în greutate, să fie alăptat exclusiv, să aibă multe scaune, să elimine urină multă şi incoloră şi să aibă o stare generală bună. În astfel de cazuri, bebeluşul are aşa-numitul icter de alăptare, deşi uneori acelaşi tablou poate fi generat şi de infecţii urinare, de o slabă funcţionare a glandei tiroide, precum şi de alte câteva boli foarte rare. Icterul de alăptare atinge un punct maxim între 10-21 de zile, dar poate dura 2 sau 3 luni. Icterul de alăptare este normal. În aproape toate cazurile, alăptarea nu trebuie întreruptă nici pentru cea mai scurtă perioadă de timp. Foarte rar este nevoie de tratament, de pildă de fototerapie. Nu există nici cea mai mică dovadă că acest tip de icter îi dăunează în vreun fel copilului. Alăptarea nu trebuie întreruptă “pentru a pune diagnosticul”. Dacă bebeluşului îi merge bine alăptat, nu există nici un motiv să se renunţe la alăptare sau să se folosească suplimente. Ideea că ceva nu e în regulă cu bebeluşul care are icter pleacă de la premisa că bebeluşul hrănit artificial este standardul după care gândim cum ar trebui să arate bebeluşul alăptat şi impunem asta mamei şi bebeluşului alăptat. Maniera acesta de gândire, aproape universală printre specialişti, răstoarnă logica cu adevărat. Bebeluşul hrănit artificial are rareori icter după prima săptămână de viaţă şi atunci când are icter, de obicei, e semn că ceva nu e în regulă. De aici se trage concluzia că bebeluşul care suferă de icterul de alăptare are o problemă şi “trebuie făcut ceva”. Cu toate acestea, din experienţa noastră, majoritatea bebeluşilor alăptaţi exclusiv care sunt perfect sănătoşi şi iau în greutate continuă să aibă icter la 5 sau 6 săptămâni sau chiar până mai târziu. Întrebarea ar trebui să fie, de fapt, dacă este normal să nu aibă icter şi dacă absenţa icterului n-ar trebui să fie un semn de îngrijorare. Nu se opreşte alăptarea în cazul icterului de alăptare.
Icter provocat de laptele matern insuficient
Nivelele de bilirubină mai mari decât normal sau icterul care durează mai mult decât de obicei se pot datora şi faptului că bebeluşul nu primeşte suficient lapte. O cauză ar fi faptul că laptele matern vine mai greu (dar dacă bebeluşul se hrăneşte bine în primele zile, nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare) ori că rutina din spital limitează alăptarea ori, şi mai probabil, că bebeluşul nu are o poziţie bună la sân şi nu primeşte tot laptele matern disponibil. Când bebeluşul primeşte lapte matern insuficient, scaunele lui sunt de obicei puţine, astfel că bilirubina din intestinul lui se reabsoarbe în sânge, în loc să fie eliminată prin scaun. Evident, cea mai bună modalitate de a evita icterul provocat de laptele matern insuficient este să se corecteze tehnica alăptării.
Cu toate acestea, oprirea alăptării şi luarea bebeluşului de la sân şi oferirea biberonului cu lapte praf nu este deloc o prima soluţie în acest tip de icter. Dacă bebeluşul se hrăneşte bine, mesele mai dese pot fi suficiente pentru a scădea nivelul de bilirubina - deşi, de fapt, nu e nevoie să faceţi nimic. Dacă bebeluşul nu se hrăneşte bine, el trebuie ajutat să apuce corect sânul şi astfel să primească mai mult lapte. Dacă corectarea poziţiei la sân şi compresia sânului pentru ca bebeluşul să primească mai mult lapte nu funcţionează se impune folosirea unui accesoriu de lactaţie pentru a suplimenta mesele.
Fototerapia
Fototerapia creşte necesarul de fluide al bebeluşului. Dacă bebeluşul se hrăneşte bine, creşterea numărului de mese poate fi, de obicei, de-ajuns. Daca totuşi acest lucru nu este suficient, folosiţi un accesoriu de lactaţie pentru a suplimenta mesele, de preferat suplimentarea să fie cu lapte matern muls manual sau cu pompa şi nu lapte praf.
Sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu